CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Români cu care ne mândrim. Elisa Leonida Zamfirescu, prima femeie inginer din lume

 

 

Elisa Leonida Zamfirescu (n. 10 noiembrie 1887 – d. 25 noiembrie 1973), prima femeie inginer din lume, şefă a laboratoarelor Institutului Geologic al României, sora inginerului Dimitrie Leonida.

Tatăl său, Anastase Leonida, ofiţer de armată, şi mama sa, Matilda Gill, fiica unui inginer de origine franceză, s-au ocupat atent de creşterea celor 11 copii, patru fete şi şapte băieţi, şi de educaţia celor opt care au ajuns la maturitate şi care au fost, fiecare în felul său, modele de intelectuali români de la începutul secolului XX: în inginerie, în medicină, în artă, în învăţământ.

Elisa a fost al cincilea copil al familiei Leonida.

Toți frații ei s-au realizat într-o carieră intelectuală. Dintre aceștia, cei mai cunoscuți au fost: Gheorghe Leonida (sculptor), colaborator  in colectivul sculptorului Paul Landovski din Paris, care a realizat celebra statuie Cristos Mântuitorul, plasată pe muntele Corcovado, din Rio de Janeiro, (a modelat capul statuii), dar și al unor opere care se găsesc astăzi la Muzeul de Artă din București și la Castelul Bran; Adela, medic oftalmolog, care a fost directoarea spitalului „Vatra Luminoasă“; Dimitrie Leonida, inginer energetician, fondator al Muzeului Tehnic care îi poartă numele.

 

A făcut şcoala primară la Galaţi şi liceul la Şcoala Centrală de Fete din Bucureşti. Aici a avut profesoare cu titluri universitare obţinute la Paris, Viena, Berlin, Bucureşti şi a căpătat pregătirea necesară pentru a urma, la randul său  , studii superioare universitare umaniste. Dar Eliza voia să devină inginer chimist, ca bunicul său, Charles Gill.Ca să devină inginer trebuia să obţină o diplomă de absolvire a unei secţii reale de liceu.A susţinut diferenţele la Liceul „Mihai Viteazul“ din Bucureşti şi a obţinut recunoaşterea absolvirii unui liceu real.Cererea de înscriere la Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele din Bucureşti i-a fost respinsă deoarece fetele nu erau admise la această şcoală, unde viitorii ingineri erau pregătiţi şi ca ofiţeri de geniu.S-a înscris, începând cu 1909, la Academia Regală Tehnică din Berlin, Charlottemburg, pe care a absolvit-o în 1912, devenind prima femeie inginer din Europa.

În momentul înscrierii, decanul a încercat s-o convingă să renunţe, aducând ca argument cei trei K: Kirche, Kinder, Küche („biserica, copiii, bucătăria”) ca elemente esenţiale pentru profilul femeii.

Conducerea Academiei era pusă în faţa unei situaţii inedite: era prima candidată din istoria acestui for, dar scria şi vorbea impecabil limba germană cultă si  avea cunoştinţe temeinice de matematică, fizică şi chimie.În final, a fost admisă.

Poate a contat şi faptul că fratele său, Dimitrie Leonida, era deja un eminent student al academiei. Cu toate acestea, era ocolită de colegi.

Istoria spune că unul dintre profesori, văzând-o în sală, a strigat: „La bucătărie, acolo-i locul femeilor, nu la politehnică!“.

Şi totuşi, abnegaţia Elizei l-a determinat pe decanul Facultăţii de Chimie şi Metalurgie, profesorul Hoffman ca la înmânarea diplomei, datată 20 ianuarie 1912, să o caracterizeze drept „cea mai silitoare dintre silitori“.Presa vremii a consemnat evenimentul: „Elisa Leonida, prima femeie inginer din ţara noastră şi din Germania“.

„O compatrioată a noastră, domnişoara Elisa Leonida, în loc să studieze Literele sau Medicina, sau mai rău, Dreptul, a studiat ingineria la Charlottemburg.În inginerie viitorul femeilor e mare, domnişoara Elisa Leonida a trecut cu deosebit succes examenul final, obţinând diploma de inginer” (ziarul „Minerva”, 1912).

Investigaţiile ulterioare au arătat că era, de fapt, prima femeie inginer din Europa şi, probabil, din lume.Deşi i s-a oferit un post de inginer la firma BASF din Germania, Eliza s-a întors în ţară, aşa cum făceau cei mai mulţi dintre tinerii români care studiau în străinătate.

A reuşit, cu greu, să obţină un post de inginer la laboratorul Institutului Geologic din Bucureşti, înfiinţat prin Decretul Regal nr.139 din 20 iunie 1906.

Participă la război ca membră a Crucii Roşii, ajutând şi conducând mai multe spitale de campanie, fapt pentru care a fost decorată. Merită a fi menţionată „Medalia de Război a Republicii Franceze“.

În 1918 s-a căsătorit pe front, în localitatea Ghidiceni, cu chimistul Constantin Zamfirescu, fratele scriitorului Duiliu Zamfirescu.

La nuntă au participat regina Maria şi principesa Ileana. Au avut două fiice: Măriuca, născută în anul 1921, şi Ancuţa Zoe, care a devenit mai apoi chimist, ca mama ei.După război şi-a reluat activitatea la Institut, conducând mai multe laboratoare de analize geologice.

Aici s-a preocupat de analiza apei potabile, a diverselor minerale, petrol, gaze, cărbuni, bituminide solide, roci de construcţie şi de prepararea minereurilor, semnând 85 000 buletine de analize, ale căror rezultate au fost publicate în seria „Studii economice”, editată de Institutul Geologic.

A participat la importante studii de teren, privind în special identificarea şi analiza unor noi resurse de cărbune, de şisturi bituminoase, de gaze naturale, crom, bauxită sau cupru, cărora le-a consacrat şi monografii: „Contribuţiuni la studiul bauxitelor din România” (1931) şi „Studiul chimic al cromitelor din Munţii Orşovei”(1939).

Contribuţia sa la cercetarea bogăţiilor minerale ale României îi asigură un loc de cinste în galeria marilor figuri ale ştiinţei naţionale, europene şi mondiale.Tot ea a pus în evidenţă calităţile bentonitei în filtrarea vinului.

În paralel a activat şi ca profesoară de fizică şi chimie la Şcoala de Fete „Pitar Moş” sau la Şcoala de Electricieni şi Mecanici, condusă de fratele ei Dimitrie, din Bucureşti.Pe 1 mai 1963, s-a pensionat. Avea atunci 75 de ani şi muncise 42 de ani, timp în care a arătat că dorinţa de a fi inginer venea dintr-o chemare, nu din plăcerea de a imita sau a epata.

Pentru a răsplăti contribuţiile aduse de femei în ştiinţa românească, a fost instituit, în 1997, Premiul Eliza Leonida-Zamfirescu.A fost prima femeie membră a Asociaţiei Generale a Inginerilor din România şi membră a Asociaţiei Internaţionale a Femeilor Universitare.

A locuit în Bucureşti, împreună cu mai multe rude, pe strada Salcâmi, nr. 9, în casa construită de tatăl său, Anastase Leonida.Din 12 noiembrie 1993, această stradă se numeşte ing. Eliza Leonida-Zamfirescu.

 

Surse: Galateni.net, Enciclopediaromaniei.ro, traiesteromaneste.ro, Basarabia91 net.md.

Publicitate

10/12/2015 Posted by | MARI ROMANI | , , , , , | Lasă un comentariu

O DESCOPERIRE ROMÂNEASCĂ FURATĂ – INSULINA

 

 

 

 

 

Dr.  Nicolae Constantin Paulescu (n. 8 noiembrie s.n /30 octombrie s.v 1869, București; d. 19 iulie 1931 s.n , București), a fost unul marii oameni de știință români, medic și fiziolog, profesor la Facultatea de Medicină din București.

A contribuit la descoperirea hormonului antidiabetic eliberat de pancreas, numit mai târziu insulină.

 

 INSULINA, O DESCOPERIRE ROMÂNEASCĂ FURATĂ

 

Motto: „În ce mă priveşte, eu afirm sus şi tare că sunt tot atât de sigur de existenţa sufletului, cât de oricare alt adevăr dovedit de ştiinţa experimentală. Şi nu este vorba aici de o simplă convingere, ci de o credinţă adâncă, dobândită în mod ştiinţific.” (dr.N.Paulescu)

ORI DE CATE ori incercam sa ne reprezentam un popor o facem prin reprezentantii sai cei mai de seama.

Cine sunt romanii? Cum au contribuit ei la evolutia omenirii?

Acestea sunt intrebari firesti ale celor care vor sa ne cunoasca cu adevarat.

Din pacate, tocmai calitatea de a fi romani i-a impiedicat pe multi dintre mari nostri oameni de cultura si stiinta de a accede la „recunoastere internationala”.

Aceasta „piedica” nu este insa una intamplatoare, pentru ca, sa nu uitam, orice descoperire stiintifica aduce cu sine uriase castiguri banesti.

Este si cazul lui NicolaePaulescu (1869-1931), romanul care a decoperit pentru prima data insulina, utilizata in tratarea diabetului. Descoperirea sa a salvat milioane de vieti. Enciclopediile ii prezinta insa, la acest capitol, pe doi „eroi canadieni” Frederick Banting si Charles Best care, in 1922, aveau sa primeasca PremiulNobel, in dauna lui Paulescu.

Cei 30 de ani de munca si staruinta in laborator ai profesorului au fost furati de cei doi tineri canadieni, care luasera cunostinta de munca romanului din publicatiile vremii.

In baza articolelor acestuia, ei au reusit sa izolelze insulina si sa o foloseasca in tratarea unui pacient.

Cu 8 luni inainte, Paulescu publicase in revista de specialitate belgiana rezultatele cercetarilor sale sub titlul „Recherches sur le rôle du pancréas dans l’assimilation nutritive”. Doar ca n-o numise insulina, ci pancreina.

Insa, in 1916, pe cand se afla in stadiul final al cercetarii, trupele germane ocupasera Bucurestiul.

A trebuit sa-si amane anuntarea rezultatelor definitive.

De ce nu a fost recunoscut meritul lui Paulescu? Exista un complex de factori, dar doi dintre acestia prevaleaza:

1. NicolaePaulescu figureaza in Raportul privind holocaustul in Romania pe lista „antisemitilor”.

Iata cum il prezinta un fragment din acest raport:


„După primul război mondial, Cuza [e vorba de A.C.Cuza, lierul Ligii Apararii National-Crestine, n.a.], a împletit în litaniile sale teme din antisemitismul creştin şi noi interpretări bazate pe teologia creştină şi pe filosofie.

În acest sens a fost influenţat de Nicolae C.Paulescu (1869-1931), profesor de fiziologie la Facultateade Medicină din Bucureşti, specialist de talie mondială în domeniul biochimiei şi al psihologiei.

Paulescu era de asemenea un autodidact într-ale filosofiei, pe care a folosit-o ca armă antisemită, şi, ca şi Cuza, a semnat diverse lucrări pseudo-ştiinţifice care au servit drept vehicule pentru răspândirea urii rasiale şi religioase.

Paulescu a fost co-director la ziarul lui Cuza inaugurat în 1922, Apărarea Naţională, unde a şi publicat articole regulat.

Cărţile şi articolele scrise de el urmăreau să contopească teologia, medicina şi ştiinţa într-o „fiziologie filozofică”, care în realitate era doar o cale prin care îşi putea exprima antisemitismul obsesiv, făcând ca aceste puncte de vedere să fie foarte atrăgătoare pentru Cuza.

Paulescu a găsit originea perfidiei evreieşti în Talmud, stabilit de el ca fiind instrumentul de exterminare a celorlalte naţiuni („exterminarea sistematică şi totală”), dar şi în Cahal, care punea la cale în secret dezastrele ce afectează restul omenirii.

Deşi nu putea să anticipeze existenţa lagărelor de exterminare naziste, condamnarea evreilor era la Paulescu atât de totală încât a ridicat posibilitatea ‘exterminării paraziţilor nefaşti’, la fel cum ‘sunt omorâţi păduchii’.

(‘Putem oare să-i exterminăm – cum bunăoară se ucid ploşniţele? Acesta ar fi mijlocul cel mai comod de a ne scăpa repede de ei’) .

Este interesant că nu numai Cuza a fost influenţat de Paulescu, ci şi tânărul Codreanu, viitor fondator al Gărzii de Fier, a recunoscut puternicul impact al ideilor lui Paulescu în dezvoltarea sa.”

In 1923, el a fost co-fondator al L.A.N.C. alaturi de profesorul A.C. Cuza, de la care se va forma mai tarziu LegiuneaArhangheluluiMihail a lui Codreanu.

Paulescu era un erudit in adevaratul sens al cuvantului, cunostea mai multe limbi straine si canta la pian.

Cercetarile sale medicale l-au condus, printre altele, la concluzii privind rasele umane, publicand studiul „Degenerarea rasei evreiesti” (1930).

A scris numeroase articole pe tema „chestiunii evreiesti”, dar si cartea „Spitalul, Coranul, Talmudul, Cahalul, Francmasoneria”.

In prefata unei editii a aceastei carti, Gh.Buzatu scrie :

”Paulescu si-a atras nu numai fulgerele cercurilor interesate ori vizate, dar, mai grav, a fost pur si simplu monitorizat in planul lumii stiintifice internationale, fiind eliminat din cursa pentru Premiul Nobel. (…)

Este interesant ca, si dupa 1989, s-a incercat si se incearca, precum si in cazurile Nae Ionescu, Mircea Eliade, Petre Tutea, Emil Cioran, Constantin Noica, inclusiv Mihai Eminescu – mentinerea savantului pe aceeasi lista infama si pentru acelasi motiv.

Dar totul a fost si este in zadar! Caci reinstalarea lui N.C. Paulescu in centrul atentiei noastre nu a mai putut fi blocata, iar argumentele contrarii, tinand de ridicolul limbaj al intrarii Romaniei in Europa, s-au dovedit facil de demontat si false”.

In 2004 trebuia sa se dezveleasca o placa comemorativa si un bust la spitalul parisian unde profesorul Paulescu lucrase între 1891-1894.

Aparitia in ziarul Le Monde a unui articol in care se arata ca profesorul Paulescu a avut atitudini antisemite au zadarnicit toate aceste eforturi .

In articol, se recunoaste totusi ca el a descoperit insulina (sic!).

2. Brevetarea insulinei ca descoperire a lui N. C. Paulescu si acordarea premiului Nobel ar fi adus uriase sume de bani lui si statului roman, pentru ca brevetul trebuia cumparat de o companie producatoare de medicamente.

Ca intotdeauna, acuzatiile de „antisemitism” si „negare a holocaustului” ascund importante interese materiale si strategice.

Brevetul obtinut de cei doi canadieni a fost cedat pentru 1$ Universitatii din Toronto, care a acordat contractul pentru testarea si producerea insulinei companiei Eli Lily&co., o importanta companie farmaceutica avand de-a lungul timpului legaturi cu „clanuri” precum Rockefeller si Bush (George Bush Sr. a fost intre 1977-1980 membru in consiliul de administratie al acestei corporatii, dupa ce a fost director al CIA).

In 1940, Eli Lilly & Company a realizat sub directivele CIA experimente pentru controlul mintii umane, inclusiv cu arme psihotronice primitive.

In prezent, Eli Lily&co. este un important sustinator financiar al lui Bush (a contribuit cu peste 3 mil $ in ultima campanie electorala a acestuia) primind in schimb imunitate totala in fata legii.

Acuzatiile aduse societatii nu au fost putine, compania fiind suspectata chiar ca realizeaza experimente ilegale pe oamenii fara adapost.

In plus, prin fundatiile Eli Lily este finantata Hadassah, Organizatia Femeilor Sioniste din America, proprietara inclusiv a unei divizii in domeniul medical.

Urmarind evolutia de aproape un secol a fabricarii insulinei, vedem cum uriasele sume de bani de care ar fi trebuit sa beneficieze Romania si profesorul Paulescu au ajuns sa finanteze organizatiile evreiesti.

Este un caz tipic, dar extrem de moralizator privind situatia economica actuala a Roamniei. Nu este vorba numai de prestigiu ci si de bani! (Miliarde dolari au fost platite de diverse state drept „compensatii” privind Holocaustul…)

Restabilirea prestigiului profesorului N. C. Paulescu

Nicolae Paulescu a studiat medicina la Paris, începând cu anul 1888, obţinând în 1897 titlul de Doctor în Medicină cu teza „Recherches sur la structure de la rate” („Cercetări asupra structurii splinei”).

A lucrat în spitalele din Paris, (1891 – 1894) cu ÉtienneLancereaux – cel mai ilustru clinician si anatomo-patolog al epocii.

Ulterior a mai obtinut inca doua titluri de Doctor in stiinte.

Desi se bucura de un imens interes in cercurile stiintifice internationale si de sustinere materiala in cercetarile sale, a preferat sa se intoarca in tara, unde a fost numit profesor de fiziologie la Facultatea de Medicina din Bucuresti (1900-1931), calitate in care a desfasurat o ampla activitate stiintifica in fiziologia medicala, metabolismul glicogenului, diabetul, rolul pancreasului in asimilatia nutritiva, coagularea sangelui hepatic, mecanismul mortii subite, anevrismele, etc.

Pe baza cercetarilor asupra fiziologiei hipofizei şi epifizei, a elaborat o metoda originală (1906) de extirpare a hipofizei la caine, pe cale temporala,  care ulterior va fi aplicata in chirurgia hipofizei la om.

De asemenea, a obtinut rezultate extrem de importante privind structura splinei.

Demn de remarcat că deschiderea cursurilor sale la Facultatea de Medicină din Bucuresti, s-a facut cu o severa, dar bine documentata, critica a darvinismului.

Mai marii timpului s-au simtit clatinati, si nici astazi aceasta absurda teorie a „evolutiei omului din maimuta” nu a fost desfiintata.

S-a cerut chiar, în Parlamentul vremii, inlaturarea lui Paulescu de la catedra de Fiziologie a Facultatii, intrucat nu convenea glasul sau autentic stiintific, ce darama templul scientismului materialist.

Timp de 30 de ani a muncit consecvent in cercetarile sale, si, desi nu a beneficiat de dotarile necesare, nimic nu l-a putut opri.

In sesiunea din 23 iulie 1921 a Societatiide Biologie, Nicolae Paulescu prezinta in patru comunicari rezultatele cercetarilor sale privind actiunea extractului pancreatic în cazurile de diabet.

Brevetul cu titlul „Pancreina si procedeul fabricatiei ei” din 19 aprilie 1922 si articolul publicat de revista de fiziologie belgiana in august 1921 aveau sa serveasca drept probe in incercarea acestuia de a dovedi ca este adevaratul descoperitor al acestui leac miraculos al secolului al XX-lea.

In zadar insa: Premiul Nobel a revenit celor doi „eroi” canadieni…

La fel patise si un alt roman, Nicolae Tesla care, in 1915, a refuzat sa imparta premiul Nobel cu Edison. Si pentru ca a refuzat, nu l-a mai primit niciodata…

Profesorul Paulescu declara cu amaraciune „(…)unii m-au devalizat, altii incearca sa-mi inabuse plangerile.

Si aceasta se petrece in sanul cinstitei familii a oamenilor de stiinta. Odinioara credeam ca un cercetator poate munci in liniste, caci eram convins ca publicatiile sale il pun la adapost de orice nedreptate.

Din nefericire, astazi sunt silit sa marturisesc ca m-am inselat cu desavarsire”.

A murit neimpacat in 1931, fiind inmormantat in cimitirul Bellu.

In 1990 Dr. Nicolae C.Paulescu a fost numit membru post-mortem al Academiei Romane.

In 1969, raspunzand campaniei internationale de restabilire a adevarului, initiata de fiziologistul scotian IanMurray in 1968 (in continuitatea careia se inscriu si eforturile unor specialisti romani, in frunte cu prof. dr. Ioan Pavel), ComitetulNobel recunoaste meritele si prioritatea lui N.C. Paulescu in descoperirea tratamentului antidiabetic. ProfesorulA.W.K.Tiselius (1902-1971), directorul InstitutuluiNobel, deplange situatia din 1923, dar exclude posibilitatea unei reparatii oficiale. „Reparatie oficiala” ar fi presupus si importante despagubiri materiale…

Intr-un articol din 1971, IanMurray scria LuiPaulescu, distinsul om de stiinta roman, i s-a acordat o recunoastere insuficienta. Cand echipa din Toronto isi incepea cercetarile, profesorul roman reusise deja sa extraga hormonul antidiabetic din pancreas (insulina n.a.) si sa-i demonstreze eficienta in reducerea hiperglicemiei diabetice.

Banting si Best sunt considerati a fi primii care au reusit sa izoleze insulina. Ei fost numiti ‘descoperitorii insulinei’.

Renalizandu-se toate circumstantele, este sa ironic sa vezi cum Paulescu, cu toata experienta sa, este in pericol de oblivion, in timp ce tanarul si neexperimentatul Bantingeste prezentat ca si cum ar fi descoperit singur insulina”.

La fel se pronunta si RoifLuft, presedintele Fundatiei Internationale de Diabet si Director al Comitetului Nobel pentru Fiziologie si Medicina (1971).

Orice incercare de distrugere si deconstructie a identitatii unui popor in functie de interesele vremii, se face actionand mai cu seama asupra numelor cu rezonanta, fie trecandu-le sub uitare, fie schimbandu-le reprezentarea. Se produce astfel o dezradacinare, insotita de o labilitate morala, care cu greu mai poate fi combatuta.

Este de datoria noastra nu numai de a ne cunoaste marile valori personificate in mari romani, ci si de a le promova in contextul mondial. „Nosce te ipsum” nu numai ca individ dar si ca popor, ca suflet colectiv!

 

Diana Iane, Altermedia (http://www.altermedia.info/romania/)

23/08/2015 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , | Un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: