CUM S-AU FOLOSIT de-a lungul istoriei conducătorii moscoviți de numele statului medieval Kyivan Rus, pentru a justifica politica lor expansionistă

De-a lungul istoriei, criminalii de la Kremlin au folosit ilegitim denumirea statului medieval al rusinilor, Rusia Kieveană, pentru a justifica expansionismul rusesc.

Verdictul istoricului Christoph Mick

Specialist în istoria Ucrainei, a Rusiei și a Poloniei, cercetătorul Christoph Mick profesor de istorie europeană modernă la Universitatea din Warwick, Marea Britanie, explică faptul că, pe parcursul a mai multor secole, conducătorii ruși au abuzat de denumirea statului medieval Rusia Kieveană al rusinilor, pentru a-și justifica expansionismul și anexările de teritorii străine din estul Europei. 

WWW.podul.ro evidențiază că pentru a-și justifica planurile criminale vizând anexarea întregii Ucraine, Vladimir Putin s-a referit în mod repetat la ceea ce rușii numesc ”Rusia Kieveană”, considerând că acest stat medieval ortodox, centrat în jurul capitalei ucrainene contemporane, Kiev, este punctul comun de origine atât pentru ucraineni, cât și pentru ruși.

În opinia sa, acest lucru înseamnă că poporul ucrainean ar fi rus. Și mai crede că misiunea sa este de a restabili unitatea teritoriilor rusești, ca o condiție prealabilă pentru ca Rusia să fie o mare putere, scrie publicația online https://amp.scroll.in, citând The Conversation.

În același timp, ucrainenii se referă la Rusia Kyiviană ca fiind leagănul propriei lor națiuni. Acestea nu sunt pământuri rusești, ci „pământurile Rusi ( ь – de la rusini)”.

Cuvântul „rus” provine din vechiul cuvânt slav răsăritean Роусь (care se citește „Rous'” atunci când îl convertești din chirilică în litere romane). Cuvântul se referă la ținutul unui popor numit Rusi: strămoșii comuni ai rușilor, ucrainenilor și bielorușilor de astăzi.

De-a lungul istoriei, au existat conducători ruși care au crezut în misiunea lor de a „aduna pământurile rusești”, pământul Rusiei.

Alții s-au folosit pur și simplu de această idee pentru a justifica ambițiile hegemonice ale Rusiei.

Rusi(ь) kieveană

Principatul Kievului a fost fondat pe locul unde se află Kievul contemporan în secolul al IX-lea de către războinicii-trădători vikingi veniți din Scandinavia (numiți și Varangi sau Rus) care s-au amestecat cu populația locală slavă de est.

În anul 988, prințul Volodymyr de Kiev a adoptat creștinismul de la Bizanț, nu de la Roma, iar Rus – termen care se aplică acum și ținutului – a devenit parte a lumii creștine ortodoxe.

Putin se referă la acest eveniment ca la o „alegere civilizațională” care a modelat viitorul rușilor, ucrainenilor și bielorușilor.

A creat ceea ce el numește ”un spațiu spiritual comun”, un spațiu rus ortodox, distinct de lumea latină, romano-catolică. În schimb, popoarele vecine – polonezii și lituanienii – și-au preluat creștinismul de la Roma.

Odată cu sosirea trupelor mongole la mijlocul secolului al XIII-lea, teritoriul Rusiei kievene a fost dezmembrat. Părțile de vest și sud-vest, care constituie cea mai mare parte a teritoriului Ucrainei și Belarusului de astăzi, au fost împărțite între Marele Ducat al Lituaniei și Regatul Poloniei. Între timp, părțile nordice și nord-estice au fost izolate de evoluțiile din Europa timp de 200 de ani.

Culegători de pământ

Prima mențiune istorică a Moscovei apare într-o cronică din 1147. Mai târziu, prințul Ivan I al Moscovei (circa 1288-1340), cunoscut sub numele de Kalita (sacul cu bani), a fost colector de taxe pentru sultanul Ozbeg, han al Hoardei de Aur. Ozbeg i-a acordat lui Ivan titlul de mare prinț, așa cum erau cunoscuți în mod tradițional conducătorii Kievului.

Iar Ivan și succesorii săi au folosit ulterior acest titlu pentru a revendica toate pământurile rusine, inclusiv cele aflate sub stăpânire lituaniană și poloneză, ca fiind patrimoniul lor.

Ivan al III-lea (1440-1505), fiul său Vasili al III-lea (1478-1533) și nepotul său Ivan al IV-lea, cunoscut sub numele de Ivan cel Groaznic (1530-1584) au fost cei mai de succes culegători de pământuri ale Rusiei în faza inițială, cotropind și anexând pământurile prinților Rusini rivali din nord și nord-est.

După cucerirea Constantinopolului de către armata otomană în 1453, liderii religioși ai Moscovei au susținut că a avut loc un transfer al imperiului bizantin: Moscova se credea a treia Romă și capitala creștinătății. Din acel moment, Ivan al III-lea nu numai că s-a autointitulat mare prinț, ci și țar, derivând de la „Caesar”, titlul folosit de împărații romani și mai târziu de împărații bizantini.

Țarii de la Moscova se prezentau ca protectori ai credinței ortodoxe. Aceștia au justificat intervențiile în afacerile interne ale țărilor vecine sub pretextul că i-ar fi protejat pe credincioșii ortodocși.

În mod similar, guvernul rus de astăzi justifică invadarea Ucrainei prin invocarea necesității de a proteja milioanele de vorbitori de limbă rusă care trăiesc acolo.

Marele duce al Lituaniei era principalul rival al țarului și pretindea, de asemenea, că este conducătorul întregii Rusii. Începând cu secolul al XIV-lea, Polonia și Lituania au început să se unească. Uniunea polono-lituaniană a fost înființată în cele din urmă în 1569.

Un adversar formidabil, până la mijlocul secolului al XVII-lea, Polonia-Lituania se afla în război cu majoritatea vecinilor săi. Și pe plan intern, Commonwealth-ul s-a luptat cu rebeliunile.

Cazacii ucraineni, conduși de hatmanul (lider militar și conducător) Bohdan Khmelnitsky, au încercat să se separe, în parte din cauza discriminării cu care se confruntau în calitate de creștini ortodocși sub un conducător catolic.

Foto: Jurământ – ceremonial de credință al cazacilor ucraineni față de țarul Rusiei. | Boris Chorikov/ Wikimedia Commons (domeniu public).

După câteva eșecuri, Hmelnițki a cerut sprijinul țarului ortodox al Moscovei, Alexis.

În 1654, cazacii și emisarii lui Alexis au semnat tratatul de la Pereyaslav, supunând astfel Ucraina stăpânirii rusești în contextul luptei lor împotriva comunității polono-lituaniene.

Istoricii au păreri diferite în ceea ce privește scopul pe care acest pact l-a avut în cele din urmă.

Din punctul de vedere al căpeteniilor cazacilor de atunci, precum și al istoricilor ucraineni de astăzi, a fost o alianță temporară, îndreptată împotriva Poloniei-Lituaniei.

Pentru țar, între timp, și pentru generațiile de istorici ruși care au urmat, a fost o recunoaștere a unei „suzeranități a Moscovei pentru eternitate”.

Rusia și Polonia au fost apoi în război până în 1667, când cele două părți au semnat armistițiul de la Andrusovo. Prin acest acord, Moscova a primit Ucraina la vest de râul Nipru/Dnieper, precum și partea estică a actualului Belarus.

În secolul al XVIII-lea, Polonia-Lituania a fost forțată să intre în sfera de influență rusă și, în 1772, a fost împărțită între Prusia, Austria și Rusia.

Imperativul istoric de a aduna ”pământul Rusiei” nu a fost scopul principal al acestui expansionism din partea Moscovei.

Mai degrabă, a fost justificarea ideologică dată de conducătorii săi pentru a consolida și extinde mai întâi statul moscovit în nordul Rusiei și apoi pentru avansurile imperiale în Ucraina și Belarus.

În perioada sovietică, încorporarea celei mai mari părți a Ucrainei în Uniunea Sovietică sub conducerea lui Lenin nu a fost determinată de ideea de a aduna pământul Rusiei, ci de dorința de a face din Ucraina un stat socialist.

Conceptul este însă conținut implicit în justificarea lui Stalin pentru invadarea estului Poloniei în 1939.

Propaganda sovietică susținea că aceasta nu era doar o „eliberare socială”, ci și o „eliberare națională” a „fraților și surorilor” belaruși și ucraineni.

Putin vorbește, de asemenea, despre „frații și surorile” ucraineni.

Dar el duce un război împotriva lor pentru că aceștia i-au arătat foarte clar dictatorului că nu doresc să fie din nou „adunați” – mai multe detalii AICI. 

Publicitate

UN FOST EXPERT KGB ÎN DEZINFORMARE, MANIPULARE ȘI DIVERSIUNE AVERTIZEAZĂ ASUPRA PRIMEJDIILOR RĂZBOIULUI PSIHOLOGIC

George Edward Griffin (născut la 7 noiembrie 1931) este un american autor, regizor și teoretician al conspirației ale cărui scrieri promovează o serie de opinii de dreapta și teorii ale conspirației. El l-a intervievat în 1985, cu câțiva ani înainte de prăbușirea URSS, pe spionul Iuri Bezmenov un fost dezertor locotenent colonel în KGB-ul sovietic, care a explicat de ce America are dificultăți să reziste unei agende socialiste.

Iuri Alexandrovici Bezmenov s-a născut în 1939 într-o suburbie a Moscovei. Era fiul unui ofițer de rang înalt al armatei sovietice și fost educat în școlile de elită din Uniunea Sovietică și a devenit un expert în cultura indiană și limbi indiene.

A avut o carieră remarcabilă la Agenția Novosti, care s-ar putea spune că a fost agenția de presă oficială a Uniunii Sovieticeși o oficină a spionilor KGB.
A evadat în Occident în 1970, după ce a fost total dezgustat de sistemul sovietic și a făcut asta riscându-și viața. El este cu siguranță unul dintre experții cei mai buni la nivel mondial în ceea ce privește propaganda, dezinformarea și măsurile active practicate de sovietici.

„Subversiunea ideologică” e o noțiune pe care mulți americani nu o înțeleg.
De fapt, subversiunea ideologică nu este niciun mister. Nu are nimic de-a face cu spionajul. Poate strângerea de informații despre spionaj pare mai romantică și probabil de aceea producătorii de la Hollywood sunt atât de înnebuniți după genul de filme James Bond. În realitate, accentul principal al KGB-ului NU este deloc în zona inteligence.

După părerea lui Bezmenov și a multor dezertori de calibrul lui, doar aproximativ 15% din timpul, banii și forța de muncă sunt cheltuite pentru spionaj ca atare.

Restul de 85% este un proces lent numit fie subversiune ideologică sau măsuri active, fie război psihologic, fiind în esență o acțiune menită să schimbe în rândurile americanilor percepția asupra realității astfel încât,în ciuda abundenței de informații, nimeni să nu poată ajunge la concluzii în interesul de a se apăra pe ei înșiși, familiile, comunitatea și țara lor.
Este un proces extraordinar de spălare a creierelor care se desfășoară foarte lent în timp și care este împărțit în patru etape de bază.
Prima etapă este aceea de „demoralizare” a populației țintă. Este nevoie de 15 până la 20 de ani pentru a demoraliza o națiune. De ce atâţia ani? Pentru că acesta este numărul minim de ani necesari pentru a educa o generație de studenți în țara inamicului tău. Cu alte cuvinte, ideologia marxism-leninismului este pompată în creierele a cel puțin 3 generații de studenți americani, fără a fi contestată sau contrabalansată de valorile de bază ale americanismului și patriotismului american.

Cea mai mare parte a activității departamentului [KGB] a fost de a compila o cantitate/volum uriaș de informații, despre indivizi care au jucat un rol esențial în orientarea opiniei publice. Editori, editori, jurnaliști, actori, educatori, profesori de științe politice și membri ai parlamentului, reprezentanți ai cercurilor de afaceri.

Majoritatea acestor oameni au fost împărțiți în aproximativ două grupuri: cei care acceptau să fie manevrați de politica sovietică, care erau promovați în poziții de putere prin mass-media și manipulare publică; [și] cei care refuzau influența sovietică în propria lor țară care erau asasinați din punct de vedere politic SAU executați fizic în timpul revoluțiilor.

Așa s-a întâmplat în micul oraș Hue din Vietnam de Sud,unde câteva mii de vietnamezi au fost executați într-o singură noapte, când localitatea a fost capturată de comuniștii Viet Cong timp de doar două zile. CIA americană nu și-a putut da seama niciodată – cum au putut comuniștii într-o singură noapte să identifice și să aresteze într-o singură noapte și să împuște împușcați pe toți cei care nu simpatizau comuniștii.
Răspunsul este foarte simplu. Cu mult înainte ca comuniștii să ocupe orașul, aici exista o rețea extinsă de informatori, cetățeni vietnamezi locali care știau absolut totul despre persoanele esențiale în formarea opiniei publice – inclusiv frizerii și șoferii de taxi. Toți cei care simpatizau cu Statele Unite au fost executați. Același lucru s-a făcut sub îndrumarea Ambasadei Sovietice la Hanoi și același lucru făceam și agentul sovietic Bezmenov în New Delhi. Spre groaza lui, a descoperit că în existau dosare cu oameni sortiți execuției care conțineau nume de jurnalişti pro-sovietici, cu care era în relații personale de prietenie.
Erau comuniști de stânga cu o gândire idealistă, care făcuseră mai multe vizite în URSS; și totuși KGB-ul a decis că atunci când va veni Revoluția sau se vor produce schimbări drastice în structura politică a Indiei – vor trebui să fie înlăturați.

Pentru că ei știau prea multe. Pur și simplu, pentru că IDIOȚII UTILI stângii care cred în mod idealist în frumusețea sistemului sovietic, comunist sau socialist sau orice alt sistem, când devin deziluzionați, devin cei mai mari dușmani. De aceea, instructorii KGB spuneau : „Nu vă deranjați niciodată cu stângiștii, uitați de aceste prostituate politice – țintiți mai sus”.

Încercați să intrați în mass-media conservatoare consacrată. Ajungeți la cineaști bogați, la intelectualii din așa-numitele cercuri academice. Oamenii cinici, egocentrici, care vă pot privi în ochi cu o expresie angelică și vă pot spune o minciună, sunt cei mai recrutați oameni. Sunt oameni cărora le lipsesc principiile morale – care fie sunt prea lacomi, fie suferă de o exaltare a importanței personale și cred că contează foarte mult. Aceștia sunt oamenii pe care KGB și-a dorit foarte mult să-i recruteze.
Stângiștii din [Statele Unite], toți acești profesori și toți acești frumoși apărători ai drepturilor civile, nu servesc un anumit scop ci doar scopului general de destabilizare a unei națiuni. Ei sunt esențiali în procesul de subversiune, doar pentru a destabiliza o naţiune.

Când acțiunea este finalizată, nu mai sunt necesari. Ei știu prea multe. Unii dintre ei, când devin deziluzionați după ce marxism-leninismul ajunge la putere, vor fi aliniați la perete și împușcați.
Alții s-ar putea să se transforme în cei mai înverșunați dușmani ai marxist-leniniștilor atunci când vor ajunge la putere; și asta s-a întâmplat în Nicaragua. Ne amintim că cei mai mulți dintre acești foști marxisti-leniniști au fost fie aruncați în închisoare, dar unii dintre ei lucrează acum împotriva sandiniştilor. S-a întâmplat și în Grenada când marxistul Maurice Bishop, a fost executat de noii marxişti. Același lucru s-a întâmplat în Afganistan, când Taraki, a fost ucis de Amin, apoi Amin a fost ucis cu ajutorul KGB de Karmal. Același lucru sa întâmplat în Bangladesh, unde Mujibur Rahman, foarte pro-sovietic de stânga, a fost asasinat de propriii săi camarazi militari marxist-leninişti. Este același tipar peste tot.

În momentul în care marxiștii își ating scopul, toți idioții utili marxişti cu minte idealistă, sunt executați în întregime,sau exilați, sau băgați în închisori. Mulți foști marxişti sunt în Cuba în închisoare.
Deci, practic, America trebuie blocată, demoralizată. Dacă se începe acum ”educarea” noii generații de americani – va dura 15 până la 20 de ani pentru a schimba percepția ideologică a realității în legătură cu normalitatea și patriotismul.
Rezultatul? Rezultatul îl vedeți – cei mai mulți dintre cei care au absolvit în anii ’60,ocupă acum pozițiile de putere în guvern, serviciul public, afaceri, mass-media și sistemele educaționale. Societatea nu poate scăpa de ei, este contaminată.Făcând aluzie la Pavlov, ei sunt programați să gândească și să reacționeze la anumiți stimuli într-un anumit model. Nu pot fi făcuți să se răzgândească chiar dacă sunt expuși la informații autentice, și chiar dacă li se demonstrează că albul este alb și negrul este negru, tot nu le poți schimba percepția de bază și logica comportamentului.

Cu alte cuvinte, pentru acești oameni procesul de demoralizare este complet și ireversibil.Pentru a scăpa societatea de acești oameni, ai nevoie de încă 15 sau 20 de ani pentru a educa o nouă generație de oameni în spiritul patriotismului și bunului simț, care ar acționa în favoarea și în interesul societății .
Și totuși aceștia sunt tocmai oamenii care ar fi desemnați în majoritatea lor pentru exterminare.Pur și simplu pentru că șocul psihologic prin care vor trece când vor vedea ce înseamnă în practică frumoasa societate a EGALITĂȚII și justiției sociale, evident că se vor revolta.

Vor fi oameni foarte nefericiți și frustrați, iar regimul marxist leninist nu îi tolerează pe acești oameni. Evident că se vor alătura rândurilor dizidenților.

Nu va fi loc pentru disidență în viitoarea Americă marxist-leninistă.Acum poți deveni popular ca dizident însă pe viitor, acești oameni vor fi pur și simplu striviți ca gândacii pentru că au criticat guvernul. Nimeni nu le va plăti nimic pentru ideile lor frumoase și nobile de EGALITATE.Acest lucru nu este înțeles de ei și asta va fi desigur cel mai mare șoc pentru ei.
Procesul de demoralizare din Statele Unite este practic finalizat deja. De fapt, s-a împlinit peste măsură pentru că demoralizarea ajunge acum în astfel de zone în care nici măcar tovarășul Andropov și toți experții săi nu ar visa la un astfel de succes extraordinar.

Cea mai mare parte a americanilor este demoralizată datorită lipsei standardelor morale. După cum am menționat anterior, expunerea la informații adevărate nu mai contează. O persoană care a fost demoralizată nu este în măsură să evalueze informații adevărate. Faptele nu-i spun nimic, chiar dacă i se pun la dispoziție informații, dovezi autentice, documente și poze.

Chiar dacă ar fi dusă cu forța în Uniunea Sovietică și i s-ar arăta lagărele de concentrare… el va refuza să creadă… până când va primi o lovitură grea în fundul gras. Atunci va înțelege.Dar nu înainte de asta. Asta e tragedia stării de demoralizare.
A doua etapă este destabilizarea… de data aceasta, sbversionistului nu îi pasă de ideile tale și nici de tiparele tale de consum. Nu mai contează dacă mănânci mâncare nedorită și te îngrași sau slăbești. Durează doar 2 până la 5 ani pentru a destabiliza o națiune.

De data aceasta ceea ce contează este esențialul: economia, relațiile externe și sistemele de apărare. Și puteți vedea destul de clar că în unele… domenii sensibile, cum ar fi apărarea și economia, influența ideilor marxist-leniniste in Statele Unite este absolut fantastică. E incredibil cât de repede a mers acest proces.
A treia etapă este desigur, criza, care poate dura doar până la 6 săptămâni pentru a aduce o țară în pragul crizei.

Iar după criză, odată cu schimbarea violentă a structurii puterii și a economiei, aveți perioada așa-numitei „normalizări”.
Normalizarea este o expresie cinică, împrumutată din propaganda sovietică. Când tancurile sovietice s-au mutat în Cehoslovacia în 1968, tovarășul Brejnev a spus „Acum, situația din Cehoslovacia frățească este normalizată”.

Acesta este ceea ce se va întâmpla în Statele Unite dacă li se permite tuturor nenorociților să aducă țara în criză. Să promită oamenilor tot felul de bunătăți și paradisul de pe Pământ. Să fie destabilizată economia pentru a elimina principiul concurenței pe piața liberă și să se pună un guvern de frate mai mare la Washington DC; cu dictatori binevoitori care vor promite o mulțime de lucruri …Nu contează dacă promisiunile sunt îndeplinite sau nu.

Nu contează că el va crea false iluzii că situația este sub control. Situația NU va fi sub control. Situația va fi scăpată de sub control.

Cei mai mulți dintre politicienii americani, mass-media și sistemul educațional formează o altă generație de oameni care cred că trăiesc pe timp de pace. Fals.
Statele Unite sunt în stare de război, un război total nedeclarat împotriva principiilor și fundamentelor de bază ale acestui sistem comunist mondial sau conspirația comunistă mondială. Indiferent dacă unii oameni se sperie sau nu, nu interesează. Ce se întâmplă de fapt acum este faptul că bomba cu ceas ticăie. Cu fiecare secundă, dezastrul se apropie. Nu vei avea unde să te refugiezi, decât dacă vrei să trăiești în Antarctica cu pinguinii. America este o țară a libertății unde trebuie să existe un efort național foarte puternic de a educa oamenii în spiritul patriotismului REAL.

De asemenea, trebuie să fie explicat pericolul real al guvernului socialist, comunist și al statului Big Brother. Dacă oamenii nu reușesc să înțeleagă pericolul iminent, nimic nu va ajuta niciodată Statele Unite. Vă puteți lua la revedere de la libertate care va dispărea în 5 secunde.
În momentul în care cel puțin o parte din populația Statelor Unite este convinsă că pericolul este real, ea va trebui să împiedice progresul comunismului…Iar Bezmenov nu se referă la trimiterea de scrisori, semnarea petițiilor și toată această activitate frumoasă și nobilă.

El vorbește despre FORȚAREA guvernului Statelor Unite să se împotrivească acestui asalt.

Rolul grupurilor de influență în preluarea controlului asupra societății, sau cum se destructurează o națiune. STUDIU DE CAZ

Studiu de caz. Iuri Bezmenov: Subversiune și destabilizare, sau cum să destructurezi o națiune. Rolul grupurilor de influență în preluarea controlului asupra societății

„Demoralizarea eficientă [a unei națiuni] este un proces ireversibil, cel puțin pentru o generație”

 – Iuri Bezmenov: Love Letter to America –

Fost colaborator și agent al KGB-ului și al Serviciului de Informații Externe sovietic, având acoperire de jurnalist al agenției sovietice de știri RIA Novosti, lucrând cu Ministerul de Externe sovietic, Iuri Bezmenov(foto) a executat mai multe misiuni în India, Bangladeș și Pakistan, unde a contribuit la culegerea de informații despre înalți oficiali indieni și la crearea unei structuri locale, a unei agenturi, care să determine o atitudine pozitivă a Indiei și a statelor din zonă, față de Uniunea Sovietică, prin schimbări de mentalitate în societate și dirijarea anumitor curente de opinie în direcția dorită.

 Publicația anonimus.ro scrie că în 1970, Bezmenov a părăsit clandestin India și a ajuns în Grecia, unde a cerut azil politic în Occident.

După mai multe verificări, inclusiv din partea structurilor de informații americane, a fost acceptat ca refugiat politic în Canada.
Începând cu jumătatea anilor ’80, a susținut o serie de conferințe și interviuri la televiziunile americane și sub pseudonimul Tomas Schuman, a scris cartea «Love Letter to America».
În conferințe și în carte, Bezmenov descrie procesul, denumit de el proces de subversiune, prin care o societate funcțională, cu principii și norme morale, ajunge să fie destructurată și practic subjugată de o entitate ostilă, organizație sau structură statală – în speță, Uniunea Sovietică , prin folosirea grupurilor de influență.

Potrivit agentului KGB, cele patru etape prin care se ajunge la destructurarea societății – și prin consecință, la schimbarea de regim sau la ocuparea țării urmată de schimbarea regimului – sunt:
Demoralizarea (15 – 20 de ani);
Destabilizarea (2 – 5 ani);
Criză (una – șase luni);
Normalizare.

Criza se poate rezolva în două moduri: prin intervenție externă (război armat), ori prin revoluție (sau război civil).

Normalizarea reprezintă reașezarea vieții, a valorilor și a relațiilor intersociale din stat pe noi baze, favorabile subvertorului.

Grupurile care au contribuit la demoralizarea societății: ziariști aflați în soldă străină, analiști politici, activiști civici, organizații neguvernamentale promovând drepturi și libertăți pentru grupuri diverse, asociații ale homosexualilor sau ale minorităților sexuale, etc, nu mai sunt necesare; vor fi reduse la tăcere, eliminate din viața socială sau eliminate fizic.

După Bezmenov, pentru a se obține rezultatele dorite de cei care urmăresc destabilizarea unei societăți, sectoarele țintă asupra cărora se va acționa prin măsuri coordonate, sunt:
Religia: va fi politizată, comercializată, se va pune accentul pe spectaculos, va fi diminuată și diluată predarea religiei în școli („Ridicularizează [religia], înlocuiește-o cu diferite culte, secte, indiferent dacă sunt naive sau primitive; nu contează, atâta timp cât dogma religioasă acceptată este erodată și este ruptă legătura oamenilor cu divinitatea”);
Educația: se va induce și încuraja indulgența și relativitatea („Distrage oamenii de la învățarea unor materii constructive, pragmatice, eficiente; în locul fizicii, matematicii, chimiei, predă-le lecții despre istoria conflictelor urbane, hrană naturală, economia familială, sexualitate”);
Media: va fi monopolizată, manipulată, discreditată, se va concentra pe scandaluri, subiecte minore, false sau care provoacă disensiuni, cum ar fi homosexualitatea mai degrabă decât moralitatea sexuală;
Cultura: vor fi creați falși eroi sau modele, în paralel discreditându-se și aruncându-se în derizoriu eroii clasici, tradiționali ai națiunii;
Legea și ordinea: se va înlocui codul moral cu un cod legislativ;
Relațiile sociale: vor fi promovate drepturile, în locul obligațiilor („Înlocuiește instituțiile tradiționale cu organizații false (de decor); ia inițiativa din mâinile oamenilor, anulează responsabilitățile natural instituite ale grupurilor sociale și înlocuiește-le cu structuri artificiale, controlate birocratic.

În locul colaborării firești între vecini, crează instituția asistenților sociali, care vor avea ca obiectiv nu bunăstarea familiei tale sau a comunității, ci să-și încaseze salariul și care vor fi plătiți nu de societate, ci de birocrație. Aceștia vor inventa o întreagă documentație stufoasă, prin care vor demonstra guvernului și societății cât sunt de utili”);

Instituțiile de forță: vor fi atacate și discreditate agențiile de informații, poliția și forțele armate („Structurile de putere vor fi erodate și discreditate de grupuri de oameni care nu au nici calificarea, nici nu sunt delegați pentru a fi în poziții de forță.

O comparație între filmele mai vechi și cele actuale, ne va arăta că [astăzi] un polițist, un ofițer din armată sunt portretizați ca niște maniaci stupizi, psihopați și paranoici, în timp ce un criminal este simpatic, [chiar dacă] fumează hașiș sau se droghează, dar este un om plăcut, creativ și nu este productiv, doar pentru că este oprimat de societate”);
Politica internă: va fi stimulată dezbinarea prin antagonismul partidelor;
Familia și societatea: va fi dezbinată și se va induce neloialitatea (promovând interesul strict material);
Sănătatea: se vor promova spectacolele cu tentă sportivă, în locul activităților sportive și participării individuale, mentalități nerealiste despre medicină și hrana nesănătoasă;
Rasa: se va promova ura și dezbinarea rasială prin argumente mai degrabă conjuncturale, decât genetice, se vor mediatiza cazurile marginale ale conflictelor cu origine sau tentă rasială, legislația în domeniu va fi înăsprită;
Populația: va fi controlată prin urbanizare, va fi eliminat patriotismul și independența bazată pe proprietatea asupra pământului;
Relațiile economice și de producție: se vor ațâța sindicatele împotriva societăților („Relațiile tradiționale [dintre patronat și angajator] vor fi distruse și înlocuite cu dictatul sindicatelor politizate”).

Toate aceste comandamente se regăsesc, sau rezultă astfel, din diferite documente ale KGB/ NKVD-ului sau din acțiuni ale acestora desfășurate după 1945, în principal în Europa de Est, căzută sub dominația sovietică în urma ultimului război mondial.

În acest sens, iată și declarația fostului președinte american John Fitzgerald Kennedy, făcută pe 27 aprilie 1961 la conferința reprezentanților Asociației Publiciștilor de Presă Americani adunați la Hotelul Waldorf Astoria din New York, care – referindu-se la o forță nenumită, dar puternică, infiltrată și extrem de influentă – a spus:

„Suntem confruntați (…) cu o conspirație monolitică și necruțătoare, care se bizuie în primul rând pe metode ascunse pentru extinderea sferei sale de influență, pe infiltrare în loc de invazie, pe subversiune în loc de alegeri libere, pe intimidare în loc de liberă opțiune, pe acțiuni săvârșite pe furiș noaptea în locul operațiunilor militare la lumina zilei. Este un sistem care a mobilizat vaste resurse umane și materiale întru edificarea unei structuri strâns țesute și extrem de eficiente și care combină operațiuni militare, diplomatice, de informații, economice, științifice și politice. Planurile sale sunt oculte, nu publice; greșelile sale sunt escamotate, nu scoase în evidență; cei de altă părere sunt aduși la tăcere, nu lăudați. Nicio cheltuială nu este prea mare, nicio informație nu se publică, niciun secret nu este dezvăluit”.

Șaizeci de ani după cele declarate de președintele american și patruzeci de ani de la cele prezentate în conferințe, interviuri și carte de Bezmenov – Schuman, acestea se verifică, atât în civilizația occidentală, cât și în așa-zisa democrație postdecembristă din România, chiar dacă astăzi, în spatele acestor manevre oculte, nu mai intuim prezența omnipotentă și amenințătoare a Uniunii Sovietice, doritoare să instaureze comunismul mondial, ci o entitate mult mai insidioasă, mai răspândită și infiltrată în toate sectoarele vieții noastre, chiar în cele ce țin de viața intimă personală și de familie, care, beneficiind de puterea cu posibilități nelimitate a mijloacelor de comunicație moderne și bizuindu-se pe politicieni amorfi sau cumpărați, pare de neoprit.

Ca reacție la aceste acțiuni dizolvante și conspiraționiste, Bezmenov accentuează necesitatea întăririi moralei societății, a coeziunii sociale, a conservării tradițiilor și a identității – de grup și naționale, a educației din familie, reînvierea patriotismului și ancorarea în credință. În același timp, se pronunță hotărât împotriva egalității, văzută ca egalitarism, una din pietrele unghiulare ale politicilor neomarxiste:

„Egalitate! egalitate! (…) Se nasc oare oamenii egali? Există vreo afirmație în Biblie, (în creștinism n. a.) sau în oricare altă religie [despre egalitate]? Nu există niciun singur cuvânt despre egalitate, doar opusul său: ‘După faptele voastre, Dumnezeu vă va judeca!’, ‘Ceea ce faci [tu] este important!’. 

Egalitatea nu poate fi legalizată (impusă n. a.). Dacă vrei să fii egal, [chiar] trebuie să fii egal, trebuie să o meriți, și totuși ne fundamentăm societatea pe principiul egalitatății, spunem: ‘Oamenii sunt egali’.

Aceasta însă este o minciună! (…) Dacă-i facem [pe oameni] egali cu forța, dacă așezăm principiul egalității la baza structurii socio-politice, este același lucru cu a clădi pe nisip. Mai devreme sau mai târziu [edificiul] se va prăbuși”. Pe meleagurile noastre, Eminescu spunea că „Egalitatea nu există decât în matematică”.

De remarcat că Bezmenov se ridică împotriva egalității de drepturi, în condițiile inegalității prestației și utilității sociale, altfel spus a discriminării pozitive, pe care o simțim în România postdecembristă, în care există numeroși asistați social (unii din aceștia, chiar antisociali!), care în mod vădit nu ar trebui să beneficieze de asistență și unde drepturile (în special pentru minorități, de orice natură) se respectă și se impun cu asupra de măsură, iar obligațiile sunt de cele mai multe ori formale, dacă nu cumva ignorate, în timp ce majoritarii sunt tratați de cele mai multe ori ca niște paria.

În cartea sa, William Mancester, vorbind despre societatea americană interbelică (deci dinainte de revoluția culturală a anilor ’60), sintetizează admirabil această idee, ca și altele legate de diferența de mentalitate dintre societatea noastră modernă și cea clasică:

„Răutatea era atribuită defectelor din caracterul unor indivizi, nu lipsurilor societății. Oamenii s-ar fi considerat umiliți să accepte ajutorul de șomaj, dacă [acesta] ar fi existat. (…) Datoriile erau nedemne. Curajul era o virtute. Mama era iubită și tatăl ascultat. Căsătoria era ceva sacru. Divorțul o rușine. (…) Regulile urmau să se schimbe mai târziu. Dar atunci noi nu știam acest lucru”.

CITIȚI ȘI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/avertismentele-unui-superspion-rus-privitoare-la-tehnicile-kgb-de-demoralizare-a-popoarelor-video.