SE PROPUNE PE FAȚĂ DISTRUGEREA BISERICII ORTODOXE ROMÂNE!

FOTO: Imagine de Ilya Glazunov «Rutul bisericii în noaptea de Paște»
O propunere bizară a fost lansată pe un blog de Liviu Antonesei, un fost politician, ”intelectual” de ocazie, care cere nici mai mult, nici mai puțin, decât confiscarea bunurilor Bisericii Ortodoxe Române pentru a asigura rezolvarea crizei economice din România.
Prin ideea sa, Antonesei i-a depășit pe un Andrei Caramitru și pe useriștii care strigau de mama focului la începutul epidemiei că virusul se răspândește prin biserici, uitând că mall-urile și localurile de distracție funcționau în exact aceeași perioadă la foc automat.
Dar Antonesei a mers mai departe. Dacă România tot intră în criză, hai să confiscăm Biserica! Nu avuțiile băncilor sau ale corporațiilor care scot anual din România milioane de euro nefiscalizați, nu resursele României privatizate pentru că așa a vrut UE și FMI, nu societățile strategice din domeniul energetic care au ajuns, și ele, pe mâna companiilor străine, nu Fondul Proprietatea unde își fac americanii banii, nu, ci Biserica Ortodoxă Română este vinovată și trebuie confiscată.
Că Antonesei a circulat la viața lui prin preajma prietenilor lui Soros din România nu e întâmplător, după cum nu e întâmplător nici că a făcut parte din Partidul Alianța Civică, cel mai pro-occidental partid din România post-decembristă, care a militat din răsputeri pentru integrarea euro-atlantică a României. Dar Biserica a rezistat și intrării în NATO, și aderării la UE.
Iată că a sosit momentul ca cercurile progresiste să inițieze și lovitura finală dată BOR, că dacă tot au rămas românii fără industrie, fără cultură, fără presă liberă, fără resurse, de ce să nu li se ia și sufletul, laolaltă cu istoria și cu trecutul?
Pentru că miza distrugerii Bisericii Ortodoxe nu este una financiară, așa cum vrea să ne păcălească Liviu Antonesei, ci una spirituală sau, mai bine zis, anti-spirituală. Cu o populație băgată în case și amenințată cu pușcăria, speriată cu viruși și pusă în stare de arest la domiciliu, singurul reazem a mai rămas Biserica și credința.
Dar supunerea populației nu e desăvârșită dacă mai au o instanță superioară în care să creadă și la care să se raporteze.
Progresiștii lui Liviu Antonesei nu vor să confiște bunurile Bisericii, de fapt, ci credința cu totul, pentru ca sclavii să uite că sunt oameni și să fie carne de tun pentru globalism.
Ce mai contează istoria poporului român care se împletește cu cea a Bisericii Ortodoxe, ce mai contează cultura română care s-a născut în mănăstiri, ce mai contează că primele tipărituri în limba română și primele școli au fost ale bisericii, ”intelectualul” Antonesei vrea să confiște totul.
Războiul împotriva populației a fost dublat de un război împotriva Bisericii, singura pe care se reazămă toți credincioșii în aceste vremuri apocaliptice. Și sunt apocaliptice nu din cauza unui virus cum lumea a mai văzut, ci din cauza manevrelor prin care globaliștii doresc să folosească spaima oamenilor pentru a le răpi credința și pentru a distruge ultimul bastion în calea spălării pe creier a românilor : Biserica Ortodoxă !
Dacă BOR nu era ținta precisă a aceste campanii, inițial de denigrare, iar acum de atac direct, de ce nu a propus Antonesei și confiscarea bunurilor celorlalte instituții religioase din România? Sau, dacă era așa curajos, de ce nu a cerut Antonesei ca soluție la criza mondială confiscarea întregii averi a Bisericii Catolice?
Dar globaliștii nu se mai încurcă de mult nici de catolici, nici de reformați, nici de alte culte, acestea acționează dresate în siajul comandamentelor SUA și UE. Biserica Ortodoxă e singura care păstrează vie flacăra credinței și a tradiției, și de aceea progresiștii se împiedică de ea.
În cazul în care o asemenea propunere satanică ar lua chip, autoritățile s-ar trezi cu o revoltă a populației cum nu s-a mai văzut în istoria României. Deja credincioșii sunt nemulțumiți de felul în care este tratată Biserica Ortodoxă în timpul acestei crize, în ciuda faptului că Patriarhia Română a acționat cu toată responsabilitatea și a luat măsurile cuvenite pentru a-i proteja pe creștini.
Dar poate că cineva chiar vrea să testeze răbdarea românilor și atașamentul lor față de Biserică! Nu i-aș sfătui să facă acest lucru nici măcar acum, în vremea coronavirusului. Există o pedeapsă mai mare decât pandemia, și anume revolta poporului român.
Înainte de a cere desființarea istoriei românilor, Antonesei ar trebui să citească despre răscoala de la 1907, sau despre acele momente din istorie când ”elitele” au forțat nota.
Acestor vrăjmași ai neamului nu li se poate spune decât un singur lucru : ”Jos labele de pe Biserica lui Hristos !” Și să vă ferească Dumnezeu să nu explodeze mămăliga românească!
Teodor BUJOR , special pentru IZBORSK.MD.