CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Conf.univ.dr. Aurel V. David: PLANURI ŞI SCENARII ACTUALE VIZÂND DEZMEMBRAREA ROMÂNIEI

 

 

 

  „În Martie 1990 s-a urmărit destrămarea României… enclavizarea unei bucăți din România și punerea ei sub protectorat ONU. (…) […]

 

PLANURI ŞI SCENARII ACTUALE VIZÂND DEZMEMBRAREA ROMÂNIEI

 

Conf.univ.dr. Aurel V. David

Comunicare ştiinţifică pentru sesiunea anuală de comunicări ştiinţifice

a Societății „Academia Dacoromână”– 25 noiembrie 2014 –

Antecedente istorice

Statul român modern s-a născut în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în contextul unei crize europene generată de războiul între Marile Puteri pentru reîmpărţirea sferelor de influenţă.

Fiecare din aceste Mari Puteri a dorit să stăpânească gurile Dunării, principala poartă de intrare în Europa, şi să fie recunoscută ca putere suzerană asupra unui neam împins şi ţinut multe secole în întunericul amar al istoriei.

Românii au profitat de această criză, reuşind să refacă în folosul lor o parte a vetrei Daciei getice, înconjurată de trei imperii hrăpăreţe: habsburgic, otoman şi ţarist.

Ei au pus Europa în faţa faptului împlinit, reuşind printr-o abilă diplomaţie, să unească cele două principate româneşti – Moldova şi Valahia – în persoana domnitorului Alexandru Ioan Cuza, sub numele de „ROMÂNIA”.

Pentru că românii n-au respectat condiţiile impuse de Marile Puteri europene, Alexandru Ioan Cuza a fost alungat de pe tron cu ajutorul „cailor troieni” din interior.

În locul său a fost adus prinţul german Carol de Hohenzollern, care s-a adaptat la situaţia geopolitică şi a condus România în mod autoritar.

În timpul său România şi-a proclamat independenţa (1877), şi-a întregit teritoriul cu Dobrogea (1878), s-a proclamat regat (1881), a dobândit Cadrilaterul (1913) şi a devenit putere zonală.

În primul război mondial România a luptat alături de Antanta, iar la terminarea războiului statul român şi-a alăturat ţinuturile româneşti aflate sub dominaţia imperiilor vecine: Transilvania, Bucovina, Banatul şi Basarabia. Astfel a fost creat statul naţional unitar român, numit şi „ROMÂNIA MARE”, asupra căruia s-au repezit pentru a-l dezembra: Uniunea Sovietică (Rusia şi Ucraina), Ungaria, Bulgaria şi Cominternul.

De la începutul existenţei sale, acţiunile subversive privind dezmembrarea Romîniei au fost integrate în aşa-numita „teorie a conspiraţiei”. 

Din anii 20-30 ai secolului trecut au existat planuri de distrugere a integrităţii teritoriale şi a unităţii naţionale. În anul 1924, Uniunea Sovietică, prin intermediul Cominternului a creat diversiunea de la Tatar Bunar (în Basarabia), potolită în forţă de către armata română.

În iunie 1940, Uniunea Sovietică a ocupat Basarabia şi Bucovina de nord, la 1 septembrie 1940 Germania nazistă şi Italia fascistă au transferat Ungariei horthyste, prin dictatul de la Viena, jumătatea de nord-vest a Transilvanei, iar la 7 septembrie 1940, sub presiune externă, România a fost obligată să cedeze Bulgariei Cadrilaterul.

Astfel, România s-a aflat în pragul dispariţiei de pe harta Europei. În consecinţă, a fost obligată să se subordoneze Germaniei naziste, să participe la războiul împotriva Uniunii Sovietice, pentru eliberarea Basarabiei şi Bucovinei de nord, apoi să participe sub comandament german la încleştările îngrozitoare de la Stalingrad, Cotul Donului, Caucaz şi Crimeea, să se alăture coaliţiei Naţiunilor Unite şi să lupte alături de armata sovietică pentru eliberarea Transilvaniei, Ungariei şi Cehoslovaciei, dar, mai ales, să suporte consecinţele înfrângerii.

La tratatul de pace de la Paris, din 10 februarie 1947, România a fost socotită ţară învinsă, intrând în sfera de influenţă sovietică, obligată să plătească mari despăgubiri de război, să pună la dispoziţia Uniunii Sovietice resursele solului şi subsolului şi să accepte un regim politic similar cu cel din Uniunea Sovietică.

România a parcurs perioada postbelică între obedienţa faţă de Kremlin, de teamă de represalii, strădania de a supravieţui şi încercarea de a ieşi de sub tutela sovietică.

În anul 1948 România a fost nevoită să cedeze Uniunii Sovietice Insula Şerpilor, fiind astfel primul şi singurul stat din lagărul socialist şi din Europa asupra căruia s-a produs o agresiune şi i-a fost răşluită o bucată din teritoriu.

În anii 60 ai secolului trecut, sovieticii au pus la cale un plan subversiv de destrămare a României, exprimat în aşa-numitul „Plan Valev”.

Acesta a fost un proiect de organizare economică a ţărilor cu regimuri comuniste est-europene, care a prevăzut specializarea economiilor acestora pe anumite ramuri de producţie.

În privinţa României, s-a preconizat alcătuirea unui „complex economic interstatal” în zona Dunării de Jos, care ar fi înglobat sudul URSS (Basarabia şi sudul Ucrainei cu o suprafaţă de 12.000 km2), sud-estul României (100.000 km2) şi nordul Bulgariei (38.000 km2), şi cu o populaţie de 12 milioane de locuitori.

Aceste teritorii urmau să devină Complexul de producţie interstatal al Dunării de Jos”, specializat în cadrul comunităţii ţărilor socialiste în petro-gazo-chimie şi în unele ramuri ale construcţiei de maşini…în agricultura irigată intensiv profilată pe cereale, legume, viticultură şi în ramuri ale industriei alimentare.

Bulgaria a acceptat „Planul Valev”, dar conducătorii României, în cap cu Gheorghiu-Dej, au reacţionat violent.

Drept consecinţă, în aprilie 1964 conducerea politică statului român a alcătuit „Declaraţia de independenţă” faţă de Moscova, iar noul şef al statului, Nicolae Ceauşescu, a continuat demersurile, pe toate planurile, pentru ca România să-şi câştige independenţa.

Cu mari eforturi umane, materiale şi financiare, România şi-a câştigat independenţa în martie 1989, când a reuşit să-şi plătească toate datoriile externe şi să nu mai depindă de nici o Mare Putere.

În acel context, conducătorii despotici ai Kremlinului au considerat că această „dizidenţă” în cadrul lagărului socialist trebuie înlăturată. Astfel, şi-au dat mânafrăţeşte”cu cei ai Occidentului democratic, pentru a destrăma un sistem politic pe care ei l-au creat, în deplină frăţietate şi prin consens, la terminarea celui de-al doilea război mondial.

 

 

1. Romînia intrată şi ieşită din „cotitura istorică”

 

1.1. Tranşarea României la Malta (2-3 decembrie 1989)

 

 

Spre sfîrşitul anului 1989, Mihail Gorbaciov a zburat din Kremlin spre Occident, pentru a convinge liderii de acolo că este de acord cu schimbarea lumii sale (adică U.R.S.S. şi statele-satelit) după model occidental.

Între 25-26 noiembrie 1989 a discutat cu preşedintele Franţei, Francois Mitterand, iar la 1 decembrie 1989 a avut o întîlnire istorică, la Vatican, cu Papa Ioan Paul al II-lea. În zilele de 2-3 decembrie 1989, urmare a invitaţiei preşedintelui american George Bush s-a întâlnit cu acesta la Malta, la bordul vasului sovietic Maxim Gorki”.

Convorbirile celor doi lideri, numite de Mihail Gorbaciov O cotitură istorică”, au avut un impact extraordinar asupra Europei răsăritene şi, în md deosebit asupra României.

Agenţiile internaţionale de presă au titrat atunci la unison că Gorbaciov schimbă istoria”. Într-adevăr, la Malta s-au delimitat sferele de influenţă, iar România a fost vîrâtă într-un vîrtej strategic care avea să schimbe destinul multor generaţii de români însetaţi de libertate. La Malta, George Bush şi Mihail Gorbaciov au semnat un document public referitor la reorganizarea Europei şi reîmpărţirea sferelor de influenţă.

Însă, acesta a avut o anexă care conţinea o hartă secretă, cuprinzînd schimbările teritoriale care trbuiau să se producă în Europa în cadrul noii ordini europene (acesta a fost păstrat în secret!).

Harta cuprindea noile graniţe ale statelor Europei, care ar fi trebuit modificate în virtutea noilor interese strategice, proclamate după căderea blocului comunist.1

 

 

 

Harta consemna că:

 

– Scoţia devenea independentă;– o parte a Irlandei de Nord se unea cu Republica Irlanda;

– Bretania se desprindea de Franţa;

– Ţara Bascilor şi Catalunia se desprindeau de Spania;– Italia se diviza în zona de nord şi zona de sud;

– Belgia se diviza în Flandra şi Wallonia;

– Cehoslovacia se rupea în două;

– Kaliningrad urma să fie o zonă autonomă în cadrul Rusiei;

– Kosovo se alipea Albaniei.

 

În ce priveşte ROMÂNIA:

– Transilvania devenea parte a Ungariei;

– actualele judeţe Dolj, Caraş-Severin şi Timiş se desprindeau de România şi deveneau o ţară a ţiganilor;

– partea vestică a Basarabiei revenea României;

– partea estică a Basarabiei, inclusiv Transnistria, devenea zonă autonomă Dniester” în cadrul Ucrainei;

– peste România de sud-vest scria „ţigani”.

Se spune că organele de informaţii româneşti” au intrat în posesia hărţii secrete (unii afirmă încă în surdină că prin mijloace specifice, alţii cred că harta a fost scăpată din sertar” în mod deliberat, ca formulă de teroare preventivă la adresa României!).

Departamentul Securităţii Statului i-a prezentat şefului statului român, Nicolae Ceauşescu, prin generalul Iulian Vlad, un raport referitor la noul echilibru geopolitic pe continentul european şi redefinirea sferelor de influenţă”, la care ar fi anexat acea hartă încropită pe picior“ –, ca la Ialta în anul 1945! – şi adusă în ţară de către spionajul românesc” pe cărări necunoscute.

 

Deci, Nicolae Ceauşescu ar fi văzut cu proprii săi ochi faptul că România urma să fie ciopârţită mai abitir decât în anul 1940Oltenia şi o parte din Banat urma să se transforme în Ţara ţiganilor, Ardealul să fie înghiţit de Ungaria, iar o parte din Basarabia urma să se unească cu ce mai rămânea din România.

Această tâlhărie, prin care s-a pus la cale sfâşierea şi dezmembrarea României l-a făcut pe Nicolae Ceauşescu să se opună cu încăpăţânare lui Mihail Gorbaciov şi să strige în disperare că România se află sub agresiunea conjugată a Occidentului şi Sovieticilor.

Mihail Gorbaciov s-a întors la Moscova, unde în 4 decembrie 1989 i-a convocat pe reprezentanţii statelor Organizaţiei Tratatului de la Var­şovia (Uniunea Sovietică, Cehos­lovacia, Ungaria, Bulgaria, Po­lo­nia, R.D. Germană şi România).

Scopul declarat al convocării a fost informarea cu cele discutate la Malta, precum şi semnarea unei declaraţii comune prin care se recunoştea că invazia Cehoslovaciei din anul 1968 a fost o imixtiune în treburile interne ale altui popor, precum şi a unui angajament potrivit căruia pe viitor vor fi folosite numai mijloace politice pentru reglemen­tarea oricăror probleme”.

Însă, Nicolae Ceauşescu, convins fiind că acolo se petrecea o farsă şi că urmează scoaterea sa din istorie, l-a înfruntat pe Mihail Gorbaciov, cerîndu-i: să retragă trupele din Cehoslovacia, să respecte adevărul privind neimplicarea Romîniei în invazia Cheoslovaciei în anul 1968 şi să coalizeze forţele pentru apărarea sistemului politic socialist în faţa ofensivei Occidentului capitalist.

Ce a urmat se cunoaşte, pentru că ecourile încleştărilor sângeroase de atunci încă nu s-au stins. Nicolae Ceauşescu şi regimul politic socialist au fost dărâmaţi în decembrie 1989, prin aşa-numita revoluţie română”, urmată de o bătălie pentru respectarea târgului făcut între Super-Puteri privind sferele de influenţă şi abandonarea României socialiste de către Uniunea Sovietică în braţele Occidentului capitalist.

Efectele pozitive şi negative ale acelui moment istoric se văd şi astăzi: România a rămas, deocamdată, întreagă din punct de vedere teritorial, cu preţul integrării în N.A.T.O. şi în Uniunea Europeană şi al cedării din atributele suveranităţii statului, dar zdrenţuită din punct de vedere politic, secătuită de resurse şi sfîşiată de corupţie în rândul clasei politice şi de şomaj mai ales în rândul tinerilor.

 

 

NOTĂ: Harta concepută la Malta a fost dată publicităţii abia în anul 1992 de către William B. Woodgeograf-şef al Departamentului de Stat american (fost ambasador al S.U.A. în Afganistan), iar publicaţia franceză L′evenement de Jeudi” a arătat-o publicului larg în octombrie 1992.Se afirmă căspionul” român care a furnizat harta secretă cu mutilarea României la Malta a murit în accidentul aviatic de la Baloteşti din anul 1995!3

*

 

1.2. Ce s-a întîmplat cu prevederile hărţii?

Majoritatea evenimentelor preconizate s-au produs ori sunt pe cale de a se produce.

Acestea s-au integrat într-un torent geostrategic şi un parteneriat ascuns între Statele Unite ale Americii şi Federaţia Rusă, în pofida „zgomotului de font” pe marginea unor inventate neînţelegeri între cele două Super-Puteri.

 

Astfel:4

– Iugoslavia s-a divizat în urma unui şir de conflicte armate începînd cu anul 1990, când Germania a recunoscut independenţa Sloveniei şi Croaţiei;

 în anul 1991 a început războiul dintre sârbi şi croaţi, iar în anul 1992 războiul dintre sârbi şi bosniaci;

 în anul 1993 Cehoslovacia a dispărut paşnic de pe harta lumii şi au apărut Cehia şi Slovacia;

– în anul 1999 N.A.T.O. a bombardat intens Serbia, pentru a o slăbi şi obliga la supunere faţă de Occident;

 în noiembrie 2007, premierul regional scoţian Alex Salmond, şeful Partidului Naţional Scoţian (SNP), a vorbit despre un calendar de separare de Marea Britanie şi a prezis că Scoţia va fi independentă peste 10 ani (respectiv în anul 2017); acesta a promis organizarea unui referendum asupra independenţei Scoţiei înainte de alegerile regionale din 2011; acesta sa desfăşurat în anul 2014, dar nu a avut deocamdată rezultatul scontat!);

– în noiembrie 2007 flamanzii din Belgia au aprins scânteia scindării – deputaţii flamanzi au votat o lege care vizează reducerea drepturilor de vot ale francofonilor;

– în februarie 2008 Kosovo şi-a declarat independenţa faţă de Serbia, cu recunoaşterea U.E. şi S.U.A (este posibil ca în curând să se unească cu Albania!);

– în vara anului 2009, guvernul italian condus de Silvio Berlusconi a fost zguduit de un scandal care a readus în actualitate ideea secesiunii dintre sudul şi nordul Italiei;

– în anul 2009 locuitorii din mai multe zone ale provinciei Catalonia din Spania au participat la un referendum „simbolic” privind independenţa acestei regiuni faţă de guvernul de la Madrid;

– Armata Revoluţionară Bretonă – care activează de la începutul anilor 70 ai secolului trecut -, susţine „eliberarea bretonilor”(consideraţi urmaşi ai celţilor veniţi din insulele britanice) de sub „opresiunea franceză”.

 

*

Au trecut 25 de ani de la evenimentele sângeroase din decembrie 1989. Deocamdată România a scăpat de dezmembrare, însă nu şi de planuri şi scenarii instrumentate în diverse medii geopolitice, care să o aducă în pragul prăpastiei, pentru ca apoi primească lovitura de graţie.

Cu cât timpul se scurge, iar regimul politic instaurat în decembrie 1989, denumit democratic”, îşi epuizează resursele informaţionale, materiale şi umane şi nu este capabil să-şi reproducă funcţiile sociale, cu atât pericolul pentru naţiunea şi statul român este mai mare.

Nimeni nu mai trebuie să se bizuie doar pe miracolul salvator cu care a fost dăruit de Pronie poporul român.

 

 

 

Imagine similară

1.3. Cui foloseşte dezmembrarea României?

După căderea „cortinei de fier”, adică după terminarea declarativă a „războiului rece”, în Europa doar Germania s-a unificat, în timp ce alte ţări s-au dezmembrat şi se vor mai fragmenta! România nu s-a unit cu Moldova de peste Prut pentru că n-au vrut germanii şi ruşii! 

Dezmembrarea Româneiei ar bucura Ungaria, Germania, Ucraina şi Rusia, dar şi Uniunea Europeană.5

Ungaria visează la falsa şi ridicola „frontieră de 1000 de ani”. Aceasta vrea o reeditare a celui de-al doilea Dictat de la Viena, drept pentru care face un lobby intens.

Agitaţiile şoviniste create de adepţii aşa-zisului „Ţinut Secuiesc” privind autonomia acestuia sunt sprijinite pe faţă de autorităţile de la Budapesta.

Dezmembrarea României a fost şi este visul ultranaţionaliştilor deghizaţi în democraţi, aflaţi la conducerea Ungariei.

Aceştia mizează şi pe faptul că intelectualii români s-au grăbit să declare „decesul naţionalismului”, fiindcă n-au înţeles că nu se poate pune semnul egalităţii între naţionalism şi extremism.

Orice persoană raţională poate observa că Budapesta doreşte dezmembrarea României, acest scop fiind urmărit cu obstinaţie de către iredentişti, care vorbesc „cu mare durere în suflet” despre Tratatul de la Trianon.

Germania şi-a reactivat „Coloana a V-a” din ţările cu minoritate germană, iar pe forumurile de comunicare circulă mesaje transmise în scopuri propagandistice, secesioniste.6

Această ţară a contribuit la divizarea Iugoslaviei şi a Cehoslovaciei, iar în prezent ajută Ungaria în realizarea pretenţiilor ei revizioniste şi sprijină de la distanţă divizarea României.

Pentru a asigura în Ungaria un standard de viaţă mai ridicat decât în Slovacia şi a face mai atractivă ideea unificării Slovaciei cu Ungaria, Germania a sporit ajutorul economic acordat Ungariei.

De asemenea, după dezmembrarea Iugoslaviei, Croaţia şi Slovenia au intrat în sfera sa de interese economice, iar unirea Ucrainei Transcarpatice cu Ungaria se arată la orizont, fiind previzibilă dacă naţionaliştii ucraineni vor desfăşura „activităţi distructive”. 

România a fost luată în vizor, însă, din nefericire, pe lângă etnicii germani sau unguri sunt şi români care nu se sfiesc să pună umărul la dezmembrarea României.

Ucraina se teme de pretenţiile legitime ale statului român asupra nordului Bucovinei, Ţinutului Herţa, nordului şi sudului Basarabiei, precum şi Insulei Şerpilor. Dispariţia României actuale ar elimina o ameninţare la acest stat cu frontiere artificiale.

Problema canalului Bâstroe, precum şi procesul privind delimitarea platformei continentale, indică natura relaţiilor româno-ucrainene. În plus, românii din Ucraina nu se bucură de drepturile pe care le are minoritatea ucraineană din România.

În momentul de faţă Ucraina are probleme extreme de grele cu Rusia.

A pierdut Crimeea, care a fost încorporată la Rusia, iar războiul civil din estul Ucrainei, în care se implică Rusia şi unele state occidentale menţine Ucraina în stare de alertă maximă, uitând de problemele litigioase pe care le-a creat României de-a lungul întregii sale existenţe.

Rusia doreşte dezmembrarea României, întrucît urmăreşte recuperarea a ceea ce se mai poate din teritoriile pierdute prin dezmembrarea U.R.S.S., iar România constituie o piedică în realizarea acestui obiectiv.

România doreşte reunificarea teritorială, prin alăturarea Moldovei de peste Prut şi are aliaţi puternici (U.E. şi N.A.T.O.), cu care Rusia nu doreşte o confruntare politico-militară directă. România este un cap de pod la dispoziţia S.U.A., ceea ce deranjează profund Rusia, iar în Republica Moldova unionismul românesc împiedică integrarea acesteia în Uniunea Vamală propusă de Kremlin.

De aceea, Rusia încurajează pretenţiile teritoriale ale Ungariei vizavi de România. Încurajând Ungaria pe teme naţionaliste, Rusia loveşte în interesele S.U.A. şi distrage atenţia României de la unirea cu Republica Moldova. Deci, dezmembrarea României ar duce la dispariţia unui stat care incomodează planurile Rusiei.

Uniunea Europeană (U.E.) este o uniune economică şi politică compusă din 28 de state europene, cu o populaţie combinată de peste 500 de milioane de locuitori, care reprezintă 7.3% din populaţia lumii.7

Aceasta funcţionează printr-un sistem de instituţii supranaţionale independente şi interguvernamentale care iau decizii prin negociere între statele membre.

Începând cu 1 decembrie 2009, Uniunea Europeanăare personalitate juridică internaţională şi poate încheia tratate.

România a devenit membru al Uniunii Europene la 1 ianuarie 2007, iar românii au câştigat libertatea de a circula fără vize în toată Europa.

Însă, Uniunea Europeană a inventat euroregiunea – o formulă de cooperare sub-regională având drept scop declarat dezvoltarea coeziunii economice şi sociale a unor spaţii geografice transfrontaliere.8 În fapt, nedeclarat, euroregiunea reprezintă o formă mascată de integrare comunitară, întrucât implică zonele de frontieră ale statelor europene, elimină barierele vamale şi obstacolele din calea fluctuaţiei forţei de muncă şi produce consecinţe perverse asupra integrităţii teritoriale a statelor membre.

 

2. Planuri şi scenarii concepute în Ungaria

2.1. Diversiuni prin formaţiuni politice şi paramilitare

Ungaria – stat membru N.A.T.O. şi U.E. -, nu emite în mod oficial pretenţii asupra unor teritorii din România, care au aparţinut odinioară regatului medieval al Ungariei sau Imperiului austro-ungar.

Dar, guvernanţii unguri au elaborat în ascuns şi au început să aplice, pe faţă, o strategie care utilizează toate tipurile de resurse pentru realizarea obiectivului propus: partide extremiste, care să facă agitaţie şi să sensibilizeze forurile europene, formaţiuni paramilitare care să bage groaza în românii ardeleni şi planuri secrete şi scenarii de ocupare fără violenţă a Ardealului.

Democraţia ungară permite funcţionarea unor partide extremiste, care propagă idei şi desfăşoară acţiuni cu caracter extremist-iredentist.

Între acestea se află Alianţa Tinerilor de Dreapta – Mişcarea pentru o Ungarie mai bună (Jobboldali Ifjúsági Közösség-Jobbik Magyarországért Mozgalom), pe scurt Jobbik.9

Acesta este un partid politic de extrema dreapta, care afirmă public şi zgomotos că militează, printre altele,pentru apărarea identităţii istorice maghiare, creştinismului şi culturii maghiare.

Însă, din ideile proferate şi acţiunile desfăşurate, rezultă că Jobbik” este un partid anti-imigraţie, antisemit şi eurosceptic. Chiar oponenţii săi din Ungaria îl califică drept partid xenofob, acţiunile sale fiind îndreptate mai ales contra ţiganilor (Sinti şi Roma) şi contra evreilor.

 În anul 2007, partidul Jobbik” a înfiinţat Garda Maghiară10 (în maghiarăMagyar Gárda”, denumirea completă fiind Magyar Gárda Hagyományőrző és Kulturális Egyesület”, adică, pe româneşte Asociaţia Garda Maghiară pentru Protecţia Tradiţiilor şi Culturii”).

De la începutul existenţei sale, aceasta a fost o organizaţie de extrema dreapta, a folosit, simboluri din recuzita formaţiunilor fasciste din Ungaria interbelică şi s-a manifestat violent la adresa Tratatului de la Trianon. Garda” a fost considerată moştenitoarea Partidului Crucilor cu Săgeţi” datorită uniformei negre, a jurământului de credinţă, precum şi a utilizării drapelului alb striat cu roşu, emblemă legendară a ducelui Árpád.

Liderii Gărzii Maghiare au declarat că doresc «să apere Ungaria pe plan fizic, moral şi intelectual».

Însă, datorită retoricii rasiste şi xenophobe folosite de aceştia, precum şi a reacţiilor venite din spaţiul comunitar eururopean, în decembrie 2008 Tribunalul Budapesta a scos Garda Maghiară în afara legii.

Decizia a fost confirmată în mod definitiv şi irevocabil 2 iulie 2009 de către Curtea de Apel Budapesta.

 

NOTĂ:

Garda Maghiară” a avut ecou şi în România. În Harghita, câţiva tineri maghiari mai exaltaţi au făcut demersuri, încă din anul 2007, pe lângă liderii acesteia pentru a înfiinţa o subunitate, numită Plutonul Secuiesc”Garda Maghiară” şi-a mai făcut cunoscută prezenţa în 1 decembrie2009, când un grup de tineri maghiari s-au comportat în mod provocator în Cluj-Napoca, cu ocazia împlinirii a 91 de ani de la înfiinţarea Batalionului Secuiesc, purtând însemne ale Ungariei Mari chiar de ziua naţională a României.

 

2.2. Plan secret de dezmembrare a României

 Autorităţile ungare sunt conştiente că în condiţiile actuale anexarea Ardealului prin mijloace politico-militare este imposibilă. De aceea, au schimbat tactica, trecând la aplicarea unui Plan secret pentru anexarea Ardealului:11 recucerirea pe cale paşnică a Ardealului.

Procedura principală este: intabularea dreptului de proprietate obţinut de către unguri sau organizaţii, fundaţii ale acestora, pe calea împroprietăririlor ilegale şi a retrocedărilor de terenuri arabile, păduri şi imobile bazate pe acte false.

În acest război asimetric, atipic, împotriva României, statul ungar are drept aliaţi formaţiunile politice cu caracter etnic maghiar din Romînia, precum şi bisericile maghiare.

Astfel, sub privirile nepăsătoare ale aşa-numitei clase politice româneşti”, întabularea Ardealului de către unguri se face atât pe cale laică, în beneficiul unor indivizi ori fundaţii, cât şi pe cale religioasă, în favoarea bisericilor maghiare (romano-catolică, reformată, unitariană şi luterană).

Cu imobilele care aparţin de drept statului român este împroprietărit ilegal Statusul romano-catolic”, respectiv biserica romano-catolică, adică Ungaria.

Unii lideri extremişti maghiari, precum Laszlo Tokes, susţin că la momentul potrivit, Ardealul se va duce cu pământ cu tot la Ungaria.

Aceştia scontează pe laşitatea politicienilor români, pe neputinţa autorităţilor politico-militare române, dar mai ales, pe ajutorul prietenilor lor din Occident.

Deocamdată agenţii Ungariei acţionează subversiv, la limita sau prin încălcarea legislaţiei statului român, pe următoareledirecţii principale:

– acordarea rapidă şi gratuită de către Ungaria a dublei cetăţenii pentru românii get-beget;

– dobândirea dreptului de proprietateasupra a peste 60 % din bunurile (clădiri, terenuri agricole şi păduri) din Ardeal de către Ungaria, prin persoane juridice şi persoane fizice maghiare;

– falsificarea Istoriei poporului român, a Istoriei Ungariei şi, mai ales, a Istoriei Ardealului, dând prioritate ungurilor şi prezentîndu-i pe români ca venetici”, primiţi din milă pe moşiile nobililor unguri;

– intensificarea lobby-ului unguresc, împotriva României şi pentru anexarea Ardealului, în capitalele importante ale lumii: Washington, Berlin, Londra, Paris, Moscova, Roma, Viena, Bruxelles, şi, mai ales, la Vatican;

– pregătirea paramilitară a tinerilor unguri din Ardeal şi existenţa depozitelor cu armament şi muniţii.

 

 

 

 

NOTĂ: Presa din Ungaria a scris cu sârg despre împroprietăririle şi retrocedările reuşite de unguri în Ardeal. De pildă, în anul 2007, presa din Ungaria aprecia că 1/3 din Ardeal era revendicat de nepoţii grofilor unguri, în numeroase procese de retrocedare.

În acelaşi timp, Mass media din România, dar mai ales publicaţiile româneşti din Ardeal au semnalat numeroase cazuri de împroprietăriri nelegale ale Statusului romano-catolic” şi de retrocedări ilegale de imobile către bisericile maghiare, pe bază de acte false.

Însă, Parchetul şi Direcţia Naţională Anticorupţie s-a implicat în foarte mică măsură, accidental, pentru a curma ilegalităţile comise în Ardeal pe tema retrocedărilor în natură.

 

 

Bibliografie :

 

1http://www.ziuanews.ro/dezvaluiri-investigatii/angela-merkel-merge-prea-departe-86300

2http://www.frontpress.ro/2013/05/harta-noii-ordini-europene-ardealul-revine-ungariei-si-oltenia-tara-tiganilor.html

3http://dantanasescu.ro/2013/02/14/dezmembrarea-romaniei-a-fost-hotarata-inainte-de-decembrie-1989.html

4https://zonadecriza.wordpress.com/2010/02/06/intelegerea-de-la-malta-si-o-noua-mutilare-a-teritoriului-romaniei/

5 http://www.geostrategic.eu/cui-foloseste-dezmembrarea-romaniei.html

6http://riddickro.blogspot.ro/2013/12/germania-coace-destramarea-romaniei.html

7http://ro.wikipedia.org/wiki/Uniunea_Europeană

8http://ro.wikipedia.org/wiki/Euroregiune

9http://ro.wikipedia.org/wiki/Jobbik

10 http://ro.wikipedia.org/wiki/Garda_Maghiară

11http://www.ziartricolorul.ro/planul-secret

 

 

Sursa:

 

Fragment din https://arhiva-romanilor.blogspot.com/2019/07/confunivdr-aurel-v-david-planuri-si.html.

 

ADDENDA:

 

În momentul de față sunt imperativ necesare acțiuni ofensive privind apărarea României, aflată sub presiunea concertată distructivă a cailor troieni din interior, a unor grupări politico-statale extremist-iredentiste din exterior, precum și a așa-numitei globalizări, într-o Europă comunitară aflată în mare dificultate.

Toate aceastea fac parte din Marele Plan de destrămare a României şi Poloniei, însă pentru moment Polonia şi-a schimbat radical conducerea şi opţiunile, motiv pentru care România devine principala ţintă atât a Rusiei, cât şi a celorlalte mari puteri, tocmai pentru a nu ajunge la puterea şi influenţa pe care Polonia a ajuns să o aibă în cadrul UE, NATO şi chiar la nivel internaţional.

Se impune așadar cu prioritate, documentarea fără cusur a acțiunilor antinaționale, prezentarea acestora opiniei publice românești din țară și din diaspora, precum și reluarea cu mult curaj, patriotism și spirit de răspundere, a ofensivei informaționale a autorităților competente ale statului român.

 

 

 

CITIȚI ȘI:

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2017/12/20/scenarii-si-planuri-privind-dezmembrarea-romaniei-video/

10/06/2020 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Panslavismul și slavofilia vs.ortodoxia română

 

 

 

 

       Imagini pentru stema imperiului rus photos

 

Ortodoxie vs slavofilie şi panslavism

 

Nichifor Crainic – Ortodoxia română ca funcţiune europeană, Ziarul Gândirea, anul XXIII, nr.1, Ianuarie 1944

 

Neamul nostru, iubiţi studenţi, nu e nici un neam fricos şi nici un neam fatalist, cum îl socotesc unii cari nu-l cunosc. Priviţi istoria lui de uriaşe încercări! Dacă ar fi fost fricos, astăzi n’ar mai exista.

Dacă ar fi fost fatalist, s’ar fi supus vrăjmăşiilor ce l-au asaltat din toate părţile şi astăzi ar fi una cu pământul. Ameninţat de blocurile gigantice a trei împărăţii: — împărăţia mahomedană delà sud, împărăţia austro-ungară delà nord-vest şi împărăţia moscovită delà răsărit, — el ar fi fost de
mult strivit, dacă n’ar fi ştiut să reziste creştineşte — adică înfruntând bărbăteşte primejdiile din afară cu credinţa fierbinte şi statornică în ajutorul şi în dreptatea proniei dumnezeeşti. ( … )

Marele curent filosofic şi literar, numit slavofilism, care în veacul al XIX-lea a făurit doctrina mesianismului rus, e animat de cu totul alte sentimente decât ale noastre faţă de formele confesionale ale creştinismului occidental. La slavofili, cari reprezintă aspectul cel mai caracteristic al ortodoxiei ruseşti de odinioară, nu se poate vorbi în niciun caz de o dragoste interconfesională.

Slavofilismul e pătruns de dispreţ şi de ură fanatică faţă de creştinismul occidental. Sprijinindu-se pe proporţia numerică, şi deci pe elementul cantitativ, slavofilii identificau ortodoxia cu rasa slavă, făcând o oarecare concesie numai Grecilor, pentru vechea contribuţie a Bizanţului.

Numele Românilor nu există aproape niciodată pomenit în scrierile slavofile. Ortodoxia, după această doctrină, aparţine exclusiv rasei slave. Şi cum ortodoxia reprezintă adevărata formă a credinţei creştine, poporul rus, care o deţine, are misiunea de a o impune occidentului întreg, desfiinţând celelalte forme ale vieţii creştine, declarate ca fiind degenerate.

Nu e, fireşte, rolul nostru să apărăm sau să justificăm aceste forme ale creştinismului occidental, care pentru noi sunt pur şi simplu realităţi existente, deosebite de ortodoxie, după cum prea bine ştim. Ceeace vrem să subliniem e atitudinea de totală negaţie a lor din partea slavofilismului, pentru a putea afirma cu mai. multă tărie rolul mesianic al Rusiei. Rolul mesianic al Rusiei e să cucerească occidentul cu sabia ca să-l regenereze, încreştinându-l după modul pravoslavnic.
Dacă adăugăm lucrul ştiut şi răsştiut că sub acest mesianism religios nici măcar nu putea să se ascundă imperialismul ţarist, care se dorea stăpânul întregei Europe, înţelegem mai bine sentimentul de ură agresivă şi distructivă, ce stă la temelia slavofilismului. ( … )

Departe de a fi o funcţiune europeană, ortodoxia rusă era numai un pretext al imperialismului moscovit împotriva Europei, cum e azi comunismul şi cum vrea să fie din nou simulacrul religios al diavolului, care se preface că bate mătănii pe mormântul Bisericii care a fost. ( … ) Acuzaţia că noi Românii am fi fost vreodată, am fi astăzi sau am putea fi mâine instrumente ale panslavismului e atât de neserioasă, ca şi cum ai spune că vrem să dăm tot concursul celorce caută să ne ucidă cu tot dinadinsul. ( … )

Atracţia culturii occidentale, dimpotrivă, se exercită atât de puternic asupra noastră încât e nevoie de oarecare frână. Grija de a disciplina cât de cât disponibilitatea spiritului românesc către cultura europeană şi de a-i selecţiona elementele asimilabile nu se numeşte obscurantism, ci reacţiune faţă de un exces dăunător liberei desvoltări şi propriei afirmaţii a personalităţii etnice.
Un popor, cum e cel german, e astăzi cel mai gelos de desvoltarea personalităţii sale etnice în domeniul culturii şi, aplicându-i o asemenea acuzaţie, ar însemna să-l calificăm pentru aceasta drept cel mai obscurantist popor din Europa. Iată, în rezumat, la ce nimicuri se reduc faimoasele acuzaţii, aplicate pe numele ortodoxiei româneşti ca nişte fulgi de zăpadă pe fierul înroşit în foc!
Dacă filosofii naţionalismului rus au căutat să monopolizeze ortodoxia pe seama slavismului, să facă un orgoliu de rasă din puritatea şi eminenţa dogmei ecumenice faţă de celelalte confesiuni şi s’o transforme într’un instrument al imperialismului moscovit împotriva Europei occidentale, noi avem cele mai puternice motive să nu ne solidarizăm cu această atitudine.

Noi, Românii, nu aparţinem rasei slave ca să ne lăsăm amăgiţi de acest orgoliu nejustificat. Pentru că numărul credincioşilor, oricât de mare, nu dă dreptul nimănui să facă din esenţa supranaturală a dogmei ecumenice o proprietate a rasei.

Dogma ecumenică nu e proprietatea noastră, ci a lui Dumnezeu; la rândul nostru noi putem deveni proprietatea ei în măsura în care ne făurim o viaţă, fie individuală, fie naţională, cât mai asemănătoare cu ea. În ce priveşte cultura ortodoxă desvoltată sub imperiul dogmei ecumenice, această cultură nu e slavă, ci bizantină. Cultura bizantină constituie un bun comun, pe care şi-l-au însuşit pe rând toate popoarele ortodoxe, la fel Ruşii ca şi Românii.

Niciun popor slav n’a adăugat acestei glorioase culturi bizantine un spor atât de însemnat, încât el să devină un bun comun pentru celelalte popoare de aceeaşi credinţă. Mândria slavilor e un alfabet chirilic.
Aportul nostru e “Mărturisirea Ortodoxă” a lui Petru Movilă, devenită o carte normativă, de circulaţie ecumenică. În cultura religioasă, noi nu suntem întru nimic tributari slavismului, dar suntem întru totul tributari Bizanţului, precum sunt la fel cu noi şi Slavii.

Prin cultura bizantină suntem integraţi în unitatea spirituală europeană, pentrucă atât dogmele formulate de bizantini cât şi filosofia lor religioasă stau la temelia culturii creştine occidentale, ca şi la temelia culturii noastre, oricare ar fi diferenţele de credinţă, ce ne despart. Tot ceeace ne uneşte cu occidentul în aceeaşi comunitate spirituală interconfesională, care se numeşte Europa creştină, e substanţă bizantină. ( … )

Pentru noi, Românii, cultura bizantină e temelia comună a spiritualităţii creştine europene, care, în duhul Evangheliei şi al Liturgiei, trebuie să fie izvorul dragostei şi al solidarităţii interconfesionale, în faţa primejdiilor ce ne ameninţă pe toţi.
Tot astfel, pentru noi, Românii, ideea de a face din ortodoxie un instrument al imperialismului slav sau al panslavismului, e o idee inadmisibilă. Pentru că, în afară de motivele arătate, panslavismul e negaţia fiinţei noastre etnice, de altă provenienţă decât cea slavă.
E astăzi un adevăr recunoscut că, în ce priveşte viaţa creştină, fiecare individ o realizează după modul său personal, deosebit de modurile altor persoane, conform legii varietăţii însuşirilor naturale, puse de Dumnezeu în făptură, şi conform darurilor supranaturale revărsate de Duhul Sfânt după varietatea acestor însuşiri naturale.

Acelaş lucru se poate spune despre rase şi neamuri, care, în raport cu doctrina creştină, înfăţişează diferite moduri de a o realiza. Doctrina ortodoxă, grefată pe rasa slavă, prezintă o serie de deviaţiuni istorice, care au fărâmiţat forma vieţii realizate într’o pusderie de secte, ce au culminat, în cele din urmă, în fanatismul barbar al ateismului bolşevic.

Istoria religioasă a Rusiei ne oferă un creştinism improvizat, faţă de care rasa slavă e o temelie naturală dintre cele mai nesigure şi mai nestatornice, balansând necontenit între extreme, fără să-şi fi găsit încă un centru de gravitate, in jurul căruia să poată cristaliza o viaţă creştină echilibrată.

Delà patetismul teatral al pravoslavnicilor până la demonismul bolşevic e o distanţă imensă, în care se rânduiesc cele peste 150 de secte, ca tot atâtea încercări şi forme neisbutite de realizare a creştinismului.
Saltul mortal al regimului actual din Rusia, delà ortodoxie la ateism şi de la ateism la ortodoxie, e cu totul caracteristic pentru această nestabilitate funciară a rasei slave sub raportul religios.

Dacă religia e actul cel mai esenţial al sufletului omenesc, pentru acest popor ea capătă din nenorocire aspectul grotesc al unei haine, ce se îmbracă şi se desbracă după oportunitatea împrejurărilor.

Doctrina ortodoxă, grefată pe fondul latin al neamului nostru, ne înfăţişează o afinitate de structură între natural şi supranatural, din care rezultă o viaţă creştină echilibrată, adâncă şi statornică, ce nu are, în desvoltarea ei istorică, nimic din zigzagurile catastrofale ale ortodoxiei ruse.

Din aceeaşi dogmă ecumenică s’au realizat două forme de viaţă cu totul deosebite. În comparaţie cu patetismul delirant al Ruşilor, sobrietatea şi seninătatea noastră religioasă revelează un fond substanţial de autenticitate creştină.
Istoria Bisericii noastre nu e desfigurată de nicio deviaţie delà dreapta credinţă. Suntem poporul ortodox din sânul căruia nu s’a iscat nicio sectă propriu zisă, fiindcă inochentismul sau tudorismul sunt apariţii infinitezimale, fără durată şi fără repercusiuni istorice.

Etnicitatea noastră e pătrunsă de duhul ortodox până la fuziunea intimă a corpului cu sufletul de care este impregnat.

Noi n’am asimilat ortodoxia în moduri capricioase şi schimbătoare, ci ne-am asimilat ortodoxiei ecumenice ca un fragment de umanitate într’un întreg spiritual universal. De aceea n’am căzut în aberaţia de a face un monopol românesc din ortodoxie şi de a construi pe iluzia acestui monopol vreun mesianism agresiv faţă de popoarele de altă credinţă.

În raport cu ele, noi ne apărăm ortodoxia, în care suntem integraţi, cu conştiinţa că aparţinem unei sfere spirituale din ce în ce mai largi, până la spiritualitatea generală a creştinătăţii.
Cu condiţia respectului pentru credinţa noastră, noi, Românii, tolerăm celelalte forme de viaţă creştină, cu îngăduiala evanghelică a omului, care ştie că nu el e chemat să le judece, ci singur Dumnezeu, judecătorul nostru al tuturor.

De aceea, cu sufletul acesta, pe care îl avem din moşi-strămoşi, în timp ce Stalin îşi pune mătănii pe mâinile plin de sânge creştin şi dă asalturi să civilizeze după modul său diabolic occidentul, noi ne găsim în tabăra marei solidarităţi a creştinătăţii europene. ( … )

Marii noştri voievozi ortodocşi, cari au dus luptele dramatice împotriva mahomedanismului năvălitor, aveau conştiinţa lucidă a acestei solidarităţi atât cu lumea ortodoxă cât şi cu lumea creştină apuseană.

Psihologia lor de atleţi mărginaşi ai lui Hristos îi făcea să se simtă una cu marea comunitate de cruce a continentului, chiar atunci când sentimentele lor sublime nu primeau niciun răspuns din partea cealaltă. Cazul nostru, cari îi continuăm, e similar cu al lor când, făcând din această energie ortodoxă pavăză Occidentului, ne găsim defăimaţi de unii ca instrumente ale duşmanilor Europei.
Această Europă, iubiţi studenţi, îşi trage fiinţa spirituală delà cele două cetăţi imperiale, Roma şi Bizanţul, centrele politice, culturale şi religioase ale aceleiaşi împărăţii continentale.

Ele luminează din adâncul istoriei lumii noastre ca două focare, fără de care nu se poate imagina cultură, civilizaţie şi spiritualitate europeană. Viaţa noastră românească e sinteza vie a spiritului acestor două cetăţi.

Suntem, prin sângele nostru, moştenitorii Romei, care a fost faţa apuseană a imperiului roman; suntem prin credinţa noastră ortodoxă, moştenitorii Bizanţului, care a fost faţa răsăriteană a aceluiaş imperiu roman.

Suntem unicul popor de rasă latină şi de credinţă ortodoxă. Lamura europană nu se găseşte la nici un alt neam depe continent mai deplină decât în această sinteză, vie de două mii de ani, a Romei şi a Bizanţului, încarnată în fiinţa noastră românească.

Fie că ne dăm seama, fie că nu ne dăm seama, aderenţa noastră la comunitatea europeană, prezentă efectiv în toată existenţa noastră ca neam, emană din adâncimile acestei fusiuni în noi a celor mai nobile elemente din istoria Europei. “Luptăm pentru ţară şi pentru creştinătate”, — zicea ţăranul, care s’a dus cu această credinţă să se jertfească la marginea de răsărit a continentului.

Prin gura lui vorbeşte instinctiv sinteza din adâncul fiinţei noastre. Şi el nu e decât un simbol al unui popor, care a făcut din energia şi din credinţa lui funcţiune europeană.

 

http://dspace.bcucluj.ro/bitstream/123456789/7106/1/BCUCLUJ_FP_279479_1944_023_001.pdf

Publicat de 

18/03/2020 Posted by | CREDINTA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Ceangăii romano-catolici din Moldova și încercările propagandistice maghiare de a le falsifica istoria și însăși originile

 

 

Imagine similară

 

 

 

 

MOTTO:

“ Ne străduim sa internaționalizăm cauza autonomiei maghiare din Transilvania și din Secuime, problemele ceangăilor și așa mai departe.”(Laszlo Tokes).

 

 

  

  Catolicii moldoveni de astăzi sunt urmaşii ardelenilor români, în cea mai mare parte ţărani iobagi, care plecaţi în pribegie s-au aşezat în Moldova şi nu puţini în Muntenia.

 Creşterea neobişnuită a populaţiei catolice din Moldova a dus la apariţia a zeci de sate situate în bazinul mijlociu al Siretului cu accent pe Bacău, Neamţ şi laşi. Această plecare în pribegie apare abia după ce în câteva rânduri românii din Ardeal, scoşi în afara celor trei naţiuni medievale (unguri, saşi şi secui), s-au ridicat cerându-şi drepturile, la Bobâlna (1437),în 1514 sub Gheorghe Doja şi în 1784 cu Horea, Cloşca şi Crişan.

        Adânciţi în grozăviile legilor Tripartitului Werboczi românii erau la 1764 potrivit geografului austriac Hacquet “surghiuniţi de celelalte neamuri din Principat pe pământurile cele mai pustii şi părăsite,… fiecare sas sau ungur putând lua în stăpânire aceste locuri … gonindu-l pe acesta (românul) în munţi cu toată familia sa, unde nu găseşte decât stânci, sau chiar silindu-1 să iasă din ţară”.
Referitor la denumirea de “unguri” cu care moldovenii ortodocşi îi numeau pe românii transilvăneni, aceasta se datora, potrivit episcopului de Bacău, Stanislau Jezierski la 1763, faptului că erau catolici şi veneau din Ţara Ungurească (Transilvania), pe care o părăseau din cauza deposedărilor de pământ, restrângerii drepturilor şi creşterii obligaţiilor, dar mai ales a lipsei recunoaşterii naţionale.

Românii transilvăneni s-au adăugat comunităţilor catolice deja existente în Moldova medievală (secolul XIII), ca urmare a misionarismului Romei.

Istoria romano-catolicilor din Moldova este parte a istoriei poporului român .

Ei,catolicii moldoveni,se identific cu trăirile românilor de-a lungul secolelor, cu aspiraţiile, cu suferinţele şi cu realizările naţiunii române.

Pe teritoriul regiunii istorice Moldova,creștinii au existat încă din primele secole de răspândire a creștinismului,când comunitățile care s-au dezvoltat aici se aflau sub jurisdicția Papei (episcopul Romei).

După marea schismă,prezența romano-catolicilor în regiune istorică  Moldova este atestată de existența și funcționarea pe acest teritoriu a unor structuri ecleziastice după cum urmează:

Episcopia de Milcov (1227-1241), Episcopia de Siret (1371-1434),  Episcopia de Baia (1418-1523), Episcopia de Bacău (1391-1392) și (1607-1818) , Vicariatul Apostolic al Moldovei (1818-1884), Episcopia de Iași (1884-prezent), s-au aflat sub jurisdicția unor structuri ecleziastice din Transilvania, Italia, Polonia, Cehia sau Ungaria.

Din relatările misionarilor catolici,rezultă pe lângă poverile economice grele și birurile uriașe  plătite de românii transilvăneni, ceea ce îi determina pe țăranii români se refugieze în Moldova,era serviciul militar forțat, introdus de autoritățile austriece  având ca scop  sporirea efectivelor armatei imperiale.       

Trăind pe acest teritoriu,romano-catolicii moldoveni au fost victimele luptelor dintre marile puteri, au luptat alături de românii ortodocşi  în războaie pentru eliberare, unire şi neatârnare.

În localităţile cu populaţie exclusiv romano-catolică,precum şi în localităţile în care romano-catolicii convieţuiesc alături de românii ortodocşi,există monumente istorice ridicate în memoria celor ce şi-au jertfit viaţa pentru apărarea ţării,printre cei căzuţi   ladatorie al căror nume este înscris pe aceste monumente,sunt numeroşi români de religie romano-catolică,ceea ce demonstrează ei(cei denumiţi ceangăi) şi-au apărat ţara cu preţul vieţii dacă a fost necesar.

Toate acestea dovedesc ataşamentul catolicilor moldoveni faţă de idealurile poporului român cu care s-au identificat.

De-a lungul istoriei au existat numeroase încercări de a prezenta realitatea istorică într-un mod convenabil unor forţe ce nu slujesc interesul naţional, aceste încercări primind replica celor ce doresc ca adevărul să fie cunoscut şi adus la cunoştinţa publicului

                       

 

Certitudini științifice

 

Testele ADN au stabilit originea ceangailor.

Teste ADN efectuate pentru stabilirea originii etnice a ceangăilor au stabilit că din punct de vedere genetic (ca și al culturii tradiționale), romano-catolicii din Moldova (ceangăii) sunt români și sunt diferiți de unguri.

 Aceste teste au demonstrat că populația din Ungaria de azi, este de origine europeană, nu mongoloidă, că ungurii nu sunt înrudiți genetic cu triburile maghiare, hune, turcice sau cu populații vorbitoare de limbi fino-ugrice (finlandezi, estonieni), nici cu populații  din zona caucaziană sau cu iranienii, și că ungurii sunt descendenții populației europene care exista în Panonia și Bazinul Carpatic înainte de venirea triburilor migratoare, iar maghiarizarea a fost făcută de elitele aflate la conducere.

Ungurii contemporani nouă sunt un amestec de români, slavi, germani și țigani, maghiarizați lingvistic, ungurii de azi fiind din punct de vedere genetic cel mai mult apropiați de slavi și țigani.

 

            

Consemnări despre istoria romano-catolicilor din Moldova                       

 

 

• Domnitorul moldovean Dimitrie Cantemir a consemnat despre catolicii din timpul său, că aceștia se declară catolici după neam și după religie.

În Divanul Ad-hoc al Moldovei, MihailKogălniceanu a apărat drepturile romano-catolicilor moldoveni respingând un proiect de lege care ar fi lăsat fără drepturi pe catolicii moldoveni.

CostacheNegria susținut drepturile catolicilor moldoveni afirmând aceștia“…împreună cu noi,de veacuri întregi,în toate zilele noastre de durere și amărăciune au tras și pătimit deopotrivă toate suferințele cu care a binevoit Domnul Dumnezeu a ne mustra, spre a ne aduce la înțelepciunea și dreptatea astăzi nouă trebuitoare…”.

Încă dela anul 1234,într-o scrisoare papală se menționează pe teritoriul episcopiei de Milcov,catolicii se amestecă cu valahii și  trec la credința lor, făcându-se un popor cu ei.

Aceeași mențiune, privitor la trecerea catolicilor la religia ortodoxă, o face și arhiepiscopul Marco Bandini în raportul întocmit de acesta la Bacău,la data de 02 martie 1648, document în care erau notate constatările făcute prilejul vizitei efectuate de înaltul prelat în localitățile catolice din Moldova.   

În anul 1763,episcopul de Bacău,Stanislau Jezierski a consemnat “…în toată Moldova numărul catolicilor nu sporește decât prin catolicii care vin din Transilvania…”și deoarece acești“catolici transilvăneni aparțin stăpânirii ungurești… moldovenii nu-i numesc catolici ci unguri…”.

Tot în anul 1763, Iosif Cambioli Prefectul Misiunii franciscane din Moldova,a consemnat “…de șapte ani încoace,numărul catolicilor noștri a crescut și crește în fiecare zi,nu pentru necatolicii ar trece la noi,ci pentru în Ungaria și maiales în  Transilvania a fost și este foamete și acum,de când s-a încheiat pacea între austrieci și prusieni,prind soldați cu forța și de aceea în această provincie au venit și vin într-una familii întregi și mare număr de tineret dela 14 ani în sus,fiindcă de la această vârstă îi înrolează în armată…”.

(Extras din lucrarea “Originea ceangăilor din Moldova”) – autor Dumitru Mărtinaș

 

 

 

Surse:

 

http://www.asrocatolic.ro/istorie.htm

ASOCIATIA ROMANO-CATOLICILOR “DUMITRU MARTINAS”-BACAU, ROMANIA.

Asociaţia „Dumitru Mărtinaş” este reprezentanta Romano-Catolicilor din regiunea istorică Moldova – România (românii denumiţi de literatura maghiară „ceangăi”; în maghiară „csangok”; în franceză Tchangos; în germană Tschangos; în engleză Changos)  

23/12/2019 Posted by | CREDINTA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

%d blogeri au apreciat: