CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ARGUMENTE ÎMPOTRIVA INIŢIATIVEI DE EXTRA-TERITORIALITATE DENUMITĂ „ŢINUTUL SECUIESC” (II)

 

 

 

 

inquam tinut secuiesc secuime autonomie sfantu gheorghe centenar consiliul national

 

 

 

 

Minciunile cele mai odioase si mai abjecte sunt folosite de unii numai si numai ca săse demonstreze ,,stiintific” ca secuii sunt cei mai vechi locuitori ai ,,Pamantului Secuiesc”, deci ei au dreptul ,,divin” la autonomie etnică!

O astfel de ,,demonstratie” ne-o face un oarecare ,,publicist” Kadar Gyula, in articolul intitulat ,,Protesteaza fata de denumirea Pamantul Secuiesc”, publicat in nr. 6.023 al cotidianului de limba maghiara ,,Haromszek”, ce apare la Sfantu Gheorghe, în Covasna.

E bine ca dumnealui s-a oprit totusi cu ,,documentarea” sa ,,istorica” la hotarul a ceea ce el denumeste ,,Pamantul Secuiesc”, fiindca alți confrați ai săi, precum Csiki Sandor, Csibi Karoly, Kolumban Sandor s.a., au ajuns cu „documentația istorică” până în strafundurile istorice ale Europei, sustinand, nici mai mult nici mai putin, ca primii locuitori ai bătrânului nostru continent au fost de limba maghiara!

,,Sa nu uitam, sau sa invațăm, daca până acum nu am stiut, ca limba maghiara a fost prima limba vorbita in Europa”!, scria Kolumban Sandor.

Autorul, Kadar Gyula, este revoltat fiindca ,,organizatiile civile romanesti de pe Pamantul Secuiesc nu sunt de acord cu aceasta denumire (”pamant secuiesc ” n.n.) fiindca este anticonstitutionala”.

De aici el trage concluzia ce ne dă gata, atat prin continutul ei, cat si prin modul in care este formulată:

,,Este posibil ca organizatiile civile pomenite sau inaintasii lor(!?) sa fi sosit de curand in aceasta regiune(!?) si poate din acest motiv nu cunosc denumirile maghiare-secuiesti indigene Le doare (!?) ca poporul in mijlocul caruia s-au stabilit (!?) se bucura, dupa 90 de ani de privare, de drepturi”!!! Secuii nu au fost si, cu atat mai putin, nu sunt acum un popor. Dupa cum la fel de adevarat este ca secuii nu au fost si nu sunt unguri!

O spune, intre altii, si istoricul ungur: Sebestyeni Gyula (in Szekelyek eredete – Originea secuilor) „Nimeni nu i-a considerat pe secui unguri, ci un neam aparte„.

O spune, de asemenea, si istoricul Karacsony, intr-un discurs rostit la Academia ungară, in 1903:

,,Secuii nu sunt catusi de putin unguri”, afirmând, in continuare, ca toate eforturile statului maghiar trebuie sa fie indreptate spre a-i maghiariza.

Dupa cum se stie, procesul de maghiarizare a secuilor a reusit din plin.

Chiar daca toate incercarile statului maghiar de a-i maghiariza pe secui au esuat pana la inceputul secolului XX, in cele din urma procesul de maghiarizare a fost total.

Secuii nu mai au nimic din ceea ce au avut la inceputurile istoriei lor, in primul rând limba, scrie https://www.cuvantul-liber.ro.

 

 

 
 
 
 

Imagine similară

 

 

 

 

 

Argumente demografice

 

 

După componenţa etnică a populaţiei scaunelor prevăzute a se înfiinţa în proiectul de lege Statutul de autonomie al Ţinutului Secuiesc, din totalul populaţiei de 798.426 locuitori, 232.525 – reprezentând 29,12% din totalul populaţiei – sunt nemaghiari, respectiv români, romi şi de alte naţionalităţi şi 565.901, reprezentând 70,88%, sunt maghiari. (Anexa nr. 1)

În aceste condiţii, a obliga o treime din populaţia proiectatei unităţi administrative, care nu este de naţionalitate maghiară, să trăiască într-un „Ţinut Secuiesc”, în care limba maghiară ar avea statut de limbă oficială, înseamnă a întoarce înapoi roata istoriei, la realităţile de dinaintea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, sau la cele din perioada ce a urmat Diktatului de la Viena (1940-1944) şi din perioada experimentului stalinist de tristă amintire a Regiunii Autonome Maghiare.

După numărul total al populaţiei, cele 8 scaune propuse se grupează astfel: scaunul Mureş – peste 200.000 de locuitori; scaunele Odorhei şi Ciuc au între 100.000 şi 120.000 locuitori; scaunele Sepsi şi Gheorgheni au între 80.000 şi 90.000 locuitori; scaunele Kezdi şi Micloşoara – Brăduţ între 30.000 şi 55.000 locuitori şi scaunul Orbai cu 25.627 locuitori.

Se poate observa o foarte mare diferenţă între scaunul Mureş, cu numărul cel mai mare de locuitori – 282.793 şi scaunul Orbai cu numărul cel mai mic de locuitori – 25.627 locuitori. Practic, scaunul Mureş este de 9 ori mai mare decât scaunul Orbai, avâd o populaţie egală cu cea a altor 5 scaune (Sepsi, Gheorgheni, Kezdi, Micloşoara-Brăduţ şi Orbai).

După numărul total al populaţiei maghiare, în cifre absolute, cele 8 scaune propuse se grupează astfel: 2 au peste 100.000 de locuitori de etnie maghiară (Mureş şi Odorhei); 3 au între 50.000-100.000 locuitori de etnie maghiară (Gheorgheni, Sepsi şi Ciuc); 2 au între 20.000 – 50.000 locuitori de etnie maghiară (Micloşoara – Brăduţ şi Kezdi) şi 1 scaun sub 20.000 locuitori de etnie maghiară (Orbai).

După ponderea populaţiei maghiare, în totalul populaţiei scaunelor, cele 8 scaune se grupează astfel: în 2 (Odorhei şi Kezdi), populaţia de etnie maghiară este de peste 90% din totalul populaţiei scaunului; în 3 (Ciuc, Sepsi şi Micloşoara – Brăduţ), populaţia de etnie maghiară este între 70-85% din totalul populaţiei scaunului¸ în 2 (Gheorgheni şi Orbai), populaţia de etnie maghiară este între 60-70% din totalul populaţiei scaunului, iar în scaunul Mureş, populaţia de etnie maghiară este de doar 53,62 % din totalul populaţiei scaunului.

Se poate observa că doar în două scaune, respectiv Odorhei şi Kezdi, populaţia de etnie maghiară este de peste 90% din totalul populaţiei scaunului, iar în celelalte şase scaune propuse ponderea acesteia este între 53,62 şi 84,50%.

După numărul total al populaţiei nemaghiare, în cifre absolute, cele 8 scaune propuse se grupează astfel: în scaunul Mureş, populaţia de etnie nemaghiară este de peste 100.000 locuitori; 2 scaune (Gheorgheni şi Sepsi) au între 20.000-30.000 locuitori de etnie nemaghiară; scaunul Ciuc are între 10.000-20.000 locuitori de etnie nemaghiară şi 4 scaune (Micloşoara – Brăduţ, Orbai, Odorhei şi Kezdi) au între 5.000-10.000 locuitori de etnie nemaghiară.

După ponderea populaţiei nemaghiare, în totalul populaţiei scaunelor, cele 8 scaune se grupează astfel: în scaunul Mureş, populaţia de etnie nemaghiară este de 46,38% din totalul populaţiei scaunului; în două scaune (Gheorgheni şi Orbai), populaţia de etnie nemaghiară este între 30 – 40% din totalul populaţiei scaunului; în 2 scaune (Sepsi şi Micloşoara – Brăduţ), populaţia de etnie nemaghiară este între 20-30% din totalul populaţiei scaunului; în scaunul Ciuc, populaţia de etnie nemaghiară este între 10-20% din totalul populaţiei scaunului; în 2 scaune (Kezdi şi Odorhei), populaţia de etnie nemaghiară este sub 10% din totalul populaţiei scaunului.

Cei 232.525 cetăţeni români de etnie nemaghiară (români, romi şi de alte etnii), reprezentând 1/3 din totalul populaţiei celor 8 scaune propuse, trăiesc în 105 localităţi cu peste 100 de români şi alte etnii nemaghiare, şi în 41 de localităţi sub 100 de români şi alte etnii nemaghiare.

Cele 105 localităţi cu peste 100 de români şi alte etnii nemaghiare se grupează astfel: peste 75.000 de locuitori – într-o localitate (Târgu-Mureş); între 10.000-20.000 locuitori – în 2 localităţi (Sf. Gheorghe şi Topliţa); între 5.000-10.000 locuitori – în 3 localităţi (Miercurea-Ciuc, Ungheni, Sâncraiu de Mureş); între 1.000-5.000 locuitori – în 38 localităţi; între 500-1.000 locuitori – în 14 localităţi; între 100-500 locuitori – în 37 localităţi.

 

De menţionat faptul că 11 comune cu populaţie majoritar românească, din actualele judeţe Bacău, Braşov, Neamţ şi Covasna, care au făcut parte din fostele scaune secuieşti, nu sunt cuprinse în unitatea administrativă propusă cu denumirea „Ţinutul Secuiesc”. În acelaşi timp, un număr de 6 localităţi, majoritatea cu populaţie maghiară majoritară, incluse în actualul scaun Mureş, în sec. al XIX-lea, nu au făcut parte din acest scaun, ci din scaunele şi comitatele vecine acestuia, după cum urmează: Breaza, Gorneşti, Glodeni şi Voivodeni, din comitatul Turda, Bălăuşeri din comitatul Târnava şi Veţca din scaunul Odorhei.

După numărul de localităţi din subordine, cele 8 scaune propuse se grupează astfel: scaunul Mureş are 38 de comune; scaunele Ciuc şi Odorhei au câte 26 de comune; scaunele Kezdi, Orbai şi Gheorgheni au între 10 – 20 de comune, iar scaunele Orbai şi Brăduţ – Micloşoara au sub 10 comune. Se poate observa o foarte mare diferenţă între scaunul cu cel mai mare număr de comune – Mureş, cu 38 de comune şi scaunul cel mai mic – Orbai, cu 6 comune.

Configuraţia scaunelor propuse confirmă aprecierea Consiliului Legislativ, potrivit căreia în proiectul de autonomie a „Ţinutul Secuiesc” sunt instituite „regiuni autonome, asimetrice, neuniforme ori pur şi simplu singulare, constituite exclusiv pe criterii etnice, unităţi administrativ-teritoriale noi, distincte de celelalte unităţi administrativ-teritoriale consacrate de Constituţie, atât prin modul de organizare, cât şi prin prerogativele speciale care se doresc a fi atribuite”.

Potrivit Consiliului Legislativ, în documentul menţionat este prevăzută „organizarea, sub aspectul administrativ, a <Ţinutului Secuiesc> pe trei niveluri: local, scăunal şi regional, în timp ce, în prezent, organizarea administrativă a teritoriului României este numai pe două niveluri – local şi judeţean – ceea ce creează disfuncţionalităţi şi impedimente în cooperare, atât pe plan intern, cât şi în relaţiile externe”.

 

Surse: Centrul European de Studii Covasna-Harghitaprin https://www.cuvantul-liber.ro/ Argumente-istorice-si-demografice-impotriva-initiativei-de-extra-teritorialitate-denumita-tinut-Secuiesc. 

 

14/08/2020 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

ÎMPOTRIVA INIŢIATIVEI DE EXTRA-TERITORIALITATE DENUMITĂ „ŢINUTUL SECUIESC” (I)

 

 

 

 

  Argumente istorice

Modelul de autonomie teritorială propus sub forma iniţiativei de extra-teritorialitate denumită „Ţinut Secuiesc” nu este viabil, deoarece nu a existat niciodată, în această formă. În istorie, scaunele secuieşti au avut atâta autonomie, cât au avut şi scaunele săseşti şi celelalte comitate din Transilvania.

Scaunele secuieşti se aflau în perioada voievodatului sub supravegherea şi controlul comitelui secuilor, reprezentant al puterii centrale. El era numit de rege, mai întâi dintre magnaţii din Ungaria, apoi din Transilvania, dar niciodată dintre secui. Aşadar, din perspectivă istorică, „secuii n-au avut niciodată comiţi (prefecţi) secui, parlament secuiesc, alte structuri politice statale.

Au avut, ca şi azi, autonomie locală în cadrul „scaunelor” (Mureş, Odorhei, Ciuc, Trei Scaune), dar niciodată autonomie faţă de statul ungar şi, respectiv, habsburgic. Autonomia secuilor în epoca medievală însemna, în principal, organizarea administrativă distinctă a scaunelor secuieşti şi scutirea de dări, în schimbul serviciului militar prestat.

Ocuparea Transilvaniei de către habsburgi, la sfârşitul secolului al XVII-lea, a adus mutaţii importante în structura şi atribuţiile instituţiei scaunului, atât ca autoritate judecătorească, cât şi administrativă. Sfera de activitate şi atribuţiile Adunării Generale a Scaunului scad, reducându-se în principal la rezolvarea problemelor privind strângerea impozitelor şi încartiruirea şi aprovizionarea armatei imperiale austriece.

În timpul reformelor iosefine, menite a îmbunătăţi mecanismul administraţiei locale, scaunele secuieşti sunt desfiinţate, în anul 1784, iar la sfârşitul lunii aprilie 1849 s-a trecut la reorganizarea administrativă, scaunele fiind transformate în comitate de tip nou.

Astfel, autonomia administrativă secuiască, la fel ca şi autonomia săsească, a cunoscut un proces de dizolvare succesivă începând din 1784, continuat în 1849-1852 şi încheiat în 1876, când autonomia secuiască a fost anulată de către guvernul de la Budapesta, prin reorganizarea administrativă şi dispariţia unităţilor administrative medievale, moment trecut sub tăcere de către istoricii şi liderii maghiari, de ieri şi de astăzi.

Prin urmare, susţinătorii autonomiei „Ţinutului Secuiesc” uită că „ţinutul secuiesc” nu a avut niciodată autonomie teritorială şi etnică. Mai mult chiar, secuii ieşeau din „autonomia” lor adesea şi îşi câştigau cele necesare traiului în Ţara Românească şi în Moldova. Rămânerea în „autonomie” ar fi fost trăire în sărăcie şi foamete.

Autonomia pe criteriu etnic este promovată în esenţă prin exagerarea libertăţilor secuilor din epoca medievală şi cultivarea unei atitudini antiromâneşti.

Se uită faptul că mult trâmbiţata autonomie secuiască, în toate timpurile, a însemnat pentru românii din zonă asuprire, umilinţe, intoleranţă, şi în cele din urmă asimilare.

Nu s-a înţeles, încă, faptul că istoria acestei zone a Arcului Intracarpatic nu începe cu colonizarea secuilor, iar după acest moment istoria nu se rezumă doar la cronica unei unice şi privilegiate etnii, aşa cum încearcă să prezinte lucrurile unii istorici maghiari interesaţi. Istoria zonei înseamnă convieţuire, interferenţe, complementaritate şi, nu în ultimul rând, o zestre comună de avere materială, morală şi spirituală.

Şi fără un ţinut secuiesc enclavizat, în cei 27 de ani postdecembrişti, comunitatea românească din zonă nu a găsit înţelegerea necesară privind problemele de fond, de păstrare şi afirmare a identităţii româneşti.

Se discută despre aceste lucruri doar din perspectiva populaţiei maghiare. Susţinătorii Autonomiei pe criteriu etnic omit faptul că Harghita şi Covasna se află printre cele mai subvenţionate judeţe din România – „peste jumătate din banii pe care îi utilizează provin de la bugetul României, în timp ce Capitala oferă aproape 75% din PIB-ul realizat, României. În ciuda acestui ajutor, din punctul de vedere al contribuţiei la PIB-ul României, Harghita se află pe locul 31, iar Covasna pe locul 41 (penultimul)”.

Deoarece mult invocata autonomie secuiască a fost prezentă, mai ales, la nivelul comunităţilor locale, acest deziderat, în condiţiile specifice din zonă (existenţa unui/unor partide/ asociaţii etnice şi a votului etnic şi nu politic), în mare parte este deja realizat şi va căpăta dimensiuni multiple, odată cu realizarea procesului de descentralizare.

Astăzi, societăţile moderne au la bază naţiunea civică, care stă şi la temelia construcţiei Uniunii Europene, şi nu fragmentarea şi enclavizarea etnică. În concordanţă cu cerinţele Uniunii Europene, configurarea regiunilor de dezvoltare social-economică a ţării nu trebuie să se bazeze pe criteriul etnic, care s-a dovedit generator de disfuncţionalităţi, discriminări şi subdezvoltare.

 

(va urma)

 

 

Sursa: Centrul European de Studii Covasna-Harghita prin https://www.cuvantul-liber.ro/ Argumente-istorice-si-demografice-impotriva-initiativei-de-extra-teritorialitate-denumita-tinut-Secuiesc 

14/08/2020 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Enigma Ținutului Secuiesc 

 

 

 

Imagine similară

Enigma Ținutului Secuiesc 

 

Manifestarea retoricii extremiste a guvernului maghiar și a unor politicieni ai UDMR referitoare la autonomia pe criterii etnice, la fel ca și în ultimii ani,  s–a concentrat asupra așa–zisului Ținut Secuiesc.
 
Poate se știe mai puțin că există diferențe între unguri și secui. Cu toate că și unii, și alții vorbesc maghiara, există mai multe teorii referitoare la originea etnică a secuilor. Autonomia lor se baza pe îndeplinirea unor obligații militare.

În teritoriile secuiești nu au existat mari moșii și nici nobilime. Contingentele secuiești au contribuit la marile victorii militare ale lui Ștefan cel Mare și Mihai Viteazul. Secuii s–au răsculat de mai multe ori împotriva regilor maghiari, principilor transilvani și autorităților habsburgice. Rolul lor militar s–a încheiat în 1851, odată cu desființarea celor trei regimente de grăniceri, iar în 1876 au dispărut și vechile scaune secuiești.

Aderarea secuilor la valorile națiunii maghiare s–a petrecut în secolul XIX. Motivația principală a fost limba comună, mai importantă decât tradițiile și obiceiurile, care erau diferite.

Secuii nu s-au considerat niciodată cetăţeni ai statului român. Ei au crezut și cred că Unirea din 1918 a fost un accident istoric şi cândva vor reuşi să schimbe acest lucru.

Secuii încă au conştiinţa vechilor lor privilegii şi sunt obişnuiţi să revendice mereu câte ceva. Conştiinţa vechilor privilegii i-a făcut să se considere superiori celorlalți unguri din Transilvania. Spiritul lor se inspiră din mituri istorice despre vitejia secuilor şi despre autonomia secuiască.

Ei nu înțeleg că şi-au pierdut autonomia cu mult timp înainte de 1918.

Ideile bolşevice au avut ecou în secuime şi unii lideri secui au promovat crearea unei republici secuieşti după model sovietic. A apărut chiar ideea realizării unei enclave secuieşti în mijlocul României care să facă parte din statul maghiar.

Cu toate că toți istoricii consideră că în Ungaria, în 1919, a fost o revoluţie bolşevică, care urmărea crearea unui stat maghiar sovietic după modelul Rusiei sovietice, autorii manualului de istorie a secuilor din 2012 consideră această mişcare revoluţionară drept o revoluţie cetăţenească democratică.

Pe 20 martie 1919, Antanta a solicitat Ungariei retragerea de pe teritoriul Transilvaniei. Cam în aceeași perioadă, un înalt ofițer din Statul Major General maghiar lăuda patriotismul Uniunii Sovietice față de imperialismul Antantei (discurs asemănător cu cel al lui Viktor Orbán). Între 1919 și 1940, revizionismul avea ca executanți pe teren preoții, unele organizații așa–zis civice și diaspora maghiară din străinătate (cum se întâmplă și în prezent). Nu trebuie uitate în acest context presiunile URSS pentru crearea în 1952 a Regiunii Autonome Maghiare, la presiunile lui Stalin, singurul caz de acest gen din țările socialiste.

După evenimentele din 1956 și mai ales după 1968, Ungaria a fost folosită de URSS ca principal factor de presiune asupra unei Românii prea independente față de Moscova. Astfel se explică și atitudinile agresive ale etnicilor maghiari din România, încurajate de guvernul de la Budapesta încă din anii ’70.

În conștiința maghiarilor de cetățenie română se inocula ideea că România trebuie pedepsită pentru atitudinea sa de independență în cadrul blocului socialist.

Exacerbarea acestei probleme era în interesul Moscovei, doarece masca foarte bine politica de abuzuri și de asimilare forțată a românilor din Basarabia (Moldova), situație unică în URSS și chiar în Europa de după 1945. Legat de aceasta, în repetate rânduri oficialii sovietici au subliniat ideea că unii vecini ai României ar putea avea revendicări teritoriale, dacă se insistă prea mult pe ideea originii comune a românilor cu cetățenii din RSS Moldovenească.

Tot în context istoric, nu trebuie uitat faptul că numeroși reformați maghiari au venit în București la începutul secolului al XVIII-lea. Cartierul Berceni și–a luat numele de la generalul Miklós Bercsényi.

Un nou val de maghiari a venit la București după înfrângerea revoluției maghiare de la 1848. Conform datelor recensământului din 1930, în acel an trăiau în București 24.052 maghiari, adică 3,76% din populație.

Aceștia erau mai ales secui. În anul 2002 mai erau 5.834 de maghiari, reprezentând 0,3% din totalul populației orașului, iar în 2011 3.359 de maghiari (0,18%). Ulterior, chiar și în perioada comunistă, în București a funcționat Liceul Maghiar, în prezent Liceul Ady Endre.

În 1950, în România a avut loc prima reorganizare administrativă după model sovietic. Cele 58 de judeţe au fost transformate în 28 de regiuni şi 177 de raioane. În 1952, are loc o primă reorganizare a acestui sistem, în cadrul căreia, prin comasarea a zece raioane din fostele regiuni Mureş şi Stalin, se înfiinţează Regiunea Autonomă Maghiară.

Care este adevăratul scop al retoricii autonomiste. O eventuală unire cu Republica Moldova, conjugată cu declinul demografic, mai accentuat în zonele unde maghiarii sunt minoritari, ar putea avea drep urmare în 5-10 ani diminuarea procentajului alegătorilor maghiari sub 5% din populație.

Avantajul maghiarilor este dat de disciplina mult mai mare la vot, comparativ cu electoratul român. Dar pe termen mediu și lung, singura șansă a politicienilor maghiari de a avea acces la resurse financiare mai consistente este deținerea controlului în trei-cinci județe și într-un parlament regional.

Conform datelor oficiale, în România sunt 1.431.807 maghiari, din care 668.471 în județele Covasna, Harghita și Mureş, așa-numitul Ținut Secuiesc. Aceasta înseamnă aproximativ 46,69% din maghiarii de pe teritoriul României. Cel mai mic județ este Covasna, cu 222.481 locuitori, mai bine de jumătate dintre ei în mediul rural.

Dintre aceștia, 164.158 sunt etnici maghiari, adică 73,81% din totalul populației din județ. Județul Harghita are o populație de 325.127 locuitori, din care peste 56% în mediul rural. 276.038 sunt etnici maghiari, adică 84,61% din totalul populației. Județul Mureș este și cel mai mare, populația județului fiind de 580.672 locuitori, dintre care 48% în mediul rural.

Aici trăiesc 228.275 de etnici maghiari, adică 39,26% din locuitori. Regiunea Mureș-Covasna-Harghita (Ținutul Secuiesc) este printre cele mai sărace regiuni ale României și ar ocupa penultima poziție în planul UDMR de reîmpărțire teritorială în 16 județe.

Și în perioada interbelică au existat încercări de reconfigurare a celor 71 de județe. Astfel, între 1929–1931, acestea au fost reorganizate în şapte directorate ministeriale, iar între 1938–1940 în zece ținuturi. Tot în aceeași perioadă, secuii erau prezenți pe teritoriul a patru județe (Ciuc, Mureș, Odorhei și Trei Scaune).

Dacă tot vorbesc despre această problemă a secuilor, pot vorbi și din punctul de vedere al experienței personale. Între 2002-2005 am avut acolo activități didactice. Cred că aceste tensiuni sunt exacerbate mai mult la nivel politic. La nivelul omului de rând, aceste probleme sunt mult mai atenuate, dovadă în acest sens fiind și căsătoriile mixte.

Mulți dintre politicienii UDMR se preocupă mai mult de propriile interese decât de reprezentarea cetățenilor care i-au ales. Nici eu și nici colegii mei nu am simțit vreo ostilitate și toți studenții de origine maghiară sau secuiască știau limba română. Destui dintre ei erau conștienți de faptul că nu au nici o șansă în afara județului de origine, dacă nu cunosc și limba română. Iar cei care nu ies din satul lor nu au nevoie să știe limba română.

S–a mai încercat paralela cu situația Catalonia. Dar sunt mari diferențe. Prima este aceea că vorbim de una dintre cele mai dezvoltate regiuni ale Spaniei, iar a doua este că circa o treime din locuitorii provinciei au declarat că vorbesc numai catalana.

În orice stat din Uniunea Europeană este obligatorie cunoașterea limbii oficiale.

Nu trebuie uitat faptul că mulți dintre liderii UDMR sunt ostili luptei împotriva corupției, la fel ca și liderii PSD și ALDE. Poate ar fi interesant de văzut legăturile de familie și de interese ale unor politicieni ai UDMR, inclusiv în perioada de până în 1989.

În același timp, ar trebui să se gândească unele minți înfierbântate dacă Ținutul Secuiesc poate fi autonom și din punct de vedere financiar. E frumoasă autonomia pe banii guvernului român.

Scopul geopolitic al autonomiei Ținutului Secuiesc este același cu acela al unei enclave model rusesc. Rusia încearcă acest subterfugiu în lipsa unei minorități rusofone, ca în Moldova sau în Ucraina. Apelează la intermediarul Viktor Orbán, care îi controlează pe o parte dintre liderii UDMR.

Primul ministru maghiar, înclină spre modelul Putin sau Erdoğan, fiind din ce în ce mai mult sateliții Rusiei. Ungaria are o imagine proastă atât în Uniunea Europeană, cât și în Statele Unite.

Nu trebuie să ne mire în acest context că abordarea de către Rusia și Ungaria a „problemei secuiești“ este aceeași de o sută de ani. Oricum, Vladimir Putin vrea să aplice pentru România butada din epoca sovietică „două bărbi, o țăcălie și o mustață fumurie“.

Dar, vorba românului, „Nu e prost cel care cere, e prost cel care dă“.

Surse:

Enigma Ținutului Secuiesc de Ovidiu Maican Extras din Revista 22/2018

25/01/2020 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , | Un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: