COMUNISMUL…

Foto: Statuie a lui Lenin, „antihristul”, fondatorul Uniunii Sovietice. Lenin este cel care a implementat comunismul şi teroarea ca instrument de stat în Rusia, cauzând moartea a milioane de persoane. Muzeul de Istorie Europeană de la Bruxelles. (HERWIG VERGULT / AFP / Getty Images)

Istoria comunismului

De ce comunismul şi nu alte epoci din istoria umanităţii, de ce mulţi dintre noi nu pot uita coşmarul prin care am trecut până acum douăzeci de ani?

De atunci, unii se prefac că au uitat, alţii chiar au uitat, şi destul de mulţi, aşa-zişii ”nostalgici”, îl regretă!

Cum pot fi uitate toate crimele şi teroarea, procesele şi execuţiile, închisorile şi lagărele de muncă, deportările, frigul şi foamea, toate umilinţele, cum pot fi uitate prostia, incultura, răutatea şi aroganţa torţionarilor şi activiştilor de partid?

Aceste rânduri ar putea fi şi o formă de catharsis pentru cei care vor să se lepede de mentalităţile comuniste şi încă nu reuşesc, căci molima aceasta, comunismul, este extrem de primejdioasă, chiar mortală, scrie https://epochtimes-romania.com/istoria-comunismului.

Când oare va fi creat miraculosul vaccin împotriva ei?

Măcar de n-am uita!

În acest sens, poeta Ana Blandiana, preşedinta Academiei Civice, a rostit cândva această memorabilă frază: ”Atunci când justiţia nu reuşeşte să fie o formă de memorie, memoria poate fi o formă de justiţie”.

1. Spre Marea de Sânge

Nimeni nu ştie cum şi când a început comunismul, când au început râurile să se înroşească şi să se verse în aceeaşi Mare de Sânge. Unii cercetători sunt de părere că idei comuniste apar încă din ”Utopia” lui Thomas Morus, în engleză Thomas More (1478 – 1535), avocat, scriitor şi om de stat.

Acest englez era un tip luminat; printre altele, lucru neobişnuit în epoca lui, a depus la fel de mult efort în educarea fiicelor sale precum în educarea fiului său, declarând că femeile sunt la fel de inteligente ca şi bărbaţii….

2. Autorizarea crimelor

Teoretic, principalii responsabili pentru teroarea şi crimele ce vor urma în secolul XX sunt Karl Marx şi Friedrich Engels, coautori ai sinistrului ”Manifest al Partidului Comunist” şi autori ai altor lucrări de acelaşi tip.

Karl Heinrich Marx (1818 – 1883) s-a născut în Germania, fiind fiul unui burghez evreu, convertit la protestantism şi adept al ”Epocii Luminilor”. Culmea e că, din punct de vedere religios, Marx a început ca un creştin fidel, iar idealul comunist l-a îmbrăţişat tot în calitate de creştin, devenind membru al Ligii celor Drepţi, o organizaţie comunist-creştină. Mai târziu, el a devenit ateu şi i-a făcut pe cei din această ligă să se lepede de creştinism, rebotezând-o Liga Comuniştilor! Ca să vezi!…

3. Teroriştii, la putere

Rusia de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea era grav bolnavă. Ţarul Nikolai al II-lea era un om slab, speriat de reforme şi, prost sfătuit, violent cu disidenţii şi cu manifestanţii împotriva regimului său. Colac peste pupăză, în ultimii ani ai Imperiului Ţarist, la curte se aciuise şi celebrul şi ciudatul Rasputin, urât atât de aristocraţi şi de intelectuali cât şi de poporul simplu.

Rusia nu se bucurase niciodată de democraţie. Fusese ultima ţară europeană care abolise iobăgia. Partidul Social-Democrat al Muncii din Rusia adoptase ideile marxiste, dar în rândurile sale existau mai multe curente, cele mai cunoscute fiind ale menşevicilor şi bolşevicilor….

4. Paranoia, ca formă de guvernământ

Spre deosebire de Marx, Engels şi Lenin, idolii săi, Stalin provenea dintr-o familie umilă, tatăl său fiind un biet cizmar, care-şi îneca amarul în beţii de cursă lungă.

Viitorul călău, Iosif Visarionovici Djugaşvili, s-a născut în 1879, la Gori, în Georgia, care pe atunci era o provincie rusească. Georgienii fiind deosebit de religioşi, mama lui l-a înscris la Seminarul Ortodox Georgian din Tiflis (Tbilisi), spre a deveni preot. A intrat încă de pe atunci în legătură cu mişcarea georgiană de rezistenţă care lupta împotriva controlului ţarist…

5. Şleahtă de psihopaţi

Printre călăii subordonaţi lui Lenin şi Stalin s-a numărat şi Felix Edmundovici Dzerjinski. El s-a născut în anul 1877 într-o familie de şleahtici polonezi bogaţi, în Belarus, pe atunci în componenţa Imperiului Ţarist. Însă firea nu i-a fost niciodată nobilă. A fost exmatriculat din şcoala din Vilnius pentru ”activităţi revoluţionare”.

Dzerjinski a intrat în Partidul Social-Democrat Lituanian în 1895 şi a fost fondatorul Social-Democraţiei Regatului Poloniei şi Lituaniei. Şi-a petrecut cea mai mare parte a tinereţii în închisorile ţariste. A evadat de mai multe ori…

6. Zdrobirea elitelor

”Rusia scăldată în sânge” este titlul sugestiv al unui roman celebru, scris de Artiom Vesiolîi, despre Revoluţia Bolşevică din 1917 şi războiul civil care i-a urmat. Grăitor titlu pentru acel răstimp! Cum se ştie, Rusia a dat lumii mari scriitori, dar, ciudat, indiferent de opiniile lor politice, prea puţini au emigrat în vremurile acelea de restrişte.

Unii, printre care şi Aleksei Tolstoi, nu au rezistat în Occident şi, de dorul patriei lor înfuntând orice risc, s-au întors în Uniunea Sovietică. Alţii, dintre cei rămaşi, ca Maxim Gorki şi Vladimir Maiakovski, aşteptaseră Revoluţia, punându-se imediat în slujba comunismului…

7. România populară şi socialistă

Cu o autoironie sinucigaşă sau din prostie fudulă, unii conaţionali, inclusiv intelectuali (?), îşi persiflează propriul popor, atribuindu-i toate metehnele din lume, printre care laşitatea şi trădarea, prima fiind deja fixată în celebra formulă ”mămăliga nu explodează”, iar a doua trimiţând deseori la întoarcerea armelor împotriva nemţilor, la 23 august 1944.

Memorialul Victimelor şi Represiunii Comunismului de la Sighet

Că ”mămăliga chiar explodează” s-a văzut de multe ori în istoria noastră, ultima dată în Decembrie 1989. Cât despre aşa-zisa ”trădare” din 1944, se spun baliverne, fiindcă, la fel ca în primul război mondial, tot aşa şi în al doilea, România avea de recuperat teritorii şi de la Răsărit şi de la Apus şi pe primul loc trebuia pus interesul naţional, mai presus de aliaţii vremelnici, care-şi aveau propriile lor interese…

8. Dincolo de saluturile tovărăşeşti

La prima vedere, relaţiile dintre U.R.S.S. şi ţările ”frăţeşti”, ca şi între acestea din urmă, păreau ideale. În anii ’50, în România erau plasate peste tot lozinci pe care scria: ”Trăiască lagărul de nezdruncinat al socialismului”. În realitate, fiecare dintre ţările căzute în sfera de influenţă a Uniunii Sovietice avea problemele ei, nu doar ideologice.

Astfel, Stalin smulsese teritorii din România, Polonia şi Cehoslovacia, luase ţările baltice cu totul, proclamase zona ocupată din Germania Republică Democrată şi impusese tuturor vecinilor vestici ai Rusiei comunismul, cu excepţia Finlandei, din care însă smulsese Karelia. În acest sens, Republica Populară Română avea şi ea propriile ei probleme de rezolvat…

9. Deocamdată, tot în Europa de Est

Ce s-o fi distrat Stalin, în nebunia lui, în timpul procesului de la Nürnberg, când căpeteniile naziste învinse erau acuzate de masacre, judecate şi executate! El era în tabăra învingătorilor! Ce proces i-ar fi trebuit şi lui, la Varşovia sau la Bucureşti! Dar, pe vremea aceea, masacrul de la Katyn le fusese atribuit tot nemţilor.

Satul Katyn este situat la 20 km Vest de oraşul Smolensk din Rusia. Acolo au fost executaţi aproximativ 22.500 de cetăţeni polonezi, în primăvara anului 1940. Cei mai mulţi dintre cei asasinaţi erau ofiţeri, dar şi civili, capturaţi ca prizonieri în timpul războiului polonez de apărare din 1939…

10. Educaţia, cultura şi ştiinţa

Imediat după instaurarea comunismului în Europa de Est, educaţia, cultura, arta şi ştiinţa au suferit o grea lovitură, toate fiind adaptate după sistemul sovietic. S-a ales praful de toată înflorirea culturală şi ştiinţifică a României interbelice.

Academia Română a fost distrusă prin eliminarea a 20 de membri titulari şi a 50 de membrii corespondenţi. Liceele s-au transformat în ”şcoli medii”, examenul de bacalaureat a devenit ”de maturitate”, nota maximă era 5, după sistemul sovietic…

11.”O bombă atomică spirituală”

Viitorul monstru comunist, Mao Zedong, s-a născut la 26 decembrie 1893, într-o familie de ţărani chinezi. Devenind învăţător, a îmbrăţişat de tânăr ideile marxist-leniniste. Între anii 1927-1937 şi 1945-1949, a condus forţele comuniste în lupta dusă împotriva forţelor naţionaliste, străbătând întreaga Chină pentru a-şi recruta armata, acţiune numită ulterior de ideologia oficială ”Marşul cel Lung”.

În acel răstimp, Mao s-a debarasat de tovarăşii din Partidul Comunist Chinez şi Armata Roşie pe care îi suspecta că îi ameninţă poziţia de lider, acuzându-i de oportunism şi că sunt chiaburi; a pornit o serie de suspendări sistematice printre aceştia, aplicându-le şi înfiorătoare torturi…

12. Molima roşie

Cercetătorii încă nu au explicat convingător cum a reuşit comunismul să molipsească atâţia indivizi, dintre care unii au ajuns la conducerea ţărilor lor, toţi cu apucături de călăi. Cert e că pe nicăieri nu a fost vreun ”comunism cu faţă umană”, această nebunie lăsând în urmă milioane şi milioane de morţi, deţinuţi cu viaţa sfărâmată, ură, corupţie şi sărăcie.

A doua ţară după Uniunea Sovietică peste care s-a abătut ”molima roşie” a fost Republica Populară Mongolă, proclamată astfel în anul 1924. Chiar din acel an, comuniştii ajunşi la putere s-au aliat fără rezerve cu URSS şi, adoptând pe dată metodele lui Stalin, au trecut la înlăturarea şi execuţia sumară a oamenilor politici care nu erau convinşi că alianţa cu marele vecin de la Nord este cea mai potrivită pentru ţara lor…

13. Aşteptând sfârşitul

Cu simţul de observaţie pe care l-a avut întotdeauna, folclorul nostru a surprins exact ce s-a întâmplat în România după evenimentele din Decembrie 1989:

„Comunismu’ n-o muritu,

Doar o ţâr’ s-o hodinitu”.

Ceea ce este foarte adevărat, căci, după cum se ştie, eşalonul doi al activiştilor de partid a preluat puterea în România, precum şi în alte ţări ex-comuniste.

Totuşi, privind retrospectiv, cine s-ar fi aşteptat, la începutul anilor ’80, că, măcar oficial, comunismul se va prăbuşi în Europa de Est, cine ar fi crezut că se va spulbera Uniunea Sovietică?…

Publicitate

Slugile trădătoare comuniste care au capturat România cu ajutorul direct al cotropitorilor sovietici

Să spunem lucrurilor pe nume: Partidul Comunist Român (PCR) fost condus de către o bandă de briganzi înarmați cu o ideologie asasină, care au capturat o ţară cu ajutorul direct al unei puteri imperialiste si expansioniste numită URSS, scrie Vladimir Tismăneanu în https://www.contributors.ro/secolul-totalitarismelor.

Astfel s-a născut și a funcționat totalitarismul comunist in România, prin complot, crimă, trădare.

Slugile comuniste din România si trădarea de țară

 

„SCÎNTEIA”, organul de presa al PCR al cărui secretar general era atunci bulgarul Boris Ştefanov, scria  in data de 8 septembrie 1939):

„Încheierea pactului de nea­gresiune sovieto-german este o confirmare în plus a juste­ţei celor expuse de tov. Stalin şi Manuilski /…/ Pactul este o consecinţă a politicii hotă­rî te de pace a statului sovie­tic”.

La rândul sau, un alt „organ” al PCR, „Lupta de clasă”, scria în decem­brie 1939:

„Prin pactul de neagresiu­ne /…/ Uniunea Sovietică a salvat ţările Baltice şi sud-estul Europei de măcelul im­perialist”.

Dar, să admitem cazul că, în epocă nu s-a cunoscut „protocolul adiţional secret” prin care U.R.S.S.-ului i s-au recunoscut de către Germa­nia aspirațiile anexioniste față de Polonia, Româniai şi Țările Baltice.

O altă mişcare extremistă din România, cea de „dreap­ta”, a pretins că nu a cunos­cut respectivul tîrg, cînd îşi exprima admiraţia faţă de marele succes diplomatic al Germaniei!

În orice caz, cât de tare s-au apropiat atunci „extremele” vieţii politice de la noi,încât în aprecierea acelui moment fiecare a adulat ge­nialitatea „idolului” protec­tor : Stalin, respectiv Hitler.

În schimb, după ce au început să prindă „viaţă” în ceea ce privea România, lu­crurile nu mai erau „secrete” şi s-au consumat sub ochii şi în plin impact cu conştiinţa naţională a poporului.

Care a fost atunci „poziţia” P.C.R. ? Iat-o, exprimată în documente oficiale.

In MANIFESTUL  din iulie 1940  al Comitetului regional din Moldova al P.C.R.se scria despre „eliberarea” Basarabiei şi Bucovinei de către armata roşie:

„Armata Roşie a muncitorilor şi ţăra­nilor, care ajută proletariatul din toată lumea, de a se eli­bera de sub jugul imperialis­mului, a intrat in acţiune.

Ea a păşit în Basarabia şi Bu­covina de unde izgoneşte ciocoii şi moşierii care au supt singele poporului şi va ajuta muncitorii şi ţăranii să-şi scuture jugul capitalist /…/ în 1918/ după un război de lungă durată, muncitorii şi ţăranii din Rusia ţaristă s-au răsculat contra ţarului /…/ Imperialiştii români care au dus întotdeauna o politică de acaparare şi subjugare a altor popoare, nu au pierdut nici atunci momentul. În frunte cu regele Ferdinand, călăul republicii socialiste ungare, s-au aruncat ca nişte hiene asupra Basarabiei şi au smuls-o de la tînăra Repu­blică Sovietică /…/ şi cu aju­torul baionetelor au subjugat Basarabia. Au fost 22 de ani de teroare sălbatică. Dar au fost şi 22 ani de luptă eroică a poporului basarabean şi bucovinean împotriva călăilor care l-au subjugat”.

 Iar in MANIFESTUL din iulie 1948  al Comitetului Regional Dobrogea al P.C.R. se spunea că :

„Sub impresia isprăvilor războinice germane, prăbuşi­rea imperialismului francez şi eliberarea Basarabiei şi Bu­covinei de nord de către Ar­mata Roşie Sovietică, vîrfurile reacţionare capitalisto-moşiereştl, sub conducerea regelui, au trecut făţiş de partea fascismului germano-italian /…/.

Eliberarea noastră nu va veni de la fascismul român, de la iredentiştii bul­gari din Sofia sau de la HitIer şi Mussolini, ci numai de Ia lupta noastră unită sub conducerea P.C.R. /…/ Pentru dreptul de autodeterminare pînă la despărţirea de statul român /…/

Trăiască Armata Roşie So­vietică, care a eliberat popo­rul basarabean şi bucovi­nean !”

Şi iată, un punct de vedere oficial, în numele CC. al P.C.R., la 8 august 1940, în care, pe lingă satisfacţia pen­tru „eliberarea” Basarabiei şi Bucovinei de nord, se enunţau şi „speranţele” privind rezolvarea problemei „naţio­nale” în Transilvania şi Dobrogea:

MANIFEST al CC. al P.C.R.

„Către muncitorii şi ţăranii români!

Către popoarele asuprite ale Ardealului şi Dobrogei!”:

„«România Mare» a deve­nit o temniţă a popoarelor /…/ în măreaţa familie a popoarelor sovietice — egale în drepturi — integrate în mod liber după voinţa şi dorinţa lor în U.R.S.S., Basarabia (în R.S.S. Moldovenească) şi Bu­covina de Nord (în R.S.S. Ucraineană) se transformă din ţinuturi ruinate şi însîngerate, în ţinuturi înfloritoa­re şi înstărite”.

Şi, se averti­za, fără echivoc:

«Nu trebuie uitat o singură clipă că mai continuă să dom­nească sîngeroasa asuprire imperialistă asupra popoare­lor Ardealului şi Dobrogei. /…/ Voi, muncitori şi ţărani români, sînteţi datori să sus­ţineţi lupta popoarelor asu­prite pentru eliberarea lor de sub jugul imperialismului ro­mân /…/ popoarele Ardealu­lui şi Dobrogei vor avea şi dreptul de a decide cu cine vor în mod liber să se uneas­că”.

După ce se sublinia, din nou, că aceste „popoare” nu voiau nici exploatarea „im­perialiştilor” români, nici a „iredentiştilor” maghiari sau bulgari, se arăta :

«Noi, Partidul Comuniştilor vă chemăm la luptă revolu­ţionară sub drapelul roşu al internaţionalismului proletar — steagul lui Marx-Engels-Lenin-Stalin — sub faldurile căruia 193 de milioane de oa­meni au cucerit victoria Socialismului în U.R.S.S. /…/ Sub acest steag, în colaborare cu Eroica Armată Roşie, au fost eliberate popoarele Ba­sarabiei, Bucovinei de Nord şi popoarele Statelor Baltice. Sub acest steag vom învinge şi noi”.

Mai trebuie, oare, adăugată vreo altă explicaţie ? Mai poate cineva susţine că exis­tă alte posibilităţi de inter­pretare ? Mai poate exista vreo rezervă privind justeţea scoaterii în afara legii a P.C.R., în interbelic?

Iată, de altfel, o autoapreciere a în­săşi P.C.R. privind ilegalizarea sa, făcută însă cu mîndrie nedisimulată :

„Partidul comuniştilor a suferit el însuşi cele mai grele lovituri din partea im­perialismului şi a fost dizol­vat încă în 1924 /…/ pentru că în programul său a înscris lupta pentru dreptul la audeterminare a naţionalităţilor asuprite, pînă la despărţirea de stat. /…/ Partidul Comu­nist din România declară sus şi tare: /…/ trebuie împiedi­cat ca imperialismul român să calce în picioare drepturile ce aparţin popoarelor Ardea­lului şi Dobrogei”.

Intr – un „Raport al Secretariatului C.C. al Partidului Comunist din România” din 10 martie 1941, liderii comunisti declarau că :

„Marșul triumfător al eroicei Armate Roșii în Basarabia și Bucovina de Nord, eliberarea Basarabiei și a Bucovinei de Nord de sub jugul capitaliștilor și moșierilor români, întâmpinarea cu un adevărat delir de către popoarele Basarabiei și Bucovinei de Nord a Armatei Roșii glorioase, manifestarea iubirii adânci față de poporul sovietic, Partidul Bolșevic, față de conducătorul și eliberatorul popoarelor, tovarășul Stalin, a avut un avut un răsunet și o influeanță deosebit de mare în masele de la orașe și sate din România.”

– CC al P.C.R.-

În luna noiembrie 1947, avea loc înscenarea judiciară organizată de slugile lui Stalin din România împotriva lui Iuliu Maniu, Ion Mihalache si altor fruntași ai PNT.

In fapt, pe banca acuzaților se afla istoria României democratice.

Trădătorii țării îi acuzau pe întregitorii ei de „trădare”.

Era ceva odios, monstruos și halucinant în toată această criminală dramaturgie. Am avut șansa să-l cunosc pe N. Carandino, directorul ziarului „Dreptatea”, mi-a vorbit despre comportarea de o inflexibilă demnitate a lui Maniu la proces si iî anii de temniță.

Dupa câteva săptămâni, printr-o lovitură de stat pusa la cale de agenții Kremlinului, Regele Mihai, monarhul constituțional al țării, era constrâns să abdice. Consecința era limpede: triumfase sinistra, demonica „tactică a salamului” inventată de Mátyás Rákosi, Stalinul maghiar.

România înceta să mai fie România, devenise o gubernie sovietică, o colonie pentenciară dirijată de un grup de scelerați convinși că fusesera desemnați de Istorie să batjocorească un popor, o cultură, o tablă de valori întemeiată pe onoare și curaj civic.

Pe 5 noiembrie 1947, Ana Pauker, femeia de fier a comunismului din România, devenea ministru de externe.

Colaboraţionistul Gh. Tătărescu a fost imediat eliminat precum o măsea stricată. Romania nu mai are de fapt politică externă, fiind cu desăvârsire vasalizată de ruși. Incep epurările din ministerul de externe, vechii diplomati sunt concediati, multi vor fi arestati.

Mâna dreaptă a temutei militante era Ana Toma, ilegalistă din categoria „pură si dură”, membră a CC și șefă de cadre, sotia agentului sovietic Pantelei Bodnarenko, (zis Pantiușa), al cărui nume românizat era Gheorghe Pintilie, devenit seful Securităţii chiar din clipa infiinţării acelei instituţii criminale in 1948.

Cultul lui Gheorghiu-Dej s-a dezvoltat în paralel cu acela al moscovitei Ana Pauker, rivalitatea lor este ireconciliabilă.

Erau ca două săbii intr-o teacă. Își zâmbeau, se sărutau tandru, dar se urau de moarte.

În iunie 1952, acuzată de simultană „deviere” de dreapta si de stânga (o sfidare a legilor fizicii!), Ana Pauker a fost eliminată din Secretariat si din Biroul Politic.

Arestată in februarie 1953, ”tovarășa” Ana Pauker a fost acuzată de complot sionist și doar moartea lui Stalin, pe 5 martie 1953, a salvat-o de o soartă similară cu aceea pe care au avut-o László Rajk ori Rudolf Slánský.