CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Comisia Europeană confirmă că Guvernul PNL a făcut în 11 luni o datorie publică mai mare decât în primii 19 ani de după Revoluție

Datoria publică a României va trece de 100% din PIB! Comisia Europeană îi dă dreptate jurnalistului Radu Soviani, care spunea că Guvernul PNL a făcut datorie publică în 11 luni mai mare decât în primii 19 ani de după Revoluție

 

Datoria publică a României va trece de 100% din PIB!

Jurnalistul economic Radu Soviani lansa, anul trecut, un avertisment, pe blogul său, www.soviani.com, pe care ActiveNews l-a preluat.El afirma că în cele 11 luni ale guvernării liberale, datoria publică s-a majorat cu 18 miliarde de Euro. Care se adaugă stocului de datorie publică care, dacă va urca la 45% din PIB anul acesta, se îndreaptă spre 90 de miliarde de Euro.

Dacă politicile nu se schimbă, România va intra în incapacitate de plată, avertiza Soviani.
Jurnalistului îi dă dreptate acum chiar Comisia Europeană, așa cum explică Radu Soviani într-un nou text postat pe blogul său.

„Analiza Comisiei Europene este corectă, dar optimistă, mai degrabă conturându-se scenariul meu, de depășire a 100% din PIB în 2025 și nu în 2027, dar sensul este același”, scrie Soviani, amintind că tot ce a profețit el în noiembrie este acum certificat de Bruxelles, datoria publică a României ducând la peste 100% din PIB până în 2027.
Publicăm textul său integral:
”În cazul unui scenariu fără schimbări de politici, Comisia Europeană estimează că datoria publică a României se va duce la peste 100% din PIB până în 2027′‘, spune Comisia Europeană într-o scrisoare adresată Ministrului Finanțelor Publice din România, în 30 decembrie 2020, scrisoare obținută de Hotnews.
Vă reamintesc ceea ce scriam eu în 1 noiembrie 2020:
,,Estimarea mea este că, dacă politicile nu se schimbă (și nu dau semne de schimbare), până în 2025 România va avea datorie publică de 108% din PIB (față de 45% în prezent și față de 13,2% din PIB acumulat în primii 19 ani de la revoluție (1990-2008)”. 

Întreg articolul îl găsiți AICI.

În mod evident, analiza Comisiei Europene este corectă, dar optimistă, mai degrabă conturându-se scenariul meu, de depășire a 100% din PIB în 2025 și nu în 2027, dar sensul este același.
Estimarea Comisiei  nu poate modela așa cum putem face noi, efectele negative pe care o clasa politică nevrotică și agitată nedecisiv cum este cea din România , care, la scutul lui Mugur Isărescu, îndepărtează România de performanță economică și mai ales de aderarea la zona Euro, în mod voit și aș putea spune, chiar ticălos, pentru că niciun oficial al Comisiei Europene nu poate modela derapejele economice voite, mai mari decât cele pe care le-ar fi generat criza (la fel ca în 2008-2012, când prin măsurile bezmetice Isărescu și Guvernul au prelungit recesiunea cu 2 ani).
Esențial este că pragul urmărit și în analiza mea și în cea a Comisiei arată degradarea rapidă a finanțelor publice, pe fondul inacțiunilor din criză.
Și încă ceva: iată ce mai conține similar analizea mea din 1 noiembrie și cea a Comisiei Europene, ceea ce este mai important decât depășirea pragului de 100% din PIB (și îndepărtarea pe termen nelimitat de aderarea la Zona Euro, stabilitate financiară, dobânzi mici, impulsionare a economiei).
Eu vă spuneam în 1 noiembrie 2020, în acest articol, așa:
,,De asemenea, estimarea mea este că, dacă politicile nu se schimbă, România va intra în incapacitate de plată, Guvernul și BNR nereușind să obțină finanțare de pe piața externă de capital în ritmul în care se degradează bugetul.”
Ce spune Comisia două luni mai târziu? Spune așa:
,,Pe baza evaluării Comisiei, riscurile generale pentru sustenabilitatea datoriei par ridicate pe termen mediu. Acest nivel al riscului indică faptul că există vulnerabilități fiscale semnificative care trebuie soluționate prin măsuri adecvate”.

Mai blând, dar același lucru, pe care eu l-am spus pe șleau: România riscă incapacitatea de plată continuând politicile din 2020 (dobânzile mari ale lui Isărescu ținute sus în mod ticălos și în dauna economiei) și nestimularea în mod real a economiei, țintită, temporară și eficientă.
Merită să recitiți întreaga analiză din 1 noiembrie 2020 care a anticipat și a transmis, pe românește, ce riscă de fapt România în urma politicilor economice ale clasei politice agitate nedecisiv și nevrotice caracterizată de: iresponsabilitate, indiferență și incompenteță, în condițiile în care:
În 11 luni, guvernul României a făcut datorie publică mai mare decât în primii 19 ani de după Revoluție. 

Sper că Florin, care continuă să se facă a nu înțelege ce spune Comisia Europeană și ascunde în pozițiile publice pe care le are, ca premier, avertismentele reale privind incapacitatea de plată cu actualele politici și derapajul fără precedent de la stabilitatea financiară pe care îl realizează
Și încă ceva: urmăriți și interviul meu cu Dombrovskis (cel care a semnat acum scrisoarea).

Valdis Dombrovskis este vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, iar interviul a fost luat în decembrie 2017 când l-am și prezentat în exclusivitate la TVR.”

Citiți și:

 Cîțu bate toate recordurile. România lui Iohannis s-a împrumutat în 2020 circa 14 miliarde de euro. Datoria externă totală a României a ajuns la aproape 120 MILIARDE DE EURO

11/01/2021 Posted by | analize | , , , , , , | Lasă un comentariu

O prognoză a Agenției americane Stratfor vede în Polonia noul hegemon al Europei de Est

 

  Polonia – noul hegemon al Europei de Est

Prognoza agenției americane Stratfor pentru 2015-2025 promite o schimbare în configurația lumii. 

  Rusia se va prăbuși, iar părțile sale occidentale vor face eforturi pentru a se încadra în Europa, între Japonia și China se va desfășura o luptă pentru Orientul Îndepărtat.

Turcia și Polonia vor deveni noile hegemonii din vestul Eurasiei, în vreme ce UE și Germania, vor fi foarte slăbite.

Statele Unite rămân în continuare lider  mondial.

Acest raport analitic  al Agenției americane Stratfor pentru deceniul (2015-2025), a fost publicat  în februarie 2015.

În ultimul an, previziunile sale au devenit și mai relevante:  a apărut o criză pe scară largă în Europa legată de afluxul a peste 1 milion de migranți din Orientul Mijlociu; Rusia s-a implicat în războiul din Siria, în vreme ce economia sa a început să se prăbușească din cauza prețurilor scăzute ale petrolului;  economia China  „aterizează” lent și nu a devenit un aliat al Rusiei așa cum  spera Kremlinul.
 

Lumea a început să se schimbe după anul 2008, când Rusia a invadat Georgia și a izbucnit criza financiară.

De atunci, trei tendințe au devenit evidente.

În primul rând, UE a intrat într-o criză pe care nu o poate rezolva și a cărei intensitate continuă să crească.

Uniunea Europeană nu va reveni niciodată la fosta sa unitate și, dacă va supraviețui, atunci în următorul deceniu va exista într-o formă mai limitată și mai fragmentată.

Zona de liber schimb rămâne în forma sa inițială, fără o creștere a protecționismului.

Sunt de așteptat probleme economice severe în Germania și, ca urmare, rolul tot mai mare al Poloniei în regiune.

Conflictul actual cu Rusia asupra Ucrainei va rămâne în centrul politicii internaționale în următorii câțiva ani, dar nu credem că Federația Rusă poate supraviețui în forma sa actuală pentru încă zece ani. 

Dependența copleșitoare de exporturile de hidrocarburi și imprevizibilitatea prețurilor petrolului nu permit Moscovei să sprijine instituțiile statului pe întregul teritoriu al Federației Ruse. 

Este de așteptat o slăbire vizibilă a puterii Moscovei, ceea ce va duce la o fragmentare formală și informală a Rusiei.

Securitatea arsenalului nuclear rus va fi o problemă din ce în ce mai importantă, deoarece acest proces va începe să se accelereze spre sfârșitul deceniului.

Am intrat în era declinului statelor-națiuni create de Europa în Africa de Nord și Orientul Mijlociu.

Puterea în multe dintre aceste țări nu mai aparține statului și a trecut la partide înarmate care nu au capacitatea să câștige unul împotriva celuilalt, fapt care a dus la o luptă internă tensionată.

Statele Unite sunt gata să participe la astfel de conflicte prin intervenții limitate pe teren, dar nu pot și nu doresc să asigure o rezolvare de durată a lor.  

Turcia, a cărei graniță de sud o face vulnerabilă în aceste războaie, va deveni treptat  atrasă în conflict.

Până la sfârșitul deceniului, Turcia va deveni o putere regională majoră și, în consecință, concurența dintre Turcia și Iran se va intensifica.

În al doilea rând, China a încetat să mai fie o țară cu creștere economică rapidă și salarii mici și a intrat într-o nouă fază care implică o creștere mult mai lentă și o dictatură din ce în ce mai rigidă .

China va continua să fie o forță economică majoră, dar nu va mai fi motorul creșterii globale. 

Acest rol va fi transferat unui grup de țări  care pot fi definite cu termenul „cele 16 țări post-chineze”, situate în  Asia de Sud-Est, Africa de Est și in America Latină. 

  Principalul pretendent al dominării în Asia de Est rămâne Japonia.

 

 

În al treilea rând, Statele Unite vor continua să fie o forță economică, politică și militară majoră, dar intervenționismul lor va fi mai puțin activ  decât înainte.

Nivelurile scăzute ale exportului, independența energetică în creștere și experiența din ultimii zece ani vor duce la o atitudine mai prudentă față de amestecul economic și militar în treburile planetei.

Statele Unite recunosc că America de Nord este suficientă pentru prosperitate, sub rezerva unor intervenții  în alte părți ale lumii. America va întâmpina amenințări strategice majore cu o forță adecvată, dar va abandona rolul său de  pompier mondial .

Va fi o lume haotică, în care multe regiuni așteaptă o schimbare de gardă.

Puterea Statelor Unite va rămâne neschimbată, dar va fi din ce în ce mai puțin vizibilă, deoarece în următorul deceniu nu va fi folosită la fel de activ ca înainte.

 

Europa

 

Uniunea Europeană nu pare să-și rezolve problema fundamentală, iar aceasta nu este zona euro, ci o zonă de liber schimb. 

Germania este centrul de greutate al UE; Germanii exportă mai mult de jumătate din PIB-ul lor, iar jumătate din acest export se duce în alte țări ale UE. 

Germania a creat o bază de producție care depășește de multe ori propriile nevoi, chiar dacă stimulează economia națională. 

Creșterea, ocuparea forței de muncă depline și stabilitatea socială depind în totalitate de exporturi.

  Europa este deja fragmentată, în cel puțin două părți, Europa mediteraneană și țări precum Germania sau Austria care au tipare și nevoi complet diferite.

 Nu există o politică unică potrivită pentru întreaga Europă, aceasta fiind de la bun început principala problemă , iar acum se apropie un moment de cotitură.

Ceea ce este bine pentru o parte a Europei dăunează alteia. În același timp, naționalismul a crescut semnificativ. 

Această stare de lucruri a fost agravată de criza ucraineană și de îngrijorarea țărilor din Europa de Est cu privire la amenințarea  din partea Rusiei.

Teama est-europenilor față de Rusia creează o altă Europă..

 

 

 

 Uniunea Europeană poate supraviețui într-o anumită formă, însă economia europeană, politica și cooperarea militară vor fi conduse în principal de parteneriate multilaterale bilaterale sau limitate, care au un accent restrâns și nu unesc temeinic participanții.

În schimb, Europa va determina întoarcerea la statele națiune ca principală formă de viață politică pe continent.

Numărul de state-națiune este probabil să crească pe măsură ce diverse mișcări separatiste reușesc – divizarea țărilor în părți componente sau secesiunea directă.

În această masă de state-națiuni, Germania va fi cea mai influentă în sens politic și economic. 

 Germania însă,  este extrem de vulnerabilă. Este a patra economie a lumii, însă datorează exportului această  poziție, iar exportatorii au întotdeauna o vulnerabilitate naturală: depind de capacitatea și disponibilitatea clienților de a-și consuma produsele.

Cu alte cuvinte, Germania este ținută ostatică de bunăstarea economică a mediului în care își desfășoară activitatea .

În acest sens, mai multe forțe acționează împotriva Germaniei. În primul rând, naționalismul european în creștere va favoriza tot mai mult protecționismul în economie și pe piața muncii. 

Țările slabe sunt susceptibile să recurgă la o varietate de mecanisme de control al capitalului, în timp ce cele puternice vor începe să restricționeze străinii – inclusiv cetățenii UE, la trecerea frontierelor.

În sens global, ne așteptăm ca exporturile europene să facă față concurenței crescânde și cererii extrem de instabile și se poate prevedea o lungă perioadă de recesiune  în Germania, care va duce la o criză socială și politică internă și va slăbi influența ei asupra Europei în următorii 10 ani.

Centrul creșterii economice și al influenței politice va fi Polonia.

 În tot acest timp, ea a menținut un ritm de creștere impresionant – poate cel mai impresionant după Germania și Austria. Pe măsură ce Germania este agitată de schimbările economice și globale ale populației, Polonia își diversifică comerțul exterior și devine în cele din urmă forța dominantă în Câmpia Nord-Europeană.

Mai mult, ne așteptăm ca Polonia să devină liderul noii coaliții anti-ruse, la care România se va alătura.

În a doua jumătate a deceniului (după 2020), această uniune va juca un rol principal în revizuirea frontierelor rusești și în întoarcerea teritoriilor pierdute într-un mod formal și informal.

 Pe măsură ce Moscova slăbește, această alianță va domina nu numai Belarusul și Ucraina, ci și mai departe spre est. 

Toate acestea vor consolida situația economică și politică a Poloniei și a aliaților săi.

Polonia va beneficia în continuare de un parteneriat strategic cu Statele Unite. 

Atunci când o forță globală intră într-un astfel de parteneriat strategic, ea încearcă întotdeauna să consolideze și să revitalizeze cât mai mult economia partenerului, pentru a stabiliza simultan societatea și a permite construirea unei armate puternice.

 Cu Polonia și România, exact acest lucru se va întâmpla. Washingtonul nu își ascunde interesul pentru regiune.   

Rusia

Este puțin probabil ca în forma sa actuală Federația Rusă să supraviețuiască.

Incapacitatea Rusiei de a transforma profitul din exporturile de energie într-o economie durabilă o face vulnerabil la fluctuațiile prețurilor la hidrocarburi.

Federația Rusă nu are cum să se protejeze de aceste procese de piață. 

Având în vedere structura federației, în care veniturile din export merg mai întâi la Moscova și abia apoi sunt redirecționate către administrațiile locale, regiunile vor primi o parte foarte diferită din acest profit. 

Acest lucru va conduce la o repetare a experienței sovietice din anii 1980 și 1990, când Moscova și-a pierdut capacitatea de a-și  menține infrastructura de stat.

Toate acestea vor forța regiunile să scape de problemele lor, formând asociații autonome formale și informale, slăbind legăturile economice dintre Moscova și periferia țării.

 

Istoric, Rusia a rezolvat astfel de probleme cu ajutorul serviciilor speciale – KGB și succesorul său la FSB. 

Dar, la fel ca în anii 1980, agențiile de informații nu vor putea să restricționeze forțele centrifuge care distrug regiunile aflate departe de centru. 

În acest caz,  FSB-ului își slăbește implicarea în economia națională. Fără un FSB cu adevărat puternic, fragmentarea Rusiei nu poate fi împiedicată.

În vestul Rusiei, Polonia, Ungaria și România vor încerca să redobândească regiunile pierdute cândva în lupta cu rușii.

 Ele vor încerca să anexeze teritoriile din Ucraina și Belarus. În sudul Federației Ruse, își va pierde capacitatea de a controla Caucazul de Nord, destabilizarea va începe în Asia Centrală.

În nord-vest, Karelia va încerca să se întoarcă în Finlanda. În Orientul Îndepărtat, regiunile de coastă, mai conectate cu Japonia, China și Statele Unite decât cu Moscova, vor începe să ducă o politică independentă.

Alte regiuni nu vor căuta neapărat autonomia, dar o pot primi împotriva voinței lor. Ideea principală: nu va exista nicio revoltă împotriva Moscovei, dimpotrivă, o Moscova slăbită va lăsa să apară  un vid de putere în administrație în care vor  exista  fragmente din fosta Federație Rusă.

 

 

 

 

 

Aceasta va duce la cea mai mare criză din următorul deceniu. Rusia are un arsenal nuclear imens împrăștiat în toată țara, iar declinul puterii autorităților centrale de la Moscova va ridica problema controlului asupra acestor rachete și a modului de prevenire a utilizării acestora.

 Pentru Statele Unite, acesta va fi un test uriaș. 

Washingtonul este singura forță capabilă să rezolve o astfel de problemă, însă americanii nu vor putea prelua efectiv controlul militar asupra unui număr imens de baze de rachete rusești.

 Statele Unite vor trebui să elaboreze o soluție militară greu de imaginat acum,  sau să susțină guverne stabile  economic și politic în regiunile dotate cu arme nucleare, astfel încât să poată neutraliza eventual amenințările nucleare cu  mijloace non-militare.

Acum este greu să spunem cum  va evolua această situație, dar având în vedere prognoza privitoare la fragmentarea Rusiei, această problemă va trebui rezolvată într-un fel sau altul.

 

Turcia și Orientul Mijlociu

 

O  singură țară este cu adevărat interesată de stabilizarea Siriei și Irakului, are posibilitatea de a acționa în această direcție și poate obține cel puțin un acces limitat la regiune. Această țară este Turcia.

Acum Turcia este înconjurată de toate părțile de conflicte intra-arabe, conflicte în Caucaz și în bazinul Mării Negre.

Evoluția statelor arabe, în special a celor situate la sud de Turcia, reprezintă o amenințare la stabilitatea regională.

În următorii zece ani, ne așteptăm la o instabilitate crescută în lumea arabă.

Oricât ar vrea,Turcia  nu își poate permite să ignore haosul de la granițele sale și nu există nicio altă țară în apropiere care să-și poată asuma această povară. Iranul nu poate interveni din motive militare și geografice, același lucru se poate spune despre Arabia Saudită. 

Statele Unite vor încerca să elimine amenințarea implicându-se cu forțe de intervenție limitate, fără aintroduce  mari contingente militare în această regiune.

Turcia nu este încă pregătită pentru o politică complet independentă în Orientul Mijlociu și va coopera  cu Statele Unite, iar această cooperare va oferi o oportunitate de a muta linia de izolare în Georgia și Azerbaidjan.

 

 

 

 

Turcii vor începe să construiască coaliții volatile, extinzându-și în cele din urmă influența în Africa de Nord pentru a stabiliza situația.

Orientul Mijlociu nu este singura regiune care va necesita atenția turcilor.

Pe măsură ce Rusia slăbește, europenii vor ajunge în regiuni care au fost în mod tradițional o zonă a intereselor lor, cum ar fi coasta de nord a Mării Negre.

 Este probabil ca Turcia să proiecteze puterea economică și politică   în regiuni care au fost în mod tradițional o zonă a intereselor lor, cum ar fi coasta de nord a Mării Negre unde e posibilă și o intervenție militară moderată.

Mai mult, odată cu fragmentarea Uniunii Europene și slăbirea economiilor europene individuale, unele țări s-ar putea reorienta, iar Turcia va putea să își consolideze prezența în Balcani ca singura forță majoră din regiune. 

 

 

 

 

Asia de Est

China va înceta să mai fie o economie caracterizată de o creștere mare și salarii mici. Pe măsură ce creșterea economiei chineze încetinește, va fi necesară crearea unei infrastructuri economice adecvate pentru a oferi locuri de muncă pentru salarii mici.

 Acest lucru se poate realiza rapid în orașele portuare, dar va dura mult timp în China interioară. 

China își normalizează economia, așa cum au făcut odată Japonia, Taiwanul și Coreea de Sud. Marea expansiune ajunge întotdeauna la sfârșitul său logic, iar structura economiei chineze se schimbă.

Principala problemă a Chinei în următorii zece ani va fi legată de consecințele sociale și economice ale acestei schimbări. Regiunile de coastă sunt acum în întregime susținute de o creștere rapidă și de relații mari cu consumatorii europeni și americani.

 Pe măsură ce aceste legături slăbesc, vor începe să apară provocările politice și sociale.

În același timp, nu există nicio speranță că regiunile interioare vor crește la fel de repede ca cele de coastă. Următorul deceniu va fi dedicat soluționării acestor probleme.

China a ales o cale hibridă care implică centralizarea puterii politice și economice prin consolidarea puterii partidului asupra armatei și consolidarea industriilor anterior disparate, cum ar fi cărbunele și oțelul, alături de reforme prudente ale pieței din industria de stat și din sectorul bancar.

Dictatură de la Beijing și compania anticorupție pe scară largă, care este de fapt o încercare de centralizare a puterii, arată cum va arăta China în următorii zece ani.

Este foarte probabil ca rezultatul să fie o dictatură dură, cu ambiții economice mai modeste decât înainte. 

Un alt scenariu este mai puțin probabil, dar posibil este acela ca elitele politice din regiunile dezvoltate să se revolte împotriva redistribuirii bogăției în favoarea regiunilor centrale .

 Acest lucru s-a întâmplat deja în China și, deși  nu este rezultatul cel mai palpabil, trebuie reținut.

Prognoza noastră este instituirea unei dictaturi comuniste, un grad ridicat de centralizare economică și politică și consolidarea naționalismului.

 

China nu poate orienta cu ușurință naționalismul în direcția unei agresiuni externe.

Geografia sa face astfel de încercări  dificile, dacă nu chiar imposibile. O excepție poate fi încercarea de a prelua controlul asupra regiunilor de coastă rusești, dacă prognoza se dovedește corectă și Rusia se va fragmenta.

Pe acest teren,  este probabil ca China să întâlnească opoziția Japoniei. În prezent ea construiește o flotă mare, dar nu are experiență în războiul naval și nici ofițerii instruiți necesari pentru a se opune unor  flote mai experimentate, inclusiv celei a SUA.

Japonia are suficiente resurse pentru a construi o astfel de flotă puternică și are tradiții navale.

În plus, Japonia depinde în mare măsură de importurile de materii prime din Asia de Sud-Est și Golful Persic.

Nu va fi război pentru insulele mici, care vor produce energie ieftină neprofitabilă, dar va fi  un joc în trei  care se va desfășura în regiune între Rusia, a cărei putere se diminuează și își  pierde treptat capacitatea de a-și proteja interesele maritime, și China și Japonia care vor fi interesate să ocupe terenul părăsit de ruși.

E de presupus că pe măsură ce Rusia se va distanța, acest conflict se va transforma în bătălia principală a regiunii, iar ostilitatea sino-japoneză se va intensifica.

 

Statele Unite

 

Economia SUA acoperă încă încă 22% din producția mondială continuă să domine mările și oceanele și posedă singura armată intercontinentală semnificativă.

Un sistem internațional modern a fost construit în jurul creșterii puterii americane și este de prevăzut că se va continua pe această direcție .

Principalul avantaj al SUA este acela că  doar 5% din PIB-ul său este supus fluctuațiilor cererii globale. În condițiile creșterii haosului în Europa, Rusia și China, America își poate permite să piardă jumătate din exporturile sale – o sumă imensă – dar chiar și o astfel de pierdere va fi o problemă complet rezolvabilă.

Statele Unite sunt, de asemenea, destul de fiabil protejate de problemele de import.

Spre deosebire de 1973, când embargoul petrolului arab a zguduit economia americană, Statele Unite intră în următorul deceniu ca mare producător de energie. 

Deși unele minerale trebuie importate din afara NAFTA, iar unele produse industriale trebuie să le importe, toate acestea pot fi distribuite cu ușurință, mai ales având în vedere creșterea preconizată a producției industriale în Mexic, după retragerea industriilor din China. 

Criza globală  face americanii câștigători. Capitalul global se scurge în SUA – banii provenind din China, Europa și Rusia, reînviind piața bursieră din America.

În ceea ce privește teama eternă că banii chinezi vor părăsi piețele americane, acest lucru se va întâmpla oricum – dar încet, pe măsură ce creșterea economiei chineze încetinește și investițiile interne vor crește.

 O părăsire bruscă este imposibilă – pur și simplu nu există nicăieri locuri unde să fie investiți mai mulți bani.

 Desigur, creșterea economică și piețele vor fluctua, dar Statele Unite rămân un centru stabil al sistemului financiar global.

Timp de un secol, America a fost preocupată de pericolul apariției unui hegemon european, în special cu o posibilă alianță între Rusia și Germania sau de posibilitatea cuceririi uneia dintre aceste țări de către alta. 

O astfel de alianță, mai mult decât oricare alta, ar fi capabilă – cu ajutorul capitalului și tehnologiei germane, combinate cu resursele și forța de muncă rusească – să amenințe interesele americane.

 În Primul Război Mondial, al Doilea Război Mondial și Războiul Rece, America a reușit să împiedice apariția acestei alianțe.

Americanii vor încerca să construiască un sistem de alianțe paralel cu NATO, de la Marea Baltică până în Bulgaria care să implice cât mai multe țări. De asemenea vor încerca să ademenească Turcia și să o implice în Azerbaidjan.  

Acesta va fi conținutul principal al politicii americane, iar în viitor Washingtonul se va concentra pe evitarea unui dezastru nuclear care ar putea fi cauzat de prăbușiriea imperiului Rusiei. 

Statele Unite nu se vor implica în rezolvarea problemelor europene, nu vor lupta cu China și vor interveni mai puțin în afacerile din Orientul Mijlociu.

 

+++

 
 

 

 

 

Unul dintre liderii „noii drepte” poloneze, scriitorul Rafal Zemkevich consideră că Europa de Vest se va prăbuși sub greutatea problemelor (în special în urma migrației musulmanilor).

  Polonia ar trebui să inițieze apariția unei „Noi Europe”, care în afară de aceasta ar include Ucraina și Belarus. Pentru a supraviețui ca națiune, Rusia va fi forțată să intre în această „Comunitate poloneză-lituană” (cel puțin în partea  europeană a sa).  

 

 

 

http://ttolk.ru/articles/raspad_rossii_polsha__novyiy_gegemon_vostochnoy_evropyi

27/06/2020 Posted by | analize | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Expert chinez: China și războiul fără limite

 

 

 

Conceptul de „  război fără limite ”, folosit în analizele geopolitice chineze este practic identic cu conceptul american al „  Războiului de a patra generație  ” (desemnat cu acronimul G4G): războiul care este desfășurat pe toate fronturile, implicând toate aspectele vieții politice, economice, financiare, IT, tehnologice, comerciale, media și culturale, deoarece confruntarea directă, prin armament, a devenit de neconceput (o putere prea mare de distrugere).

Și când SUA inventează „  lupta împotriva terorismului  ” pentru a-și justifica imperialismul, China concepe teoria „ apariției pașnice ”  Pentru a descuraja criticile stârnite de ofensiva sa economică.

Practic, ciocnirea  opune două puteri care sunt, și una, și cealaltă,  imperii . Nu trebuie să cădem aici în simplism: nu există pe de o parte o putere nesănătoasă, iar pe de altă parte o putere sănătoasă. 

Există două sisteme de putere imense , unul în declin (deci mai prădător pe termen mai scurt), celălalt în expansiune (prin urmare, nu trebuie să fie prădător pe termen scurt).

Oriunde planeta arde, cele două mari puteri se ciocnesc în culise. Pe lângă apariția altor noi puteri, echilibrul de putere dintre China și Statele Unite va marca secolul XXI. Este un nou conflict pentru un nou secol, scrie https://www.agoravox.tv/actualites/ chine-usa-la-guerre-des-empires- 

Și cum a spus liderul comunist chinez Deng Xiaoping, „  Nu pot fi doi tigri pe același deal  ”.

Este nevoie să se asculte ceea ce spune China pentru a înțelege această țară, viziunea ei despre lume, sistemul său de gândire și pentru a putea înfrunta provocările noii ordini mondiale.

Asta a spus generalul Qiao Liang într-un interviu  excepțional.

Qiao Liang este un general în retragere al Forțelor Aeriene chineze și profesor la universitar, care a publicat numeroase lucrări de strategie, dintre care una a fost tradusă recent  în franceză cu titlul  ”La guerre hors limite”.

 

 

Este director al Consiliului Național de Cercetare a Securității și membru al Asociației Scriitorilor Chinezi. El vorbește aici în privat și cuvântul său nu leagă guvernul chinez.

Cu toate acestea, ceea ce spune el este în conformitate cu ceea ce cred cele mai înalte autorități chineze. Generalul Qiao Liang a dat un  interviu  în numărul din mai 2020 al revistei Bauhinia (Zijing), o publicație chineză care apare în Hong Kong.

În prezent, epidemia de  Covid 19 este sub control  în China, dar ceea ce nu putem ignora este faptul că răspândirea epidemiei globale și reacția în lanț  ar putea provoca un al doilea „val de șoc” imens pentru China.

Recent, Statele Unite au lansat operațiuni de evacuare în multe țări și au solicitat toate companiile americane din China să se evacueze. 

 

Foto. Generalul Qiao Liang

 

Unii spun că războiul de astăzi este o problemă de înaltă tehnologie. Statele Unite au un avans incontestabil în tehnologia înaltă. Prin urmare, nu este exclus ca acestea să poată duce încă un război de înaltă tehnologie în fața epidemiei.

 Dar mai au Statele Unite o industrie prelucrătoare suficient de puternică pentru a câștiga un al treilea război mondial? Timp de jumătate de secol, după ce dolarul s-a separat de aur, Statele Unite l-au folosit pentru a profita de lume.

De fapt, americanii și-au abandonat industria de fabricație de talie mică și s-au transformat treptat într-o țară cu industrii fantomă. Dacă lumea este în pace și toată lumea este în pace cu ceilalți, nu ar putea să existe nicio problemă.

Statele Unite tipăresc dolari americani pentru a cumpăra produse din întreaga lume, iar întreaga lume funcționează pentru Statele Unite. Toate acestea sunt foarte bune.

Dar în caz de epidemie sau război, poate fi considerată o țară puternică o țară fără producție industrială ?

Chiar dacă Statele Unite continuă să dețină tehnologie înaltă, să aibă dolari și să aibă trupele americane, toate aceste elemente au nevoie de sprijin. Fără o industrie producătoare, cine va sprijini tehnologia înaltă? Cine să   susțină dolarul? Cine să sprijine armata americană?

Răspunsul Chinei este de a continua să-și mențină, să dezvolte și să îmbunătățească industria producătoare și nu numai să o îmbunătățească, ci și să mențină fabricația tradițională. Este imposibil de modernizat toate aceste capacități de producție, iar dacă toate ar fi modernizate și înlocuite, industria de fabricație tradițională ar fi abandonată.

Când Statele Unite au nevoie de un număr mare de măști ca în prezent, întreaga țară nu are nici măcar un lanț de producție complet. În asemenea condiții, SUA nu pot răspunde la epidemie atât de repede și cu atâta forță ca China.

Deci nu subestimați industria de fabricație de ultimă generație,dar nici  nu considerați producția de ultimă generație drept unicul obiectiv al dezvoltării producției din China. 

 

  Jurnalist : Unele mass-media au raportat că domnul Kudlow, președintele Conferinței Economice Naționale a Casei Albe, a solicitat retragerea tuturor afacerilor americane din China și a spus că guvernul american va rambursa 100% din costul de returnare. din China. Asta înseamnă că Statele Unite se pregătesc să „decupleze” de China și să accelereze treptat ritmul? Statele Unite vor juca un rol pozitiv în modernizarea industriei prelucrătoare locale? Care este scopul real în spatele încurajării companiilor autohtone să părăsească China?

Qiao Liang: În opinia mea, nu este atât de ușor pentru țările dezvoltate să se „decupleze” din China și să reia producția locală.

 Dilema este că, dacă doriți să reluați fabricația, trebuie să fiți pregătit mental sau să împărtășiți aceleași greutăți și dureri cu China și să primiți salarii egale pentru muncă egală, astfel încât produsele și forța de muncă să fie la același preț cu China (altfel produsele nu vor fi mai competitive decât producția chineză). 

Aceasta este echivalentă cu renunțarea la hegemonia banilor și la puterea de a fixa prețurile produselor și de a coborî de pe vârful lanțului alimentar; sau să fie în continuare în vârful lanțului alimentar, astfel încât venitul angajaților să fie de peste 7 ori mai mare decât cel al Chinei, ceea ce face ca produsul să fie necompetitiv și întreprinderile să nu fie profitabile.

Dacă se urmărește primul obiectiv, Statele Unite și Vest vor trebui să revină la nivelul țărilor obișnuite.
Epidemia și Noua Ordine Mondială

 

Jurnalist : Toată lumea vorbește despre impactul epidemiei asupra lumii, vorbește despre evenimente la fel de importante precum primul și al doilea război mondial și dezintegrarea Uniunii Sovietice. Ce părere aveți despre această afirmație? Cum va schimba epidemia modelul global?

Qiao Liang : Impactul epidemiei de noua epidemie cu coronavirus asupra lumii, deoarece este un eveniment curent și se află încă în fermentație, poate fi considerat un eveniment decisiv ca cele cunoscute în trecut și poate fi chiar decorelată din primul război mondial, cel de-al doilea război mondial și căderea Uniunii Sovietice.

Toate aceste evenimente au aceleași dimensiuni .

Cred că o astfel de judecată este fundamentală pentru fapte și nu este o exagerare, dar majoritatea oamenilor nu o văd.

De fapt, noul coronavirus în sine nu are un efect atât de mare. Cel puțin până acum, nu a fost la fel de tragic ca Primul și cel de-Al Doilea Război Mondial, care însă nu au putut schimba peisajul internațional peste noapte, cum ar fi prăbușirea Uniunii Sovietice.

 Nu este prima dată când oamenii se confruntă cu o epidemie și nu toate epidemiile aduc o schimbare atât de semnificativă. Pentru orice schimbare, cauza externă este factorul declanșator, iar cauza internă este factorul decisiv. 

Această epidemie este doar ultima picătură de apă care va zdrobi acest ciclu de globalizare și forța motrice a globalizării.

Dacă această epidemie s-ar produce în anii ’50 -’60, am crede cu adevărat că ar pune Statele Unite sau Europa într-o asemenea criză?

De ce produce astăzi epidemia o asemenea criză în întreaga lume occidentală? Ideea nu este să știm cât de groaznică este epidemia, ci să ne dăm seama că atât în Statele Unite, cât și în Occident s-a ajuns la un nivel maxim și că astăzi se confruntă cu această criză pe măsură ce aceasta se află în declin.

Epidemia scade în acest moment însă chiar dacă este doar o crenguță, poate rupe spatele cămilei care are deja probleme. Acesta este motivul cel mai profund.
De ce au făcut țările occidentale acest pas? Ne putem gândi la asta. 

În ultima jumătate de secol, Statele Unite au condus calea, urmate de Europa și țările occidentale, au pornit pe o cale economică virtuală și au abandonat treptat economia reală.

 Pentru aceste țări, această tendință poate părea un avantaj pe care țările dezvoltate nu-l obțin degeaba, dar, de fapt, și-a început traiul. Acesta este de fapt același motiv pentru care Roma antică s-a prăbușit treptat în perioada ulterioară datorită aroganței și extravaganței sale, ceea ce a dus în final la prăbușirea imperiului.

Cred că după epidemie, Statele Unite și țările occidentale vor încerca cu siguranță să se refacă.

 Multe persoane încă mai au încredere în Statele Unite și în țările occidentale, și cred că au o capacitate puternică de a-și corecta erorile, „cu suficientă putere și determinare”. În trecut, americanii și-au corectat greșelile și nu s-au plâns niciodată . 

Acum că americanii nu mai pot corecta propriile greșeli, încep să arunce vina asupra altora. Unii își închipuie că este pur și simplu imposibil să-ți restaurezi propria economie și să-și asume responsabilitățile, pentru ca greșelile să poată fi corectate.

De fapt, occidentalii ar trebui să se gândească la multe aspecte , inclusiv sistemul lor medical și sistemul lor de valori.

Când s-au confruntat cu epidemia, aceste sisteme erau aproape neajutorate și fără apărare. Care este motivul ?

Se poate proceda la o simpla mutare a responsabilității pe umerii Chinei?

La fel cum războiul nu poate fi folosit pentru a învinge epidemia, este de asemenea imposibil să pasezi vinovăția asupra altora țn loc să îndrepți propriile greșeli.
Cred că Occidentul va petrece cel puțin  doi ani după epidemie pentru a-și  revigora propria economie și a-și vindeca propriile traume. 

În acest proces, așa-numitele responsabilități și acuzațilei aduse Chinei sunt toate fanteziste și vor dispărea în cele din urmă în fața unei situații post-epidemice mai grave. 

China ar trebui să aibă suficientă încredere în sine pentru a ști că, atât timp cât va ști să rămână suficient de puternică și să își mențină cu tenacitate capacitățile de producție, nimic și nimeni nu îi poate dăuna.

Cât timp  Statele Unite sunt puternice, cine le poate acuza de răspândirea SIDA?

Oamenii nu au acuzat Statele Unite  când forțele de expediție americane au adus în Europa epidemia de gripă care izbucnise în Statele Unite la sfârșitul Primului Război Mondial și care a fost numită în cele din urmă gripa spaniolă.

Nimeni nu a acuzat Statele Unite la acea vreme și atâta timp cât China rămâne puternică și va deveni și mai puternică, nimeni nu poate emite revendicări de responsabilitate în ceea ce o privește.

China ar trebui să aibă încredere în ea.

 

Sursa:  Un articol  publicat în numărul din mai 2020 al revistei Bauhinia

 

 

20/05/2020 Posted by | POLITICA | , , , , , , , , | Un comentariu

%d blogeri au apreciat: