CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

CINE POATE FI NUMIT UCRAINEAN ȘI CINE RUS?

Geopolitica limbilor la Marea Neagră. Cine are voie să fie numit rus?

O profesoară din Mykolaiv care a răspuns zilele trecute la o mica anchetă EFOR cu tema “prin ce sunt ucrainenii diferiţi de ruşi” a adăugat următorul comentariu: “Eu sunt Elena, nu Alyona, şi sunt născută v Ukraine, nu na Ukraine”.

O chestie complet obscură pentru un român; însă pentru cine e născut în Ucraina sovietică, dar mai ales a trăit ultimii ani de agresiune rusească, militară şi propagandistică, diferenţa este enormă, subliniază comentatorul Sorin Ionita în publicația https://www.contributors.ro.

În URSS, în buna tradiţie de a minimaliza periodic tot ce nu era rusesc, referirea la republica unională din sud era cel mai adesea “na Ukraine”, cu o prepoziţie care denotă un loc indeterminat, cu limite fluide, ca şi cum ai spune “m-am plimbat pe dealuri”.

Dimpotrivă, când era vorba de un teritoriu cu graniţe şi statut bine precizat, recunoscute de Moscova, se folosea cealaltă expresie: “v Ghermanii” adică “m-am plimbat prin Germania”.

Putin, evident, preferă şi azi în discursuri formula “na Ukraine” pentru ţara vecină pe care nu o recunoaşte şi vrea s-o distrugă, tocmai pentru a-i submina şi retoric legitimitatea: iaca, un teritoriu amorf, acolo, modelabil în funcţie de decizii politice, iar nu vreo entitate cu existenţă obiectivă.

La fel când vorbeşte de Caucaz sau alte zone din componenţa Federaţiei Ruse, pe care nu-i nevoie să le delimitezi exact pentru că oricum sunt “naş – ale noastre”.

Dealtfel termenul politic suprem minimalizator pentru Ucraina, încă de pe vremea ţarismului, era Malorusia, adică Rusia Mică; sigur aţi auzit de el. Dacă în trecut era cum mai era, astăzi e profund incorect să numeşti poporul sau limba ucraineană “maloruse”, termenul fiind clar asociat cu agenda politică expansionistă a Moscovei, de a încorpora tot ce doreşte ea într-un mare amalgam civilizaţional Ruskii Mir (lumea rusă).

Multă vreme occidentalii n-au observat aceste diferenţe subtile iar în presa de limba engleză se mai scria uneori “the Ukraine”, adică echivalentul derogatorului “na Ukraine”, ca şi când numele ţării ar fi fost un substantiv comun.

Din fericire limba română nu permite această confuzie, altfel sigur ar fi fost exploatată anul ăsta de propagandişti.

Dar mai important decât războiul ruso-ucrainean pe prepoziţii e cel pe proprietatea numelui Rus’, cu o uriaşă greutate simbolică şi politică. Acesta e numele unor vikingi care înainte de sec X-XI au domnit peste triburile slave de la nord-est de România actuală; sub dinastia mai cunoscută a Rurikizilor ei au pus bazele unei mari formaţiuni politice numite în cartea noastră de istorie “Rusia Kieveană”.

Statul era unul tipic pentru medievalitatea europeană timpurie, în care elita conducătoare s-a asimilat în populaţia majoritară dar şi-a lăsat moştenire numele: un popor slav condus de o dinastie de extracţie scandinavă, creştinată recent din considerente strategice, cu legături şi aspiraţii occidentale la standardele vremii. Nimic exotic, oriental în această construcţie politică.

De exemplu, pe la anul 1050 principesa Anna de Kiev, fiica regelui Iaroslav cel Inţelept, fiul lui Vladimir (Woldemar) şi al Rognaldei, se căsătorea cu Henric I al Franţei, ocazie cu care s-a mutat la Paris, unde a rămas dezamăgită să constate că noua sa reşedinţă e un oraş mic şi ponosit, fără nimic din gloria şi strălucirea Kievului.

Nu e nimic predeterminat istoric în faptul că mai târziu ţaratul Moscoviei a cucerit şi înglobat teritoriile astea, care timp de sute de ani au fost orientate pe o axă comercială nord-sud (de la Baltica la Marea Neagră – sau “de la varegi la greci” cum scria în manual nostru de istorie, pe vremea când noi eram prea mici ca să percepem importanţa acestor mişcări de civilizaţie în regiunea noastră) şi cu expertiză în navigaţie, iar nu una est-vest sau vreo lume asiatică misterioasă.

Mult mai târziu au apărut filozofii geopolitici care au asociat anacronic Rus’ cu mistica Estului şi l-au reconstruit prin opoziţie cu Occidentul.

Creştinarea statului Rus’ s-a făcut de sus în jos, prin decizie politică a dinastiei scandinave – iar dacă e să-l credem pe istoricul Timothy Snyder, în primul rând pentru a proteja supuşii de raiduri de pradă care urmăreau înrobirea pe scară mare şi vânzarea lor ca sclavi în sud, dar şi în general a face mai puţin probabile atacurile din partea statelor creştine vecine. Creştinii nu puteau fi sclavi altor creştini, dar păgânii erau pradă liberă pentru oricine.

Cu alte cuvinte, creştinarea Rus’ s-a făcut simultan cu trecerea de la economia de raid şi pradă a vikingilor rurikizi la una mai aşezată, bazată pe populaţii stabile şi agricultură. Suportul de know-how pentru acest proces l-a constituit infuzia de cultură scrisă şi instituţii dinspre ţaratele bulgare de la sud de Dunăre: importul de cărţi, cugetare creştină în slavona bisericească veche (OCS, un soi de limbă bulgară arhaică) şi alfabet chirilic de la Preslav (aflat pe drumul vostru către mare, între Ruse şi Varna) şi Ohrid a transformat Kievul într-un centru cultural şi politic autentic, aşa cum nu exista altul în regiune.

Deci Kievul, capitala acelui Rus ”scandinavo-slav”, iar nu Moscova, a fost cu adevărat a treia Romă, în ordine istorică şi politică. E o întreagă discuţie cum Petru cel Mare, urmând pe Ivan cel Groaznic, a avut mai târziu idea genială de PR să impună eticheta “Rusia” pentru imperiul său în expansiune, apropriind astfel cultural tradiţia şi prestigiul Rus’ din perioada medievală timpurie, nume derivat el însuşi din graiuri vikinge.

Istoriografia ţaristă de secolul 19, urmată apoi fidel de cea sovietică, a consolidat această paradigmă de interpretare fake prin omisiune: că în 1654, când hatmanul cazacilor a semnat un tratat prin care s-a pus sub protecţia ţarului Moscoviei, asta a marcat “reunificarea pe veci Rusiei Kievene” şi “reînnodarea unei istorii de 1000 de ani”.

Hruşciov, când dintr-o urgenţă economică acută a trebuit să pună peninsula Crimeea ruinată în coordonarea republicii unionale Ucraina în 1954, a ales tot un moment simbolic pentru a sărbători trei sute de ani de frăţie… etc.

Discursul şi articolul lui Putin din 2021, cel care a justificat escaladarea războiului contra Ucrainei început în 2014 – Despre unitatea istorică dintre ruşi şi ucraineni – au avut rolul tocmai de a reafirma această viziune romantică selectivă cu faptele şi teleologică, cum că Ucraina aparţine statului rus modern în virtutea principiului continuităţii cu vechiul Rus’; coincidenţa de nume, iată, ajută, deci bătălia pentru aproprierea sa a avut sens.

Opinia publică globală, hrănită cu Game of Thrones, a cam înghiţit poveştile astea cu iz medieval despre ciocnirea civilizaţiilor. De fapt, Rus’ kievean a devenit creştin-ortodox ca opţiune strategică de conexiune cu Bizanţul, dar a avut legături intense şi cu papalitatea (pelerinii din Kiev mergeau frecvent la Santiago de Compostella), dincolo de cele dinastice cu alţi prinţi europeni.

În concluzie, statul Rus’ medieval nu e Rusia de azi, ci un predecesor al multor state slave din nord-est, deci el în sine nu poate fi un argument pentru cucerire şi înglobare într-un imperiu modern. Nici primordialitatea (“ai noştri au fost aici înaintea alor voştri”) nu-i un argument valabil, mai ales când e vorba de evenimente petrecute cu sute de ani în urmă, care să bată deciziile adoptate democratic de cetăţenii care trăiesc azi pe un teritoriu.

(Ştiu, asta poate fi şocant pentru românul mediu şcolarizat în ceauşism, care are impresia că, de exemplu, România modernă s-a făcut acceptată diplomatic în Europa în graniţele de azi pe baza unor poveşti cu daci, romani şi Mircea cel Bătrân).

De foarte multe ori războaiele distrugătoare nu sunt despre resurse, cum se spune, ci despre idei istorico-filozofice greşite. Europa toată ar fi un haos dacă vreuna din capitalele occidentale ar revendica moştenirea exclusivă a imperiului franc al lui Carol cel Mare.

Din fericire, nici cei mai trăzniţi politicieni din Vest nu se pun în asemenea postură ridicolă; din păcate, Vladimir Putin o face.

Publicitate

30/12/2022 Posted by | ANALIZE | , , , , , , , , | Un comentariu

MIZERIILE PROPAGANDEI RUSE ȘI LUPTA EI PENTRU DEMORALIZAREA ȘI DEZINFORMAREA PUBLICULUI UCRAINEAN

„Ucrainenii vor îngheța iarna aceasta.” „Rușii vor distruge toate centralele electrice.” „Ucraina este condamnată”.

Aceste mesaje cheie care au fost publicate sistematic de către rețeaua de canale anonime Telegram încă de la mijlocul toamnei.

În 2021, Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a informat oficial publicul, că o serie de canale de pe Telegram, inclusiv „Legitimny”, „Rezident”, „Spletnitsa”, „ZeRada”, funcționează în interesul Serviciile speciale ale Rusiei, încercând să destabilizeze situația socio-politică din Ucraina.

În ciuda acestui fapt, audiența lor ucraineană rămâne uriașă, așa că mesajele și apelurile filmate pe aceste platforme își fac loc în discuțiile locale pe rețelele de socializare și mesagerii de chat.

Publicația https://www.ukrinform.net relatează că Centrul pentru Comunicare Strategică și Securitate Informațională explică cum rușii încearcă să-i demoralizeze pe ucraineni și să semene neîncrederea în rândul lor prin canale anonime Telegram,

Întuneric și deznădejde. Mesaje pe canalele Telegram

Campania de demoralizare a ucrainenilor se bazează pe descrieri sumbre ale viitorului apocaliptic al orașelor ucrainene, care ar trebui să fie scufundate în întuneric și frig ca urmare a atacurilor cu rachete. O componentă importantă este repetarea regulată a mesajelor simple care se împletesc cu raportări presupuse neutre.

Astfel, cititorii sunt convinși că:

Atacurile rusești cu rachete vor dura la nesfârșit și este imposibil să te aperi împotriva lor;

Infrastructura critică ucraineană va fi în curând scoasă din funcțiune, iar sectorul energetic nu o va putea menține;

Întreruperile prelungite vor duce la o catastrofă umanitară și la o creștere semnificativă a ratei criminalității în orașe;

În contextul crizei, Guvernul ucrainean nu va putea face față provocărilor și va fi neajutorat.

Armata ucraineană și experții în energie asigură că eficiența apărării aeriene ucrainene a crescut semnificativ. Asrfel, în timpul unui bombardament masiv al infrastructurii energetice din 10 octombrie, peste 50% dintre rachetele rusești au fost doborâte (43 din 84), pe 23 noiembrie – mai mult de 70% (51 din 84). 70), la 5 decembrie — 85% (60 din 70).

Eforturile experților în energie vizează nu numai repararea promptă a obiectelor deteriorate și restabilirea alimentării cu energie, ci și menținerea sistemului de alimentare în stare de funcționare prin echilibrarea acestuia. Rețeaua existentă este prea puternică pentru a fi complet întreruptă, dar, de asemenea, este imposibil să fie evitate întreruperile de urgență și de stabilizare.

Restricționarea iluminatului stradal în condițiile de lumină naturală mai scurtă toamna și iarna a avut un impact negativ asupra siguranței rutiere, dar nu a condus niciodată la o creștere a criminalității.

În planificarea unei invazii la scară largă, Kremlinul a contat aparent pe „neputința guvernului ucrainean”, dar Ucraina nu s-a „năruit” de la primele lovituri și a fost capabilă să provoace înfrângeri dureroase inamicului atât pe câmpul de luptă, cât și pe arena internațională.

În condițiile războiului, Ucraina a dovedit stabilitate instituțională și și-a asigurat un sprijin puternic al partenerilor săi. Atacurile asupra infrastructurii energetice reprezintă o provocare majoră pe care Ucraina o va înfrunta și în continuare.

În același timp, canalele Telegram încearcă să provoace cât mai multă neliniște în rândurile publicului, să transforme nemulțumirea generală a oamenilor , în ură față de guvernul central, autoritățile locale, locuitorii din alte regiuni și chiar propriii vecini care pare să petreacă mai multe ore fără pene de curent.

Publicul țintă este convins cu sârguință că este „tratat incorect”.

Publicațiile se bazează atât pe informații reale, cât și pe falsuri. Sunt interpretate cu reacredință declarații ale oficialităților ucrainene și fragmente din publicații din mass-media străină. În același timp, mesajele răuvoitoare sunt transmise prin „comentariile unor participanți la discuții”. Printre altele, cele mai frecvente sunt:

fragmente din „scrisori ale cititorilor nemulțumiți” (deși nu există feedback de la astfel de canale);

fotografii cu „documente oficiale”, în jurul cărora se construiește conspirația;

extrase din „note analitice” false furnizate de „surse din biroul prezidențial”. 

 Un vector major în eforturile de a demoraliza ucrainenii este campania de calomnii care vizează refugiații ucraineni în țările UE, în primul rând Polonia.

Cititorilor li se impune impresia că:

  • refugiații sunt lăsați să se descurce singuri, deoarece sprijinul lor este în scădere, în timp ce guvernul Ucrainei ignoră problemele cetățenilor din străinătate;
  • Ucrainenii intră în mod regulat în tot felul de altercații, provocând sau devenind victime ale atacurilor locuitorilor locali agresivi.

Mesaje similare sunt răspândite și de resursele de propagandă rusă care nu le imită pe cele ucrainene. Campania are ca scop să-i facă pe ucraineni să se simtă fără speranță, deoarece „nimeni nu îi așteaptă” și „nu există locuri unde să se refugieze”.

Acest lucru este din nou menit să impulsioneze ideea că singura cale de ieșire este oprirea rezistenței și acceptarea „pacii cu orice preț”.

Administratorii canalului se asigură că îi pun pe cei care au plecat și pe cei care au rămas unul împotriva celuilalt, pentru a crea un curent suplimentar de falsă polarizare a societății.

Principala țintă este demoralizarea și disperarea. Ce vrea inamicul?

Circulația și numeroasele repetări ale acestor mesaje au ca scop demoralizarea ucrainenilor și devalorizarea luptei sale eroice împotriva invadatorilor. Propagandiștii ruși lucrează pentru:

  • privarea ucrainenilor de credința în victorie și convingrea lor că rezistența este zadarnică;
  • Rostogolirea ideii că nu rușii sunt responsabili pentru orice nouă distrugere, ci Forțele de Apărare ale Ucrainei și conducerea militară și politică a țării care refuză să cedeze inamicului;
  • Subminarea încrederii cetățenilor în propria lor armată, reducerea nivelulului de sprijin pentru personalul militar și voluntari și în special a sprijinului financiar;
  • Convingerea societății ucrainene că nu există alternativă pentru a face concesii inamicului și că pierderea teritoriilor și a suveranității este inevitabilă.
  • Promovarea încercărilor de a descrie loviturile rusești ca acte de răzbunare împotriva ucrainenilor pentru distrugerea podului Crimeea sau alte sabotaje făcute pe teritoriul Federației Ruse, transferând astfel responsabilitatea de la agresor la victimă, încercând astfel să se insufle ucrainenilor sindromul Stockholm.

Canalele Telegram menționate mai sus mimează starea de spirit a ucrainenilor, lăsând impresia că „simpatizează” cu suferințele ucrainenilor și chiar condamnă acțiunile Rusiei (asigurându-se totodată să discrediteze Forțele Armate și conducerea Ucrainei). Doar că anumite fraze și poziții dezvăluie adevărata natură rusească a acestor canale. 

Prin urmare, principala sarcină a manipulatorilor este de a răspândi disperarea în rândul ucrainenilor și de a le alimenta dorința de a pune capăt războiului, sau cel puțin de a opri bombardarea infrastructurii lor, dând agresorilor ceea ce își doresc.

Trebuie reținut că atunci când Kremlinul semnalează că dorește „negocieri”, „încetare a focului” sau „armistițiu”, intenția reală este de a obține o pauză operațională pentru a restabili și a dezvolta capacitatea forțelor lor terestre.

Acesta este scopul eforturilor atât publice, cât și private ale diplomației ruse și a terorii rachetelor împotriva orașelor ucrainene.

Canalele Telegram anonime asigură suportul informațional pentru această masivă operațiune de demoralizare și dezinformare , țintind opinia publică, încercând să manipuleze ucrainenii și să submineze unitatea și spiritul lor de rezistență în fața agresorilor ruși.

Astfel de „sugestii” ar trebui privite critic. Mormintele comune descoperite pe teritoriile eliberate din Harkov și regiunea Herson au demonstrat mai bine decât orice, că ocupația rusă este mult mai periculoasă pentru civili decât loviturile cu rachete sau întreruperile de curent. Doar expulzarea inamicului din Ucraina va garanta siguranța și va salva vieți omenești.

13/12/2022 Posted by | CONTRAPROPAGANDĂ | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Vladimir Soloviov, propagandistul favorit al lui Putin, crede că: „Gulagurile sovietice erau mai bune decât lagărele naziste”

Foto: Soloviov e decorat de Putin

Vladimir Soloviov, considerat propagandistul favorit al președintelui rus Vladimir Putin, a explicat într-o emisiune la postul Rossiya-1 că „gulagurile sovietice erau mai bune decât lagărele naziste”, pentru că doar „reeducau” nu „dezumanizau” și din acest motiv „descendenții nazismului” nu îi văd pe ruși „ca pe oameni, ci ca pe orci”.*

„În lagărele de muncă forțată din Uniunea Sovietică, îți știau numele și tu știai sub ce lege ai fost închis, erai un individ. În lagărele de concentrare germane, nu mai aveai individualitate”, a afirmat Soloviov, citat de HotNews.ro., preluat de https://timpul.md.

Potrivit acestuia, gulagurile sovietice erau create „pentru a reeduca”, în schimb, un lagăr de concentrare nazist, „un lagăr de concentrare european, avea scopul de a te distruge ca persoană și să te rupă în bucăți”.

Făcând aluzie la Ucraina, el spune că:

„Acum, descendenții ideii naziste în Europa, vorbesc despre noi ca despre niște orci, vorbesc despre noi ca despre cetățeni ai Rusiei care trebuie să ducă responsabilitatea (…) nu ne văd ca pe indivizi, nu ne văd ca pe oameni. Dezumanizare. Ne neagă dreptul de a fi noi înșine. Aceasta e principala diferență dintre noi și ei. Ucraina care este bolnavă de nazism nu ne vede ca pe oameni. Pentru ei, suntem orci, rașiști, dar tot ne e milă de ei. Tot ne gândim la ei ca la ai noștri, dar și-au pierdut mințile. Urâm păcatul, nu pe păcătos. Din acest motiv vom câștiga”, a mai spus propagandistul favorit al Kremlinului.

NOTĂ

*Presa ucraineană și mulți oficiali ucraineni compară trupele ruse cu ”orcii”, monștrii celebri din cartea lui J.R.R. Tolkien, Stăpânul Inelelor, scrie BBC.

În roman, orcii sunt văzuți ca „brutali, agresivi și haotici”, spune Ostap Slyvynsky, profesor asociat la Universitatea din Liov, specializat în literatură.

Unii ucraineni compară Rusia cu însăși „Mordor” – făcând aluzie la un pământ întunecat din cartea lui Tolkien. Astfel de imagini le oferă ucrainenilor o metaforă ușor de înțeles a ceea ce se întâmplă în viața reală.

„Lumea fanteziei pune un accent foarte clar pe ceea ce este bun și ce este rău”, explică profesorul Slivinski. „Acești termeni sunt un fel de eufemisme. Este mai bine să numim rușii „orci” decât să le ascociem cuvinte mai vulgare”, adaugă el.

04/09/2022 Posted by | POLITICA | , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: