15/27 decembrie 1860: BANATUL A FOST ALIPIT LA UNGARIA FĂRĂ CA AUSTRIA SĂ ȚINĂ SEAMA DE CEREREA ROMÂNILOR DE A SE ÎNFIINȚA ÎN ACEST TERITORIU ”UN CĂPITANAT ROMÂN”

 În anul 1860, împăratul Austriei, Franz Joseph I, hotăra alipirea Banatului la Ungaria, fără a ţine seama de moțiunea formulată la Conferinţa naţională a fruntaşilor politici români din Banat de la Timişoara (18-19.XI.1860), de a se înfiinţa în Banat un „Căpitanat român”, sau să fie încorporat la Transilvania (devenită autonomă) .

Statutul Banatului de provincie alipită Ungariei, avea să se perpetueze până la Unirea sa cu România care a fost proclamată la Marea Adunare de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918, însă preluarea administraţiei acestei provincii istorice de către autorităţile române s-a făcut cu întârziere şi cu multe obstacole, datorită ocupaţiei sârbe şi franceze de la sfârștul Primului Război Mondial.

Administraţia românească s-a instalat abia în vara anului 1919, unirea fiind consfinţită prin intrarea armatei române în Timişoara la 3 august 1919.

Revendicat în graniţele sale naturale, până la Tisa şi până la Dunăre, Banatul a sfârşit prin a fi împărţit între România şi Regatul sârbilor, croaţilor şi slovenilor, o parte infimă fiind atribuită Ungariei.

Scurtă istorie:

Războiul austro-turc din 1716-1718 încheiat cu pacea de la Passarowitz, a dus la anexarea Banatului şi a Olteniei.

Odată cu încheierea acestei păci, s-a pus problema dacă Banatul, fost pașalâc turcesc din anul 1526, să fie anexat la Ungaria conform vechilor privilegii existente încă in perioada medievală, sau să fie administrat ca provincie autonomă.

Încă în anul 1715, Dieta Ungariei ceruse de la împăratul Carol al VI-lea încorporarea politică şi juridică a comitatelor Arad, Cenad, Torontal şi Severin, care aparţinuseră Ungariei până la anexarea lor de către turci în 1526.

Cum împăratul s-a opus acestor pretenţii formulate de Stările maghiare, Banatul a dobândit statutul de domeniu al Coroanei şi Camerei imperiale, fiind administrat de forurile aulice de la Viena.

După pacea de la Passarowitz, Banatul avea statutul de domeniu propriu al împăratului de la Viena, fiind încredinţat mai întâi unei administraţii militare, subordonate Consiliului de război şi Camerei aulice.

Dintre guvernatorii militari ai Banatului, în perioada 1718-1751, nici unul nu era localnic: Claudiu Florimund Mercy ( 1718-1734), Francisc Leopold Engelshofen (1734-1736), Andrei Hamilton (1736-1737), Wilhelm Reinhard Neipperg (1737-1739), generalul Succow (1739-1740), din nou Francisc Leopold Engelshofen (1740-1751).

După anul 1751, Banatul a trecut sub administraţie civilă, în frunte cu un guvernator („preşedinte”): Francisc Leopold Engelshofen (1751-1753), Perlas Rialph (1753-1769), Clary von Altringen (1769-1774), Iosif Brigido (1774–1777), Pompei Brigido (1777).

În 1778, Administrarea Banatului a fost cedată printr-un Decret al împărătesei austriece Maria Tereza către Ungaria, care a revenit la organizarea pe comitate, inițial acestea coexistând cu un district militar pe granița cu Imperiul Otoman și cu Țara Românească.

Harta Banatului

După revoluția de la 1848, până în 1860 – Banatul a fost scos de sub administrația maghiară pe teritoriul său formându-se, împreună cu teritoriile de la vest de Tisa, entitățile administrative cu sediul la Timișoara numite Voivodina sârbească și Banatul timișan.

În 1860, reintegrat Ungariei până la sfârșitul Primului Război Mondial, Banatul a fost reorganizat pe comitate, iar acestea au fost împărțite în plăși, iar după constituirea efemerei Republici a Banatului, a urmat o perioadă de ocupație sârbească, una de ocupație franceză.

De la 3 august 1919, după împărțirea provinciei,  României i-a fost atribuită o suprafață de 18 966 km² (aproximativ 2/3 din total), Regatului Sârbilor, Croaților și Slovenilor 9 276 km², (aproximativ 1/3 din total), iar Ungariei 284 km² (aproximativ 1% din total).

Publicitate

Dedesubturile emiterii legitimaţiilor de maghiar și secui

Dupa destramarea imperiului austro-ungar, la sfirsitul primului razboi mondial, o treime din etnicii maghiari din Europa centrala au fost separati de patria-mama, se arăta intr-un articol publicat în revista americana Time.

Sub titlul ”Imperiul contraatacă”, articolul se dorea o expunere neutra a situatiilor conflictuale suscitate de faptul ca guvernul de la Budapesta a adoptat controversata lege a statutului, care confera celor 3,5 milioane de etnici maghiari din țările vecine Ungariei drepturi generoase.

Vecinii Ungariei acuză

Legea statutului votată la Budapesta a atras protestele oficialitatilor din unele state vecine Ungariei, care au argumentat că legitimatia de maghiar incalcă suveranitatea statală si este discriminatorie față de populatia non-maghiara.

Harta: Zonele cu populație maghiară în  țările vecine Slovacia, Ucraina, România și Serbia.

Ungur şi „maghiar”. Dedesubturile unei legitimaţii.

O întreagă „elită” publicitică, prea grăbită şi prea puţin instruită sau doar „interesată”, considerând că aplombul poate înlocui cultura, pune semnul egalităţii între „nemţi” şi „germani”, „români” şi „vlahi”, ceea ce dumneavoastră, domnule Mircea Dogaru, consideraţi că este corect, dar şi între „unguri” şi „maghiari”, echivalenţă pe care aţi conestat-o în repetate ocazii; (Bătălia pentru România, Dr. Mircea Dogaru în dialog cu jurnalistul Septimiu Roman) – http://istorie-adevarata.blogspot.com.)

Cine ar fi, aşadar, după opinia dvs. „maghiari” şi de ce nu sunt totuna cu „ungurii”?

Mircea Dogaru: În accepţiunea etnică a cuvântului, „ungurii” nu sunt „maghiari”, tot aşa cum „românii” nu sunt „traci” (decât pentru unele minţi bonlave ori pentru agenţii de influenţă pro-Est) sau „francezii” nu sunt „galli”. Iar în accepţiunea politică de după „dualism” (1867)a cuvintelor, dacă toţi „ungurii” sunt „maghiari”, nu toţi „maghiarii” sunt, etnic, unguri, tot aşa cum „ruşii” erau „sovietici” dar nu toţi „sovieticii” erau, etnic, „ruşi”.
Se ştie că, în tendinţa de deznaţionalizare prin rusificare a popoarelor cotropite, bolşevicii au vorbit iniţial despre „popoarele sovietice”, sfârşind prin a afirma existenţa „poporului sovietic” şi a „naţiunii sovietice”.

La fel stau lucrurile şi cu termenul de „maghiar”, inteligent reintrodus în circulaţie, după 1867, în cadrul programului de stat de deznaţionalizare a slavilor, românilor, germanilor şi celorlalte etnii din cuprinsul Ungariei dualiste. Dar … să nu anticipăm!
Ca toate (fără excepţie) popoarele moderne europene, inclusiv poporul român şi ungurii sunt rezultanta unui proces de etnogeneză, un proces, în ceea ce-i priveşte, extrem de complex. Cei care au venit din Asia au fost „maghiarii finici” sau „copii pământului”, cum ar suna, în traducere, numele lor.

Dar între cei care s-au stabilit în Europa Centrală, maghiare erau, după Simon de Keza, „108 neamuri (familii patriarhale – n.n.) nu mai multe. Ceilalţi erau, potrivit cronicarului cu dublă ascendenţă spaniolă, proclamat ieri „hungarus„, astăzi „maghiar” de arhitecţii celei mai mari minciuni din istorie, „străini sau provenind din robi”.

Majoritatea valului de migraţie eterogen condus de Almus, apoi de Arpad, era formată din populaţii türcice, kazari (kabari)bulgari, bascurzi (de unde pejorativul „bozgor”) pecenegi alăturaţi la Kiev etc., grupaţi de autorii gestelor ungureşti sub numele generic de „cumani” deoarece, la 2-3 sute de ani după evenimente, „cumanii” erau türcici contemporanii lor şi care, în creuzetul pannonic, au participat masiv, la rândul lor, în veacurile XII-XIII la procesul etnogenetic ungar.

Tot după plecarea de la Kiev spre Vest, valului lui Almus i s-au alăturat numeroşi slavi şi, luaţi la remorcă, pe post de robi, „români” („volohi”, „voloki”, „voloci” pentru slavii nordici, de unde desemnările ungureşti „olah” şi „olahok”). Au urmat, la trecerea munţilor, luptele cu „volohii (românii) şi slovianii” din Carpaţii Păduroşi, după „Nestor”, lupte care au costat viaţa ducelui Almus, căruia-i succede fiul său, Arpad, şi stabilirea, cu mare efort, sau „muncă” într-o regiune românească, în care au ridicat, numindu-l după cuvântul „muncă” din „limba locului” un castru-Munkaci. În jurul lui, nota Simon de Kéza, dar tot „dincolo de codru” (erdö-elu), adică de marile păduri carpatice, au mai înălţat 6 castre.

De la aceste 7 castre ale Ungariei primare a pornit, voit, „confuzia”, dictată de raţiuni politice revizioniste a multor istorici unguri, cu viitoarea Transilvanie, numită aşa, „Septemcastra” (şapte castre), trei secole mai târziu, de viitorii colonişti saşi. În realitate, maghiarii, tücicii şi ceilalţi sub comanda lui Almus apoi Arpad, s-au aşezat în jurul Munkaci-ului (rom. Mucaceu) într-o regiune tot românească, astăzi, prin voinţă germano-rusă, numită „Ucraina subcarpatică„. Ţinând de Ţara Ungului, de pe râul Ung, locuitorii săi se numeau „unguari” (româneşte „Ungureni” de la „Unguar” sau „Ungheni”, de la „Ung„, după „Unghiul” pe care-l face acolo, între înălţimi, prelungirea pustei) ambele nume fiind adjudecate de noii veniţi („Ungaria” şi „ungur„).

Aceasta a devenit pentru asiaticii de sub comanda lui Arpad, în anul 896, noua patrie europeană, „Ungaria” iniţială şi aici începe procesul etnogenetic ungar, punctat de dobândirea (potrivit tuturor autorilor de geste), de către cuceritorii finici, türcici şi slavo-românii supuşi de Arpad (vezi căpetenia „Urs„) a unui nou nume, comun, acela de „unguar” sau „ungur„, după cucerirea cetăţii „Ung-ului” sau „Unguar-ului” şi lichidarea conducătorului acesteia, numit româneşte în textul latin al gestelor – „DUCA” (=dux).Împământenirea noilor veniţi s-a produs prin luarea în căsătorie de către Arpad a fiicei (româncă şi creştină) defunctului „DUCA” din Ţara Ungului.
Duce (dux) de „Unguar” (nu „Hunguar„), după ce şi-a consolidat stăpânirea prin numeroase razii în teritoriile nordice, româno-morave, Arpad a coborât cu soldaţii săi, numiţi de acum, generic, „unguari„, abia în anul 903 în teritoriile româneşti dintre Tisa şi Dunărea Mijlocie ale ducelui „Salanus”, de unde a trecut în Pannonia. Atenţie, Pannonia istorică era în drepta Dunării, pentru că, prin extinderea ca noţiune geografică a termenului, s-a făcut o confuzie voită cu teritoriile româneşti din stânga.

Tot aşa cum, în privinţa numelui, pentru a eluda originea românească a numelor de „ungur” şi „Ungaria” (de la cuvântul „unghi„), ocolindu-se episodul „Ung” s-a încercat explicarea numelui dobândit de maghiari şi aliaţii lor prin „onoguduri„ numele unei federaţii de triburi bulgare, deşi nici un izvor de veac IX, nu îi menţionează ca „unguri” ci doar ca „maghiari”. Mai inteligenţi decât falsificatorii contemporani, autorii gestelor au scris „Ung” sau „Unguar” – „Hung” şi „Hunguar” pentru a forţa identificarea maghiarilor finici cu „hunii” turcici, identificare ce le-ar fi consolidat dreptul de stăpânire în „Pannonia” şi nu numai.

Recent, în România, Consiliul Naţional Secuiesc (CNS) acționează pentru introducerea în uz a unei cărți de identitate secuiești, ce ar urma să aibă menționate pe lângă elemente clasice precum numele și domiciliul, și un angajament față de autonomia teritorială a Ținutului (vezi harta).

Comitetul permanent al consiliului a supus în urmă cu câteva zile dezbaterii publice proiectul hotărâre privind introducerea cărții de identitate secuiești, scrie agenția maghiară de presă Hirado.

Potrivit proiectului prezentat de Hirado, cartea de identitate secuiască poate fi obţinută de orice persoană de peste 18 ani care are domiciliul în Ţinutul Secuiesc sau locuieşte în afara acestuia, dar se declară secui şi este de acord cu autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc aşa cum se prevede în Statutul de autonomie elaborat de Consiliul Naţional Secuiesc.

Introducerea cărţii de identitate secuiești a fost iniţiată de Comitetul Permanent al CNS pe motiv că “în orice ţară sau în oricare regiune autonomă a unei ţări, elementul constitutiv cel mai important este populaţia care locuieşte acolo, ai cărei membri acceptă constituţia ţării, respectiv legea fundamentală a regiunii autonome”.

CNS a declarat că limba regiunii este maghiara, a desemnat sărbătorile oficiale ale Ţinutului Secuiesc (Ziua Libertăţii Secuieşti pe 10 martie şi Ziua Autonomiei Ţinutului Secuiesc în ultima duminică din octombrie), a avansat propunerea în urma căreia Marea Adunare a Administraţiilor Locale Secuieşti a declarat “Imnul secuiesc” imnul Ţinutului Secuiesc și a elaborat până acum Statutul de autonomie al Ţinutului Secuiesc, a trasat graniţele administrative externe şi interne ale Ţinutului Secuiesc şi a creat simbolurile acestuia: steagul, stema şi simbolul prescurtat al ţinutului.

Cartea de identitate secuiască poate fi solicitată prin completarea unui formular, care trebuie să conţină numele şi prenumele solicitantului, data şi locul naşterii, domiciliul permanent şi sexul.

Formularul va conţine în mod obligatoriu, în formă pretipărită, angajamentul solicitantului faţă de autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc.

De Ziua autonomiei secuieşti care este marcată în ultima duminică din octombrie printr-o iniţiativă din 2016 a Consiliului naţional secuiesc, liderii Partidului Popular Creştin Democrat (KDNP) din Ungaria, aflat la guvernare alături de Fidesz, precum şi LMP (Politica altfel, liberal-ecologist), din opoziţie, întruniți la Budapesta au declarat că ”Autonomia este o solicitare legitimă a secuilor. Ceea ce solicităm pentru Ţinutul Secuiesc nu este un păcat împotriva lui Dumnezeu, ci o revendicare legitimă națională”.

Ce pot să spună politicienii de la Budapesta și liderii Consiliului Național Secuiesc când vine vorba de recensământul efectuat în perioada 18-27 martie 2002, când doar 532 de persoane au declarat că aparțin minorității secuilor din România ?

Va emite Consiliul Național Secuiesc numai 532 de legitimații de secui?

Primul ministru al Ungariei : „Pericolul pentru noi nu vine doar dinspre partea românilor…”(I)

(Text prescurtat rostit cu usile inchise – doar pentru maghiari  – la Cursurile de vara de la Tusnad de catre premierul Orban Viktor, reprodus de https://infobrasov.net/pericolul-pentru-noi-nu-vine-doar-dinspre-partea-romanilor-1/ ).

”Doamnelor și Domnilor, Stimați colegi!

…Sa ma explic: Românii nu sunt capabili să țină dușmănie, sunt în această privință moi, lipsiți  de consecvență și tenacitate. Sunt… cumsecade! 

Pericolul pentru maghiarime vine dinspre tineretul secuiesc, care începe să priceapă că era mai profitabil pentru secui să-și asume condiția etnică de neam fără nicio relație apropiata de înrudire cu maghiarii.

Tot mai răspândită este printre tinerii secui ideea că numai Budapesta a avut de câștigat de pe urma maghiarizării secuilor. 
Secuii își pun tot mai mult întrebarea de ce până la Trianon (1920) autoritățile ungurești făceau statistici separate despre secui, considerându-i pe aceștia că …sunt țiganii maghiarilor. 

Când a avut dreptate Budapesta?

Au aflat acești tineri că atunci când ungurii se simțeau tari, i-au tratat pe secui cu dispreț, ca pe niște străini, ca pe niște dușmani chiar. Nici când au fost în dificultate, la greu, maghiarii nu s-au declarat frați cu secuii.

Ci i-am privit ca pe niște rude îndepărtate, de proastă condiție! Ceea ce, din păcate, cam așa este!

Dar trebuie lămuriți acești tineri că nu numai noi, maghiarii, am procedat așa! S-a întâmplat și la case mai mari! Nu noi, maghiarii, am inventat 
curvăsăria politică!

Sunt tot mai mulți secuii care află că Uniunea  Europeană are programe de susținere financiară foarte generoase, dar numai  pentru minoritarii care nu au o țară mamă care să-i sprijine.
Budapesta le-a ascuns secuilor că există aceste fonduri și  programe și că nu pot fi accesate de secui pentru că au acceptat să fie declarați și considerați maghiari. Declarându-se parte componentă a nobilei națiuni ungare și recunoscându-li-se acest statut, secuii au pierdut cu brio (sic! Nota trad.) sute de milioane de  euro anual.

Ce a câștigat Budapesta din asta, secuii nu știu și nici nu vor să  știe. Nici ungurii de rând nu știu!

Sigur este – zic acești tineri  secui, că  secuii au pierdut enorm, iar așa zisa protecție de la Budapesta  este  numai în vorbe, fără nicio susținere financiară serioasă, fără programe economice regionale sau locale, așa cum există  în toată Europa pentru țigani, în virtutea faptului că  țiganii nu au o  țară mamă care să-i apere.

Tinerii secui vor să intre și ei sub protecția Uniunii Europene și să  aibă în România drepturile pe care țiganii le au în Ungaria și în  toată Europa! Iar ei știu acum, au aflat, că nu pot cere  aceste  drepturi deoarece liderii lor i-au trădat și i-au declarat maghiari. 

Ideea că și secuii ar putea beneficia de susținerea  consistentă a  Uniunii Europene prinde tot mai mult la tineretul secuiesc și ne va  aduce mari prejudicii. Nu văd cum am putea para această  situație.

Personal, mă aștept ca secuii tineri să ne ceară în curând  socoteala și ceva… despăgubiri pentru acest fals  (Vezi ultimul recensămînt din România, când de dragul UDMR ne-am lăcomit să-i declarăm maghiari pe  toți secuii. Mai puțin câteva sute de secui încăpățânați, care de atunci s-au înmulțit serios!).

De aceea ar fi bine să luăm noi inițiativa și să le propunem chiar noi secuilor să nu se mai declare maghiari, ci secui, prezentând această propunere ca pe o manevră făcută de comun acord, prin care să avem acces comun – repet: acces comun și egal, la fondurile mari destinate etniilor care nu au ca patrie proprie un stat național: precum bascii, occitanii, catalanii, țiganii, găgăuzii și alții. 

Dacă inițiativa vine de la  noi, de la  maghiari, nu se va produce o ruptură între noi și secui, ci dimpotrivă, avem motive să pretindem din partea lor recunoștință și …mai tarziu, ascultare. 

Trebuie făcut orice pentru a împiedica o apropiere între români și secui, care sunt gata sa le acorde, formal, un Tinut Secuiesc Autonom …la fel de „independent” ca si fosta Regiune Autonoma Maghiară !

In perspectiva, manevra poate fi catastrofală si pentru noi! Trebuie să facem să circule  printre secui ideea că în definitiv vinovați de maghiarizarea secuilor  se fac românii, deoarece după 1918 nu au asigurat nicio  protecție secuimii, lăsându-i la voia politicii de maghiarizare, promovată de comunistoidul Fazekas Janos care a acceptat fără nicio restricție teza Budapestei  precum că secuii sunt maghiari!

Românii i-au trădat pe secui! 

Această propoziție trebuie rostită cu orice ocazie. Cu explicația: deși teoretic aveau interes să-i slăbească pe unguri, iar nu pe secui, guvernanții maghiaro – români s-au lăsat cumpărați de Budapesta.

Este momentul să lansăm zvonul real că românii din București i-au vândut pe secui Budapestei, … fără știrea românilor din Transilvania.

În paralel, trebuie stiut si vom răspândi ideea că românii din Ardeal sunt alt soi de  oameni decât moldovenii si românii sudiști!

Trebuie promovat adevărul că secuii se pot înțelege cu românii din Ardeal, dar nicicum cu românii – budos olah! – din București, Bacău, Craiova sau Constanța!

La ce este necesara promovarea acestui adevar,ce poate parea divizare? Pentru că proiectul de  reconstituire a Ungariei Mari, oricât de drag ne este, cât exista U.E. mai are puține șanse de reușită.

Tot mai mulți maghiari își dau seama de asta și nu avem cum și nici de ce să-i combatem.

De aici, un motiv în plus de deznădejde națională pentru orice maghiar sensibil la soarta neamului său.

Avem datoria, în această situație, să le oferim co-naționalilor  noștri o  altă țintă în care să vadă și să creadă, ca este o țintă adevarată care să fie mai accesibilă, mai realistă.

În acest scop trebuie lansat proiectul minimal pentru noi:  Transilvania să fie declarată stat de sine stătător.

În acest scop trebuie abandonat în chip oficial proiectul revenirii la fosta Ungaria Mare, la hotarele din 1914. 

Această renunțare, dacă este făcută într-un cadru solemn, cu o susținere mediatica puternica, va avea un efect benefic pentru noi, și ne va atrage multe simpatii internaționale.

Declarând urbi et orbi că Ungaria Mare asa cum a fost n-a existat niciodată și  practic nu poate exista, vom deveni un model de comportament european, conform  cu exigențele lumii viitoare, mai ales în comparație cu românii, care nu vor fi niciodată capabili să renunțe la visul României Mari.

Dacă  vom ști să speculăm acest contrast, demonstrând gndirea noastră europeană pentru Ardeal, vom putea lansa dezinteresat propunerea către comunitatea internațională, de a se reconstitui teritorial fostul Voievodat, într-o Transilvanie modernă, cu structuri moderne, precum Slovacia, au Croația cu acte internaționale de justiție și soluție de stabilitate deplină în Estul  Europei.

(După realizarea acestui obiectiv, vom putea reveni în perspectivă și la un posibil pas  următor, o Federație economică modernă pe vechile baze istorice…).”

CITIȚI CONTINUAREA  ARTICOLULUI  ACCESÂND:

Urmarea primei părți a cuvântării lui Viktor Orban la Cursurile de vara de la Tușnad reprodusă de https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/09/02/primul-ministru-al-ungariei-pericolul-pentru-noi-nu-vine-doar-dinspre-partea-romanilor/

(Un text prescurtat rostit cu usile inchise – doar pentru maghiari  – la Cursurile de vara de la Tusnad de catre premierul Orban Viktor, reprodus de  https://infobrasov.net/victor-orban-pericolul-pentru-noi-nu-vine-doar-dinspre-partea-romanilor-2)