CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

O istorie nespusă a primelor zile de ocupație sovietică in Basarabia (1940)

 

 

 

Razboiul uitat: Istorii nespuse ale invaziei sovietice

 Vara fatidica a anului 1940. Vointa Kremlinului a naruit idealul Romaniei Mari. Liderii tarii, neputinciosi, aleg sa se incline in fata pretentiilor Uniunii Sovietice, cedand Basarabia si nordul Bucovinei.

Sunt stabilite in graba un numar de prevederi pentru a permite o retragere cat mai ordonata a trupelor, functionarilor si administratiei din teritoriile cedate.

In acest fel se hotaraste, printre altele, sa se ofere un ragaz de patru zile, incepand cu 28 iunie. In acest timp teritoriile urmau sa fie evacuate, fiind preluate gradual de trupele sovietice in mars catre noua granita aflata de-a lungul Prutului.

Pe 28 iunie incepe evacuarea asa cum fusese planuita, numai ca unitatile sovietice au inaintat si au ocupat localitati cu mult inlauntrul teritoriului evacuat, au pus mana pe puncte cheie, impiedicau eforturile de evacuare si s-au dedat la acte de o violenta grosolana.

In fata acestor abuzuri soldatii romani erau legati cu mainile la spate, avand ordine clare sa nu raspunda la nicio provocare.

În 28 iunie  la ora 9:00, prin comunicatul nr. 25 al Marelui Stat Major al Armatei Române, populația a fost anunțată în mod oficial despre existența ultimatumului, despre acceptarea acestuia de către București și despre intenția guvernului de evacuare a armatei și a administrației pe malul drept al Prutului.

  În conformitate cu prevederile ultimatumului, trei orașe cheie – Chisinau, Cernauti si Cetatea Alba  – trebuiau să fie predate sovieticilor până la ora 14:00.

Până pe 2 iulie   noua graniță de-a lungul râului Prut a fost închisă definitiv.

Între 28 iunie și 1 iulie  administrația sovietică înstituită în regiune a ordonat deposedarea de bunuri a Capelelor de pe lângă Palatul Mitropolitan, Facultății de Teologie, Seminarului Teologic, Liceului Eparhial de Fete, Liceului „B. Petricescu-Hașdeu”, Liceului „A. Russo”, Școlii Normale de Băieți, Liceului „Regina Maria”, Facultății de Agronomie, Liceului Militar „Regele Ferdinand”, Azilului de Bătrâni „Sfântul Alexandru”, Închisorii Centrale, Școlii Naționale de Viticultură, Azilului „Cavalji”, Spitalului „Costiujeni”, Casei copilului, Ospătăriei Săracilor din Piața Nouă, 20, celor trei biserici militare, și Bisericii grecești din Chișinău.

Doar o mică parte a populației Basarabiei și Bucovinei a întâmpinat anexarea sovietică cu sentiment pozitiv. Cam 200 000 de cetățeni au decis să se refugieze în grabă în România.

 

.

Refugiați germani din Basarabia.

Refugiați germani din Basarabia.

 

 

În zilele următoare, în localitățile mai importante și în unele din gările unde se adunau refugiații pentru evacuare au avut loc incidente antiromânești și prosovietice, în care grupuri de tineri fanatizați au atacat, despuiat, bătut sau omorât preoți, intelectuali, soldați români separați de unitate, persoane civile în curs de evacuare.

Felul în care aceste grupuri au acționat, inclusiv coordonarea lor cu armata sovietică de ocupație a lăsat să se întrevadă clar eșecul administrației românești de a nu scăpa de sub control activitățile comuniste și prosovietice în perioada imediat precedentă ocupației.

Unele documente militare și civile, produse în acea perioadă, indică participarea unor etnici evrei din Basarabia și nordul Bucovinei în proporție mare în aceste grupuri.

Totuși, acești tineri fanatizați reprezentau o pătură minusculă în totalul populației evreiești din Basarabia și Bucovina de nord, care totaliza circa 270 000 de oameni.

Însă, aceste incidente au exacerbat sentimentul antisemit din România. Au fost numeroase cazuri de militari români, atacați de grupuri pro-sovietice în zilele evacuarii.

Pe 3 iulie la ora 12.00 „autoritățile sovietice” de ocupație au închis punctele de trecere la frontieră, astfel în România au reușit să treacă doar o parte din cei care au dorit să se refugieze.

În aceeași zi la ora 13.00 toată populația României a păstrat un minut de reculegere. Circulația a fost complet suspendată în întreaga țară la aceeași oră pentru un minut.

 

 

 

 

 

 

 Un razboi nedeclarat

 

 

La patru luni dupa raptul teritorial, pe 30 octombrie 1940, Serviciul Special de Informatii prezinta un raport edificator asupra crimelor sovietice in Basarabia si Bucovina.

Se aminteste astfel ca trupa condusa de capitanul Eugen Vioreanu al Regimentului 5 Artilerie Tecuci este suprinsa de soldatii sovietici in timp ce se afla in orasul Anenii Noi.

Capitanul este luat prizonier si inchis, iar armele si munitiile confiscate. O soarta similara o are maiorul Nicolau al Regimentului 24 Dorobanti Tecuci.

In orasul Balti s-au petrecut evenimente si mai grave. Trenurile care evacuau soldatii romani au fost oprite de sovietici si ostasii au fost dezarmati, fiind amenintati ca se va deschide focul.

Cei cu obarsii basarabene au fost retinuti. De altfel toti soldatii romani care s-au nascut in Basarabia si Bucovina au fost retinuti cu forta si inchisi, iar apoi judecati pentru tradare.

In urmatoarea zi, coloanele de militari romani ce reusisera sa se retraga sunt hartuite de avioanele inamice.

 

 Ostasi romani dupa gratii

 

In Basarabeasca, ostasii regimentelor 28 Dorobanti, 24 Infanterie, 3 Vanatori si 52 Infanterie sunt incercuiti de blindate si sunt uimiti sa vada cum sovieticii indreapta tevile mitralierelor spre ei.

Soldatii sunt dezarmati, iar ofiterii sunt luati prizonieri, dar nu inainte de a fi umiliti, sovieticii rupandu-le gradele si uniformele, o insulta degradanta pentru orice militar.

Printre cei arestati s-au aflat locotenent-colonelul Oarza Gheorghe, maiorul Budan Constantin, capitanul Panzaru Ion, capitanul Dinca Ion, capitanul Grosu Constantin, capitanul Grigoriu Virgil si plutonierul Popescu Radu.

Ei avut de indurat chinurile detentiei in Chisinau, unde au trebuit sa indure conditii groaznice. Erau inghesuiti in celule, fiind nevoiti sa doarma pe cimentul rece. Multi s-au imbolnavit.

Pentru ca se puteau spala odata intr-o luna plosnitele si puricii colcaiau pe ei. Li se dadea de mancare cat sa nu moara.

Pentru a li se frange cu totul spiritul erau scosi la interogatorii in miez de noapte unde erau fie torturati ori batuti. Ei au fost prizonieri ai unui razboi dus miseleste. In acest rastimp camarazii lor de arme inca duceau greul acestuia.

 In spatele liniilor romanesti

Pe 29 iunie parasutistii sovietici si trupele regulate ocupa orasul Bolgrad si iau drept captura de razboi si un numar de avioane romanesti. Ei opresc si trenurile care urmau sa evacueze militarii romani aflati in oras si sunt necesare eforturi din partea generalului Petre Dumitrescu pentru a le permite retragerea in siguranta.

Intre Bolgrad si Etulia sunt mitraliate nu numai trenurile militare, dar si cele ale refugiatilor. Intr-unul dintre atacuri mecanicul este ranit grav si in ciuda faptului ca sangera profund continua drumul pana cand isi scapa pasagerii din primejdie.

 Umiliti de trupele sovetice

In Bolgrad, capitanul Tasca si compania sa de graniceri este prinsa si dezarmata. Sunt injositi in fata oamenilor, sovieticii in mod arogant batjocorindu-le uniformele si taindu-le gradele. Trupa de jandarmi a capitanului Timofte pateste acelasi lucru.

Ei au fost deposedati nu numai de bunurile personale, dar si de banii pe care ii aveau.

Li se dadeau in schimb bilete care mentionau ca banii au fost confiscati deoarece ar fi fost valuta de contrabanda.

Furturile nu au fost intamplari ocazionale, soldatii romani fiind pradati de sovietici de fiecare data cand se arata ocazia, manati in cutezanta lor de neputinta ostasilor romani de a riposta. Orice simtamant al onoarei disparuse in acele zile.

 Confruntari si crime cu sange rece

Tot pe 29 iunie sovieticii au preluat controlul inaltimilor din jurul localitatii Branistea, ca pe 1 iulie soldatii romani in retragere sa fie agresati si intaratati de avioanele sovietice care se apropiau amenintator la doar cativa metri de ei.

Regimentul 8 Rosiori a fost atacat, doi oameni fiind ucisi si inca douazeci au fost raniti. Colonelul Voinescu s-a opus dezarmarii, iar trupele romane au fost urmarite si haituite constant, incercandu-se imprejmuirea lor.

In dreptul satului Cosauti s-a consemnat inca un astfel de episod. Capitanul Epure se opune dezarmarii, desi fusese somat. Drept raspuns pentru refuzul insolent se deschide focul asupra sa.

Unitatile izolate au fost cele mai vulnerabile, fiind tinte predilecte pentru sovietici. Plutonierul major Ghiul este impuscat si ucis pe 30 iunie.


Sunt stabilite in graba un numar de prevederi pentru a permite o retragere cat mai ordonata a trupelor, functionarilor si administratiei din teritoriile cedate.

In acest fel se hotaraste, printre altele, sa se ofere un ragaz de patru zile, incepand cu 28 iunie.

In acest timp teritoriile urmau sa fie evacuate, fiind preluate gradual de trupele sovietice in mars catre noua granita aflata de-a lungul Prutului, numai ca orasele Chisinau, Cernauti si Cetatea Alba urmau a fi ocupate inca din prima zi, dar cu fagaduiala ca sovieticii nu vor stingheri in vreun fel operatiunile de retragere.

 Chisinaul sub ocupatie sovietica

Trupele sovietice nu si-au respectat angajamentele si au facut tot ce le era cu putinta sa le impiedice. Sunt oprite trenurile cu refugiati si militari, au fost executati ofiteri de ordine si s-au eliberat puscariasii.

In Chisinau mai multi comisari de politie sunt ucisi dupa ce incearca sa opreasca manifestarile violente ale simpatizantilor comunisti.

 

 

Ocupația sovietică a Basarabiei - cetățeni prosovietici salută intrarea Armatei Roșii în Basarabia.

Ocupația sovietică a Basarabiei – cetățeni prosovietici salută intrarea Armatei Roșii în Basarabia.

 

 

 

Inchisoarea din Chisinau a fost ticsita cu cateva sute de persoane. Nu numai ofiterii armatei romane au fost inchisi, dar si functionarii care nu au putut pleca la timp.

Intelectualii romani nu au scapat nici ei de prigoniri. Membrii Sfatului Tarii care au proclamat Unirea au fost prinsi si trimisi in judecata pentru tradare.

Ofiterii care au luptat in armata alba rusa au fost insemnati pentru moarte. Sublocotenentul Kaciarovski si capitanul Sereda sunt prinsi si executati pentru vina de a fi luptat impotriva bolsevicilor.

 

 Eliberarea de sub „jugul romanesc”

 

Oranduirea comunista venise nu numai sa-si faca dreptate in Basarabia si Bucovina, dar si sa-si incheie socotelile cu trecutul.

Comandamentul Armatei Rosii emite pe 6 iulie urmatorul manifest:

“Multe dureri si lipsuri ati suferit voi, fratilor nostri, in anii de ocupare militara a Basarabiei. Va jafuiau pe voi fara mila, va luau pamanturile voastre, arate cu sudoarea parintilor, mamelor si fratilor vostri.

Va apasau pe voi cu impozite colosale de stat, cu cabala boiereasca, cu ziua de lucru de 14-16 ceasuri. Incerca pentru a va romaniza cu deasila.

Cizma jandarmului apasa orice idee vie. Furat pamantul Sovietic al Basarabiei se reintoarce la a lui mama-Patrie, in constitutiunea Uniunii Sovietice.

Armata Rosie, care a eliberat pe ai nostri frati – ucraineni si belorusi – de asuprirea boierilor polonezi, v-a eliberat pe voi, pentru totdeauna, ai nostri frati si cetateni din robia romana”.

 Parasiri in masa ale Romaniei

Un lucru mai putin cunoscut, se refera la exodul neasteptat in teritoriile cedate.

In Serviciul Istoric al Armatei, fondul Marelui stat Major, se afla telegrama generalului Aurel Aldea, in care el se arata nemultumit ca ofiterii, soldatii si functionarii romani inca sunt retinuti, desi pana pe 19 iulie 1940 trecusera granita in Uniunea Sovietica peste 45.000 de oameni.

Intr-o informare datata 30 iunie 1940, se aduce la cunostinta ca Partidul Comunist din Romania ar fi vrut sa ceara reprezentantilor puterii sovietice sa nu incurajeze aceste emigrari, datorita numarului mare de comunisti printre cei care treceau Prutul.

Intr-un comunicat eliberat de ministrul Internelor pe 4 august, generalul David Popescu raspunde acuzatiilor venite din afara conform carora evreii din Romania sunt opriti in a trece granita in Basarabia si Bucovina.

El indica faptul ca 112.000 de oameni au trecut granita doar pana la acea data.

Prizonierii se intorc acasa

Pe 27 septembrie are loc repatrierea unor ofiteri romani, majoritatea luati prizonieri la Basarabeasca.

Insa nu s-a facut fara a-i obliga inainte sa semneze declaratii cum ca vor spiona sau vor intreprinde actiuni de sustinere a cauzei comuniste.

Astfel, inainte de a fi eliberati, locotenentului-colonel Oarza Gheorghe i s-a prezentat si posibilitatea de a ramane in armata sovietica cu acelasi rang, oferta pe care o refuza.

Ii este dat drumul teafar, insa maiorul Boteanu Mihail este mai putin norocos. Din pricina refuzului sau este batut.

 

 

Ocupația sovietică a Basarabiei - dezarmarea unor soldați români.

Ocupația sovietică a  Basarabiei – dezarmarea unor soldați români.

Capitanul Panzaru Ion este santajat cu marturisiri scrise de la propriii soldati cum ca ar fi facut propaganda sovietica si amenintat ca vor fi dezvaluite partii romane daca nu se deda Uniunii Sovietice.

Plutonierul Popescu Radu primeste propunerea de a spiona, la fel i se intampla si capitanului Grigore Virgiliu. Capitanul Grosu Constantin a fost obligat, printre altele, sa ofere informatii cu privire la tehnica de lupta romaneasca.

Maiorului Budan Constantin i se impune sa faca propaganda sovietica odata intors in tara, in timp ce capitanului Dinca Ion i se propune sa ofere adapost spionilor sovietici, cand nevoia se va arata.

Desi pentru ei prizonieratul era incheiat, un numar necunoscut de ofiteri inca erau incarcerati, iar restul romanilor din Basarabia si Bucovina au trebuit sa indure pentru inca un an obladuirea sovieticilor.

Surse: Laurentiu Dologa – Ziare.com; wikiwand.com/ro

Publicitate

30/03/2016 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Românii uitați în imperiul răului

La 27 martie 1918 a avut loc Unirea Basarabiei cu Tara-Mama. Exista destui romani care nu pot uita acest act extraordinar, Basarabia fiind prima provincie instrainata care, in anul 1918, s-a unit cu Romania. In amintirea evenimentului de atunci, un roman de peste Prut, Mihai Prepelita, si-a lansat la Casa Titulescu din Bucuresti, volumul “Romanii uitati in imperiul raului / Dincolo si dincoace de sarma ghimpata”, aparut la Editura Printech.

Cel mai interesant, chiar foarte spectaculos capitol al cartii este de departe cel intitulat “Prizonierii romani din Siberia”, semnat de diplomatul Victor G. Cadere si reprodus pentru prima oara in intregime de Mihai Prepelita. Diplomatul s-a implicat activ in salvarea romanilor din fosta armata austro-ungara si din Basarabia, aflati in indepartatul si putin ospitalierul pamant al Siberiei.

Dupa cum se stie, mai multi romani ce cazusera prizonieri la rusi au reusit in primavara anului 1917 sa se formeze in Corpul Prim de Voluntari ale carui unitati au luptat cot la cot cu oastea Regatului. Insa actiunea de recrutare a voluntarilor romani in Rusia, care intampinase de la inceput greutati din partea autoritatilor rusesti-aliate a trebuit sa inceteze total atunci cand Rusia a cazut prada bolsevismului, iar armatele Puterilor Centrale ocupasera Ucraina, intrerupand orice legatura cu Romania. In aceste imprejurari, ofiterii ardeleni, conferentiari raspanditi prin diverse colturi ale Rusiei s-au intors care cum au putut in tara, iar cei mai multi au preferat sa ramana si sa impartaseasca mai departe destinul marei mase de soldati romani, ramasi inca in lagarele rusesti, mai ales ca se ivea posibilitatea de a duce lupta mai departe pe frontul francez, asa cum fagaduise generalul Berthelot in trecerea sa prin Rusia, martie 1918, diferitilor reprezentanti ai nationalitatilor ce luptau pentru eliberarea lor de sub dominatia austro-ungara.

In tot decursul anului 1919 s-au facut sfortari pentru evacuarea din Siberia, dar numai ca rezultat al initiativelor particulare ale statelor aliate; astfel, s-au evacuat 14.436 cehi, aproximativ 3.000 italieni, 875 diversi. Dupa mai multe incercari ale statului roman, cum chestiunea evacuarii devenea tot mai presanta cu cat timpul trecea, s-a ajuns la concluzia ca numai prin trimiterea unui imputernicit al guvernului roman la fata locului se poate astepta rezolvarea urgenta a acelei importante chestiuni. In acest sens, guvernul roman a hotarat trimiterea lui Victor G. Cadere ca delegat, cu depline puteri, pentru repatrierea voluntarilor si a prizonierilor din Siberia.

Plecarea Misiunii de Repatriere spre Siberia a avut loc la Paris la sfarsitul lunii ianuarie 1920, cand telegramele aratau ruinarea regimului Kolceak si succesele tot mai mari ale bolsevicilor. Tocmai pentru ca imprejurarile se aratau tot mai potrivnice, Misiunea s-a simtit datoare sa ajunga foarte curand in contact cu romanii din Siberia si cu generalul Janin, ceea ce s-a si intamplat in ziua de 15 aprilie 1920 in Harbin. De la aceasta data pana la 11 mai 1921, Misiunea Romana in Siberia a repatriat aproximativ 5000 de romani. Despre romani se raportase ca s-ar gasi in numar de aproximativ 2500 in jurul Irkutskului. Gratie abnegatiei lui Victor G. Cadere, transporturile pe mare s-au efectuat din Vladivostok la porturile europene. Spre cinstea lor, autoritatile japoneze le-au asigurat romanilor din Extremul Orient tot concursul.

Dupa cum precizeaza Victor G. Cadere in raportul sau, in pofida greutatilor de nedescris, a fost infiintata acolo si Sectia Culturala a Misiunii Romane, continuatoarea sectiei respective din Legiunea Romana.

Inca din timpul formarii corpului voluntar in Siberia aparea la Ekaterinburg ziarul “Gazeta Transilvaniei”, iar cu formarea Legiunii a inceput sa apara la Irkutsk gazeta “Neamul romanesc”.

Aceste publicatii urmau un scop de propaganda pur national, care era necesara prin imprejurarea ca prizonierii romani stateau sub influenta miscarilor din lagare, in general unguresti si sub actiunea ideilor bolsevice, de la care romanii trebuiau deturnati. Considerand faptul ca Misiunea avea de intretinut si prizonierii supusi romani de diferite nationalitati, oameni cu sufletul zdruncinat de cele ce vazusera in Rusia, dezorientati de noua lor situatie si agitati de agentii Crucii Rosii maghiare, a fost creata pe langa birourile Misiunii si o sectie culturala, avand ca organ de propaganda si informatii gazeta “Tara noastra”. Li s-a explicat celor de alte nationalitati ca Statul roman primeste cu dragoste si bunavointa toti cetatenii tarii.

Cartea lui Mihai Prepelita ar trebui intens mediatizata nu numai pentru acest raport al activitatii exceptionale, profund patriotice, a lui Victor G. Cadere, ci si pentru celelalte materiale prezente in paginile ei. Se poate spune ca aparitia volumului “Romanii uitati in imperiul raului / Dincolo si dincoace de sarma ghimpata” este un eveniment cultural.

Publicat de Dragoş Galbur in 29 martie 2010

Blog Basarabia dupa independenta

29/03/2010 Posted by | BASARABIA SI BUCOVINA, ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

EVADARI NEMAIPOMENITE SI NEMAIVAZUTE VREODATA.

evadare-din-inchisoareE clar că nimănui nu i-ar place să stea într-o închisoare. Majoritatea celor care au ajuns acolo, şi-au ispăşit în linişte pedeapsa, dar…sunt unii care au ales calea evadării. Află care au fost cele mai spectaculoase evadări din închisoare prin acest top.

1) John Gerard (1597)

turnul-londrei-7

În secolul XVI, în plină perioada elizabetană cunoscută printr-o aspră persecuţie a Bisericii Catolice, un om îndrăznea să se opună sistemului, continuând să promoveze cuvântul Domnului. Îl chema John Gerard şi, pentru acţiunile sale, a fost în cele din urmă prins şi închis în înfiorătorul Turn al Londrei, o construcţie impunătoare din care nimeni nu reuşise să evadeze până atunci. Gerard avea fireşte mulţi susţinători afară, comunicând cu aceştia prin scrieri cu suc de portocală, aproape imposibil de observat de către gărzi. Astfel s-au clarificat toate datele problemei, urmând ca un complice să poziţioneze o barcă pe Tamisa, exact sub turn. Complicele a reuşit cumva să arunce o sfoară până la o fereastră mică, prin care părintele a ieşit. Chiar dacă era torturat de zile bune, John Gerard a reuşit să coboare pe frânghie, până în barcă. A luat calea Italiei şi a trăit liniştit pentru tot restul vieţii, în Roma.

2) John Dillinger (1934)

john_dillinger

Ceea ce a reuşit John Dillinger să facă pe timpul Marii Crize Economice (începută în 1929) a uluit o lume-ntreagă. Dillinger a fost însă prins în 1934, fiind închis la Lake County, închisoare păzită de o mulţime de poliţişti. Într-o diversiune remarcabilă, John reuşeşte să evadeze, utilizând un pistol făcut din săpun şi vopsit cu cremă de ghete. Dillinger iese din închisoare şi fură maşina şerifului, un Ford nou-nouţ. În stilul său caracteristic, i-a trimis apoi o scrisoare preşedintelui Ford, mulţumindu-i pentru maşinile rapide pe care le-a construit…

3) Marea evadare din închisoarea Libby (1864)

inchisoarea-libby

Era anul 1864 când, în plin Război Civil, mulţi soldaţi ai Uniunii erau capturaţi şi închişi la Libby, o închisoare temuta din Richmond. În ceea ce avea să rămână una dintre cele mai frumoase acţiuni de evadare, colonelul Thomas E. Rose şi maiorul A.G Hamilton coordonau o echipă de 15 oameni, care sapă zilnic în pivniţă, în condiţii extrem de dificile. Un tunel până într-o plantaţie de tutun fusese realizat, nu mai puţin de 109 soldaţi reuşind să treacă prin el. Dintre aceştia, 59 ajung în liniile proprii din Richmond.

4) Casanova (1755)

giacomo-casanova

Giacomo Casanova era el un mare iubareţ, însă avea şi destule probleme cu legile. În 1753, toţi îl vânau şi îl doreau închis, lucru care de altfel s-a şi întâmplat. Casanova vorbeşte în memoriile sale despre o evadare din închisoarea Leads, botezată aşa din cauza acoperişului din plumb, construit astfel încât o evadare pe acolo să fie imposibilă. Cu o ţepuşă din metal ascuţită în multe zile, Casanova reuşea să sape o gaură prin tavan, să ridice plăcile din plumb ale acoperişului şi să intre, alături de un coleg de celulă, într-o altă încăpere. Iubăreţul spărgea apoi un lacăt, trecea nevăzut pe coridoarele închisorii şi dispărea prin reţelele de canale ale oraşului, într-o gondolă. Au urmat fireşte ospăţuri cu spaghete şi midii, preferatele lui…

5) Pascal Payet (2007)

pascal-payet

Lui Pascal Payet îi plăceau tare mult acoperişurile, îndeosebi cele ale închisorilor franceze. Ajuns la Luynes pentru crimă, într-o pedeapsă de 30 de ani, Payet şedea cuminte pe acoperiş, aşteptând o ocazie potrivită. Ocazia a venit din cer, de la câţiva prieteni buni care au deturnat un elicopter şi l-au luat pe sărman de acolo. După doi ani, Pascal s-a întors la acea închisoare, luând alţi colegi de suferinţă pe calea aerului. Toţi au fost prinşi, Payet primind încă şapte ani de închisoare. În 2007 însă, şiretul deţinut repetă figura, părăsind Grasse tot cu un elicopter. S-a oprit aproape de Mediterană şi nevăzut a fost…

6) Dieter Dengler (1966)

dieter-dengler

Dieter Dengler a rămas în istorie drept singurul american care a reuşit să evadeze dintr-o închisoare vietnameză. În 1966, în plin război în Vietnam, Dengler fusese doborât într-un raid antiaerian şi apoi închis în celebrele temniţe din junglă. Fiind extrem de bine antrenat, americanul reuşeşte să-şi elibereze mâinile şi picioarele, să ia cu el alţi colegi, să omoare gărzile şi să dispară în junglă deasă şi plină de pericole. A stat 23 de zile în umezeală, în vegetaţie, printre insecte şi animale prădătoare, fiind în cele din urmă recuperat de un elicopter american. Dengler rămâne un exemplu viu de rezistenţă umană ieşită din comun. Un adevărat supravieţuitor.

7) Marea evadare din închisoarea Alcatraz (1962)

inchisoarea-alcatraz

Aflată la o aruncătură de băţ de San Francisco, insula Alcatraz a fost renumită pentru securitatea sa incredibilă. Oficialii spuneau că, dacă cineva va reuşi să evadeze de aici, închisoarea se va închide imediat. Aşa s-a şi întâmplat. În 1962, Frank Morris, Clarence şi John Anglin aveau să realizeze o evadare spectaculoasă, care a servit drept inspiraţie pentru numeroase filme sau jocuri video. Cei trei au săpat în cimentul vechi al celulelor, ajungând la o gaură de ventilaţie. Apoi, din clădire în clădire, au coborât pe ţărm printr-un coş, au umflat o plută improvizată şi au dispărut în golful de lângă San Francisco. Punând nişte păpuşi în paturi, nimeni nu a băgat de seamă lipsa lor. Cercetările nu au ajuns la niciun rezultat, cei trei fiind declaraţi înecaţi. Dar nu s-a găsit niciodată vreun cadavru…

8 ) Marea evadare din închisoarea Maze (1983)

inchisoarea-maze

În 1983, 35 de membri IRA (grupare paramilitară din Irlanda) erau închişi la închisoarea Maze, una de maximă securitate. Conduşi de Gerry Kelly şi Bobby Storey, membrii IRA au plănuit o evadare, primind pe parcurs pistoale de la apropiaţi. Echipa deschide focul şi preia controlul asupra unei clădiri din complex, ameninţa gardienii, le fură hainele şi ajung apoi până la poarta principală a închisorii. Nereuşind să treacă de ea, deţinuţii escaladează gardul şi o iau apoi la picior, lăsând în urmă o maşină de mare volum. 16 au fost apoi recapturati, episodul rămânând unul foarte sângeros.

9) Bill Hayes (1975)

bill-hayes

În 1970, Billy Hayes a fost prins încercând să transporte haşiş prin Turcia, primind atunci 30 de ani de închisoare. Primii cinci ani i-a petrecut în Sagmilicar, apoi a fost transferat într-o închisoare aflată pe o insulă din Marea Marmara. Securitatea nu era aici chiar bună, astfel că Billy a reuşit să iasă din celulă şi să stea ascuns câteva zile într-un coş de gunoi. Insula avea un mic port unde andocau ambarcaţiuni de pescuit. Exact în momentul potrivit, Billy a furat o bărcuţă şi a luat calea Greciei. A călătorit apoi până în SUA, povestind întâmplarea sa într-o carte intitulată Midnight Express, care a fost apoi şi ecranizată.

10) Marea Evadare din Stalag Luft III (1943)

stalag-luft-iii

Numită şi Marea Evadare, acţiunea din complexul Stalag Luft III este fără doar şi poate referinţă tuturor evadărilor. Închisoarea germană din al II-lea Război Mondial a fost sediul în care, timp de aproape un an, 600 de oameni au săpat trei tunele incredibile, la peste 9 metri sub pământ. Tunelele aveau nevoie de piloni de susţinere, de lumină şi oxigen, lucruri de care s-au ocupat, rând pe rând, deţinuţii. Când ieşirea a fost realizată în pădurea din apropiere, procesul a început. 76 de oameni au evadat imediat, însă apropierea de turnul de observaţie a făcut ca al 77-lea să fie văzut şi doborât. Naziştii au închis tunelul, pornind o operaţiune uriaşă pentru a-i prinde pe toţi ceilalţi. Numai trei au reuşit să scape, restul fiind recuperaţi. Evadarea este spectaculoasă şi stă în minţile fiecăruia, asta graţie filmului remarcabil care a fost turnat pe această temă.

Sursa: http://www.yuppy.ro.

18/01/2010 Posted by | DIVERSE, DIVERTSMENT, PRESA INTERNATIONALA, PRESA ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: