Spațiul cultural românesc comun, a fost unit mai ales prin ortodoxie, limba română şi legile medievale

 

Vorbesc românește, sunt român. Exemplul legilor medievale

Deși românii au fost despărțiți sute de ani în mai multe state asta nu i-a împiedicat să aibă un spațiu cultural comun, unit mai ales prin limba română.

Supărații pe identitatea românească gândesc simplu: România a apărut ca stat în 1878, Basarabia era atunci în componența Imperiului Rus – deci, basarabenii nu au nimic de-a face cu românii și România. Și cu atât mai puțin au de-a face cu limba română.

Însă identitatea românească de la Nistru până la Tisa a fost alcătuită vreme de sute de ani. Să luăm un exemplu arid, puțin interesant din istorie: evoluția legislației medievale românești.

Până la reformele fanariote din secolul al XVIII-lea, românii din Țara Românească, Moldova și Transilvania au folosit în justiție legislația bizantină, pravila cea mai răspândită fiind Nomocanonul lui Matei Vlastares – o colecție a tuturor infracțiunilor ordonate alfabetic, alcătuită în anul 1335.

Nomocanonul lui Vlastares a fost tradus în slavonă în anul 1342 în Serbia și la scurtă vreme a trecut la nordul Dunării, fiind folosit de români.

Cea mai veche copie românească a acestei legi datează din anul 1452, fiind alcătuită la Târgoviște, însă cu siguranță a pătruns printre români mai înainte de acest an.

O altă copie a acestei legi a fost făcută în anul 1474 din porunca lui Ștefan cel Mare – iar când vorbim de aceste copii manuscrise trebuie să ne gândim că a existat un original mai vechi, uzat de prea multă folosință.

Nomocanonul lui Vlastares acoperea chestiuni de drept civil, drept penal și drept comercial care erau aplicate la fel în Moldova și Țara Românească – o uniune legislativă care s-a întins sute de ani.

Mai mult, variantele slavone ale pravilei din Moldova și Țara Românească sunt în unele puncte mai bogate decât traducerea sârbească din 1342 – sugerând existența unei traduceri paralele din greacă în slavonă.

În jurul anului 1550 a fost realizată o traducere a Nomocanonului din slavonă în română, traducere folosită și în Ardeal într-o variantă tipărită de diaconul Coresi la Brașov.

Această traducere a constituit baza reformei legislative realizate de domnitorul Moldovei, Vasile Lupu, în secolul al XVII-lea sub denumirea extrem de semnificativă Carte românească de învățătură.

Sutele de ani de legislație comună în Ardeal, Moldova și Țara Românească au fost de natură să realizeze o unire mult mai profundă decât orice fel de unire politică, iar traducerea acestei legislații comune în română a fost folosită în toate teritoriile locuite de români, adâncind și mai mult această unire.

 

Sursa:

http://coment.md/vorbesc-romaneste-sunt-roman-exemplul-legilor-medievale/

George Damian

 

 

 

CITIŢI ŞI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/09/08/o-istorie-a-zilei-de-8-septembrie-video-3/

Publicitate

10 iulie 1774 – În urma Războiului ruso-turc din 1768-1774, s-a încheiat Pacea de la Kuciuk-Kainargi

 

Ecaterina cea Mare, împărăteasa Rusiei 1762-1796,	Constantin Mavrocordat, domn al Moldovei 1733-35, 1741-43, 1748-49, 1769	Mustafa III-lea, sultan 1757-1774

 

La 10/21 iulie 1774 s-a încheiat Pacea de la Kuciuk-Kainargi, Dobrogea de sud ( Cadrilater), în urma Războiului ruso-turc 1768-1774.

În urma acestui Tratat de pace, Moldova şi Muntenia, rămân sub suzeranitate turcească, însă Ruşilor li se recunoştea dreptul de control şi de apărare a românilor contra abuzurilor turceşti.

Războiul ruso-turc din 1768  a început după ce prinţul Goliţin a trecut Nistrul în fruntea unei armate ruse şi a ocupat Hotinul şi Iaşii.

În curând însă a fost silit să treacă Nistrul îndărăt şi a  cedat comandamentul lui Rumeanţev, care i-a învins  pe turci lângă Kameneţ. Constantin Mavrocordat, care tocmai îşi începuse ultima lui domnie, fu prins de soldaţii ruşi la Galaţi şi trimis în Rusia. Generalul Kazarin, ajutat de voluntari munteni, în frunte cu spătarul Pîrvu Cantacuzino, a ocupat Bucureştiul unde domnul Gheorghe Ghica se lăsă prins.

Moldova s-a aflat sub ocupatia trupelor ruseşti, la fel şi Ţara Românească, între noiembrie 1769 și iulie 1774.

Imediat după ocuparea celor două principate, porniră la Sankt-Petersburg, capitala Imperiului Rus, delegaţii de boieri munteni şi moldoveni, ca să prezinte ţarinei supunerea românilor şi dorinţele lor.

Delegaţia boierilor din Muntenia a cerut alipirea ţării la Imperiul Rus, însă cu drept de autonomie. Ţara ar fi urmat să fie guvernată numai de boierii mari, câte 12 pe rând, sub ascultarea unui guvernator rus, iar veniturile visteriei să se trimită spre Imperiul Rus.

Delegaţia boierilor din Moldova ceruse ca acestă să devină pur şi simplu un judeţ (oblasti) a Imperiului Rus.

Succesele oştilor ruseşti în Balcani şi extinderea sferei de influenţă a Rusiei în sud-estul Europei au alarmat Austria, care nu putea accepta trecerea  Principatelor Române  în componenţa Imperiului Rus şi expansiunea teritorială a  acestuia spre Bosfor.

Ameninţarea unui război cu Imperiul Austriac, i-a silit pe ruşi să încheie pace cu Turcia, renunţând la anexarea principatelor române.

 

 

 

Gravură contemporană reprezentând tratativele de pace de la Kuciuk Kainargi.

Tratatul a dat o lovitură extrem de umilitoare primită de atotputernicului Imperiu Otoman, care pierdea și Hanatul Crimeii, căruia a fost forțat să îi recunoască independența. 

Hanatul, deși oficial independent, a intrat în realitate sub controlul Rusiei, care l-a şi anexat în 1783. Rusiei a mai avut și alte beneficii în urma acestui tratat, printre care eliminarea restricțiilor privind accesul  său  la Marea de Azov (Tratatul de la Belgrad din 1739 dădea Rusiei ieşire la Marea de Azov, dar îi interzicea fortificarea zonei sau dezvoltarea unei flote proprii).

Otomanii au cedat de asemenea teritoriul regiunii Yedisan dintre râurile Nipru și Bugul de Sud, care includea portul Cherson și oferea Rusiei primul său acces direct la Marea Neagră.Prin tratat, Rusiei îi mai erau cedate porturile Kerci și Enikale din Crimea, precum și regiunea Kabarda (cabardină) din Caucaz.

 

Schimbǎri teritoriale în favoarea Imperiului Rus, în urma Tratatului de la Kuciuk-Kainargi (21 iulie 1774)  

 

Rusia primea și o serie de drepturi economice și politice în Imperiul Otoman, între care permisiunea acordată creștinilor ortodocși din Imperiul Otoman de a naviga sub steagul Rusiei, respectiv permisiunea acordată Rusiei de a ridica o biserică ortodoxă în Istanbul (care nu a fost însă construită vreodată).

Rusia a interpretat tratatul ca dându-i dreptul de a proteja creștinii ortodocși din Imperiu și a folosit această prerogativă mai ales în Principatele Danubiene (Moldova și Țara Românească).
Tratatul dădea califului otoman dreptul de a proteja credincioșii musulmani din Rusia (inclusiv pe cei din Crimeea), fiind pentru prima dată când o putere europeană recunoștea autoritatea califului otoman în afara granițelor imperiului său.

 

 

 

 

 

Prin Tratatul de Pace de la Kuciuk – Kainargi Moldova şi Muntenia, rămâneau sub suzeranitate turcească, însă ruşilor li se recunoştea dreptul de control şi de apărare a populaţiei acestora contra abuzurilor turceşti.

Principatele române au fost  de asemenea scutite de plata haraciului către Turcia pe timp de doi ani.

A  fost începutul protectoratului Rusiei în Principatele Române, care, prin consulii săi de la Iaşi şi Bucureşti, exercita un control şi au un amestec continuu în toate afacerile acestora.

Imperiul Austriac însă, folosindu-se de împrejurările favorabile pentru el, a ocupat atunci nordul Moldovei şi l-a anexat ca provincie în anul 1777 dându-i ulterior numele de Bucovina.

 Aşa se face ca cele două imperii vecine, pretinse apărătoare ale creştinătăţii, au acţionat în dauna intereselor naţiunii creştine române, care în curgerea secolelor ţinuse cu vitejie piept de multe ori lumii musulmane, în expansiunea acesteia spre inima Europei.