RUSIA încearcă iar să redeseneze harta Europei în spiritul celor mai nemernice politici staliniste

Fostul prim-ministru și președinte al Rusiei, Dmitri Medvedev a publicat o hartă a Europei (foto sus), unde României, Ungariei şi Poloniei îi sunt atribuite teritorii ale Ucrainei.
Ruşii nu pot renunţa la vechile obiceiuri staliniste şi redesenează iar harta Europei. Vicepreşedintele Consiliului Securităţii Rusiei, Dmitri Medvedev, a publicat ieri pe contul său de Telegram o hartă a Europei pe care Ucraina nu există, iar teritoriile sale fac parte din alte țări. Desigur, cea mai mare parte a Ucrainei „aparține” Federației Ruse, relatează Kyiv Independent și Ukrainska Pravda, preluat de https://www.hotnews.ro.și https://www.defenseromania.ro.

În postarea sa, Medvedev susţine că ar exista analişti occidentali – fără a-i nominaliza – care ar vedea în acest fel viitorul stat ucrainean.
,,Unii analişti occidentali consideră că aşa va fi în realitate”, a scris sub acea hartă Dmitri Medvedev, citat de Agerpres.
De altfel, liderul separatiștilor pro-ruși din regiunea Donețk, Denis Pușilin, a făcut apel miercuri la Rusia să cucerească cea mai mare parte a Ucrainei, inclusiv capitala Kiev, spunând că principalele orașe ale țării sunt ruse.
„Astăzi a venit vremea eliberării orașelor rusești, fondate de ruși: Kiev, Cernihiv, Poltava, Odesa, Dnipro, Harkov, Zaporojie, Luțk”, a scris Denis Pușilin pe Telegram, cu ocazia aniversării eliberării de către sovietici a orasului Brest, din Belarus, dupa ocuparea acestuia de către nazisti.
Orașele menționate de Pușilin acoperă aproape toată zona geografică a Ucrainei.
Ministerul Afacerilor Externe al României a reacționat, joi, după ce vicepreședintele Consiliului de Securitate al Federației Ruse, fostul președinte Dmitri Medvedev, a publicat pe contul său de Telegram o hartă care arată Ucraina dezmembrată și împărțită între Rusia, Polonia, Ungaria și România.

Foto: Ministrul Afacerilor Externe al României, Bogdan Aurescu.
„Astfel de atitudini fac parte din instrumentarul de propagandă şi dezinformare la care recurge de mai multă vreme Federaţia Rusă şi care a fost amplificat după declanşarea războiului ilegal şi ilegitim de agresiune împotriva Ucrainei”, a transmis MAE, în comunicatul de presă.
„MAE respinge ferm demersul vicepreşedintelui Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, Dmitri Medvedev, care a publicat pe o rețea de socializare o hartă care atribuie, în mod fantezist, teritorii ale Ucrainei României și altor state vecine Ucrainei. MAE consideră că astfel de atitudini fac parte din instrumentarul de propagandă și dezinformare la care recurge de mai multă vreme Federația Rusă și care a fost amplificat după declanșarea războiului ilegal și ilegitim de agresiune împotriva Ucrainei.
Astfel de așa-zise <propuneri> și <analize> care vizează redesenarea aleatorie a granițelor unor state și promovează astfel încălcarea dreptului internațional nu reprezintă decât încercări complet nereușite de justificare a propriei conduite de nerespectare a ordinii internaționale bazate pe reguli”.