„Jandarmul român” dezgropat de propaganda trădătoare dodonistă din R.Moldova. VIDEO
Preşedintele slugă rusească al R.Moldova, Igor Dodon, a anunţat recent crearea unei „platforme de rezistenţă”, menite să reunească moldovenii care nu împărtăşeşc ideea reunificăriii cu România.
Şeful statului a precizat că „Frontul Naţional” e pregătit pentru cazul în care „situaţia va ieşi de sub control pe 25-27 martie”, când la Chişinău vor fi organizate manifestări de amploare consacrate împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire din 1918, iar Basarabia a fost primul teritoriu locuit de români care a votat reunirea cu Ţara Mamă- România.
Manifestările sunt organizate de Alianța pentru centenar, structură care înglobează asociațiile unioniste de pe cele două maluri ale prutului și din afara granițelor țării.
În contextul în care în această lună românii de pe ambele maluri ale Prutului sărbătoresc Centenarul Marii Uniri, Dodon a lansat recent o campanie „națională” anti-Unire.
Imediat forțele anti-unioniste din R.Moldova au amplificat campania anti-Unire și de denigrare a României pentru contracararea sărbătorii Centenarului Marii Uniri scrie https://deschide.md/ro/stiri/politic/27978/
Președintele a găsit de cuviință să instaleze panouri stradale și să își pună semnătura sub textul „Unionismul trece, patria rămâne. Moldova are viitor! scrie Igor Dodon”.
Printre lozincile antiromâneşti foarte dragi „moldoveniştilor” lui Dodon, care se autointitulează „apărători ai statalităţii R.Moldova”, se află la loc de frunte sloganul „Jandarmul român nu va fi la noi stăpân”, preluat din arsenalul propagandistic sovietic.
Aceste mizerii au fost tipărite pe o mulţime de pliante cu mesaje anti-unioniste care au fost distribuite locuitorilor din Chișinău şi din alte localităţi din R.Moldova, în preajma evenimentului prilejuit de Marșul Centenar, care va avea loc duminică, 25 martie la Chișinău în Piața marii Adunări Naționale.
Pe verso, pliantele în cauză prezintă şi niște „argumente” anti-unire, similare celor din cărțile sovietice de istorie:
„Unirea cu România înseamnă că jandarmii români vor veni aici să fie stăpâni”
„Unirea cu România înseamnă că tu vei rămâne fără țară și neam”
„Unirea cu românia înseamnă că moldovenii vor înceta să existe ca popor independent”.
Acestea dar și alte încă vreo 15 falsuri imprimate pe pliantele respective sunt repartizate cetățenilor R. Moldova, fiind resuscitate de fiecare dată de sluga trădătoare de neam Igor Dodon de la tribună, prin intermediul paginii sale de Facebook sau pe alte căi.
Tot în această perioadă suntem martorii unui fenomen care nu mai poate fi oprit şi anume acela al semnării declarațiilor de Unire cu România de către primăriile şi Consiliile locale din numeroase localităţi din R.Moldova.
„Acest fenomen ia amploare și de fapt, e un răspuns al aleșilor locali, e atitudinea lor față de faptul că acest stat nu are viitor. Este și un răspuns la situația din economie, politică. Oamenii nu mai văd că acest stat ar avea viitor. Ei cred, pe bună dreptate, că bunăstarea lor poate fi asigurată doar după Unire”, a declarat președintele executiv al Partidului Unității Naționale (PUN) din R.Moldova , Anatol Șalaru.
„Vedeți că Dodon și toți ceilalți care consideră că noi vorbim limba moldovenească, uită să spună că și Eminescu, și Creangă, și Negruzzi, și Stamati și toți ceilalți pe care copiii i-au studiat în școală, în perioada sovietică, au fost scriitori care au declarat că sunt români. Și Eminescu, la fel, este român. Dodon știe că umblă cu minciuna în buzunar.
Nu poți să spui că vorbim limba moldovenească, atunci când Mihai Eminescu a spus că „suntem români și punctum”, a declarat recent Mihai Ghimpu, liderul Partidului liberal din R.Moldova.
„Ne aflăm în anul Unirii, anul centenarului și noi vom face tot ceea ce ne stă în puteri ca să promovăm această idee, lansată încă de Mihai Viteazul, realizată de Alexandru Ioan Cuza, ca să nu mai trăim separați, mai ales noi cei care am fost rupți, în mizerie și sărăcie.
E o muncă grea și anevoioasă. Multă lume n-o înțelege, dar această se va realiza într-o zi”, s-a arătat convins liderul Partidului Liberal de la Chişinău.
Ambasada Rusiei la București se folosește de Brâncuși pentru a da mesaje politice românilor și României. FOTO- VIDEO
Foto: Ambasada Rusiei la București
Ambasada Federatiei Ruse în România a lansat un videoclip cu mesaj la adresa românilor și a României.
După ce o agenție de publicitate a publicat in vară un clip ilustrat cu un tren rusesc în care era transferat tezaurul României, acum rușii spun că ar trebui să cunoaștem adevărata istorie.
Astfel, în videoclipul de propagandă postat pe site-ul Ambasadei Rusiei se afirmă că în Primul Război Mondial armata rusă și armata română au luptat împreună pentru independența României.
În cel de-Al Doilea Război mondial, aceleași armate au luptat alături pentru independența Europei, iar copiii români trebuie să învețe adevărata istorie a celor două popoare, o istorie care „n-a fost scrisă de actori, pe un platou de filmare”.
Tot în clipul distribuit pe site-ul ambasadei apar imagini cu Dumitru Prunariu și cu „industrializarea României”.
Ambasadei Rusiei la București anunță și o “contribuție financiară modestă” pentru cumpărarea “Cumințeniei Pământului”.
“In Romania este lansata campania pentru recuperarea patrimoniului national cultural al tarii, inclusiv a sculpturii lui Constantin Brancusi ‘Cumintenia Pamantului’.
Ambasada se alatura actiunii si aduce o contributie financiara modesta la fondul comun creat in acest scop”, se arata intr-un comunicat publicat pe site-ul Ambasadei.
Potrivit unei chitante postate pe pagina de Facebook a Ambasadei, suma donata este de 100 de euro.
Iată și clipul realizat de o agenție de publicitate din România pentru a strânge donații.
Ca urmare a clipului, pe Facebook s-au anuntat proteste.
Reactia Ministerului de Externe
„Apreciem contributia Ambasadei Federatiei Ruse la recuperarea patrimoniului national romanesc si o incurajam sa continue aceasta abordare. Totodata, incurajam sustinerea campaniei de catre orice actor public sau privat, in spiritul respectului pentru valorile culturale ale poporului roman.
Pare insa mai putin explicabila asocierea acestui demers cu un mesaj media, asumat de Ambasada Federatiei Ruse, mesaj care promoveaza o viziune proprie asupra unor capitole din istoria relatiilor bilaterale. Aceasta cu atat mai mult, cu cat este vorba de un domeniu despre care cea mai in masura sa se pronunte este Comisia comuna de istorici romano-rusa al carei obiectiv este tocmai discutarea aspectelor care tin de istorie, in vederea consolidarii increderii reciproce.
Pentru informatii legate de campania oficiala derulata de Ministerul Culturii, va invitam sa vizitati pagina de internet http://www.brancusiealmeu.ro.”
Reactiile romanilor
Romanii au fost invitati, pe Facebook, sa doneze cate un cent ca raspuns la donatia „modesta” a Ambasadei Rusiei pentru Cumintenia Pamantului.
”Ambasadorul Rusiei a anuntat cu mandrie ca a donat 100 de euro pentru Cumintenia Pamantului. Consideram ca suntem jigniti, asa ca va invit sa returnam bacsisul in monede cat mai mic. Un cent ar fi suficient daca ne-am aduna suficienti. Oricum, ar fi bine sa nu ramanem datori, asa cum sunt rusii faţă de noi cu niste zeci de tone de aur, dacă ne oprim doar aici”, este mesajul publicat pe reteaua de socializare.
Postarea publicata pe pagina ambasadei este insotita de un clip replica la cel realizat de Papaya Advertising, in urma cu mai bine de o luna, care facea referire la instaurarea comunismului.
„Despre contributia Ambasadei la recuperarea sculpturii „Cumintenia Pamantului.
In Romania este lansata campania pentru recuperarea patrimoniului national cultural al tarii, inclusiv a sculpturii lui Constantin Brancusi „Cumintenia Pamantului”. Ambasada se alatura actiunii si aduce o contributie financiara modesta la fondul comun creat in acest scop.„, este mesajul transmis pe pagina.
In clip insa, se vorbeste despre cum „armata rusa si armata romana au luptat impreuna in Primul Razboi Mondial pentru independenta Romaniei” si cum in al Doilea Razboi Mondial „au luptat impreuna pentru independenta Europei”. De asemenea, filmuletul prezinta cum Romania „s-a reconstruit economic si social cu ajutorul Uniunii Sovietice si ca „copiii trebuie sa invete istoria adevarata”.
Videoclipul n-a starnit insa reactiile asteptate de Ambasada Rusa. Dupa ce au vazut imaginile, romanii fie l-au ironizat, fie l-au atacat dur, la comentarii.
„Un bun inceput:))) da’ Tezaurul cand il inapoiati? Nu de alta, da’ se face suta de ani de cand e pe la voi. „, a scris George.
„Uniunea Sovietica a furat Romaniei Bucovina de Nord si Basarabia„, a transmis Gabi.
„Ca roman, ma simt profund jignita.„,a scris Emma.
Totusi, au existat si persoane care cu considerat gestul „unul potrivit„.
De asemenea, deputatul Ovidiu Raetchi a dat o replica in Parlament.
„Am cautat in istorie si am identificat doua astfel de valori. Basarabia, pe care un imperiu vecin a rapit-o Romaniei printr-o intelegere cu Hitler, in urma unui ultimatum agresiv. Tezaurul Romaniei, incredintat unor aliati de la acea vreme.
Cu aurul din tezaur am putea achizitiona cateva sute de cumintenii ale pamantului. Acum, daca tot s-a format acest reflex bizar de a darui mai degraba, decat a dobandi, la ambasada Rusiei, contam pe sprijinul ei in aducerea tezaurului in Romania.”
Surse: tvsud.ro/foto-video-ambasada-rusiei; stirileprotv.ro/stiri/reactia-romanilor-dupa-ce-ambasada-rusiei-a-anuntat-o-donatie
RAZBOI ONLINE PURTAT DE RUŞI ÎMPOTRIVA MAREŞALULUI ANTONESCU, CU BATAIE LUNGA SPRE ROMÂNIA…
Foto: Maresalul Ion Antonescu
INAMICII ROMÂNIEI LA CHIŞINĂU. CUM RUŞII AU PORNIT UN RĂZBOI ONLINE ÎMPOTRIVA MAREŞALULUI ANTONESCU.
Sunt cunoscute ultimele luări de poziţie belicoase ale autorităţilor moscovite legate de susţinerea publică de către preşedintele Romåniei a Ordinului Mareşalului Antonescu, din 1941, de trecere a Prutului pentru recuperarea Basarabiei, pămånt romånesc smuls din trupul Romåniei prin odiosul Acord Hitler-Stalin din 1939.
Ruşii nu s-au mărginit doar la a-l ataca public în fel şi chip pe Traian Băsescu, dar au pornit şi o vastă operaţiune de atac la adresa efigiilor romåneşti, cu precădere concentråndu-se în ultima vreme asupra figurii Mareşalului Antonescu. Mai multe grupări de sorginte rusească au trecut la o adevărată operaţiune de batjocorire a imaginii lui Antonescu, utilizånd reţelele de socializare şi mai ales Facebook-ul, unde sunt concentraţi peste 4 milioane de romåni.
Internetul şi reţelele sociale au devenit arme mult mai bine folosite de adversarii României care atacă – prioritar – efigiile statului român, mergându-se pe linii de propagandă desfiinţatoare, utilizându-se cu precădere tehnică „dezinformării gri“ – alternanţa de minciuni sfruntate şi mici picături de informaţii adevărate, dar şi tehnici de persuadare şi intoxicare mai complexe, ce includ atribuirea de identităţi false în mediul online, utilizate pentru a masca originea reală a temelor manipulative. Metodologic, tehnica nu este nouă, este folosită de aparatele de propagandă „neagră“ ale unor state care au dus pe adevărate culmi dezinformarea – termen care şi-a început „cariera“ în mediul sovietic încă din anii 1920.
Dezinformarea desemna un arsenal de mijloace oculte destinate influenţării opiniei publice, discreditării opozanţilor politici, subminării încrederii între aliaţii ostili Uniunii Sovietice, falsificării aprecierilor adversarilor privind realitatea, metodologie adusă pe adevărate culmi de Lenin şi Felix Dzerjinski, părintele KGB. Folosind vechile tactici ale lui Dzerjinsk, în mai puţin de doi ani de la evenimentele din aprilie 2009, care au dus la răsturnarea comuniştilor lui Vladimir Voronin, agenţii Rusiei de la Chişinău au creat baza unei adevărate „rezistenţe antiromâneşti“, drapată în faldurile sovietice ale „moldovenismului“.
Un nou tip de acţiune mediatică a început să se developeze, devenind acum din ce în ce mai clar că este pus în aplicare un concept vast de acţiune, specific intoxicării pe new media. Pentru discreditarea României, a figurilor naţionale ale României cum ar fi Mareşalul Antonescu, a efigiilor statului sau a unor grupuri cu orientare creştină se folosesc în acest scop metode „clasice“ ca zvonurile, insinuările, campaniile de denigrare utilizându-se interpretări tendenţioase ori documente falsificate, răspândite prin intermediul tehnologiilor moderne IT ce au devenit acum o unealtă predilectă.
Atacul la efigia Mareşalului Antonescu a fost executat iniţial dintr-un cont al lui Viorel Furtună, preşedintele Ligii pentru Protejarea Valorilor Democratice din Chişinău, preşedintele fondator al Mişcării Naţional Democrate din Chişinău şi care întreţine site-ul Patriotism Moldova. Viorel Furtună mai are un cont cu numele de Gheorghina Moldovan.
În total are vreo 6 conturi Facebook false. În haita condusă de Viorel Furtună – cel care administra contul Ion Antonescu, mai erau Creţu Mariana – pe Facebook: Marina Kretu, şi Leonid Karagheaur. Mariana Creţu este conducător, iar Leonid Karagheaur este vicepreşedinte în cadrul Ligii pentru Protejarea Valorilor Democratice din Chişinău, care întreţine şi site-urile Mişcarea Naţional Democrată şi Patriotism Moldova. Viorel Furtună colaborează cu organizaţii extremiste maghiare împotriva a tot ceea ce e românesc. Pe site-urile Patriotism Moldova şi cel al Mişcării Naţional Democrate este afişat bannerul Gărzii Secuieşti cu precizarea: colaborare. Pe contul de Facebook oficial al lui Furtună se găseşte link-ul Jobick, formaţiune extremistă maghiară cu care acesta colaborează intens. Csibi Barna, idiotul secui de la noi, obsedatul de Avram Iancu, figurează şi el la loc de cinste pe site-ul „moldovenist“. Un alt apropiat al lui Furtună este şi Alexander Isaev, redactorul gazetei „Comunistul“ din Chişinău, un personaj marcat de românofobie.
Filiera Chişinău
Românofobia a fost alimentată sistematic de la nivelul statului, în Republica Moldova, iar în perioada regimului comunist, vreme de peste un deceniu, s-a format o adevărată Centrală antiromânească la Chişinău, servită de specialişti ruşi. Gruparea lui Furtună face parte dintr-o serie mai largă de organizaţii, dintre care cele mai importante sunt „Federaţia de luptă naţională Voievod“ – care era susţinută de unul dintre miliardarii moldoveni, Anatol Stati, şi Asociaţia Obştească „Scutul Moldovenesc“ ce are în spate elemente din poliţie şi armată, strâns legate de PCRM.
„Asociaţia Obştească «Scutul moldovenesc», Mişcarea de Tineret «Voievod», Mişcarea Naţional-Democrată din Moldova şi alte 35 de organizaţii neguvernamentale sunt organizate pe un model similar sutelor negre – (Ciornaia sotnea), bande ruseşti care, la începutul secolului trecut, organizau la Chişinău, în frunte cu Puriskevici, pogromuri împotriva evreilor şi românilor, mai ales“, consemna într-un articol recent cunoscutul jurnalist de la Chişinău Petru Bogatu.
Organizaţiilor menţionate li se mai alătură Liga Tineretului Rus, cu Igor Tuleantev şi Valeri Klimenko în frunte, Asociaţia Internaţională „Moldova şi Rusia“, condusă de Iuri Maximov, Centrul pentru Protecţia Democraţiei şi Drepturilor Omului, patronată de Mişcarea „Ravnopravie“ etc. La Chişinău se află un semnificativ comandament antiromânesc. Ambasada Rusiei la Chişinău număra peste 1.000 de oameni. Spre comparaţie, Ambasada României la Chişinău număra vreo 20 de oameni cu tot cu ambasadorul. Tot la Chişinău, Armata Rusă avea un foarte important comandament militar, înainte de 1989, retras parţial la Tiraspol, iar unii dintre aşa-zişii lideri separatişti de la Tiraspol, cetăţeni ruşi, locuiesc de fapt la Chişinău, unde deţin vile luxoase. Chiar la nivel oficial Chişinăul a colaborat direct atât cu Moscova, cât şi cu Budapesta împotriva intereselor româneşti.
Ungurii au tot bătut calea Chişinăului şi au întreprins un puternic lobby la nivel european pentru a-şi numi ei un komisar pe Moldova, un soldat de-al lui Soros, Kalman Miszei, prins cu furăciuni, dar păstrat la loc de cinste în reţea. Inamicii României şi-au găsit un culcuş cald la Chişinău, iar actualul regim, cu a sa poleială democratică, are dedesupt, mai la miez, o centrală kaghebistă ce duduie din plin, oligarhii moldo-ruşi cu straie occidentale de azi fiind la bază, cu toţii, kaghebişti până în măduva oaselor, dar înzestraţi acum cu cetăţenie română.
Activitatea grupării filoruse în mediul online este concentrată asupra „demonstraţiei“ că românii sunt cei mai mari antisemiţi din lume, cei mai rasişti, xenofobi şi intoleranţi oameni din lume. Pentru a „demonstra“ această aberaţie au creat sute de conturi false pe YouTube şi Facebook în numele unor personalităţi din Istoria Românilor şi încarcă din aceste conturi filme despre „jidanii cei răi“ – violenţă antisemită transferată în cârca românilor pentru a stârni lobby-ul evreiesc. Filmele şi comentariile postate la filme sunt în general provocatoare, instigatoare, vulgare şi compromiţătoare la adresa personalităţilor ale căror nume sunt folosite abuziv.
Intoxicare imagologică la scară mare în mediul online
Sunt uşor de depistat tendinţele grupărilor şi subunităţilor organizate de propagandă neagră care execută această serie de activităţi în mediul online, cu un caracter profund antiromânesc. Se lansează atacuri prin diferite metode (copyright claim, ameninţări, înjurături) asupra persoanelor cu multe vizualizări pe canale care au postat filme istorice şi documentare româneşti pentru excluderea lor, astfel încât să dispară de pe YouTube şi alte site-uri.
Este utilizată masca anonimatului, iar „acoperirea“ şi activitatea sub steag străin devoalează specificul acestei organizaţii implicate în intoxicarea sistematică. Gruparea se ocupă prioritar de denigrarea României şi a valorilor naţionale şi creştine, încercând să lase impresia că ar fi „ortodocşi“ ori „naţionalişti“ fanatici, însă în realitate nu au nicio legătură cu ortodoxia ori cu naţionalismul românesc şi din spatele acestor imagini fictive poartă dialoguri neprincipiale, injurioase tocmai la adresa personalităţilor româneşti.
Cei care se ocupă cu denigrarea şi intimidarea userilor români de pe YouTube ori din alte reţele sunt un grup ce administrează mai multe sute de conturi şi scopul lor este pe de o parte de a intimida userii români să participe la promovarea şi apărarea României pe YouTube ori pe alte reţele de socializare, iar pe de altă parte să formeze un fals grup de „patrioţi români“ care de fapt să distrugă orice grup românesc neaflat sub controlul strict şi aprobarea unor organizaţii antiromâneşti.
Este evident că nu la Chişinău, ci în altă parte se află conducerea operaţiunilor media care stabileşte obiectivele dezinformării, respectiv opiniile, atitudinile sau comportamentele pe care ea este însărcinată să le determine la ţintele destinate atacului. Dezinformarea ca armă îşi ascunde cu grijă originea şi îşi camuflează intenţia de transformare a ţintei într-un obiect manipulat, urmărindu-se crearea unei percepţii false a realităţii, mod de folosire a dezinformării ce se înrudeşte cu „deceptiongame“, cum îl numesc anglo-saxonii.
Metodele profesioniste folosite de acest grup demonstrează fără niciun dubiu că ei fac parte dintro organizaţie specializată în activităţi de provocare şi de discreditare. Denigrarea instituţiilor şi serviciilor statului român are loc nu doar pe Facebook şi pe bloguri, ci şi prin intermediul unor ziare-fantomă, din mediul online, populate cu aşa-zise „explozive news“, unde se introduc materiale complet inventate ce citează pretinse surse din sistemul de apărare, are loc o acţiune complexă de inducere în eroare prin prezentarea de minciuni cu privire la instituţiile româneşti pentru generarea unei stări de neîncredere şi haos total. Ansamblul acestor acţiuni aduce o evidentă atingere imaginii României şi este de competenţa organelor specializate ale statului să rezolve această situaţie.
George Roncea
Sursa: Basarabia literara md.
23 noiembrie 2011