CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

UN REPUTAT JURNALIST DE LA CHIȘINĂU ARGUMENTEAZĂ că astăzi, România nu e pregătită – nici financiar, nici spiritual – să facă Unirea cu o jumătate de Moldovă plină ochi cu antiromâni…

Eu sunt categoric împotriva unirii R. Moldova cu România !

Haideţi să pornim de la aceea că practicând mai mulţi ani o meserie începi să suferi de o anumită uzură emoţională.

De asemenea uzură suferă nu numai medicii, vânzătoarele de bilete de la gară, groparii ş.a.m.d., dar şi ziariştii, constată reputatul jurnalist Constantin Tănase, într-un articol din http://www.Timpul.md.

Din cauza (sau graţie!?) acestei uzuri emoţionale „mediatice” nu mai suntem atât de sensibili, nu lăcrimăm când scriem despre violuri şi crime. Facem „cronica criminală” senini, sorbindu-ne fericiţi cafeaua.

După decenii lungi de „nu se poate”, astăzi putem să discutăm deschis şi liber despre „unirea cu România”.

Dacă acum două decenii această sintagmă îmi umplea inima cu parfumul tuturor teilor din Copou, astăzi, atins şi eu de „uzura profesională”, reacţionez mai „pragmatic” la această temă. Aş avea nevoie de zeci de pagini ca să explic de ce se întâmplă asta.

Deşi azi sunt un unionist mai convins decât ieri, scriu mai puţin pe această temă. De ce? Poate de aceea că, în ultimele decenii, cunoscând mai bine România, am început s-o iubesc mai mult, mai sincer şi mai profund decât atunci când cunoşteam această ţară din cărţi.

Cred că în aceşti ani am devenit mai responsabil când trebuie să răspund la întrebarea „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie?”. Eu nu mai pot striga ca Ilie Bratu „Unire aici şi acum!”. Ba mai mult, mă tem de astfel de oameni şi mă uit cu multă suspiciune la ei.

Am observat un lucru: când moldoveanul (mare meşter la fel de fel de „variante”!) vede că „treaba” nu mai merge şi statalitatea s-a înglodat, îşi aduce aminte de România – adică, staţi, bre, că mai am o „variantă”, unirea cu România! (O, zeilor, câţi potlogari şi aventurieri au făcut averi pe această idee!) Dacă în răstimp apare altă „variantă” – un gheşeft moldovenesc sau o funcţie bine plătită la stat -, moldoveanul devine din nou statalist. Întotdeauna am trăit un sentiment de adâncă ruşine faţă de România pentru acest „pragmatism” al moldovenilor mei.

Azi, când clasa politică s-a făcut de cacao, neputând timp de doi ani să rezolve o simplă problemă cum este cea a alegerii preşedintelui, împingând astfel Moldova în haos, unii şi-au amintit din nou de „varianta” unirii cu România.

Moldoveanul, ca să nu-şi pună la contribuţie materia cenuşie şi muşchii, e gata să declare ideea unirii drept un fel de „idee ciuce” nord-coreeană, dar – fiţi atenţi! – numai până ce îşi va vedea spinul scos din talpă, că după aceasta iar începe cu… variantele.

Astăzi, chestiunea unirii cu România e o problemă cu mult mai complicată decât a fost acum 20 de ani. Să nu uităm, am creat statul, avem armată, puşcării, guvern – o şleahtă numeroasă de funcţionari pentru care „ideea ciuce” e mulgerea Bugetului. Să ne amintim de ceea ce spunea Ernest Gellner în această problemă de principiu. Subliniez, să se vadă de departe:

 „Dacă o naţiune dată are două state, rezultă cu necesitate că glorioasa unificare a naţiunii ar reduce la jumătate numărul ei de prim-miniştri, şefi de stat, preşedinţi de academie, manageri ai echipei de fotbal şi aşa mai departe ca un factor n. Pentru orice persoană care ocupă un post de acest gen, după unificare, vor fi n-l care l-au pierdut. Adică toţi acei n-l vor fi perdanţi ai unificării , chiar dacă naţiunea în ansamblu are de câştigat. La fel, este neîndoielnic că, dacă e bine să fii şef mai mare sau şef mai mic, diferenţa dintre aceste posturi nu este atât de pronunţată ca între a fi şef indiferent de ce mărime şi a nu fi şef deloc”.

În afară de şefi şi şefuleţi, mai există Măria Sa, poporul. Trebuie să recunoaştem că noi avem probleme mari nu numai cu elitele, ci şi cu poporul. De fapt, cum e sacul şi cârpeala! Aproape două sute de ani a trăit sub ruşi.

Când trăieşti prea mult timp în rahat, te obişnuieşti atât de mult cu el, încât acesta nu te mai deranjează, nici nu-l observi, ci dimpotrivă, când rahatul dispare, îi duci lipsa. De acest sindrom suferă nu numai curvele şi narcomanii, ci şi unele popoare eliberate de sub jugul ocupanţilor.

Întrebaţi-l pe un moldovean, chiar dacă se declară unionist, de ce vrea să se unească cu România şi o să vedeţi ce o să vă răspundă…

Cei care vorbesc azi la Chişinău despre „unirea cu România” nu ne spun dacă ne unim împreună cu Voronin, Tkaciuk, Dodon, Şelin, Klimenko ş.a., cu partidele lor şi aderenţii acestora. Îmi imaginez, în cazul unei uniri „aici şi acum”, ce ar face aceştia din dulcea mea Românie!

E un fleac, de exemplu, că ar cere limba rusă limbă de stat la Iaşi! Aceştia au „variante” şi mai serioase! La aceasta să mai adăugăm un „fleac”: azi însăşi România are nişte probleme serioase. Chiar dacă a îngroşat culorile, Andrei Pleşu a pus degetul pe rană.

Citez: „România care se vede, mai exact România care ni se arată prin ziare şi pe ecranele televizoarelor e o ţară în care am încetat, de o bună bucată de vreme, să mă mai simt acasă. E o ţară de nunţi mitocăneşti devenite ştiri de prime-time, o ţară de fătuci nărăvaşe şi inarticulate ajunse vedete, de divorţuri de mahala mediatizate festiv, de cancanuri buruienoase, de politicieni care se întrec în grosolănii de cartier, de băieţi fini care nu se jenează să se înghesuie prin studiouri alături de proşti ţanţoşi, nulităţi isterice şi ţaţe volubile, o ţară care exportă hoţi şi cerşetori, o ţară care dedică ore şi zile întregi familiei Ceauşescu, prietenilor, descendenţilor şi bucătarilor ei, o ţară care se uită la OTV şi care crede că un „tribun” expirat şi nevrotic e un comentator politic valabil, o ţară care trăieşte pelerinajul la moaştele sfinţilor ca pe un iureş în izmene la Mărăşeşti şi campaniile electorale ca pe o afacere cu făină şi ulei”.

Să vedeţi ce variante de „înflorire a naţiunii române” ar găsi aceştia cu… „omologii” lor basarabeni!

Eu iubesc prea mult România ca să-i doresc un asemenea viitor. Astăzi, România – nici financiar, nici spiritual – nu e pregătită să „înghită” o jumătate de Moldovă plină ochi cu antiromâni. La asta trebuie să ne gândim. Din acest punct de vedere, eu sunt categoric împotriva unirii R. Moldova cu România după formula „aici şi acum”. Unirea nu poate fi „variantă de rezervă” pentru un popor care se crede mai şmecher decât este în realitate… Unirea cu România, îmi spunea cândva un prieten, e un destin. Iar destinul, adaug eu, nu poate fi tratat ca o „variantă de rezervă”.
Poate sufăr de uzură emoţională, dar aşa văd eu problema.

05/10/2021 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Mircea Druc: Rușii de profesie și moldovenii ”stataliști” continuă campania de anatemizare a unionștilor din R.Moldova

Mircea Druc despre „Reîntregirea României și sindromul amputării” la Oradea  cu ocazia a 98 de ani de la Unirea Basarabiei cu România – România Breaking  News – RBN Press

Omul politic Mircea Druc (foto), s-a născut la 25 iulie 1941, la Pociumbăuți, raionul Rîșcani, în Basarabia și a fost ultimul premier al Moldovei sovietice şi lider al Frontului Popular. A îndeplinit funcția de președinte al Consiliului de Miniștri al Republicii Sovietice Socialiste Moldova în perioada 25 mai 1990 – 28 mai 1991 și a fost un adept al reunificării Basarabiei, Nordului Bucovinei și Ținutului Herța cu patria- mamă, România.

Pentru rușii de profesie și moldovenii stataliști din Basarabia, autorul acestui articol este „ un trădător unionist”, scrie fostul prim-ministru al RSS Moldovenești, Mircea Druc în https://basarabialiterara.com.md/.

În iunie 1990, Alexandr Kasatov, corespondentul săptămânalului «Коммерсантъ», a dat startul denigrării noului guvern de la Chișinău.

Respectiva publicație centrală apăruse odată cu demararea procesului de reforme gorbacioviste.

De aceea, eu o consideram „de-a noastră” fiindcă promova, chipurile, perestroika și glasnost.

Peste puțin timp, am înțeles de ce a declanșat o campanie de anatemizare a noilor lideri politici din colonii.

Neofitul Kasatov a interpretat rolul unui scamator.

Scoțând demonstrativ din șapca veche imperială un iepure, tânărul gazetar a creat din mers o media-minciună – «Друк и молдаване жаждут крови» („Druc și moldovenii sunt setoși de sânge!”).

La demonizarea conducerii de la Chișinău (Snegur-Druc-Costaș) a contribuit din plin și Ксения Григорьевна Мяло, o moldovenistă născută la Râbnița.

Ulterior, Igor Smirnov a decorat-o cu medalia «Участнику миротворческой операции в Приднестровье» și «Орден Почёта (ПМР)». Eram deputat în Sovietul Suprem și președinte al Consiliului de Miniștri al RSSM.

Și, pe ambele maluri ale Nistrului, mass-media controlată de comuniști și interfrontiști, m-a etichetat-«ставленник Народного Фронта Молдавии».

Mă declarau culpabil de toate tarele extenuantei Perestroika – tranziția de la o economie planificată centralizat la una de piață liberă.

De la Chișinău, în octombrie 1990, locotenent-colonelul АнатолийЮркин, corespondentul ziarului «Красная Звезда», expedia o infogramă șefilor din capitala Imperiului în agonie:

„Aici, ca și în republicile baltice, rușii îl condamnă pe Elțîn, acest fățarnic, care prin semnarea tratatului cu Chișinăul și-a atins obiectivele sale politice în contul petrolului, lemnului și metalului Rusiei.

Naționaliștii locali din FPM, care au ocupat pozițiile cheie în Sovietul Suprem și în Guvern, îi cântă ditirambi lui Elțîn.

Este lăudat pentru faptul că echipa sa a impus supremația legilor republicane asupra legislației unionale.

Nespus de mulțumit de aceasta se arată Mircea Druc – elev și discipol al lui G.H. Popov.

Însă, toți rusofonii din RSSM declară că Elțîn încă nu înseamnă Rusia”.Editorialistul revistei moscovite «Власть» întreba retoric:

„Așa fel de cadre a pregătit puterea sovietică pentru republicile unionale!?

Bunăoară, noul președinte al Consiliului de Miniștri al RSSM, care a absolvit două facultăți, la cele mai prestigioase universități de stat din Leningrad și Moscova.

A mai făcut și aspirantura la Institutul Americii Latine al Academiei de Științe a URSS. Nu se compară cu ceilalți conducători, care au terminat doar Institutul agricol din Chișinău.

Ei bine, acest Druc este, indiscutabil, un trădător unionist, fanatic și periculos…

Asta-i mulțumirea că i-am eliberat pe moldoveni de sub ocupația fasciștilor germano-români !?”.

În toamna lui 1990, la (ТСН) ЦТ ССС Рemisiunea de știri începea cu: „Mircea Druc, călăul Republicii Găgăuze …” sau „În Pridnestrovie, la Dubăsari, sângerosul premier a provocat….”.

Regretabil, însă aceste produse, vădit exagerate și tendențioase, difuzate de «спецпропаганда» imperială sovietică, erau preluate gratuit și de corespondentul CNN la Moscova, intoxicând, volens nolens, telespectatorii din lumea întreagă.

Redactorul și prezentatoarea principală a știrilor Tatiana Mitkova părea indulgentă, sau chiar solidară, cu lituanienii, letonii și estonienii, dar necruțătoare cu moldovenii.

De-a lungul anilor, Agenția de Informații Regnum a întrecut orice măsură în denigrarea României și a unionismului.

Regnum se referă adesea şi la umila mea persoană titrând invariabil: „Mircea Druc – ex-prim ministru, unionist fanatic şi inițiator al campaniei găgăuze”.

Iată o mostră de insinuare, repetată la infinit:

„În octombrie 1990, drept reacție la cursul adoptat de conducerea RSSM de a se uni cu România, autoproclamata Republică Găgăuză a decretat organizarea alegerilor în Sovietul Suprem al Găgăuziei. Aceasta a servit ca pretext pentru a expedia în Găgăuzia coloane de mașini cu activiști ai Frontului Popular din Moldova şi voluntari din România, escortați de detașamente ale miliției cu scopul de a bloca alegerile şi a suprima Mișcarea găgăuză pentru independență națională.

În fruntea „Campaniei găgăuze” s-a postat prim ministrul Mircea Druc”. Aceeași agenție publică articolul „Genocidul găgăuzilor şi esența ideologiei unioniste a românilor”. Autorii Ivan Kirioglo şi Oles Goncear (frații noștri, unul găgăuz şi altul ucrainean) cer imperativ: „să fie judecat pentru genocid călăul poporului găgăuz Mircea Druc”.

Atunci, la Comrat, am evitat vărsarea de sânge nu datorită „implicării unor structuri ale forțelor armate sovietice”, ci în pofida faptului că ofițerii Diviziei aeropurtate din Bolgrad înarmau şi antrenau comandouri găgăuze.

Apropo, voluntarii, invocați de Regnum, erau în exclusivitate basarabeni (Vedeți pe youtube.com documentarul „Zile de cumpănă”). Statul major al Armatei a 14-a aștepta „un piculeț de sânge”, pretext pentru „a curăța Chișinăul de naționaliști moldoveni pro-români”.

După dezmembrarea URSS, ne-am transformat din RSSM în Republica Moldova și, culmea, propaganda antiunionistă s-a amplificat.

Image result for pridnestrovie map

Foto: Harta R.Moldova independente

Tinerii jurnaliștii Stan Horja (Valeriu Reniţă), Lilian Ciubotaru și Lucian Apostu, tutelați de deputatul Valeriu Daraban, colonel KGB, antiunionist şi românofob, continuau defăimarea lui Druc.

Merită menționată și poziția unui proeminent moldovean statalist, colonelul KGB Ivan Mahu.

Acesta scria într-un ziar rusesc de la Tiraspol:

„În 1989, până la obținerea Independenței, au început schimbările în structurile KGB din RSSM.

Ofițerii au prevăzut venirea la putere a naționaliștilor. Atunci s-au transferat la Moscova 20, iar la Kiev 25 de profesioniști. Unii au ajuns generali ai serviciilor de informație.

La 9 septembrie 1990, KGB a fost transformat în Ministerul Securităţii de Stat.

Druc avea grijă ca naționalismul şi românismul să pătrundă în structurile ministerului.

De fapt, exact aceasta era misiunea lui principală: să pregătească serviciile speciale ca acestea să renunțe la funcția de apărare a statului.

Să facă în așa fel ca serviciile de informație şi contrainformație să nu împiedice românizarea republicii. Însă, colectivul nostru rămânea încă un întreg monolit. De acea speranțele lui Druc, în general vorbind, nu s-au încununat de succes.

După debarcarea lui Druc a fost numit un nou ministru – Anatol Plugaru. Dar revenirea serviciilor în făgașul lor firesc a fost posibilă odată cu numirea în funcție a generalului Vasili Calmoi.

Pe timpul lui, problema naționaliștilor din „contingentul Druc” a fost rezolvată definitiv, în mod practic. Frontul popular din Moldova, în plan politic, a fost anihilat”.

Ivan Mahu coordonează activitatea foștilor ofițeri KGB, care luptă cu „încercările fără precedent de românizare a Republicii Moldova și cu riscul înalt de pierdere a identității naționale, limbii și istoriei”.În spatele ”foștilor” se află acum Dodon și Vlad Bătrâncea, scutierul său, deputatul care a rupt demonstrativ în parlamentul de la Chișinău harta României Reîntregite. Mișcarea antiunionistă e formată din ex-directori ai SIS și MAI, nepoți de KGB și FSB.

„Dodoniști și stataliștii” (sintagma sugestivă aparține scriitorului Alexandru Vakulovski) fabrică dosarele ”trădătorilor” – o bancă de date on line intitulată ”Iudele Moldovei”.

Listă neagră cuprinde adevărate personalități basarabene, din cele mai diverse domeniul de activitate. Printre iudele RM figurez și eu, fapt care mă onorează. Cunosc polemica de secole privind „posibila reabilitare a lui Iuda”.

Mulți istorici din diverse țări îl descriu drept „revoluționar și conducător al rebeliunilor iudaice contra Imperiului Roman, unul dintre apostolii cei mai stimați,calomniat că l-ar fi trădat pe Isus”.

Am locuit la Rio de Janeiro chiar alături de Catedrala Sfântul Iuda. Uneori, duminica, asistam la serviciul divin, după care discutam cu enoriașii „despre sfântul Iuda, un adevărat erou al luptei de eliberare națională a iudeilor”. „Trădarea lui Iuda” rămâne una dintre istoriile cele mai controversate ale Creștinismului.
Până în prezent, homo sovieticus, cu logica sa specifică, justifică acțiunile Kremlinului, dar neagă dreptul Republicii Moldova de a-și apăra integritatea teritorială.Desigur,Centrul imperial era obligat să evite colapsul, dar Periferiile nu mai puteau să suporte captivitatea.În această ordine de idei, portalul http://www.enews.md scria în 2010,citez:

„Cine i-a permis odiosului premier să bată câmpii cu Unirea!? După logica acestui сукин сын,Centrul ar fi trebuit să ridice lăbuțele în sus, să capituleze, dându-se pe mâna lui Mircea Druc, fără să întreprindă careva acțiuni întru apărarea măreței Uniuni Sovietice.

Într-adevăr, acest om nu merită pedeapsa cu moartea prin împușcare, merită să fie executat prin spânzurare”. Bineînțeles, într-o asemenea abordare a relației ”Moscova-Chișinău”, am putea admite că portalul de limbă rusă, condus de Iulia Semionova, o mercenară a războiului informațional-psihologic, are dreptate. ”Odiosul premier” nu avea voie nici măcar să aducă vorba despre o eventuală Reunire a Basarabiei cu România.

El nu avea decât să alerge la Comrat cu buchete de flori, ca să felicite ”eroii norodului găgăuz” – Topal, Kendighelean și Burgundji – cu proclamarea Republicii Găgăuze. Sau să fi procedat ca următorii prim miniștri, care au acceptat autonomia pe criterii etnice, sau ca actualul președinte Dodon.

În consecință, situația la Comrat nu s-a ameliorat nici astăzi, fiindcă separatiștilor și mafioților găgăuzi le vine pofta mâncând.

Exemplu – politica duplicitară pro rusă a bașcanilor Mihail Formuzal și Irina Vlah.

25/11/2020 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , | Un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: