CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

26 ianuarie 1859: Anunțul privind încetarea activității căimăcămiei din Țara Românească și formarea unui guvern provizoriu

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Imagini pentru adunarea electiva a valahiei photos

 

 

 

 

 

 

Anunțul formării guvernului provizoriu în Țara Românească din 26 ianuarie 1859

În 26 ianuarie 1859, Nicolae Golescu, numit de Cuza ministru de interne, anunță Principatele Unite încetarea activității căimăcămiei din Țara Românească.

Totodată, Golescu înștiințează că domnitorul l-a însărcinat cu formarea unui guvern provizoriu.

Principatele Unite

Moldova și Țara Românească

Onorata obșteasca Adunare Electivă, constituită la 24 Ianuarie curent, a și ales prin toate formele legale prevăzute de Convenție, cu unanimitatea voturilor de Domn Stăpânitor al Țării Românești pe Înălțimea Sa Alexandru Ion I, Domnul Moldovei. Această alegere a fost aclamată de națiune și de oștire.

Onorata obștească Adunare, comunicând îndată prin depeșe telegrafice votul ei Înălțimii Sale, Măria Sa a răspuns că primește cu mândrie și recunoștință a fi șeful Românilor de dincoace de Milcov, precum este și al fraților noștri de dincolo de Milcov.

Cu numirea dar a Domnului Stăpânitor, Căimăcămia constituită de mai înainte pentru executarea operațiilor electorale, încetând din funcție, Măria Sa Domnul a numit President al Consiliului Administrativ și Ministru Secretar de Stat al Departamentului Justiției, pe d-l Ioan Al. Filipescu, iar pe subsemnatul ca Ministru Secretar de Stat al Departamentului din Năuntru, invitându-i totodată a lua cârma Guvernului și a compune un minister provizoriu.

Acest Înalt ordin îndeplinindu-se, Înălțimea Sa a și întărit pe:

  • D-l Barbu Catargiu, ca Ministru al Finanțelor.

  • General Barbu Vlădoianu, ca șef al Miliției.

  • Ioan C. Cantacuzin, ca Ministru al Cultelor și Instrucțiunii publice.

  • D-l Gr. Filipescu, ca Ministru al Controlului, și

  • Dimitrie Brătianu, ca Ministru din Afară.

Acesta este noul ordin de lucruri ce s-au așezat în Țara noastră și asupra căruia subscrisul se simte dator să arunce o căutătură de ochi, ca înțelegându-l să putem păși cu toții pentru îndeplinirea datoriilor noastre cu înțelepciune și energie.

Românii din aceste două țări declaraseră prin organul Generalelor lor Adunări din anul 1857, că întrunirea acestor două principate întru-un singur Stat cu un șef dintr-o familie domnitoare din Europa, este condiția principală ca să putem merge cu pas sigur, pe drumul regenerării și împuternicirii naționale. Înaltele Puteri Garante nu găsiră mijloc în conferințele de la Paris, a acorda cererea noastră în toată întregimea ei, însă ne deschise drumul ca noi înșine să putem ajunge la ținta dorită, de aceea deși lasă o administrație deosebită pentru fiecare Principat, însă le înseamnă legi identice, le dădu instituții comune, și chiar de multe ori o acție comună.

Onorata obștească Adunare Electivă de astăzi, alegând de Domn Stăpânitor al Țării Românești, pe Înălțimea Sa Alexandru Ioan I, Domnul Moldovei, a făcut un pas înainte spre Unire, fără însă a călca nici litera nici spiritul Convenției, căci unirea se face numai în persoana Șefului Statului, lucru ce nu este nicidecum poprit de Convenție, iar nu și în administrația din năuntru a țărilor ce rămâne conform Convenției osebite.

Așa dar onorată Adunare Electivă, dându-ne de Șef al Statului pe alesul Moldovei, a făcut mai mult decât a ne da un Domn, ea a consfințit un principiu, care este înrădăcinat în inimile tuturor Românilor; principiu ce, în aplicare sa dezleagă una dintre cele mai mari greutăți ce înfățișa Convenția de la Paris, adică o acție comună în amândouă principatele executată de doi Șefi; mai putem adăuga că, cu această alegere am dat cea mai vie și ce mai mare dovadă de dragoste și încredere fraților noștri din Moldova.

Astfel, cu alegerea Măriei Sale Alexandru Ioan I, nu numai am înființat condiția cea mai însemnată pentru întărirea politică a Țării, adunând cu un mod frățesc într-o singură mână puterea acestor două Principate, ci am întărit și societatea noastră, căci prin alegerea anonimă a Înălțimii Sale, unindu-se toate clasele într-un același sentiment, într-o aceeași idee, unitatea societății noastre, de acum înainte este asigurată pentru totdeauna, de vom ști să o prețuim îndestul și să ne aducem aminte că “Unirea face puterea” și că slăbiciunea societății în genere este vătămătoare și fatală tuturor claselor și mai cu osebire celor avute.

Fiind dar învederat, că această nouă situație este cea mai firească, cea mai legală, și totodată cea mai fericită și cea mai frumoasă ce putem aștepta, suntem încredințați că toți, fără osebire, atât cetățeni cât și funcționari, se vor pătrunde de misea și de noile îndatoriri ce ea impune tuturor cetățenilor în genere și mai cu osebire acelora cărora este încredințat aplicarea legilor. Onoarea, probitatea, patriotismul, activitatea, energia și blândețea trebuie să prezide de acum înainte la toate actele noastre publice și particulare. Dar, fraților, cu cât o poziție este mai înaltă, cu cât avantajele ei sunt mai mari, cu atâta și datoriile trebuiesc îndeplinite cu mai multă scumpătate și sfințenie; să ne silim dar, să ne punem toate puterile ca să ne arătăm demni de poziția ce am dobândit-o cu ajutorul Europei și care ne urmează astăzi cu o privire îngrijită și plină de amor, în toate actele noastre naționale; să ne arătăm cum suntem din natura noastră, iar nu cum cum tristele condiții ce ne apăsară așa de greu și întru-un timp așa de îndelungat, ne făcuse să fim, să dovedim prin sacrificiile noastre de toate zilele pentru binele comun, prin respectul nostru pentru legile noi, că într-adevăr amorul patriei ne-a santificat și ne-e ridicat la o înălțime unde interesele egoiste nu pot să ne mai atingă.

Noi, mai cu osebire care suntem funcționari publici, să facem pe toți cetățenii să creadă, că de azi înainte au o patrie liberă, unde legea este dreaptă și ocrotitoare.

Dumnezeu este cu noi, fraților, să fim și noi cu credință la dânsul și România va fi tare și ferice.

Să trăiască Principatele Unite!

Să trăiască Alexandru Ioan I, Domnul Moldovei și al Țării Românești.

Ministrul din Năuntru, Nicolae Golescu.

07/02/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , | Lasă un comentariu

Unirea Principatelor Române din 1859 si tezele antiunioniste ale susţinătorilor statalităţii separate a Republicii Moldova în raport cu România

Principatele Unite Romane (1859-1862)

DRAPELUL PRINCIPATELOR UNITE ALE VALAHIEI SI MOLDOVEI (1859-1862)

DRAPELUL PRINCIPATELOR UNITE ALE VALAHIEI SI MOLDOVEI (1859-1862)

Denumirea oficiala :

PRINCIPATELE UNITE ALE VALAHIEI SI MOLDOVEI

In perioada premergatoare crearii statului roman modern, reprezentantii romanilor din cele doua principate la Adunarile Ad-Hoc din 7 octombrie 1857 (Moldova) si 8 octombrie 1857 (Tara Romaneasca) cereau unirea principatelor intr-un singur stat cu numele de Romania.

Cu toate acestea, marile puteri europene intrunite la Convetiunea de la Paris din 1858 nu au fost de acord cu aceasta cerere. Astfel in “Conventiunea pentru organizarea definitiva a Principatelor Dunarene ale Moldovei si Valahiei”, se stipuleaza ca cele doua principate se vor numi PRINCIPATELE UNITE ALE MOLDOVEI SI VALAHIEI (PRINCIPATELE UNITE ROMÂNE).

HARTA PRINCIPATELOR UNITE ROMANE 1859

Poziţia geografică:

Principatele Unite erau situate in SE Europei, la nord de Dunare, in regiunile subcarpatice ale Carpatilor Orientali si Meridionali.Vecini:Principatele Unite Romane erau marginite la sud de Imperiul Otoman, la vest de Imperiul Austriac,iar la est de Imperiul Tarist.

Teritoriu :

Principatele Unite ale Moldovei si Valahiei (1859-1862) acopereau regiunile Oltenia, Muntenia, Moldova și sudul Basarabiei (adică Cahul, Bolgrad și Ismail).

Capitala :
Bucuresti ( capitala Valahiei)
Iasi (capitala Moldovei)

Limba oficială :
româna

Religia:
majoritar ortodoxa

Unirea Principatelor din 1859 este unul din argumentele susţinătorilor statalităţii separate a Republicii Moldova în raport cu România.

Iata o scurtă listă a celor mai promovate teze ale acestora, în legătură cu evenimentul dat, însoţite de contraargumentele de rigoare:

  • România a apărut mai târziu decât Moldova – România la 1859 devine continuatoarea statelor Moldova şi Muntenia, încadrând toată istoria acestora. La fel s-a întâmplat cu absolut toate statele lumii la un anumit moment, orice întreg fiind compus din părţi (principate, regate, ducate, comitate, republici, oraşe-stat etc.). Cele mai relevante comparaţii se pot face cu unificarea Germaniei/Imperiului German (unirea a 25 de state germane) şi a Italiei/Regatului Italia (unirea a 5 state separate) din aceeaşi perioadă cu cea a definitivării statului Principatele Unite ale Moldovei şi Ţării Româneşti/România.

  • Moldova a dispărut în 1859 – Moldova a evoluat, căci România nu a apărut din aer, ea nu poate fi concepută fără Moldova. La fel ca şi Germania a cărei parte componentă rămâne Bavaria şi a cărei continuatoare este, Sicilia sau Toscana – în cazul Italiei.

  • Românii (percepuţi doar ca locuitori ai Munteniei/Valahiei/Ţării Româneşti) au uneltit la desfiinţarea Moldovei – cei mai înfocaţi susţinători ai Unirii au fost moldoveni, iniţiatorii şi cei mai de vază făuritori ai Unirii au fost moldoveni, alegerea moldoveanului A. I. Cuza ca domn al Munteniei are loc după alegerea acestuia ca domn al Moldovei.

  • Centrul noului stat devine capitala Munteniei – adevărat, dar acest lucru trebuie privit în contextul politic, economic şi mai ales militar al epocii. După ocupaţiile teritoriale din 1774 şi 1812 Moldova pierde în aspect economic, dar mai ales geopolitic – capitala Iaşi fiind în imediata apropiere de frontiera slab apărată (a se compara mărimea Prutului cu cea a Dunării) cu Imperiul Rus, iar incursiunile acestuia pe teritoriul Moldovei şi al Munteniei fiind o regulă în prima jumătate a sec. XIX. Pe de altă parte, Muntenia la momentul Unirii nu are pierderi teritoriale, economic este mai viabilă, capitala se află relativ departe de frontieră, iar pericolul rusesc nu e atât de evidenţiat ca în cazul Moldovei. Speculând cu situaţia respectivă putem presupune că în cazul neanexării părţii de est a Moldovei în 1812 de către ruşi, centrul politic al noului stat putea fi şi Iaşiul. Putem merge şi mai departe: în lipsa ocupaţiei din 1812, Unirea din 1859 ar fi putut să aibă loc mai târziu sau chiar deloc (ironic, dar ocupaţia rusească din 1812 a fost un catalizator al apariţiei României, fapt promovat de ruşi ca încetarea statalităţii Moldovei, statalitate „păstrată” în opinia lor în gubernia rusească Bessarabia, deşi între 1812 şi 1859 nimeni nu a ridicat problema dreptului de a considera estul Moldovei ocupat de ruşi ca continuator de drept al Principatului Moldovei).

    Republica Moldova sau partea de est a Principatului Moldovei sau Basarabia sau Bessarabia nu a participat la actul Unirii din 1859 – fals. La momentul Unirii din Principatul Moldovei făceau parte teritorii din raioanele Hânceşti, Leova, Cantemir, Cahul, Taraclia, Găgăuzia (Vulcăneşti şi Comrat) din actuala Republică Moldova.

    Nu sunt adeptul polemizărilor cu promotorii naţiunii/statului/limbii moldoveneşti distincte de naţiunea/statul/limba română.

    Însă „Somnul raţiunii naşte monştri”.

Sursa: Max Ciudin/ natiadinurma.wordpress.com

22/10/2015 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , | Lasă un comentariu

Hotarul Moldovei CU IMPERIUL RUS la 1856, dupa Razboiul Crimeei

Urmare a  războiului din Crimeea,  pierdut de Imperiul Rus  , între anii 1856 şi 1878 judeţele Cahul, Bolgrad şi Ismail au reintrat timp de 22 de ani în componenţa Moldovei , respectiv din 1859 a României.

Hotarul dintre Moldova şi Basarabia Ţaristă parte a Imperiului Rus, 1856-1878
Hotarele principatelor româneşti 1856-1859
Hotarul dintre Moldova şi Basarabia Ţaristă parte a Imperiului Rus, 1856-1878 Hotarele principatelor româneşti 1856-1859

Independenţa Basarabiei Ţariste. Declararea Republicii Democratice Moldoveneşti.

După 1850, sentimentul naţional începe să se manifeste evident în Basarabia Ţaristă, atît ca românism cît şi ca moldovenism, cele două revendicări fiind atunci sinonime. Dar ele nu se puteau manifesta făţiş, pe planul politic, atîta vreme cat  Imperiul Rus  le considera ca fiind manifestări de trădare.

Îndată însă ce dupa Primul Război Mondial s-a prăbuşit ţarismul, mişcarea naţională a băştinaşilor din Basarabia a devenit politică.

Astfel, la Chişinău în data de 3 martie 1917 a fost înfiinţat Partidul Naţional Moldovenesc sub conducerea lui Vasile Stroescu cu obiectivul de a “crea o dietă provincială numită Sfatul Ţării“.

Prima întrunire a Sfatului Ţării a avut loc în ziua de 21 noiembrie 1917 cînd a fost ales în funcţia de preşedinte Ion Inculet, în timp ce Pan Halippa   a fost ales vicepreşedinte, iar secretar a devenit Ion Buzdugan.

Sfatul Ţării a proclamat oficial Republica Democrata Moldoveneasca  (şi nu “Basarabeană“), la data de 2 decembrie 1917.

Minorităţile aveau deasemenea reprezentanţi în Sfatul Ţării.

 

 

 

22/07/2013 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: