CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

22 iunie 1941 – România a intrat în războiul împotriva URSS pentru eliberarea Basarabiei, Bucovinei de Nord şi a Ţinutului Herţa. VIDEO

 

 

In a picture that captures the violence and sheer destruction inherent in war perhaps more graphically than any other ever published in LIFE, Marines take cover on an Iwo Jima hillside amid the burned-out remains of banyan jungle, as a Japanese bunker is obliterated in March 1945.

 

Cu 77 de ani în urmă, în ziua de 22 iunie 1941, România intra în război, alături de Germania, împotriva URSS.

Conducătorul statului, Ion Antonescu a ordonat armatei să treacă Prutul şi să elibereze Basarabia şi nordul Bucovinei, ocupate, în 1940, de Uniunea Sovietică.

Istoriografia românească a declarat ziua de  22 iunie 1941 drept ziua în care țara noastră a început bătălia pentru eliberarea Basarabiei și a Bucovinei de Nord, teritorii care fuseseră răpite României prin ultimatumul sovietic de la 28 iunie 1940.

Mai mult, istoriografia a reținut ordinul viitorului Mareșal Antonescu drept începutul unei bătălii juste, atât din punct de vedere moral, cât și juridic, pentru recuperarea unor teritorii pierdute prin forță și abuz. 

Cu toate acestea, în Rusia și în spațiul ex-sovietic, dar și în Occident, se susţine  o variantă a istoriei în care România este portretizată ca un stat care a comis o agresiune împotriva unui stat suveran, asociindu-se în acest sens cu Germania nazistă.

Această teorie a ajuns să fie vânturată și prin spațiul public românesc, mai ales după apariția fenomenului „demitizării” istoriei, dar și pe fondul avansului în societate a ideologiei stângiste, internaționaliste.

Pe 22 iunie, de ambele părţi ale graniţei de vest a URSS (circa 1.000 de kilometri, de la Marea Baltică până la gurile Dunării) era concentrat un număr enorm de trupe şi material militar.

Astfel, Germania avea peste 5 milioane de militari, 3.700 de tancuri şi 2.500 de avioane.

Chiar în faţa lor se găseau: vreo 5,5 milioane de militari sovietici, 23.000(!) de tancuri şi 20.000(!) de avioane.

În afară de aceasta, din est se deplasau către graniţa de vest a URSS alte mijloace tehnice, precum şi alte milioane de militari deja mobilizaţi, din cei peste 25 de milioane pentru care existau deja planuri de mobilizare.

Operaţiunea Barbarossa, numită după un legendar împărat german din secolul al XII-lea, a început în zorii zilei de 22 iunie 1941.

Armatele germane şi ale aliaţilor acestora au pătruns în Rusia Sovietică pe un front de 1600 de kilometri.

Panzerele germane au fost vârful de lance al acestui atac în faţa unei defensive total nepregătite, folosind tactica încercuirii pentru a soca liderii sovietici: sute de mii de soldaţi ruşi se vor preda fără luptă, conştienţi de inutilitatea luptei.

În timpul războiului rece, sovieticii au considerat acest atac ca fiind unul surpriză, în ciuda faptului că au existat în permanenţă semnale în acest sens: pregătirile germane începute cu câteva luni înainte, semnalele de alarmă trase de Lavrenti Beria şi de superspionul Richard Sorge.  

Participarea armatei române în războiul declanşat de Germania împotriva URSS, s-a făcut în baza înţelegerii intervenite între Adolf Hitler şi Ion Antonescu, care a avut loc la Munchen, la 12 iunie 1941.

În nici unul din documente, România nu a fost  menţionată ca aliată.

La 22 iunie 1941, Germania a atacat URSS, fostul ei aliat de război şi tovarăş de cotropiri de  până atunci, România angajându-se, potrivit înţelegerilor convenite în precedentele zece luni, alături de trupele germane.

În noaptea de 21 – 22 iunie, ora 3:00, Armatele româno-germane au declanşat operaţiunile militare pentru eliberarea Basarabiei şi Bucovinei de Nord de sub ocupaţia sovietică.  

În zorii zilei de 22 iunie, asumându-şi răspunderea în faţa istoriei, generalul Ion Antonescu a emis din oraşul Piatra Neamţ, următorul Ordin de zi către armată:

Ostaşi, Vă ordon: Treceţi Prutul! Zdrobiţi vrăjmaşul din Răsărit şi Miazănoapte. Dezrobiţi din jugul roşu al bolşevizmului pe fraţii noştri cotropiţi. Reîmpliniţi în trupul Ţării glia străbună a Basarabilor şi codrii voievodali ai Bucovinei, ogoarele şi plaiurile voastre!..„.

 

 

 

 

Pentru România începea Războiul Sfînt, care a avut, de la un capăt la altul (1941-1944),un caracter  anticomunist, drept şi naţional, bucurîndu-se de aprobarea întregului popor.

Deşi nu fusese consultat în legătură cu declanşarea ostilităţilor militare, regele Mihai I a trimis generalului Ion Antonescu (în prima zi de luptă) o telegramă prin care îşi exprima acordul cu acţiunea întreprinsă şi ura militarilor români „sănătate şi putere ca să statornicească pentru vecie dreptele graniţe ale neamului”.

Declaraţii de adeziune la acţiunea întreprinsă de conducătorul statului au făcut şi liderii principalelor partide politice, reprezentanţii Patriarhiei şi Academiei Române, precum şi ai altor instituţii reprezentative ale statului, precum și foarte mulţi dintre comandanţii de mari unităţi române, care şi-au exprimat sentimentele patriotice şi şi-au mobilizat subordonaţii prin înflăcărate chemări la îndeplinirea datoriei faţă de ţară.

La momentul 22 iunie 1941, numărul total de soldaţi români aflaţi în prima linie era de 325.685, distribuiţi în 12 divizii de infanterie, o divizie blindată, o divizie de infanterie rezervă, o divizie de grăniceri, 3 brigăzi de munte, 3 brigăzi de cavalerie şi 2 brigăzi de fortificaţii.

La aceste forţe se adăugau 5 divizii de infanterie germane.

 

Dintre membrii strălucitului corp ofiţeresc român trebuie menţionaţi generalii: Al.Ioaniţu, Iosif Iacobici, Ilie Şteflea (şefi ai Marelui Stat Major), C. Pantazi, N. Ciupercă, N. Dăscălescu, Ioan Al.Sion, C. Constantinescu-Claps, Gh. Avramescu şi Petru Dumitrescu, acesta din urmă comandant neîntrerupt al legendarei Armate a 3-a, din momentele de dinaintea trecerii Prutului până la sud-est de Stalingrad şi înapoi, până la angajarea bătăliei Moldovei, în august 1944.

 

 

Imagini pentru armata română eliberează Basarabia photos
Imagini pentru armata română eliberează Basarabia photos

Armata română eliberează Basarabia

Grupul de Armate Sud al mareşalului german Gerd von Rundstedt, în care erau încorporate şi forţele româneşti, era împărţit în două de către Mlaştinile Pripiat.

Pricipalul său efort la declanşarea Operaţiunii Barbarossa urma să aiba loc la nord, în timp ce forţele aflate în România trebuiau să aştepte ca ofensiva să progreseze mai mult în Ucraina, până să înceapă şi ele atacul.

Această decizie a fost luată de OKH în primăvara anului 1941, deoarece general-colonelul Franz Halder considera Prutul ca fiind o barieră prea grea pentru o ofensivă motorizată şi pentru că, în ochii comandanţilor germani, potenţialul ofensiv al trupelor române nu era prea ridicat.

De aceea, marea majoritate a forţelor mecanizate germane a Grupului de Armate Sud era concentrată în Polonia, pe frontul românesc aflîndu-se în principal doar unităţile motorizate româneşti.

După cum urma să se vadă, Prutul nu a fost o barieră chiar atît de formidabilă, în condiţiile atacului surpriză, soldaţii români ocupând câteva poduri intacte peste acest râu, încă de la începutul războiului.

Pentru operaţiunile din Bucovina de Nord (nordul Principatului Moldova) şi Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (fosta Basarabie ţaristă, estul Principatului Moldova) erau desemnate Armata 11 germană (comandată de general – colonel Eugen von Schobert) şi Grupul de armate general Ion Antonescu (Armatele 3 şi 4 române).

Un mare aport în această luptă l-a avut  starea de spirit care domnea în rândurile civililor, voluntariatul căpătând un caracter de masă, un mare număr de persoane, inclusiv din rândul ofiţerilor de rezervă şi din retragere solicitând reîncadrarea în armată.

Numărul mare de cereri l-a determinat pe generalul Constantin Pantazi, ministrul Apărării Naţionale, să dea un comunicat prin care ruga populaţia „să nu mai facă astfel de cereri” şi să recomande ca fiecare “să-şi facă datoria în sfera de acţivitate, acolo unde se găseşte, contribuind astfel mai bine şi uşurând efortul pe front”.

Între voluntari s-au aflat tineri şi bătrâni, intelectuali şi oameni de rând.

Numeroşi au fost şi militarii răniţi care după vindecare au refuzat să fie evacuaţi în ţară, sau să efectueze concediul legal de recuperare, cerând să fie trimişi din nou pe front pentru „a-şi face datoria până la capăt”.

În acest context, naţiunea română şi armata sa au acţionat exemplar pentru eliberarea teritoriilor răpite de sovietici cu un an în urmă.

Operaţiunea de eliberare a Basarabiei şi Bucovinei de nord s-a soldat cu succes  încheindu-se la 26 iulie 1941.

 

 

 

Eliberarea Basarabiei, 1941, art-emis

 

 

 

Bilanț

 

În cele 35 de zile de lupte pierderile înregistrate (până la 31 iulie) s-au ridicat la 24.396 militari (5.011 morţi, 13.987 răniţi şi 4.487 dispăruţi.

Un rol decisiv în restabilirea graniței pe Nistru l-a avut Armata 11 germană, Ion Antonescu (și nu numai el) recunoscând, chiar atunci, că fără contribuție germană Basarabia și nordul Bucovinei nu ar fi putut fi reîntregite. Bucuria a fost imensă în întreaga ţară.

Pretutindeni, pe imense pancarte, se putea citi „Români, dreptatea învinge!”, dar şi „Nici o brazdă nu se uită!”.

Aluzia la Transilvania ocupată de unguri era evidentă. Aceasta cu atât mai mult cu cât, conducând lupta pentru consolidarea graniţei răsăritene a ţării, Ion Antonescu a avut în permanenţă privirea îndreptată şi spre Ardeal, transmiţând refugiaţilor transilvăneni (12 septembrie 1941): „Nici o brazdă românească nu se uită”.

Care este data intrării Uniunii Sovietice în cel de-Al Doilea Război Mondial?

Propaganda sovietică şi mulţi istorici occidentali indică data de 22 iunie 1941, când Uniunea Sovietică a fost invadată de Germania nazistă şi aliaţii ei (printre care se număra şi România)drept dată a intrării URSS în cel de-Al Doilea Război Mondial.

Avem de-a face cu o incoerenţă: al Doilea Război Mondial începuse pe 1 septembrie 1939, prin invadarea Poloniei de către Germania nazistă, iar Uniunea Sovietică s-a alăturat invadării Poloniei pe 17 septembrie 1939 şi totuşi… Uniunea Sovietică pretinde că a participat la războiul mondial abia din data de 22 iunie 1941!

 Soldaţii germani şi polonezi morţi în septembrie 1939 au participat la al Doilea Război Mondial, dar soldaţii sovietici morţi în Polonia în septembrie 1939, nu au participat la al Doilea Război Mondial !…

Cât de neutră a fost Uniunea Sovietică?

Istoriografia rusă (şi nu numai!) pretinde că în perioada dintre 1 septembrie 1939 şi 22 iunie 1941 Uniunea Sovietică ar fi fost… neutră!

Aproape doi ani de neutralitate în care al Doilea Război Mondial bântuia prin toată lumea, iar Uniunea Sovietică era NEUTRĂ!

A fost atât de neutră în aceşti doi ani Uniunea Sovietică încât a reuşit să cucerească 23 de milioane de oameni, invadând câteva ţări cu adevărat neutre.

Dar să vedem în ce a constat neutralitatea Uniunii Sovietice de la 1 septembrie 1939 până la 22 iunie 1941.

Pe 30 noiembrie 1939 neutra Uniune Sovietică (neparticipantă în acel moment la cel de-al Doilea Război Mondial!) a declanşat invadarea Finlandei.

A urmat un război crâncen care a durat până pe 13 martie 1940, război încheiat cu un tratat de pace valabil şi în ziua de azi.

În timpul luptelor din Finlanda, neutra Uniune Sovietică a înregistrat 126.000 de soldaţi morţi şi dispăruţi plus 188.000 de răniţi.

Tot ca un act de neutralitate, în toamna anului 1939 Uniunea Sovietică a transmis ţărilor baltice ultimatumuri prin care a impus pe teritoriul acestora instalarea de baze militare sovietice.

Continuând această originală politică de neutralitate, Uniunea Sovietică a anexat ţările baltice în iunie 1940. Tot în iunie 1940, Uniunea Sovietică a transmis României un ultimatum prin care a cerut Basarabia şi Bucovina.

România a cedat, dar dacă nu ar fi făcut-o cu siguranţă am fi avut de-a face cu un alt exemplu de neutralitate manifestat sub forma unui război.

Uniunea Sovietică îşi motivează “neutralitatea” spunând că nu au existat declaraţii de război în conflictele enumerate mai sus.

După această logică şi Germania nazistă a fost la fel de neutră. Când a invadat Danemarca şi Norvegia pe 9 aprilie 1940 Hitler nu a declarat război acestor ţări, ci a spus că a venit să le apere neutralitatea.

Practic, acţiunile Uniunii Sovietice sunt identice cu ale Germaniei naziste în perioada 1 septembrie 1939 – 22 iunie 1941.

Şi totuşi Uniunea Sovietică pretindea că a fost neutră,şi că Germania nazistă a declanşat cel de-al Doilea Război Mondial.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse):

 

  1. http://ro.wikipedia.org/

  2. Gheorghe Radu, Basarabia pământ românesc, aspecte istorico-documentare, legături fraterne judeţul Neamţ – Basarabia, volumul II, 2009

  3. http://www.worldwar2.ro/operatii/?article=4

  4. http://www.istoria.md/articol/500/22_iunie,_istoricul_zilei#

  5. http://www.ziuaveche.ro/exclusiv-zv/dosare-ultrasecrete-exclusiv-zv/22-iunie-1941-operatiunea-barbarossa-238358.html/

  6. george damian – https://historice.ro/cine-a-inceput-al-doilea-razboi-mondial-cand-a-inceput-al-doilea-razboi-mondial/

22/06/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

Anul 1924 a fost un an bogat în agresiuni și provocări ale sovieticilor la adresa României

 

Partidul Comunist din România a fost creat în anul 1921, prin desprinderea unui grup de bolșevici din Partidul Socialist din România. De la bun început, acest partid și-a asumat că este doar o secțiune locală a Internaționalei Comuniste, controlată ferm de Moscova. Drept urmare, comuniștii români promovau tezele Moscovei, care afirmau că România ar fi ocupat prin forță și apoi ar fi anexat Basarabia, în martie 1918.

Comuniștii militau pentru încorporarea Basarabiei și a Bucovinei în Ucraina, pentru anexarea Dobrogei la Bulgaria și pentru retrocedarea Transilvaniei Ungariei.

În concepția Partidului Comunist, Regatul României ar fi fost o adevărată închisoare a popoarelor, un stat multinațional care i-ar fi oprimat pe muncitori și care ar fi fost o creație artificială a imperialismului apusean.

În anul 1924, exista o istorie bogată în agresiuni și provocări ale sovieticilor la adresa României. Între cele două țări nu existau relații diplomatice, însă, totuși, la Viena, reprezentanții celor două țări au purtat negocieri în vederea recunoașterii Unirii Basarabiei cu România.

Ele au intrat în impas atunci când sovieticii au cerut organizarea unui plebiscit în Basarabia, prin intermediul căruia populația să decidă în privința viitorului acestei provincii. Autoritățile române au refuzat, pentru că o asemenea propunere ar fi pus în discuție întregul sistem al tratatelor de pace de la Versailles, care puseseră capăt Primului Război Mondial.

Drept urmare, în data de 2 aprilie 1924, convorbirile dintre cele două părți s-au întrerupt, iar comuniștii au început imediat agitațiile în Basarabia. Din rațiuni militare, activitatea Partidului Comunist a fost interzisă în 5 aprilie 1924, printr-o ordonanță militară  semnată de șeful Corpului II de Armată, care era staționat în Basarabia.

Actul rerspectiv era consecința agitațiilor organizate de comuniști în mai multe comunități din Basarabia, locuite îndeosebi de etnici ruși și ucrainieni, pentru a obține anexarea teritoriului românesc dintre Prut și Nistru la Uniunea Sovietică.

O zi mai târziu, șeful diplomației sovietice, Maxim Litvinov, declara că, până la organizarea unui referendum, URSS va considera Basarabia drept parte a Ucrainei.Provocările comuniștilor au continuat.

În 1924, ei au încercat să declanșeze un adevărat război civil în Basarabia, organizând răscoala de la Tatar Bunar, prin agenții ruși care foloseau metode întâlnite și în zilele noastre în războiul hibrid din estul Ucrainei.

 

 

Foto: Rebeli de la Tatar Bunar

 

După ce Armata Regală Română a lichidat rapid răscoala la care participaseră în marea lor majoritate elemente neromâneşti, Stalin a hotărât la 12 octombrie 1924 înființarea pe malul stâng al Nistrului, a unui stat artificial denumit Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească, cu capitala la Balta.

Noua republică făcea parte din RSS Ucraineană, având 210 km. lungime și 95 km. lățime şi  a funcționat până la ocuparea sovietică a Basarabiei, în 1940.

Cu toate acestea, grupurile socialiste din România au condamnat rebeliunea, liderul Federației Socialiste Ilie Moscovici (participant și agitator la manifestația muncitorilor tipografi din 13 decembrie 1918)scria în 1925 :

„La Tatarbunar au fost implicați agenți provocatori ai Internaționalei a III-a, care jucându-se cu viețile țăranilor basarabeni, au vrut să dovedească Europei că basarabenii sunt în favoarea inexistentei și ridiculei „Republici Moldovenești”. Niște țărani din câteva comune izolate nu au putut alunga jandarmii […] câțiva agenți provocatori asigurându-i că revoluția a început în Basarabia sau că armatele sovietice au pătruns sau sunt pe cale să intre”.

Un observator extern, profesorul american Charles Upson Clark de la Columbia University, declara că „[…] rebeliunea de la Tatarbunar a fost în esență un exemplu, cel mai frapant, al unui raid comunist organizat din afară […] și nu o revoluție locală împotriva condițiilor intolerabile datorită asupririi românești, așa cum a fost prezentată de către presa socialistă din toate țările”.

CITIŢI ŞI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2017/11/06/rebeliunea-antiromaneasca-organizata-de-sovietici-la-tatarbunar-in-1924-si-reusita-inselarii-de-catre-propaganda-comunista-a-unor-personalitati-de-elita-ale-vremii-precum-einstein-gb-shaw-romain-rol/

 

Sursa: https://www.rfi.ro/politica-102401-pagina-de-istorie-interzis-partidul-comunist-romania

09/04/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , | Lasă un comentariu

Planul secret al URSS de invadare a României în ziua de 22 noiembrie 1968

 

 

STRICT SECRET: În 22 noiembrie 1968, ora 4 dimineaţa, se pregatea invazia URSS asupra României. Ce a făcut Ceauşescu

 

Cei care acum au cel putin 55-60 de ani îşi pot aminti ca in 1968, în noiembrie, noaptea, treceau prin Bucuresti spre graniţa de est a României, trupe, tancuri şi tehnică militara. Lumea era speriată, nu se ştia prea mare lucru, dar era logic faptl că masarea de trupe la graniţa de est însemna pregatirea pentru un razboi, o invazie a sovieticilor.În urma opoziţiei lui Ceauşescu faţă de invadarea Cehoslovaciei, se aşteptau represalii dure din parte URSS-ului.  Serviciile noastre de contraspionaj cunosteau şi data precisa: 22 noiembrie, ora 4 dimineata. Despre ce e vorba mai exact?

In August 1968 ruşii au lansat operatiunea “Dunărea”, mai exact invadarea Cehoslovaciei. Este bine-cunoscuta interventia lui Ceausescu de la vremea respectiva, discursul lui din 21 August – aplaudat de occident pentru curajul său nesabuit.  

Interesante sunt cateva rapoarte informative ale CIA-ului facute public (relativ) recent (în 2001), privind posibila invadare a României de catre ruşi 3 luni mai tarziu, in ziua de 22 Noiembrie 1968.  Agenţii operativi raportau doar zvonuri privind o invazie de aproximativ 150.00 de militari.

Unul din comentariile raportului spunea:

“Sovieticii probabil işi permit sa joace un joc al aşteptării cu românii ca să vada daca aceştia au tras vreo invaţătura din invadarea Cehoslovaciei…si daca or sa fie vizibil cooperanţi în afacerile Pactului de la Varşovia.”
Unul din putinele lucruri pe care le-a putut face Ceausescu la vremea respectiva, pentru a contracara invazia, a fost să infiinteze Gărzile Patriotice.

Rusii nu ne-au mai atacat, drept care gărzile au fost trimise la strans cartofi.

Odată cu instalarea la putere a lui Nicolae Ceauşescu, politica de autonomie a Securităţii româneşti faţă de serviciile secrete sovietice a început să se manifeste din plin.

În primăvara anului 1965 au fost „demascaţi“ câţiva ofiţeri, din rândurile Armatei Române cu activitate în slujba serviciilor de spionaj sovietice, punându-li-se în vedere să întrerupă orice legătură.

 

După cum notează dr. Cristian Troncotă, specialist în istoria serviciilor de informaţii române, „momentele de încordare, chiar de adversitate, între Securitatea română şi instituţiile similare sovietice s-au intensificat în contextul evenimentelor de la Praga, din 1968“.
Generalul (r) Neagu Cosma, Direcţia de Informaţii Externe (DIE), a obţinut prin intermediul unui ofiţer polonez – aflat în contact cu colonelul Ion Bichel – informaţia că Brejnev personal, împreună cu Andropov, şeful KGB, şi comandanţii Armatei Roşii au pregătit o invazie în Cehoslovacia, România şi Iugoslavia.

Date ulterioare aduse la cunoştinţa lui Ion Stănescu, preşedintele Consiliului Securităţii Statului, au arătat că această acţiune se datora nemulţumirii Kremlinului faţă de politica lui Dubcek, Ceauşescu şi Tito.

Un colectiv restrâns din Statul Major al Comandamentului Tratatului de la Varşovia lucra la elaborarea planului în detaliu. Din acel colectiv făcea parte şi ofiţerul polonez, ceea ce înseamnă că era bine informat.

Invazia trebuia să se desfăşoare în etape, mai întâi Cehoslovacia, după care, la intervale de două-trei săptămâni, urmau România şi Iugoslavia.
Iniţial, Nicolae Ceauşescu nu a luat în serios rapoartele Securităţii, iar Ion Stănescu l-a auzind spunând, textual:

„Informaţiile pot fi adevărate numai dacă Brejnev e nebun! Numai un nebun, un descreierat ar face aşa ceva; mai trimiteţi-l pe omul vostru să adâncească informaţia“.
Pe 5 august 1968, Securitatea întocmea nota-sinteză nr. 148 „privind unele acţiuni ostile întreprinse de autorităţile sovietice împotriva R.S. România“.

Documentul arată că, dincolo de informaţiile culese, serviciile secrete trimiseseră pe teritoriul României şi dirijaseră spre ambasadele româneşti din ţările socialiste, sub diverse acoperiri, îndeosebi ca turişti, agenţi bine instruiţi şi cu sarcini operative precise.

 

S-au fotocopiat şi s-au ascuns arhivele!


Imediat după celebrul miting din 21 august 1968 din faţa sediului CC al PCR, au fost luate măsuri rapide. Securitatea a fost pusă în stare de alarmă, iar în centrele direcţiilor de Securitate s-au ridicat bariere din saci cu nisip la ferestre şi la uşile de acces, punctele întărite fiind prevăzute cu guri de foc şi rezerve de muniţie.

În concepţia lui Ceauşescu, în cazul unui război, Securitatea trebuia să organizeze, prin aparatul informativ, un război de partizani. S-au studiat atât varianta evacuării lui Ceauşescu în China, cât şi varianta căilor rutiere de la sud de Carpaţi, pentru o deplasare sigură şi rapidă.

Spionii sovietici ies din umbră

Planul de invadare a României a fost cât se poate de real, Oficiul Arhivelor Publice din Marea Britanie dezvăluind în anul 2000 că, în septembrie 1968, serviciile secrete britanice şi olandeze reuşiseră să afle detalii ale planului de invadare a României.

Potrivit acestui plan, trupele sovietice, ungare şi poloneze urmau să invadeze România pe 22 noiembrie, ora 4.00 dimineaţa.

Ministrul de externe britanic, Michael Steward, a transmis la Bucureşti în ziua de 21 noiembrie un telex cu următorul conţinut:

„Am analizat informaţiile de ultimă oră şi am ajuns la concluzia că ruşii pregătesc în cel mai scurt timp o acţiune militară împotriva României“.

Totalul efectivelor trupelor de invazie urma să se ridice la 150.000 de militari.

În vara anului 1968, reţeaua sovietică din România a fost pusă la muncă. Cu această ocazie, Securitatea l-a identificat pe generalul Ion Şerb drept agent GRU (serviciul de informaţii militar sovietic). Generalul Şerb, comandant al Armatei a 2-a Bucureşti, a fost surprins de contrainformaţiile militare române în timp ce le oferea agenţilor sovietici planurile de dislocare a forţelor militare din Moldova, aplicaţii militare şi tipurile de armament, altele decât cele din Tratatul de la Varşovia, procurate de Armata Română.

Tot în 1968 „au căzut“ alte două cârtiţe GRU, generalii Floca Arhip şi Vasile Petruţ.

 

Operaţiunea „Dnester“ contra UM 0110

URSS nu a invadat România, dar nu a renunţat la încercarea de a-l detrona pe Ceauşescu printr-o intervenţie militară.

La ordinul lui Brejnev, după cum susţine generalul Ion Mihai Pacepa, serviciile secrete au elaborat încă din iulie 1969 operaţiunea „Nistru“ („Dnestr“). Aceasta viza aducerea la conducerea României a unui membru PCR loial URSS.

Că operaţiunea „Nistru“ a fost cât se poate de reală ne-o demonstrează şi istoricul Alex Mihai Stoenescu, în ultima sa carte, „România postcomunistă 1989- 1991“ – Editura RAO, 2008: „O primă aripă era cea militară, avându-l în frunte pe generalul (r) Nicolae Militaru, şi care îşi găsea originea în complotul organizat de GRU începând cu anul 1969 (operaţiunea „Nistru“).

 

Această aripă viza o răsturnare a lui Ceauşescu printr-un puci organizat la nivelul unor comandanţi activi sau în rezervă din armată şi al unor foşti lucrători din Securitate, sub coordonarea agenturii militare sovietice din România.

Rezervele arătate de Ion Iliescu în privinţa suprimării lui Ceauşescu au condus la iniţiativa grupului militar de a-l contacta pe omul de afaceri de origine română Ion Raţiu, în Anglia, sub titulatura de Frontul Militar Român (FMR), cu scopul de a le furniza armament şi muniţie cu efect tranchilizant.

Lipsa de rezultate îl determină pe Nicolae Militaru să caute contactarea directă a reprezentanţilor oficiali ai URSS acreditaţi în România, fapt ce se va petrece la Consulatul sovietic de la Constanţa“, dezvăluie Alex Mihai Stoenescu.

Şi istoricul Dennis Deletant certifică existenţa planului „Nistru“, în cartea sa „Ceauşescu and the Securitate“.

Colonelul în rezervă Ioan Rusan, fost şef al Compartimentului anti-STASI din UM 0110, dezvăluia, într-un interviu acordat istoricului Alex Mihai Stoenescu, că ştia la ce să se aştepte.

 

„Ruşii voiau să ne termine. Vă explic. În 1968, când au intrat ruşii în Cehoslovacia, i-au luat pe toţi ofiţerii de la UM 0110 al lor, serviciul cehoslovac anti-KGB, i-au pus cu faţa la fişete şi i-au împuşcat în ceafă. Asta ne aştepta şi pe noi, că noi aveam toată schema de spionaj sovietică din România şi le ştiam reţelele. Ei nu puteau supravieţui cu reţelele în România democratică infiltrate în viaţa politică, în stat şi noi să ştim cine sunt. Au găsit fişetele goale. Aşa am scăpat. (…)

Dosarele noastre conţineau probe asupra legăturilor cu spionajul sovietic, asta era problema, nu numele spionilor români, cât legăturile lor cu spionii sovietici, cu nume, funcţii, asta îi interesa cel mai mult“.

 

PLAN


Cinci puncte ale operaţiunii „Nistru“

  • 1) preluarea conducerii Armatei şi Securităţii de către un înalt ofiţer român recrutat de organele sovietice;

  • 2) crearea unui Front al Salvarii Naţionale – care figura şi în planurile Kremlinului pentru instalarea de guverne prosovietice în Grecia şi Spania;

  • 3) atragerea simpatiei internaţionale prin lansarea zvonului că zeci de mii de oameni au fost ucişi de terorişti străini, veniţi în ajutorul lui Ceauşescu;

  • 4) informarea permanentă a Moscovei asupra stadiului loviturii de stat;

  • 5) solicitarea intervenţiei militare a URSS, în cazul în care succesul loviturii de stat ar fi fost periclitat.

 

 

 

25/01/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 4 comentarii

%d blogeri au apreciat: