CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Bizarerii legate de mitingurile anticomuniste din 1989 în România şi Cehoslovacia

Imagini pentru miting 21 dec 1989 bucureşti photos

 

 

Câteva ciudăţenii privind mitingul din 21 decembrie 1989 organizat în faţa sediului CC al PCR  din Bucureşti.

În primul rând, faptul că s-a decis ca el să se ţină. Să aduni atâta lume la un loc, nu-i acelaşi lucru cu mitingurile regizate de prin întreprinderi, de „adeziune la politica partidului”.

Apoi, contramandarea lui (cel puţin o dată). Că s-a hotărât totuşi ţinerea mitingului, o pun pe seama „ei”.

Au fost şi alţii, dar cred că Elena Ceauşescu a înclinat decisiv balanţa. Demult nu mai era în lumea reală.

Convocarea la miting şi a nemembrilor de partid (lucru rar, de obicei ei participau doar la defilările de 23 august, la alte acţiuni erau convocaţi numai membrii PCR).

Transmisia în direct a mitingului, inclusiv a momentelor când Ceauşescu intră în derută.

Primele grupuri de manifestanţi (câteva sute, apoi câteva mii) din primele ore de după spargerea mitingului nu sunt dispersate de miliţie şi de USLA (când încă nu ar fi fost prea dificil). În schimb, apar cordoane în jurul zonei clădirii CC.

Se pot face filmări din hotelul Intercontinental, nimeni nu intră în camere peste cameramanii de ocazie (erau securişti şi în hotel, şi în Teatrul Naţional). Unii chiar filmau lejer, din balcoane.

Dan Iosif (sau Dumitru Dincă ?) găseşte o scară lungă, cu care se urcă pe reclama de la intrarea în parcarea subterană din faţa hotelului Intercontinental spre a vorbi mulţimii.

Pasivitatea uslaşilor care creaseră un semi-cordon lângă rondul de la Universitate (practic inutil, lumea trecea pe lângă el).

Nu reacţionau, nu au fost altercaţii cu manifestanţii, se ignorau reciproc (în primele ore, după aceea s-au retras).

 

 

 

Şi prin alte părţi (cum at fi R.S. Cehoslovacă) au fost momente mai ciudate:

 

„The Economist a raportat în noiembrie 1989, cu o notă de neîncredere, lipsa ciudată de spontaneitate din partea demonstranţilor oarecum letargici.

Bătrânul episcop de Praga a încercat să salveze situaţia făcând un apel pentru continuarea protestelor, iar următorul val de demonstraţii a arătat un pic mai bine, iar la rândul lor au dat poliţiei un pretext pentru o afişare a brutalităţii.

În acelaşi timp (probabil din anxietate că revoluţia ar putea muri, eventual, de frică) comuniştii au promis să trateze demonstranţii mai blajin de aici înainte.

Momentul cheie s-a întâmplat pe 27 noiembrie, când mulţimea mult mai îndrăzneaţă a ajuns la clădirea Comitetului Central scandând: „Jos cu partidul unic !”, astfel repetând noţiunea invocată câteva zile mai devreme de către prim-ministrul comunist, Adamec.

Ca răspuns la această cerere îndrăzneaţă, demonstranţii au văzut feţe zâmbitoare la ferestrele clădirii partidului şi gesturi de solidaritate fericite din partea aparatcikilor de partid”.

 

 

 

 

Sursa: http://riddickro.blogspot.com/cateva-ciudatenii 

27/09/2019 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Un profesor italian susține că moartea scriitorului francez Albert Camus a fost provocată de agenți KGB

 Albert Camus

Un profesor universitar italian a declarat de curând că accidentul de mașină în care a murit scriitorul francez Albert Camus, în 1960, ar fi fost de fapt provocat de agenții KGB.

Într-un articol publicat pe cotidianul italian  Il Corriere della Sera, Giovanni Catelli susține că a descoperit această informație într-un jurnal publicat postum al poetului ceh Jan Zabrana, intitulat  “Toute la vie”. În această ediție în limba cehă figurează un pasaj care nu a fost tradus în ediția italiană, în care Zabrana vorbește despre o discuție pe care a purtat-o cu un rus apropiat de KGB.

“Am auzit ceva straniu de la un bărbat care cunoaște multe lucruri și care dispune de mijloacele pentru a le cunoaște. El spune că accidentul de mașină în care Camus și-a pierdut viața a fost aranjat de spionajul sovietic. Ei au avariat un pneu al autoturismului cu ajutorul unui dispozitiv care, odată cu creșterea vitezei a făcut ca pneul să explodeze”, a spus Jan Zabrana.

Poetul ceh povestește că ordinul pentru această acțiune a fost dat de ministrul sovietic al Afacerilor Externe Dmitri Shepilov, ca “recompensă” pentru articolul publicat în martie 1957, referitoare la evenimentele din Ungaria, în care Albert Camus l-a atacat pe acest ministru.

Un’immagine dell’auto semidistrutta su cui viaggiava Camus il giorno della morte

O imagine a automobilului cu care calatorea Camus , dupa accident.

Această versiune a modului în care scriitorul francez a murit a fost privită cu mult scepticism de către experți care afirmă că KGB-ul “ar fi avut alte mijloace de a-și încheia afacerile sale cu Albert Camus”.

“Că sovieticii voiau să-și încheie conturile cu el este sigur, însă nu în acest fel”, a declarat filosoful francez Michel Onfray.

“Teoria nu poate fi verificată (…) Toate lucrurile interesante pe care poliția secretă comunistă cehă le-a găsit și pe care sovieticii le-au vrut au mers direct acolo.

Rușii nu vă vor lăsa să vă băgați nasul în această afacere”, a spus Vojtech Ripka, de la Insitutul pentru studii asupra regimurilor totalitare din Praga.

Albert Camus și-a pierdut viața pe 4 ianuarie 1960, în urma unui accident de mașină, când automobilul Facel Vega în care se afla rula cu viteză mare spre Paris și a intrat într-un copac.

Scriitorul francez s-a născut pe 7 noiembrie 1913, în Algeria. A fost crescut de mama sa, o menajeră care nu știa să scrie și să citească. A protestat față de reprimarea sângeroasă a revoltelor din Berlinul de Est din iunie 1953 și față de expanisonismul comunist de la Budapesta din septembrie 1956.

În 1957, Camus a primit premiul Nobel pentru literatură.

Dario Fertilio


14/08/2012 Posted by | PRESA INTERNATIONALA | , , , , , , | Lasă un comentariu

SCRISOARE DESCHISĂ CĂTRE PREMIERUL BOC : PÂNĂ UNDE VA DECĂDEA DEMNITATEA NAŢIONALĂ ÎN FAŢA UDMR ŞI A INTERESELOR UNGARIEI ASUPRA ROMÂNIEI? KOSSUTH, UN ASASIN AL ROMÂNILOR, CINSTIT DE STATUL ROMÂN?

Martie 17, 2011

UDMR

Scrisoare Deschisa adresata premierului Emil Boc

Pana unde va decadea demnitatea nationala in fata UDMR si a intereselor Ungariei asupra Romaniei?
Refuzăm farsa istoriei care se repetă si complicitatea morala la crima
Luni, 21 martie ac, se decide la Curtea de Apel Craiova, dupa cinci ani de procese, daca autorul etnocidului românilor transilvăneni de la 1848 va avea o stradă în Târgu-Mureș, cu numele lui, blestemat din neam in neam de urmasii victimelor: Lajos Kossuth. Ieri, la peste cinci ani de la declansarea acestei batjocoriri oficiale a demnitatii nationale, un alt angajat al statului roman, extremistul Csibi Barna, continua „opera” lui Lajos Kossuth, si il ucide in efigie pe Avram Iancu, in piata publica, cu mesajul “Aşa păţesc toţi care greşesc împotriva naţiunii maghiare şi a secuilor”.

Iar la Bucuresti, astazi si maine, Parlamentul Romaniei sarbatoreste alaturi de extremistii maghiari un 15 martie care a dus la uciderea a peste 40.000 de romani. Mai multi jurnalisti si scriitori i-au adresat aceasta Scrisoare Deschisa premierului Emil Boc pentru a-l avertiza asupra nivelului de batjocorire a demnitatii nationale la care au ajuns partenerii de Guvernare ai PDL, organizatia etnica UDMR.

Aceasta Scrisoare deschisă a fost adresata intai dlui dr. Dorin Florea, primarul municipiului Tîrgu-Mureş, presedinte al Filialei Judetene a Partidului Democrat Liberal (PDL). Ramasa, pana acum, fara raspuns, o remitem sefului acestuia, dl Emil Boc, premier al Guvernului Romaniei si presedinte al PDL
Motto din Lajos Kossuth: Romanii, o «hoardă mai josnică decât vita» – (Liviu Maior, 1848 – 1849, Românii şi ungurii în revoluţie, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1998, p. 378)
Domnule Emil Boc,
Istoria, constata marele filosof Hegel, tinde să se repete. Prima oară ca tragedie, apoi ca farsă…
În urmă cu 163 de ani, cu prilejul Revoluţiei Ungare din 1848, în Transilvania a avut loc împotriva românilor un masacru sângeros.

Peste 230 de sate locuite de români au fost incendiate, bărbaţi, femei, bătrâni şi copii, aproape 40.000 de suflete, au fost împuşcaţi, spintecaţi, spânzuraţi. Principalul autor moral al acestei tragedii a fost Lajos Kossuth, prim-ministrul guvernului revoluţionar ungar.
Peste nici un secol, în toamna lui 1940, în acea parte de Transilvanie care fusese făcută cadou Ungariei de către Germania nazistă şi Italia fascistă prin Dictatul de la Viena, tragedia s-a repetat: peste 1100 de români fără apărare din Ip, Tresnea, Mureşenii de Câmpie, Sucutard, Nuşfalău, Marca, Cosnicu, Cămar, Zalău, Beiuş, Hida, Dragu, Ciumarna, Cerasa şi din alte localităţi au fost ucişi de armata ungară horthystă în primele două săptămâni după ocupaţie.

Alte orori au avut loc câţiva ani mai târziu, în toamna lui 1944, la Moisei şi Sărmaş.
În urmă cu un deceniu, pe vremea primarului de tristă amintire, Imre Fodor, exact ca în aforismul lui Hegel, istoria s-a repetat ca farsă: prin contribuţia unor consilieri locali – unii de rea-credinţă şi cinici, alţii doar oportunişti sau ignoranţi -, două străzi ale municipiului Tîrgu-Mureş au fost rebotezate Kós Károly şi Dieta de la Turda.

 O acţiune care nu putem s-o denumim decât perversă, având în vedere că un personaj precum Kós, altfel un arhitect şi grafician remarcabil, dar ale cărui antiromânism şi antisemitism sunt notorii, a fost decorat de însuşi Horthy cu cea mai înaltă distincţie ungară, Nemzetvédelmi Kereszt (Crucea Apărării Naţionale). Aşa cum scria ziarulEllenzék din Cluj la 16 iun. 1941, motivul era că Kós Károly: „a luptat cu credinţă – şi cu riscul vieţii – în teritoriile smulse (Ungariei Mari, n.n.) împotriva forţelor străine (…)”. Adică împotriva României!
În ceea ce priveşte „Dieta de la Turda”, în anul 1568 ea stabilea că, alături de cele trei religii de stat – catolicismul, luteranismul şi calvinismul –, este recunoscută şi o a patra, unitarianismul, considerat în Europa acelui timp o erezie pentru că nega Sfânta Treime şi originea divină a lui Isus Cristos.

Astfel, Dieta de la Turda condamna religia ortodoxă să rămână pe mai departe exclusă dintre religiile «recepte», pecetluindu-se definitiv, în acest fel, statutul inferior de naţiune „tolerată la bunul plac al principelui şi nobililor” a românilor ortodocşi din Transilvania, popor şi la acea vreme majoritar în Transilvania.
Ca şi cum aceste batjocuri n-ar fi fost de ajuns, o nouă farsă cinică a demarat în urmă cu patru ani: schimbarea numelui străzii Călăraşilor – eroicul corp de armată care a fost decimat în 1877 în luptele pentru independenţa României – cu cel de Lajos Kossuth, cel care a girat politic, militar şi moral, în anii 1848-49, moartea a 40.000 de români transilvăneni.

Întreaga „manoperă” a fost orchestrată de consilierii municipali ai UDMR în ciuda avizului negativ al Comisiei Judeţene de Atribuiri de Denumiri din cadrul Instituţiei Prefectului. Comisia, condusă de regretatul istoric dr. Grigore Ploeşteanu, a argumentat zadarnic că denumirea în Tîrgu-Mureş a unei străzi cu numelui lui Kossuth reprezintă o provocare şi o umilire pe cât de inutilă, pe atât de primejdioasă a populaţiei româneşti.

Proiectul a fost introdus şi votat în regim de urgenţă profitându-se de majoritatea pe care pe care şi-au asigurat-o consilierii UDMR cu sprijinul a doi consilieri ai PD!
Hotărârea nr. 255, din octombrie 2005, a Consiliului Local municipal a fost atacată în justiţie şi suspendată ca ilegală şi abuzivă. În dispreţul legii, persoanele care ar fi trebuit să pună în aplicare decizia instanţei nu au făcut acest lucru şi au trimis hotărârea Consiliului Local municipal (deşi ea fusese suspendată de justiţie!) Ministerului de Interne care a… retrimis-o Serviciului Comunitar de Evidenţă a persoanelor din judeţul Mureş! Aşa se face că locuitorii străzii Călăraşilor au început să primească acte fiscale, dar şi documente de stare civilă, pe adresa… strada Lajos Kossuth, stradă care de fapt nu exista! (De fapt, ea încă mai există pe panoul cu harta municipiului situat în faţa Primăriei…)
După un calvar procesual care a durat peste trei ani, în care s-au adus argumente juridice pertinente din legislaţia română şi europeană, împreună cu argumentele istorice irefutabile, s-a reuşit – deocamdată! – îndreptarea „greşelii” comisă de Consiliul Local al municipiului Tîrgu-Mureş din meschine motive politice, oportunism şi incompetenţă.
Cine a fost, de fapt, Lajos Kossuth, dincolo de imaginea romantică cultivată de generaţii în minţile maghiarilor de rând? A fost, în primul rând, un personaj al cărui rol a fost determinant în Revoluţia din 1848 din Ungaria, atât în sens pozitiv, cât şi în cel negativ.

A fost, fără îndoială, un publicist talentat, bun orator, agitator politic şi patriot ungur. Exclusiv ungur, chiar dacă el însuşi era slovac de origine. De aceea, idealurile mişcării revoluţionare de la 1848, au fost generoase doar pentru naţiunea în care se asimilase.

Ajuns Guvernator al Ungariei, Kossuth va refuza, în mod explicit, tuturor celorlalte naţionalităţi: români, saşi, slovaci, sârbi şi croaţi, trăitoare în Imperiul Habsburgic, orice drept privind propria identitate naţională.
Din mulţimea de argumente istorice, morale şi politice care există împotriva atribuirii numelui de Lajos Kossuth unei străzi în Tîrgu-Mureş, am ales doar şapte:
Kossuth nu a recunoscut nici un drept românilor din Transilvania şi Ungaria în afara „dreptului” de a se dizolva în naţiunea ungară. În articolele de fond, pe care le scrie în ziarul Pesti Hirlap, consideră că primul obiectiv care trebuie realizat este „uniunea” Transilvaniei – până atunci autonomă – cu Ungaria, ca o „condiţie a extinderii şi dezvoltării naţiunii ungare”.

Pentru el, faptul că românii constituiau populaţia majoritară a Transilvaniei constituia un element insignifiant. Kossuth preconiza să le ia românilor, dar şi sârbilor, croaţilor, slovacilor şi saşilor, ceea ce aproape un mileniu de teroare nu reuşise să le ia: identitatea naţională. „Eu niciodată, dar niciodată, sub sfânta coroană maghiară, altă naţiune sau naţionalitate decât cea maghiară nu voi recunoaşte. Ştiu că sunt oameni care vorbesc altă limbă, dar mai mult de o naţiune aici nu este.” (Magyarország története, VI/1, Budapest, 1979, p.164)
Kossuth, în calitate de conducător al Revoluţiei ungare de la 1848, a fost categoric împotriva oricărei emancipări naţionale a românilor. După el, condiţia de a li se crea o situaţie socială şi economică acceptabilă românilor era ca aceştia să înceteze a se considera o naţiune aparte şi de a se dizolva în naţiunea maghiară. Kossuth declara într-un discurs ţinut în Dieta de la Pozsony (Bratislava): „Dorinţa românilor de a se bucura de o existenţă politică naţională deosebită este irealizabilă, deoarece ea ar duce la distrugerea unităţii statului ungar. (…) De va fi nevoie, sabia va tranşa chestiunea.” (George Bariţ, Părţi alese din istoria Transilvaniei, II, Sibiu, 1890–1891, p. 755–797)
Kossuth a şi pus în practică acest veritabil şantaj politic, bazat pe superioritatea militară, tratându-i pe români cu dispreţ şi intoleranţă nelimitate. Rămâne ca un document de referinţă Proclamaţia din 10 octombrie 1848, dată la Pesta, prin care îi soma, în termeni ultimativi şi injurioşi, pe români – numindu-i „gunoaie ingrate” – să revină la „ordine şi supunere legală”, altfel vor fi „exterminaţi de unguri şi secui”.

 Kossuth le impunea, de fapt, românilor să accepte unirea Transilvaniei cu Ungaria şi să renunţe la recunoaşterea lor ca naţiune. Rezultatul proclamaţiei a fost generarea unei confruntări de o gravitate deosebită între români şi maghiari.
O altă proclamaţie a lui Kossuth, cea din 22 decembrie 1848, prefigurează violenţa la care s-a recurs împotriva românilor în prima jumătate a anului 1849, când Transilvania a fost recucerită de trupele guvernului ungar. Ea vorbeşte de la sine despre orbirea politică care îl caracteriza pe conducătorul Revoluţiei ungare: „Plin de injurii la adresa lor, numindu-i «mercenari plătiţi», «hoardă mai josnică decât vita», «bandiţi valahi», Kossuth îndeamnă pur şi simplu la exterminarea românilor şi a tuturor duşmanilor.” (Liviu Maior, 1848 – 1849, Românii şi ungurii în revoluţie, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1998, p. 378)
Kossuth a autorizat instaurarea unui regim de teroare în Transilvania, prin numirea în funcţia de comisar civil pentru Transilvania a lui László Csányi. Acesta era un intim al său, care îi ura visceral pe români şi care a înfiinţat şi a asmuţit împotriva lor tribunalele militare -„tribunalele de sânge” – şi a transformat gărzile naţionale ungare în „echipe de vânătoare”, care au masacrat femei, copii şi bătrâni fără apărare.

 În ciuda protestelor şi a cererilor insistente ale generalului Bem, scârbit de nesfârşitele atrocităţi, Kossuth a refuzat să-l retragă pe acest călău paranoic. Rezultatul a fost înspăimântător: în doar patru luni, peste 6000 de români civili au fost asasinaţi. Numai în judeţele Mureş şi Târnave, mai mult de 40 de comune au fost mistuite de foc. „Echipele de vânători”, conduse de secuii Jenei, Szabó, Zajzon şi Kovács, au măcelărit sute de români din comunele Hodac, Ibăneşti, Ruşii Munţi, Morăreni, Dumbrava, Monor, Iclandul Mare şi Mic, Sâncraiul de Mureş, Nazna, Sângerul de Câmpie şi Petelea.

„Şirul martirilor români maltrataţi sau executaţi în anii 1848-49 este nesfârşit. Numai în Tg. – Mureş au fost omorâţi peste 100 de români.” (Traian Popa, Monografia oraşului Tîrgu – Mureş 1932 p. 186)
Kossuth i-a urmărit cu o duşmănie neîmpăcată nu numai pe români, ci şi pe saşii transilvăneni, pentru că s-ar fi opus „luptei pentru libertatea maghiară”, când, de fapt, ei nu luptau decât pentru propria lor libertate.

Într-o scrisoare adresată la 17 martie 1849 generalului polonez Bem, comandantul armatei ungare în Transilvania, îi scrie cu ocazia cuceririi Sibiului de către armata rusească: „(…) să-i arestaţi pe cei mai de seamă conducători ai răzmeriţei săseşti, predându-i comisarului guvernamental László Csányi, iar acesta să-i ţină ostatici şi să-i execute la cea mai mică opoziţie din partea populaţiei săseşti şi dacă ruşii nu se vor retrage neîntârziat din ţară”.
Astfel, împuternicit de Kossuth, Csányi va ordona împuşcarea cărturarului Stephan Ludwig Roth, la 11mai 1849. (Otto Folberth, Der Prozess Stephan Ludwig RothGraz-Köln, 1959).
Kossuth, aşa cum reiese din corespondenţa sa, a solicitat Franţei şi Angliei(cărora le cerea să sprijine Revoluţia Ungară) să împiedice avântul mişcării de eliberare din Principatele Române.

 El îşi justifica cu cinism cererea astfel: „Schimbarea situaţiei în Principate ar produce un efect moral incalculabil asupra românilor din Ungaria”. (Milton G. Lehrer, Ardealul, pământ românesc. Problema Ardealului văzută de un american. Cluj-Napoca, 1991, p. 218.)
Kossuth a girat, politic şi militar, etnocidul care a provocat rănile nevindecabile pe care memoria colectivă a generaţiilor de români ardeleni nu le poate uita.

 În perioada în care el a condus guvernul revoluţionar ungar, 236 din cele circa 2400 de sate locuite de românii din Transilvania, Banat, Bihor şi Maramureş au fost jefuite şi arse. În fiecare sat românesc au fost ucişi între 10 şi 20 de oameni, în total în jur de 30.000, adică de trei ori mai mulţi decât românii căzuţi pe câmpul de bătaie! Ceea ce atestă afirmaţiile acelor istorici care arată că, în anii 1848–49, în Ardeal a avut loc un genocid al românilor.
Revoluţia din 1848 a făcut printre români cam 40.000 de victime, atestă un martor din acele vremi, mitropolitul Şaguna. (Ioan Lupaş, Mitropolitul Andrei Şaguna. Monografie istorică, ediţia a II-a. Sibiu, 1911, p. 66.) Teribila cifră este confirmată în fascicula a 2-a a lucrării „Die Romänen der oesterreichischen Monarchie” Wien, Druck from Karl Gerold et Sohn, 1850, p.231.
Acestea nu sunt speculaţii, ci fapte, stabilite de istorici. Să vedem, însă, şi ce păreri au avut despre Kossuth unii dintre contemporanii săi:
Nicolae Bălcescu: „Kossuth a guvernat rău şi slab, el mi-a dovedit şi mai mult că un demagog nu poate fi un om de stat. El a pierdut Ungaria”, scria conducătorul Revoluţiei Române de la 1848, după aflarea dispoziţiilor date de Kossuth pentru organizarea unei expediţii totale împotriva lui Avram Iancu. (N. Bălcescu, Opere, Corespondenţă, IV, p. 228)
Contele István Széchényi, „cel mai de seamă ungur”: „N-aveţi decât să aţâţaţi toate naţionalităţile până la furie împotriva maghiarilor (…), să umpleţi până la refuz paharul represaliilor cu veninul dumneavoastră – şi o să vedeţi ce o să iasă”, îl avertiza Széchényi pe Kossuth încă din 1847 în „Fragmente de program politic”. (Magyar Révay Lexicon, XVII, p. 129).
Bertalan Szemere: „Kossuth s-a purtat la început ca un autocrat şi a sfârşit ca un laş, abandonându-şi patria cu o săptămână înainte de lupta finală de la Şiria, pentru a fugi în Turcia”, scrie în amintirile sale cel care a fost ministru de interne şi apoi prim-ministru al guvernului Revoluţiei Ungare din 1848, condus de Kossuth. Szemere îşi aminteşte despre el ca de un personaj arogant, duplicitar şi poltron. Despre exilul în Italia, fostul prim-ministru al lui Kossuth afirma textual: „Stilul său autocratic şi manierele intolerante vor distruge orice influenţă reală asupra comunităţii revoluţionarilor expatriaţi”. (http://en.wikipedia.org/wiki/Lajos_Kossuth)
Acesta este deci, dincolo de viziunea romantică, personajul istoric real…
Nu-i aşa că merită să existe, în Tîrgu-Mureş, o stradă care să îi poarte numele şi să-i perpetueze amintirea? Mai multă rea-credinţă şi cinism sunt greu de imaginat!
Să ne întoarcem însă la aspectele juridice ale cazului, provocate de actul administrativ abuziv din 10 octombrie 2005 al Consiliului Local al municipiului Tîrgu-Mureş. Hotărârea a fost atacată în justiţie de Asociaţia Culturală Avram Iancu, Uniunea Vatra Românească, Filiala Mureş a Partidului România Mare şi de consilierul municipal Sita Ioan.
În conformitate cu Legea 544/2004 privind contenciosul administrativ, la 4 mai 2006 s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 898, prin care se suspenda punerea în aplicare a Hotărârii nr. 255 de schimbare a numelui străzii din Călăraşi în acela Kossuth. Sentinţa nu a fost pusă în executare de către primarul municipiului, deşi avea această obligaţie, ceea ce a produs derută în rândul autorităţilor locale.

Astfel s-a ajuns la situaţia că locuitorilor din strada Călăraşilor nu numai că li sau trimis facturi pe adresa strada Kossuth, ci li s-au emis ilegal cărţi de identitate şi paşapoarte pe o adresă inexistentă!
Apoi a început un adevărat carusel juridic. Prin Sentinţa civilă nr. 2508, din 3 noiembrie 2006, s-a admis acţiunea în contencios administrativ a Asociaţiei Culturale Avram Iancu şi s-a dispus anularea pe fond a Hotărârii nr. 255 a Consiliului Local, dar au fost respinse acţiunile celorlalţi reclamanţi. Părţile au declarat recurs, iar Curtea de Apel Tîrgu-Mureş, prin decizia nr. 417/R, din 29 martie 2007, a admis toate recursurile, a casat integral sentinţa nr. 2508 din 3 noiembrie 2006, iar cauza a fost retrimisă spre rejudecare primei instanţe, respectiv Tribunalului Mureş!
S-a intrat astfel în un al doilea ciclu de procese… După numeroase hărţuieli şi tertipuri – invocări de excepţii imaginare, încercări de a scoate Primăria din cauză, chipurile ca neavând calitate procesuală – părţile reclamante au avut din nou câştig de cauză.

După rejudecarea în fond a procesului privind schimbarea numelui străzii din Călăraşilor în cel de Lajos Kossuth, Tribunalul Mureş, prin Sentinţa 809 din 28 noiembrie 2008, a dispus din nou anularea hotărârii nr. 255 din 10 octombrie 2005 a Consiliului Local.

Considerăm că, dincolo de repararea unor ilegalităţi, decizia Tribunalului a făcut dreptate, în primul rând, memoriei celor care cu un secol şi jumătate în urmă au pierit în împrejurări tragice.
Pentru aceasta vă solicităm, domnule primar al municipiului Tîrgu-Mureş, ca la cea mai apropiată şedinţă de plen a Consiliului Local să faceţi propunerea de a nu se declara recurs împotriva Sentinţei civile nr. 809 pronunţate de instanţă în data de 28 noiembrie 2008.

În caz contrar, vor continua incertitudinea şi hărţuirea în justiţie, inflamarea opiniei publice şi deturnarea atenţiei de la problemele reale ale oraşului. Având în vedere competenţa actuală a Consiliului Local şi – de ce nu? – recunoaşterea, din partea unora dintre foştii consilieri PD, a faptului că votul lor din octombrie 2005 a atentat la memoria propriilor înaintaşi, poate fi reparată o greşeală politică comisă din motive populiste, pe de o parte, şi din oportunism şi incompetenţă, pe de alta.
Astazi, la peste cinci ani de la declansarea acestei batjocoriri oficiale a demnitatii nationale, un alt angajat al statului roman, extremistul Csibi Barna, continua „opera” lui Lajos Kossuth, si il ucide in efigie pe Avram Iancu, in piata publica din Miercurea Ciuc, cu mesajul “Aşa păţesc toţi care greşesc împotriva naţiunii maghiare şi a secuilor”.

 Iar la Bucuresti, Parlamentul Romaniei sarbatoreste alaturi de extremistii maghiari un 15 martie care a dus la uciderea a peste 40.000 de romani. Aceasta, domnule prim ministru, se numeste complicitate morala la crima.
La aceste fapte, pe plan national, se adauga cedarile continue ale Guvernului si partidului Dvs, de la Legea Educatiei la Legea Minoritatilor, ambele construite pe placul UDMR. Pe deasupra, asistam la o instaurare, de facto, a autonomiei teritoriale a asa-zisului “Tinut Secuiesc”, sub ochii nepasatori ai responsabililor cu apararea Constitutiei Romaniei.
Domnule prim ministru si presedinte al PDL Emil Boc, daca tineti sa aparati demnitatea nationala, asa cum spune ca o face si presedintele Romaniei, domnul Traian Basescu, puneţi capăt farselor istoriei care se repetă!
Dar oare o veti face?

Cu consideraţie,
Prof. univ. dr. av. Ioan Sabău-Pop,
Dorin Suciu, ziarist,
Victor Roncea, ziarist
Pr prof dr Mihai Valica
Elena Andronache, Grupul Independent pentru Democratie
15 Martie 2011

Semnati Scrisoarea Deschisa la www.Roncea.ro  sau victor@roncea.ro  si dati-o mai departe

17/03/2011 Posted by | PRESA ROMANEASCA | , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: