CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

IN EGIPT, EX-PREMIERUL NAZIF SI ALTI OFICIALI AU INTERDICTIE SA PARASEASCA TARA

Former Egyptian Prime Minister Ahmed Nazif

Fostul prim-ministru egiptean Ahmed Nazif

Procurorul-şef al  Egiptului  a interzis fostului prim-ministru Ahmed Nazif şi altor înalţi oficiali sa părăseasca ţara in incercarea de a scăpa de acuzaţiile de corupţie,a anuntat sambata  agentia de stiri MENA .

Interdicţii de călătorie au  fost de asemenea  impuse si altor membri ai cabinetului egiptean, inclusiv ministrului de interne al Habib-Adli, ministrului informaţiei el Anas-Fekky şi Ministrului Turismului Garana Zaher, a declarat agenţia.

Autorităţile egiptene au emis o interdicţie de călătorie si pentru  un magnat al oţelului  şi membru al Partidul Naţional Democrat, Ezz Ahmed.

O ancheta privind corupţia a fost deschisa.

Cabinetul egiptean a demisionat la sfârşitul lunii ianuarie la cererea preşedintelui  Hosni Mubarak, în încercarea de a înăbuşi protestele anti-guvernamentale.

Mubarak ,in varsta de  82 de ani , care a condus ţara timp de aproape 30 de ani, a predat vineri conducerea tarii in mainile unui consiliu militar, după 18 de zile de masive manifestatii  populare care ii cereau sa paraseasca puterea .

CAIRO, 12 februarie (RIA Novosti)

Publicitate

13/02/2011 Posted by | PRESA INTERNATIONALA | , , , , , , , | Lasă un comentariu

PROCURATURA GENERALA A R.MOLDOVA I-A DESCHIS DOSAR PENAL LUI VLADIMIR VORONIN IN LEGATURA CU EVENIMENTELE SANGEROASE DIN 7 APRILIE 2009

Voronin: Dupa referendumul privind Constitutia, vine unul pentru unirea cu România

Vladimir Voronin are dosar penal pentru evenimentele din aprilie 2009

Cu patru zile înainte de dizolvarea Parlamentului de la Chişinău, Procuratura Generală a Republicii Moldova a cerut deputaţilor ridicarea imunităţii parlamentare a ex-preşedintelui Vladimir Voronin. Acesta trebuie să răspundă penal pentru neglijenţă în serviciu, soldată cu decesul unei persoane în noaptea de 7 aprilie 2009.

La rândul lor, comuniştii spun că dosarul împotriva liderului lor are la bază raţionamente electorale şi demonstrează “demenţa politică a autorităţilor”.

Deputaţii moldoveni urmau să se pronunţe astăzi asupra demersului procurorului general privind ridicarea imunităţii parlamentare a deputatului Vladimir Voronin, pentru trimiterea lui în judecată în legătură cu modul cum şi-a exercitat atribuţiile în timpul protestelor violente din aprilie 2009, soldate cu cel puţin un deces şi devastarea clădirilor Preşedinţiei şi Parlamentului.

Potrivit unor informaţii parvenite din mediul parlamentar, această chestiune va fi examinată de către deputaţi abia săptămâna viitoare.

Joi, preşedintele Parlamentului, Mihai Ghimpu, a prezentat argumentele invocate de procurorul general în susţinerea demersului de ridicare a imunităţii fostului preşedinte comunist:

„Preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, nu a convocat în zilele de 6 şi 7 aprilie 2009 în şedinţă extraordinară Consiliul Suprem de Securitate, pentru a analiza starea de fapt creată în ţară şi eventualele riscuri pentru securitatea statului şi ordinea de drept. În consecinţă, pe parcursul zilei de 7 aprilie 2009, organele de forţă nu au întreprins la momentul oportun acţiuni coordonate de menţinere şi restabilire a ordinii publice, corespunzătoare pericolului existent.

 Tot la 7 aprilie 2009, aproximativ la ora 12.00, Vladimir Voronin, în calitate de preşedinte al Republicii Moldova, prin intermediul consilierului prezidenţial Diozu, a solicitat organelor de telefonie mobilă să-şi suspende serviciile în perimetrul clădirilor Parlamentului şi Preşedinţiei. Această măsură a condus la perturbarea comunicării între reprezentanţii autorităţilor responsabile de asigurarea ordinii publice care aveau legătură de bază prin intermediul telefoniei mobile, a generat discordanţă în acţiunile lor, cedarea poziţiilor de către forţele de ordine şi pierderea controlului asupra situaţiei şi maselor implicate în dezordini.

Ulterior, în seara zilei de 7 aprilie 2009, în cadrul unei şedinţe neformale cu participarea mai multor reprezentanţi ai instituţiilor statale, fără a stabili obiective clare şi modalităţi de realizare, Vladimir Voronin a solicitat restabilirea ordinii de drept cu orice preţ. În consecinţă, în noaptea de 7 spre 8 aprilie 2009, în timp ce marea majoritatea a participanţilor la dezordinile în masă s-au dispersat, părăsind locul dezordinilor, organele de forţă au intervenit prin violenţă, aplicând disproporţionat şi nejustificat forţa fizică, au recurs la reţineri neîntemeiate şi în masă a persoanelor (inclusiv a celor care nu au participat la dezordini), la aplicarea torturii, tratamentelor inumane şi degradante asupra acestora – fapte soldate cu decesul unei persoane şi alte urmări grave”.

Mai mulţi jurişti şi analişti politici au menţionat că pe liderul comunist nu-l paşte pericolul puşcăriei din mai multe considerente.

În primul rând, încă nu se ştie dacă, în condiţiile votului secret, se vor găsi cele 51 de voturi necesare în Parlament pentru ridicarea imunităţii lui Vladimir Voronin.

În al doilea rând, şansele judiciare în dosare de neglijenţă când este vorba de demnitari de rang înalt sunt minime, din cauza breşelor legislative.

În al treilea rând, exemplele din ultima vreme demonstrează că justiţia moldovenească a rămas docilă vechiului regim comunist.

În al patrulea rând, Vladimir Voronin va fi, aproape sigur, cap de listă la alegerile parlamentare anticipate din noiembrie şi, cel mai probabil, va deveni din nou deputat.

Aceasta înseamnă că, pentru a putea fi cercetat penal în continuare, viitorul Parlament va trebui să-i ridice din nou imunitatea.

Dacă se va reuşi sau nu – deja va depinde de configuraţia politică a viitorului Legislativ şi de înţelegerile conjuncturale.

Ministrul moldovean al Justiţiei, Alexandru Tănase, crede că, de fapt, prin dosarul de neglijenţă iniţiat de Procuratură împotriva lui Vladimir Voronin, se încearcă deturnarea atenţiei de la faptele care au condus la îmbogăţirea fostei familii prezidenţiale:

„Noi fără să vrem am acceptat acea deturnare foarte fină de subiect al discuţiei. Eu aş fi fost foarte curios să văd un dosar penal împotriva lui Voronin pentru alte fapte legate de acaparările de afaceri, de acumulările fabuloase de sume de bani.

Nimeni nu s-a complicat să investigheze de unde omul acesta care toată viaţa a fost un funcţionar – mai întâi a fost funcţionar şi cocea pâine la Bender, apoi a fost funcţionar la miliţie, după care a fost deputat în Parlament, deci tot funcţionar – a ajuns să stăpânească cartiere întregi”.

Tot joi, procurorul general a solicitat încuviinţarea prealabilă a Parlamentului pentru trimiterea în judecată pe cauză penală a unui alt deputat comunist.

Este vorba de Anatol Popuşoi, fost şef al întreprinderii de stat „Moldsilva” acuzat că ar fi favorizat anumite firme despre care presa a scris că ar aparţine lui Oleg Voronin, fiului fostului şef de stat.

Autor: Vitalie Călugăreanu
Redactor: Medana Weident

 

 Sursa

 
 

 

 

27/09/2010 Posted by | PRESA ROMÂNEASCĂ | , , , , , , | Lasă un comentariu

SORIN OVIDIU VANTU A FOST RETINUT DE PROCURORI PENTRU 24 DE ORE !

O stire-traznet face chiar in acest moment ocolul emisiunilor  live ale principalelor televiziuni din Romania.

SORIN OVIDIU VANTU A FOST  RETNUT DE PROCURORI !
ovidiu vantu.jpg 
Vîntu a fost transferat în arestul Poliţiei Capitalei.

Ordonanţa de reţinere a procurorilor este valabilă pentru 24 de ore, urmand ca la ora 22 acesta sa fie prezentat judecatorilor cu propunerea de prelungire cu 29 de zile a mandatului de arestare preventiva.

De asemenea,Alex Stoian, omul de încredere şi şoferul personal al lui Sorin Ovidiu Vântu, a fost scos cu cătuşe din Parchet şi dus in arestul Poliţiei Capitalei

Din  diverse surse se vehiculeaza  că vor urma sa fie audiate la Parchet  alte nume sonore.

Cand a ieşit de la Parchetul General,inainte de a fi urcat in duba politiei,SOV a declarat: „Atunci când Băsescu va pierde o bătălie, vreau să îl văd în locul meu„.

Procurorii au percheziţionat joi zece case în dosarul fugii lui Nicolae Popa, fostul director Gelsor. Reamintim ca fostul director Gelsor, Nicolae Popa a fost  condamnat de Tribunalul Bucureşti, în 2006, la 15 ani de închisoare pentru înşelăciune, alături de Ioana Maria Vlas, decizia rămânând definitivă în 2009.

Popa a fost director al grupului de firme Gelsor şi membru al Consiliului de Încredere al Sov Invest, societatea de administrare a FNI.

Mai multe persoane au fost audiate la Parchet, relateaza postul tv.Realitatea.

Autorităţile române fac percheziţii la locuintele lui Sorin Ovidiu Vântu, Liviu Luca, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere Petrom,Alex Stoian,soferul omului de afaceri si a lui  Octavian Ţurcan .

Cetăţeanul moldovean Octavian Ţurcan, este una dintre persoanele de încredere ale omului de afaceri Sorin Ovidiu Vântu, care  ar fi transferat bani în Indonezia pentru Nicolae Popa.

Surse judiciare au sustinut pentru blogul Roncea.ro ,ca Nicolae Popa,refugiat in Indonezia,va fi adus maine la Bucuresti si ca mandatul de retinere a lui Sorin Ovidiu Vintu se va prelungi cu arest  de 29 de zile.

Ministrul indonezian al Justitiei, Patrialis Akbar, a autorizat, in februarie, extradarea in Romania a fostului director Gelsor, Nicolae Popa, procedura avand nevoie si de aprobarea presedintelui indonezian, anunta politia locala, citata de editia online a Jakarta Globe.

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a  sustinut  la Realitatea TV ca are “informatii sigure” conform carora  Popa nu va ajunge in Romania in urmatoarele trei luni.

Vom  vedea…

09/09/2010 Posted by | PRESA ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: