Singura puscărie pentru copii din lume a funcţionat in România comunistă din 1948 până in 1952 la Târgşor, lângă Ploieşti

 

 

S-a întâmplat în comunism, încă de la începuturile instaurării lui în România.

Copiii care îndrăzneau să se împotrivească terorii comuniste, au fost aruncati in puscarie, iar regimul de detentie pe care l-au indurat a  fost gândit ca un experiment, prin care regimul voia „reeducarea” minorilor care organizasera sabotaje, împărţisera  manifeste sau făceau parte din frăţii de cruce legionare.

In puscaria de la Targsor, de langa Ploiesti, sute de minori care se împotrivisera  făţiş regimului comunist, au fost supuşi experimentelor psihice şi torturaţi, pentru a fi „reeducaţi“ în spiritul „omului nou“ comunist .

 Aceasta sinistra  închisoare, va rămâne cunoscută în istorie pentru faptul că aici a funcţionat singura puşcărie pentru copii din lume.

Aici s-a pus in aplicare un experiment secret de „reeducare” care insa nu a avut efectele scontate.

„Sistemul concentraţionar din România, dar şi din celelalte state comuniste, construit după modelul Gulagului sovietic, a avut drept scop principal exterminarea elitelor, a adversarilor politici ai comunismului şi, în cel mai bun caz, reeducarea elementelor ostile regimului.

În malaxorul închisorilor totalitare comuniste, individul, indiferent de vârstă, sex sau poziţie socială nu a contat, era zdrobit fără milă.

Aşa au fost distruse de comunism milioane de destine, în numele unui ideal care, paradoxal, vorbea despre o lume mai bună“, spune istoricul ploieştean Dorin Stănescu.

Inchisoarea  fost construită pe locul unor clădiri care au fost destinate iniţial unei mănăstiri, în 1857, dar a fost preluată de Armată doar câţiva ani mai târziu, şi transformată în penitenciar militar.

De asemenea, era folosită şi pentru infractorii de drept comun, atunci când Penitenciarul din Ploieşti, oraş aflat la nici 20 de kilometri distanţă, era supra-aglomerat.

În perioada 1948-1952, inchisoarea  a fost folosita pentru copii  arestaţi pe motive politice si supusi „reeducarii” forţate la ordinul  generalulului de securitate Nikolski,venit in Romania din URSS.

Printre deţinuţii aduşi de comunişti la Târgşor, se aflau  minori care îndrăzniseră să se împotrivească sistemului comunist: împărţeau manifeste, organizau acţiuni de sabotaj sau făcusera  parte din Frăţiile de Cruce legionare.

Mulţi dintre ei formau elita liceenilor din întreaga ţară, adolescenţi premianţi şi olimpici care au înţeles pericolul comunist, atunci în perioada de început în România, şi au reacţionat prin mişcări de stradă.

  Reeducarea minorilor era coordonată personal de Nikolski (Alexandru Nicolschi), celebrul activist comunist de origine evreiască, şef al Securităţii regimului comunist şi cunoscut torţionar, unul dintre organizatorii „Experimentului Piteşti“.

Erau aruncati in puscarie copii de 12 ani, din motive  politice dar si pentru  alte motive, copii cu suflete de crin care, pentru atitudinea lor demnă și dârză, au fost condamnați ca ”dușmani ai poporului”.

Din vara anului 1948 şi până în luna iunie a anului 1949, la închisoarea din Târgşor au sosit nu mai puţin de 800 de copii, în mare parte elevi.

„Din toamnă şi până în primăvară, aici soseau grupuri de elevi între 12 şi 18 ani, din toate părtile ţării.

Slăbiţi, timoraţi, unii bolnavi, dar cu ochi de lumină dulce, ca nişte îngeri blânzi în faţa cărora îţi venea să cazi în genunchi şi să le săruţi aripile nevăzute, care fâlfâiau neputincioase pentru zborul spre înaltul din care coborâseră“, descrie sosirea copiilor la închisoare fostul detinut Virgil Maxim.

Foto: Virgil  Maxim

Reeducarea urmărea depersonalizarea lor.

 

„Prin «reeducare» se urmărea depersonalizarea tineretului, elevii şi studenţii erau obligaţi să se «autodemaşte», adică să spună tot ce n-au spus până acum la anchete, o adevărată autoterfelire, autodesfiinţare ca şi când ar fi propriul său adversar.

Următoarea fază era distrugerea modului de viaţă tradiţional, trăit în normalitate, prin renunţarea la religie, la părinţi, fraţi, prieteni, iubită, toţi cei dragi pe care trebuia să-i discrediteze, să-i batjocorească, să-i terfelească, să-i pună la stâlpul infamiei, adică să-i «demaşte».

Erau nevoiţi să inventeze demascări hilare, că a trăit cu sora lui, că tatăl său a fost un curvar etc. În faza a doua, cel care trecea demascarea trebuia el însuşi să devină torţionar şi să-şi schingiuiască tovarăşii de suferinţă pentru a-i „reeduca” după acelaşi tipar şi în felul acesta, el devenea «om nou» în concepţia comunistă. Astfel fiinţa omenească era doborâtă într-o înjosire morală fără precedent în istoria omenirii.

Se urmărea identificarea victimei cu agresorul pentru a obţine o mutaţie psihologică.

Prin tortură trebuia să-şi însuşească reflexe pavloviene“, relatează Victor Roşca, un alt fost deţinut al închisorii, în volumul „Experimentul Târgşor“.

Copiii erau suspuşi frigului, bătăilor, erau înfometaţi şi izolaţi în camere strâmte, fără lumină, cu ferestrele bătute în scânduri, în care aerisirea se făcea prin crăpături minuscule din jurul tocurilor de la uşă şi ferestre.

De asemenea, reeducarea presupunea ca, sistematic, copiii să asculte prelegeri şi prezentări comuniste, ţinute de conducerea închisorii, iar minorii erau fortati să-i studieze pe Marx şi Engels .

 

De multe ori, prelegerile pe care deţinuţii erau forţaţi să le susţină în faţa „colegilor de reeducare“ se întoceau împotriva torţionarilor, pentru că deţinuţii strecurau în discursuri versete din Biblie, dar şi îndemnuri la rezistenţă împotriva sistemului.

  Torţionarii foloseau însă şi alte metode, menite să-i forţeze cei care se rezistau reeducării:   corecţii fizice, izolare şi restricţii alimentare, spun numeroase mărturii ale foştilor deţinuţi.

  Dacă în primele câteva luni de detenţie, copiilor li se permitea să primească lunar un pachet şi o vizită, mai apoi, acest «privilegiu» nu a mai fost îngăduit decât celor care primeau bine reeducarea.

Pentru a-i face pe copii să colaboreze şi să devină supuşi sistemului, conducerea închisorii s-a folosit de planuri viclene.

Astfel, obligaţia de a munci a fost folosită împotriva deţinutilor. Cei aproape opt sute de deţinuti aveau la dispoziţie numai vreo cinci sute de locuri de muncă, în ateliere, la bucătărie şi în alte dependinţe ale închisorii.

Pentru a crea conflicte puternice între copii, conducerea a hotărât ca numai cei care muncesc să poată primi pachet şi vizita lunară, precum şi mâncare mai bună, ceilalţi urmând a fi trecuţi cu vederea (…). I-am făcut pe copii să înţeleagă intenţia administraţiei.

Aşa că pregătirea diferenţiată a hranei n-a durat decât o zi, două. Bucătarii, deşi primeau raţii separate făceau o singură mâncare pentru toţi; aparent serveau din cazane deosebite. Turnătorii şi-au dat seama şi au introdus omul lor la bucătărie.

Atunci s-a întâmplat un act de solidaritate la care administraţia nu se aştepta: cei ce munceau au declarat grevă.

«Ori beneficiem toţi de acelaşi regim îmbunătăţit, ori niciunul!», a fost atitudinea copiilor la şedinţa convocată de administraţie“, a scris Virgil Maxim.

Experimentul Târgşor, considerat unul secret, nu a avut efectul scontat şi a dus la desfiinţarea închisorii pentru că mulţi copii au rezistat „reeducării“, iar cei consideraţi „reeducaţi“ au fost izolaţi de către deţinuţii care nu au vrut să renunţe la demnitatea si  crezul lor.

Din 1952, copiii au început să fie trimişi la Canal şi la Gherla, iar mai apoi, la Jilava.

Mulţi au murit din cauza chinurilor şi ororilor fizice şi psihice îndurate.

Surse: adevarul.ro ; crestinortodox.ro;

Publicitate

Procesul comunismului: Volodea Tismaneanu ar fi trebuit sa deschida dosarele condamnarii regimului comunist începînd cu Basarabia aflata in umbra URSS.VIDEO.

ANDREI VARTIC

BASARABIA LUI VOLODEA TISMĂNEANU

Faptul ca Vladimir (Volodea) Tismaneanu, fiul activistilor comunisti si nkvd-isti (kominternisti) de rang înalt Tismanetchi, a fost ales pentru a condamna genocidul comunist în România are si latura lui “unionista”.

Vrea Traian Basescu sau nu vrea (ca el l-a numit pe Volodea în scaun de Areopag), dar Leon Tismanetchi, tatal lui Volodea, s-a nascut la Soroca, în Basarabia. El a intrat de tânar în miscarea mondiala comunistă si a înmultit de la Moscova, mai ales prin radio, semintele comunismului în România mult înaintea lui 28 iunie 1940.

Tot el a întretinut relatii strânse cu fratii lui de comunism de la Soroca si din toata Basarabia si a fondat celule teroriste comuniste asa de multe ca, pe 26 iunie 1940, orasele basarabene erau violentate fara mila (exista documente) de nenumarate bande comuniste, care împuscau, maltratau, furau si spânzurau cu o furie antidemocratica necrutatoare (politia, armata si siguranta române aveau ordin sa nu riposteze).

Asadar, profesorul Tismaneanu va trebui sa deschida dosarele condamnarii regimului comunist începînd cu Basarabia (poate chiar cu Soroca, unde a activat organizatia anticomunista “Arcasii lui Stefan”), daca nu vrea sa-si pateze reputatia lui de “savant”.

Si sa înceapa condamnarea asta mult înainte de 1940, ba chiar înainte de 1924, când NKVD-ul a încercat distrugerea României prin provocarea asa-ziselor rascoale de la Tatarbunar si Hotin. Fiindca, dupa opinia noastra, documentata serios, genocidul comunist din România nici nu poate fi cercetat fara iluminarea cuibarelor comuniste zidite de NKVD si Komintern în Basarabia dupa 27 martie 1918.

Cercetarea sa înceapa din Basarabia

Se vorbeste mult în ultimul timp despre faptul ca actuala clasa politica româneasca, provenita din scoala comunista, a furat si revolutia, si reformele, si democratia postdecembrista pentru a se capatui. Problema e mult mai complexa.

Actuala clasa politica a fost tarata de sistemul comunist atât de adânc încât nici nu a fost capabila sa se reformeze si sa reformeze România fara resursele mentale comuniste. Or, aceste resurse nu puteau crea (asa cum a creat Kogalniceanu sau Stere) o Românie noua, democratica si europeana, cu economie functionala de piata, din simplul motiv ca tinta sistemului care le-a format era distrugerea României democratice si scoaterea poporului român din istorie.

Exista în arhiva CC al PCUS documente care arata ca, mult înainte de 23 august 1939, Stalin a “ordonat” alfabetul latin în fosta RASSM (o parte din actuala Transnistrie, cu capitala la Balta) pentru a-i învata fortat pe viitorii agitatori, comisari, nkvd-isti si functionari limba româna si alfabetul român, necesar nu numai pentru a instala “statul comunist” în Basarabia a doua zi dupa 28 iunie 1940 (catre acea data pâna si stampilele sovietelor satesti erau gata, iar cei vreo 5.000 doar de “predsedateli selisoveta” sedeau pe bagaje de câteva luni, dar Siguranta româna “nu stia”), ci pentru a “uni” cu URSS toata România (acest scenariu stalinist a salvat limba româna în Basarabia si dupa 1949).

 Fara cercetarea acestor cuibare “basarabene” a comunismului românesc, cruciale pentru devenirea contemporana a României, practic este imposibila condamnarea atrocitatilor comuniste din spatiul de locuire (si geneza) al poporului român.

Au disparut un milion de oameni

Volens-nonlens, Volodea Tismaneanu, colegul de clasa al multor odrasle de comunisti de rang foarte înalt, va trebui sa ajunga la scenariile moscovite ale instalarii comunismului în România.

Fara cercetarea acelor scenarii judecarea comunismului românesc este o totala bataie de joc fata de memoria sutelor de mii de inocenti ucisi în România. Iar acele scenarii nu pot fi descifrate fara cercetarea filierei basarabene a Partidului Comunist Român, care a început realizarea lor mult înainte de 28 iunie 1940, practic imediat dupa votul istoric din 27 martie 1918 care a declansat procesul Marii Uniri a poporului român.

Volens-nonlens, Volodea Tismaneanu va ajunge la dosarele martirilor români din Basarabia, unii maltratati si ucisi pâna la 28 iunie 1940, altii luati din casele lor chiar pe 28 iunie 1940 sau în zilele urmatoare, condamnati fara alta vina decât aceea de a fi români (sau evrei, rusi, ucraineni, gagauzi, bulgari), apoi ucisi cu o cruzime despre care, cum spuneam mai sus, arareori fiinta omeneasca a dat dovada în întunecata ei istorie.

Volens-nonlens omul de stiina Vladimir Tismaneanu este obligat deontologic sa ajunga la dosarele moscovite ale acelor martiri (nevinovati fata de statul democrat român), dar si la informatorii care au transmis la Moscova (din România democrata interbelica) informatii ce au pecetluit soarta lor mult înainte de 28 iunie 1940. De pilda, Vasile Gafencu, deputat în Sfatului Tarii, agricultor de la Sângerei, mort în Gulag, tatal lui Valeriu Gafencu, sfântul închisorilor comuniste din România.

Volens-nonlens Volodea Tismaneanu va trebui sa ajunga macar la cartea Naselenie Moldavsckoi SSR, de E. M. Zagorodnaia si V. S. Zelenciuc (Cartea Moldoveneasca, 1987, Chisinev) unde la paginile 23 si 32 (ce oglindire numerologica!) se vede foarte clar faptul ca, între 28 iunie 1940 si 28 iunie 1950, din Basarabia au disparut un milion de oameni (din 3,3 milioane).

Românismul, demolat cu bani românesti?

Azi, când aceiasi comunisti leninisti distrug tot ce este românesc în Basarabia (inclusiv manualul de istorie a românilor sau arhitectura sacra a poporului român), când pâna si denumirile liceelor românesti le stau în gât, când sunt atacati, ca si în perioada interbelica, patriarhii reunificarii Basarabiei cu România (cum ar fi Paul Goma, Grigore Vieru sau Mihai Cimpoi), o întrebare grea de tot se pune si serviciilor secrete românesti, si clasei politice de la Bucuresti: de ce demolarea românitatii în Basarabia se face de peste zece ani pe banii statului român (Vieru este atacat în publicatiile finantate de Departamentul Românilor de Pretutindeni, iar Paul Goma si Mihai Cimpoi în cele finantate de Institutul Cultural Român)?

De ce vestite si foarte mediatizate ONG-uri, zise “democratice si anticomuniste”, din România nu condamna atrocitatile actualilor comunisti, aflati la putere în Republica Moldova (cum ar fi exodul unui milion de români)?

De ce membri marcanti ai acestor ONG-uri bucurestene tac despre uriasele monumente ale ocupantului comunist, pe care le ridica în Basarabia, alt Volodea, comunistul “leninist crestin ortodox” Vladimir Voronin sau despre lichidarea institutelor academice de studiere a culturii si istoriei românilor?

De ce acesti “anticomunisti” au luat apa în gura atunci când Volodea Tismaneanu a fost numit în functia de “terminator” comunist al comunismului românesc?

Poporul român, ca si poporul rus, ca si poporul evreu, ca si poporul italian sau spaniol, ca si poporul german, are destui nemernici comunisti si nazisti pe sufletul sau.

Dar oare asa de îmbolnavit de comunism sa fie presedintele României (Einstein spunea ca stiinta fara morala e un nonsens) încât sa nu înteleaga ca judecarea genocidului comunist este o problema morala si ca profesorul Vladimir Tismaneanu va trebui sa înceapa judecarea comunismului românesc cu mama si tatal sau – nascut la Soroca, în Basarabia, stravechi pamânt românesc?

Basarabia literara md.

 

Preşedintele Comisiei Helsinki din SUA recomandă Rusiei să îşi ceară scuze pentru masacrul de la Katyn

 

Vineri, 07 Mai 2010

Preşedintele

Presedintele Comisiei SUA pentru Securitate şi Cooperare în Europa (Comisia Helsinki), senatorul Benjamin Cardin, a făcut apel către Rusia să îşi ceară scuze pentru masacrul de la Katyn. „Rusia are nevoie de scuze clare şi fără echivoc către polonezi pentru ceea ce s-a întâmplat în urmă cu 70 de ani”, a spus Cardin, la o conferinţă a experţilor şi analiştilor polonezi, ruşi şi americani, organizată la Biblioteca Congresului şi consacrată masacrului de la Katyn şi viitorului relaţiilor ruso-poloneze. De asemenea, senatorul a cerut Moscovei să deschidă complet arhivele şi dosarele despre Katyn. „Este important că putem documenta exact ce s-a întâmplat în urmă cu 70 de ani” folosind documentele originale, din punctul său de vedere.

Sursă: DW-WORLD.DE