Mărturii despre românitatea Basarabiei Ţariste (1812 – 1918). VIDEO

 

 

Recensăminte şi mărturii în Basarabia anexată de Rusia (1812 – 1918)

 

Majoritatea românilor era atât de clară în Basarabia, încât practic nu există niciun recensământ oficial rusesc care să o dezmintă. De asemenea, se poate spune că unanimitatea observatorilor, statisticienilor şi călătorilor, ruşi şi străini, care au vizitat Basarabia, au consemnat zdrobitoarea preponderenţă a românilor în regiune, chiar dacă recensămintele nu menţionau întotdeauna expres acest lucru.

Citind mărturiile lor inserate mai jos, ne putem convinge pe deplin că în întreg cursul secolului dominaţiei ruseşti, Basarabia a rămas una dintre cele mai pure zone ale românismului, în ciuda tuturor măsurilor guvernelor ţariste, amintite în capitolele precedente.

Mai jos vom reproduce impresiile a 21 de observatori ai Basarabiei, dintre care 18 au fost ruşi sau aflaţi în serviciul Rusiei. Dată fiind abundenţa informaţiilor prezentate de ei şi relativa lor incoerenţă dacă ar fi să-i raportăm unul la altul, ne-am decis să-i enumerăm în ordine alfabetică, indiferent de perioada când au scris şi situaţia specifică la care se referă.

În anul 1862 vizita Basarabia un cultivat călător rus, Afanasiev-Ciujbinski. Acesta menţiona că, în afară de departamentul Hotinului, Basarabia era locuită numai de moldoveni, care ignorau total limba rusă.

Limba lor era foarte apropiată de italiană şi deriva din latină. Moldoveanul avea o frumuseţe tipică, fiind un om cu spirit larg şi inima sensibilă, dar trăia în condiţii grele, datorită asupririi la care era supus.

Afanasiev-Ciujbinski se revolta de aceea împotriva „autointitulaţilor patrioţi ai poliţiei, care în regiunile (Rusiei) unde trăiesc populaţii minoritare propagă limba rusă ca mijloc al cnutului şi al pumnului.” (1)

Un fervent susţinător al rusificării, istoricul şi omul politic Batiuşkov recunoştea şi el că „Basarabia este departe de a fi rusească, atât în ceea ce priveşte limba, cât şi viaţa ei. În această provincie există mulţi oameni care se uită cu dor peste Prut.” (2)

Academicianul Berg spunea şi el: „Moldovenii sunt românii care populează Moldova, Basarabia şi părţi din guberniile Podolsk şi Herson învecinate cu ea; în număr mic ei locuiesc şi în gubernia Ekaterinoslav. Ei îşi spun moldovan (la plural moldoveni), iar României îi spun Moldova. Faţă de românii din Valahia, sau valahi, se deosebesc prin neînsemnate particularităţi dialectale.” (3)

Fiind deci absolut românească, Basarabia nu putea fi pe viitor decât un măr al discordiei între ruşi şi români, cum se exprima Durnovo, care se şi declara, în 1912, împotriva „sărbătoririi smulgerii Moldovei dintre Prut şi Nistru de la Principatul autonom al Moldovei.” (4)

Referitor la numărul ruşilor în provincie în momentul anexării, putem folosi un memoriu al mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni din 21 august 1813 către Sinodul din Petersburg, unde se afirma: „Stepa Oceacov ca şi Basarabia e populată de volohi, greci, bulgari şi de aşa-numiţii imigranţi de diferite naţiuni, iar ruşi sunt foarte puţini.” (5)

Un inginer francez de mine, X. Hommaire de Hell, vizitând Basarabia, arăta în 1845: „La luarea în posesiune de către Rusia a Basarabiei, nogaii… renunţă complet la vechile lor posesiuni, pentru a se retrage dincolo de Dunăre; nu a mai rămas în Basarabia decât populaţia moldovenească, populaţie creştină aparţinând, ca şi ruşii, religiei greceşti.” (6)

Caracterul compact al populaţiei româneşti, ca şi aspiraţiile sale, erau subliniate şi de cunoscutul deja Kasso, care scria:

„Populaţia rurală de la aceste graniţe aproape că nu s-a schimbat în cursul ultimului secol.

Găsim aici aceleaşi trăsături de caracter naţional ca şi la moldovenii care locuiesc în afara frontierelor imperiului.” De altfel, spunea Kasso, Basarabia nu era „decât o îngustă fâşie de pământ, nereprezentând decât o simplă amintire a visurilor şi planurilor (orientale) irealizabile.” (7)

Scriitorul şi istoricul polonez J. Kraszewski (1843) consemna: „Populaţia şi limba dominantă (în Basarabia) sunt româneşti.” (8)

Iar Kruşevan nota în 1903: „Curăţenia (la români) este ideală. Femeia moldoveancă de zece ori pe zi spală, mătură, şterge. Că se poate trăi şi dormi împreună cu viţeii şi porcii, între miriade de ploşniţe şi gândaci, ca în unele părţi din Rusia, aici nimeni nu-şi închipuie. Probabil că un popor mai curat, poate afară de nemţi, este greu de găsit.” (9)

Generalul Kuropatkin, ministrul de război al imperiului, era nevoit să constate:

„Poporul român din Basarabia anexată acum o sută de ani, azi încă (1910) trăieşte izolat la marginea populaţiei ruseşti.” (10) Dar, continua generalul Kuropatkin, în viitor „unirea poporului român, fie pe cale paşnică, fie în urma unui război, este inevitabilă.” (11)

Românii nu erau numai cei mai mulţi, ci şi cei mai vechi locuitori ai Basarabiei. Aceasta reiese şi din afirmaţia lui Laşkov (1912): „Cea mai veche populaţie a Basarabiei este cea moldovenească; potrivit datelor oficiale, ea reprezintă 48%, dar în realitate 70% din totalul populaţiei.” (12)

Dat fiind specificul ei naţional, Basarabia forma o entitate distinctă la graniţele Imperiului rus, neconfundându-se cu provinciile sale. Vizitând Moldova în prima jumătate a secolului al XIX-lea, călugărul rus Partenie scria:

„Moldova la răsărit se mărgineşte cu Rusia, de care o desparte râul Prut şi Basarabia.” (13)

Este ceea ce remarca şi georaful francez Em. de Martonne în 1919: „Totul indică o ţară locuită de secole şi această ţară este pur românească… îndată ce am intrat în Basarabia, am regăsit bogatele costume femeieşti româneşti şi câţiva bătrâni cu barba căruntă, purtând cojoc şi căciulă. Aceşti oameni buni au statura înaltă, trăsături regulate, aerul deschis şi sincer al ţăranului din dealurile subcarpatice.

Cu toţii se numesc, în mod invariabil, moldoveni.” (14)

Foarte importante sunt mărturiile complete ale etnografului rus de Pauly (1862):

„Valahii, vlahii (moldavii, moldovenii), rumunii, rumânii sau românii sunt un popor ieşit în primele secole ale erei noastre din amestecul de daci, romani şi slavi, spunea acesta. El e cu totul distinct de vecinii săi slavi şi maghiari… La nord ei se învecinează cu rutenii, la est cu ucrainienii propriu-zişi, la sud cu bulgarii, la vest cu fraţii lor din Moldova şi la sud-est cu Marea Neagră.”

Şi continua astfel: „Şesul care merge de la valul superior al lui Traian şi până la mare, Bugeacul de altădată, căruia în antichitate i se zicea «deşertul get», totdeauna a fost locuit de locuitori sălbatici geţi, pecenegi, nogai… Toată partea Basarabiei situată la nord de valul superior al lui Traian este locuită în principal de valahi sau români şi de fapt n-a fost niciodată o ţară independentă sau măcar separată de celelalte ţări valahe… Locuitorii părţii acesteia superioare a Basarabiei sunt aceiaşi români ca şi cei de dincolo de Prut; ei vorbesc aceeaşi limbă şi aparţin, ca şi aceştia, aceleiaşi biserici ortodoxe greceşti.”

Despre limba lor spunea: „Limba română vorbită în Basarabia este aceeaşi ca şi în Moldova.” Iar concluzia firească era aceasta: „Valahii sau moldovenii din Basarabia centrală au rămas în toate privinţele extrem de ataşaţi naţionalităţii lor.” (15)

În acest timp, ruşii din provincie erau practic insignifianţi. În 1910, geograful Semionov-Tean-Şanski arăta: „În Basarabia, în afara micilor negustori ambulanţi… populaţia rurală moscovită (velicorusă) se află în minoritate… Totuşi, populaţia permanentă velicorusă de rit vechi nu formează în Basarabia mai mult de 1,5% din totalul populaţiei.” (16)

S-a mai arătat că numele Basarabia a fost implantat artificial asupra întregii provincii, care până la 1812 nu a existat niciodată de sine stătător faţă de celelalte ţări româneşti. Încă în 1838 rusul Skalkovski mai numea Basarabia numai „raiaua Benderului şi a Chiliei împreună cu fortăreaţa Ismailului.”

Restul provinciei anexate de ruşi era numit de el „Moldova cea situată pe ţărmul stâng al Prutului.” (17)

Iar în 1878, în Geografia provinciei Basarabiei, Soroka scria: „Moldovenii compun marea masă a populaţiei (Basarabiei), aproximativ ¾.” (18) Afirmaţii la fel de categorice făcea şi Kroncevov.

Înaltul funcţionar rus Svinin arăta şi el: „Locuitorii autohtoni ai acestei regiuni sunt moldoveni sau români, care, aşa cum am susţinut cu tărie, sunt descendenţii colonilor romani. Ei vorbesc limba moldovenească, care este de origine latină şi care conservă, ca şi italiana, numeroase particularităţi ale limbilor neolatine.” (19)

Cunoscutul Vighel, fost viceguvernator al Basarabiei, nota:

„Am ocazia să studiez spiritul moldovenilor. Aceşti români sau romani, cum se numesc ei, descind dintr-o populaţie amestecată, compusă din coloni romani şi din slavo-daci învinşi de Traian. În limba pe care o vorbesc predomină elementul latin.” (20)

Alt scriitor care a lăsat abundente mărturii este căpitanul de stat major Zaşciuk, care a efectuat în 1862 un recensământ al populaţiei Basarabiei. El arăta de la început:

„Moldovenii formează majoritatea populaţiei, aproape ¾ din cifra totală. Moldovenii locuiesc de foarte mult (timp) în regiunile centrale şi septentrionale ale Basarabiei. Ei pot fi consideraţi ca aborigenii acestor regiuni. Moldovenii vorbesc o limbă latină stricată, amestecată cu cuvinte slave. Limba lor are o rădăcină latină şi păstrează mai multe particularităţi originale ale vechii limbi a romanilor decât italiana.” (21) Apoi continua: „Judeţele Chişinău şi Orhei sunt locuite aproape în exclusivitate de ei (de români). În judeţul Hotin sunt amestcaţi cu ruteni, în timp ce în judeţele Cetatea Albă şi Tighina ei sunt amestecaţi cu «venetici».” (22)

Despre femeile românce din Basarabia, Zaşciuk spunea: „Ochii negri, strălucitori şi plini de foc ai moldovencei, mişcările sale graţioase, ba galeşe, ba leneşe, ba pasionate, fac din această femeie o fiinţă foarte plăcută… Moldoveanca, îngrijită de nepăsarea bărbatului său, e foarte economă şi cumpătată, modestă, ea e puţin sociabilă şi nu iubeşte pe un străin.”

Şi încheia: „Este imposibil a găsi la un popor de jos o curăţenie aşa de perfectă, ca aceea care se observă în locuinţa moldoveanului din Basarabia.” (23)

Ultima mărturie este cea a doctorului german I.H: Zucker (1834), care poate folosi şi drept concluzie a acestor impresii:

„Ei (românii) populează toate satele din centru şi cea mai mare parte a provinciei.” (24)

Şi dacă aceste informaţii provin din surse mai mult sau mai puţin oficiale, vom trece acum la statisticile oficiale ruseşti, care, chiar dacă, din motive lesne de bănuit, nu sunt la fel de categorice în ce priveşte proporţia populaţiei autohtone, nu fac în fapt decât să confirme cele consemnate mai sus.

Într-un capitol anterior s-a mai arătat că, în momentul anexării, populaţia Basarabiei era formată în proporţie de aproximativ 95% români, care erau majoritari şi pe teritoriul fostelor raiale turceşti. Sosind momentul să completăm această afirmaţie, iată care era numărul locuitorilor fostelor raiale în 1808, cu specificarea provenienţei lor naţionale, după o statistică din acel an: la Chilia, dintre cei 478 de capi de familie înregistraţi, 393 erau români, urmaţi de 58 de ruşi şi 27 de evrei; la Cetatea Albă, dintre cei 334 de capi de familie, erau 168 de români, 132 de armeni, 18 evrei şi 16 sârbi; la Tighina, dintre cei 331 de capi de familie, 169 erau români, 101 evrei, 9 armeni şi 52 de supuşi Rusiei; la Hotin, dintre cei 648 de capi de familie, 297 erau români, 340 evrei şi 11 armeni. (25) Aceasta era numai situaţia cetăţilor-reşedinţe ale raialelor, fără a cuprinde şi numeroasa populaţie rurală din jurul lor, românească în totalitate.

Cu mici ajustări, cifrele se repetau în concluziile primului recensământ oficial rusesc din provincie, cel din 1817: români 86,0%, ucrainieni 6,5%, evrei 4,2%, lipoveni 1,5%, greci 0,7%, armeni 0,6%, bulgari şi găgăuzi 0,5%, majoritatea minoritarilor fiind stabiliţi în regiune de mai puţin de cinci ani. (26)

În 1834, Koeppen constata că românii rămăseseră exact în aceeaşi proporţie de 86%, (27) situaţie care va rămâne stabilă până spre mijlocul secolului şi chiar mai târziu. În 1861, de exemplu, Ministerul rus de interne a publicat o „Listă a oraşelor” imperiului, alcătuită de un comitet de statisticieni, deci o lucrare absolut oficială.

Aici scria: „Moldovenii sunt cei mai vechi şi cei mai numeroşi locuitori ai Basarabiei.” (28) Şi acelaşi Koeppen considera în 1851 că moldovenii reprezentau 80% din populaţie. (29)

În urma masivelor emigrări şi colonizări, populaţia românească s-a redus totuşi în raport cu noile naţionalităţi ale Basarabiei. În 1862 s-au efectuat două recensăminte paralele în provincie şi rezultatul lor a fost foarte asemănător.

Primul a fost coordonat de amintitul căpitan Zaşciuk, care a dat procentajul de 66,4% românilor. (30) Al doilea a aparţinut etnografului, şi el amintit mai sus, de Pauly, care a comunicat următoarele cifre: români 67,4%, ucrainieni 10,9%, evrei 7%, bulgari 4,9%, ruşi 3,4% etc. (31) Iar în 1871 proporţia lor se menţinea la 67,4% sau chiar la 68%, după consemnarea lui Oberucev. (32)

Un nou recensământ oficial a avut loc în Basarabia abia în 1897, cu care ocazie au fost aplicate toate metodele posibile pentru formarea unei noi imagini a provinciei, mult mai rusească decât ne-am fi putut aştepta.

Pe scurt, acum au fost înregistraţi drept ruşi toţi cei care cunoşteau cât de cât limba autorităţilor. Prin acest original procedeu, românii „scădeau” la 47,6%, dar realitatea era cu totul alta.

Rusul Butovici scria despre conaţionalii săi la acest recensământ: „Numărul lor este în realitate mult mai puţin important decât cel indicat prin recensământ.” (33)

De altfel, recensământul din 1897 a fost infirmat chiar şi de datele publicate de departamentul militar, potrivit cărora în Basarabia în 1900 românii erau 52%.(34)

Realitatea rezultă din estimările de la începutul secolului al XX-lea. Românii atingeau proporţia de 75% (după Kruşevan) (35), apoi numai 53,9% în 1907, (36) dar din nou 70% în 1912 (după Laşkov) (37) şi, în sfârşit, 65-67% în 1918 (după americanul J. Kaba). (38)

Merită să amintim şi procentajele ruşilor şi ucrainienilor de la acelaşi recensăminte inventariate aici.

Conform tuturor mărturiilor consemnate, numărul ruşilor propriu-zişi în Basarabia a rămas întotdeauna extrem de mic, şi din această cauză vor fi luaţi împreună cu ucrainienii în statistica noastră.

Deci, socotite împreună, cele două naţionalităţi din Basarabia totalizau: 6,5% în 1817, 15,7% (Zaşciuk) sau 14,3% (de Pauly) în 1862, 15,8% în 1871, 27,8% în 1897 (cu rezervele de rigoare) şi 24,6% în 1907! Acesta era rezultatul „fructuos” al unei rusificări de o sută de ani!

Cei care au spus lucrurilor pe nume au fost tot scriitorii ruşi. Dat fiind caracterul absolut românesc al provinciei, unii autori ruşi, ca Danielevski (1888), recomandau guvernului rus să restituie Basarabia României, „având în vedere principiul naţionalităţii”, (39) iar generalul Kuropatkin, des pomenit aici, afirma că „Rusia a atins în 1792 frontierele ei naturale, ajungând la malul stâng al Nistrului.” (40)

Ce altă recunoaştere mai categorică se putea da falimentului total al politicii de rusificare?

 

 

 

 

 

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2014/02/08/adevarata-istorie-a-basarabiei-hartile-moldovei-de-a-lungul-timpului-si-negarea-ocupatiei-rusesti/

 

 

 

Sursa: 

Mircea Rusnac, Doctor în Istorie

http://istoria.md/articol/446/Recens%C4%83minte_ 

 

Note:
1    Mircea Muşat, Ion Ardeleanu, De la statul geto-dac la statul român unitar, Bucureşti, 1983, p. 405.
2   Ion Alexandrescu, Basarabia, în Revista de istorie militară, Bucureşti, nr. 3/1991, p. 53.
3    Mircea Muşat, Ion Ardeleanu, op. cit., p. 400.
4    Ion Alexandrescu, op. cit., p. 53.
5    Mihai Adauge, Istoria şi faptele, în Nistru, Chişinău, nr. 4/1990, p. 118-119.
6    Ion G. Pelivan, Les droits des Roumains sur la Bessarabie, Paris, 1920, p. 8.
7   Mircea Muşat, Ion Ardeleanu, România după Marea Unire, vol. II, partea I, Bucureşti, 1986, p. 1045.
8  Ştefan Ciobanu, La Bessarabie. Sa population – son passé – sa culture, Bucarest, 1941, p. 15.
9    Petre Cazacu, Moldova dintre Prut şi Nistru 1812-1918, Iaşi, f.a., p. 70.
10  Ştefan Ciobanu, op. cit., p. 13.
11  Ion Alexandrescu, op. cit., p. 53.
12  Ibidem.
13  Gheorghe Bezviconi, Călători ruşi în Moldova şi Muntenia, Bucureşti, 1947, p. 351.
14  Ion Alexandrescu, op. cit., p. 53.
15 Anton Crihan, Drepturile românilor asupra Basarabiei după unele surse ruseşti, în Basarabia, Chişinău, nr. 11/1991, p. 121-123.
16  Ion G. Pelivan, op. cit., p. 27.
17 Petru Caraman, Românitatea Basarabiei văzută de ştiinţa oficială sovietică, în Basarabia, Chişinău, nr. 2/1992, p. 106.
18  Mircea Muşat, Ion Ardeleanu, op. cit., 1983, p. 405.
19  Ibidem, p. 400.
20  Ştefan Ciobanu, op. cit., p. 9.
21  Mircea Muşat, Ion Ardeleanu, op. cit., p. 405.
22  Ion Alexandrescu, op. cit., p. 60.
23  Zamfir Arbore, Liberarea Basarabiei, Bucureşti, 1915, p. 43, 45.
24  Ştefan Ciobanu, op. cit., p. 14.
25  Anton Crihan, op. cit., în loc. cit., nr. 10/1991, p. 86.
26  Ion Nistor, Istoria Basarabiei, Chişinău, 1991, p. 203.
27  Mircea Muşat, Ion Ardeleanu, op. cit., p. 404.
28 Mărturii ruseşti despre caracterul românesc al Basarabiei, în Patrimoniu, Chişinău, nr. 2/1991, p. 192.
29  Anton Crihan, op. cit., în loc. cit., nr. 11/1991, p. 119.
30  Mircea Muşat, Ion Ardeleanu, op. cit., p. 404.
31  Anton Crihan, op. cit., p. 121.
32  Mircea Muşat, Ion Ardeleanu, op. cit., p. 405.
33  Ştefan Ciobanu, op. cit., p. 41.
34  Formarea naţiei burgheze moldoveneşti, Chişinău, 1985, p. 36.
35  Mircea Muşat, Ion Ardeleanu, op. cit., p. 405.
36  Ibidem, p. 406.
37  Ibidem, p. 405.
38  Ibidem.
39  Basarabia. Monografie, sub îngrijirea lui Ştefan Ciobanu, Chişinău, 1926, p. 166.
40  Mircea Muşat, Ion Ardeleanu, op. cit., 1986, p. 1045.

Publicitate

„Chisinau”? Nu, „Kişiniov”!…

 

Odată cu repunerea în drepturi pe teritoriul Moldovei a limbii moldovenilor, s-a pus şi problema derusificării/desovietizării onomasticii moldoveneşti, inclusiv a toponimelor (denumirilor de localităţi).

Ca multe alte începuturi oportune din perioada de început a Republicii noastre, nici acest lucru n-a fost dusă până la capăt.

Deşi oraşul Chişinău este în esenţă – istoric vorbind – rusesc, localitatea în baza căreia s-a întemeiat acesta şi implicit denumirea sa, nu au nicio legătură cu ruşii, existând de secole înaintea ocupaţiei din 1812 a estului Moldovei.

Trucul rusesc cu adaptarea numelui moldovenesc Chişinău în Кишинёв („Chişiniov”), este o componentă a politicii mincinoase duse de Imperiul Rus pentru a justifica anexarea ilegală a acestei bucăţi de pământ, prin încetăţenirea în conştiinţa europenilor a caracterului rusesc al provinciei nou-achiziţionate.

La fel s-a întâmplat şi cu denumirea dată teritoriului: s-a luat un nume autohton – Basarabia, care desemna doar sud-estul Moldovei, aflat sub control otoman direct, şi s-a extins asupra întregului teritoriu, de la Cetatea Albă până la Hotin, dar dându-i-se o sonoritate slavă – Бессарабия/Bessarabia (fără arabi?!), iar partea care era numită de moldoveni şi munteni Basarabia, a început să fie numită de ruşi Буджак (Bugeac), la fel cum o numeau turcii.

Acelaşi lucru e valabil şi pentru Tighina, care deşi etimologic este de origine slavă, a fost înlocuită de ruşi cu turcescul Bender, doar pentru a nu perpetua denumirea românească.

La fel, Cetatea Albă rămâne în timpul ruşilor Akkerman, ca în timpul turcilor.

 

 

 

 

 

 

Măcar din aceste considerente ruşii, cei imperiali şi cei sovietici şi cei actuali, trebuie consideraţi ipocriţi.

Căci de 200 de ani una din tezele justificative ale lor privind anexarea pământului moldovenesc dintre Prut şi Nistru este că s-a dorit eliberarea ortodocşilor de sub stăpânirea turcă (musulmană).

Pe de o parte îi eliberezi de turci, iar pe de altă parte impui denumiri turceşti străine localnicilor.

În perioada ocupaţiei ruseşti centrul provinciei ruseşti Bessarabia ajunge să fie cunoscut în lume cu numele Kishinev.

Dar a existat 1989 şi 1991.

Moldovenii reintră în drepturi, cel puţin formal.

Spre deosebire de alte state, autorităţile moldoveneşti nu adoptă o poziţie tranşantă privind promovarea denumirilor moldoveneşti de localităţi în exteriorul ţării.

Autorităţile de la Minsk, odată cu adoptarea denumirii Belarus în locul denumirii Belorusia, încep să o promoveze intens, insistând chiar ca şi Rusia să utilizeze doar această formă.

Côte d’Ivoire din 1985 solicită tuturor statelor lumii să utilizeze această denumire în propriile limbi, nefiind de acord cu termeni ca Ivory Coast sau Coasta de Fildeş.

Ucraina, odată cu schimbarea oficială a denumirilor Kiev în Kyiv, Lvov în Lviv, Kharkov în Kharkiv etc. insistă la nivel internaţional pentru utilizarea anume a formelor ucrainene.

Moldova nu a făcut astfel de demersuri în scurta sa istorie.

Deşi denumirea utilizată de ruşi Moldavia a fost utilizată şi de occidentali în perioada sovietică, odată cu intrarea Moldovei în ONU se dă preferinţă denimirii autohtone.

Acest lucru s-a întâmplat mai ales din două motive: a) Moldova a fost şi rămâne o necunoscută pentru marea majoritate a societăţii occidentale, cu atât mai mult prin alte părţi, astfel că  străinii (de regulă jurnaliştii sau oficialii) care au legătură cu Moldova utilizează denumirea recunoscută de forurile internaţionale; b) în limbile europene Moldavia este denumirea principatului Moldovei.

În privinţa Chişinăului lucrurile urmează acelaşi tipar. Cei care intră în contact cu oraşul sau ţara noastră folosesc numele utilizat de majoritatea absolută a populaţiei Moldovei.

Google este edificator în acest caz: 34.800.000 rezultate pentru Chisinau versus 5.840.000 pentru Kishinev.

Se poate obiecta că denumirile date unor localităţi sau ţări străine au rădăcini istorice.

La urma urmei şi Moscova în română nu e Moskva.

Da, însă istoria unor termeni ca Londres (eng. London), Bucharest (rom. Bucureşti), Varşovia (pol. Warszawa), Рим (ital. Roma) nu poate fi comparată cu istoria termenului Кишинёв/Kishinev (rom. Chişinău).

Tradiţia istorică este un argument în păstrarea formelor româneşti ale următoarelor denumiri: Florenţa (ital. Firenze), Marsilia (fran. Marseille), Lisabona (port. Lisboa), Praga (ceh. Praha), Viena (germ. Wien), Londra (eng. London), Copenhaga (dan. København), Hanovra (germ. Hannover) etc.

Dar denumiri precum Bologna (ital. Bologna), Valladolid (span. Valladolid), Toulouse (fran. Toulouse), Innsbruck (germ. Innsbruck), Glasgow (eng. Glasgow), Dusseldorf (germ. Düsseldorf), Brno (ceh. Brno) etc. se scriu conform limbii originare şi se citesc deasemenea în maniera originară („Bolonia, Valiadolid, Tuluz, Insbruc, Glazgou, Duseldorf, Bîrno”).

Se observă existenţa formelor româneşti pentru denumirile din proximitate, dar numai pentru cele de importanţă evidentă (capitale, centre politice sau culturale), pe când cele de importanţă secundară (raportate la vorbitorii de română) respectă regula limbii originare.

Cele din zonele îndepărtate urmează forma consacrată de specificul englezesc, franţuzesc, spaniol (Washington, Quebec, Quito) sau a transliteraţiei oficiale (Thimphu, Sana’a, Phnom Penh).

Or, Chişinău este pentru italieni similar cu Bologna pentru moldoveni, pentru spanioli – similar cu Valladolid pentru moldoveni, pentru francezi – similar cu Toulouse pentru moldoveni ş.a.m.d.

Suntem o veritabilă periferie în acest sens.

Lucrurile pot fi schimbate şi în privinţa termenului Chişinău.

Dacă tradiţia rusească ne-a impus în trecut termeni precum Pekin, Ulan-Bator, Gruzia, astăzi formele româneşti corecte sunt altele – Beijing, Ulaanbaatar, Georgia.

Şi dacă în privinţa denumirii date de ruşi avem o tradiţie istorică, vorbitorii de alte limbi, mai ales cele cu alfabet latin, trebuie să se inspire din denumirea originară – Chişinău.

Transliteraţia este simplă – Chisinau.

La fel cum se procedează în cazul capitalelor Sloveniei, a Muntenegrului şi a Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei – state oarecum echivalente cu Republica Moldova, din perspectiva cognoscibilităţii internaţionale. Ljubljana, Podgorica şi Skopje rămân neschimbate în toate limbile care folosesc alfabetul latin, deşi nu întotdeauna corespund regulilor de scriere a respectivelor limbi. Şi pronunţarea/citirea lor se face la fel în spiritul limbilor originare – „Liubliana, Podgoriţa, Scopie”.

Şi Chişinău trebuie promovat ca atare – Chisinau.

Nicidecum Kishinev, care e străin moldovenilor şi nu îi reprezintă. Dar nici Kisinev, Kischinew, Kichinev, Kishinyov, Kischinau, nici chiar Chishinau.

O scurtă listă cu denumirea Chişinăului în alte limbi:

• Albaneză – Kishinau

• Azeră – Kişinyov

• Belarusă – Кішынёў

• Bulgară – Кишинев

• Cehă – Kišiněv

• Engleza – Chisinau/Kishinev

• Franceză – Chisinau/Kichinev

• Germană – Chisinau/Kischinau

• Indoneziană – Kishinev

• Islandeză – Kisínev

• Italiană – Chisinau

• Kazahă – Кишинев

• Lituaniană – Kišiniovas

• Letonă – Kišiņeva

• Macedoneană – Кишињев

• Maghiară – Chisinau/Kisinyov

• Norvegiană – Chisinau/Kisjinjov

• Olandeză – Chisinau/Kisjinev

• Poloneză – Kiszyniów

• Portugheză – Chisinau

• Rusă – Кишинёв

• Sârbo-Croato – Kišinjev

• Slovacă – Kišiňov

• Slovenă – Kišinjev

• Suedeză – Chisinau/Kisjinev

• Swahili – Kishineu

• Turcă – Kişinev

• Ucraineană – Кишинів

Denumirile în limba română ale capitalelor statelor cu nivel de recunoaştere în lume similar cu cel al Moldovei: Tirana (alb. Tiranë), Baku (azer. Baki), Reykjavik (isl. Reykjavík), Vilnius (lit. Vilnius), Riga (let. Rīga), Skopje (maced. Скопје), Sarajevo (sârb. Sarajevo), Bratislava (slovacă Bratislava), Ljubljana (slovenă Ljubljana), Podgorica (sârb. Podgorica).

Iar în privinţa convingerii vorbitorilor de rusă se pot aduce următoarele argumente: satele Republicii Moldova Delacău (rus. ucr. Делакеу), Făgădău (ucr. Фегедеу), Işcălău (ucr. Ішкелеу), Slobozia-Vărăncău (rus. Слобозия-Вэрэнкэу, ucr. Слобозія-Варанкеу), Vărăncău (rus. Воронково, ucr. Варанкеу), dar şi Bacău (rus. Бакэу), Zalău (rus. Залэу).

Chiar şi termenul rusesc Молдова (rom. Moldova), preferat de către rusolingvii moldoveni anteriorului Молдавия (Moldavia)!

Există în limba rusă resurse pentru a denumi capitala Moldovei conform formei româneşti. Nu există dorinţă!

Ruşii ne-au rebotezat până şi cel mai mărunt cătun şi persistă în încăpăţânarea lor de a nu-şi apropia propriile forme lingvistice de cele ale moldovenilor.

 Moldovenii nu vor spune nicicând Novgorodul de Jos (rus. Нижний Новгород), pe când Новые Анены (rom. Anenii-Noi) este o realitate, şi nu doar printre ruşii Moldovei.

Dar ce fac moldovenii?

Pe lângă faptul că nu fac nimic pentru promovarea denumirii corecte a capitalei Moldovei, dar şi a altor localităţi (Bălţi – „Beltzy”, Tighina – „Bendery” etc.), se admit nişte lucruri cel puţin bizare, care ar debusola orice străin dornic să folosească corect numele Chişinăului.

1. Marele KăKat moldovenesc

În 2008, pe vremea comuniştilor, apar în Chişinău maşini cu numere de înmatriculare având litera K în locul literei C.

 

 

 

 

 

(foto protv.md)

„C” înseamnă Chişinău. Ce înseamnă „K”?! Cu siguranţă nu „kaliu” sau „kelvin”.

De ce au admis autorităţile această batjocură?!

 

 

 

(foto Stela Popa)

 

 

 

Explicaţii de genul „nu mai există combinaţii disponibile”, „s-a făcut la solicitarea cetăţenilor” etc. nu sunt credibile. Dacă s-ar fi terminat şirul de numere de tipul C XX xxx (2 litere şi 3 cifre) se putea foarte simplu utiliza C XXX xxx sau C XX xxxx. Sau acelaşi CU, uitat odată cu suprimarea judeţelor în 2003. Iar cât despre solicitările cetăţenilor – de ce nu se adoptă şi stilul de înmatriculare specific unor state americane?!

 

 

 

 

 

 

A fost vremea comuniştilor şi s-a permis (sau poate s-a impus) situaţia dată!

„Moldoveni” – cum zicea fostul preşedinte ucrainean Viktor Iuşcenko.

2. „Zborul frânt” (aviatic) al limbii române în Moldova

Cei care au zburat vreodată din sau spre Chişinău au observat cu siguranţă codul indicat pe bilete şi panouri informative, atribuit aeroportului din capitală – KIV.

Cum să mai ceri străinilor să folosească forma Chisinau când abia sosiţi în Moldova sunt întâmpinaţi de KIV?!!

Chiar să fi fost deja ocupate combinaţiile (din litere potrivite pentru Chişinău) care formează codurile IATA la vremea atribuirii codului pentru aeroportul chişinăuian, oricum se putea alege o combinaţie care să nu conţină o tentă atât de controversată!

CHI, CHU, CHN, CHS, CSN etc. sunt azi ocupate. CII este disponibil.

Poate nu prea aminteşte de Chişinău, dar măcar nu e atât de provocator ca acest KIV! (KishIneV)

Mai e liber şi IAC (International Airport of Chisinau). De ce nu?!

Să fie chiar unul fără vreo legătură cu denumirea Chişinău, astfel de cazuri existând peste tot în lume: YUL – Montreal, EWR – Newark, DCA – Washington, LED – Sankt Petersburg.

Dacă codul IATA pentru Chişinău mai poate fi justificat prin lipsa unor combinaţii potrivite, cel ICAO – LUKK – e de-a dreptul o scuipare pe tot ce e moldovenesc în Republica Moldova!

Codul Moldovei conform ICAO este LU, autorităţile Moldovei putând adăuga celelalte două litere pentru fiecare aeroport din ţară.

 

Au fost atribuite astfel:

 

• LUBL – aeroportul Bălţi;

• LUBM – aeroportul Mărculeşti (B-Bălţi, M-Mărculeşti);

• LUCH – Cahul;

• LUCL – Ciadâr-Lunga;

• LUCM – Camenca;

• LUSR – Soroca;

• LUTG – Tighina;

• LUTR – Tiraspol.

 

Dar de ce LUKK pentru Chişinău?!! Atât de „ruşi” am fost?!!

Şi dacă nişte rusofoni sau mancurţi au stabilit aceste coduri în anii ’90, de ce azi nu le schimbă nimeni?!! Atât de „ruşi” continuăm să fim?!!

Aceeaşi situaţie e şi la Aeroportul din Bălţi. Şi acesta are un cod IATA – BZY!!!

O fi o bâzâială continuă în aeroportul cela de-i păstrează denumirea respectivă!

De ce e mai potrivit Beltzy decât Bălţi?!!

La momentul atribuirii codului dat, BAL era disponibil, fiind însuşit abia în 1998 de un aeroport militar din Turcia.

Poate aceste lucruri sunt mai puţin importante.

Dar cum să promovezi altele mai importante, cum să promovezi imaginea ţării dacă şi la astfel de lucruri minore nu suntem capabili să gândim adecvat?

Imaginea noastră în lume ne-o facem singuri. De la fiecare moldovean care lucrează la negru în Europa, de la fiecare student care-şi petrece vara în SUA, de la fiecare familie care emigrează în Canada, de la fiecare artist care captează atenţia publicului străin şi până la acţiunile, dar mai ales inacţiunile tuturor guvernărilor moldoveneşti.

Însă în cazul muncitorului, a studentului, a familiei, a artistului, chiar să fie văzuţi respectivii ca oameni cumsecade, acest lucru nu va îmbunătăţi cu nimic imaginea Statului Moldova.

Ţara o reprezentăm fiecare în parte, dar Statul este reprezentat de conducători.

Care, din nefericire, rămân şi azi de-a dreptul impotenţi.

Sursa: natiadinurma.wordpress.com

Moldova şi povara grea a cinci imperii hrapareţe

 

 

Legenda leaga constituirea Principatului Moldova de descalecatul lui Bogdan I (n.inainte de 1307 – d.1367), voievod al Maramuresului si Domn al Moldovei.

Obtinandu-si independenta fata de Coroana Ungara in jurul a.1359 dupa Hristos, Tara se impune convingator pe harta politica a lumii; desi vestigiile demonstreaza vechimea incontestabila a moldovenilor in teritoriu, mult anterior datei general acceptate.

Cum ar fi exemplul orasului Baia (atestat in a.1241, capitala in perioada 1343-1354), probat prin Pecetea din a.1300 cu inscriptia latina „Sigilium Capitalis Civitatis Moldaviae Terrae Moldaviensis„[1]. 

Deja la a.1391, hrisoavele il arata pe Roman I (domneste circa 1391-1394): „Marele si singur stapanitor, din mila lui Dumnezeu domn, Io Roman voievod stapanind Tara Moldovei de la munte, pana la mare”[2]. 

Vreme de peste cinci veacuri micul stat al Moldovei etaleaza calitatea de subiect al relatiilor internationale, cunoscand in conflictele cu puternicii timpului mai mult umilire decat slava.

Adesea, nu lipsa de curaj sau mijloace erau pricina infrangerii, ci lacomia si perfidia imperiilor expansioniste.

 

I

Primele confruntari intre Moldova si  Sublimul Stat Otoman se produc in anul 1420, cand Turcii asediaza Cetatea Alba si Chilia, dar Alexandru cel Bun (1400-1432) reuseste sa le apere.

Odata declansat, insa, procesul incorporarii Tarii Moldovei Imperiului prinde contur precis prin anul 1456, cand Petru Aron (1451-1452; 1454-1455; 1455-1457) prefera plata tributului in alternativa pacii.  

Mai tarziu – a.1474 – sultanul Mehmed al II-lea (carmuieste in 1444-1446; 1451-1481) il someaza intempestiv pe Stefan al Moldovei sa-i predea Cetatea Alba si Chilia.

Marele Voievod indrazneste sa respinga cerinta,refuzand si plata haraciului.

Invazia uriasei armate a beylerbeyiului Hadam Suleyman Pasa, din iarna anului 1475, are la baza tocmai motivul umilei ne-”cedari“.

Dupa groaznica infrangere de la 10 ianuarie 1475, armata padisahului se revanseaza in Crimeea, jefuind, sub comanda lui Gedik Ahmed Pasa, Principatul de Theodoro si coloniile genoveze Cembalo, Soldaia si Caffa (6 iunie). 

Inspirata de succes, flota turca se indreapta inspre porturile Moldovei, pe care le ataca.

Agresorii insa au fost aruncati in mare de ostenii moldoveni si osmanlaii fac din nou cale intoarsa.

Abia in anul 1484, cu lupte grele, Sublima Poarta cucereste cetatile-cheie din partea sudica a Moldovei – Cetatea Alba si Chilia.

Acest eveniment nefericit marcheaza inceputul fracturarii teritoriului Moldovei.

Expeditia militara impotriva lui Petru Rareş (1527-1538; 1541-1546),din anul 1538, condusa personal de catre sultanul Süleyman I (1520-1566)  , adanceste tragicismul situatiei: Turcii cuceresc Suceava, confisca tezaurul Tarii, ocupa cetatea Tighina si spatiul dinspre litoral – Basarabia istorica[3], denumind-o Bucak  (Bugeac, in turceste – „Tinut de frontiera„).

Intr-o inscriptie de la Tighina, devenita celebra, Süleyman anunta triumfator ca „tulburatorul  Petru voievod, om razboinic, a fost alungat. Potcoava calului meu a ridicat pulbere, sunt cuceritorul tarii Bogdan”[4].

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Retinem, prin urmare, anul 1538 ca data a intrarii efective a Moldovei sub dominatia turcilor.

Ulterior – in  1713 – Imperiul Otoman  isi face raia la nordul Tarii, in Tinutul Hotinului.

 

 

 

 

 

 

II

La 7 mai 1775 Poarta semneaza conventia in urma caruia Imperiul Habsburgic a anexat  o parte din Tara de Sus a Moldovei, pe care a  numit-o Bucovina.

 

 

 

 

 

 

 

 

Bucovina se va  intoarce la Patria-mama in anul 1918, dupa o perioada de instrainare silnica de circa 143 ani.

 

III

La finele razboiului ruso-turc din 1806-1812, convenind la tratative ocuparea  tinuturilor detinute de turci intre Nistru si Prut, adica Bugeacul (Basarabia pe hartile europene) si raiaua Hotinului, Imperiul Tarist anexeaza intreg interfluviul Nistru-Prut, declarandu-l fraudulos „Basarabia” (administrat oficial sub aceasta denumire din 1813).

 

Intenţia Imperiului Rus a fost anexarea ambelor principate române, ca mai apoi să insiste doar pe anexarea întregii Moldove, după – pe anexarea Moldovei dintre Siret şi Nistru, iar odată cu creşterea pericolului napoleonian să ajungă să ceară doar ţinuturile moldoveneşti aflate sub conducerea directă a turcilor, adică Hotinul, Tighina, Cetatea Albă şi Chilia.

Însă în rezultatul manevrelor diplomatice Imperiul Rus pune mâna şi pe ţinuturile  dintre Prut si Nistru, aflate sub controlul domnilor moldoveni

La fel ca în cazul anexării nord-vestului Moldovei de către austrieci, anexarea jumătăţii răsăritene a Moldovei s-a făcut cu încălcarea normelor internaţionale, prin cedarea unui teritoriu vasal (autonom).

Spre deosebire de statutul pe care îl avea Moldova în calitatea sa de vasal al turcilor (legi proprii, limbă proprie, biserică proprie), pământurile moldoveneşti ocupate de ruşi sunt integrate complet în imperiul rus, legile locale fiind înlocuite de cele ruseşti, limba rusească devine singura oficială, biserica moldovenilor este trecută ilegal în subordinea celei ruseşti.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Aici si acum apare pe harta  lumii fundamentul controversatului fenomen al „moldovenismului”.

Vicleana jonglare cu numele istoric i-a permis si  ii permite Rusiei nu numai justificarea rapirii unei jumatati dintr-o Tara nenorocita, ci si amplasarea in teren a unei bombe cu explozie intarziata. 

Efectele ei vor fi exploatate masiv pe vremea sovietelor, roadele ajungand sa fie culese dupa anul 1991, pana astazi.

Gravitatea evenimentului face ca istoricul Constantin C.Giurescu sa sublinieze:

“ Astfel, cu rapirea Basarabiei, incepe marea drama a istoriei noastre contemporane si problema cea mai grea a politicii noastre externe: relatiile cu Rusia.”[5]

 

 

 

 

 

 

 

În urma războiului cu turcii din 1877-1878, Rusia re-anexează judeţele Cahul, Bolgrad şi Ismail.

 

 

 

 

 

Basarabia revine in hotarele stramosesti in 1918; vremea vitregiei masoara 106 ani.

IV

La 12 octombrie 1924, Uniunea Sovietica creeaza abuziv in Transnistria o eufemerica Republica Autonoma Sovietica Socialista Moldoveneasca, prin ce declanseaza jocul ipocrit diversionist „de-a statalitatea„care  avea in vedere tocmai habitatul moldav.

 

 

 

Harta RASS Moldovenesti de dincolo de Nistru

 

 

 

 La 28 iunie 1940, Uniunea Sovietica invadeaza  Românnia – in componenta caruia se afla Moldova – si anexeaza la imensul sau gulag regiuni moldovenesti, precum Basarabia, nordul Bucovinei si Tinutul Hertei.

 

 

Pentru a zadarnici eventuala reunire in viitor a pamanturilor furate, U.R.S.S. le dezmembreaza[6]:

– nordul Bucovinei, cu Tinutul Herta, nordul Basarabiei – orasul Hotin si tinutul omonim, o parte a Transnistriei, Bugeacul-vechea Basarabie, cu plasele Reni, Bolgrad si Ismail – le incorporeaza arbitrar Ucrainei (2 august – de facto / 4 noiembrie – de jure, 1940);

– pe ramasita din centrul Basarabiei proclama cinic – la 2 august 1940 – Republica Sovietica Socialista Moldoveneasca (RSSM);

– la data de 23 mai 1948, URSS  rupe de România si transfera Ucrainei, Insula Serpilor cu o parte a Deltei Dunarii (teritoriu care apartinusein vechime Principatului Moldovei).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Rezumat. De la 2 august 1940, Ucraina, tara sora si vecina, detine nelegitim portiuni ale teritoriului moldovenesc/românnesc, fapt ce ii confirma calitatea de beneficiar al consecintelor odiosului Pact Ribbentrop-Molotov.

V

Si daca a fost sa moara Urss-ul (Uniunea Sovietica), n-a disparut ticalosia oamenilor politici rusi.

Succesorul declarat al URSS – Federatia Rusa – sechestreaza din acea ramasita central-basarabeana – fosta R.S.S.Moldoveneasca – jumatatea de peste Nistru botezata Transnistria, instituind vajnicul statulet  „Republica Moldoveneasca Nistreana” (Приднестровская Молдавская Республика)[7], cu capitala la Tiraspol (o repetare a scuipatului din 1924 si  dovada peremptorie a substratului politic al imperialismului rus  in constituirea „grozavei statalitati socialiste maldavinesti„). 

 

 

 

 

 

 

 

In plus, Rusia favorizeaza separarea altui „element statalist – Unitatea Teritoriala Autonoma Gagauzia” (Avtonom Territorial Bölümlüü Gagauz Yeri)[8], cu capitala in  orasul Comrat.

Iar din ce a mai ramas, Rusia patroneaza  nasterea, la 27 august 1991, a “celei mai suverane, celei mai independente, celei mai unitare si celei mai indivizibile” creaturi din Univers – “Statul Republica Moldova“[9], careia, impreuna cu complicii locali, ii zice fariseic – “Moldova“ / „Tara Moldovei”.

Oficialitati, precum si multime de persoane fizice / juridice din „imensul federation moldavanschii„, preiau lejer blasfemia si uite, ca peste noapte, „a aparut„/”reaparut” Moldova.

Doamne, pisica se joaca cu soricelul, iar „inteleptii” se bucura!

 

***

Prin intermediul unei mici paranteze, amintim cititorului ca Unirea cu Tara Romaneasca, din 1859, a consacrat Tara Moldovei pentru eternitate. Cu o istorie  de peste cinci veacuri, Moldova a pus temelia statului român modern, ca parte constitutiva fondatoare a  Principatelor Unite ale Moldovei si  Valahiei (Tarii Românesti).

Astfel, mândrul stat de odinioara al Moldovei care a infruntat furtunile timpului, a reusit sa se mentina pe scena mondiala.

***

Faţa de  cele spuse, ramane intrebarea: cat de profetice sa fie cuvintele cronicarului despre asezarea Moldovei in calea rautaţilor ? (…)

 

 

 

Sursa: eternamoldova.wordpress.com/2013/09/22/icoana-suferintei-noastre

 

 

 

CITITI SI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2014/02/08/adevarata-istorie-a-basarabiei-hartile-moldovei-de-a-lungul-timpului-si-negarea-ocupatiei-rusesti/

 

 

Note

---

[1] http://ro.wikipedia.org/wiki/Principatul_Moldovei (accesat in luna septembrie 2013).

[2] ibidem

[3] Sub aspect stiintific, termenul „Basarabia” reprezinta patrimoniul Principatului Moldova dintre Dunare, Marea Neagra si Nistru, pana la cetatea Tighinei. Apartinea initial Tarii Romanesti – de unde si i se trage numele de Basarabia; in secolul al XIV-lea teritoriul a fost cedat voevodatului Moldova. Autorul Sever Neagoe concretizeaza anumite detalii: „In timpul domniei lui Alexandru cel Bun (1400-1432) in urma unor tratative ale acestuia cu Mircea cel Batran (1386-1418), avand in vedere pericolul otoman ajuns la frontiera de sud a Munteniei si necesitatea participarii domnului moldovean la apararea gurilor Dunarii, Moldova a primit dela munteni tinuturile de sud dintre Carpati si Prut, precum şi tinuturile Bugeacului denumite Basarabia pana la Dunare, Siret si Milcov. Frontiera Moldovei cu Tara Romaneasca s-a mutat asfel catre sud pe Dunare, Siretul Inferior si raul Milcov (cursul vechi al acestuia la nord de cetatea Craciuna) pana la frontiera cu Transilvania.” (Sever Neagoe. „Teritoriul şi frontierele în istoria României”. Editura Ministerului de Interne. 1995. Pag.70.) Mentionam, de asemenea, ca pana in a.1410, Cetatea Alba apartinea genovezilor, deci nu tinea de Basarabia.

[4] http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/suleyman-tarile-romane (accesat in luna septembrie 2013).

[5] Constantin C.Giurescu. Istoria romanilor. Vol.III. B. Editura ALL. 2010. Pag.238-239.

[6] Decretul Prezidiumului Sovietului Suprem al U.R.S.S. din 4 noiembrie 1940 „Cu privire la stabilirea granitei intre Republica Sovietica Socialista Ucraineana si Republica Sovietica Socialista Moldoveneasca”. http://ro.wikipedia.org/wiki/RSS_Moldoveneasc%C4%83

[7] „Pe 2 septembrie 1990 a fost autoproclamata „Republica Sovietica Socialista Moldoveneasca Transnistreana” (RSSMT), iar la 25 noiembrie 1990 a fost ales prin vot universal Sovietului Suprem al RSSMT. La 25 august 1991 Sovietul Suprem al RSSMT a adoptat declaratia de independenta a noii republici sub numele de „Republica Moldoveneasca Nistreana„. Sursa – http://ro.wikipedia.org/wiki/Republica_Moldoveneasc%C4%83_Nistrean%C4%83 (accesat in luna septembrie 2013).

[8] „Declarata prin vointa poporului gagauz la 19 august 1990 republica Gagauzia, legiferata de catre Parlamentul Republicii Moldova la 23 decembrie 1994, autonomia deschide noi perspective pentru poporul gagauz.” Sursa – http://www.gagauzia.md/pageview.php?l=ro&idc=400&id=221 (accesat in luna septembrie 2013). O alta sursa –http://ro.wikipedia.org/wiki/G%C4%83g%C4%83uzia (accesat in luna septembrie 2013) – arata: „In decembrie 1990 miscarea separatista Gagauz Halkı („poporul gagauz”), cu sprijinul tacit al autoritatilor centrale din Moscova, proclama in raioanele Comrat, Ceadar-Lunga, si Vulcanesti ale RSS Moldovenesti asa-numita Republica Gagauza. In decembrie 1994 Parlamentul de la Chisinau, dominat de agrarieni a recunoscut autonomia teritoriala a gagauzilor.”

[9]  Constitutia Republicii Moldova. Articolul 1 alin.(1): „Republica Moldova este un stat suveran si independent, unitar si indivizibil.” Sursa – http://lex.justice.md/document_rom.php?id=44B9F30E:7AC17731 (accesat in luna septembrie 2013).