CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

O DIVERSIUNE RUSEASCĂ: CREAREA AŞA-NUMITEI REPUBLICI MOLDOVENEŞTI NISTRENE. VIDEO

 

 

 

Romania_1920_RO

În anii 1987-1991 trecerea republicilor unionale din cadrul URSS, inclusiv a RSSM, de la o suveranitate declarativ-formală la una reală a determinat modificarea substanţială a statutului juridic al diferitor categorii de populaţie.

Pe de o parte, statutul juridic al membrilor etniilor autohtone, subjugate şi umilite în perioada ţarismului rus şi a regimului totalitar sovietic a fost lărgit şi adus în conformitate cu standardele existente în legislaţia altor state suverane din lume şi cu stipulările tratatelor internaţionale; pe de altă parte, au fost abrogate privilegiile şi înlesnirile de care beneficiau anterior membrii grupurilor naţionale (etnice) ale migranţilor şi urmaşii acestora în cadrul Imperiului Rus şi în URSS.

Pierderea statutului de categorii privilegiate de către migranţi şi urmaşii acestora, care în anii 1792/1812-1989 dominau populaţia autohtonă prin exercitarea funcţiilor principale de conducere în organele de stat, administrative, judecătoreşti, în întreprinderile economice şi în instituţiile de cultură din teritoriile româneşti de la est de Prut a fost etichetată de o parte a vorbitorilor de limbă rusă şi de alţi alolingvi drept limitare substanţială în exercitarea drepturilor şi libertăţilor lor cetăţeneşti, ca umilire a demnităţii lor personale şi, în ultimă instanţă, ca transformare a lor, chipurile, în persoane de categoria a doua.

Însă, în realitate, dispoziţiile art. 70 I al Constituţiei RSSM şi ale actelor legislative lingvistice din 1989 erau elaborate în conformitate cu principiile legislaţiei constituţionale şi lingvistice din Austria, Bulgaria, Italia, Spania, Finlanda, Elveţia şi din majoritatea republicilor sovietice unionale, inclusiv ale celei adoptate mai târziu în Federaţia Rusă, şi stabileau un cadru juridic uman şi tolerant.

Ele oficializau acelaşi complex de drepturi, libertăţi, obligaţii şi responsabilităţi pentru toţi locuitorii Moldovei, indiferent de originea lor etnică, socială etc., confirmând astfel egalitatea de jure şi de facto a statutelor juridice ale tuturor cetăţenilor.

Liderii migranţilor alolingvi şi ai urmaşilor acestora, înţelegând că nu vor mai putea domina şi dirija populaţia autohtonă pe întreg teritoriul RSSM, ca până în 1989, au organizat, cu susţinerea masivă multilaterală – economică, militară, politică, ideologică, diplomatică, financiară – a forţelor imperial-şovine ale URSS şi ale RSFSR, în zona de est a fostei Republici  Sovietice Socialiste Moldovenești care își proclamase independența sub denumirea de Republica Moldova, o rebeliune armată împotriva organelor constituţionale, cu scopul de a constitui în raioanele din stânga Nistrului așa zisa RASS Moldovenească Nistreană.

Liderii forţelor secesioniste au apelat la mai multe pretexte pentru autoproclamarea, la 2 iunie 1990, în zona de est a RSS Moldova (prezentată frecvent de către forţele imperial-şovine ca teritoriu istoric rusesc) a aşa-numitei RASS Pridnestrovie, denumire transformată, din considerente politice, la 3 septembrie 1990, în „Pridnestrovskaia Moldavskaia SSR” (RSS Moldovenească Nistreană).

Adesea, liderii separatiști transnistreni au pretins și pretind că ceastă formaţiune politică urma să devină continuatoarea statalităţii RASSMoldovenești din anii 1924-1940 şi, chipurile, să salveze moldovenii de pericolul românizării, iar „naţiunea distinctă” din Transnistria de discriminarea politico-juridică, care, potrivit insinuărilor secesioniste, a fost instaurată prin adoptarea, la Chişinău, la 31 august – 1 septembrie 1989, a actelor legislative ale RSS Moldoveneşti cu privire la decretarea limbii moldoveneşti ca limbă de stat şi revenirea ei la grafia latină.

Un alt argument folosit obsesiv de conducătorii secesioniși  a fost  mitul existenţei unei naţiuni distincte, constituite în Transnistria

Iniţiatorii dezmembrării teritoriale a RSS Moldova în 1989, pretindeau că luptă apentru transpunerea în fapt a principiului dreptului la autodeterminare al popoarelor subjugate, atât în teritoriile fostului Imperiu Rus, prin constituirea unor formaţiuni politico-statale sovietice (republici autonome şi republici unionale), cât şi pe arena internaţională – drept confirmat de către ONU după cel de-al Doilea Război Mondial prin recunoaşterea în calitate de state suverane şi independente a fostelor colonii ale Franţei, Marii Britanii, Portugaliei, Spaniei, declarau că şi în Transnistria ar fi existat o naţiune aparte.

De exemplu, în materialul în care se argumenta necesitatea politică a creării RASS Pridnestrovie se afirma că, în 1989, pe teritoriul fostei RASS Moldoveneşti, ar fi locuit o comunitate internaţională de persoane, care, indiscutabil, reprezenta o naţiune formată dintr-o mulţime de comunităţi naţionale (iz mnogocislennâh obşcin razlicinâh naţionalinostei), în care delimitarea după criteriul apartenenţei naţionale era doar circumstanţă.

În document, nu se specifica însă numele respectivului popor, nici denumirea limbii materne a membrilor „naţiunii nou-formate”. Or, la o analiză atentă, în textul materialului menţionat, se pot constata afirmaţii contradictorii.

Pe de o parte, se vehiculează existenţa, în 1989, a unei noi naţiuni distincte în Transnistria, iar pe de altă parte, se constată existenţa în zonă a mai multor comunităţi naţionale, adică existenţa unor grupuri naţionale (etnice) distincte.

Dacă în realitate, în Transnistria ar fi existat o naţiune nouă distinctă, atunci, fără doar şi poate, liderii separatişti ar fi stăruit ca formaţiunea politico-statală autonomă preconizată să aibă aceeaşi denumire ca şi etnonimul ei.

A auzit cineva ceva despre existența unei națiuni ”transistrene”?

Se ştie că în URSS, denumirea republicilor unionale şi celor autonome era stabilită în conformitate cu etnonimul naţiunilor constituite istoriceşte în teritoriile respective. Însă, lipsa unei naţiuni distincte unice la est de Nistru i-a pus pe separatişti în situaţia de a numi proiectata republică – Pridnestrovskaia ASSR – nu în baza criteriului etnic, dar a celui geografic.

Nici rezultatele recensămintelor, efectuate de instituţiile de stat abilitate ale URSS în 1939, 1959, 1970, 1979, 1989 nu au constatat în raioanele din stânga Nistrului existenţa unei naţiuni distincte, ci doar a membrilor grupurilor naţionale (etnice) ale moldovenilor (românilor moldoveni), ucrainenilor, ruşilor, evreilor, bulgarilor, germanilor, polonezilor, găgăuzilor, bieloruşilor, ţiganilor.

Afirmaţia aberantă a separatiştilor era în concordanţă cu „inovaţia” istoricilor, etnologilor, politologilor şi filosofilor sovietici privind constituirea în URSS a unei noi comunităţi sociale şi internaţionale – poporul sovietic, expusă în redacţia nouă a programului PCUS, adoptat la congresul al XXVII-lea al partidului (în 1986).

Rezoluţia ”Cu privire la relaţiile dintre naţiuni”, adoptată de conferinţa a XIX-a unională a PCUS, la 1 iulie 1988, a reprodus afirmaţia menţionată, iar Constituţia URSS din 1977, modificată şi completată prin legea URSS din 1 decembrie 1988, a reprodus în preambul „inovaţia” privind crearea unei comunităţi noi istorice – poporul sovietic.

Au trecut doar 24 de ani de la căderea URSS. În spaţiul fostei Uniuni Sovietice continuă să se dezvolte naţiunile (etniile) ruşilor, ucrainenilor, uzbecilor, azerilor, lituanienilor, kazahilor etc., dar nimeni nu mai scrie şi nici nu vorbeşte despre constituirea aşa-numitului popor sovietic.

În stânga Nistrului, în cadrul recensămintelor, sunt atestaţi, ca şi în trecut, moldovenii (corect – românii moldoveni), ruşii, ucrainenii, bulgarii, polonezii, evreii, germanii, găgăuzii, ţiganii etc. Nu se aude nimic despre aşa-numita naţiune distinctă, care deja exista, chipurile, în anul 1989, în Transnistria, căreia nici nu i se inventase un etnonim şi un glotonim.

 

romanii_pe_harta

Harta: Arealul de răspândire a poporului român

Incorectitudinea pretenţiilor că Transnistria este un teritoriu istoric rusesc

Pe parcursul ultimelor două decenii, prin articolele publicate în ziarele şi revistele de la Moscova, Tiraspol, Chişinău şi din alte oraşe ale fostei URSS, unii autori încearcă să conteste suveranitatea Republicii Moldova asupra teritoriului a cinci raioane administrative din stânga Nistrului, pentru a crea premisele de realizare a celei de a patra sfârtecări a statului Moldova.

În acest scop, ei afirmă destul de frecvent şi fără temei, că partea stângă a Nistrului ar fi „de când lumea teritoriu rusesc”.

În 1991, în articolul ”Dictatura straha” publicat în hebdomadarul „Literaturnaia gazeta” (reluat mai apoi de ziarul „Molodioji Moldovî”), E. Perşin inocula cititorilor ideea eronată că teritoriul din stânga Nistrului ar fi fost „vechi pământ rusesc”.

În 1992, publicistul rus M. Nikiforov scria următoarele referitor la Transnistria: „Pe întreg parcursul istoriei sale, malul stâng niciodată n-a intrat în componenţa Principatului Moldova…”.

În acelaşi an, V. Volodin, corespondentul cotidianului „Izvestia” afirma că regiunea menţionată „până la crearea artificială, în anii 20 a Republicii Sovietice Moldoveneşti n-a intrat niciodată în componenţa Moldovei”.

În 2006, istoricul tiraspolean V. A. Sodol menţiona şi el că „pământurile din stânga Nistrului niciodată n-au intrat în componenţa Principatului Moldova”etc.

Dar oare faptul că pe parcursul dezvoltării istorice a Ţării Moldovei din secolele XIV-XVIII teritoriul din stânga Nistrului a fost inclus prin forţa armelor în componenţa unor asemenea state expansioniste precum Hoarda de Aur, Marele Ducat al Lituaniei, Regatul Poloniei, Hanatul Crimeii, Imperiul Otoman, iar din 1792, în cadrul Imperiului Rus, ar însemna că între populaţia autohtonă din Transnistria şi cea din Principatul Moldovei nu ar fi existat niciun fel de legături social-economice şi culturale, niciun fel de relaţii politico-juridice?

Oare băştinaşii regiunii, consideraţi în istoriografia ţarismului rus şi în cea a regimului totalitar sovietic uneori volohi, iar alteori moldoveni, nu făceau parte din comunitatea istorico-etnică a poporului român, constituit pe parcursul a circa două milenii în arealul carpato-danubiano-pontic, ce includea şi zona de la est de Nistru?

În pofida declaraţiilor unor autori cum că, până în 1940, Transnistria n-ar fi avut nimic în comun cu Moldova sub aspect politico-juridic, documentele istorice şi materialele de arhivă demonstrează că atât domnii Ştefan cel Mare, Ieremia Movilă, Vasile Lupu ş.a., cât şi boierii şi mănăstirile Principatului, în conformitate cu principiile dreptului medieval, exercitau o jurisdicţie vastă în localităţile domeniilor funciare din stânga Nistrului.

Istoria a consemnat faptul că, în secolul al XVII-lea, pentru o scurtă perioadă, spaţiul geografic dintre Nistru şi Bugul de Sud s-a aflat sub jurisdicţia monarhului Ţării Moldovei. La 1681-1683, Duca Vodă îndeplinise nu numai funcţia de domnitor al Principatului, ci şi cea de hatman al Ucrainei hanilor.

El avea câteva reşedinţe domneşti: la Iaşi, la Ţicănăuca (în prezent – Ţekinovka), pe malul stâng al Nistrului, vizavi de Soroca, şi la Nemirova, pe Bugul de Sud. Deoarece în Marele Ducat al Lituaniei şi în Regatul Poloniei religia dominantă era confesiunea creştină catolică, iar în Hanatul Crimeii şi în Imperiul Otoman – islamul, iar populaţia autohtonă a localităţilor din stânga Nistrului, la fel ca şi cea a Moldovei, era de confesiune creştină ortodoxă, în scopul facilitării dominaţiei lor asupra Transnistriei, guvernele statelor expansioniste au acordat băştinaşilor dreptul la autonomie etno-confesională.

Având aceeaşi confesiune şi origine etnică ca şi autohtonii din Ţara Moldovei, locuitorii băştinaşi din teritoriul de la est de Nistru au avut posibilitatea ca, în baza autonomiei menţionate, să se ghideze, în mod liber, până în anii 1792-93, de izvoarele dreptului Principatului Moldova, adică de normele juridice din Legea ţării (Jus Valachicum) şi de cele din actele legislative ale domnitorilor referitoare la încheierea căsătoriei, înfierea copiilor, divorţ, moştenire, reglementarea relaţiilor de proprietate, încheierea unor contracte etc.

Majoritatea populaţiei autohtone din Transnistria era interesată de continuarea utilizării dreptului moldovenesc în localităţile de la est de Nistru şi după anexarea teritoriului menţionat de către autocraţia ţaristă în anii 1792-93, deoarece normele juridice ale acestora, prin conţinut şi limba expunerii, le deveniseră familiare, iar în unele privinţe, sub aspect social şi general-uman, erau mai avansate comparativ cu cele ale Imperiului Rus.

Astfel, în anii 1802-1804, circa 15.000 de ţărani din peste 20 de localităţi din judeţul Tiraspol au opus rezistenţă dârză tentativelor administraţiei ţariste de a reglementa relaţiile lor cu boierii în baza normelor juridice ale legislaţiei ruse, care prevedeau transformarea locuitorilor în proprietate deplină a stăpânilor moşiilor pe care trăiau.

Nedorind să devină iobagi (şerbi), ţăranii declarau cu mândrie autorităţilor ruse că moldovenii nu sunt robi, ci oameni liberi. (Iobăgia fusese abolită în Ţara Moldovei pe cale legislativă prin Aşezământul domnitorului Constantin Mavrocordat încă în 1749, adică cu 112 ani înaintea Rusiei).

Confruntându-se cu o mişcare de masă organizată şi unită, monarhul rus Aleksandr I a acceptat cerinţele locuitorilor băştinaşi din localităţile de pe malul stâng al Nistrului. Regulamentul cu privire la ţăranii îndatoraţi, adoptat de împărat la 20 septembrie 1804, reproducea normele juridice de bază ale hrisoavelor lui Grigore Ghica al III-lea şi ale altor domnitori ai Moldovei.

Regulamentul a oferit nu numai posibilitatea de a-i proteja pe moldovenii din judeţul Tiraspol de pericolul real al înşerbirii, dar a contribuit la ridicarea oficială, la rang de lege, pe teritoriul de la est de Nistru, a unor norme juridice avansate ale dreptului Moldovei în problema reglementării relaţiilor dintre ţărani şi moşieri.

Ca rezultat, după 1804, moldovenii de pe ambele maluri ale Nistrului şi-au menţinut nu numai limba, tradiţiile, cântecele, folclorul, obiceiurile comune, dar şi anumite norme juridice ale dreptului lor naţional.

Referindu-ne la cota românilor moldoveni în componenţa populaţiei judeţul Tiraspol, ce includea spaţiul geografic dintre Nistru şi Bugul de Sud, trebuie să menţionăm că, în 1792, când teritoriul lui era anexat de Imperiul Rus, documentele istorice atestau aici 42 de localităţi, cu o populaţie de 23.743 de locuitori, dintre care 11.653 moldoveni (49,08% din numărul total al locuitorilor).

Conform datelor statistice publicate de istoricul sovietic V. M. Kabuzan, 28 din respectivele localităţi erau populate exclusiv de moldoveni, 13 de ucraineni, 1 – de armeni (or. Grigoriopol).

Conform calculelor  efectuate în baza datelor statistice publicate de istoricul sovietic V. M. Kabuzan, în anul 1799, în zona nistreană a judeţului Tiraspol locuiau 22.179 persoane. Dintre ei, 14.228 erau moldoveni (64,2%), 4.713 ucraineni (21,2%), 2.359 armeni (10,6%), 482 evrei (2,2%) şi 395 ruşi (1,78%).

Astfel, în 1799, moldovenii constituiau majoritatea absolută a populaţiei din raioanele din stânga Nistrului, îndeosebi în localităţile rurale. În 1799, în zona nistreană, au fost atestaţi documentar doar 395 etnici ruşi, locuitori ai oraşului Tiraspol, ceea ce reprezentă o cotă infimă de 1,78% din populaţia totală a regiunii.

Ucrainenii constituiau majoritatea absolută a populaţiei în partea de est a judeţului Tiraspol, aici atestându-se cele mai multe localităţi populate exclusiv de ucraineni. Avem, aşadar, posibilitatea să stabilim că, deşi raioanele din stânga Nistrului s-au aflat sub jurisdicţia diferitor state expansioniste, în secolele XIV-XVIII, acest spaţiu geografic a fost populat compact de români moldoveni, care, în permanenţă, au constituit majoritatea populaţiei sedentare şi s-au aflat în relaţii social-economice, etno-confesionale, juridice şi culturale strânse cu conaţionalii lor de la vest de Nistru.

 

(Va urma)

 

 

 

Autor: Dumitru C. GRAMA

http://istoriamilitara.org/ -nelegitimitatea-crearii-asa-numitei-republici-moldovenesti-nistrene

 

 

 

31/01/2020 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Propaganda antiromânească de sorginte rusească din R.Moldova cuvântă despre un așa zis „proiect’ numit „Republica Federală Romînia”.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

„Dece Romînia nu este un stat federativ? Romînia s-a format pe baza la patru state, care sute de ani au trăit separat și chiar dușmanos între ele.

În Romînia este inacceptabil de susținut, că toată puterea de atracție al Principatului Moldovei se limita pînă la formarea unei uniuni a două state independente, motivul ce îi argumenta pe moldoveni, fiind nădejdea că aceasta Uniunea Principatelor Moldovei și Valahiei, va pune capătul războaielor între puterile deliberante pe teritoriul său. Dar nerespectarea limitei, a dus la o puternică repostă antiunionistă a Iașului, înăbușită în sînge de București la 03/15 aprilie 1866.

 

Deseori pricina apariției Romîniei, este explicată prin exemplul Germaniei sau Franței și Italiei, ca proces firesc istoric de formarea statelor naționale.

Dar Germania este o federație de state cu o formă de guvernămînt republicană. 

Republica Federală Germania este compusă dintr-un număr de 16 state care se autoguvernează, care sînt unite la nivel de guvern federal.

Spre deosebire de Romînia ca stat unitar, guvernele autonome la nivel statal sînt definite constituțional, fiind protejate de orice intervenție unilaterală care ar putea fi luată la nivel federal. Statele federației germane mențin, de asemenea, și suveranitatea politică, pe care nu o cedează statului federal.

Un rol important în configuraţia actuală a structurilor statului îl are caracterul omogen din punct de vedere etnic al populaţiei Germaniei. 

 

Pe de altă parte, în Franţa și Italia lipsa omogenităţii a determinat acţiunile de uniformizare, iar uniformizarea a determinat necesitatea centralizării maxime a puterii.

În Germania nu a fost nevoie de un asemenea efort, omogenitatea populaţiei reprezentînd un factor decisiv împotriva pericolelor ce ameninţă unitatea. 

 

Astfel Romînia fiind formată din părți felurite, din lipsa puterii gravitaționale suficiente de atracție a părților eterogene este nevoită să mențină aceste părți prin forța și ducînd politica de unificare regiunilor cu origini și proviniențe deosebite.

Se poate de spus că federalismul este luxul celor puternici.

Slabii și plini de disensiuni nu-și pot permite suportarea diferențierilor, ce necesită resurse suplimentare.

Politica de unificare romînească a dus practic la dispariția urmelor bulgărești în Dobrogea, minimizarea prezenței germane în Ardeal și problema ungurilor/secuilor. 

 

Mai puțin se menționează despre strategia romînizării a moldovenilor, dar în această problemă Bucureștiul a dus o politică cinică, hicleană și a mers pe calea opunerii moldovenilor ungurilor.

Astfel în primul rînd cei mai înflăcărați moldoveni oponenți romînizării, erau deportați și silnic duși cu traiul în Transilvania pentru a dizolva populația maghiară.

Prin această Bucureștiul ucidea doi iepuri odată: ungurii nu percepeau diferență între moldoveni și romîni, iar moldovenii, nimerind într-un spațiu cu atitudine dușmanoasă față de ei, involuntar deveneau purtatorii politicii de romînizare.

 

 

 

 

 

 

Dar și 150 de ani de uniformizare nu au înlăturat eterogenitatea părților statului romînesc.

De aceea nici azi întrebarea: ”dece Romînia nu este federală?”, nu este întrebarea ritorică.”

Intr-un alt articol, un prostovan  se  trudeste sa  demonstreze  cat de moldoveni sunt pripasitii colonizati in Basarabia ocupata in perioada sovietica si cat de sigur este el  ca Unirea cu Romania  este imposibila. Greselile de limba si ortografie tradeaza un rus sau un rusificat, chiar daca articolul e nesemnat :

„De ce cauza moldovenească va cîştiga cea romînească?

 

Unioniştii sînt jertfele idiologiei romînesti. Partea absolut slabă a carei, în capcanul cărei ei toţi sînt restrînşi: ei nu pot rezerva dreptul la un alt adevar de cît numai a lor.

Adevarul romînesc nu permite existenţa unui adevar moldovenesc, şi în asta el recunoaşte caracterul său limitat comparativ cu cel moldovenesc.

Noi nu spunem ca nu sîntem romîni, noi spunem că sîntem moldoveni.

Aici este o diferenţă majora. Noi fiind moldoveni, dăm dreptul unor altora să fie romîni, pe cînd cei romîni nu-şi pot permite aşa ceva şi asta este slăbiciunea lor.

Ei nu pot realiza deplinul adevarului propriu, pînă cît există adevarul moldovenesc.

Pe cînd adevărul moldovenesc poate exista indiferent este sau nu-i cel romînesc.

În final, existenţa moldovenilor discreditează existenţa romînilor, de aceea ei sînt aşa de neliniştiţi faţă de purtatori ai cauzei moldoveneşti.

Totul este simplu şi în acelaşi timp irezolvabil pentru romîni, ei ca sa cîstige pe noi în întrecerea adevărurilor noastre concurente, trebuie sa se schimbe, dar asta ei nu-şi pot permite.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Deoarece vor înceta să fie romîni, pe cînd moldovenilor nu le trebuie să schimbe nimic, biruinţa lor este una uşoară – de a rămîne aşa cum sînt. Existenţa lor statornică deja este cîştigul cauzei lor.

Noi nu trebuie să purcedem la polemica pe principiu: „tu eşti prost  – nu, tu singur eşti prost”.

În aşa fel de discuţii, niciodata nu va cîştiga nimeni, ci va ramîne fiecare cu adevărul propriu.

În asta şi este deja cîştigul moldovenilor.

Noi ca sa fim moldoveni, nu este necesar ca romînii să se facă moldoveni, pe cînd romînilor le este vital necesar, ca noi să ne prefacem în romîni. Şi în asta este cîştigul strategic din start a cauzei moldoveneşti faţă de cea romînă”.

 

18/12/2015 Posted by | POLITICA | , , , , , , , , , , | Un comentariu

DE CE AR FACE MOLDOVENII PE PLACUL RUSILOR SA NU TRAIASCA INTR-UN SINGUR STAT AL ROMÂNILOR – ROMÂNIA ?

 

 

 

 

 

 

CE ESTE DE FAPT R. MOLDOVA ?

 

 

 

Dacă e să facem bilanţul anilor  de independenţă a R. Moldova, putem constata că ea a trecut printr-o perioadă foarte grea.

Ţinuta în continuare în Comunitatea Statelor Independente, dupa declararea independenţei faţă de URSS, R.Moldova continuă să fie dependentă de Federaţia Rusă.

În fapt, in 1991 a fost posibila obtinerea independentei juridice – de iure, dar nu si de facto, caci guvernarile de stanga au impins RM spre aservirea fata de Rusia.

O parte a teritoriului R. Moldova, Transnistria, rămâne ocupata de trupele militare ale Federaţiei Ruse.

 

La  aproape trei decenii de la castigarea  independentei R.Moldova, se discuta despre falimentul statului moldovenesc care trebuie modernizat si înlocuit cu un stat democratic.

Moldova furata de nomenclatura din toate timpurile,a ajuns  rusinea Europei, cu un PIB anual pe cap de locuitor de circa 1.400 dolari SUA, aflat  la nivelul Africii.

 

 Timp de 8 ani Partidul Comuniştilor a instituit în tara un regim politienesc corupt, in cele mai bune traditii ale lumii a treia, lume in care Moldova a si plonjat definitiv in plan social-economic.

Sistemul de stat, putred si in dezagregare, absolut ineficient, care ii persecuta pe indezirabili incalcând drepturile si prevederile constitutionale, toate acestea au devenit simptome evidente, demonstrând ca Republica Moldova este o tara fara viitor.
 
După părerea  omului politic liberal Mihai Ghimpu :

„Zilele grele pe care le trăim sunt consecinţa faptului că am fost subjugaţi, am fost puşi în situaţia să trăim nu după legile noastre, ci după legile altora: sovietice, totalitare, comuniste.”

În prezent Moscova pune piedici exportului de vinuri moldoveneşti, interzice exporturile de fructe şi legume pentru peste 100 de companii.

Putem constata cu strângere de inimă, că la atata vreme de la castigarea independenţei noi, romanii moldoveni de la est de Prut, nu avem conştiinţa propriei identităţi.

Încă nu ne-am lămurit ce limbă vorbim şi cine suntem.
Se pare ca  noi basarabenii, ar trebui, sa invatam ce inseamna sa fii patriot,dedicat cauzei nationale de la fratii nostri ardeleni, care nu au uitat niciodata in decursul secolelor de ocupatie austriaca si ungara ca sunt romani.

 Trăim in demagogie, R. Moldova fiind  un stat constituit pe un teritoriu istoric si de drept apartinand Romaniei.

O denumire care nu produce decat confuzie.

Moldova adevarata, in care domneste spiritul romanesc, in care sunt majoritatea manastirilor, cetatile de scaun, etc., este intre Prut si Carpati.

 

O parte a Moldovei feudale a avut nesansa istorica sa fie anexata de imperiul tarist, rezultatele acelei ocupatii le putem vedea si-n ziua de azi.

Nu avem dreptul istoric si moral sa ne numim Republica Moldova, independenti pe placul celor care au inventat natiunea si limba moldoveneasca, adica ocupantii rusi si sovietici.

 

Prin urmare, aceasta aniversare pentru romanii basarabeni este de trista amintire.
Atitudinile fata de valorile sfinte, fata de marele adevar istoric « SUNTEM ROMÂNI ŞI PUNCTUM » dezbina, in continuare, clasa politica din Basarabia .

 

O platforma unica nationala a fortelor democratice, bazată pe redobindirea identitatii si constiintei romanesti, este singura cale, care ar putea să ne redea Libertatea şi să ne scoată din sfera de influenta rusa, convingându-i pe partenerii occidentali să ne sprijine pe drumul nostru spre spatiul euroatlantic, prin reintregirea Natiunii Romane.

Proclamarea – in anul 1991 – a Independentei Republicii Moldova, a fost un eveniment istoric. Adevaratul act  de echitate istorica însă, va fi decizia de reunificare a celor doua state romanesti, România şi Basarabia.

Dumnezeu să ne ajute !

 

 

SCURT ISTORIC

 

 

1.  R. Moldova este parte a Basarabiei care, la rândul său facea parte din Principatul Moldovei, care a contribuit la naşterea statului România.

 

Românimea zilelor noastre

 

Etimologia numelui Moldova, iniţial numele unui râu, este discutată. Majoritatea cercetătorilor, se referă la cuvântul “Mulda”, care înseamnă în germanica veche “scobitură prăfoasă, mină” (Hasdeu consideră că această denumire a fost adusă de bastarni), ceeace se acordă cu: semnificaţia numelui românesc al primei capitale Baia; prezenţa pe aceste meleaguri a meşterilor mineri Saşi (de la care se trage şi denumirea cetăţii “Neamţului”); denumirea râului Moldova, în germană “Moldau” (nume care desemnează şi Vltava din Republica Cehă), în maghiară “Molda” (Baia numindu-se în această limbă “Moldvàr” iar voievodatul Moldovei: “Moldva”). Conform acestei teorii, Moldova ar însemna aşadar “Ţara minelor”.

Dar există şi alte teorii, conform cărora numirea Moldovei ar veni de la coniferul “Molid” prezent în altitudine în munţii Călimani, în jurul Dornei şi în masivul Ceahlăului, sau mai timpuriu, din antichitatea târzie, din limba gotică sau chiar dacică.

 În trecut mai circula şi o legendă, raportată de Bogdan Petriceicu Haşdeu, după care voievodul maramureşean Dragoş de Bedeu, venit la vânătoare de zimbri în zonă, avea o căţea numită Molda, care, sleită de puteri, se înnecă în râul ce-i poartă numele de atunci încoace.

În actele cancelariei domneşti ţara era denumită: Moldova, după râul cu acelaşi nume.

 

 Uneori apare şi numele de: “Moldo-Vlahia”, (”Vlahia Moldovenească”), sau de “Bogdano-Vlahia”, (Ţara lui Bogdan) de Dolha după numele domnitorului (tot maramureşean) sub care şi-a obţinut independenţa.

Grecii o denumeau: “Ruso-Vlahia”, (”Vlahia dinspre Rusia”); sau “Mauro-Vlahia”, (”Vlahia neagră”, de la pădurile de nepătruns). Pentru Ţara Românească, grecii foloseau denumirea “Ungro-Vlahia”, (”Vlahia dinspre Ungaria”).

 

Turcii foloseau denumirile: “Bogdan-ili”, sau “Kara-Bogdan” (”Bogdania neagră”) (cu referire atât la întemeietorul Bogdan I, cât şi la pădurile de nepătruns). Deci, la 1359 este intemeiat Voievodatul Moldovei, ca stat independent.

 

 Intemeietorul fiind maramureşanul Bogdan I. Pe timpul lui Ştefan III, cel Mare şi Sfânt, Moldova ajunge la întinderea şi puterea ei maximă.

La 1600, Mihai Viteazul infăptuieşte marea unire (după cea făurită de Burebista, regele geto-dac),  a celor trei ţări româneşti.

 

La 1775, Austria ia nordul Moldovei (prin minciună), numindu-l Bucovina.

 

Bucovina, Moldova de Apus şi Basarabia sunt părţi ale Moldovei istorice, azi împărţite între România (46%), Rep. Moldova (36%) şi Ucraina (18%).

 

La 1812, după războiul ruso-turc, are loc Pacea de la Bucureşti, unde se decide ca partea de Est a Voievodatului Moldovei să fie anexată Imperiului Rus (iarăşi prin minciună şi trădare). Ruşii îi dau numele de Basarabia, nume care era dat doar părţii de Sud (Bugeacul de astăzi).

 

 

 

 

 

 

Numele de Basarabia îşi are originea  pe timpul lui Basarab I, voievodul Munteniei, care a cucerit acest teritoriu în secolul al XIV-lea, alungandu-i pe  tătari.

 

– La 1848 are loc revoluţia în ţările româneşti, care pune în fiinţă ideea Unirii.

 

La 1856, după războiul ruso-turc, pierdut de ruşi, Moldova primeşte inapoi trei judeţe din Sudul Basarabiei: Izmail, Cahul şi Chilia.

 

 

 

 

 

 

 

 – La 1859, Al.I.Cuza devine domn în Principatul Moldovei (ceea ce a rămas din el), după care, peste puţin timp (cca 2 săptămâni distanţă) este ales domn şi-n Ţara Românească.

 

– La 1862 este făcută unirea formală a celor două părţi sub numele de România, cu capitala la Bucureşti.

 

 

 

 

 

 

 

La 1866 Al.I.Cuza este silit să abdice.

 

Prinţul, de viţă germană, Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a fost ales  Prinţ al României, în speranţa asigurării sprijinului german pentru o viitoare unire şi independenţă.

– La 1877, după războiul ruso-româno-turc, România devine independentă, dar Sudul Basarabiei este reanexat la Imperiul  Rus (1878).

 

 

 

 

 

 

 

– La 1881 Carol I devine rege al României.

– La 2 decembrie 1917, Sfatul Ţării proclamă oficial Republica Democrată Moldovenească.

 

– La 22 decembrie 1917, Sfatul Ţării din republica Democrata Moldoveneasca cere ajutor guvernului de la Iaşi, să restabilească ordinea cu ajutorul armatei.

 

– La 27 martie 1918, este votată unirea cu România.

 

– La 15 noiembrie 1918, Congresul General al Bucovinei votează unirea cu România.

– La 1 decembrie 1918, Marea Adunare Naţională a Românilor din Transilvania decide unirea cu România. La 1920 Tratatul de la Trianon consfinţeşte unirea României.

– La 15 octombrie 1922 are loc la Alba Iulia încoronarea Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria ca suverani ai României Mari.

 

 

 

 

 

Harta: Basarabia si creatia bolsevica din stanga Nistrului R.A.S.S.M. (1924-1940), (http://www.moldovanoastra.md/pic_lib/1097508085.jpg)

 

La 1924, autorităţile sovietice au luat iniţiativa creării RSS Autonome Moldoveneşti în cadrul RSS Ucrainene, cu capitala la Balta (schimbată mai târziu la Tiraspol).

Harta României din 1924. România cuprindea la acea dată cea mai mare parte a ceea ce este azi Republica Moldova.

Pe malul stâng al Nistrului se află RSSAutonoma  Moldovenească, (1924 – 1940), care se regăseste teritorial astazi în cea mai mare parte, în Transnistria.

 

 

 

http://news4diaspora.files.wordpress.com/2012/03/photoshare12.png?w=682&h=470

 

 

Harta Romaniei  dupa Marea Unire de la 1918 si RSS Autonoma Moldoveneasca

 

 

La 28 iunie 1940, ca urmare a Pactului germano-sovietic Ribbentrop-Molotov, încheiat la 23 august 1939, şi după o serie de ultimatumuri, trupele sovietice intră în Basarabia, Bucovina de Nord (şi în Ținutul Herţa – aşa au vrut).

Încep deportările spre „fundul” Imperiului. Conform datelor în mai puţin de un an sovieticii au arestat, deportat, asasinat peste 300.000 români, iar după revenirea lor, în 1944, procentul victimilor avea să urce la peste 1/3 din totalul populaţiei (aproximativ 1.000.000 de persoane).

În 1941, generalul Antonescu îndeamnă „Soldaţi, vă ordon, treceţi Prutul!”.

 În 1944, la 23 august, armata sovietică ocupă Basarabia din nou. Conform împărţirii făcute de către Stalin în 1940, Basarabia a fost tăiată în trei.

 Bugeacul,  şi nordul  Basarabiei împreună cu nordul  Bucovinei, reveneau RSS Ucrainene, iar restul, plus o parte a fostei RSS Autonome Moldoveneşti, au format RSS Moldovenească.

La 1946-47 se dezlantuie  foametea organizată, care a pricinuit moartea a cca 200.000 persoane.

În 1949 din nou deportarea a peste 11.000 de familii. În 1951 se încheie valul de deportări.

La 27 august 1991 RSS Moldovenească se declară Republica Moldova, ca stat independent. Se încearcă unirea cu Patria Mamă, dar incompetenţii din cele două părţi nu o pot duce până la capăt.

 

Imediat după proclamarea independenţei,in 1991, a apărut  o mişcare care sprijinea reunificarea cu România precum  şi mişcări potrivnice, care sustineau fie unirea cu Rusia sau cu Ucraina, fie despărţirea unor teritorii (Transnistria, Găgăuzia) de Moldova.

 Cele din urmă au proclamat unilateral independenţa teritoriilor respective.

In 1992, Republica Moldova a încercat să-şi aşeze suveranitatea prin forţa armelor în stânga Nistrului, dar a fost împiedicată de a 14-a armată a Rusiei.

 

 În martie 1994, un referendum a arătat că marea majoritate a votanţilor prefera independenţa.

 

 

 Concluzia ar fi urmatoarea:

 

Republica Moldova este un stat independent, dar plămădit de către autorităţile sovietice.

R. Moldova nu poate fi  socotita nicidecum continuatoarea Principatului Moldova, scopul fondării acestei republici fiind rusificarea poporului  român.

In prima fază rusii au  unit o parte a fostei  din RSSA Moldoveneşti cu o parte din Basarabia cotropita in 1940 si 1944, urmand ca in faza finală sa se uneasca  Patria Mama cu R. Moldova, unire care trebuia să fie organizata de  ruşi (deci nu a R. Moldova cu România, ci invers).

La mijlocul sec. XIX-lea moldovenii au fost cei care au început formarea statului modern român.

Politica dusă de către autoritatea comunistă din R. Moldova a fost continuarea a ceea ce a fost iniţiat de către ruşi, rusificarea şi ura pentru poporul din care facem parte, al neamului românesc

 

De ce să facem pe placul ruşilor si nu al  strămoşilor noştri  si de  ce sa nu  trăim într-un singur stat al românilor, România?

 

 

 

2. De ce român şi limba română?

 

 

 

 

Harta graiurilor româneşti

 

 

După cum spunea cronicarul Miron Costin: „Măcară dară că şi la istorii şi la graiul şi streinilor şi înde sine cu vréme, cu vacuri, cu primenéle au şi dobândescŭ şi alte numere, iară acela carile ieste vechiŭ nume stă întemeiat si înrădăcinat: rumân.

Cum vedem că, măcară că ne răspundem acum moldovéni, iară nu întrebăm: ştii moldovenéşte?, ce ştii românéşte?, adecă râmlenéşte, puţin nu zicem: sţis romaniţe? pre limba latinească.

Stă dară numele cel vechiŭ ca un teméi neclătit, deşi adaog ori vrémile îndelungate, ori streini adaog şi alte numere, iară cela din rădăcină nu să mută.

Şi aşa ieste acestor ţări si ţărâi noastre, Moldovei si Ţărâi Munteneşti numele cel direptŭ de moşie, ieste rumân, cum să răspundŭ şi acum toşi acéia din ţările Ungureşti lăcuitori şi munténii ţara lor şi scriu şi răspundŭ cu graiul: Ţara Românească.”

Iat domnul Dimitrie Cantemir a scris în lucrarea sa „Descrierea Moldovei”:

„Valahii şi ardelenii au acelaşi grai cu moldovenii; dar rostirea lor este ceva mai aspră, precum: giur, pe care valahul îl rosteşte jur, ca leşescul z sau franţuzescul j; Dumnedzeu, valah Dumnezău; acmu, valah acuma; acela, valah ahela.

 Mai au şi câteva vorbe pe care moldovenii nu le ştiu; însă pe acestea nu le folosesc când scriu.

Se ţin pas cu pas de graiul şi scrierea moldovenească şi recunosc, în chipul acesta, de fapt că graiul moldovenesc este mai curat decât al lor.”
Domnul Laţcu (aproximativ 1365-1373), fiul primului domnitor al Moldovei, era recunoscut de către Sfântul Scaun ca “Duce al Moldovei” printr-o scrisoare, în care se adăuga că Moldova este parte a naţiunii vlahe (române): „dux Moldavie partium seu nationis Wlachie”.

Cronicarul polonez Jan Długosz afirma în 1476 că moldovenii si valahii “au aceleaşi limbă si obiceiuri”. Trimiteri la o aşa-numită “limbă moldovenească” pot fi găsite în lucrări timpurii precum cea a lui Grigore Ureche Letopiseţul Ţării Moldovei, unde autorul notează că de fapt această limbă este vorbită de moldoveni, valahi si vlahii transilvăneni.

 

 Ruşii în multe rânduri au încercat atât să schimbe identitatea şi denumirea limbii (doar să nu fie română), cât şi s-o scoată din uzul populaţiei româneşti din Basarabia (apoi şi din Bucovina de N).

 

3. Ce este limba „moldovenească”?

În regiunea din stânga Nistrului autorităţile sovietice au înfiinţat în 1924 RASS Moldovenească, ca o republică autonomă subordonată RSS Ucraineană.

Aici îşi are obârşia teoria unei limbi „moldoveneşti” diferită de română, prin această teorie URSS încercând să-şi justifice pretenţiile asupra Basarabiei.

Ţăranii moldoveni din Transnistria erau în mare parte analfabeţi şi nu cunoşteau limba română literară.

Autorităţile sovietice au încercat să creeze o nouă limbă literară, scrisă în alfabet chirilic şi cît mai depărtată de limba română.

Cu crearea noii limbi literare s-a ocupat lingvistul Leonid Madan, dar nu a existat niciodată o acceptare unanimă a invenţiilor acestuia de către autorităţile sovietice.

Metodele folosite la crearea noii limbi literare moldoveneşti au inclus:

Notarea în scris a tuturor diferenţelor de rostire dintre graiul vorbit al moldovenilor din Transnistria sau Basarabia şi limba română literară.

 

 Folosirea unor împrumuturi din rusă, de pildă: galstuh = cravată, slovari = dicţionar.

Născocirea unor neologisme mai ales pentru noţiuni abstracte care lipseau din vorbirea obişnuită a ţăranilor moldoveni analfabeţi.

Exemple de neologisme născocite cu acest prilej: unofelnic = monoton, singurcîrmuiri = autoadministrare, unogîndiri = unitate de idei, amuvremnic = contemporan Exemplu de “limbă moldovenească” din anii ‘20 (transpusă în alfabet latin): “Deamu v-o două luni di zăli, dicînd “Plugaru Roş” îşi lunjeşte discusîia dispri orfografia moldovineascî, mai întîi trebui di spus cî sfada merji nu dispri limba moldovineascî, dar dispri orfografii, adicî dispri sămnuirea sunitilor cari sînt în limba jii moldovineascî” (Petru Chior, comisar al poporului pentru învăţămînt în RSSA Moldovenească, în broşura “Despre orfografia moldovenească” din 1929).

 

În perioada 1932-1938 sovieticii au renunţat la teoria moldovenistă, trecându-se la folosirea alfabetului latin şi a limbii române literare.

În 1938 alfabetul chirilic a fost reintrodus, adepţii alfabetului latin trimişi în puşcării, iar teoria limbii moldoveneşti diferită de română a revenit în forţă.

După al doilea război mondial, autorităţile sovietice au introdus alfabetul chirilic şi noţiunea de „limbă moldoveneasc㔺i în Basarabia, fără însă să se revină la formele extreme de diferenţiere faţă de română propăvăduite în anii ‘20.

Limba literară „moldovenească” de după al doilea război mondial, a fost practic identică cu limba literară română, cu excepţia folosirii alfabetului chirilic şi a câtorva cuvinte diferite.

Ideea limbii moldoveneşti continuă şi-n zilele noastre, marii susţinători fiind chiar cei trei conducători a R. Moldova.

Conform Academiei de Ştiinţe din R. Moldova şi a Declaraţiei de Independenţă (1991) limba ce se vorbeşte în Basarabia este româna.

 

4. De ce Mitropolia Basarabiei subordonată Bisericii Ortodoxe Române?

În evul mediu biserica a avut un rol important în domeniile vieţii sociale, juridice şi a ţărilor române.Biserica Ortodoxă s-a dezvoltat şi s-a organizat sub oblăduirea Bizanţului, dar a cunoscut şi influienţe slave.

Românii s-au născut ca un popor întemeierea primelor mitropolii a avut loc în Țara Românească în 1359 la Argeş în timpul lui Nicolae Alexandru şi în 1370 la Severin în timpul lui Vladislav Vlaicu.

 In 1401 Patriarhia de la Constantinopol recunoaste Mitropolia Moldovei. In Transilvania, după cucerirea maghiară, locul episcopiilor ortodoxe a fost luat de cele catolice.
O dată cu unirea din 1859, contopirea celor două Mitropolii formează Biserica Ortodoxă Română. Aşa cum, Basarabia este parte a Principatul Moldovei, care a participat la unire, rezultă că, şi biserica este comună.
Actuala Mitropolie a Moldovei este sub stăpânirea celei ruseşti, ceea ce nu este corect.

Noi avem Biserica noastră, a românilor moldoveni, care a fost înfiinţată în 1401, pe timpul lui Alexandru cel Bun, şi care acum face parte din Biserica Ortodoxă Română, nicidecum din cea rusească.

În loc să dezvoltăm Biserica noastră, noi, basarabenii şi bucovinenii, contribuim la înflorirea bisericii ruşilor (ex. banii care sunt transferaţi în contul lor).

 

De ce ne supunem bisericii care ne-a distrus scrierile şi care a contribuit la nimicirea preoţilor noştri, a distrugerii lăcaşurilor sfinte?

 

 

 

Autor: MIHAI CIUBOTARU

 

Sursa:Basarabia literara

 

 

 

 

25/06/2015 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: