CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Putin are dreptate !

 

 

 

 

 

Preşedintle rus Vladimir Putin spunea  la o întâlnire internaţională:

„Un băiat a găsit în casă un pumnal  ascuns de tatăl său. Cum îşi dorea foarte mult un ceas, l-a schimbat pe obiectul dorinţei sale.

Tatăl său, aflând despre trocul baiatului, l-a chemat la el şi i-a spus: ”Frumos ceas! Dar dacă în casa noastră dau năvală bandiţii, pe mama şi sora ta le violeaza şi pe mine ma ucid, tu ce vei face? Le vei spune cât este ceasul?”

 

 

 

Povestea de mai sus ne face să reflectăm asupra faptului că liderii Ucrainei nu au fost prea înţelepţi când au semnat la 5 decembrie 1994 la Budapesta, împreună cu Rusia, Statele Unite şi Marea Britanie, un tratat care prevedea dezarmarea nucleară a ţării lor, în schimbul unor garanții de securitate şi de respectare a independenței sale.

Drept urmare, 1900 de focoase nucleare aflate în posesia Ucrainei, au fost transferate între 1994 și 1996 pe teritoriul Rusiei, pentru a fi distruse.

După cum se ştie, la căderea Uniunii Sovietice, Ucraina s-a aflat în postura de a fi devenit a treia putere nucleară  a lumii, stocurile sale de arme nucleare fiind la acea dată mai mari decât ale Regatului Unit, Franței și Chinei luate  împreună.

Prin tratatul cunoscut şi sub numele de Memorandumul de la Budapesta, Rusia s-a obligat faţă de Ucraina să-i respecte independența, suveranitatea și frontierele existente şi să se abțină de la amenințarea cu forța sau folosirea forței împotriva integrității teritoriale sau a independenței sale.

Nu a trecut decât un deceniu şi în 2014 Federația Rusă a invadat şi anexat teritoriul ucrainean Crimeea, incălcându-şi astfel fără prea multe fasoane angajamentele luate prin Tratatul de la Budapesta.

Cât priveşte România, aceasta a tras învăţămintele necesare şi a activat scutul antirachetă de la Deveselu.

Asta pentru eventualitatea în care şi în casele noastre ar încerca să năvălească „bandiţii”, evocaţi în povestea narată cu atâta har de excelenţa sa preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Vladimirovici Putin…

 

 

Publicitate

20/12/2017 Posted by | POLITICA | , , , , , , , , , , | 2 comentarii

   

%d blogeri au apreciat: