Stalin pregătise declanşarea celui de-Al 3-lea Război Mondial, pe data de 14 iulie 1953.
Aflăm un amănunt incredibil, pe care istoria nu l-a consemnat, din timpul când Stalin conducea „lagărul socialist”: dictatorul sovietic pregătise declanşarea celui de-Al 3-lea Război Mondial, pe data de 14 iulie 1953.
Sunt voci care spun că nu a fost deloc întâmplător că alesese data de 14 iulie pentru aceste eveniment istoric care marchează căderea Bastiliei din 1789.
Acest eveniment istoric a fost însă unul de origine francmasonică.
Cel de-al treilea război mondial pe care Stalin dorea să-l declanşeze trebuia să dureze 37 de zile, şi ar fi fost un război cumplit şi distrugător…
Din fericire pentru omenire acest eveniment nu a mai avut loc, Stalin murind (se pare asasinat) pe data de 5 martie 1953!
Ar fi fost un război global, care ar fi continuat cel de-al Doilea Război Mondial.
Acest război a fost anticipat și plănuit în perioada Războiului Rece şi presupunea că se vor folosi arme atomice care ar fi putut duce la distrugeri colosle.
Au rămas în istorie câteva evenimente de risc maxim care ar fi dus la declanşarea unei noi conflagraţii mondiale în timpul vieţii lui Stalin:
1948: Blocada Berlinului. Trupele sovietice opresc complet comerţul în Berlinul de Vest, cauzând o criză politică şi umanitară. Drept răspuns, aliaţii occidentali au trimis provizii aeriene;
1950 – 1953: Războiul din Coreea;
După moarte lui Stalin, omenirea s-a mai confruntat cu câteva crize majore, care ar fi putut degenera într-un război mondial catastrofal:
26 iulie 1956 – martie 1957: Criza Suezului;
4 iunie – 9 noiembrie 1961: Criza Berlinului din 1961.
15 octombrie – 28 octombrie 1962: Criza rachetelor din Cuba;
noiembrie 1979: O falsă alarmă la NORAD – complexul militar american din Munţii Cheyenne, statul Colorado;
26 septembrie 1983: Similar, sovieticii au o alarmă falsă dată de un calculator care indica un atac american.
De-a lungul timpului, mari personalităţi ale timpului au vorbit şi ele despre primejdia unui Al III-lea Război Mondial :
“ Al Treilea Război Mondial trebuie să fie stârnit prin exploatarea divergenţelor provocate de «agenţii Illuminati» între zioniştii politici şi liderii lumii islamice. Războiul trebuie dirijat în aşa fel încât islamul (lumea musulmană arabă) şi zionismul politic (statul Israel) să se distrugă mutual.
Între timp, celelalte naţiuni, divizate încă odată asupra acestui subiect vor fi constrânse să lupte până în punctul epuizării fizice, morale, spirituale şi economice complete… ”-Albert Pike – (n. 29 decembrie 1809, Boston – d. 2 aprilie 1891, Washington, D.C.), fost avocat, militar, scriior şi francmason de grad înalt care a prevăzut trei războaie mondiale prin care va trece omenirea.
“ În cazul în care al Treilea Război Mondial va avea loc cu arme nucleare, al patrulea va fi dus cu arcuri şi săgeţi. ”
Louis Mountbatten – Primul Conte Mountbatten de Burma (25 iunie 1900 – 27 august 1979) ,fost amiral şi om politic britanic, unchi al Prinţului Filip, Duce de Edinburgh. A fost ultimul vicerege al Indiei Britanice (1947) şi primul Guvernator General al Indiei independente (1947-48). Mountbatten a fost asasinat de Armata Republicană Irlandeză (IRA),într-un atentat cu bombă bombă.
“ Nu ştiu cum se va lupta în al treilea război mondial, dar pot să vă spun ce vor folosi în al patrulea – pietre! ”
- Albert Einstein- Albert Einstein (n. 14 martie 1879, Ulm – d. 18 aprilie 1955, Princeton) fizician teoretician de etnie evreiască, născut în Germania, emigrat în 1933 în SUA, naturalizat american în 1940, profesor universitar la Berlin şi Princeton, autorul Teoriei relativităţii şi unul dintre cei mai străluciţi oameni de ştiinţă ai omenirii.
https://ziarulonline.com/un-secret-bine-pastrat-stalin-trebuia-sa-declanseze-pe-14-iulie-1953-cel-de-al-treilea-razboi-mondial/
https://ro.wikipedia.org/wiki/Al_Treilea_R%C4%83zboi_Mondial
CATEVA PREDICTII ALE LUI NOSTRADAMUS CARE S-AU IMPLINIT
Michel de Nostredame (n.14 sau 21 decembrie 1503 – d.2 iulie 1566),cunoscut sub numele sau latinizat Nostradamus, a fost un farmacist francez cu reputaţie de clarvăzător, care a facut profeţii devenite faimoase in intreaga lume.
S-a născut în Provence (sudul Franței). Copilul Michel, a fost necircumcis și a fost creștinat, păstrând în același timp și tradițiile evreiești din Schalscheleth Hakabbalah, care l-au ajutat în misiunea sa profetică.
Tatăl său se numea Jaume de Nostredame, comerciant de cereale și apoi notar regal. Mama sa era Reneé de Saint-Rémy.
Numele de Nostradamus provine de la bunicul său, Crescas de Carcassone, un evreu convertit la catolicism.
Născut în St. Rémy, locul primei comunități cabalistice din Franța, Michel de Nostradam a fost un adept al acestei științe , aceasta ajutându-l în misiunea sa profetică.
În același timp, toată viața sa, a fost în aparență un creștin convins, fapt pentru care a și fost acceptat la Universitatea din Avignon.
Mai târziu a dorit să studieze medicina, fiind acceptat de venerabila Universitate din Montpellier.
Dar studiile sale au fost întrerupte brusc, când ciuma bubonică s-a abătut asupra sudului Franței, în 1525.
El este cel mai bine cunoscut pentru cartea sa Les Propheties (Prophecies), a carei prima ediţie a apărut în 1555.
Lucrările lui Nostradamus sunt scrise in catrene si multe dintre ele au fost de-a lungul timpului intrepretate sau traduse greșit.
Nostradamus este o figură proeminentă a Renașterii Franceze iar profețiile sale sunt strâns legate de aplicarea Codului Bibliei cât și a altor lucrări despre profeții.
Printre cei mai renumiti cercetători ai operei și vieții lui Nostradamus este românul Vlaicu Ionescu.
Deși predicțiile sale au fost făcute în urma cu mai bine de patru secole, ele constituie si astazi un subiect de aprige discuții.
Astfel, 9 din cele 10 cele mai importante predicții ale sale s-au adeverit.
1. Moartea lui Henric al II-lea
Iată ce scria Nostradamus şi ce s-a întâmplat:
“Leul tânăr îl va înfrânge pe cel mai bătrân pe câmpul de luptă, într-o singură luptă. Îi va străpunge ochii în cușca aurită; două răni într-unul, apoi va pieri de o moarte năprasnică”.
La 1 iulie 1559, pe când regele participa la un turnir, accidental, lancea prietenului său, care îi era adversar în competiție, a străpuns coiful regal de aur și a pătruns în ochi. Făptașul îngrozit, contele de Montgomery, era mai tânăr decât suveranul; o așchie din arma ruptă i-a provocat acestuia o a doua rană, iar regele a îndurat dureri cumplite timp de zece zile, după care a murit.
În tot acel timp el avea să fie și să rămână singurul suveran al Franței cu un singur ochi. Atât Henric, cât şi Montgomery, aveau câte un leu pe scuturile lor. Rege al Franţei între 1547 şi 1559, Henric al II-lea a murit în timpul unui turnir.
2. Marele incendiu din Londra
Incendiul a avut loc în anul 1666 şi a distrus o mare parte din oraş, inclusiv catedrala Sf. Paul.
“Sângele celui drept va fi cerut de Londra, Ars de foc în anul 66, Bătrâns Doamnă va cădea din locul ei înalt, Şi mulţi din aceeaşi sectă vor fi ucişi”
3. Revoluţia Franceză
În urma binecunoscutei revoluţii din 1789, care a servit drept model pentru multe popoare europene, ţăranii au reuşit să îi învingă pe nobili şi să-i trimită la Bastilia, unde au fost decapitaţi
4. Domnia lui Napoleon
“PAU, NAY,LORON va fi mai mult din foc decât din sânge, Ca să înoate în glorie, cel puternic
va fugi spre confluenţă. El va refuza să intre la Piuses, Pe cei depravaţi îi va întemniţa”.
Pau, Nay şi Oloron sunt trei oraşe din Franţa. Anagramând numele lor obţinem, NAPAULON ROY, adică Napoleon, rege. Mai mult din foc are menirea de a sublinia familia modestă din care provenea Napoleon.
Piuses poate fi Papa Pius al VI-lea sau Pius al VII-lea, rivali ai lui Napoleon.
5. Louis Pasteur
Este o predicţie fantastică. Pasteur avea să fie catalogat descoperitorul vaccinurilor împotriva antraxului şi rabiei.
Ulterior, s-a demonstrat că vaccinul anti-antrax fusese deja descoperit.
Un lucru pierdut, ascuns pentru multe secole,
Va fi descoperit, Iar păstorul va fi celebrat aproape ca un zeu. Însă zvonurile spun că va fi dezonorat.
6. Hitler
Iată ce a scris Nostradamus :
“În vestul Europei, Se va naşte un copil din părinţi săraci. El va seduce o mulţime de oameni cu vorbele sale Şi faima lui va creşte până în est”
Născut în vestul Europei din părinţi foarte săraci, Hitler a fost un orator desăvârsit, datorită acestei calităţi ajungând în fruntea poporului german.
7. Charles de Gaulle
“Unul numit Gaulle va conduce de trei ori …”
Istoricul personaj a fost lider al Forţelor Franceze Libere în Al Doilea Război Mondial, prim-ministru al Franţei în guvernul provizoriu postbelic şi primul preşedinte al celei de-a Cincea Republici.
8. Asasinarea lui J.F. Kennedy şi a lui Bobby Kennedy
“Un om mare va fi doborat într-o zi de o lovitură nimicitoare, O faptă malefică, prevăzută de purtătorul unei petiţii. Un altul va cădea la timp de noapte. Conflict la Reims, Londra şi o molimă în Toscana”
John Kennedy, a primit numeroase ameninţări cu moartea şi a fost împuşcat mortalîn după-amiaza zilei de 22 noiembrie 1963.
Bobby Kennedy a fost ucis la miezul nopţii, pe 5 iunie 1968.
9. Atentatele din septembrie 2001
“Un foc zguduitor din centrul pământului va cauza fiori în Oraşul Nou. Două roci mari vor purta urmele mult timp, Arethusa va înroşi un alt râu”
În ziua de 11 septembrie 2011, turnurile gemene din New York au fost ţinta unui atac terorist.
10. Un mare cutremur în viitor ?
“O mişcare în pantă a pământului, o mare calamitate, Peste Pământurile din Vest şi Lombardia Va fi foc pe navă, ciumă şi captivitate: Mercur în Sagetător. Saturn “dispare””
Cutremurul este prezis în Lumea Nouă, cel mai probabil în California.
Data când Mercur va fi în Săgetător, iar Saturn nu va fi vizibil este 25 noiembrie 2015.
Ce urmează?
Surse: Paula Munteanu/ Chișinău / Moldova.ORG si Wikipedia