CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Rebeliunea antiromânească organizată de sovietici la Tatarbunar în 1924 şi reuşita înşelării de către propaganda comunistă a unor personalităţi de elită ale vremii precum Einstein, GB Shaw, Romain Rolland, Thomas Mann sau Henri Barbusse

 

 

 

 

 

 

Foto: Rebeli de la Tatar Bunar

După încheierea Primului Război Mondial, odată cu prăbuşirea reich-ului german şi a imperiilor austro-ungar şi ţarist, harta Europei s-a schimbat substanţial, odată cu apariţia unor  noi state independente. Sfârşitul războiului mondial a însemnat și formarea României Mari, după unirea cu  provinciilor istorice  Basarabia, Bucovina, Transilvania, Maramureșul, Crișana și Banatul cu Regatul României.

După Unire însă, România a trebuit să facă faşă unor conflicte armate şi diversiuni. Astfel, în anul 1919, Armata Regală Română a înfrânt Republica Sovietică Ungară, care atacase România. 

Autoritățile bolşevice de la Moscova nu au recunoscut Unirea Basarabiei cu România din 1918, considerând ţara noastră drept  un “stat imperialist burghezo-moşieresc”, astfel că în 1924 au încercat să provoace o răscoală care să dea prilejul Armatei Roșii să intervină în Moldova dintre Prut și Nistru. 

Ziarul “Adevărul” de la Bucureşti a prezentat în cursul lunii septembrie 1924 informaţii care arătau că evenimentele de la Tatar Bunar se încadrau într-un plan mai larg al URSS de a comuniza întreaga Peninsulă Balcanică, cu lovituri de forţă executate în Grecia, Bulgaria şi România.

Serviciile româneşti de informaţii cunoşteau bine intenţia şi planurile rebeliunii cu mult timp înainte de producerea lor, însă factorul politic a minimalizat efectul şi forţa de impact ale informaţiilor transmise.

Răscoala organizată de sovietici după toate regulile diversiunii, a început în 15 septembrie în satul Tatar-Bunar, din Bugeac. Agenții Cominternului aflaţi în slujba Moscovei, aveau drept obiective  principale distrrugerea României Mari şi  promovarea doctrinei „moldovenismului”  care nega românitatea băştinaşilor basarabeni. Localitatea Tatarbunar și împrejurimile erau zone cu o populație românească minoritară, aici locuind în principal alte grupuri etnice, însă nici un grup etnic nu alcătuia o majoritate.

Doi agenți sovietici au mizat în special pe sprijinul minorităților naționale din Basarabia și au reușit să îi atragă în răscoală pe ruși, pe ucrainieni, pe găgăuzi și pe bulgari, în timp ce țăranii români și germani s-au opus acestei acţiuni puse la cale la Moscova. 

În  ziua de 15 septembrie 1924, un grup de agenți sovietici au intrat în comuna Tatar Bunar, au tăiat firele telefonice, au arborat drapele roșii și au proclamat instaurarea puterii sovietice. Comandantul român al postului de jandarmi și doi soldați au fost uciși. Imediat, detașamente de răsculați au pus stăpânire pe satele învecinate: Cișmele, Achmanghit, Nerușai, Mihăileni și Galilești. În total, în răscoală au fost angrenate între 4.000 și 6.000 de persoane.

 În data de 19 septembrie, Armata română sprijinită de voluntari români şi germani a anihilat răscoala,unii agenţi sovietici reuşind să treacă Nistrul înapoi în URSS, punându-se la adăpost de legea română, 

489 de săteni au fost arestați, iar 287 au fost trimiși în judecată. 85 dintre ei au primit diferite condamnări, majoritatea la pedepse între 6 luni și 6 ani, doi la 15 ani muncă silnică. Dintre cei 85 de condamnați, niciunul nu era român. Procesul a demonstrat faptul că Răscoala de la Tatarbunar a fost organizată de URSS, autorităţile române calificând acţiunea respectivă drept o diversiune teroristă inițiată și sprijinită de soviete, prin care care acestea încercau destabilizarea situației din țara noastră și pregătirea unei incursiuni a Armatei Roșii în România, cu scopul de a anexa Basarabia.

Doar doi agenți sovietici au primit pedepse grele: o condamnare la închisoare pe viață și o alta de 15 ani de închisoare. De asemenea, Guvernul României a decis în urma acestei rebeliuni, interzicerea definitivă a Partidului Comunist.

Mai târziu, în același an, a fost înființată pe malul stâng al Nistrului, Republica Socialistă Sovietică Autonomă Moldovenească, un stat artificial  cu capitala în orașul Balta. Noua republică „autonomă” făcea parte din RSS Ucraineană și avea 210 km lungime și 95 km lățime.

Totodată, sovieticii şi-au intensificat propaganda în Occident, reușind să păcălească o serie întreagă de personalități ilustre, printre care s-au numărat Albert Einstein,  George Bernard Shaw, Romain Rolland, Thomas Mann, sau Henri Barbusse, care, necunoscând adevărul despre intervenţia armată organizată de sovietici , au condamnat acţiunile armatei române  în Tatar Bunar.

De exemplu, pe baza celor petrecute acolo, Henri Barbusse a scris chiar o carte numită ”Călăii”, iar celelalte personalităţi din Occident au condamnat în presă intervenţia legitimă a autorităţilor române, pe care au calificat-o drept ”represiune”.

 

 

Surse: 

http://www.romania-actualitati.ro/rebeliunea_de_la_tatar_bunar_1924-66828

http://www.descopera.ro/istorie/16739003-cum-i-au-determinat-sovieticii-pe-intelectuali-de-talie-mondiala-precum-einstein-shaw-si-barbusse-sa-condamne-romania-in-perioada-interbelica

http://www.rfi.ro/politica-97771-pagina-de-istorie-determinat-sovieticii-einstein-shaw-barbusse-rascoala-Tatar-Bunar

06/11/2017 Posted by | DIVERSE | , , , , , | Un comentariu

8 octombrie 1939 – ISTORIA inaugurării postului „Radio Basarabia” la Chişinău şi a asasinării de către sovietici a personalului acestui post de radio

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Acest post era menit să combată propaganda antiromânească în Basarabia, în condiţiile în care sovieticii aveau deja peste Nistru, postul de radio Tiraspol, care emitea din  30 octombrie 1930 şi  al cărui scop era pomovarea obiectivelor lor  imperialiste în zonă.

Astfel românii din Basarabia, dar chiar și cei dintre Carpați și Prut, auzeau frecvent la radio: „Grăiești Tirașpolia!”.

În anul 1936, sovieticii au inaugurat, tot la Tiraspol, noua staţie de emisie Maxim Gorki, cu o acoperire mult mai mare a teritoriului Basarabiei. 

 Postul  naţional de radio român nu a  putut rezolva problemele ridicate de recepţia posturilor româneşti, mai ales în zonele limitrofe ale ţării, unde erau recepţionate şi încă în condiţii foarte bune, posturi  maghiare, sovietice sau bulgare, care difuzau emisiuni revizioniste, cu un pronunţat conţinut antiromânesc.

În consecinţă soluţia acceptată a fost înfiinţarea unui post  la Chişinău, numele ales pentru acesta fiind Radio „Basarabia”.

În 1937, Primăria Chişinău a cedat Societăţii Române de Radiodifuziune o clădire destinată acestui  post de radio, pentru care a fost necesară reamenajarea. 

 

 

 

 

 

 

Construcţia Radio Basarabia - 1937

 Construcţia Radio Basarabia – 1937

 

 

În anul 1938, aici a fost reamplasat postul emiţător de la Bod, care emisese sub numele de ,,Radio România”.

 

 

 

 

Proces verbal de recepţie a emiţătorului Radio Basarabia

 

 

Firma Marconi a instalat emiţătorul de 20 kw şi a  schimbat lungimea de undă de la 1875 m. la 212,6 m.

 

 

 

 

Gheorghe Neamu – primul director al Radio Basarabia

 

Gheorghe Neamu – primul director al Radio Basarabia

 

 

La 11 noiembrie 1938, SRR a luat în discuţie, alături de problema înfiinţării unui studio la Iaşi, aflat în legătură cu cel de la Chişinău şi problema construirii unui studio la Cluj.

La 7 ianuarie 1939,  Bilanţul instituţiei pe anul 1938,  arăta că:

„ Celor trei posturi de radio româneşti care funcţionează în clipa de faţă, li se vor alătura, în scurt timp, alte trei emiţătoare: Radio Chişinău, Radio Cluj şi Radio laşi. Cu şase posturi de emisie, România va deveni o mare putere radiofonică şi o mare putere culturală în sud-estul european.”

 

 

 

 

 

harta romaniei mari radio basarabia

 

 

În  iunie 1939 măsurătorile arătau că postul acoperea cu rezultate foarte bune teritoriul dintre Siret şi Nistru, eliminând practic influenţa posturilor ruseşti de la Tiraspol şi Odessa.

 

 

 

 

 

Postul Radio Basarabia

Radio Chişinău

 

 

 

Postul Radio Basarabia – studioul mare

 

  Radio Basarabia – studioul mare

 

 

 

 

 

Colectivul de angajaţi ai postului Radio Basarabia

 

Colectivul postului Radio Basarabia

 

 

 

 

 

Corul condus de Miron Cristea la Radio Basarabia

Corul condus de Miron Cristea  

La începutul anului 1940,  „Raportul asupra posibilităţilor de audiţie a posturilor de radio româneşti în regiunile cu minorităţi ruse”, care arăta că:

„Radio Chişinău acoperă întreaga Basarabie şi, prin aceasta e un adevărat post regional basarabean, îndeplinind în cele mai bune condiţiuni rolul său cultural în aceste părţi ale ţării, sustrăgând pe auditorii basarabeni de la ascultarea altor posturi de propagandă străină”.

Ocupaţia sovietică a Basarabiei din 28 iunie 1940 a determinat ca o parte din personal şi arhiva să fie evacuate la Huşi, iar mai apoi la Iaşi, dar nu şi emiţătorul de 20 kw.

La 25 iunie 1941, au apărut la Chişinău  „batalioanele de distrugere” ale NKVD-ului, aflate sub conducerea comisarului  I. A. Muhin, misiunea acestora fiind distrugerea clădirilor importante din oraş, conform devizei „Toate bunurile de preţ care nu pot fi evacuate, trebuie, obligatoriu distruse”.

Sovieticii, după ce executaseră cu mitralierele personalul găsit la postul de radio, victimele fiind etichetate drept „trădători şi agenţi ai imperialismului românesc” şi au aruncat cadavrele într-un puţ părăsit din curtea postului, au dinamitat clădirea cu tot ce se afla în ea, inclusiv antena acestuia.

Pavel Ţanţu, intendentul postului Radio Basarabia, arestat de autorităţile bolşevice la Ungheni, în timpul unei tentative de a trece în România , a fost executat iar cadavrul acestuia a fost  identificat la exhumare, datorită legitimaţiei găsite asupra sa.

 

 

 

 

Pavel Ţanţu, intendentul Radio Basarabia (iulie 1910 – iunie 1941)

 

 

Pavel Ţanţu, intendentul Radio Basarabia (iulie 1910 – iunie 1941)

După revenirea administraţiei române în 1941, SRR i-a trimis la Chişinău pe ing. Emil Petraşcu şi pe jurnalistul Alexandru Hodoş pentru a evalua situaţia, aceştia constatând că dezastrul era total.

 

 

 

Antena Radio Basarabia după bombardamente

Antena Radio Basarabia după dinamitarea ei

 

Reclădirea unui alt  post de radio-emisie în Basarabia nu mai era posibilă, astfel încât  Radiodifuziunea se va  reorienta către crearea unui nou post de radio la Iaşi –  „Radio Moldova”-  menit să acopere zona Moldovei, Basarabia, Bucovina şi Transnistria.

La 2 noiembrie 1941,  răsunau – pentru prima dată în eter pe frecvenţa de 259 de metri –  cuvintele „Aici Radio Moldova”, rostite de Petre P. Andrei, care timp de mulţi ani  a fost crainicul postului.

 

 

 

Crainicul Petre P. Andrei

Crainicul Petre P. Andrei

 

 

 

Aşadar la doar câteva luni distanţă de la distrugerea Radio Basarabia, emisia strategică pentru această zonă a vorbirii şi simţirii româneşti era preluată de Radio Iaşi.

A rămas în proiect, ca după ce situaţia va reveni la normal, la Chişinău să fie amplasat un emiţător nou cu o putere de 60 kw, însă această idee nefiind materializată, istoria postului Radio Basarabia s-a încheiat.

Societatea Română de Radiodifuziune avea să relanseze oficial Radio Chişinău, continuatorul de drept al Radio Basarabia în Republica Moldova, abia pe 1 decembrie 2011, de Ziua Naţională a României, ca o punte peste ani şi  o oglindă a spiritului nemuritor românesc dintre Prut şi Nistru.

 

SURSA: 

 RADOR prin http://radiochisinau.md/documentar-radio-basarabia–postul-radiodifuziunii-menit-sa-combata-propaganda-sovietica-radio-chisinau–punte-a-romanismului-peste-prut

08/10/2017 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , | Un comentariu

„Norodul maldavan”, „limba moldoveniascî” şi ciudăţenia statală de peste Nistru, botezată de bolşevici RASS Moldovenească

a

 

Pe hartă, RSSA Moldovenească transnistreană de la 1924

Cum a fost creată „limba moldoveniascî”

În anul 1924 a luat naștere ciudățenia  statală numită Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească, care era formată din actuala Transnistrie, plus raioanele  Ananiev, Pesceana, Balta, Codâma, Ocna Roșie, Bârzula și Cruteni.

Noul stat, încropit de către sovietici în scop diversionist, pentru a fi opus Basarabiei recent unite în 1918, avea nevoie de un popor nou… Așa a fost inventat, un „norod moldovenesc”, care la rândul său, avea nevoie (nu-i aşa!), de un grai propriu.

Aşa că românilor moldoveni de peste Nistru li sa dat cu forța, „limba moldoveniascî”, acţiunile respective având menirea diversionistă de a  creea o opoziţie faţă de poporul și limba română.

Comisarul poporului al învățământului din RASS Moldovenească, Pavel Chior, susținea  că limba română vorbită la București are influențe franceze și nu poate fi înțeleasă pe deplin de către locuitorii Basarabiei.

Astfel, începe un adevărat proces de creare a „limbii moldovenești”. În anul 1926, un grup de intelectuali în frunte cu „cel mai cunoscut lingvist al epocii” Leonid Madan s-a  străduit să colecteze cuvinte specifice graiului moldovenesc care să stea la baza acestei limbi.

Activistul cultural şi politic sovietic Leonid Madan

(n.1894 – data decesului necunoscută), care primise sarcina de a alcătui „limba moldovenească” şi-a expus năzdrăvăniile lingvistice în cartea sa Gramatika Moldoveniaskî, publicată la Tiraspol  în 1929, care era bazată pe graiurile locale din Transnistria (unde se constituise Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească) şi Basarabia şi care conţinea de asemenea, numeroşi termeni ruseşti şi invenţiile lui proprii.

El recomanda , spre exemplu, să se scrie acrariu şi apariu (pentru cuvintele ruseşti кислород şi водород, oxigen şi hidrogen)

Madan avea să decreteze:

„Limba moldoveniascî, în care grăiește amu norodul moldovnesc, este limbî sînistătătoari, diosăghitî di limba româneascî, șî sî diosăghești șî di limba tuturor cărțâlor moldovnești, tipăriti păn la organizarea RASSM”.

Tot „tovarăşul” Leonid Madan spunea că „nu oaminii grăiesc după vr-o gramaticî anumitî, dar gramatica s alcătuiești după vorba oamenilor…Gramatica pentru om, dar nu omul pentru gramaticî”.

Exemplu de limbă moldoveniascî 

„De-amu v-o două luni di zăli, dicînd «Plugaru Roşu» îşi lunjeşte discusîia dispri orfografia moldovineascî, mai întîi trebui di spus cî sfada merji nu dispri limba moldovineascî, dar dispri orfografii, adicî dispri sămnuirera sunitilor cari sînt în limba jii moldovineascî” (Petru Chior, comisar al poporului pentru învăţămînt în RASS Moldovenească, în broşura „Despre ortografia moldovenească” din 1929).

Pornind de la aceste principii, adepții „limbii moldovenești” și-au îmbogățit vocabularul cu tot felul de invenții incluse în „Cuvântelnicul academicesc al limbii moldovenești” din 1930:

Dicționar – cuvântelnic
Ghilimele – lăbiuțî
Oxigen – aeronăscător
Barometru – aeromăsurător
Aeroplan – sângurzburător
Sufragerie – mâncătorie

Toboșarul în „limba moldovenească” se chema „tărăbănitoriu”…

„Tărăbănitoruiu, tărăbănitoriu roș dormea și înciudat el s-o sculat îndată și tăți dusmanii o tăiet”.

În „Cuvântelnicul academicesc al limbii moldovenești”, se găseau o mulțime de încropeli ridicole cu pretenții de cuvinte.

Astfel, autoadministrarea se traducea prin „singurcîrmuire”, oxigenul era numit „aeronăscător”, aeroplanul se numea „sângurzburător”, barometrul era „aeromăsurător”, ghilimelele erau numite „lăbiuțî”, în vreme ce sufrageria era pur şi simplu… „mâncătorie”.

Sunt cuvinte pe care românii nu le-au folosit niciodată, dar pe care câțiva „academicieni” roșii voiau să le introducă cu de-a sila, prin învățământul de stat, pentru a putea pretinde, ulterior, că româna este o limbă neinteligibilă pentru moldoveanul obișnuit.

Și viceversa !

 

Imagini pentru filolog leonid madan photos

 

 

Foto – Ziarul sovietic ”Plugarul Roș”, din 15 noiembrie 1927  (scris “moldovineşti”cu chirilice), titra:

 ”Dişteptarea culturii moldovineşti o chicat în mânili unor comunişti moldoveni”

La conferenţia noastrî politicii naţionalî este închinat un doclad diosăghit. Din pricina aiasta eu vreu sî ating întrebarea moldovenizării numa înscurt.

Moldovenizarea esti pornitî di noi serios şî pi drumu drept. Tov. Holostenko în docladu lui s’a opri di toati făcuti deamărunţişu.

Eu vreu numa sî spun, cî dacî în Ucraina înaintea Revoliuţiei lucru naţional să găsă în mânili grupirovcilor naţionalisti din burjuazia mărunţâkî, şî după Revoliuţii urmirile lor tot o mai rămas, chiar răspândindu-să şî’n rândurili partiei KP(b)U, – apui la noi drept diodatî lucru dişteptării culturii moldovineşti o chicat în mânili unor comunişti moldoveni, cari grămădind împrejiuru lor pi comsomolişti, învăţători, corsaţi ş.a.m.d. duc politica naţionalî drept şî nădejnic.”

Comentariile literare erau numite „pricuvântări” cum a fost spre exemplu aceasta:

 

„Astăzi el îi trage din povestire, mâine o schimbă pe poezie. Cum e în proză tovarăsul Marcov, așa e și-n poezie. Fierbinte și cu mare îndrăzneală el zugrăvește gheroii. Dar are sărituri care ne arată că el trebuie adânc și cu mare răbdare să lucreze asupra materialului literar. În mai multe locuri tovarășul Marcov scapă hățul din mână și prinde a schiopăta. Cum în forma poeziei așa și-n legătura siujetului”.

Dintr-un fragment de critică literară în care se vorbește despre poeziile lui Toader Mălai, aflăm că:

„Asupra scrierilor tovarășului Mălai ne este îngăduit să scrim vo câteva cuvinte. El s-adâncește astfel mai la rădăcina inimii norodului moldovenesc. Poezia tovarășului Malai este o poezie vie. Ce-i drept, pentru așa poezie trebu un talent care se găsește de prisos la poetul nostru. El nu vrea să se gândească la monumentul poeziei lui, da-n schimb, se îngrijorează mult de feliu ei viu. Poezia tovarășului Mălai nu este o fantezie oarecare, este viața asa după cum o vede poetul nostru”.

După câțiva ani s-a ajuns la constatarea că „limba moldoveneascî” nu este inteligibilă și în anul 1932 Biroul Comitetului Regional Moldovenesc al Partidului Comunist aprobă „trecerea RASSM la alfabetul latin” și formele limbii române literare, invențiile grupului Madan fiind respinse.

Modificările nu aveau să țină mult pentru că în 1938, în RASSM, s-a revenit brusc, „cu pușca”, la curentul moldovenizator și la limba moldovenească.

Numeroși scriitori transnistreni, printre care Nicolae Smochină, Toader Mălai, Mitrea Marcu, Nistor Cabac, au fost condamnați sau executați.

După interzicerea scrisului latin, au urmat numeroase arestări, procese și condamnări. Într-o noapte a anului 1937, întregul colectiv redacțional al ziarului Moldova Socialistă, a fost arestat, în libertate fiind lăsate doar femeile de serviciu și portarii.

Aceștia erau considerați dușmani ai poporului pentru că înlocuiau „limba moldoveniascî” cu cea română.

După al Doilea Război Mondial, autorităţile sovietice au introdus alfabetul chirilic şi noţiunea de „limbă moldovenească” şi în Basarabia cotropită, fără însă să se revină la formele extreme de diferenţiere faţă de română propăvăduite în anii ’20.

Limba literară „moldovenească” de după al Doilea Război Mondial a fost practic identică cu limba literară română, cu excepţia folosirii alfabetului chirilic şi a câtorva cuvinte diferite.

În 1989, limba moldovenească a fost declarată limbă oficială a Moldovei (pe atunci încă RSS Moldovenească), iar folosirea alfabetului latin a fost restaurată.

După declararea independenţei Moldovei în 1991, constituţia a continuat promovarea existenţei limbii moldoveneşti. O încercare din 1996 a preşedintelui moldovean Mircea Snegur de a schimba numele limbii în română a fost anulată de către parlamentul moldovean.

Pentru a evita chestiunea politică, autorităţile Republicii Moldova au folosit de-a lungul timpului, în unele documente oficiale, termenul de „limbă de stat” însă cu multe ocazii sintagma „limba română” nu a putut fi evitată, cum este cazul în sistemul  de învăţământ.

Curtea Constituţională a Republicii Moldova a tranşat chestiunea denumirii oficiale a limbii prin Hotărârea nr. 36 din 5 decembrie 2013 când, în urma unei sesizări cu privire la caracterul primar al Declaraţiei de Independenţă a Republicii Moldova, a decis că prevederea conţinută în Declaraţia de Independenţă referitoare la limba română ca limbă de stat a Republicii Moldova prevalează asupra prevederii referitoare la limba moldovenească, conţinute în articolul 13 al Constituţiei.

Scriitorul român basarabean Vitalie Ciobanu a declarat cu acest prilej:

„Curtea Constituţională tocmai a consfinţit un adevăr. Limba moldovenească este o relicvă stalinistă”.

 Cu toate acestea, lipitorile „moldoveniste” în frunte cu actualul preşedinte – slugă rusească, Ior Dodon, continuă să se opună acceptării denumirii fireşti a limbii vorbite în stânga Nistrului – LIMBA ROMÂNĂ.

Surse:

https://ro.wikipedia.org/wiki/Leonid_Madan

http://moldnova.eu/ro/in-transnistria-nu-exista-iarna-decretau-poeziile-proletcultiste-sovietice

15/08/2017 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

%d blogeri au apreciat: