CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Revizionismul Ungariei combătut de Corneliu Coposu și Ion Rațiu

Victor Roncea Blog

Corneliu Coposu și John Rațiu despre revizioniștii Istoriei Ungariei

Martor activ la unele dintre cele mai importante evenimente care au marcat istoria României în secolul trecut, Corneliu Coposu a fost implicat şi în problematica  combaterii revizionismului maghiar, manifestat în special prin disidenţii maghiari din Occident.

Potrivit istoricului sălăjean Marin Pop, cel care şi-a dedicat o bună parte din activitate studierii dosarului cu 38 de volume pe care Corneliu Coposu îl avea la Securitatetotul a început în 1979.

Atunci, Seniorul împreună cu Ion Jovin, fostul medic al lui Iuliu Maniu, au elaborat o lucrare intitulată Reflexiuni asupra propagandei revizioniste maghiare în străinătate şi asupra mijloacelor de a le combate“.

Fără ca autorii să ştie, lucrarea a ajuns la Ion Raţiu, la acea vreme disident în Marea Britanie, fiind publicată în Buletinul de Informaţii pentru Românii din Exil (BIRE) din luna iulie 1979.„Secuii reprezintă şi azi o enigmă a trecutului“.
În acest context, Corneliu Coposu realizează şi un studiu din perspectivă istorică şi
comportamentală asupra secuilor din România, asumaţi de catre  maghiari, drept… conaţionali, fapt contrazis, însă, de Senior în paginile studiului.


„ Istoria nu a reuşit, în lipsă de documente sigure, să elucideze, până acum, problemele originii şi vechimii lor. Cercetătorii istorici maghiari, preocupaţi  de problema secuiască, în marea lor majoritate, i-au considerat,  din timpurile cele mai vechi, ca un popor de origine străină de neamul ungurilor“, scrie Coposu în studiul Despre secui.

De asemenea, în acelaşi studiu, Seniorul citează documente şi istorici cunoscuţi care vorbesc despre originile secuilor.

Diploma regelui Andrei al II-lea (1224) îi consideră «bisoni». Notarul Anonymus al regelui Bella îi numeşte «populi Athylae», descendenţi ai hunilor, refugiaţi în munţi după prăbuşirea imperiului lui Attila.
Cronicarul maghiar Simon Keza este de acord cu notarul Anonymus. Istoricul maghiar Karacsony le atribuie origine gepidă. Stilzing îi consideră pecenegi. 

Schlozen afirmă că sunt rămăşiţe de cumani. Verantis, fără a face precizări mai amănunţite, crede că sunt popor asiatic, diferit de poporul maghiar. Pauler socoteşte că sunt de origine turco-cabară. Thury vrea să demonstreze că sunt avari“.

Astfel enumeră Coposu originile atribuite secuilor de-a lungul timpului, origini în mod evident diferite de cele ale poporului maghiar. Revizioniştii maghiari insistau pe originea comună a secuilor cu maghiarii pentru a-şi motiva dorinţa lor şi încercările de refacere a Ungariei Mari. 

Mai apropiați de domnitorii români, Corneliu Coposu consemnează că secuii au convieţuit paşnic întotdeauna cu românii, cu ai căror domnitori au avut, mereu, relaţii mult mai bune decât cele pe care le aveau cu voievozii maghiari.

„Istoria ne dovedeşte că, în repetate rânduri, speranţele secuilor s-au îndreptat către Domnitorii Principatelor Române, de la care aşteptau dreptatea refuzată de voievozii maghiari ( mai ales in timpul principilor Bathory, Sigismund, Martinuzzi, Apafi).

Hrisoavele vechi ne arată că secuii plăteau dijmă lui Ştefan cel Mare, domnul Moldovei, şi întreţineau legături constante cu urmaşii lui“, scrie Seniorul despre apropierea istorică dintre români şi secuii din România.
Corneliu Coposu, jurnalist redutabil, subliniază că între populaţia indigenă românească şi secui nu s-au înregistrat evenimente conflictuale importante, cel puţin până la sfârşitul deceniului al treilea veacului trecut si au împrumutat obiceiuri româneşti .

De asemenea, în studiul realizat de Coposu se arată că secuii s-au adaptat la circumstanţele locale. Secuii au împrumutat elemente de organizare, datini, meserii, artă populară, cântece şi dansuri de la populaţia băştinaşă romanească şi au convieţuit cu aceasta în armonie, chiar în condiţiile determinate de unele privilegii care le-au fost acordate de legislaţia feudală maghiară„Fiind socotiţi şi ei «minoritari», s-au solidarizat, în mod firesc, cu populaţia românească, socotită minoritară în propria ţară şi oprimată cu prioritate de către regimurile feudale. 

Istoria ne oferă repetate dovezi ale acestei solidarităţi (răscoala comună sub voievodul Nicolae Csaky – 1430; răscoala fiscală sub Matei Corvinul – 1457; revolta contra principelui Ion Sigismund; adeziunea la politica de unificare a domnitorilor moldoveni Petru Rareş şi Alexandru Lăpuşneanu; colaborarea cu Mihai Viteazu, care a restabilit privilegiile secuieşti)“,completează Corneliu Coposu.
Potrivit istoricului Marin Pop, studiul, realizat în 1979, nu a fost publicat niciodată, fiind păstrat pentru posteritate doar prin „grija“ organelor Securităţii. Prezentat de Securitate drept susţinător al disidenţilor maghiari revizionişti

Poziţia faţă de problematica revizionismul maghiar este exprimată cel mai clar de Corneliu Coposu într-o importanta scrisoare adresată, în 1986, lui Ion Raţiu, aflat la vremea aceea la Londra.

Întreg documentul, precum şi contextul care l-a generat sunt prezentate, integral, într-o lucrare amplă şi inedită dedicată întregii familii Coposu. Este vorba despre „Monografia familiei Coposu – între istorie şi memorie“, scrisă de Marin Pop.

Salajul pur si simplu

Acesta a venit după ce, pe 21 octombrie 1986, organele Securităţii au interceptat convorbirea telefonică dintre Corneliu Coposu şi un reporter al postului de radio BBC şi cu Ion Raţiu, preşedintele Uniunii Românilor Liberi

Securitatea susţinea că a obţinut date din care rezultă că cei din străinătate încercau să-i stimuleze moral pe Corneliu Coposu, Ion Puiu şi Nicolae Carandino, determinându-i să se menţină pe poziţii ostile ţării noastre şi să adere la «Apelul disidenţilor din ţările est-europene», lansat în străinătate.

După cum reiese din nota de studiu a Securităţii, datată 12 decembrie 1986, postul de radio Europa Liberă s-a lăudat cu ştirea că Ion Raţiu, în calitate de preşedinte al Uniunii Românilor Liberi, ar fi declarat că şi din România s-au primit trei adeziuni la „Apelul disidenţilor din ţările est-europene pentru respectarea drepturilor omului“.  

Corneliu Coposu şi Nicolae Carandino „au avut reacţii de respingere a acestei acţiuni“, trimiţând scrisori lui Ion Raţiu şi la Europa Liberă, în acest sens.atentionandu-l pe Ion Raţiu ca a căzut în capcana maghiarilor care în realitate, duceau o amplă campanie revizionistă“.

De asemenea, i-a precizat că Apelul, după ce elogia curajul ungurilor în 1956,deplângea de fapt soarta Ungariei şi îndemna la realizarea Ungariei Mari de dinainte de 1918.

Scrisoarea pe care Corneliu Coposu i-a adresat-o lui Ion Raţiu, sub comunism!


Dragă Iancule, Am aflat cu surprindere din emisiunea postului de radio „Europa Liberă“ din 20 octombrie 1986, ora 17.00,  informaţia că aş fi adresat un mesaj prin care, împreună cu alţi doi naţional-ţărănişti, aş fi făcut cunoscută adeziunea mea la o declaraţie semnată de 122 de disidenţi maghiari, polonezi, cehoslovaci şi est-germani, exprimându-mi, în acelaşi timp, admiraţia pentru lupta curajoasă dusă de poporul maghiar cu treizeci de ani în urmă, cum şi hotărârea de a mă alătura luptei pentru cererile menţionate în declaraţie.

Sursa informaţiei îţi era atribuită ţie, în calitate de preşedinte al „Uniunii Mondiale a Românilor Liberi“. Aşa cum ţi-am transmis în convorbirea telefonică avută, şi aşa cum am comunicat şi corespondentului postului BBC, tot la telefon, cred că este vorba fie de o confuzie regretabilă, care ar trebui lămurită, fie de o inexplicabilă inducere în eroare. Informaţia, aşa cum a fost difuzată, trebuie rectificată în mod onest urgent. 

Eu nu cunosc niciun disident din ţările menţionate şi, până acum, nu am luat cunoştinţă nici de conţinutul documentului întocmit de cei 122 de disidenţi sau de cererile pe care le cuprinde. În consecinţă, nu am putut să-mi manifest în vreun chip adeziunea la un text necunoscut.

De altfel, nici nu mi-a fost solicitată o asemenea adeziune de către nimeni. În luna curentă, am fost aproape imobilizat de o criză acută de sciatică şi am fost indisponibil. Iar pe Carandino şi pe Puiu nu i-am văzut de mai multă vreme. Impresia mea este că în vederile expatrioţilor români intră, cu prioritate, campania anticomunistă, iar concret, condamnarea represiunii sovietice antimaghiare de la 23 octombrie 1956, care văd că este aniversată cu mare amploare în SUA.

Eu socotesc şi acum, ca în întreg trecutul meu politic, pe care-l consider consecvent, că interesele majore şi permanente ale României, care ar trebui să constituie o evanghelie adevăraţilor patrioţi includ: integritatea teritorială în vest şi în est, până la graniţele etnice ale neamului, independenţa naţională, suveranitatea deplină şi ordinea generată de conceptul unei democraţii desăvârşite, care garantează drepturile fundamentale şi libertăţile neîngrădite ale întregii populaţii, inclusiv ale naţionalităţilor minoritare.

Aceste precepte fundamentale nu trebuie să fie niciodată subestimate sau trecute pe planul al doilea al preocupărilor noastre nici măcar în focul temporarelor noastre adversităţi de ordin ideologic.

Este vorba de un comandament suprem care rezultă în mod evident din trecutul nostru, din viaţa şi activitatea intransigentă a lui Iuliu Maniu, dar şi din lupta seculară a marilor patrioţi ai istoriei noastre, în rândul cărora se înscrie, pe loc de frunte, preacinstitul tău antecesor, marele preşedinte, doctorul Ioan Raţiu.

 În ce priveşte tendinţa voastră de colaborare cu expatriaţii maghiari pentru anumite obiective comune, cred că aceasta ar trebui să fie riguros condiţionată din partea românilor de o declaraţie publică neechivocă făcută de Comunitatea Maghiarilor Emigraţi că renunţă definitiv la calomnierea României, la falsificarea istoriei, la acţiunile lor revizioniste, la revendicarea, directă sau mascată, a Transilvaniei noastre.

Ungaria Mare a tuturor nedreptăţilor şi asupririlor a fost definitiv înmormântată

Agitaţiile şi calomniile împrăştiate în Apus nu o vor resuscita. Se pare că între propaganda cu nuanţă transparent revizionistă şi cu ieşiri inadmisibile la adresa ţării noastre, pe care le girează inclusiv oficialitatea maghiară comunistă din Ungaria şi propaganda deşănţată şi injurioasă desfăşurată în Occident de către ungurii comunişti expatriaţi ar exista o subtilă şi discretă convergenţă. 

Din păcate, se pare că această propagandă lipsită de temei câştigă teren odată cu amplificarea simpatiei dobândite de Ungaria în ţările din vest. Românii ar trebui, după modesta mea opinie să fie rezervaţi în manifestările publice din Occident, care,  ar putea declanşa, consolidarea poziţiei ascendente şi periculoase pentru interesele noastre naţionale a politicii Ungariei şi postulatele ei în areopagul internaţional.

Rezonanţa pe care a izbutit să o producă iar în Occident, necontenita popularizare a tezelor maghiare ar trebui să stârnească îngrijorare nu numai guvernanţilor ţării, ci şi comunităţii – atât de dezbinate – a românilor din străinătate

Cercurile lesne influenţabile din Apus, receptive la tânguirile vecinilor noştri, ar trebui să fie informate despre realităţile istorice, politice, geografice şi economice ale atât de puţin cunoscutului Răsărit al Europei.

 Actualul guvern comunist de la Budapesta, în relaţii „frăţeşti” cu partidul şi guvernul din România,  a uitat că înainte cu vreo şapte decenii, la 1 mai 1919, guvernul revoluţionar comunist maghiar a declarat solemn, prin notificarea lui Bela Kun adresată României: „Recunoaştem fără rezerve pretenţiile teritoriale naţionale revendicate de la România“.

De altfel, la 25 noiembrie 1947, delegaţia guvernamentală maghiară, în frunte cu prim-ministrul comunist, Lajos Dinnyés, a proclamat categoric că„problema litigioasă dintre ţările noastresa fie considerată rezolvată, opinia publică maghiară este recunoscătoare României pentru drepturile naţionale cetăţeneşti acordate ungurilor din Transilvania“. 

Declaraţie succesiv confirmată la 25 noiembrie 1956 şi la 26 februarie 1958.

 Comitetul foarte activ al maghiarilor liberi, oploşiţi în străinătate, care îşi asumă gloria martirajului din octombrie 1956, ar trebui să-şi dea seama că nu se pot întemeia revendicări absurde şi nejustificate în dauna României, pe consideraţiuni de eroismantisovietic.

Lumea românească, fără să nutrească aversiune împotriva poporului vecin sau împotriva concetăţenilor de rasă maghiară, manifestă o justificată indignare împotriva noului val de revizionism, care poate că, în caleidoscopul frământărilor din ţările occidentale, nu este recepţionat la adevărata lui intensitate. Închei aceste sumare consideraţiuni dorindu-ţi sănătate şi multe bucurii româneşti.

Cu vechea prietenie, Corneliu Coposu

 (SURSA: Cota: ACNSAS, Fond Informativ, dos. I 149087, vol. 29, f. 176-179, reprodusă de https://www.infobrasov.net/corneliu-coposu-si-john-ratziu-despre-revizionistii-istoriei-ungariei/ )

08/09/2021 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Continuitatea şi consecvenţa mişcării revizioniste maghiare anti-Trianon. VIDEO (I)

 

 

 

Image result for antitrianon photos

Foto: Afiş revizionist maghiar

 

 

Continuitate şi consecvenţă

 

Cu ceva timp în urmă, apărea, în ziarul “Adevărul”, un articol sub titlul “Condamnând Trianonul şi tratatele de bază cu vecinii – 200 de gazetari şi scriitori de la Budapesta solicită modificarea frontierelor Ungariei” (Corespondenţă de la Dorin Suciu), următorul text:

“Dacă în Europa graniţele s-au schimbat, este nerealist să credem că doar graniţele Ungariei nu se pot modifica, a fost concluzia la care s-a ajuns în cursul adunării de constituire a Societăţii Trianon pentru Dreptatea Ungară şi a Fundaţiei pentru Dreptatea Ungară.

La reuniunea care a avut loc la sediul Comunităţii Ziariştilor Unguri au participat circa 200 de persoane, mare parte dintre ele fiind profesionişti ai condeiului – gazetari şi scriitori – cu vederi radicale de dreapta.

Oaspetele de onoare a fost Ernö Raffay, istoric, fost secretar de stat în Ministerul Apărării.

Dacă minorităţile maghiare de peste graniţe nu pot obţine drepturi speciale, cum ar fi dreptul la autodeterminare, şi nici autonomie teritorială, atunci singura soluţie este modificare frontierelor, a proclamat Ernö Raffay. Istoricul ungur, care nu este la prima declaraţie de acest gen, a susţinut că revizuirile teritoriale din anii 1938-1941 au constituit succese ale diplomaţiei ungare şi au fost reflexul unei politici juste.

Astfel de prilejuri au existat şi după 1989, doar că ele nu au fost folosite.

Raffay a dat ca exemplu de ocazii ratate divizarea Cehoslovaciei, când pentru un scurt interval de timp Slovacia încă nu exista <<de jure>> şi, practic, nu avea nici posibilitatea de apărare armată (!), perioada conflictului iugoslav în care Serbia era pusă în dificultate de confruntarea ei cu Croaţia sau de cea în care au existat serioase încordări ruso-ucrainene pe motivul împărţirii rachetelor atomice şi a flotei din Marea Neagră.

Istoria nu s-a oprit. Important este să aştepţi prilejul şi să-l foloseşti. Dacă Uniunea Sovietică s-a destrămat, ca şi Iugoslavia sau Cehoslovacia, dacă în Europa graniţele se mişcă, este nerealist să crezi că doar hotarele Ungariei nu se pot mişca, a tras concluzia fostul demnitar.

Ziaristul István Kocsis a folosit o argumentaţie inedită: nu Ungaria suferă de psihoza Trianonului, ci statele care au beneficiat de pe urma desmembrării ei.

Proclamându-se state naţionale, refuzând să acorde minorităţilor dreptul la autodeterminare, ţările vecine nu au respectat prevederile tratatului din 4 iunie 1920, ceea ce justifică revizuirea acestuia.

Suntem aici ca în Europa să nu fie un nou război, ca ea să nu se clădească pe minciună. Trianonul este o problemă europeană, nu ungară, a proclamat ziaristul şi scriitorul Dénes Kiss.

Conform redactorului-şef adjunct al săptămânalului Magyar Forum, tratatele Ungariei cu vecinii ei, trecute sau viitoare, nu sunt decât noi mici Trianonuri.

Alţi vorbitori au propus schimbarea denumirii noilor organizaţii în Liga Revizionistă,

Societatea anti-Trianon sau Asociaţia pentru Revizuirea Trianonului, precum şi înfiinţarea de filiale

în Ungaria şi ţările vecine. (…)”

Am reprodus textul respectiv pentru că suntem în măsură să furnizăm noi date despre “Societatea Trianon pentru Dreptatea Ungară”, devenită între timp “Mişcarea Revizionistă Maghiară” (Magyar Revizios Mozgalom – MRM), mişcare ce îşi propune “să aducă la ordinea zilei” problema “modificării nedreptelor hotare trianonice” şi să redea revizionismului maghiar “eficienţa de odinioară”.

Cum şi în ce fel, vom vedea în cele ce urmează

 

 

Stabilitatea graniţelor şi opinia publică internaţională

 

Volumul de propagandă antitrianonică şi, implicit, antiromânească vehiculat pe aceste reţele este imens şi are o forţă de penetrare ce depăşeşte de departe presa (convenţională) scrisă şi audio-vizuală. O emisiune radio sau de televiziune rămâne – atât cât rămâne – doar în memoria oamenilor, un ziar (citit sau doar răsfoit) se aruncă, pe când cele inserate pe Internet rămân ca într-o bibliotecă sau arhivă.

Ba, mai mult, acest mijloc de informare permite şi dialogul şi, mai important poate, permite difuzarea unei informaţii “în progresie geometrică”.

Cotidianul budapestan Magyar Nemzet (5 iunie 2001) reproducea discursul

rostit în 4 iunie 2001 de către un reprezentant al  guvernului maghiar – ministrul Harrach Péter:

“Astăzi putem afirma, fără echivoc, că Diktatul de la Trianon a fost un act profund nedrept

care a mutilat ţara şi a sfârtecat naţiunea. (…) Trebuie să ne gândim şi la reabilitarea mutilărilor

trianonice.

Aceasta însă nu se poate realiza cu o naţiune cuprinsă de laşitate şi confuzie identitară, pentru aşa ceva este nevoie de o înaltă conştiinţă naţională. (… ).

O naţiune în continuă scădere demografică, ce-şi subminează singură vâna biologică, nu este în stare să continue mileniul pe care înaintaşii l-au trăit, aici, în Bazinul Carpaţilor”.

Aşadar, un discurs fără echivoc revizionist, în gura unui oficial ungar!

Image result for antitrianon photos
 

“Mişcarea Revizionistă Maghiară” şi Internetul

 

Să vedem, în continuare, în ce constă activitatea practică a “Mişcării Revizioniste Maghiare” (MRM) şi să o ilustrăm şi cu câteva “documente” preluate de pe Internet.

 

„Scopul MRM este de a revigora, prin demonstraţii şi acţiuni de propagandă, revizionismul maghiar şi de a-i reda eficienţa de odinioară. (…) MRM îşi propune o atenţionare de proporţii în favoarea conceptului de “Dreptate Ungariei”, pentru a-l aduce la ordinea zilei.

În ziua de 4 (ziua tragediei de la Trianon) a fiecărei luni, începând cu orele 16,30 (ora semnării Diktatului), vom ţine o demonstraţie de atenţionare, timp de un ceas, în vreuna din zonele de mare circulaţie ale capitalei. Se vor intona cântece patriotice şi revizioniste, se vor distribui materiale revizioniste. Vom strânge semnături în sprijinul cauzei, urmând ca acestea să fie înaintate

în cursul anului 2002, sub forma unei petiţii, Parlamentului Maghiar.

Convocatoarele vor fi publicate şi în ziarul A Demokrata şi, de asemenea, difuzate de către

Pannon-rádio.

În urma strădaniei noastre, sperăm că, pe parcurs, şi MIEP se va putea referi la susţinerea civică a problemei şi, la fel, viitorul guvern.”

Semnează Budaházi György (membru fondator), proprietarul barului ARKADIA.

Iată, aşadar, că alături de “Clopotul Trianonului” de la “Zebegény” (care, începând cu 4 iunie 2001, bate zilnic la orele 16,30 reamintind “tragedia de la Trianon” şi vestind “unitatea ţării lui Szent István”), ora “fatidică” – şi data de 4, fireşte – sunt reamintite, public, şi prin demonstraţii lunare ce au loc în punctele de maximă circulaţie ale Budapestei.

Pe de altă parte, nu putem să nu remarcăm că demonstraţia cu pricina (cea din 4 ianuarie 2002) era autorizată de către Poliţie, ceea ce presupune girul acesteia acordat cauzei revizioniste!

Să vedem, însă, cum arăta un manifest revizionist, distribuit cu ocazia demonstraţiilor respective, dar răspândit şi în întreaga lume prin intermediul Internetului.

Desigur, ceea ce vom reda este varianta de circulaţie internaţională (redactată în limba engleză), parţial tradusă, parţial reprodusă ca atare:

“Doamnelor şi domnilor, aceste câteva rânduri vă sunt oferite, spre a fi citite, de către o organizaţie civică ce reprezintă o ţară cândva impunătoare, astăzi redusă la proporţii nesemnificative.

Vă rugăm să ne sprijiniţi în lupta noastră paşnică, dusă împotriva uneia dintre cele mai mari nedreptăţi din istoria europeană: Diktatul de la Trianon.

Este vorba despre naţiunea maghiară. Strămoşii noştri, hunii, au apărut în Europa, în Bazinul Carpatic, în secolul IV e. n. şi au pus bazele unui puternic imperiu, care a rezistat până în secolul V e. n. Este posibil ca naţiunile europene să fi dus cu ei lupte grele, însă astfel de lupte s-au purtat şi între propriile triburi. După aceasta, avarii, strămoşii noştri direcţi, s-au stabilit în acest areal.

Triburile ungare, de la care îşi trage numele această naţiune, au sosit în Bazinul Carpatic în secolul al IX-lea e. n. Ne-am luptat în multe războaie, în întreaga Europă, însă am avut şi motiv s-o facem:

Charlemagne a jefuit multe din comorile strămoşilor noştri avari.

În anul 1000 e. n. regele nostru István a trecut la romano-catolicism şi a transformat ţara într-un avantpost oriental al creştinătăţii.

Istoria noastră dovedeşte cât de reale sunt aceste fapte.

În anul 1242, după ce au măcelărit jumătate din naţiunea maghiară, mongolii au părăsit ţara noastră şi nu au mai ajuns niciodată în Europa Occidentală. N-au ajuns, pentru că secole în şir am continuat să ne luptăm cu ei şi i-am respins de fiecare dată.

În pofida acestei permanente ameninţări, am redevenit o ţară puternică.

Sigismund de Luxemburg, împăratul Imperiului Romano-German, şi-a început cariera ca rege ungar, iar sub domnia regelui nostru Mátyás I-ul am avut o mare influenţă în întreaga Europă.

În ciuda faptului că avem mai multe rădăcini comune cu ei decât oricare altă naţiune din Europa, am oprit năvălirile turceşti timp de sute de ani.

În cele din urmă, am fost cuceriţi de către turci în 1526, dar în timpul celor 150 de ani de ocupaţie otomană aceştia n-au mai putut să înainteze dincolo de ţara noastră.

Zonele neocupate de turci au fost luate de dinastia Habsburg, care a putut să trăiască în linişte, cu preţul sacrificiilor noastre.

Din acest moment istoric, naţiunea noastră a început să piară. Turcii au lăsat după ei doar o treime din populaţia ţării.

După aceea, naţiunea noastră şi-a pierdut cei mai buni fii în războiul de independenţă dus împotriva habsburgilor. În aceste condiţii, am permis altor naţiuni să se stabilească în ţara noastră. În pofida acestei ospitalităţi, când am ajuns într-o serioasă criză politică internă, după primul război mondial, aceste popoare, în cârdăşie cu ţările lor de origine (limitrofe Ungariei) şi cu ajutorul puterilor occidentale, ne-au atacat ţara, au ocupat-o şi au jefuit-o.

Aceasta a fost situaţia când mica noastră delegaţie a plecat la Trianon, unde puterile victorioase ne-au forţat să încheiem un atare tratat, încât două treimi din ţara noastră milenară a ajuns în mâinile ocupanţilor străini.

Mai mult, în calitate de componentă a Monarhiei Habsburgice învinse, Ungaria a fost obligată să plătească grele despăgubiri de război, deşi politica ungară s-a opus războiului, neavând nici un interes să-l declanşeze.

În perioada regrupării sferelor de influenţă de după primul război mondial, cu sprijin din partea Germaniei, am primit înapoi unele din teritoriile noastre populate de unguri, însă la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, graniţele nedrepte au fost din nou impuse cu forţa. Ele încă există!

Suntem singura ţară din lume înconjurată, în totalitate, de teritoriile sale! Sunt milioane de fraţi unguri ce trăiesc, sub opresiune, în toate ţările limitrofe!

Nu purtăm ură în sufletele noastre. Dorim doar să ne recăpătăm pământul strămoşesc şi să ne recuperăm milioanele de fraţi.

În marele joc de noroc numit ISTORIE, popoarelor le sunt împărţite cărţi fie bune, fie rele.

Nouă, de cinci sute de ani, ni se dau doar cărţi mizerabile, dar n-am părăsit masa de joc, am învăţat să jucăm cu cărţi proaste, să rămânem în joc, să supravieţuim. A sosit însă vremea să primim şi nişte cărţi bune.

Vă rugăm să păstraţi acest “fluturaş”, să-i reţineţi conţinutul, să-i ajutaţi pe politicienii din ţara d-voastră să analizeze cu pertinenţă această chestiune şi să sprijiniţi lupta noastră dreaptă.

Vă mulţumim pentru sprijin.”

(Acest manifest poate fi găsit atât pe site-ul organizaţiei, cât şi pe altele, cum ar fi, de pildă, http://www.nemnemsoha.hu, sau http://chat.trefort.net).

 

VA URMA

 

MISCAREA REVIZIONISTA MAGHIARA

de Aurel Millea

 

 

VIDEO:

 

 

19/05/2017 Posted by | DIVERSE | , , , , , , , , , , , | 33 comentarii

   

%d blogeri au apreciat: