Unii admiră catedralele înălţate de alte popoare, dar blamează construirea Catedralei Naţionale a poporului român. VIDEO

 

 

 

 

“Cu ajutorul lui Dumnezeu, în ziua de 30 noiembrie 2018, la sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei Ocrotitorul României va fi sfinţită Catedrala Mântuirii Neamului, sau Catedrala Naţională, acest edificiu nou fiind o necesitate liturgică practică, dar şi un simbol al spiritualităţii şi comuniunii româneşti”, a spus ÎPS patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, în Mesajul său din prima zi din anul 2018.

 

Şase sute de oameni vor lucra în 3 schimburi pentru a finaliza măreaţa construcţie închinată Credinţei Creştine Ortodoxe, până în data de 30 noiembrie 2018, când aceasta va fi sfinţită.  

A început deja construcţia celor 6 turle care vor ajunge la 60 de metri înălţime. Impresionantă va fi turla Pantocrator, turla principală, cu înălţimea de 120 de metri. Pantocrator înseamnă în limba greacă atotputernic şi  acolo va fi punctul cel mai înalt.

În Catedrala Naţională vor încăpea 5000 de credincioşi. Suprafaţa construită este de 7.200 de metri pătraţi, dar spaţiul util va fi de 4.000 de metri pătraţi.

Se vor monta 600 de ferestre, iar pereţii cel mai probabil vor fi acoperiţi cu mozaic. 

Cele şase clopote vor fi montate în această iarnă. Cel mai mare cântăreşte 25 de tone şi are imprimat pe el chipul Patriarhului Daniel.

Va fi una dintre cele mai mari catedrale din  Europa şi din lume.

Clasamentul celor mai mari lăcaşuri  de cult creştine din Europa este următorul:

1. Sagrada Familia – Spania

Este o uriașă biserică situată in capitala Cataloniei, Barcelona (în Spania). Are o înălţime de 170 de metri. Imensa clădire este încă neterminată, deși se lucrează la ea din 1882.  Numele său oficial este (în catalană) „Temple Expiatori de la Sagrada Família” .

2. Basilica San Pietro – Vatican

Bazilica Sfântul Petru (în italiană Basilica di San Pietro) din Roma se găsește în Cetatea Vaticanului, pe teritoriul statului pontifical, în monumentala Piazza San Pietro. Edificiul, lung de 186 metri, înălțimea cupolei de 138 metri, și cu o suprafață totală de peste 15.000 m², este cea mai mare biserică din lume 

3. Catedrala Mântuirii Neamului – România

Catedrala Mântuirii Neamului este cel mai mare lăcaş de cult din România. Va avea o înălţime de 120 de metri, fiind o clădire cu cinci niveluri, dintre care trei în subteran, cu bibliotecă,  săli de concerte, săli de conferinţe, librărie, o cantină socială, un muzeu al creştinismului,  un centru de congrese,  un centru pentru pelerini şi un centru medical.

A fost proiectată chiar şi o parcare de 250 de locuri.  5.000 de oameni vor putea asista la slujbă în incinta bisericii, iar altarul va avea 320 de metri lungime.

4. Domul din Milano – Italia

Domul din Milano este catedrala Arhiepiscopiei Româno-Catolice de Milano. Cu o suprafață de 1200 mp, catedrala milaneză, una dintre imaginile emblematice ale Italiei și ale Europei, este cel de-al treilea edificiu bisericesc romano-catolic ca mărime din Italia, după Bazilica San Pietro din Roma și Catedrala Santa Maria din Florența. Podoabă cu totul unică a arhitecturii gotice, catedrala din Milano are o capacitate de peste 40.000 de locuri, o lungime de 157 m şi o înălţime de 108,5 metri.

5. Catedrala Hristos Mantuitorul din Moscova – o emblemă natională renăscută.

Piatra sa de temelie a fost pusa in anul 1839, iar lucrarile au durat peste patruzeci de ani, fiind sfinţită la data de 26 mai 1883, odata cu încoronarea ţarului Alexandra al III-lea.  

La data de 5 decembrie 1931  in Moscova,  sfântul lăcaş a fost distrus prin dinamitare din ordinul scelerat al dictatorului comuniost Stalin, pe locul acesteia aparând cateva bazine de înot.

Intre anii 1994-2000, la iniţiativa patriarhului Alexei al II-lea si a sinodului Bisericii Ruse, cu sprijinul total al guvernului Rusiei şi al primarului de atunci al Moscovei, Iuri Luzkov, precum şi al credinciosilor, catedrala a fost reconstruita, fiind cea mai mare catedrala din Rusia: înăltimea sa este de 103 de metri, pereţii au grosimea de 3.2 metri, iar capacitatea acesteia este de 10.000 de persoane.

Peste 22.000 metri pătrati sunt pictati, 9000 metri pătrati fiind auriţi. Sculptura iconostasului, pictura, arhitectura interioară au fost realizate cu contribuţia a numerosi artisti de marcă, academicieni şi restauratori.

 

 

Patriarhia Română: ”Unii jurnalişti admiră catedralele altor popoare, dar blamează construirea Catedralei Naţionale a poporului român”

 

Biroul de presă al Patriarhiei Române a criticat din nou atitudinea anumitor jurnaliști în ceea ce privește înălțarea Catedralei Mântuirii Neamului și și-a exprimat regretul că aceștia exagerează costurile necesare.

Astfel, Patriarhie afirmă că presa ”exa­gerează de 5-6 ori costurile de execuţie a viitoarei Catedrale patriarhale la stadiul roşu-gri, o compară cu fosta Casă a Po­poru­lui, deşi este de 10 ori mai mică decât aceasta din punctul de vedere al suprafeţei desfă­şurate”.

De asemenea, Patriarhia amintește și faptul că ”sprijinul financiar pentru construirea unor noi locaşuri de cult este prevăzut şi în legislaţia altor state membre ale Uniunii Europene, precum Luxemburg, Olanda, Portugalia, Croaţia şi Slovacia ş.a.”

În comunicat, se mai scrie că, în cei 3 ani de la începerea lu­cră­rilor de construire a Cate­dra­lei Mântuirii Neamului, plata impozitelor şi contri­bu­ţii­lor sociale la salariile lucrători­lor de pe şantierul Catedralei, a TVA, a accizei şi a altor taxe au fost în valoare de peste 40 mi­lioane de lei (aproximativ 9 mi­lioane de euro).

Comunicatul integral al Patriarhiei Române:

Catedrala Mântuirii Neamului se înalţă. Credincioşii se bucură, iar cârtitorii se tulbură

În legătură cu unele ştiri şi articole apărute în mass-media, devenite „obsesii demolatoare“ cu privire la construirea Catedralei Mântuirii Neamului, Patriarhia Română precizează:

1. După trei ani de la în­ce­perea lucrărilor la Catedrala Mântuirii Neamului, se constată că mai sunt încă instituţii media care nu urmăresc informarea opiniei publice cu obiectivitate despre construirea acestui locaş de cult, ci continuă, adesea cu invidie şi răutate, seria de dezinformări premeditate şi coordonate.

Astfel, unii jurnalişti, în mod intenţionat, exa­gerează de 5-6 ori costurile de execuţie a viitoarei Catedrale patriarhale la stadiul roşu-gri, o compară cu fosta Casă a Po­poru­lui, deşi este de 10 ori mai mică decât aceasta din punctul de vedere al suprafeţei desfă­şurate, sau consideră un exces al Statului sprijinul financiar legal oferit pentru edificarea acesteia, pe motivul că aceşti bani ar putea fi folosiţi pentru construirea de spitale şi şcoli, deşi în ultimii ani s-au închis multe spitale şi şcoli în diferite zone ale ţării, apărând însă noi spitale private şi şcoli particulare.

2. În mod paradoxal, unii jurnalişti admiră catedralele altor popoare, dar blamează construirea Catedralei naţionale a poporului român, inconsecvenţa şi lipsa de demnitate etnică ale acestor „demolatori mediatici“ fiind evidente.

O analiză atentă a istoriei construirii catedralelor din în­trea­ga lume arată că acestea au fost edificate mai ales cu sprijinul financiar din partea autorităţilor de Stat. 

Un exemplu recent îl reprezintă amplele lu­crări de consolidare ale fundaţiei Catedralei „Sagrada Famiglia“ din Barcelona, încă nefinalizată, care au fost suportate financiar integral din bugetul provinciei spaniole Catalonia tocmai pentru că autorităţile au înţeles importanţa acestui edificiu bi­sericesc vizitat în fiecare an de milioane de turişti.

Iar „Cate­drala naţională“ din Washing­ton (SUA), construită în secolul 20, este preţuită de autorităţile de Stat ca fiind un simbol naţional.

Celor care mai contestă alocarea de fonduri publice în vede­rea construirii viitoarei Cate­drale le reamintim faptul că sprijinul financiar pentru construirea unor noi locaşuri de cult este prevăzut şi în legislaţia altor state membre ale Uniunii Europene, precum Luxemburg, Olanda, Portugalia, Croaţia şi Slovacia ş.a.

3. Prin Legea construirii ansamblului arhitectural Cate­drala Mântuirii Neamului nr.376/2007 se recunoaşte carac­terul naţional al proiectului Pa­triarhiei Române,considerat ca fiind necesar pentru cult şi re­pre­zentativ pentru credinţa majorităţii poporului român, care la ultimul recensământ al popu­laţiei din anul 2011 şi-a declarat apartenenţa la Biserica Orto­doxă Română în proporţie de 86%. Astfel, articolul 1, alin. 2 din această lege prevede că „fondurile destinate construirii An­sam­blului Arhitectural Ca­te­­drala Mântuirii Neamului vor fi asigurate de către Pa­tri­ar­hia Bisericii Ortodoxe Ro­mâ­ne, de către Guvernul Ro­mâ­niei, în li­mita sumelor alocate anual cu această destinaţie prin bugetul Ministerului Culturii şi Culte­lor, precum şi de către auto­ri­tăţile administraţiei publice locale“.

Viitoarea Catedrală patriarhală se construieşte din do­na­ţiile clerului şi ale credincioşilor în cadrul colectei organizate în bi­sericile şi mănăstirile Patriar­hiei Române din ţară şi străi­nă­tate şi cu sprijin financiar de la bugetele de Stat central şi locale, ai căror contribuabili sunt în ma­joritate creştini ortodocşi. 

Astfel, viitoarea Catedrală a Mân­tuirii Neamului este construită din banii românilor pentru români, ei fiind europeni cre­dincioşi şi darnici, demni de o catedrală naţională, ca şi celelalte popoare europene.

În acelaşi timp, precizăm că în cei 3 ani de la începerea lu­cră­rilor de construire a Cate­dra­lei Mântuirii Neamului, sumele plătite de Patriarhia Română către bugetul de Stat pentruplata impozitelor şi contri­bu­ţii­lor sociale la salariile lucrători­lor de pe şantierul Catedralei, a TVA, a accizei şi a altor taxe au fost în valoare de peste 40 mi­lioane de lei (9 mi­lioane de euro). Astfel, o mare parte din ceea ce Patriarhia Română a primit de la bugetul de Stat ca sprijin financiar pentru construirea vii­toarei Catedrale patriarhale s-a întors la bugetul pu­blic. 

Iar efectul banilor folosiţi pentru Cate­drală se vede concret în construcţia care se înalţă, deoarece banii primiţi nu se scurg în alte direcţii prin evaziunea fiscală, devenită cauza principală a lipsei banilor pentru sănătate, e­ducaţie şi alte domenii prio­ritare ale societăţii.

4. Referitor la graficul de exe­cuţie a lucrărilor, reamintim că în aprilie 2013 a fost finalizată construirea infrastructurii Cate­dralei Mântuirii Neamului, iar din toamna aceluiaşi an au în­ceput lucrările la suprastructura acesteia.

Edificarea vii­toa­rei Catedrale patriarhale se esti­mează a fi terminată în anul 2016, dată fiind complexitatea lucrărilor care trebuie realizate, pentru ca aceasta să reziste la cutremure şi să existe timp îndelungat.  

5. Totodată subliniem faptul că paralel cu construirea Cate­dra­lei şi a altor biserici, în pofida crizei economico-financiare din ultimii ani, Biserica Ortodoxă Ro­mână continuă opera social-filantropică, me­dicală şi edu­ca­ţională desfă­şu­ra­tă în beneficiul comunităţilor de români din ţa­ră şi stră­i­nă­tate, care nu s-a di­mi­nuat, ci s-a amplificat.

În acest sens, reamintim că pentru susţinerea acestor activităţi în anul 2013, Biserica Ortodoxă Română a cheltuit suma de peste 80.000.000 de lei, cu 10% mai mult decât în anul anterior pentru ajutorarea a aproape 1 milion de români în peste 780 de instituţii socio-medicale şi edu­caţionale proprii (cantine sociale, brutării, cabinete medi­cale, farmacii, centre educa­ţionale pentru copii, centre de zi pentru vârstnici, grădiniţe sociale şi after-school, centre pentru persoane fără adăpost, victime ale violenţei domestice şi ale traficului de persoane etc.).

Noua Catedrală va fi un edificiu major care va îmbogăţi pa­trimoniul cultural al României şi care rămâne în ţară, nu pleacă în afara ei. În acest sens, cei care nu pot sau nu vor să participe la construirea ei ar fi mai înţelepţi dacă nu devin „demolatori mediatici“ ai ei, învrăjbind periodic opinia pu­blică, printr-o atitudi­ne ostilă nejustificată. În conclu­zie, dacă nu vrei să fii ctitor, cel puţin nu fi cârtitor!

 

CITIŢI ŞI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2018/02/18/s-a-relansat-campania-imbecila-impotriva-construirii-catedralei-mantuirii-neamului/

 

 

 

S-a relansat campania imbecilă împotriva construirii Catedralei Mântuirii Neamului. VIDEO

 

 

 

 

 

„Suntem datori să ridicăm în Capitala tuturor Românilor… Biserica Mântuirii Neamului ca simbol al unităţii sufleteşti a întregului neam.”

Regele Ferdinand

(10 mai 1920)

A  reînceput campania agresivă împotriva construirii Catedralei Naţionale

Societatea românească de astăzi este bolnavă. Bolnavă de neîncredere, suspiciune, superficialitate… dar şi de lipsă de responsabilitate. Şi aceasta din cauza sistemului comunist, care a urmărit cu perseverenţă crearea acestei atmosfere, transformând-o într-o mentalitate adânc înrădăcinată.

Mă minunez cât de departe poate merge ateismul, care ne-a stabilit destinele până în anul 1989 şi omul laicizat de astăzi, care îşi duce existenţa fără Hristos…

Mentalităţile acestea nu vor putea fi schimbate decât după revenirea la starea de normalitate, la starea firească a poporului român, adică la    corectitudinea şi responsabilitatea, specifice altădată românilor, dar şi la starea sa firească – Ortodoxia.

După perioada de întuneric pe care a traversat-o țara noastră în comunism, a renăscut şi speranța îndeplinirii unui mai vechi ideal al românilor, înălțarea unei Catedrale Naţionale în Bucureşti, capitala României.

După peregrinările planurilor de construirea a acestei catedrale prin diverse amplasamente (Piața Unirii, Bulevardul Unirii, Parcul Carol) mai bine de cincisprezece ani (1990-2005), s-a trecut realizarea efectivă a proiectului de amplasament definitiv pe Dealul Arsenalului, Calea 13 Septembrie.

Deşi lucrările de construcţie sunt acum într-un stadiu avansat,  anumite forţe se opun în continuare acestui proiect grandios, încercând să-l întârzie, dacă nu pot să-l oprească.

Recent, consilierii partidului USR au anunţat că intenţionează să propună rezoluţii care să oblige  primăriile de sector si Primăria Capitalei, să nu mai aloce fonduri destinate construirii Catedralei Mântuirii Neamului din Bucureşti.

“Catedrala Mantuirii Neamului trebuie decuplată de la conductele cu bani publici care vin de la Primaria Capitalei, de la sectoare, de la Guvern şi de la alte instituţii publice”, a declarat Roxana Wring, presedinte USR Bucureşti şi consilier municipal, potrivit hotnews.ro.

Aşa incepeau şi bolsevicii pe vremea lor, mai intâi cu propaganda ideologică agresivă împotriva creştinismului, apoi au incercat sa dezbine societatea şi sa-i intoarcă pe oameni unii impotriva celorlalţi, pentru ca în cele din urmă să se treacă la violenţa extremă, la arestări şi asasinări de preoţi, lademolarea bisericilor şi desacralizarea lăcaşelor de cult religios.

Pas cu pas, Partidul USR şi mişcarea #Rezist par a urma aceeaşi cale, a combaterii creştinismului.

Consilierii USR intenţioneaza să propună amendamente care să interzică  primăriilor de sector şi Primariei Capitalei să nu mai aloce fonduri destinate construirii  Catedralei Mantuirii Neamului.

Mulţi oameni de buna credinţă au crezut că votând acest partid se implică în lupta anticoruptie, numai că în fapt la baza ideologiei sale stă o componentă profund anticreştină, la fel ca şi în cazul organizatiei #Rezist cu care are afinităţi şi care îşi are originile în gruparea omologă #Resist de peste ocean, o organizatie care face deja de câteva decenii bune propagandă anticreştină. 
 
În afară de multa ideologie extremistă şi demagogie dusă până la limitele idioţeniei , este exaltat şi un limbaj anticreştin penibil.

Sigur,pot veni unii care să  spună că astea sunt exagerări, că încă nu s-a ajuns la reacţii extreme de prigoană anticreştină şi că ceea ce vedem sunt doar nişte refulări ale celor atinşi de ateism, care au oricum  dreptul să-şi exprime opiniile, fie ele şi anticreştine.

Iată însă că  descoperim din ce în ce mai des în rândul acestor aşa zişi „opozanţi” reacţii care  dovedesc exact contrariul.

De remarcat faptul că în București a fost construit stadionul National Arena cu o capacitate de 55.000 de locuri, din fonduri publice, fără mari proteste în legătură cu oportunitatea acestui obiectiv sportiv național.

În schimb, Catedrala Mântuirii Neamului, cu o capacitate de 5.000 de locuri, este construită doar parțial din fonduri publice, ceilalți bani provenind din donații ale clerului și credincioșilor ortodocși români din țară și străinătate.

 Biserica Ortodoxă Română reprezintă de departe cultul cu cele mai puține biserici raportate la numărul de credincioși.

Dacă avem în vedere că dintre cele 16.403 locașuri de cult ortodoxe existente potrivit evidenţelor Patriarhiei Române, doar 13.511 sunt parohiale (biserici de parohii și filii), celelalte fiind capele de cimitir, biserici și paraclise mănăstirești, o biserică revine la peste 1.200 de credincioşi ortodocși.

Este important de observat că în cei 26 de ani după 1989, Biserica Ortodoxă Română (care reprezintă 86,45% din totalul populaţiei) a finalizat construirea a 3.191 de biserici, iar celelalte culte recunoscute (care reprezintă 13,55% din totalul populaţiei) au edificat 5.222 de locașuri de cult. 

Prin urmare, se poate constata faptul că din numărul total de locaşuri de cult construite după 1989, doar 37,9% sunt ortodoxe.

Biserica Ortodoxă Română nu se situează, potrivit așteptărilor firești, în fruntea listei la creșterea procentuală a numărului de biserici după 1989 (inclusiv cele aflate în curs de construcție). Ea se află abia pe locul 7, cu o creștere procentuală de 35,1% în perioada 1989‑2015.

Pentru acelaşi interval de timp, cultul penticostal a avut o creștere de 268,8%; cel adventist de ziua a șaptea de 199,2%; creștinii după Evanghelie de 170%; cultul baptist de 113,7%; Biserica Ortodoxă Rusă de rit vechi 45,6%; iar Biserica reformată – 35,47%.

În medie, cultul penticostal are un locaş de cult la 122 de credincioși; cel adventist de ziua a șaptea – un locaş la 64 de credincioși; creștinii după Evanghelie – un locaş la 93 de credincioși; iar cel baptist – un locaş la 72 de credincioși.

În București, raportat la media ortodoxă națională, numărul de biserici este și el subreprezentat.

La o populație rezidentă de 1.587.951 de locuitori ortodocşi există 260 de biserici ortodoxe (parohiale, mănăstirești, capele), adică un locaș de cult pentru 6.108 locuitori.

 

ADDENDA

 

Biserica Ortodoxă Română este astăzi singura între Bisericile ortodoxe surori fără o catedrală reprezentativă pentru credința majorității poporului român pe care îl slujeşte.

În mai multe țări din lume, Catedrala din capitală se numește catedrală națională. De exemplu, National Cathedral din Washington este catedrala națională, în care au loc și ceremonii cu valoare de simbol național.Ca marime, este a şasea din lume si a doua din Statele Unite ale Americii.

Ideea construirii unei Catedrale monumentale în Bucureşti a apărut imediat după dobândirea Independenţei de stat în urma războiului din 1877-1878, atunci când s-a constat că „nici una din cele peste o sută de biserici existente atunci în Capitală nu erau atât de încăpătoare încât să primească pe toţi cei care ar fi dorit să participe la Te Deum-urile oficiale cu prilejul sărbătorilor naţionale sau la alte momente solemne”.

După proclamarea Regatului României, Regele Carol I a înaintat Camerei Legislative un proiect de lege privind la construirea unei Catedrale Naţionale în Capitală.

Regele Carol I al României

În anul 1884, bugetul statului prevedea pentru construirea Catedralei din Bucureşti, suma de lei 5.000.000 lei (aur). Această sumă însemna 5% din bugetul ţării de atunci, care se ridica la 123.647.500 lei (aur). Să reţinem – 5%!

Anii au trecut şi de abia în 1891 guvernul condus de generalul Ioan Em. Florescu a hotărât organizarea unui concurs internaţional pentru proiectarea Catedralei din Bucureşti.

Decizia naşte un protest energic din partea arhitecţilor români, care doreau numai un concurs național. Explicaţia acestui protest o găsim în articolul arh. Ioan N. Socolescu, intitulat „Concurs Naţional”, publicat în nr. 6/1891 al Analelor de Arhitectură.

Acest punct de vedere a fost exprimat de altfel şi de Mitropolitul Moldovei, Pimen, într-una din întrunirile comisiei de organizare a concursului.

El spunea:

„Catedrala din Bucureşti este catedrala ţării, este monumentul naţional cel mai important, căci prin el simbolizează în gradul cel mai înalt credinţa nestrămutată a poporului român în religia creştin-ortodoxă. El trebuie să fie conceput cu multă inimă şi dragoste pentru credinţă şi ţară. De aceea cred că nu străinii pot fi chemaţi a ne simboliza credinţa noastră şi dragostea noastră de mărire naţională, când avem destui fii ai ţării de specialitate şi care au dat probe de capacitatea lor artistică. Adresaţi-vă lor şi fiţi siguri că, tineri şi capabili cum sunt şi plini de fala neamului de român, vor produce opere de artă cu care să ne mândrim.”

Ulterior, destinaţia creditului acordat în anul 1884 s-a schimbat, dându-i-se alte întrebuinţări.

În anul 1892, la cererea lui Take Ionescu, ministrul Cultelor şi Instrucţiunii Publice, Parlamentul a votat diminuarea creditului cu 1.284.437 lei, care urmau să fie folosiţi  pentru construcţii şcolare.

Apoi, în anul 1898, la dezbaterea bugetului, ministrul Cultelor şi Instrucţiunii Publice, Spiru Haret, solicita corpurilor legiuitoare „ca, din cele 3.715.563 lei rămase, să se întrebuinţeze suma de lei 3.180.000 pentru terminarea clădirilor şcolilor începute”.

Trebuie să reţinem din cuvântul său motivul pentru care în toţi aceşti ani nu fusese începută lucrarea Catedralei, amplasamentul, pentru că, de la început, a fost ideea ca această clădire să se facă pe bulevard, care, după cum ştiţi, nu era, pe atunci, deschis „decât până în strada Colţei”.

În anul 1900 se produce o schimbare de atitudine din partea Statului român faţă de acest edificiu.

Dr. Constantin Istrate, noul ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice, în şedinţa Sfântului Sinod din 11 mai 1900, după ce arată că şi restul de bani rămaşi din creditul din 1884 s-au cheltuit, a propus:

„Sfântul Sinod să ia sub patronajul său facerea unei catedrale în Bucureşti şi să lanseze lista de subscripţie publică pentru strângerea de fonduri”.

Tot în această ședință, pentru a înlătura principalul obstacol în ridicarea Catedralei, amplasamentul, mitropolitul Iosif Naniescu sugerează ministrului un teren potrivit în Bucureşti pentru ridicarea Catedralei, arătând că:

„nu este loc mai bun decât la capul Dealului Mitropoliei, unde este azi piaţa de zarzavat. Acolo a fost casa unei familii istorice, Brâncoveanu, şi terenul n-ar trebui să-l răscumpere nimeni, decât ceea ce va cheltui statul cu clădirea catedralei”.

Pentru a nu tergiversa lucrările, Sfântul Sinod a luat în principiu sub patronajul său construirea Catedralei din Bucureşti şi a desemnat, împreună cu Ministerul Cultelor, o comisie pentru colectarea fondurilor.

Un pas concret, în realizarea unui fond pentru construirea Catedralei în București, a fost făcut în noiembrie 1902 de boierul basarabean Vasile Stroescu, un mare filantrop, care a donat în acest scop suma de 102.600 lei.

Mersul subscripției a fost dificil, ea fiind oprită odată cu izbucnirea Primului Război Mondial.

După Marea Unire din 1918, demersul pentru înălţarea unei Catedrale în Capitala ţării, drept recunoştinţă adusă Bunului Dumnezeu pentru înfăptuirea României întregite, a aparţinut mitropolitului primat Miron Cristea.

La rugămintea sa, Regele Ferdinand adresează Sfântului Sinod, la 10 mai 1920, un hrisov regal prin care se vesteşte hotărârea de a ridica în Bucureşti o biserică monumentală în amintirea victoriei armatelor române în războiul de întregire.

 

 

 

Regele Ferdinand I al României

 

La 4 februarie 1925 a luat fiinţă Patriarhia Română, iar la 1 noiembrie 1925 a avut loc întronizarea în scaunul patriarhal a lui Miron Cristea. După câteva zile, Patriarhul discută proiectul cu primul ministru Ionel I.C. Brătianu, care la cererea sa, „a deschis un credit de 3.000.000 lei pentru facerea planurilor”.

Apoi, la 3/4 februarie 1926, la prima ședință a Consiliului Național Bisericesc, s-a hotărât numirea unei „comisii de specialitate, pentru a pregăti caietul de sarcini, cu toate condițiile ce trebuie să îndeplinească planurile, iar, în înțelegere cu Primăria Capitalei, să se aleagă locul potrivit unde să se așeze clădirea”.

Stabilirea locului de amplasare al viitoarei Catedrale a dat naştere unei ample dezbateri.

Oameni de cultură, profesori universitari, arhitecți, ingineri, specialiști în probleme de urbanism au făcut propuneri în presă și reviste de specialitate.

Amintim pe Nicolae Iorga, Octavian Goga, Ioan Slavici, Cincinat Sfințescu, Petre Antonescu, Cristofi Cerchez, Spiridon Cegăneanu, Ion A. Davidescu, Mihail Urzică – Borzești, L. Pomponiu, V.I. Istrati.

În acest timp au fost elaborate primele proiecte pentru o Catedrală Ortodoxă în Capitalațării, de arhitecții: Petre Antonescu, Ștefan Burcuș, Ștefan Becu, J.D. Traianescu.

În fața numeroaselor propuneri de amplasamente, Patriarhul Miron Cristea a invitat, în ziua de 19 februarie 1929, o comisie de specialiști alcătuită din: Profesorul arhitect Petre Antonescu, profesorul arhitect State Ciortan, arhitectul Roger Bolomey, inginerul Gheorghe Balș, cărora li s-au adăugat Aurel Vlad, ministrul Cultelor, și Dem Dobrescu, primarul general al Capitalei, pentru a analiza și hotărî.

Comisia constată că locurile propuse pentru amplasarea Catedralei erau în număr de douăsprezece:

Piața Romană; Dealul Schitu Măgureanu; Dealul Mitropoliei – latura dinspre str. Ienăchiță Văcărescu; Șoseaua Kiseleff, în apropiere de Piața Victoriei; Grădina Cișmigiu; spre Cotroceni lângă Facultatea de Medicină; în Parcul Carol; lângă Casa Vămilor, aflată în spatele clădirii de astăzi a Primăriei Municipiului București; în careul de clădiri din jurul bisericii Sf. Gheorghe, propusă a fi demolată împreună cu ctitoria lui Constantin Vodă Brâncoveanu; pe locul viran din fața Universității, unde fusese vechea Primărie pe care e astăzi ridicat Teatrul Național; la poalele Dealului Mitropoliei, în Piața Bibescu; pe Dealul Mihai Vodă, unde se afla atunci Arsenalul Armatei.

Comisia a reținut ultimele trei amplasamente, recomandându-le Patriarhului Miron Cristea.

Analizând propunerile, acesta s-a oprit asupra locului de la poalele Dealului Mitropoliei, care nu presupunea decât mutarea halelor de zarzavaturi, fără nicio altă expropiere.

„Piața Bibescu, se spunea, prefăcută într-un mare parc ne dă o suprafață de 30.000 mp, iar dacă se acoperă Dâmbovița, ceea ce are să urmeze, mărimea terenului crește la 50.000 mp ceea ce cu cheltuieli minime nu se poate obține aiurea”.

Miron Cristea arată că „pentru mine – ca ierarh suprem al Bisericii – se mai adaugă un alt factor important în alegerea locului. Este momentul tradiţional, că strămoşii noştri înainte de veacuri au destinat şi dat Dealului Mitropoliei noastre acum devenit „Dealul Patriarhiei” şi celor din preajma lui un caracter bisericesc creştin”.

După alegerea locului s-a procedat, conform datinii, la sfințirea locului, în ziua de 11 mai 1929, și marcarea lui prin punerea unei troiţe. La slujba de sfinţire au participat membrii regenţei, ai guvernului, reprezentanţii clerului, ai armatei şi mulţime de credincioşi.

Din păcate, lucrurile s-au oprit aici din cauza crizei economice şi a celui de-Al Doilea Război Mondial.

 Au venit apoi deceniile întunecate ale comunismului.

După 1990, proiectul Catedralei a fost readus în actualitate de vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist, atât spre cinstirea jertfei înaintaşilor pentru credinţă şi unitatea neamului, cât şi a jertfei pentru obţinerea libertăţii de sub comunism şi ateism.

La 7 februarie 1995, cu ocazia festivităţilor prilejuite de aniversarea Autocefaliei şi a înfiinţării Patriarhiei Române, Patriarhul Teoctist, de vrednică pomenire, a lansat un apel conducătorilor de stat şi politici ai ţării, clerului şi credincioşilor, să sprijine realizarea Catedralei Mântuirii Neamului.

Din nou au apărut „discuții” privind alegerea amplasamentului pentru clădirea Catedralei. Presa și televiziunea s-au întrecut în a aduce la cunoștința opiniei publice, mai mult sau mai puțin documentat, subiectul. Cine se apleacă cu atenție asupra dezbaterilor ce au avut loc în anii `30 are un termen de comparație.

În anul 1998 se face un pas concret. După o serie de cercetări în documentele de arhivă, dar și după consultări tehnice cu specialiștii, Nicolae Noica, ministrul lucrărilor publice și amenajării teritoriului, propune Patriarhului Teoctist am plasarea Catedralei în Piața Unirii, în locul pe care-l sfințise și Patriarhul Miron Cristea.

 

Patriarhul Miron Cristea la intrarea în Catedrala Patriarhală  însoţit de arhiereul Irineu Mihălcescu şi alţi clerici  (1939-1941)

Slujba de sfinţire a locului din Piaţa Unirii, 1999

„Înainte de a se lua decizia construirii acestui lăcaş, s-a realizat un studiu amănunţit în prealabil de Institutul Urban–Proiect care a condus la concluzia că este posibil să se construiască în acest loc”, a declarat arh. Şerban Antonescu, secretar de stat în Ministerul Lucrărilor Publice.

Apoi, la 27 ianuarie 1999, a fost publicată în Monitorul Oficial „Hotărârea guvernului nr. 38/25 ianuarie 1999 privind amplasarea Catedralei patriarhale şi elaborarea Planului Urbanistic Zonal, însoţit de studiile de specialitate aferente pentru Piaţa Unirii din municipiul Bucureşti”.

Ulterior, în ziua de vineri 5 februarie 1999, la ora 12.00, în prezenţa membrilor Sfântului Sinod şi Adunării Naţionale Bisericeşti, a preşedintelui României, Emil Constantinescu, a primului ministru Radu Vasile şi a altor reprezentanţi ai instituţiilor de stat, ai vieţii culturale şi publice româneşti, a numeroşi preoţi şi credincioşi, în parcul din Piaţa Unirii, Patriarhul Teoctist a sfinţit locul şi a aşezat o sfântă cruce ca piatră de temelie a viitoarei catedrale a Mântuirii Neamului.

La baza crucii s-a depus un hrisov, semnat de Patriarhul Teoctist, preşedintele României Emil Constantinescu, primul-ministru Radu Vasile, preşedinţii Camerelor şi alţi demnitari prezenţi.

La 14 aprilie 1999 a fost lansat concursul de urbanism şi arhitectură: Piaţa Unirii Bucureşti şi noua Catedrală Patriarhală, un concurs de idei care avea ca temă „prezentarea unei soluţii urbanistice a zonei Piaţa Unirii” şi „prezentarea din punct de vedere arhitectural a elementelor Noii Catedrale Patriarhale”.

Între timp a mai avut loc un eveniment epocal, vizita în zilele de 7-9 mai 1999 a Papei Ioan Paul al II-lea în România. Atunci înaintea slujbei ce a avut loc în Piaţa Unirii, Papa Ioan Paul al II-lea şi Patriarhul Teoctist s-au închinat înaintea crucii sfinţită pe locul viitoarei Catedrale.

La sfârşitul lunii aprilie 2000 a avut loc la Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriale avizarea Planului de Urbanism Zonal al Pieţii Unirii cu noul amplasament al Catedralei; ulterior planul fiind cuprins în Planul General de Urbanism al oraşului Bucureşti, aprobat în decembrie 2000, care reprezintă legea oraşului.

Prin hotărârea de guvern nr. 410/19 aprilie 2000 se transmite şi terenul, proprietate publică a statului, în suprafaţă de 21.500 mp, situat în Bucureşti, parcul din Piaţa Unirii din administrarea Consiliului General al Municipiului Bucureşti în administrarea Patriarhiei.

Şi acest loc, deşi sfinţit de doi Patriarhi, Miron Cristea, în 1929, şi Teoctist, în 1999, şi binecuvântat de Papa Ioan Paul al II-lea, în mai 1999, va fi schimbat. Argumente de natură tehnică nu pot fi susţinute. Din păcate, motivul real l-a reprezentat şi acum „politicianismul nostru”.

La sfârşitul anului 2001 a fost stabilit un nou amplasament pe axul Bulevardului Unirii la intersecţia străzilor Mircea Vodă şi Nerva Traian. Terenul în suprafaţă de 41.170 mp a fost transmis în administrarea Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române, prin hotărârea de guvern 1219/27 noiembrie 2001.

Apoi, la 25 martie 2002 a fost lansat un „concurs de soluţii de arhitectură” pentru Ansamblul „Catedrala Patriarhală”. Juriul a apreciat, la 16 octombrie 2002, că din cele trei proiecte, cel elaborat sub conducerea profesorului arhitect Augustin Ioan „a reuşit să răspundă cel mai elocvent temei-program şi recomandărilor formulate de juriu în prima etapă a concursului: funcţionalitatea liturgică, relaţia cu contextul urban, îmbinarea tradiţiei cu modernitatea”, acordându-i-se, astfel, premiul I.

Urmare acestui concurs Patriarhia a cerut a se delimita printr-un act normativ terenul oferit. Guvernul a răspuns emiţând o nouă hotărâre de guvern 1459/12 decembrie 2002 prin care reduce terenul la o suprafaţă de numai 29.441 mp.

Surprins de această decizie Permanenţa Consiliului Naţional Bisericesc arată la 14 aprilie 2003 guvernului că noua suprafaţă este „insuficientă pentru viitoarea catedrală, cu anexele ei, plasând-o în mijlocul şoselei, fără posibilităţi de realizare a unei pieţe pietonale şi deviere a circulaţiei” şi solicită un nou amplasament.

În aceste condiţii Patriarhia revine la cererea sa iniţială pentru Parcul Carol, pe platoul ocupat de fostul Monument al Eroilor comunişti, dezafectat.

Se emite hotărârea de guvern 468 / 18 aprilie 2003, prin care „terenul proprietate publică a statului, în suprafaţă de 52.770 mp situat în calea Şerban-Vodă – Parcul Carol” este dat în administraţia Patriarhiei. Dar şi imobilul din parc – fostul Monument al Eroilor comunişti – care urma a fi demontat şi reconstruit pe un alt amplasament, lucru deosebit de dificil.

Deoarece acest nou amplasament a suscitat numeroase discuţii contradictorii din partea societăţii civile, oamenilor de cultură, istoricilor şi specialiştilor, amplificate şi de prezenţa monumentului existent, Patriarhia a înţeles să caute şi noi oportunităţi.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel  însoţit de Înaltpreasfinţitul Părinte Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi Moldovei, rostind un cuvânt înainte de începerea slujbei de sfinţire a amplasamentului (29 noiembrie 2007)

La 16 februarie 2005 cu adresa 105, Primăria generală a Municipiului Bucureşti a propus Patriarhiei „ca cel mai potrivit loc din cele existente ce pot fi puse la dispoziţie” pentru ridicarea construcţiei Catedralei „Dealul Arsenalului, considerat cel mai înalt loc din Bucureşti”.

După acceptul Patriarhiei, Guvernul României a promovat Ordonanţa de urgenţă nr. 19 / 17 martie 2005 privind realizarea Amplasamentului Arhitectural Catedrala Mântuirii Neamului. Apoi Camera Deputaţilor a predat prin Protocolul de predare-primire din 13 februarie 2006, terenul în cauză către Patriarhia Română.

La 29 noiembrie 2007 a avut loc slujba de punere a pietrei de temelie şi a sfinţirii locului destinat construirii Catedralei patriarhale pe terenul atribuit în calea 13 Septembrie, sector 5, Bucureşti, între Ministerul Apărării Naţionale şi Parlamentul României, în suprafaţă de cca. 110.000 mp (11 ha).

La acest eveniment au participat membrii Sfântului Sinod în frunte cu Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, primul-ministru, preşedintele Senatului, foşti preşedinţi ai statului, miniştrii, parlamentari, personalităţi ale instituţiilor centrale şi locale, primarul general, dar şi un număr mare de preoţi şi credincioşi.

Se încheia, astfel, peregrinarea catedralei prin diversele locuri şi se pecetluia acest amplasament.

Pasul următor în demersul de a înălţa Catedrala patriarhală l-a constituit realizarea proiectului noului edificiu.

După experienţa şi rezultatele neconcludente ale celor două concursuri de arhitectură organizate în anii 1999 şi 2002, privind Catedrala Mântuirii Neamului, s-a apreciat că mai întâi trebuie elaborată o temă de proiectare care  trebuia să ilustreze atât funcţionalitatea liturgică, bazată pe reguli de arhitectură bisericească fundamentate teologic, cât şi aspectul catedralei.

 

 

 

Sfinţirea locului din Dealul Arsenalului  – 29 noiembrie 2007

 

În scopul întocmirii unei teme cât mai complete s-a hotărât consultarea unui număr de specialişti arhitecţi şi ingineri , care au proiectat şi executat biserici reprezentative în oraşele ţării.

Consultarea s-a făcut în trei simpozioane cu tema „Noua catedrală patriarhală – Catedrala Mântuirii Neamului: arhitectură, structură, utilitate cultuală şi culturală”, care s-au desfăşurat în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” la Palatul Patriarhiei, în zilele de 15 decembrie 2008, 26 iunie 2009 şi decembrie 2009.

După definitivarea temei, Patriarhia Română a lansat în ziua de 28 decembrie 2009 licitaţia pentru selectarea proiectului Catedralei Mântuirii Neamului.

Oferta de proiectare trebuia să cuprindă studiul de fezabilitate (SF) şi Documentaţia Tehnică pentru emiterea Autorizaţiei de Construcţii (DTAC).

Termenul de predare al documentaţiei însoţită de macheta catedralei propuse a fost stabilit la 31 mai 2010.

A fost declarată câștigătoare firma SC WANEL EXIM SRL Bacău, care a obținut premiul al 2-lea și cu care s-a încheiat contractul de proiectare pentru clădirea Catedralei Patriarhale.

 La sfârşitul anului 2010 lucrările de construcţie ale Catedralei Mântuirii Neamului au intrat în linie dreaptă, începând organizarea de şantier şi execuţia propriu-zisă.

 Evenimentul sfinţirii Catedralei Naţionale la 30 noiembrie 2018 va avea loc în contextul sărbătoririi unui secol de la Marea Unire din 1918.

Deși inițial sfințirea catedralei era programată pentru 1 decembrie 2018, s-a convenit că sărbătoarea Sfântului Andrei, Ocrotitorul viitoarei Catedrale Patriarhale, este mai potrivită.

Imediat după sărbătoarea națională bisericească – Sfântul Andrei – vine sărbătoarea națională – 1 Decembrie, care se leagă, pentru că atât unitatea de credință apostolică pe care o mărturisim, cât și unitatea de cuget și simțiri ca popor sunt arătate în aceste două zile mari și sfinte: 30 Noiembrie și 1 Decembrie, a spus Părintele Patriarh Daniel la slujba de punere a pietrei de temelie şi a sfinţirii locului destinat construirii Catedralei Naționale, în 29 noiembrie 2007.

La evenimentul din 2018 este așteptat să participe Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, care a fost invitat verbal de Părintele Patriarh Daniel în timpul Sfântului și Marelui Sinod care a avut loc în Creta în anul 2016.

 

 

 

 

Surse:

 

http://catedralaneamului.ro/index.php/istoric

 Glasul.info

http://basilica.ro/un-an-pana-la-sfintirea-catedralei-mantuirii-neamului/

România lovită de secte şi comunişti soroşişti. Biserica Ortodoxa Română atacată sistematic pe nedrept. Cifrele vorbesc: Doar 37,9% din locașurile de cult construite după 1989 în România aparţin BOR – Ziaristi Online