Al XX-lea Congres al Partidului Comunist Chinez

Xi Jinping vorbește în deschiderea celui de-Al XX-lea Congres al Partidului Comunist Chinez, în Marea Sală a Poporului din Beijing. Foto: Profimedia Images

Partidul Comunist Chinez este fondatorul și singurul partid de guvernământ al Republicii Populare Chineze (RPC).

A fost fondat în 1921 de Chen Duxiu și Li Dazhao. Mao Zedong a fost unul dintre membrii fondatori ai acestui partid și a urcat în rândurile sale pentru a deveni președintele acestuia în 1943. Sub conducerea sa, Partidul Comunist Chinez (PCC) a ieșit învingător în Războiul Civil Chinez împotriva Kuomintangului, iar în 1949 Mao a proclamat înființarea Republicii Populare Chineze. De atunci, comuniștii au guvernat China și dețin controlul exclusiv asupra Armatei Populare de Eliberare.

Fiecare lider comunist care s-a perindat la conducerea țării și-a impus propriile teorii care conturează ideologia partidului și sunt denumite generic socialism cu caracteristici chineze. Începând cu 2021, Partidul Comunist are peste 95 de milioane de membri, devenind al doilea partid politic ca număr de membri din lume după Partidul Bharatiya Janata din India.

Geopolitical Futures :

În ziua de încheiere a lucrărilor Congresului Național al Partidului Comunist Chinez care a condus neîntrerupt China începând cu 1949, Xi Jinping a fost reales pentru a treia oară în postul de secretar general al PCC, la finalul primei reuniuni a Comitetului central remaniat, care numără circa 200 de membri.

A fost o simplă formalitate, iar procedura îi permite liderului Xi Jinping să obţină în luna martie a anului viitor un al treilea mandat prezidenţial de cinci ani.

Pentru a se menţine la putere, omul forte de la Beijing a trebuit să scoată din Constituţie în 2018 limita de două mandate. Xi Jinping, în vârstă de 69 de ani, poate deci în teorie să rămână pe viaţă la conducerea Republicii Populare Chineze.

„Acest al treilea mandat va pune capăt unei perioade de trei decenii de tranziţie (reglementată) a puterii” în China, a declarat Neil Thomas, analist în cadrul cabinetului Eurasia Group.

La încheierea congresului, Biroul Național de Statistică al Chinei a publicat datele economice din trimestrul trei, care trebuiau anunțate înaintea congresului.

Potrivit comunicatului, produsul intern brut al Chinei a crescut cu 3,9% în al treilea trimestru, comparativ cu anul precedent.

În timpul congresului a avut loc și o scenă neobişnuită într-o ceremonie în care totul este stabilit în amănunt, fostul preşedinte Hu Jintao a fost escortat spre ieşire, au constatat jurnaliştii AFP, potrivit Agerpres.

Vizibil împotriva voinţei sale, liderul de 79 de ani care a fost preşedintele Chinei între 2003 şi 2013, a fost îndemnat de angajaţi să se ridice de pe scaunul, aflat lângă cel al lui Xi Jinping. Scena nu a fost nici explicată, nici relatată imediat de media chineze.

După cum relatează DPA, în discursul său care a durat mai puţin de două ore – mult mai scurt decât cel de aproape trei ore şi jumătate de la congresul din 2017, Xi a descris cei cinci ani de la ultima reuniune a partidului ca fiind „extrem de neobişnuiţi şi anormali”.

„Ne aşteaptă vremuri dificile”, a spus Xi Jinping, avertizând asupra unor „potenţiale pericole”, motiv pentru care trebuie să fim „pregătiţi pentru cele mai grave scenarii”.

„Adaptaţi-vă şi fiţi pregătiţi să rezistaţi la vânturi puternice, ape agitate şi chiar furtuni periculoase”, a spus Xi în faţa a 2.300 de delegaţi ai partidului veniţi la Beijing din toate provinciile Chinei.

Perspectivele si obiectivele PCC pentru următorii ani

De la venirea sa la putere în 2012, Xi Jinping a acumulat puteri la vârful celei de a doua puteri mondiale şi a prezidat o întărire a autorităţii regimului.

Preşedintele Xi Jinping, în pregătirea celui de-al XX-lea congres al PC Chinez

Şef al partidului, şef al armatei, şef al statului… Liderul chinez a pledat pentru continuitatea politicilor sale în cadrul unui discurs triumfal duminică, în deschiderea congresului.

Strategia „zero COVID” ar urma astfel să continue, în pofida consecinţelor sale nefaste asupra economiei şi a exasperării în creştere a populaţiei faţă de lockdown-urile repetate.

Departe de diplomaţia prudentă a predecesorilor săi, Xi Jinping ar urma să facă vocea Chinei să se audă şi mai mult. Chiar cu riscul creşterii tensiunilor cu marele rival american, în special în jurul chestiunii Taiwanului.

Noul comitet permanent va fi format în „majoritate din personalităţi loiale lui Xi Jinping”, afirmă Nis Grünberg, din cadrul Institutului Mercator pentru studii chinezeşti de la Berlin.

Xi Jinping a fost în principal „foarte preocupat de securitatea regimului”, subliniază analiştii cabinetului SinoInsider, specializat în politica chineză. Ei dezvăluie că acest termen a fost menţionat de 91 de ori în discursul său de duminica trecută, mai mult decât orice altă temă.

Preşedintele Chinei, Xi Jinping, a făcut apel la accelerarea construirii unei armate de clasă mondială, duminică, în deschiderea Congresului Partidului Comunist, punând accentul pe securitate şi reiterând priorităţile politice, relatează agenţiile internaţionale de presă.

În deceniul în care s-a aflat la putere, Xi, acum în vârstă de 69 de ani, a îndreptat China pe o cale din ce în ce mai autoritară, care a dat prioritate securităţii, controlului de stat al economiei în numele „prosperităţii comune”, unei diplomaţii mai asertive, unei armate mai puternice şi intensificării presiunilor pentru a alipi Taiwanul guvernat democratic, scrie Reuters.

La începutul perioadei de reformă, în epoca post-Mao, Deng Xiaoping le recomanda viitorilor lideri chinezi să „crească țara în liniște”, pentru a nu provoca reacții ostile pe plan extern. De câțiva ani buni, Xi crede însă că forța economică, diplomatică, militară a Chinei nu mai face necesară o astfel de precauție.

Dorința de modificare a actualei ordini mondiale de sorginte americană, a configurației de putere pe plan global, a fost explicit exprimată de Xi Jinping și Vladimir Putin la întâlnirea din februarie, înainte de ceremonia de deschidere a Olimpiadei de la Beijing.

Dificultățile întâmpinate de Rusia în războiul din Ucraina și mai ales surprinzătoarea unitate de acțiune occidentală în ceea ce privește sprijinul pentru ucraineni chiar dacă nu a modificat obiectivul strategic final i-a pus totuși pe gânduri pe chinezi.

Care va fi impactul în privința forțării „reunificării cu Taiwanul” este neclar. Unele voci cred că mai ales în lumina evoluțiilor din Ucraina, Xi va considera că încă este prea riscant să întreprindă o acțiune militară în următorii 5-6 ani. Alții, din contra, cred că după actualul congres al Partidului Comunist probabilitatea unei acțiuni militare asupra Taiwanului va crește.

Publicitate

Comisia Europeană confirmă că Guvernul PNL a făcut în 11 luni o datorie publică mai mare decât în primii 19 ani de după Revoluție

 

Datoria publică a României va trece de 100% din PIB!

Jurnalistul economic Radu Soviani lansa, anul trecut, un avertisment, pe blogul său, www.soviani.com, pe care ActiveNews l-a preluat.El afirma că în cele 11 luni ale guvernării liberale, datoria publică s-a majorat cu 18 miliarde de Euro. Care se adaugă stocului de datorie publică care, dacă va urca la 45% din PIB anul acesta, se îndreaptă spre 90 de miliarde de Euro.

Dacă politicile nu se schimbă, România va intra în incapacitate de plată, avertiza Soviani.
Jurnalistului îi dă dreptate acum chiar Comisia Europeană, așa cum explică Radu Soviani într-un nou text postat pe blogul său.

„Analiza Comisiei Europene este corectă, dar optimistă, mai degrabă conturându-se scenariul meu, de depășire a 100% din PIB în 2025 și nu în 2027, dar sensul este același”, scrie Soviani, amintind că tot ce a profețit el în noiembrie este acum certificat de Bruxelles, datoria publică a României ducând la peste 100% din PIB până în 2027.
Publicăm textul său integral:
”În cazul unui scenariu fără schimbări de politici, Comisia Europeană estimează că datoria publică a României se va duce la peste 100% din PIB până în 2027′‘, spune Comisia Europeană într-o scrisoare adresată Ministrului Finanțelor Publice din România, în 30 decembrie 2020, scrisoare obținută de Hotnews.
Vă reamintesc ceea ce scriam eu în 1 noiembrie 2020:
,,Estimarea mea este că, dacă politicile nu se schimbă (și nu dau semne de schimbare), până în 2025 România va avea datorie publică de 108% din PIB (față de 45% în prezent și față de 13,2% din PIB acumulat în primii 19 ani de la revoluție (1990-2008)”. 

Întreg articolul îl găsiți AICI.

În mod evident, analiza Comisiei Europene este corectă, dar optimistă, mai degrabă conturându-se scenariul meu, de depășire a 100% din PIB în 2025 și nu în 2027, dar sensul este același.
Estimarea Comisiei  nu poate modela așa cum putem face noi, efectele negative pe care o clasa politică nevrotică și agitată nedecisiv cum este cea din România , care, la scutul lui Mugur Isărescu, îndepărtează România de performanță economică și mai ales de aderarea la zona Euro, în mod voit și aș putea spune, chiar ticălos, pentru că niciun oficial al Comisiei Europene nu poate modela derapejele economice voite, mai mari decât cele pe care le-ar fi generat criza (la fel ca în 2008-2012, când prin măsurile bezmetice Isărescu și Guvernul au prelungit recesiunea cu 2 ani).
Esențial este că pragul urmărit și în analiza mea și în cea a Comisiei arată degradarea rapidă a finanțelor publice, pe fondul inacțiunilor din criză.
Și încă ceva: iată ce mai conține similar analizea mea din 1 noiembrie și cea a Comisiei Europene, ceea ce este mai important decât depășirea pragului de 100% din PIB (și îndepărtarea pe termen nelimitat de aderarea la Zona Euro, stabilitate financiară, dobânzi mici, impulsionare a economiei).
Eu vă spuneam în 1 noiembrie 2020, în acest articol, așa:
,,De asemenea, estimarea mea este că, dacă politicile nu se schimbă, România va intra în incapacitate de plată, Guvernul și BNR nereușind să obțină finanțare de pe piața externă de capital în ritmul în care se degradează bugetul.”
Ce spune Comisia două luni mai târziu? Spune așa:
,,Pe baza evaluării Comisiei, riscurile generale pentru sustenabilitatea datoriei par ridicate pe termen mediu. Acest nivel al riscului indică faptul că există vulnerabilități fiscale semnificative care trebuie soluționate prin măsuri adecvate”.
Mai blând, dar același lucru, pe care eu l-am spus pe șleau: România riscă incapacitatea de plată continuând politicile din 2020 (dobânzile mari ale lui Isărescu ținute sus în mod ticălos și în dauna economiei) și nestimularea în mod real a economiei, țintită, temporară și eficientă.
Merită să recitiți întreaga analiză din 1 noiembrie 2020 care a anticipat și a transmis, pe românește, ce riscă de fapt România în urma politicilor economice ale clasei politice agitate nedecisiv și nevrotice caracterizată de: iresponsabilitate, indiferență și incompenteță, în condițiile în care:
În 11 luni, guvernul României a făcut datorie publică mai mare decât în primii 19 ani de după Revoluție. 

Sper că Florin, care continuă să se facă a nu înțelege ce spune Comisia Europeană și ascunde în pozițiile publice pe care le are, ca premier, avertismentele reale privind incapacitatea de plată cu actualele politici și derapajul fără precedent de la stabilitatea financiară pe care îl realizează
Și încă ceva: urmăriți și interviul meu cu Dombrovskis (cel care a semnat acum scrisoarea).

Valdis Dombrovskis este vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, iar interviul a fost luat în decembrie 2017 când l-am și prezentat în exclusivitate la TVR.”

Citiți și:

 Cîțu bate toate recordurile. România lui Iohannis s-a împrumutat în 2020 circa 14 miliarde de euro. Datoria externă totală a României a ajuns la aproape 120 MILIARDE DE EURO

O prognoză a Agenției americane Stratfor vede în Polonia noul hegemon al Europei de Est

 

  Polonia – noul hegemon al Europei de Est

Prognoza agenției americane Stratfor pentru 2015-2025 promite o schimbare în configurația lumii. 

  Rusia se va prăbuși, iar părțile sale occidentale vor face eforturi pentru a se încadra în Europa, între Japonia și China se va desfășura o luptă pentru Orientul Îndepărtat.

Turcia și Polonia vor deveni noile hegemonii din vestul Eurasiei, în vreme ce UE și Germania, vor fi foarte slăbite.

Statele Unite rămân în continuare lider  mondial.

Acest raport analitic  al Agenției americane Stratfor pentru deceniul (2015-2025), a fost publicat  în februarie 2015.

În ultimul an, previziunile sale au devenit și mai relevante:  a apărut o criză pe scară largă în Europa legată de afluxul a peste 1 milion de migranți din Orientul Mijlociu; Rusia s-a implicat în războiul din Siria, în vreme ce economia sa a început să se prăbușească din cauza prețurilor scăzute ale petrolului;  economia China  „aterizează” lent și nu a devenit un aliat al Rusiei așa cum  spera Kremlinul.
 

Lumea a început să se schimbe după anul 2008, când Rusia a invadat Georgia și a izbucnit criza financiară.

De atunci, trei tendințe au devenit evidente.

În primul rând, UE a intrat într-o criză pe care nu o poate rezolva și a cărei intensitate continuă să crească.

Uniunea Europeană nu va reveni niciodată la fosta sa unitate și, dacă va supraviețui, atunci în următorul deceniu va exista într-o formă mai limitată și mai fragmentată.

Zona de liber schimb rămâne în forma sa inițială, fără o creștere a protecționismului.

Sunt de așteptat probleme economice severe în Germania și, ca urmare, rolul tot mai mare al Poloniei în regiune.

Conflictul actual cu Rusia asupra Ucrainei va rămâne în centrul politicii internaționale în următorii câțiva ani, dar nu credem că Federația Rusă poate supraviețui în forma sa actuală pentru încă zece ani. 

Dependența copleșitoare de exporturile de hidrocarburi și imprevizibilitatea prețurilor petrolului nu permit Moscovei să sprijine instituțiile statului pe întregul teritoriu al Federației Ruse. 

Este de așteptat o slăbire vizibilă a puterii Moscovei, ceea ce va duce la o fragmentare formală și informală a Rusiei.

Securitatea arsenalului nuclear rus va fi o problemă din ce în ce mai importantă, deoarece acest proces va începe să se accelereze spre sfârșitul deceniului.

Am intrat în era declinului statelor-națiuni create de Europa în Africa de Nord și Orientul Mijlociu.

Puterea în multe dintre aceste țări nu mai aparține statului și a trecut la partide înarmate care nu au capacitatea să câștige unul împotriva celuilalt, fapt care a dus la o luptă internă tensionată.

Statele Unite sunt gata să participe la astfel de conflicte prin intervenții limitate pe teren, dar nu pot și nu doresc să asigure o rezolvare de durată a lor.  

Turcia, a cărei graniță de sud o face vulnerabilă în aceste războaie, va deveni treptat  atrasă în conflict.

Până la sfârșitul deceniului, Turcia va deveni o putere regională majoră și, în consecință, concurența dintre Turcia și Iran se va intensifica.

În al doilea rând, China a încetat să mai fie o țară cu creștere economică rapidă și salarii mici și a intrat într-o nouă fază care implică o creștere mult mai lentă și o dictatură din ce în ce mai rigidă .

China va continua să fie o forță economică majoră, dar nu va mai fi motorul creșterii globale. 

Acest rol va fi transferat unui grup de țări  care pot fi definite cu termenul „cele 16 țări post-chineze”, situate în  Asia de Sud-Est, Africa de Est și in America Latină. 

  Principalul pretendent al dominării în Asia de Est rămâne Japonia.

 

 

În al treilea rând, Statele Unite vor continua să fie o forță economică, politică și militară majoră, dar intervenționismul lor va fi mai puțin activ  decât înainte.

Nivelurile scăzute ale exportului, independența energetică în creștere și experiența din ultimii zece ani vor duce la o atitudine mai prudentă față de amestecul economic și militar în treburile planetei.

Statele Unite recunosc că America de Nord este suficientă pentru prosperitate, sub rezerva unor intervenții  în alte părți ale lumii. America va întâmpina amenințări strategice majore cu o forță adecvată, dar va abandona rolul său de  pompier mondial .

Va fi o lume haotică, în care multe regiuni așteaptă o schimbare de gardă.

Puterea Statelor Unite va rămâne neschimbată, dar va fi din ce în ce mai puțin vizibilă, deoarece în următorul deceniu nu va fi folosită la fel de activ ca înainte.

 

Europa

 

Uniunea Europeană nu pare să-și rezolve problema fundamentală, iar aceasta nu este zona euro, ci o zonă de liber schimb. 

Germania este centrul de greutate al UE; Germanii exportă mai mult de jumătate din PIB-ul lor, iar jumătate din acest export se duce în alte țări ale UE. 

Germania a creat o bază de producție care depășește de multe ori propriile nevoi, chiar dacă stimulează economia națională. 

Creșterea, ocuparea forței de muncă depline și stabilitatea socială depind în totalitate de exporturi.

  Europa este deja fragmentată, în cel puțin două părți, Europa mediteraneană și țări precum Germania sau Austria care au tipare și nevoi complet diferite.

 Nu există o politică unică potrivită pentru întreaga Europă, aceasta fiind de la bun început principala problemă , iar acum se apropie un moment de cotitură.

Ceea ce este bine pentru o parte a Europei dăunează alteia. În același timp, naționalismul a crescut semnificativ. 

Această stare de lucruri a fost agravată de criza ucraineană și de îngrijorarea țărilor din Europa de Est cu privire la amenințarea  din partea Rusiei.

Teama est-europenilor față de Rusia creează o altă Europă..

 

 

 

 Uniunea Europeană poate supraviețui într-o anumită formă, însă economia europeană, politica și cooperarea militară vor fi conduse în principal de parteneriate multilaterale bilaterale sau limitate, care au un accent restrâns și nu unesc temeinic participanții.

În schimb, Europa va determina întoarcerea la statele națiune ca principală formă de viață politică pe continent.

Numărul de state-națiune este probabil să crească pe măsură ce diverse mișcări separatiste reușesc – divizarea țărilor în părți componente sau secesiunea directă.

În această masă de state-națiuni, Germania va fi cea mai influentă în sens politic și economic. 

 Germania însă,  este extrem de vulnerabilă. Este a patra economie a lumii, însă datorează exportului această  poziție, iar exportatorii au întotdeauna o vulnerabilitate naturală: depind de capacitatea și disponibilitatea clienților de a-și consuma produsele.

Cu alte cuvinte, Germania este ținută ostatică de bunăstarea economică a mediului în care își desfășoară activitatea .

În acest sens, mai multe forțe acționează împotriva Germaniei. În primul rând, naționalismul european în creștere va favoriza tot mai mult protecționismul în economie și pe piața muncii. 

Țările slabe sunt susceptibile să recurgă la o varietate de mecanisme de control al capitalului, în timp ce cele puternice vor începe să restricționeze străinii – inclusiv cetățenii UE, la trecerea frontierelor.

În sens global, ne așteptăm ca exporturile europene să facă față concurenței crescânde și cererii extrem de instabile și se poate prevedea o lungă perioadă de recesiune  în Germania, care va duce la o criză socială și politică internă și va slăbi influența ei asupra Europei în următorii 10 ani.

Centrul creșterii economice și al influenței politice va fi Polonia.

 În tot acest timp, ea a menținut un ritm de creștere impresionant – poate cel mai impresionant după Germania și Austria. Pe măsură ce Germania este agitată de schimbările economice și globale ale populației, Polonia își diversifică comerțul exterior și devine în cele din urmă forța dominantă în Câmpia Nord-Europeană.

Mai mult, ne așteptăm ca Polonia să devină liderul noii coaliții anti-ruse, la care România se va alătura.

În a doua jumătate a deceniului (după 2020), această uniune va juca un rol principal în revizuirea frontierelor rusești și în întoarcerea teritoriilor pierdute într-un mod formal și informal.

 Pe măsură ce Moscova slăbește, această alianță va domina nu numai Belarusul și Ucraina, ci și mai departe spre est. 

Toate acestea vor consolida situația economică și politică a Poloniei și a aliaților săi.

Polonia va beneficia în continuare de un parteneriat strategic cu Statele Unite. 

Atunci când o forță globală intră într-un astfel de parteneriat strategic, ea încearcă întotdeauna să consolideze și să revitalizeze cât mai mult economia partenerului, pentru a stabiliza simultan societatea și a permite construirea unei armate puternice.

 Cu Polonia și România, exact acest lucru se va întâmpla. Washingtonul nu își ascunde interesul pentru regiune.   

Rusia

Este puțin probabil ca în forma sa actuală Federația Rusă să supraviețuiască.

Incapacitatea Rusiei de a transforma profitul din exporturile de energie într-o economie durabilă o face vulnerabil la fluctuațiile prețurilor la hidrocarburi.

Federația Rusă nu are cum să se protejeze de aceste procese de piață. 

Având în vedere structura federației, în care veniturile din export merg mai întâi la Moscova și abia apoi sunt redirecționate către administrațiile locale, regiunile vor primi o parte foarte diferită din acest profit. 

Acest lucru va conduce la o repetare a experienței sovietice din anii 1980 și 1990, când Moscova și-a pierdut capacitatea de a-și  menține infrastructura de stat.

Toate acestea vor forța regiunile să scape de problemele lor, formând asociații autonome formale și informale, slăbind legăturile economice dintre Moscova și periferia țării.

 

Istoric, Rusia a rezolvat astfel de probleme cu ajutorul serviciilor speciale – KGB și succesorul său la FSB. 

Dar, la fel ca în anii 1980, agențiile de informații nu vor putea să restricționeze forțele centrifuge care distrug regiunile aflate departe de centru. 

În acest caz,  FSB-ului își slăbește implicarea în economia națională. Fără un FSB cu adevărat puternic, fragmentarea Rusiei nu poate fi împiedicată.

În vestul Rusiei, Polonia, Ungaria și România vor încerca să redobândească regiunile pierdute cândva în lupta cu rușii.

 Ele vor încerca să anexeze teritoriile din Ucraina și Belarus. În sudul Federației Ruse, își va pierde capacitatea de a controla Caucazul de Nord, destabilizarea va începe în Asia Centrală.

În nord-vest, Karelia va încerca să se întoarcă în Finlanda. În Orientul Îndepărtat, regiunile de coastă, mai conectate cu Japonia, China și Statele Unite decât cu Moscova, vor începe să ducă o politică independentă.

Alte regiuni nu vor căuta neapărat autonomia, dar o pot primi împotriva voinței lor. Ideea principală: nu va exista nicio revoltă împotriva Moscovei, dimpotrivă, o Moscova slăbită va lăsa să apară  un vid de putere în administrație în care vor  exista  fragmente din fosta Federație Rusă.

 

 

 

 

 

Aceasta va duce la cea mai mare criză din următorul deceniu. Rusia are un arsenal nuclear imens împrăștiat în toată țara, iar declinul puterii autorităților centrale de la Moscova va ridica problema controlului asupra acestor rachete și a modului de prevenire a utilizării acestora.

 Pentru Statele Unite, acesta va fi un test uriaș. 

Washingtonul este singura forță capabilă să rezolve o astfel de problemă, însă americanii nu vor putea prelua efectiv controlul militar asupra unui număr imens de baze de rachete rusești.

 Statele Unite vor trebui să elaboreze o soluție militară greu de imaginat acum,  sau să susțină guverne stabile  economic și politic în regiunile dotate cu arme nucleare, astfel încât să poată neutraliza eventual amenințările nucleare cu  mijloace non-militare.

Acum este greu să spunem cum  va evolua această situație, dar având în vedere prognoza privitoare la fragmentarea Rusiei, această problemă va trebui rezolvată într-un fel sau altul.

 

Turcia și Orientul Mijlociu

 

O  singură țară este cu adevărat interesată de stabilizarea Siriei și Irakului, are posibilitatea de a acționa în această direcție și poate obține cel puțin un acces limitat la regiune. Această țară este Turcia.

Acum Turcia este înconjurată de toate părțile de conflicte intra-arabe, conflicte în Caucaz și în bazinul Mării Negre.

Evoluția statelor arabe, în special a celor situate la sud de Turcia, reprezintă o amenințare la stabilitatea regională.

În următorii zece ani, ne așteptăm la o instabilitate crescută în lumea arabă.

Oricât ar vrea,Turcia  nu își poate permite să ignore haosul de la granițele sale și nu există nicio altă țară în apropiere care să-și poată asuma această povară. Iranul nu poate interveni din motive militare și geografice, același lucru se poate spune despre Arabia Saudită. 

Statele Unite vor încerca să elimine amenințarea implicându-se cu forțe de intervenție limitate, fără aintroduce  mari contingente militare în această regiune.

Turcia nu este încă pregătită pentru o politică complet independentă în Orientul Mijlociu și va coopera  cu Statele Unite, iar această cooperare va oferi o oportunitate de a muta linia de izolare în Georgia și Azerbaidjan.

 

 

 

 

Turcii vor începe să construiască coaliții volatile, extinzându-și în cele din urmă influența în Africa de Nord pentru a stabiliza situația.

Orientul Mijlociu nu este singura regiune care va necesita atenția turcilor.

Pe măsură ce Rusia slăbește, europenii vor ajunge în regiuni care au fost în mod tradițional o zonă a intereselor lor, cum ar fi coasta de nord a Mării Negre.

 Este probabil ca Turcia să proiecteze puterea economică și politică   în regiuni care au fost în mod tradițional o zonă a intereselor lor, cum ar fi coasta de nord a Mării Negre unde e posibilă și o intervenție militară moderată.

Mai mult, odată cu fragmentarea Uniunii Europene și slăbirea economiilor europene individuale, unele țări s-ar putea reorienta, iar Turcia va putea să își consolideze prezența în Balcani ca singura forță majoră din regiune. 

 

 

 

 

Asia de Est

China va înceta să mai fie o economie caracterizată de o creștere mare și salarii mici. Pe măsură ce creșterea economiei chineze încetinește, va fi necesară crearea unei infrastructuri economice adecvate pentru a oferi locuri de muncă pentru salarii mici.

 Acest lucru se poate realiza rapid în orașele portuare, dar va dura mult timp în China interioară. 

China își normalizează economia, așa cum au făcut odată Japonia, Taiwanul și Coreea de Sud. Marea expansiune ajunge întotdeauna la sfârșitul său logic, iar structura economiei chineze se schimbă.

Principala problemă a Chinei în următorii zece ani va fi legată de consecințele sociale și economice ale acestei schimbări. Regiunile de coastă sunt acum în întregime susținute de o creștere rapidă și de relații mari cu consumatorii europeni și americani.

 Pe măsură ce aceste legături slăbesc, vor începe să apară provocările politice și sociale.

În același timp, nu există nicio speranță că regiunile interioare vor crește la fel de repede ca cele de coastă. Următorul deceniu va fi dedicat soluționării acestor probleme.

China a ales o cale hibridă care implică centralizarea puterii politice și economice prin consolidarea puterii partidului asupra armatei și consolidarea industriilor anterior disparate, cum ar fi cărbunele și oțelul, alături de reforme prudente ale pieței din industria de stat și din sectorul bancar.

Dictatură de la Beijing și compania anticorupție pe scară largă, care este de fapt o încercare de centralizare a puterii, arată cum va arăta China în următorii zece ani.

Este foarte probabil ca rezultatul să fie o dictatură dură, cu ambiții economice mai modeste decât înainte. 

Un alt scenariu este mai puțin probabil, dar posibil este acela ca elitele politice din regiunile dezvoltate să se revolte împotriva redistribuirii bogăției în favoarea regiunilor centrale .

 Acest lucru s-a întâmplat deja în China și, deși  nu este rezultatul cel mai palpabil, trebuie reținut.

Prognoza noastră este instituirea unei dictaturi comuniste, un grad ridicat de centralizare economică și politică și consolidarea naționalismului.

 

China nu poate orienta cu ușurință naționalismul în direcția unei agresiuni externe.

Geografia sa face astfel de încercări  dificile, dacă nu chiar imposibile. O excepție poate fi încercarea de a prelua controlul asupra regiunilor de coastă rusești, dacă prognoza se dovedește corectă și Rusia se va fragmenta.

Pe acest teren,  este probabil ca China să întâlnească opoziția Japoniei. În prezent ea construiește o flotă mare, dar nu are experiență în războiul naval și nici ofițerii instruiți necesari pentru a se opune unor  flote mai experimentate, inclusiv celei a SUA.

Japonia are suficiente resurse pentru a construi o astfel de flotă puternică și are tradiții navale.

În plus, Japonia depinde în mare măsură de importurile de materii prime din Asia de Sud-Est și Golful Persic.

Nu va fi război pentru insulele mici, care vor produce energie ieftină neprofitabilă, dar va fi  un joc în trei  care se va desfășura în regiune între Rusia, a cărei putere se diminuează și își  pierde treptat capacitatea de a-și proteja interesele maritime, și China și Japonia care vor fi interesate să ocupe terenul părăsit de ruși.

E de presupus că pe măsură ce Rusia se va distanța, acest conflict se va transforma în bătălia principală a regiunii, iar ostilitatea sino-japoneză se va intensifica.

 

Statele Unite

 

Economia SUA acoperă încă încă 22% din producția mondială continuă să domine mările și oceanele și posedă singura armată intercontinentală semnificativă.

Un sistem internațional modern a fost construit în jurul creșterii puterii americane și este de prevăzut că se va continua pe această direcție .

Principalul avantaj al SUA este acela că  doar 5% din PIB-ul său este supus fluctuațiilor cererii globale. În condițiile creșterii haosului în Europa, Rusia și China, America își poate permite să piardă jumătate din exporturile sale – o sumă imensă – dar chiar și o astfel de pierdere va fi o problemă complet rezolvabilă.

Statele Unite sunt, de asemenea, destul de fiabil protejate de problemele de import.

Spre deosebire de 1973, când embargoul petrolului arab a zguduit economia americană, Statele Unite intră în următorul deceniu ca mare producător de energie. 

Deși unele minerale trebuie importate din afara NAFTA, iar unele produse industriale trebuie să le importe, toate acestea pot fi distribuite cu ușurință, mai ales având în vedere creșterea preconizată a producției industriale în Mexic, după retragerea industriilor din China. 

Criza globală  face americanii câștigători. Capitalul global se scurge în SUA – banii provenind din China, Europa și Rusia, reînviind piața bursieră din America.

În ceea ce privește teama eternă că banii chinezi vor părăsi piețele americane, acest lucru se va întâmpla oricum – dar încet, pe măsură ce creșterea economiei chineze încetinește și investițiile interne vor crește.

 O părăsire bruscă este imposibilă – pur și simplu nu există nicăieri locuri unde să fie investiți mai mulți bani.

 Desigur, creșterea economică și piețele vor fluctua, dar Statele Unite rămân un centru stabil al sistemului financiar global.

Timp de un secol, America a fost preocupată de pericolul apariției unui hegemon european, în special cu o posibilă alianță între Rusia și Germania sau de posibilitatea cuceririi uneia dintre aceste țări de către alta. 

O astfel de alianță, mai mult decât oricare alta, ar fi capabilă – cu ajutorul capitalului și tehnologiei germane, combinate cu resursele și forța de muncă rusească – să amenințe interesele americane.

 În Primul Război Mondial, al Doilea Război Mondial și Războiul Rece, America a reușit să împiedice apariția acestei alianțe.

Americanii vor încerca să construiască un sistem de alianțe paralel cu NATO, de la Marea Baltică până în Bulgaria care să implice cât mai multe țări. De asemenea vor încerca să ademenească Turcia și să o implice în Azerbaidjan.  

Acesta va fi conținutul principal al politicii americane, iar în viitor Washingtonul se va concentra pe evitarea unui dezastru nuclear care ar putea fi cauzat de prăbușiriea imperiului Rusiei. 

Statele Unite nu se vor implica în rezolvarea problemelor europene, nu vor lupta cu China și vor interveni mai puțin în afacerile din Orientul Mijlociu.

 

+++

 
 

 

 

 

Unul dintre liderii „noii drepte” poloneze, scriitorul Rafal Zemkevich consideră că Europa de Vest se va prăbuși sub greutatea problemelor (în special în urma migrației musulmanilor).

  Polonia ar trebui să inițieze apariția unei „Noi Europe”, care în afară de aceasta ar include Ucraina și Belarus. Pentru a supraviețui ca națiune, Rusia va fi forțată să intre în această „Comunitate poloneză-lituană” (cel puțin în partea  europeană a sa).  

 

 

 

http://ttolk.ru/articles/raspad_rossii_polsha__novyiy_gegemon_vostochnoy_evropyi