Anti-românul Marian Lupu de la Chișinău a fost decorat de președintele Iohannis cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Comandor

Analistul și comentatorul român, Sorin Ionita, expert în politici publice și dezvoltare locală, fost director al think tank-ului Societatea Academică din România, actualmente președinte al think tank-ului Expert Forum, scrie pe contul său de FB, https://www.facebook.com, că președintele Johannis l-a decorat cu Steaua României pe Marian Lupu, politician moldovean, parcat actualmente ca preşedinte la Curtea de Conturi.

E scandalul nr 1 de azi, peste decesul reginei de care vuieşte toata R.Moldova. Omul s-a lansat în politică în Partidul Comunist anti-român al lui Voronin, fiind secundul acestuia, apoi l-a trădat şi s-a dus să fie omul bun la toate al oligarhului Plahotniuc, care şi-a şters pe el pantofii o vreme: îl punea să umble pe la parteneri şi să explice că gaşca de cleptomani actualmente fugiţi prin lume şi căutaţi cu procuratura, erau de fapt “pro-Europeni”.

Tot el a spus ca preşedinte al Parlamentului R.Moldova că limba pe care o vorbeşte nu poate fi română, pentru că “nu există argumente ştiinţifice pentru asta”, ci moldovenească. N-a mai revenit asupra subiectului de atunci.

În 2010 a declarat că-i o mândrie pentru Republica Moldova că soldații ei au defilat în Piața Roșie din Moscova la parada de 9 Mai.

Faptul că această meduză politică ce ia forma vasului în care o pui, mai ales dacă vasul ăla e căptuşit cu gălbiori, primeşte de la Johannis (& Hellvig & Vlase) Steaua României, arată într-o fulgerare tot ce a fost prost în relaţia cu Moldova în ultimele decenii.

Anume că această relaţie a fost dată pe mâna unor corupţi din partide şi servicii, care s-au înţeles excelent cu gangsteri ca Plahotniuc şi au crezut că vrăjesc Occidentul cu pro-europenismul lor ipocrit.

Iar loialitatea în aceste mafii politice pare de lungă durată: pe Plahotniuc l-au ajutat băieţii să treacă prin România când era căutat, iar valetului său Lupu îi mijlocesc acum onoruri ale statului român, a cărui limbă omul n-o poate vorbi.

Bineînţeles, Johannis o să tacă încăpăţânat pe subiectul ăsta, nu dă el justificări opiniei publice când calcă în străchini. Cel mai probabil nici n-a fost ideea lui, ci i-au pus alţii hârtia în faţă.

Aşteptăm premierea cu Meritul Sportiv a patrioţilor Victor Guşan şi Ilia Kazmalîi, patronii Sheriff Tiraspol, că şi ăştia sunt dispuşi să se dea cu UE pentru un preţ corect, mai ales dacă pierde Rusia războiul. Dacă nu, nu.

Reacţiile nu au întârziat să apară, după ce preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, a declarat, în cadrul unei apariţii televizate, că s-a răzgândit în ceea ce priveşte denumirea limbii pe care o vorbeşte.

„M-am răzgândit. Ştiinţific nu mai este limba română, cum spuneam anterior, ci limba moldovenească. Discuţia a pornit de la faptul că trebuie să modificăm acele articole care nu sunt funcţionale. Din punctul meu de vedere, articolul 13 din Constituţie nu are nimic cu funcţionarea instituţiilor statale”, a declarat atunci Marian Lupu.

„M-am răzgândit! Științific sunt un bou!” şi-a întitulat un material pentru cotidianul Timpul de la Chișinău, cunoscutul jurnalist  Constantin Tănase. El nu precizează niciun nume, însă face referire la declaraţiile lui Marian Lupu.

Publicitate

LUNGUL DRUM al renașterii românismului în BASARABIA înrobită de Imperiul Roșu

RENAŞTEREA NAŢIONALĂ ÎN BASARABIA

Adevărul -Adevăr rămâne!

Perestroika lui Gorbaciov în URSS a dat imbold mişcării de emancipare şi eliberare naţională a popoarelor înrobite de „Imperiul Roşu”, scrie generalul Ion Costaș, fostul ministru al apărării din R.Moldova pe https://www.facebook.com și https://ioncoja.ro.

Această mişcare s-a manifestat paşnic concomitent cu redeşteptarea conştiinţei naţionale, a demnităţii şi mândriei naţionale a popoarelor, care fuseseră timp îmdelungat supuse rusificării şi comunizării forţate.

La românii-moldoveni din Basarabia (RSSM) această mişcare s-a materializat prin creşterea interesului faţă de trecutul istoric adevărat al neamului, falsificat de comunişti, prin utilizarea mai hotărâtă a limbii române în comunicare, care a culminat cu revenirea la grafia latină şi proclamarea limbii române ca limbă de stat în 1989 – simbol al identităţii şi demnităţii neamului românesc.

Această renaştere naţională atât de furtunoasă, ce a cuprins masele, a avut şi consecinţe politice pe măsură, precum revenirea la simbolurile naţionale: tricolorul şi imnul”Deşteaptă-te, române!” în aprilie 1990; la „Podul de flori” din mai 1990, la proclamarea suveranităţii RM la 23 iunie 1990, apoi proclamarea independenţei faţă de URSS la 27 august 1991. Firesc ar fi fost ca acel avânt al mişcării de masă să culmineze cu revenirea la patria-mamă România.

Dar n-a fost să fie. Noi n-am fost capabili să fructificăm acea trezire naţională masivă pentru a realiza destinul neamului nostru, fiind în mare parte distruşi ca neam, ca identitate. Neavând identitatea etnică clară (ba români, ba moldoveni), pentru mulţi participanţi la mişcare a fost suficienă realizarea celor două lozinci-obiective: „Limbă, alfabet!” şi „Jos hotarul de la Prut!” pentru a se simţi liberi de Imperiul Roşu.

De aceia am mers ca oile după cârdil „republicilor-surori” pe calea statalităţii. Da, această cale pentru celelalte republici unionale a fost o cale corectă politic şi naturală etnic, deoarece ele au fost şi sunt republici-naţiuni.

Dar RM (fosta RSSM) nu a fost şi nu este o republică-naţiune, ci un stat separatist, creat artificial de Imperiul Rus (Gubernia Basarabia în 1812-1917) şi URSS (RASSM în 1924-1940, apoi RSSM în 1940-1990) pe un teritoriu, răpit prin cotropire de la Moldovamedievală (1812) şi România (1940 şi 1944) şi utilizat în calitate de colonie şi bază strategică militară.

Destinul nostru nu a fost şi nu este calea statalităţii RM, ci reunirea naturală etnică cu neamul românesc, din care am fost rupţi brutal acum 200 de ani, şi realizarea politică a independenţei, proclamate în 1991, în cadrul Statului România. Însă elitele politice proruse din RM şi elitele politice comuniste din România, dirijate de fosta stăpână- Rusia, şi-au dat mâna şi ne-au împins pe o cale greşită a evoluţiei politice şi etnice – calea edificării unui stat independent –RM în baza unei naţiuni politice false – moldovenii.

După refuzul României lui Iliescu de a susţine idealul basarabenilor de reântregire a neamului, refuz soldat cu recunoaşterea grăbită de către România a independenţei făcăturii separatiste ruseşti-RM, avântul mişcării de renaştere naţională a basarabenilor a sucombat într-un recul neaşteptat şi dur, care continuă de acum 30 de ani.

Finalitatea mişcării de renaştere naţională, legiferată prin Declaraţia de Independenţă a RM – „revenirea în hotarele naturale ale devenirii noastre ca neam”, a fost abil substituită şi canalizată spre reformarea şi consolidarea instituţiilor vechiului stat separatist RSSM, redenumit în RM , care erau prezentate drept salvatoare şi apărătoare a intereselor naţionale.

În acelaşi timp partidele de stânga proruse au revenit la teoria istorică comunistă falsă a celor două popoare est-romanice – românii şi moldovenii, scopul căreia era dezbinarea mişcării naţionale a băştinaşilor. Identitatea naţională adevărată de români a băştinaşilor, stăpâni adevăraţi ai acestui pământ, din nou a fost pusă la îndoială, înjosită şi blamată, ca pe timpul comunismului.

Pentru a stopa avântul mişcării naţionale, ce tindea spre reunire cu patria-mamă România, Rusia a pus în mişcare forţele separatiste alogene „Coloana a 5-a”, provocând mişcarea „Gagauz-Halkî” şi Războiul de la Nistru. Elitele politice naţionale patriotice în frunte cu premierul Mircea Druc, speakerul Alexandru Moşanu, ş.a. au fost anihilate şi înlăturate de la cârmă. Antiromânismul şi antiunionismul, îmbinate cu moldovenismul şi statalismul separatist, au devenit pilonii de bază ai politicii interne şi externe a RM.

Asfel am fost întorşi la începuturile imperiale ale dominaţiei Rusiei asupra Basarabiei prin revenirea la obiectivul distrugerii identităţii noastre naţionale de români. În 30 de ani de libertate, independenţă şi statalitate s-a lovit mai crunt în identitatea noastră de români, decât în cei 70 de ani ai regimului comunist(1924-1990). E de neânchipuit cum, paralel cu retorica integrării europene şi revenirea la valorile naţionale strămoşeşti, elitele politice desfăşoară o propagandă turbată antiromânească şi antiunionistă, mai ceva ca pe vremurile comunismului, lovind cu atâta furie în identitatea noastră etnică de români.

Totodată se stimulează şi se glorifică spiritul nostru separatist de moldoveni-neromâni. Se permite renaşterea a tot ce-i local, moldovenesc, în istorie şi cultură şi se respinge subtil tot ce-i naţional românesc. Din Ştefan cel Mare, Eminescu şi Vieru au făcut idoli nu pentru faptele de glorie şi opera lor, ci pentru faptul că s-au născut în Moldova, neglijând astfel alţi mulţi eroi şi genii ai neamului românesc nemoldoveni, precum Constantin Brâncuşi, George Enescu, Mircea Eliade, Eugen Ionesco, ş. a..

Drept confirmare este continuarea politicii statale în RM de edificare a unei noi etnii – moldovenii, politică, începută de Rusia în RASSM (1924) şi în RSSM (1940). Anume această politică a dus la stoparea şi reculul mişcării de emancipare naţională a românilor din RM. Societatea a rămas dezamăgită şi trâdată de elitele politice proruse şi mancurte care s-au erijat în „patri(h)oţi” ai neamului. Care neam – români sau moldoveni? În loc să luptăm cu politicienii şmecheri şi corupţi care îndobitocesc masele cu moldovenismul şi le folosesc în scopuru politice electorale, mai bine am face să salvăm masele, lecuindu-le de acestă rătăcire – moldovenismul.

Astăzi cetăţenii RM, care au conştiinţa naţională românească, se simt persecutaţi ca în perioada comunismului, doar că n-au Siberie să-i exileze acolo, în schimb le-au deschis făţarnic hotarul de la Prutşi-i alungă în România şi Europa prin politici speciale de stimulare a migrării în masă.

Despre ce continuare a renaşterii naţionale poate fi vorba fără revenirea la identitatea etnică de români, care este tacit interzisă neoficial în RM? Ce fel de idee naţională salvatoare, care ar coagula societatea în RM, căutăm, dacă lovim în identitatea etnică de români a băştinaşilor?

Oare există în lume vre-un stat-naţiune, care să aibă la baza formării şi unităţii sale o altă idee, decât identitatea etnică, ce uneşte un neam într-un stat? Iar noi aici căutăm o idee naţională salvatoare, nerecunoscând, ba chiar respingând adevărata noastră identitate de români. Despre ce unire poate fi vorba, dacă majoritatea băştinaşilor încă n-au o identitate etnică clară: ba-s moldoveni, ba-s români?

Dacă nu recunoaştem majoritatea băştinaşilor, că suntem români, degeaba vorbim că vrem să facem unirea. Să uneşti două entităţi , care nu se recunosc ca una şi se resping, se urăsc, oare e posibil? Într-o sută de ani de creare a statalităţii artificiale pe aceste meleaguri, ocupate de Rusia, s-a reuşit apropirea între băştinaşi şi ocupanţii alolingvi doar prin distrugerea identităţii etnice de români a băştinaşilor şi prin rusificarea tuturor etniilor străine: bulgari, găgăuzi, ucraineni, etc.

Renaşterea naţională din anii 90 ai secolului XX a redeşteptat conştiinţa naţională de români doar a unei părţi a băştinaşilor, stârnind furia şi ura alogenilor, care fără ruşine continuă să ne înveţe de ce neam suntem: moldoveni şi nu români.

La ce speră băştinaşii, când 20% de cetăţeni, urmaşi ai ocupanţilor sau ai coloniştilor, aduşi de ocupanţi, urăsc, detestă şi resping numele, identitatea adevărată de români a 80% de cetăţeni aborigeni?

La unitate naţională în cadrul satului RM, la convieţuire paşnică cu separatiştii din Transnistria şi Găgăuzia, etc. care ne urăsc şi nu ne socot de oameni, dacă vorbim româneşte şi ne identificăm ca români?

Ei ar dori ca noi să disparem de pe acest pământ, cum au dispărut strămoşii noştri de prin Grecia, Bulgaria, Serbia, Ungaria şi Ucraina, să nu mai audă limba noastră şi numele de român. Prin politica antinaţională moldovenistă, promovată de elitele politice proruse, convenabilă doar ocupanţilor şi susţinută de alogeni şi mancurţi, se urmăreşte oare crearea unui climat de convieţuire paşnică în RM sau distrugerea neamului românesc pe acest pământ şi asimilarea lui de către ocupanţi?

Noi, românii, băştinaşi şi stăpâni ai acestui meleag, am demonstrat întotdeauna compasiune şi toleranţă faţă de cei veniţi şi aşezaţi cu traiul la noi, dar nu întotdeauna am suferit şi vom suferi regimuri de ocupaţie ale străinilor, direct sau prin „omuleţii verzi”, batjocura lor faţă de noi şi numele nostru de neam – de români.

Ori străinii, urmaşi ai ocupanţilor şi coloniştii, aduşi de ei, se lasâ de mentalitatea de „eliberatori şi stăpâni” ai acestui pământ, acceptând statutul de pribegi, ca şi alţi străini, veniţi până la 1812; binevoiesc să ne recunoască şi să ne respecte identitatea strămoşească de români, să ne vorbească în semn de respect limba şi prin aceasa să redobândească bunăvoinţa şi toleranţa noastră de stăpâni, ori să nu spere la o convieţuire în viitor în liniştea şi pacea de veacuri. Numai restabilirea statutului legitim şi dominant al identităţii etnice a băştinaşilor – de români, nume de 2000 de ani ai neamului nostru pe acest pământ poate să fie acea IDEE NAŢIONALĂ, care să coaguleze în Adevăr şi Dreptate societatea în RM, dar nicidecum alte idei geopolitice, gen pro-est sau pro-vest.

Teoria „moldovenismului” trebuie combătută şi stârpită dintre noi ca o otravă, ce ne dezbină. Convieţuirea paşnică în minciună, impusă în perioada sovietică a fost ca o bombă cu efect întârziat, care a exploadat în anii 90 şi va exploada şi în viitor. 

Numele de român al băştinaşilor majoritari nu poate să fie un nume de ocară, ci de respect şi demnitate naţională. Fără redobândirea identităţii etnice de români ai basarabenilor, mişcarea naţională de reunire n-are nici sens, nici finalitate.

MIMAREA DEMOCRAȚIEI ÎN ȚĂRILE CU DEMOCRAȚIA ASEDIATĂ

Lecția democrației mimate pentru democrațiile asediate

Ce mai înseamnă democrațiile? În România, premierul aruncă parlamentul în derizoriu. În Rusia, alegerile sunt trucate de la un cap la altul. Iar în SUA, generalii își permit să joace țonțoroiul pe nasul liderului ales.

Aplicația Smart Voting a fundației lui Navalnîi a fost ștearsă din App Stores

Nu e nimeni deasupra legii? Să avem pardon. Unii dintre cei mai neaveniți dregători sunt, ori se cred, mai cu moț decât oricine. Grav e că și marile concerne tehnologice s-au plasat pe grumazul libertății, sufocând-o eficient. Nu e niciun sistem mai bun decât democrația?

Pe moment, prestigiul ei rămâne uriaș, de vreme ce îi face mare concurență nu dictatura, ci democrația mimată.

Ea câștigă permanent poziții noi nu doar în Rusia și România cuplului Iohannis-Cîțu, ci și în SUA, scrie  Petre M. Iancu în https://www.dw.com/ro.

Cazul românesc

În România, un premier care se ticăloșește pe zi ce trece e de părere că poate deroba după bunul său plac parlamentul de o parte din drepturile sacrosancte ale instituției cheie a democrației.

Spre paguba democrației și a imaginii ei și a României, un Florin Cîțu tot mai trufaș, mai narcisist și mai alăturea cu drumul liberalismului, care, dacă n-ar fi iresponsabil, ar aplana instantaneu criza politică demisionând, a afirmat că, după schimbarea radicală a compoziției politice a puterii și a cabinetului n-ar fi ”nevoie să ceară un vot de încredere în Guvern”. Ar trebui să solicite doar ”aprobarea pentru noii miniștri”, înlocuindu-i pe cei dați afară de el, nejustificat și abuziv, de la USR-PLUS.

Iată, la București, o mostră de democrație mimată. Una anticonstituțională, promovată de șeful Guvernului, pe care-l patronează și cu care, spre paguba țării, s-a aliat, vai, șeful statului. Ca și cum țara n-ar avea o Constituție. Ca și cum Parlamentul n-ar reprezenta voința suveranului, care este națiunea. Ca și cum poporul n-ar avea niciun cuvânt de spus, dacă oligarhia, în speță premierul, cu de la sine putere modifică din temelii arhitectura, structura și orientarea puterii politice.

Întrucât însă România e o țară cu o democrație de mult defectă rău, plină de televiziuni și publicații cumpărate cu tot cu stelele și steluțele ei jurnalistice din buzunarele vestei oligarhiei securistice pe care pare a o sluji cu abnegație mare, conform faptelor sale, și penelistul Florin Cîțu, nu e de așteptat ca noul derapaj grav al premierului să iște cine știe ce revolte firești în presa arondată.

În schimb, trompetele agitpropului antidemocratic vor continua să mimeze orientarea democratică, înfierând cu furie proletară culpele imaginare ale victimei useriste prefăcute în făptaș, care n-ar fi trebuit chipurile să plece de la putere, ori să ”se alieze” (la semnăturile pentru sabotata moțiune de cenzură) cu AUR, ceea ce, în narativul propagandei, ar prefigura o viitoare ”coaliție”. Că USR-PLUS contestă net și vehement o atare alianță nu mai ”contează” pentru dezinformatori.

Că, sub guvernare penelistă, România cade atât de dur la testul autenticității democratice și realunecă în fesenismul imitației ieftine de liberalism, de parcă la butoanele țării ar fi un Dragnea, sau Adrian Năstase, ține parțial și de reflexul românesc de a se orienta în funcție de marile puteri. Înaintea Primului Război Mondial a învins atracția anglo-franceză, la finele perioadei interbelice, nazismul. Apoi, România a devenit satelitul obedient al Moscovei, mimând sub Ceaușescu o independență fantezistă. Atât de profund înrădăcinată a fost această docilitate față de Rusia, încât Ion Iliescu nu s-a dat în lături să semneze, în februarie 1991, când Uniunea Sovietică era deja cu două picioare în groapă, un tratat cu defunctul imperiu comunist. Căci în comunism credea și spera.

Derapajul american, modelul celui românesc?

Acum, americanofilul Cîțu, care a trăit și studiat mulți ani în SUA, manevrează România spre un guvern minoritar tolerat, în fapt, condus din umbră de PSD, care e rebotezatul PCR. Ce i-a inspirat convingerea că o asemenea coaliție monstruoasă ar putea fi acceptată de mulți? Noul comunism, care și-a ițit de mult capul și în SUA, devenite de câteva decenii Înalta Poartă nouă pentru dregătorii români?

Peste ocean, șeful statelor majore ale forțelor armate americane, Milley, și-a permis să-și trădeze comandantul suprem, pe președintele democratic ales al SUA, oferind Chinei comuniste informații confidențiale, în spatelele șefului statului.

Peste capul președintelui, Milley a dat Beijingului asigurări că America nu va ataca China, respectiv că o va înștiința în prealabil.

În reacție, generalul, care se apără afirmând, fals, că asemenea convorbiri ar constitui o rutină, e, pe bună dreptate, acuzat de trădare. Conform jurnalistului Bob Woodward şi a coautorului cărții sale, ”Pericol”, Robert Costa, generalul Milley considera la finele anului 2020 că Trump ar fi intrat într-un declin psihic grav după alegeri. Generalul a ordonat deci militarilor, îngrijorat fiind de soarta arsenalului nuclear, să nu execute ordine fără a-l implica pe el, Milley.

Ceea ce reprezintă înlocuirea ilegală a comandantului suprem, un puci militar, deci o clară și indiscutabilă trădare de țară, precum și violarea principiilor democrației, care implică subordonarea armatei puterii alese, civile. Or, nu e posibil ca un general să-și aroge dreptul de a-și evalua psihic superiorul, dansând țonțoroiul pe nasul unui om politic legitimat de o alegere liberă.

Or, Casa Albă și-a manifestat, culmea, ”totala încredere” în general. Ceea ce validează neîncrederea firească pe care o trezește mai nou, în Europa și în lume, atât administrația lui Joe Biden, cu dezastruoasa ei retragere din Afganistan, pentru care sunt de vină, prin asumare și lipsa protestelor și a demisiei, și Milley, și șeful Pentagonului, Lloyd Austin, și cel al diplomației, Blinken, cât și presa ideologic ultraprogresistă susținând-o necondiționat. 

PCR, Putin și votul inteligent în democrația mimată

Comunismul, tot mai asertiv peste ocean, s-a menținut și în Duma de Stat a Rusiei. Partidul comunist e una din cele trei formațiuni admise la alegeri de puterea dictatorială, putinistă, care nu vrea în ruptul capului să renunțe la copierea democrației și menține, deci, intact falsul spectacol al pluripartidismului. Cele trei partide poartă etichete plastografiate, fiind, in corpore, extremiste (de dreapta, ca LDPR, de stânga, ca PCR, ori de stânga-dreapta dughinistă, cum e învrăjbitorul Partid Rusia Unită) precum și obediente unui lider suprem ce seamănă leit cu un sângeros capo di tutti capi hipertrofiat și înarmat nu cu pistoale, ci cu bombe atomice și cu rachetele lor purtătoare.

Dar chiar și în aproape totalitara tiranie rusă, mimarea democrației oferă opoziției șanse de luptă și de îndreptare a situației prin tactica genială, numită de mișcarea lui Alexei Navalnîi smart voting, votul deștept.

Acest sistem plasează ștampila de vot în serviciul contracarării omnipotenței dictatorului, în speță a partidului său. O pune deasupra opțiunii politice inițiale a alegătorului, chiar dacă sufragiul trebuie acordat unui membru al partidului comunist, plasat mai bine în sondaje decât alți candidați ai opoziției. Dar e oare acceptabil să i se dea votul și unui comunist? În principiu, nu.

Dar în condițiile în care dictatorul determină cine are ori n-are voie să participe la alegeri, respectiv cine va ieși câștigător (independenții fiind amenințați ori șantajați, ca s-o lase baltă, cu securitatea lor și a familiei, sau cu sejururi după gratii), orice demers slăbind formațiunea guvernamentală putinistă e măsura patriotic și democratic utilă. E atât de utilă, încât Kremlinul a reacționat nu doar încarcerându-l pe Navalnîi, după ce a încercat în zadar să-l asasineze, ori scoțându-i în afara legii partidul. Ci și apelând la marile concerne tehnologice, precum Google și Apple, cărora le-a cerut să-i suprime aplicația, prin care Alexei Navalnîi și ONG-ul său anticorupție li se adresau alegătorilor.

Spune totul despre orientarea acestor concerne americane, despre ”valorile” lor nondemocratice, precum și despre calitatea democrației de peste ocean, că Big Tech a acceptat fără să crâcnească dictatul lui Vladimir Putin și a procedat la cenzură în slujba dictaturii ruse. Google și Apple au șters fără urmă, din ale lor App Stores, aplicațiile fundației anti-corupție a lui Navalnîi. Or, deși oficialitățile ruse (Roskomnadsor) avertizaseră cele două gigantice concerne din internet cu amenzi și pedepse penale, accesul la cenzuratul app putând fi cotat ca ”imixtiune” externă în procesul electoral rusesc, Google și Apple n-ar fi trebuit în veci să se supună dictatului moscovit.

Are perfectă dreptate șeful Fundației Anticorupție a lui Navalnîi, Jdanov, să acuze marile companii din domeniul tehnologiei informației de a fi procedat la un ”act rușinos de cenzură politică încântând propaganda autoritarului regim rusesc”. Or, nu e primul și nici ultimul.

De unde reiese că, profitând de prestigiul democrației, unul imens, astfel încât nici tirani învederați nu îndrăznesc să abandoneze total mimarea ei, militanții pentru democrații nemimate și apărătorii democrațiilor defecte și asediate au a-și lua urgent măsuri de precauție și de a-și organiza rapid căi de comunicare aflate la adăpost de vechii și noii cenzori. De dincolo sau dincoace de ocean.