Gândul zilei

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

„Dacă tot trăim într-o vreme tolerantă, când oricine poate exclama  fără nicio reţinere, în spaţiul public, „M-am săturat de România !”, vreau să exclam şi eu, în faţa cititorilor mei :

„M-am săturat de cei care s-au săturat de România!”.

 

 

 

     – Alex. Ştefănescu –

Nascut pe  6 noiembrie  1947, la Lugoj, Alex Stefanescu este un  critic și istoric literar, membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1977.

A absolvit Facultatea de Filologie a Universitatii  din Bucuresti (1970) si apartine pleiadei de critici literari care se afirma in anii 70, cand pe nivelul de profunzime al spatiului literar, batalia pentru autonomia esteticului era definitiv castigata.

Ideologia lor literara, in esenta anti-marxista si complet eliberata de canoanele proletcultismului, s-a  fundamentat  pe de o parte, pe modernismul autohton, iar pe de alta s-a  reatasat metodologiilor criticii occidentale contemporane, cu preponderenta ale noii critici franceze.

 Scriitorul a debutat editorial cu volumul  Preludii (1977), urmat de Jurnal critic (1980), intre da si nu (1982), Dialog in biblioteca (1984), Introducere in opera lui Nichita Stanescu (1986), Prim-plan (1987).

Alex Stefanescu a lucrat succesiv in redactiile   publicatiilor : Tomis (Constanta), Scanteia tineretului (Suplimentul literar-artistic), Romania libera, Magazin.

Din 1990 lucreaza la Romania literara, fiind redactor-sef din 1999.

Simultan, director al revistei Zig-zag (1991-1994) si redactor-sef al revistei  Flacara (1996).

In 1994, a infiintat o editura particulara, „Masina de scris”.

Dupa revolutie, a devenit activ in publicistica social-politica  publicand volumul  ‘Gheata din calorifere si gheata din whisky” (1996).

In 1996 a  primit Premiul Uniunii Scriitorilor.

 

Contribuția sa de căpătâi, care l-a adus în centrul atenției lumii literare, este „Istoria literaturii române contemporane (1941-2000)”.

În acesta lucrare monumentală (1175 de pagini), pentru care primește premiul Uniunii Scriitorilor din nou în 2005, autorul răspunde întrebării „Ce s-a întâmplat cu literatura română în timpul regimului comunist?”.

Aceasta analiză cuprinzătoare (incluzănd toți scriitorii importanți din această epocă), împreună cu multe alte volume și articole de critică și istorie a literară (a se vedea mai jos secțiunea privind Opera), îl plasează pe Alex Ștefănescu printre cei mai importanți critici și istorici ai literaturii române, alături de George Călinescu, Eugen Lovinescu sau Nicolae Manolescu.

 

In legatura cu un autor ca Lucian Boia, care s-a intrecut  in a scrie carti de istorie a romanilor asa zis „demitizante”, dar in realitate denigrante, Alex Stefanescu a luat o pozitie transanta :

„Sunt la modă cărţile unui istoric, Lucian Boia, care de mai mulţi ani se ocupă de demitologizarea istoriei României. Acţiunea sa pare necesară, dar, în realitate nu are obiect. Forme de mitologizare a istoriei găsim doar în discursurile unor primari, la diverse aniversări, şi în discuţiile dintre pasagerii care călătoresc în acelaşi compartiment de tren.

Cu asemenea utilizatori ai limbii de lemn postcomuniste şi cu asemenea naivi, care taie frunză la câini ca să le treacă timpul mai repede, polemizează Lucian Boia?

Aceştia sunt adversarii săi de idei? Nu cunosc niciun caz de istoric serios care să idealizeze istoria României. Toţi se remarcă prin spirit ştiinţific şi printr-o înţelegere realistă a trecutului.

Chiar şi oameni ca mine, care nu sunt istorici, dar au o anumită experienţă a muncii intelectuale, nu fac greşeala să creadă că presupusa civilizaţie dacică era superioară celei romane sau că Ştefan cel Mare era un sfânt.

Şi atunci ? De ce investeşte Lucian Boia atât de multă energie în combaterea unor presupuse reprezentări teatral-eroice ale istoriei României?

Vrea să cureţe istoria de reziduurile propagandei comuniste? Dar asta s-a făcut repede, imediat după 1989.

Acţiunea lui Lucian Boia este cu atât mai greu de înţeles cu cât merge dincolo de scopul declarat.

După ce demitologizează, istoricul minimalizează şi defăimează. Şi aceasta într-un stil monoton-obiectiv, lipsit de strălucire, tocmai pentru a da impresia de ştiinţă. Expresia „a sări peste cal” este foarte potrivită în cazul lui.”

 

Publicitate

INTELEPCIUNE

 

 

 

 

Dacă problema poate fi rezolvată, nu trebuie să-ţi faci griji.

Dacă problema nu poate fi rezolvată, nu are sens să-ţi faci griji.

– Dalai Lama –

VIDEO:CANZONE