CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Cum sărbătoreau românii Crăciunul în secolele din urmă

Povestea Crăciunului. Cele mai frumoase tradiţii şi obiceiuri de Crăciun  din România. Ce se face în Ajun

Un Crăciun pentru fiecare: cum sărbătoreau românii la curțile domnești și în capitala țării, în secolele din urmă

La nivel religios, 25 decembrie înseamnă Nașterea Domnului. Peste această tradiție s-a adăugat un strat consistent de obiceiuri împrumutate, inventate, adaptate de la o generație la alta.

Dincolo de semnificația religioasă, Crăciunul poate însemna ce vrea fiecare – mese în familie, oportunitatea de a vizita prietenii, posibilitatea de a petrece câteva zile singur, departe de agitația unui an greu, călătorii prin țară sau în afară, câteva zile la schi sau câteva zile petrecute la 30 de grade. 

Masă de Crăciun poate fi cu sarmale și cozonaci, dar poate fi și vegetariană sau vegană. Unele obiceiuri sunt respectate pentru că reprezintă o moștenire de secole (cum ar fi bradul de Crăciun).

Altele sunt reinventate de fiecare generație nouă, ca să devină tradiție pentru generațiile viitoare. 

Amintiri de sărbătoare de la Curtea domnească din Iași

Pantelimon Milosescu - Datini stramosesti de Craciun si Anul Nou - Cumpără

Franco Sivori, secretarul domnitorului Petru Cercel (1583-1585), nota că în Țara Românească întotdeauna Crăciunul se sărbătorea în chip deosebit.

Între altele, oamenii își fac daruri unul altuia, iar toți dușmanii se împacă. 

Călătorul sirian Paul de Alep, care în 1653 petrecuse Crăciunul în Țara Românească, nota că aici era obiceiul ca în preajma marii sărbători a Nașterii Domnului să se organizeze o mare vânătoare la care participa domnul însuși. Seara, domnul se întorcea cu mare pompă.

În spatele trăsurii sale veneau carele încărcate cu vânat – mistreți, iepuri, vulpi, urși, fazani și porumbei sălbatici.

Toate acestea erau predate la cuhnea (bucătăria) domnească marelui șufar (bucătarul șef) și celor sub ascultarea acestuia, pentru a pregăti ospățul Crăciunului. (Crăciunul la Curtea Domnească, Magazin istoric, 2004)

Molifta colivei

Coliva domnească de la Crăciun era ridicată de marele vistier. Prezența ei în zilele Ajunului și Nașterii Domnului a fost explicată prin cultul morților. Există credința că în timpul sărbătorilor de iarnă spiritele strămoșilor coboară pe pământ, iar cerul este deschis până la Bobotează. (Crăciunul la Curtea Domnească, Magazin istoric, 2004)

Obiceiuri de Ajun

La Spătărie se înmânau darurile aduse pentru domn. Grigore Ursachi scria: plocoanele ce vin de la orașe, la Născutul lui Hristos erau adunate de către marele clucer. Tradiția darurilor și a ospețelor era veche. Obiceiul era să se facă masă mare în Spătărie.

Cu timpul însă, din economie, dar și din spirit de imitație, ospețele copioase au fost înlocuite cu o tratație mai ușoară. Se servea vutcă (un fel de lichior), confeturi (dulciuri) și cafea, după moda turcească, deși tot turcești erau și mâncărurile de pe vechea listă de bucate: sarmale, pastramă, mezeluri…(Crăciunul la Curtea Domnească, Magazin istoric, 2004)

Împărțeala de Crăciun

În prima zi de Crăciun, de dimineață, tot în Spătărie, în prezența boierilor, domnul îmbrăca cabanița (mantia îmblănită) primită de la sultan la învestirea sa în funcție. 

În această zi slujba de dimineață se ținea în Biserica cea Mare. Asemănarea cu ceremonialul obișnuit la Bizanț era evidentă. 

La ieșirea din biserică, avea loc împărțirea darurilor, domnul puând să se arunce cu bani de aur pentru oșteni și calici. Se împărțeau celor săraci mâncare bună și haine din postav ieftin, aduse uneori special din Bistrița transilvană.

Franco Sivori povestea că domnul muntean dăruia veșminte tuturor curtenilor, dregătorilor, slujbașilor și oștenilor, fiecăruia după treapta sa, unora țesături de mătase, altora stofe de lână. Arhiereii și egumenii primeau și ei veșminte de cinste, din satin, iar preoții și diaconii din bumbac. (Crăciunul la Curtea Domnească, Magazin istoric, 2004)

Ospățul de la Spătărie

Când se așeza domnul la masă se slobozeau tunurile și se auzeau trâmbițele. Medelnicerul servea pe domnul la masă, umplându-i blidul cu lingura cea mare de argint. 

Urmau preparatele din vânatul domnesc. Marele clucer avea grija mezelilor ce se aduceau de la beciul domnesc, iar vameșul se îngrijea de confeturi. Confeturile erau o noutate la noi încât ele nu se serveau decât la Curtea domnească. Boierii, după ce mâncau dulciuri pe săturate, mai ascundeau prin năfrămi, dându-le discret feciorilor aflați în slujba lor să le ducă acasă, pentru cuconii cei mici. 

După cafea, servită în Divanul cel Mic, boierii se împrăștiau pe la casele sau gazdele lor din oraș. Uneori însă, domnul îi ținea până seara, când le invita și pe jupânesele lor, ce avuseseră masă separată. 

A doua zi de Crăciun veneau dascălii școalelor domnești, cu ucenicii cei mai aleși. 

În a treia zi de Crăciun veneau egumenii greci ai mănăstirilor. Obiceiul era să aducă toți câte un miel, iar cei care nu puteau găsi miel la acea vreme se înfățișau cu câte un vițel mic, un curcan sau găini. (Crăciunul la Curtea Domnească, Magazin istoric, 2004)

Crăciun bucureștean de secol XIX

Pregătiri tradiționale: curățenia generală, înnoirea hainelor, prepararea mesei de sărbătoare.

Spre deosebire de cei de la sate, care aveau mai de toate în bătătură, orășeanul era obligat să cumpere tot ce avea nevoie. Astfel, în preajma sărbătorilor, băcăniile de odinioară era luate cu asalt. 

Gospodinele înfășurau sarmalele, umpleau caltaboșii, tocau și condimentau cârnații și nu uitau nici de fiertul șuncilor și al limbilor afumate. Dulciurile erau și ele la mare cinste: astfel, cozonacii, plăcintele, baclavalele și sarailiile, care urmau să încarce masa de sărbătoare, se făceau cu trudă, dar și cu multă bucurie. 

După cum se vede, pe lângă cozonacii și plăcintele tradiționale, dulciurile orientale au reușit să se impună în viața bucureștenilor. (De Crăciun în Bucureștii de Ieri, Magazin istoric, 2005).

Foto: Documentele vremii relatau în 1866 despre primul brad împodobit de Crăciun în România, bradul de la palatul regal din București, un brad ce era împodobit cu flori de hârtie și cu fructe, la nici opt luni de la venirea în țară a principelui Carol I. Pe la 1900, bradul regal era adus la București de pe domeniul Peleș, iar în el se puneau lămpi electrice.

La curtea lui Carol I, în 23 decembrie, copiii doamnelor de onoare și copiii cuplului princiar și prietenii acestora se întruneau să împodobească bradul uriaș până în tavan. Se făceau glume, se râdea mult. Se servea ceaiul și se mânca o prăjitură cilindrică tradițională de Crăciun (Baumkuchen). După plecarea tinerilor, personalul împodobea bradul cum se cuvenea.

În seara Ajunului, Regele și Regina împărțeau daruri angajaților Casei Regale. Familia Regala era întotdeauna bucuroasă să primească daruri simple, specialități locale (șerbeturi și dulcețuri, de exemplu șerbet de cafea sau de trandafiri).

În ziua de 24 decembrie, Mitropolitul, înconjurat de înalți reprezentanți ai bisericii, se deplasa la palat cu sfintele icoane. Garda Palatului prezintă armele. Mitropolitul este primit în capul scării de onoare de către ”oficerulu de ordonanță” și la intrarea ”apartamentelor de recepțiune” de către adjutantul domnesc care îi conduce în salonul roșu unde înalții prelați îmbracă hainele bisericești.

”Apoi, Mareșalul Curții îl conduce în apartamentele unde se află Majestățile Lor. Aici au loc rugăciunile specifice ajunului Nașterii Mântuitorului. Casa Civilă și cea Militară asista în mare ținută. În cursul celor trei zile de Crăciun nu au loc recepții oficiale (cu excepția unui ordin dat de MS Regele). Cei care doresc să felicite Familia Regală o pot face prin intermediul registrelor puse la dispoziție de aghiotantul de serviciu. Sărbătoarea Crăciunului se petrece în cercul familial”.
Pe la 1900 era o tradiție ca un brad frumos și înalt să fie trimis la Curtea Regală de la București,
brad care era ales de grădinarul castelului Peleș. Pregătirile pentru Crăciun începeau cu două săptămâni înainte, iar inspectorul silvic de pe domeniul de vânătoare trimitea în Capitală multă carne de vânat.

Tot pe la 1900, administratorul moșiei regale trimitea vâsc pentru ca Mari, Principesă pe atunci, să decoreze cu vâsc camerele, după tradiția englezească.

Din Nurenberg se aduceau splendide ornamente pentru pom, dar multe cadouri erau cumpărate de la București și tradiția era ca fiecare om de la curte să primească un cadou la Pomul de Crăciun. Bradul era aşezat în marea sală de bal, iar câteva domnişoare din Înalta societate ajutau la împodobirea imensului pom.

Din cauza înălțimii bradului, nu se fixau pe el lumânări, cum era datina ci doar mici lămpi electrice de toate culorile. (”Ceremonialul la Curtea la Carol I de Hohenzollern, editată de Muzeul Național Cotroceni).

Bradul universal

Un element nou, adus de oraș în sărbătoarea Crăciunului, l-a reprezentat bradul de Crăciun, căruia românii i-au spus mai simplu – pomul de Crăciun. Bradul împodobit a fost împrumutat din sfera apuseană. El a aparținut lumii germane păgâne. 

Pentru români, încă din vechime, bradul a constituit un element deosebit de important la nunți și înmormântări, așa încât nu a fost prea greu cu un astfel de obicei străin să se muleze pe o credință deja existentă. Numai că, la noi, bradul împodobit nu se făcea decât la înmormântări. 

Adus aici prin a doua jumătate a secolului XIX, se întâlnește la București, mai întâi în casele nemților, apoi și în cele ale orășenilor avuți pentru care inovația părea mai tentantă decât tradiția. (De Crăciun în Bucureștii de Ieri, Magazin istoric, 2005)

Sunetul Crăciunului

La fel ca la țară, și la București, gazdele primeau colindătorii, cu covrigi, mere și nuci poleite. Pe drum primeau bani de la trecători, bani care se duceau pe un ceai cald cu scorțișoară sau pe o ceașcă de salep (o băutură de iarnă. din miere și apă, fierbinte, dulceagă, cu piper). 

Bucureșteanul celei de-a două jumătăți a secolului XIX era învăluit în seara Crăciunului de sunetele atât de diferite ale multelor biserici ale Capitalei. Efectul era copleșitor – unele clopote sunau falnic și maiestuos, pe când altele tainic, stins ori vesel și zglobiu. (De Crăciun în Bucureștii de Ieri, Magazin istoric, 2005)

În ziua de Crăciun

În ziua Crăciunului, din nici o casă din București, oricât de săracă ar fi fost ea, nu lipseau de la masă tradiționalul purcel, cozonacii rumeni și gustoși, precum și vinurile românești. Nimeni însă nu mânca înainte de a da de pomană pentru sufletul morților din familie. Pomana era dată rudelor, vecinilor, dar și cerșetorilor de pe stradă. 

După slujba bisericească fiecare își petrecea diferit ziua de Crăciun: copiii ieșeau la săniuș ori să se dea pe gheață, tinerii plecau la petrecere, iar bătrânii mergeau și ei să mai stea de vorbă cu prietenii. Pe la unele case petrecerea era în toi, căci se auzeau lăutarii. (De Crăciun în Bucureștii de Ieri, Magazin istoric, 2005)

Poezia bradului, un obicei uitat

În casele mai înstărite, în școli, fabrici sau instituții se obișnuiește a se împodobi un pom (vârfuri, ramuri sau pui de brad) cu jucării, zaharicale, obiecte de preț, lumânări și beteală, pentru bucuria copiilor și plăcerea celor mari. 

Înainte vreme se cerea ca în timp ce se adunau toți ai casei în jurul pomului gătit, și după ce se aprindeau lumînările, să se cînte în limba germană și mai rar în traducere română, cîntarea: O Tannenbaum (O brad frumos). 

Astăzi sunt puțini aceia care înamorați de această melodie și credincioși obiceiului pentru a produce o feerie deosebită noului Crăciun mai știu să cînte poezia bradului. 

La îndemâna mai ales a celor cu posibilități, care pot să-și împodobească bradul cu dulciuri și jucării de tot felul, obiceiul acesta devine în casa celui sărac și nevoiaș, o jucărie anostă și ridicolă, plasată într-un colț posomorât al casei; (Datinile strămoșești de Crăciun și Anul Nou, Pantelimon Miloșescu, 1990).

Publicitate

14/01/2022 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: