CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ÎNTRE TRATATUL DE LA TRIANON (4 iunie 1920) ȘI TRATATUL DE PACE DE LA PARIS (10 februarie 1947)

Trianon 100. România la Conferința de Pace de la Paris – expoziție și  proiect online la Muzeul Național de Istorie a României

Foto: La Palatul Marele Trianon de la Versailles a fost semnat în ziua de vineri, 4 iunie 1920 Tratatul de pace cu Ungaria, țară învinsă în Primul Război Mondial. Tratatul de la Trianon a statuat existența unui stat maghiar independent fiind totodată actul care a consfințit sfârșitul regatului Sfântului Ștefan, regat care, de facto, dispăruse în secolul al XVI-lea, odată cu înfrângerea de la Mohács din 1526 și divizarea teritoriilor sale între Imperiul Otoman și Sfântul Imperiu Roman (devenit ulterior Austria și, în 1867, Dubla Monarhie, Austro-Ungaria).

ROMÂNIA INTRE TRATATUL DE LA TRIANON SI TRATATUL DE PACE DE LA PARIS

Sintagma „Tratatul de la Trianon” s-a născut în urmă cu 100 de ani, în contextul terminării Primului Război Mondial și impunerii dreptului națiunilor la apărare în Europa dominată multe secole de imperii și feude.

Semnificația sa este dată de Palatul „Marele Trianon” de la Versailles, unde, la 4 iunie 1920, a fost semnat tratatul de pace între Puterile Aliate învingătoare (16 state aliate, inclusiv România) și Ungaria, în calitate de stat succesor al Imperiului Austro-Ungar, stat învins. Acest tratat a făcut parte din seria celor încheiate de Puterile Aliate la sfârșitul primului război mondial, respectiv: cu Germania (Versailles, 28 iunie 1919 ), cu Austria (Saint Germain en-Laye,, 10 septembrie 1919), cu Bulgaria (Neuilly, 27 noiembrie 1919) și cu Turcia (Sèvres, 4 iunie 1920, ulterior fiind înlocuit cu tratatul de la Lausanne).

Tratatul de la Trianon a fost semnat pentru a stabili frontierele noului stat – Ungaria – cu vecinii săi: Austria, Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor (devenit ulterior Iugoslavia), România și Cehoslovacia.

Consecința cea mai importantă a Tratatului de la Trianon a fost apariția noilor state independente şi reîntregirea celor deja existente după dezintegrarea Austro-Ungariei. În principiu, tratatul a consfințit includerea teritoriului Transilvaniei și a părții răsăritene a Banatului în cadrul României.

Chestiunea optanților unguri din teritoriile cedate de Ungaria dupa  Tratatul de la Trianon, României | CER SI PAMANT ROMANESC

Frontiera Ungariei cu România, astfel cum a fost descrisă în tratat, a fost delimitată în anii imediat următori, fiind în fapt actuala frontieră între cele două țări.

Persoanele care au optat să se transfere în cealaltă țară decât aceea de reședință în care s-a aflat după trasarea granițelor, numite „optanți”, puteau să se transfere, obținând despăgubiri juste pentru imobile (terenuri, construcții – altele decât cele de reședință, clădiri de reședință, afaceri etc.).

Nu au făcut obiectul acestor despăgubiri resursele naturale (zăcăminte aurifere, feroase, neferoase, de gaze naturale, petrolifere, sare, pădurile, latifundiile grofilor etc.), chiar dacă acestea s-au aflat în exploatarea unor companii ale etnicilor unguri.

România, ca stat succesor sau beneficiar, n-a avut acces la masa tratativelor de pace, ea primind doar cât au hotărât Marile Puteri, fără să țină seama că vatra neamului românesc era mult mai întinsă și că în afara granițelor au rămas teritorii cu populație compactă sau majoritar românească, scrie https://unitate-centenar.ro/romania-intre-tratatul-de-la-trianon-si-tratatul-de-pace-de-la-paris-10-februarie-1947.

De aceea, reaşezarea prin hotărârea Marilor Puteri a frontierelor între România și Ungaria a stârnit nemulţumiri din partea reprezentanților României, care au fost chemați la Paris doar să asculte și să se conformeze hotărârilor diriguitorilor Europei. Aceștia au reclamat, fără sorți de izbândă, în primul rând nealipirea părţii de nord a Maramureşului, rămasă în componența Ucrainei.

Din acel moment, în Maramureșul istoric, de la nord de Tisa, în Câmpia de vest (cu ținuturile Crișanei și Sătmarului), până în mlaștinile Tisei, precum și în Banatul de vest (până în Dunăre) românii băștinași, încorporați în statele vecine României, au început să trăiască drama străinătății, a dezrădăcinării și deznaționalizării.

Despre acest tratat au curs fluvii de cerneală și încă vor mai curge

. „Trianonul” a reprezentat actul juridic care a făcut dreptate istorică în litigiul României cu expansionismul şi extremismul ungar.

În același timp, a constituit piatra de hotar a istoriei Ungariei, „punctul de vamă” în care Ungaria a fost nevoită de istorie să dea socoteală pentru răul făcut de-a lungul vremurilor neamurilor băștinașe din bazinul carpatic.

Din momentul semnării sale, Tratatul a semnificat și generat:

  • sfârșitul așa-numitului „regat al Sfântului Ștefan”, creat de ungurii turanici  prin forță și cuceriri de teritorii românești în jurul anului 1000; acesta dispăruse, de facto, în secolul al XVI-lea, după înfrângerea de la Mohács și divizarea teritoriilor sale între Imperiul Otoman și Sfântul Imperiu Roman, devenit ulterior Austria, iar în anul  1867 Austro-Ungaria;
  • desființarea de facto a așa-numitului Sfânt Imperiu Roman, care era încă invocat de cancelaria din Viena, împărații habsburgi purtând până la dispariția dublei monarhii și titlul de regi apostolici ai Ungariei;
  • crearea statului ungar independent, în cadrul frontierelor naționale, numit însă, de unii, „regatul Ungariei”; acest stat național (cu frontierele extinse în teritoriile neamurior vecine!) fusese dorit de revoluționarii unguri la 1848-1849 și cerut de politicienii unguri spre sfârșitul monarhiei bicefale, austro-ungare; astfel, Ungaria a devenit, pentru prima dată în istoria ei europeană, stat de sine stătător şi nu conglomerat de naţiuni ţinute sub stăpânire prin forța armelor.

Tratatul de la Trianon” a fost o recunoaștere, pe fond, a jertfelor făcute de neamul românesc pentru a-și întregi hotarele etnice.

Privind în urmă cu aproape 100 de ani, orice român de bună-credință, cunoscător al istoriei și implicat în destinul cetății, se întreabă: Cine și ce a pierdut în urma recunoașterii drepturilor neamului la viețuirea în propria vatră?

Precum se știe:

  • la trasarea graniței între România și Ungaria s-a luat în considerație un raport unitar (egal cu 1) între numărul etnicilor români care rămân pe teritoriul Ungariei – 600.000 persoane – și numărul etnicilor unguri care rămân pe teritoriul României – tot 600.000 de persoane; astăzi se constată că prin politica de deznaționalizare practicată de-a lungul ultimelor trei secole, comunitatea românilor din Ungaria a scăzut la 5.000-6.000 de persoane, în vreme ce comunitatea maghiară din România a urcat la circa 1.900.000 de persoane;
  • ajustările de frontieră, de mici dimensiuni, s-au făcut prin convenţii bilaterale; bunăoară, prin rectificări de graniţă, Cehoslovacia a cedat României opt comune cu o suprafaţă de 175 kmp şi o populaţie de 10.800 de locuitori, dintre care 7.093 români, iar România a cedat Cehoslovaciei o suprafaţă de 60 kmp, cu o populaţie de 3.112 locuitori, dintre care doar 3 erau români; o înţelegere similară a avut România în Banat, cu regatul sârbo-croat;
  • România a plătit despăgubiri consistente așa-numiților „optanți unguri”, cumpărând, în fapt, pământul grofilor la prețul pieței; statul român a renunțat și la despăgubirile de război pe care trebuia să le încaseze de la Ungaria, care urma să plătească despăgubiri grofilor din aceste sume; în urma procesului „optanţilor unguri”, România a plătit în franci, aur şi coroane aur, echivalentul a 3,2 tone aur de 24 karate, şi a dispus ca despăgubirile de război datorate de Ungaria să fie vărsate la fondurile de despăgubiri pentru „optanţii unguri”;
  • statul român a plătit despăgubiri prin două Fonduri agrare de creanţe înfiinţate prin Protocoale internaţionale în Franţa (Bâle) şi Elveţia (Geneva); dovadă sunt documentele (păstrate în arhive) elaborate de Ministerul Finanţelor, Ministerul Agriculturii și Domeniilor, Banca Națională, hotărâri ale Comisiunilor reformelor agrare din judeţe, hotărâri ale justiţiei române, precum și ale Tribunalului de mare instanţă de la Paris (privind arbitrajul cu „optanţii unguri”, care a avut loc la Paris);
  • contenciosul judiciar a fost închis prin plata drepturilor de către România între anii 1927-1932; latifundiarii unguri au fost despăgubiți pentru exproprieri, iar reforma agrară pentru Transilvania, Banat și Crișana (Legea din 28 iulie 1921), a condus la împroprietărirea, fără discriminare, a familiilor sărace, orfanilor de război, veteranilor, răniților și altor categorii de oropsiți ai soartei.

În ciuda acestor realități etno-politice, de la iscălirea sa și până astăzi, tratatul a fost perceput în mentalul colectiv ungar drept o catastrofă și un diktat. De aceea, „regatul Ungariei”, care a avut în frunte un regent (amiral fără flotă!) a urmărit revizuirea, fie și parțială, a acestui tratat.

Chiar din anul 1920, în Parlamentul de la Budapesta, deputaţii şi senatorii s-au ridicat în picioare şi au repetat cuvintele: „Nu, nu, niciodată!” Aceste lozinci au devenit apoi deviza iredentismului şi revizionismului horthyst. Oficialitățile ungare de atunci au proclamat ziua de 4 iunie „zi de doliu national”, iar guvernul ungar a declarat că Ungaria a semnat tratatul fiind silită de împrejurări, dar nu-l recunoaște. Pe acest fond tensionat până la răbufniri violente, au fost înfiinţate „brigăzile de luptă”, formate din tineri înrolaţi benevol al căror țel era „învierea Ungariei Milenare”.

Prima brigadă a primit numele „Sfântului Ştefan”, iar drapelul de luptă a fost înmânat de către arhiducele Iosif, care a adresat următoarele cuvinte: 

„Doresc ca acest drapel să-l împlântaţi cât mai curând pe crestele Carpaţilor Transilvaniei, de asemenea pe crestele Carpaţilor nordici, şi să-l duceţi cât mai glorios până în Adriatica”.

 În ziua ratificării tratatului, respectiv în 13 noiembrie 1920, extremiştii unguri s-au angajat solemn, prin jurământ, să refacă « Ungaria Mare » sau « Ungaria Milenară », sub deviza: „Cred în Dumnezeu, cred în Patrie, cred în reînvierea Ungariei milenare”.

După momentul „Trianon”, iredentiștii au antrenat și îndreptat Ungaria în cea mai puternică şi lipsită de scrupule acţiune revizionistă, împotriva tuturor vecinilor, dar în primul rând, împotriva României. Printr-o propagandă agresivă, fără precedent, aceștia au reușit să-i convingă pe mulți unguri din țară și din diaspora că țara lor a fost grav nedreptăţită de Dumnezeu însuși.

Pe fondul ideilor extremiste, în Ungaria au fost create instituţii ale statului, dar şi organizații ale societăţii civile (asociații, comitete, ligi etc.) care au incitat naţiunea ungară, în primul rând tineretul, împotriva României și a românilor, oriunde și sub orice stare se aflau aceștia. Tineretul ungar a fost îndoctrinat cu idei culese din culmile sălbăticiei. Sunt bine cunoscute vorbele acelui „levent”, care afirma că „În noi fierbe sângele lui Attila, al lui Arpad şi al lui Gingis-Han” și că va suprima „pe fiecare valah ce-mi iese în cale!”.

Acțiunile extremiste, antiromânești au fost încurajate și susținute de un sistem de spionaj total, care a utilizat toate metodele și sursele, inclusiv cultele religioase şi slujitorii acestora, pentru „recuperarea”, într-o conjunctură favorabilă, a teritoriilor „răpite” de România. Împotriva României s-a acționat și prin așa-numiții „optanți”, care au făcut lobby şi presiuni bine concertate, ani de-a rândul, la foruri politice internaţionale, inclusiv la Liga Naţiunilor. Aceștia au cerut forurilor internaționale ca Legea privind aplicarea reformei agrare din România să le acorde (căci li se cuvine, întrucât au pierdut Transilvania), un regim preferenţial, precum și „un tratament privilegiat pe care l-au avut dintotdeauna”, să fie exceptate de la expropriere mari latifundii, peste care au stăpânit ei și familiile lor nobiliare, iar cuantumul despăgubirilor să se ridice la sume exorbitante.

În aşteptarea momentului prielnic de a ataca România, extremiștii-revizioniști unguri au profitat din plin și cu aroganță de politica externă inconsecventă și insuficient de fermă a guvernelor României, precum și de momentele prelungite de răfuieli politice, în care erau angrenate elitele politice românești.

În acest sens, au iniţiat pregătiri intense pe plan militar, constituind formațiuni paramilitare, dar și în mediile civile, pe plan diplomatic, propagandistic și persuasiv, pentru pregătirea viitoarei invazii „recuperatorii” în România.

Aceștia au considerat că respectiva conjunctură favorabilă a sosit în momentul în care în state puternice ale Europei au ajuns la putere regimuri de extremă dreapta. În acest scop, statul ungar s-a aliat cu Germania și Italia  pentru a obține sprijinul acestora în acțiunea de rupere a Transilvaniei din trupul României.

Astfel s-a ajuns la Diktatul de la Viena din 30 august 1940, când o parte a Transilvaniei a fost smulsă din trupul României şi dată Ungariei. În Transilvania răpită astfel a început teroarea împotriva românilor, în care au fost implicate autorități civile și militare ungare, dar mai ales extremiști care au dat dovadă de o cruzime fără egal, soldată cu omoruri, alungarea românilor din locuințele și așezările lor, expulzarea în România, distrugeri de case, școli, biserici etc.

Romania intre Tratatul de la Trianon si Tratatul de Pace de la Paris (10 februarie 1947)

Frontiera trasată prin Tratatul de la Trianon a fost consfințită însă din nou, în plan juridic internațional, în anul  1947, prin Tratatul de Pace de la Paris (10 februarie 1947). Acesta a fost încheiat între Aliații învingători în cel de-al doilea război mondial (Statele Unite, Marea Britanie, Franța, Uniunea Sovietică, Polonia,  Grecia, Italia, Iugoslavia  și Cehoslovacia) și Puterile Axei (aliații înfrânți, respectiv Germania, Japonia, Italia, Ungaria, Bulgaria, Finlanda, Slovacia și România – căreia nu i-au fost recunoscute acțiunile politice, diplomatice și militare de după 23 august 1944). România a pierdut Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța în favoarea Uniunii Sovietice, precum și Dobrogea de Sud (Cadrilaterul) în favoarea Bulgariei.

Însă, datorită contribuției sale militare de partea Aliaților după 23 august 1944 (recunoscută ulterior, cu greu și în mod tacit!), România a primit înapoi Transilvania de Nord, transferată de Hitler Ungariei prin Diktatul de la Viena.

Art. 2 al acestui tratat a stipulat că „hotărârile Sentinţei de la Viena din 30 August 1940 sunt declarate nule şi neavenite”, iar „Frontiera dintre România şi Ungaria este restabilită prin articolul de faţă astfel cum exista la 1 Ianuarie 1938”.

S-a întâmplat în 10 februarie 1947 - Jurnal Spiritual

10 februarie 1947, în palatul Ministerului de Externe al Franţei, a fost semnat Tratatul de pace cu România.

Tratatul de la Paris din anul 1947 a permis României să-și asume responsabilitățile ca stat suveran în relațiile internationale, iar Ungaria, prinsă în corsetul „lagărului socialist”, n-a mai avut libertatea de acțiune vizând refacerea frontierelor sale imperiale și „recuperarea Transilvaniei”. Dar extremiștii-revizioniști unguri s-au declarat nemulţumiți și de hotărârea Conferinţei de Pace de la Paris, reluând în scurt timp pregătirile, pe toate direcţiile, în vederea unei acţiuni viitoare de „recuperare” a Transilvaniei. După evenimentele din decembrie 1989, extremiștii și neorevizioniștii unguri au considerat că a sosit un nou moment prielnic pentru a relua planurile vizând „recuperarea” Transilvaniei.

Ce fac extremiștii și neorevizioniștii unguri?

Despre „Trianon” se vorbeşte în cercurile extremist-iredentiste ungare ca despre „o mare nedreptate istorică”, deși în realitate lucrurile stau cu totul invers. „Trianonul” a făcut, oficial, dreptate nu numai românilor, sârbilor sau slovacilor, ci Europei înseşi. Acest act juridic internațional a schimbat percepţia despre evoluția Europei, cu imperii și feude, oferind națiunilor dreptul de a se dezvolta liber, în armonie socială și bună înțelegere.

Cu toate acestea, în cercuri politice sau în medii extremiste, neorevizioniste, a fost relansată iarăși, de sus în jos, ideea de „recuperare” a Transilvaniei pierdute prin „dictatul Marilor Puteri”. Prin forțarea unui destin istoric ieșit dintr-un partizanat etno-politic, unii propagandiști ai ideii de „Ungarie milenară” compară „Trianonul” cu ceea ce s-a întâmplat după dezastrul de la Mohács, când Ungaria a fost divizată în trei părţi. Noii propagandiști sunt conștienți că antidotul nu poate fi un anti-Mohács, dar susțin că nici „politica tăcerii” n-a fost bună, deoarece „rănile arzânde au rămas”.

Pe lângă vechile teorii și lozinci, astăzi:

  • se agită „Trianonul” în numele „unităţii tuturor maghiarilor”,  cerându-se ca ungurii minoritari în alte state să aibă dreptul la autodeterminare; după dezbaterea legii privind acordarea dublei cetăţenii pentru ungurii de peste graniţe, Parlamentul ungar a luat în discuţie propunerea „Fidesz” de a declara ziua de 4 iunie „Ziua Unităţii Naţionale”; proiectul de lege prevedea că „maghiarii şi comunităţile de maghiari subordonaţi autorităţilor din alte câteva state fac parte din naţiunea ungară unită. Unitatea lor dincolo de graniţele de stat este o realitate”;
  • se discută despre „expirarea Tratatului de la Trianon”, având în vedere apropierea datei la care se împlinesc 100 de ani de la semnarea acestui tratat. Cei care discută acest subiect inventat trebuie să știe însă că Tratatul de la Trianon și-a încetat practic existența la sfârșitul celui de-al doilea război mondial, când Tratatul de Pace de la Paris, din 1947 a anulat sistemul de graniţe şi garanţii oferite după primul război mondial; la rândul său, sistemul de tratate instituit după al doilea război mondial a suferit corecţii după dispariţia Pactului de la Varşovia şi extinderea Uniunii Europene şi a N.A.T.O.;
  • se împrăștie materiale cu rol propagandistic, în limba maghiară și în limbi de circulație internațională (nu și în limba română!), care pregătesc opinia publică pentru momentul în care Transilvania va fi „recuperată”. Din informațiile conținute reiese că „istoria românilor este istorie recentă”, „românii fac parte dintre popoarele fără istorie”, „termenul de valah nu este sinonim cu cel de român”, „Ardealul nu este România” (pentru că face parte din România de mai puțin de 100 de ani și are legături istorice mai vechi cu Ungaria decât cu România), „ungurii sunt civilizatorii bazinului carpatic”, „transilvănenii n-ar fi dorit Unirea, iar aceasta s-ar fi făcut peste capul lor” etc.
  • se reia vechea teză a nevoii de reconstituire a monarhiei dualiste, austro-ungare, în centrul Europei și în bazinul carpatic, singura garanție a asigurării păcii, prosperității și stabilității pe continent.

În acest context, în cadrul Academiei Ungare de Științe a fost înființat un departament de „cercetare”, intitulat „grup de lucru” sau „echipă de cercetare”, numit oficial „Elan-Trianon 100” și format (la vedere!) din aproximativ 25 de oameni, printre care și „cetățeni români”.

Academicianul Ioan Aurel Pop, rectorul Universităţii din Cluj-Napoca a anunțat, în cadrul Academiei Române, că Guvernul de la Budapesta a înfiinţat un departament special, numit Trianon – 100 care a început să lucreze, adică să contracareze acţiunile preconizate de România pentru aniversarea, în anul 2018, a unui veac de la Marea Unire.

Știrea a fost preluată de „Gazeta de Cluj” și apoi de mai mulți formatori de opinie, care au susținut și întărit ideea potrivit căreia acest departament funcționează în cadrul M.A.E. ungar sau în cadrul serviciilor speciale.

De aici s-a tras concluzia că prin acest departament de propagandă, Ungaria a declanșat un război propagandistic împotriva României. Ministerul ungar de Externe a anunţat, prin M.T.I., că respinge „toate prostiile apărute” că Ungaria conduce un „război propagandistic” împotriva României.

Probabil că în urma conflictului iscat și a reacțiilor violente venite din partea unor extremiști-iredentiști (la care sunt maeștri), acad. Ioan Aurel Pop a revenit, afirmând că: De fapt, nu este vorba despre un departament guvernamental, cum înțelesesem și eu inițial, și cum a preluat greșit presa noastră, prin analogie cu ceea ce s-a petrecut în România. Ungaria nu face asemenea erori de ima­gine.

Este, de drept, un departament de „cercetare”, intitulat modest „grup de lucru” sau „echipă de cercetare”, plasat în cadrul Academiei Ungare de Științe, care a câștigat un „grant” guvernamental eșalonat pe cinci ani. Numele său oficial ales, „Elan-Trianon 100”. Cu alte cuvinte, acest colectiv de aproape 25 de oameni are bani de cercetare și de diseminare în Ungaria și în lume a rezultatelor „cercetării”.

Cu precauția-i cunoscută, domnul profesor Ion Coja vorbește despre acțiunea „Trianon 100” și nu despre departamentul „Trianon 100”, apărând ideea potrivit căreia România este un stat înconjurat de români, fiind îndreptățită să ceară drepturi pentru românii rămași în afara granițelor sale, dar nu practică o politică revizionistă.

Există percepția potrivit căreia acest „grup de lucru” este în fapt o structură specializată, care a preluat de pe poziții academice (deci, democratice) coordonarea acțiunii revizioniste, antiromânești, desfășurată de extremiști unguri, cu scop de a destabiliza România.

Dar, ca și în alte cazuri, s-au găsit deja veghetori și apărători ai acestuia, care au umplut spațiul electronic sau coloanele presei aservite ideilor revizioniste cu mesaje din care rezultă că prezentarea acelui „grup de lucru” ca departament guvernamental de propagandă antiromânească este ea însăși o diversiune a românilor (în primul rând, a serviciilor secrete românești!).

Materialele de propagandă antiromânească, anonime ori semnate și asumate de propagandiști recunoscuți provin probabil din surse specializate, cum este și „echipa de cercetare” numită oficial „Elan Trianon 100”.

În perspectiva zilei de 1 decembrie 2018, ziua Marii Uniri a românilor, aceasta și-a canalizat acțiunile, în conlucrare cu organizațiile iredentiste, pe trei direcții fundamentale:

  • enclavizarea minorității maghiare de pe teritoriul României
  • folosirea drepturilor minorităților pentru ca argument pentru impunerea autonomiei teritoriale;
  • îndoctrinarea maghiarilor din Ardeal, cărora li se induce ideea că ei sunt „adevărații stăpâni ai teritoriului”.

Unii comentatori au speculat că „echipa de cercetare Trianon 100” va alege momentul și pretextul pentru producerea unei rebeliuni în centrul României, urmate de un  referendum după pe modelul Crimeei și obligarea României să acorde autonomie teritorială, apoi independență așa-numitului Ținut secuiesc (deși la recensământul din anul 2002 se declaraseră ca atare un număr de 532!).

Ce fac autoritățile statului român ?

Guvernările care s-au succedat în România după evenimentele din decembrie 1989 n-au avut o politică coerentă, fermă, de combatere a manifestărilor iredentiste. Deși contenciosul „optanților unguri” a fost juridic închis prin plata drepturilor de către România între anii 1927-1932, statul român a restituit încă o dată (din greșeală, neștiință, neputință, complicități suspecte sau trădare) acele proprietăţi urmaşilor grofilor şi conţilor unguri, fără a se ține seama de faptul că în celelalte state foste socialiste, inclusiv în Ungaria, nu s-a restituit nimic foştilor proprietari români.

Datorită presiunii venite din partea societății civile și a investigațiilor făcute de ziariști riguroși, cu dragoste de adevăr, au fost găsiți și „acarii Păun” ai acestor restituiri. Ei au fost identificați în autorităţile administrative (și numiți periorativ „slujbași ai statului”!) care au pus în aplicare, empiric sau cu rea intenție, legislaţia de restituire stufoasă şi interpretabilă. Astfel, fără ca nimeni să răspundă măcar moral, dacă nu politic și, mai ales, penal, s-au dat titluri de proprietate şi hotărâri judecătoreşti prin care mii de hectare de pământ și pădure au fost scoase din averea națiunii române.

Academicianul Dinu C. Giurescu, la cei 90 de ani ai săi, împliniți în februarie 2017, observa cu întristare o decădere continuă a instituțiilor statului și nu înțelegea cum este posibil ca, la șase luni distanță în timp până la intrarea în anul 100 al Marii Uniri, opinia publică românească nu știe încă dacă există și care sunt proiectele pentru anul 2018.

Cu tristețe în suflet, domnia sa constata că „Ministerul Învățământului, în „mărinimia” lui, a tăiat Istoria din conștiința generațiilor tinere – de cel puțin 15 ani! – și astfel tineretul nu mai are cum să știe ce a fost cu noi în secolele trecute. În același timp, ceilalți bombardează…”.

În primii ani de după decembrie 1989, părți importante din presa românească, dar și oameni de litere de mare valoare au sesizat revenirea hungarismului în mentalul unor extremiști unguri. Cu dovezi incontestabile, aceștia au demascat reluarea acțiunilor extremiste şi neorevizioniste care vizează România ca stat național unitar, suveran și independent.

Istoria relațiilor dintre cele două națiuni, presărată cu multă durere, suferințe și conflicte inventate, inumane și inutile, confirmă cuvintele lui Nicolae Bălcescu, rostite după ce în zadar a încercat să-i convingă pe revoluționarii unguri să se unească cu românii și să lupte împotriva Austriei imperiale: „Ei n-au înţeles nimic, dar nici n-au învăţat nimic”.

24/03/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Hărțile etnice și KURZII, cel mai mare popor fără țară

Kurds in Germany slam Ankara

Foto: Manifestație a kurzilor pentru independență

Kurzii pe hărțile etnice

Când se discută despre ofensiva militară lansată recent în zonele din nord-estul Siriei controlate de kurzi (Rojava)  revine în actualitate, în special în ceea ce privește relațiile etnice și problema kurdă.

În cele ce urmează, situl maghar  https://pangea.blog.hu/ kurdok_etnikai_terkepeken,  prezintă  câteva hărți etnice / etnografice, care  ilustrează distribuția populației kurde și prezintă o serie de date importante privitoare la istoria postbelică a regiunii.

De asemenea, se încearcă  evidențierea unor posibilele paralele cu Ungaria după pierderile teritoriale suferite  în urma Tratatului de la Trianon.Războiul civil din Siria, care a început după primăvara arabă din anul 2011, și a crescut în amploare după 2017, odată cu statul islamic pare să înceteze să existe în sens teritorial, majoritatea militanților săi fiind prinși  într-un război de gherilă.

Kurzii au preluat controlul asupra marilor zone din nord-estul Siriei, în principal în detrimentul statului islamic, controlând și fosta „capitală” a acestuia, Rakka. 

szerdogan.jpg

Foto: 24 septembrie 2019 – Președintele turc Recep Tayyip Erdoğan prezintă limitele zonei de securitate planificate pe o hartă la o reuniune a ONU de la New York. sursă

Cu toate acestea, nu înseamnă că aceste zone din Siria au o populație kurdă uniformă în interiorul zonei care este ținta ofensivei turcești.

Pe de altă parte, turcii, care au ei înșiși o minoritate kurdă semnificativă pe terioriul lor, văd în kurzii sirieni ca o sursă de amenințare la adresa securității țării , fiind acuzați că ar avea legături cu PKK, o organizație pe care o califică drept grup terorist.

nov7isis.jpg

Harta: Teritoriile dominate de diferite grupuri etnice in Siria și nordul Irakului; sursă

Poporul kurd este estimat la 30 și 40 de milioane de persoane și reprezintă astăzi cea mai mare minoritate etnică din lume care nu are o țară. Din acest număr, aproximativ 15 milioane locuiesc în Turcia (15-20% din populația țării), 6-8 milioane în Irak (15-20% din populația țării), aceeași în Iran (10% din populația țării) și În Siria, 1-2 milioane de oameni, 5-10% din populația țării.

Alte surse au evaluat populația kurdă (dinainte de războiul civil) în Siria la 10% din totalul populației estimând-o la 2,4 milioane de oameni. În plus, numărul de diaspora este semnificativ, aproximativ 6-800 de mii de kurzi care trăiesc în Germania.

În Siria, kurzii trăiesc în principal în nordul, nord-estul țării, dar distribuția lor este departe de a fi uniformă majoritatea orașelor lor fiind înregistrată în în imediata apropiere a frontierei cu Turcia. Kurzii sunt musulmani, aproximativ 75% dintre ei fiind de confesiune sunită. Kurzii  șiiti trăiesc și în anumite părți din Turcia, Irak și Iran.

Există, de asemenea, kurzi creștini, Jazid și Zoroastrienin.

Ei nu sunt complet omogeni din punct de vedere lingvistic, vorbind trei dialecte diferite ale limbii kurde, care face parte din familia de limbi indo-europene , kurzii din Turcia folosesc litere latine, în timp ce celelalte grupuri kurde utilizează scrierea arabă. 

 

 

sznepeloszlas.jpg

Distribuția populației în Siria.sursă

sznyelv.jpg

Condiții lingvistice în Siria.sursă

Au existat semne ale apariției sentimentului de conștiință naționale și  de apartenenței lor în raport cu  alte popoare încă din  secolul al XII-lea, dar începând cu secolul al XVI-lea teritoriile kurde au fost împărțite între Imperiul Otoman și Persia, ceea ce a dus la lupte îndelungate.

În Orientul Mijlociu, conceptul de minoritate națională în sens european nu a fost cunoscut  mult timp, întrucât minoritățile erau organizate în primul rând pe  bază religioasă, în funcție de raportul dintre islamism, care este religia dominantă, și alte religii prezente în regiune.

Conducerea politică musulmană arabă și turcă  privește creștinii și evreii drept „popoare ale cărții” (concept monoteist privitor la descendenții biblicului  Avraam), astfel încât în cea mai mare parte a perioadei respective, credincioșii acestor religii ale lumii au coexistat mai mult sau mai puțin pașnic (fapt ilustrat și de cartierele confesionale existente în orașele istorice din Orientul Mijlociu).

Ideea unui stat kurd independent a apărut pentru prima dată în timpul șeicului Obajdalláh , la sfârșitul secolului al XIX-lea, mișcarea condusă de el fiind  considerată  prima mișcare naționalistă în sens european, care viza independența și unificarea teritoriilor kurde aflate atât sub dominația Turciei, cât și a Persiei. Mișcarea a fost strivită Imperiul Otoman în 1881 .

În același timp, kurzii au luat parte la Primul Război Mondialde partea turcilor și mai târziu au luptat și împotriva populației armene, diverse estimări evaluând numărul victimelor genocidului armean din Turcia între 300.000 și un milion și jumătate de oameni.

Soldații din jandarmeria turcă și  luptători din triburile kurde   au mânat armenii pe jos în lagărele din deșert aflate la granița dintre actualul Irak și Siria, unde mulți și-au pierdut viața din cauza lipsei de alimente și a brutalității soldaților turci din pază.

Deși genocidul armean  este recunoscut oficial de aproximativ două duzini de state, existența acestuia este în continuare respinsă de Turcia.

Comunitățile armene derulează de mai multă vreme o intensă campanie de sensibilizare a opiniei publice în această privință, însă multe țări continuă  inclusiv  Ungaria refuză și acum să recunoască crimele și genocidul de care s-a făcut vinovată Turcia.

După Primul Război Mondial, Turcia a pierdut o parte semnificativă a teritoriului său sub tratatul de pace de la Sèvres, dar trupele lui Kemal Atatürk, cu sprijinul sovietic, au reușit să recapete teritorii semnificative și să lupte pentru un nou tratat de pace . 

Tratatul de pace de la Sèvres, deși a fost  anulat prin Tratatul de pace de la Lausanne, este încă unul dintre cele mai citate documente ale aspirațiilor de independență kurde, întrucât acesta a proclamat pentru prima dată posibilitatea autonomiei kurde și chiar a independenței.

Tratatul de pace de la Sèvres, 10 august 1920

„SECȚIUNEA III.

KURDISTAN.

ARTICOLUL 62.

Comisia stă la Constantinopol și este formată din trei membri desemnați de guvernele britanice, franceze și italiene, respectiv, redactează în termen de șase luni de la intrarea în vigoare a prezentului tratat la sud de granița sudică a Armeniei, după cum se poate determina ulterior, iar la nord de frontiera Turciei cu Siria și Mesopotamia, astfel cum sunt definite la articolul 27 alineatele (2) și (3). Dacă unanimitatea nu poate fi asigurată cu privire la nicio întrebare, aceasta va fi transmisă membrilor Comisiei guvernelor lor respective. Schema trebuie să conțină garanții complete pentru protecția asyro-caldeenilor și a altor minorități rasiale sau religioase din aceste zone și, cu acest obiect, o Comisie compusă din britanici, francezi, italieni,

 

ARTICOLUL 64

Dacă în termen de un an de la intrarea în vigoare a prezentului tratat, popoarele kurde din zonele definite la articolul 62 se vor adresa Consiliului Ligii Națiunilor pe un astfel de continent pentru a arăta că majoritatea populației din aceste zone dorește independența față de Turcia și, în cazul în care Consiliul consideră că aceste popoare sunt capabile de o astfel de independență și recomandă acordarea acestora, Turcia este de acord să execute o astfel de recomandare și să renunțe la toate drepturile și titlurile asupra acestor domenii. Dispozițiile detaliate pentru o astfel de renunțare vor face obiectul unui acord separat între Puterile Aliate Principale și Turcia. Dacă și când are loc o astfel de renunțare,

Ulterior, când în Turcia Kemalismul a devenit ideologia dominantă, a rezultat un sistem de stat bazat pe modelul francez.

În urma concepției naționale, oricine trăia  pe teritoriul Turciei a fost considerat turc, însă această circumstanță a catalizat semnificativ aspirațiile kurde de secesiune.

Primul Război Mondial a adus, de asemenea, schimbări politice fundamentale în regiunea largă. Teritoriile de est ale Imperiului Otoman au fost împărțite între puterile Antantei (francezii și britanicii – cu acordul tacit al rușilor) încă din 1916 într-un acord secret, Convenția de la Sykes-Picot.

sykes_picot_agreement_map.jpg

Diviziunea fixată în Convenția Sykes-Picot. sursă

Deși convenția nu a fost implementată în primul tur, ulterior, în urma deciziilor Societății Națiunilor, logica convenției a rezolvat  în mare măsură hotarele zonei.
 Ca urmare a convenției, au fost, de asemenea, hotărâte secțiuni de graniță care pot fi găsite în zonă până în zilele noastre și care reprezintă un punct dureros pentru arabi astăzi reprezentând un  simbol al „trădării marilor puteri”.

Britanicii,  i-au convins pe arabii aflați sub stăpânirea otomană, să atace turcii, promițând în schimb crearea unui stat arab, mare și unificat.
În cele din urmă, kurzii nu și-au câștigat independența și chiar teritoriile kurde fragmentate dintre statele succesoare prezintă unele semne de dezintegrare istorică. 

Deși există o conștiință națională kurdă unificată, au existat perspective destul de diferite pentru minoritățile kurde care trăiesc în zone diferite. 

În timp ce în Iran, pentru o perioadă scurtă de timp după cel de-al Doilea Război Mondial, cu sprijin sovietic, a existat un stat kurd independent (Republica Mahabadi), care a fost curând abolit de guvernul central, în Irak, de exemplu, mai întâi de facto după Războiul din Golf și apoi în Irak, în 2003. au reușit, de asemenea, să obțină autonomie de jure după ce, cu toate acestea, referendumul pentru independență din 2017 a eșuat din punct de vedere politic și încă nu există șanse foarte bune de independență .Istoria kurzilor din Turcia s-a schimbat din nou diferit.

Populația kurda din teritoriile anatoliene recucerită de Atatürk s-a trezit confruntată cu un naționalism turc bazat   bazat pe un model francez, unde naționalitatea cetățenilor este determinată de cetățenii țării (percepția statului-național), mai degrabă decât de cea lingvistică, culturală, religioasă se simt aparținând (percepția națiunii culturale) Această poziție de bază a redus semnificativ oportunitățile kurzilor din Turcia.

Cea mai semnificativă mișcare de rezistență până în prezent este Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) condus de Abdullah Öcalana fost marcat de o răscoală care a început în 1984. Öcalan a plasat inițial PKK ideologic pe o bază ideologică marxist-leninistă. Și în acest sens, considerații politice reale l-au determinat să câștige sprijinul Uniunii Sovietice.

 Răscoala militară a pretins între 30 și 40.000 de vieți din 1984, iar membrul NATO Turcia a declarat PKK o organizație teroristă, urmată de câțiva membri aliați ai NATO. Aceasta are o serie de consecințe practiceexistă, iar acest impuls stă la baza afirmației turcești conform căreia ofensiva împotriva teritoriilor kurde din Siria, deși kurzii au luat cota unui leu în destrămarea Statului Islamic, face parte din lupta împotriva terorismului. 

După prăbușirea Uniunii Sovietice, lupta armată a PKK a eșuat și Öcalan a fost încarcerat ulterior. 

Până atunci, transformarea ideologică a PKK poate fi urmărită. În locul unei ideologii marxiste-leniniste, s-a urmărit un fel de concepție radicală de stânga asupra democrației, al cărei scop nu mai era (clar) obținerea independenței naționale, ci crearea unui fel de autonomie democratică și un sistem social alternativ bazat pe comunități mici și feminism. 

Aceasta, pe de o parte, a ajutat PKK și Öcalan să supraviețuiască politic după revolta pierdută, iar pe de altă parte, a ajutat la câștigarea de noi susținători din comunitățile emoționale de stânga din lumea occidentală. 

În Siria, unde trăiesc mult mai puțin de o zecime cât mai mulți kurzi ca în Turcia, gândurile politice ale lui Öcalan au influențat și chiar mai devreme, în baza acordului dintre regimul Assad și PKK, PKK ar putea folosi teritoriile kurde siriene ca bază. 

La început, Ocalan era interesat doar de situația kurzilor din Turcia, nu și a sirienilor. Astfel, s-ar fi putut întâmpla ca regimul Assad, în timp ce sprijinea PKK, să fi suprimat kurzii din Siria. 

În urma primăverii arabe și a izbucnirii războiului civil sirian, în vara anului 2012, YPG a luat puterea în mai multe orașe din nord-estul Siriei și a început să se poziționeze împotriva capitalismului promovând un soi de confederalism democratic , ale cărui obiective includ prezentarea unei alternative la statul național și la capitalism, bazat pe economia cooperativă și controlul democratic al mijloacelor de producție, luarea deciziilor de către comunitățile locale, comunele, consiliile și autodeterminarea organizațiilor de femei și etnice. 

                                         

Mii de comune au fost organizate în zonă și există, de asemenea, un accent puternic pe reprezentarea politică a femeilor. 
În cele ce urmează , vom reproduce câteva hărți etnice ale regiunii. 

 

kezirat1917.jpg

Meyer, E .: Harta etnografică a Turciei în Asia care prezintă distribuția raselor. 1917thsursă

Harta ar fi putut fi făcută pentru raportul Fundației Rockefeller, ca inscripție, în 1917.  

german.png

Naționalități subiecte ale alianței germane. 1917?sursă

Harta realizată în ultimii ani ai Primului Război Mondial arată relațiile etnice ale teritoriului puterilor centrale din punctul de vedere al Antantei. 

Gruparea diferitelor etnii este oarecum neobișnuită:   marcate cu negru sunt etniile care formează statul și  nu au fost separate una de cealaltă, iar utilizarea negrului le-a dat un strat de semnificație clar negativ.În monarhia austro-ungară, în urma compromisului, maghiarii au fost considerați și un stat-națiune.

În schimb, minoritățile au fost, de asemenea, înfățișate într-un mod clar distinctiv, astfel încât mesajul principal al întregii hărți sublinia cât de diversificate etnic erau puterile centrale și  numărul mare de minorități etnice din afara statelor naționale .Așa au fost reprezentați kurzii pe hartă ca una dintre cele mai mari minorități din Imperiul Otoman târziu.

Se poate observa că limitele etnice descrise pe această hartă și pe cea anterioară coincid practic, în ciuda faptului că hărțile folosesc o metodă de colorare a suprafeței în care nu este întotdeauna posibil să fie desemnată o limită clară, mai ales în zone slab populate sau care au o populație foarte amestecată.

 

gabrys.jpg

Gabrys, J: harta etnografică a Europei. 1918 (detaliu)sursă

 

1918kurd.jpg

Schwabe, Ernst: Völkerkarte von Europa. 1919. (detaliu)colectie privata

 

kurd3.jpg

Harta Turciei de Est din Asia, Siria și Persia de Vest (etnografic). 1919thsursă

Harta de mai sus a fost făcută ca parte a pregătirilor pentru pace după primul război mondial. Harta a fost întocmită de Secția Geografică a Diviziei de Informații Navale, care reunește activitatea geografică a pregătirilor de pace britanice. 

Unitatea organizațională a funcționat alături de Universitățile din Oxford și Cambridge, iar activitatea sa principală a fost compilarea unei serii de manuale cu o serie de hărți cu o abordare geografic-statistică pentru fiecare țară și colonie.

Cu toate acestea, hărți mai mari au fost publicate într-un folder separat. Harta de mai sus se află într-un dosar tematic cu date etnice datate din aprilie 1919 ( hărți etnografice din Europa Centrală și de Sud-Est și Asia de Vest) a fost adăugată ca o a cincea foaie lângă harta cu patru secțiuni a situației etnice din Europa Centrală, indicând faptul că britanicii au arătat un interes crescut pentru situația etnică din cele două regiuni îndepărtate. 

Conform legendei hărților, kurzii locuiau în zone marcate în galben și maro deschis, unde galbenul indică zona de așezare principală, iar maro deschis indică zone slab populate.

m4.jpg

4. Harta întocmită conform hărții etnografice înaintată de guvernul britanic la Leauge of Nations în septembrie 1924. 1925.Locație: MTA CSFK FTI Library D-345 (Budapesta)

m5.jpg

5. Harta întocmită conform hărții etnografice a Turciei de Est din Asia, Siria și Persia de Vest, publicată de Royal Geographic Society în 1910.Locație: MTA CSFK Biblioteca FTI D-346 (Budapesta)

6.jpg

6. Teleki, Paul: Harta etnografică a teritoriului în litigiu întocmită de Comisie conform ultimelor statistici elaborate de Guvernul Irakului. 1925th Locație: Biblioteca MTA CSFK FTI D-347 (Budapesta)

Din punct de vedere maghiar, de fapt, cele trei hărți de mai sus, în special cele din urmă, sunt cele mai importante documente cartografice legate de kurde. István Klinghammer, cartograf și fost secretar de stat pentru învățământul superior, a publicat mai multe articole pe această temă . 

În 1924, cartograful ungur Pál Teleki a fost invitat să participe la Comisia Mossul cu trei membri, înființată de Liga Națiunilor pentru a soluționa problema frontierei turco-irakiene. Așa cum am arătat deja Imperiul Otoman a  suferit mari pierderi teritoriale la sfârșitul Primului Război Mondial în urma tratatului de pace de la Sevres.  

Turcia a pierdut marea majoritate a teritoriilor arabe pe care le stăpânise.

Cu toate acestea, trupele lui Kemal Atatürk au reușit să recâștige numeroase teritorii, fapt care a dus la renegocierea condițiilor de încheiere a păcii cu Antanta.

Cartograful maghiar Pál Teleki a avut un rol, punând la dispoziția comitetului materiale  cartografice bazate pe cercetări personale în  teren.

magyarazat.jpg

Figuri comparative din broșura explicativă a ediției în limba engleză a Hărții Roșiisursă

În cele din urmă, comitetul a propus împărțirea regiunii, astfel încât teritoriile kurde să rămână împreună și a sugerat, de asemenea, ca kurda să fie limba administrației în aceste zone. 

Posibilitatea unui Kurdistan independent nu a mai fost discutată , comitetul  acționând exclusiv în legătură cu problema zonei petroliere kurde Mosul-vilayet.

Decizia cu privire la propunerea comisiei a fost amânată în cele din urmă de Liga Națiunilor (câmpurile petroliere au jucat și ele un rol) și abia în 1926 s-a stabilit frontiera finală în Tratatul de la Ankara.

  

 Conservatorii maghiari au, în general, simpatie pentru kurzi. Acest lucru se datorează în mare măsură faptului că văd paralele între vitejia națiune din Orientul Mijlociu și maghiarii care au fost, de asemenea, exploatați și abandonați de marile puteri din istorie, (…) Maghiarii de peste graniță (cu excepția Csángós) sunt moștenitorii jefuitori ai unui stat istoric continuu și recunoscut, dar kurzii nu au avut aproape niciodată propriul lor stat și niciun plan concret în acest sens.

Maghiarii pot fi considerați un popor unit în sens european, în timp ce nu se poate spune despre kurzi. (…)În mod inconștient, logica Wilson care a fondat Trianon este, de asemenea, preluată de partea conservatoare maghiară când vine vorba de drepturile naționale ale kurzilor.  

 Poate fi util să examinăm mai îndeaproape paralelele și diferențele dintre argumentul teritorial ungar și relația kurdo-turcă. În timp ce kurzii nu au un stat și – ținând cont de particularitățile și condițiile politice locale – problema poate fi descrisă practic pe linia unei aspirații de autonomie / independență bazate pe etnie pur, etnice, aspirațiile maghiare după pierderea teritoriului în primul război mondial au arătat o dualitate: atât discursurile politice în legătură cu discuțiile de pace, cât și discursurile politice din următorii douăzeci și cinci de ani s-au bazat esențial pe o abordare integrată,  considerat că întreaga zonă pierdută ar trebui recuperată în contextul revizuirii teritoriale. 

Revizuirea completă, integrală, deși nu este o realitate istorică, a jucat totuși un rol fundamental în consolidarea și legitimitatea regimului din Horthy, formând astfel baza propagandei oficiale de stat în perioada respectivă și, în acest sens, putem descoperi câteva paralele  bazate în cea mai mare parte pe statalismulul în stil francez și pe fundalul ideologic al ideii hungarismului.

A fost ideea de stat a Sfântului Ștefan. Activitatea de propagandă bazată pe conceptul de națiune  a fost puternic construită pe reprezentarea vizuală a Ungariei istorice, astfel încât diverse reprezentări ale hărților ar putea deveni unul dintre cele mai importante și mai des utilizate instrumente de propagandă de revizuire .

 Argumentul nu ocolea  considerentele religioase, iar paralelele biblice erau adesea folosite ca elemente de propagandă în prezentarea nedreptății tratatului de pace, în special în reprezentările răstignite ale Ungariei istorice, care putea fi găsită pe afișele sau copertele de carte contemporane.

igazsagot_mo.jpg

Foto: Ottó Légrády: „Adevărul pentru Ungaria!” Greșelile crude ale lui Trianon c. copertă de carte din 1931.

sursă

Abordarea etnică  a jucat un rol determinant în propaganda organizațiilor sociale susținute de stat, numărul   maghiarilor trăitori peste graniță fiind întotdeauna un punct de referință important  la nivelul propagandei.

O serie de materiale bazate pe etnie au fost create în institutele științifice din Ungaria (în special Institutul de Științe Politice), fiind apoi utilizate pentru prima și cea de-a doua decizii de la Viena în favoarea obiectivelor revizuirii granițelor.

Planul de revizuire din 1934 al lui Gyula Gömbös a avut ca scop recuperarea unor zone mai mici în comparație cu revizuirea integrală totuși, nu se bazează atât pe distribuția etnică, ci mai degrabă pe considerente de distribuție a materiilor prime și geografice. 

Abordarea etnică, pe de altă parte, spre deosebire de abordarea integrală, este mult mai asemănătoare cu aspirațiile naționale ale kurzilor, cu toate acestea, în conformitate cu principiile Wilson, mulți români și slovaci sunt identificați și cu kurzii.

 Deși partea maghiară nu s-a angajat într-o răscoală prelungită sau război de gherilă similar cu cel declanșat de PKK, au existat exemple de pași distructivi în Ungaria contemporană, cum ar fi scandalul de contrafacere francez din 1925 .

În cazul în care anumite cercuri, care se presupun că se întorc la guvernare, doreau să se răzbune în Franța prin falsificarea bancnotelor de 1.000 de franci la scară industrială (acest episod are și implicații istorice: bancnotele contrafăcute, ca să apară la mâna a doua, au fost călcate în subsolul Institutului de Științe Politice).

În acea perioadă, abordarea integrală și etnică în spațiul public rareori se contraziceau, dar opoziția era cu atât mai spectaculoasă. 

Unul dintre cele mai bune exemple în acest sens poate fi găsit în domeniul cartografiei etnice în legătură cu harta etnografică din 1927 a Károly Kogutowicz. 

Harta publicată în trei ediții a fost destinată publicului larg Kogutowicz, este una dintre cele mai cunoscute hărți etnice maghiare. 

 

  Dr. Kogutowicz Károly: Harta etnografică a Ungariei. 1: 1.000.000. Budapesta, 1927. I-III. ediție. Publicat de Lajos Kókai. În: Anunțuri geografice. 927. 266-269.

Károly Kogutowicz: Harta etnografică a Ungariei. 1927 (prima ediție)

sursă

800px-population_map_syria_liban_1935.jpg
Institut français du Proche-Orient:  Syrie și Liban. 1935thsursă

kurd1935_1.JPG

Services Spéciaux du Levant: Siria și Liban. Repartition par races and religions des divers groupements habitant les etats sous mandat francais. În jurul anului 1935. (detaliu)sursă

Terenuri-of-the-kurzilor-1946.png

Afaceri externe: Zonele locuite de kurzi. 1946 sursă

1_near-est-etnografie-rus.jpg

Narodü Perednej Azii. 1960 sursă

De fapt, există o hartă etnică puțin a kurzilor înșiși, în care majoritatea apare la periferia hărților car4e înfățișează zone mai mari .

Până la 1924 au fost făcute puține hărți etnice ale zonei. Hărțile etnice ulterioare bazate pe un teritoriu mai restrâns,  sunt aproape fără excepție bazate pe Convenția Sykes-Picot și statele succesoare ale acesteia.

O excepție din domeniu este harta etnică a lui Teleki din 1924/5 pentru Comisia Mosul, care, cu toate acestea, înfățișa doar zona vilayetului Mosul.

Prin urmare,  putem vedea că lupta kurzilor de a deveni o națiune unitară și posibilitățile independenței lor, precum și organizarea lor socială, este o problemă destul de complexă. 

Ofensiva turcă lansată recent este un episod  extrem de trist al acestei istorii, dar interpretarea evenimentelor este extrem de politizată, bazată mai degrabă  pe argumente retorice care pot servi interese conjuncturale de moment.

Despre kurzi și Orientul Mijlociu mai larg, există o mulțime de hărți suplimentare pe  edmaps.com și, în mod special, hărți moderne ale etnicului Michael Izady legate de laturile proiectului Golful / 2000.

Bibliografie (surse):

                                                               

Hărţi

4. Harta întocmită conform hărții etnografice înaintată de guvernul britanic la Leauge of Nations în septembrie 1924. 1925.

5. Harta întocmită conform hărții etnografice a Turciei de Est din Asia, Siria și Persia de Vest, publicată de Royal Geographic Society în 1910.

6. Teleki, Paul: Harta etnografică a teritoriului în litigiu întocmită de Comisie conform ultimelor statistici elaborate de Guvernul Irakului. 1925 

Afaceri externe: Zonele locuite de kurzi. 1946th Gabrys, J: Carte etnografie a Europei.

1918 Institut français du Proche-Orient: Syrie și Liban. 1935thhttps://isis.liveuamap.com/Károly Kogutowicz: Harta etnografică a Ungariei.

 1927 Harta Turciei de Est în Asia, Siria și Persia de VestMeyer, E .: Harta etnografică a Turciei în Asia care prezintă distribuția raselor. 1917 Narodü Perednej Azii.

1960 Divizia de Informații Navale Secțiunea geografică: Hărți etnografice din Europa Centrală și de Sud-Est și Asia de Vest.

1919 Distribuția populației în SiriaSchwabe, Ernst: Völkerkarte von Europa. 

1919 Servicii Spéciaux du Levant: Siria și Liban. Repartition par races and religions des divers groupements habitant les etats sous mandat francais.

În jurul anului 1935.Siria: compoziție lingvistică.Naționalități subiecte ale alianței germane. 1917?Teleki, Paul: Harta etnografică a Ungariei bazată pe densitatea populației. 1919 Documente istorice   textul tratat vres-i-pace Textul raportului final al Comisiei Mossul

Alte

https://www.cia.gov/library/publications/the-world-factbook/geos/sy.htmlhttp://edmaps.com/html/kurdistan.htmlhttp://gulf2000. columbia.edu/maps.shtml#ethno

https://jogaszvilag.hu/vilagjogasz/buntetheto-ea-kurd-terroristavezernek-tekintett-ocalan-velemenyenek-meghallgatasara-buzdito-nyilatkozat/https://en.wikipedia.org/wiki/Naval_Intelligence_Handbookshttp://konfliktuskutato.hu/index.php?option=com_content&view=article&id=345:az-oermeny-nepirtas-1915&catid=42:nepirtasok&Itemid=210https://wwi.lib.byu.edu/index.php/Sykes-Picot_Agreement

https://www.spglobal.com/platts/en/market-insights/latest-news/oil/062119-middle-east-attacks-intensify-iraq-eyes-vital-oil-gatewayOttó Légrády: „Adevărul pentru Ungaria!” Greșelile crude ale lui Trianon. 

1931 http://www.ormenygenocidium.hu/http://www.oxfordislamicstudies.com/print/opr/t236/e0440https://hu.wikipedia.org/wiki/Lausanne-i_b%C3%A9keszerz%C5%91d%C3%A9s

 

02/06/2020 Posted by | analize | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: