CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ANALIZE STRATEGICE: Războiul din Ucraina va remodela Estul Europei, deci și destinul Moldovei se va schimba

Rusia e convinsă că poate câștiga în acest război, face tot ce se poate imagina pentru a-l câștiga și este foarte probabil ca acest conflict să se tranșeze pe câmpul de luptă, nu la masa negocierilor.

Armata rusă face “clești”, mai mici și mai mari, în care să prindă armata ucraineană. Asta se învață în academiile militare de la Moscova, după tacticile militare sovietice din cel de-al Doilea Război Mondial. Asta a făcut Rusia în august 2014 la Ilovaisk. Și a urmat Minsk 1. Asta a făcut la Debalțevo, în februarie 2015 și a urmat Minsk 2.

După ce a eșuat planul mare de îngenunchere a întregii Ucrainei printr-un Blitzkrieg, dar și planul de încercuire a Kievului și Harkovului, cele mai importante două orașe, armata rusă se concentrează în Donbas, unde încearcă să facă acei “clești”, adică să înconjoare mari unități ucrainene și să-l oblige pe Zelenski să accepte concesii politice printr-un armistițiu.

Tot ce ar putea obține Putin este un armistițiu, nu un Minsk 3, ci un simplu armistițiu care să-i permită să conserve teritoriile ocupate și care să-i ofere răgazul să-și refacă capacitatea militară pentru a relua ofensiva împotriva Ucrainei.

Problema lui Putin este că, după 8 ani de lupte în Donbas, ucrainenii și-au construit o armată modernă, bine pregătită, o infrastructură de apărare în Donețk și Lugansk greu de cucerit. După săptămâni întregi de ofensivă disperată, rușii abia dacă au avansat câțiva kilometri.

Ca să completeze efectivele militare, în Rusia a început o campanie de mobilizare secretă sau să-i spun discretă, care să nu sperie populația.

Dacă soldați au de unde să facă rost, în curând o să constate că nu au arme și muniție suficiente. Iar fabricile din industria de armament nu au de unde să facă rost de componente electronice, din cauza sancțiunilor.

Aproape cu disperare, Putin forțează o victorie, un “clește” cât de mic, în care să prindă câteva sute, poate mii de soldați ucraineni, în speranța că va putea forța negocierea unui armistițiu.

La rândul lor, ucrainenii sunt într-o cursă contra cronometru cu rușii, sperând să primească mai repede armamentul american și din Ruropa occidentală, pentru a-l folosi în operațiunile din Donbas, unde războiul se poartă cu o intensitate fără precedent. Și unde pierderile de vieți și tehnică de luptă sunt uriașe.

Acuzațiile împotriva Occidentului nu fac decât să întărească narațiunea fundamentală a Kremlinului, potrivit căreia Vestul e vinovat de izbucnirea războiului, că Putin n-a avut altă soluție, că Rusia este victima unui mare complot al americanilor. De fapt, al anglo-saxonilor… acesta este noul termen la modă la Moscova.

Eu cred că Rusia e demult în război cu vestul, doar că din 24 februarie acest război a luat forma unuia convențional. În ce privește capacitatea elitei rusești de a împiedica escaladarea, nu ne facem iluzii.

Dar nici nu poate fi exclus un scenariu în care Putin este îndepărtat de la putere printr-o lovitură de stat, iar un nou lider va încerca să încheie războiul pentru a evita o înfrângere umilitoare și condiții de pace care presupun dezarmarea Rusiei și de-fascizarea acesteia.

Și, în fond, stabilirea unei noi ordini mondiale, stabilită după alte criterii, în care Rusia n-are cum și de ce să mai fie acceptată ca membru permanent în Consiliul de Securitate.

În caz contrar, generațiile care vin după noi vor avea și ele războaiele lor cu Rusia și nu se știe dacă le vor mai putea câștiga. Un nou Putin poate să apară oricând la Kremlin și să amenințe Europa Centrală și de Est, apune analistul analistul Armand Goșu ]ntr-un interviu acordat https://www.dw.com/ro.

Ce să facă Vestul? Să ajute Ucraina să se poată apăra singură. Adică împrumuturi, armament ofensiv, susținere morală din partea opiniei publice, susținere politică. Vestul n-are conștiința pericolului rusesc, anul 1814 când soldații ruși au ocupat Parisul e departe, Europa de Vest are memorie scurtă, e cinică și mercantilă. Europa Centrală și de Est are un noroc istoric cu lumea anglo-saxonă, cu SUA, Canada și Marea Britanie. Un rol fundamental joacă însă Polonia, depozitara memoriei istorice a Europei Centrale și de Est, vreme de secole cea mai importantă putere politico-militară în regiune.

Polonia va fi liderul națiunilor slave care se vor integra în lumea euro-atlantică în câteva decenii. Va fi un bloc slav format din Ucraina, Belarus (Putin o să-l tragă după el și pe Lukașenko), Cehia, Slovacia la care o să se alăture și balticii.

Odată cu aderarea Finlandei și Suediei la NATO, flancul estic se va consolida decisiv spre nord, în zona Balticii, continuând procesul început la summit-ul NATO de la Varșovia, din iunie 2016.

Acest bloc slav cu 100 de milioane de locuitori va remodela raportul de forțe în tabăra occidentală, influența Franței și Germaniei scăzând, ele devenind tot mai irelevante în materie de securitate. Polonia și Ucraina sunt deja și vor fi pentru mulți ani de acum încolo principalii aliați și parteneri ai americanilor în Europa.

Asta chiar în cazul în care Ucraina nu va deveni membru NATO. De fapt, cu membri precum Ungaria lui Victor Orban, încrederea în capacitatea de răspuns a NATO în fața amenințărilor rusești o să tot scadă.

Tot estul Europei va fi remodelat de acest război. Deci și destinul Moldovei se va schimba. Va merge spre UE în siajul Ucrainei, dar nu va avea șanse reale decât după ce va reglementa problema transnistreană. Cu ceva noroc, se va crea un context propice pentru rezolvarea acestui dosar, important e ca Maia Sandu să nu rateze momentul.

Conform concepției lui Putin despre istorie, exprimată în mod constant de la Discursul său din 2007 la Conferința de Securitate de la München și până la eseul său din iulie 2021 „Despre unitatea istorică a rușilor și ucrainenilor”: RUSIA ESTE O CIVILIZAȚIE UNICĂ ȘI ADEVĂRATUL SCUT AL VALORILOR CIVILIZATE IN LUME.

Rusia a fost cea care i-a învins pe mongoli în 1380, spulberând controlul Hoardei de Aur asupra Europei de Est.
Rusia a fost cea care a umilit Polonia la începutul secolului al XVII-lea, alungând-o din teritoriile ruse.
Rusia a fost cea care a spart puterea suedeză în Marele Război al Nordului.
Rusia a fost cea care a condamnat imperiul european al lui Napoleon.
Și Rusia a fost cea care a șters nazismul din sufletul Europei.

În fiecare caz – așa cum vede Putin – sângele rus a curățat o Europă decadentă, epuizată și slabă.
Cu toate acestea, europenii refuză cu insistență să recunoască Rusia ca o putere demnă de statutul de mare putere în Europa. Această Rusia, în opinia lui Putin, are dreptul de a se afirma și este singura putere cu interese și teritorii dincolo de Europa cu dreptul de a modela securitatea europeană.

Unirea popoarelor ruse este crucială pentru îndeplinirea acestei viziuni. Prăbușirea Uniunii Sovietice – și greșelile Uniunii Sovietice – au împărțit Rus’ în bieloruși, ucraineni și ruși. Această greșeală istorică trebuie corectată în termeni pur cultural-ideologici. Ucraina, Belarus și Rusia trebuiesc reunite.

Putin a pornit actiunea speciala de stopare a oprimarii vorbitorilor de limba rusă și a etnicilor ruși din Ucraina ca o actiune impotriva unui nationalisn exacerbat de tip nazist al ucrainienilor banderisti care se opun unității poporului rus.
Zelensky a fost ales pe o platformă de pace și promițând o rezoluție pentru războiul din Donbas, dar s-a transformat rapid într-un dușman implacabil al pacii.
Între timp, forțele armate ucrainene își extindeau capacitățile de luptă atacand republicile separatiste in pofida dispozitiilor tratatului de la Minsk.

Având în vedere presupusa cooptare banderistă a politicii ucrainene, un război nazist de agresiune împotriva Donbasului incepuse inca din februarie și era de imaginat în viitorul apropiat si unul impotriva Crimeii.

Planul inițial de campanie al Rusiei, pregătit în cea mai mare securitate operațională a fost menit să șocheze Occidentul, infatisand-ul cu un fapt împlinit care a demonstrat superioritatea militară rusă. Într-adevăr, după cum s-a menționat, fiecare acțiune majoră a Rusiei – de la atacul inițial la coloana sa de la Kiev până la bombardamentul său pedepsitor în Donbas – este menită să convingă Occidentul că înarmarea Ucrainei este inutilă si contraproductiva.

Pe termen lung, Putin a prevazut aproape sigur o confruntare cu Occidentul, una care să distrugă NATO și să asigure poziția strategică pe termen lung a Rusiei în Eurasia europeană. Ucraina urma să se pregătească pentru această confruntare.
Prin încorporarea Belarusului și Ucrainei într-un imperiu rus revitalizat, Putin ar extinde populația Rusiei cu peste o treime și produsul intern brut (PIB) cu o șeptime.

O confruntare pe termen lung cu NATO asupra Ucrainei ar schimba însă calculele occidentale, care nu vor sa priceapă reziliența Rusiei care poate câștiga un război de mai mulți ani asa cum a mai facut-o si in trecut.
Conform comunicatului Băncii Centrale a Rusiei, costurile economice ale războiului nu vor fi resimțite în Rusia decât în toamnă sau la începutul iernii, când rezervele valutare ale Rusiei ar trebui sa sece, dar cum Rusia nu poate folosi valuta fiind sanctionată si având enorme rezerve naturale energetice si mineraliere nu va fi afectata decât superficial.

Sprijinind ferm si fățiș Ucraina, NATO și-a împletit efectiv coeziunea alianței cu soarta Ucrainei si Occidentul ar trebui să livreze acum mai mult material – mult mai mult și mult mai repede – dacă Ucraina dorește să alunge Rusia înapoi în următorul an.
În absența informațiilor si ajutoarelor masive primite de la NATO și a sprijinului militar și financiar, Ucraina s-ar fi prăbușit inca din februarie.

Nationalismul de dreapta european, sceptic față de NATO și UE, este deja o forță puternică, favorabilă Rusiei.

Fidesz din Ungaria este pur și simplu varianta sa cea mai puternică și în mod explicit pro-Kremlin. Polonia, România și Bulgaria experimenteaza cu toții strategii în activitatea de extremă dreaptă anti-NATO. Serbia ar valorifica situatia, făcând să absoarbă partea sârbă a Bosniei.

NATO vest-european care cere concesii de la Ucraina pentru pace ar distruge Alianța Atlantică. Cel puțin dac nu l-ar distruge, NATO ar reveni la granițele sale din 1991, incluzând potențial Republica Cehă și Germania „de est”.

A lăsa NATO să se dizolve în acest mod ar distruge o politică anti-chineză. Ar crește puterea chineză, ar exclude prezența americană sau aliată în Orientul Mijlociu. Și s-ar evita orice presiune economică pe termen lung împotriva Chinei.

Europenii de Vest n-ar fi deloc dispuși să-și ipotecheze viabilitatea economică pe speranța unei victorii americane în Indo-Pacific.
După Conferința Partidului Comunist Chinez (PCC), sprijinul lui Xi Jinping va deveni mai public.

Statele Unite au două căi în față de urmat. Fie asigură moralul NATO și angajamentul său continu[ – ajutând Ucraina in această fază dificilă de luptă cat și oferind Ucrainei sprijinul de care are nevoie pentru a alunga Rusia de pe teritoriul său – sau, isi plănuiește în mod activ un rol global mult mai mic, limitat la zna Indo-Pacifica și acceptă o pace separată cu Rusia.

Această din urmă opțiune, față de cei care doresc ca SUA să abandoneze Europa en gros și să se concentreze în întregime pe Indo-Pacific, este mult prea riscantă. Caci Statele Unite nu pot face presiuni economice pe China fără sprijin european. Nici nu poate opri multilateralismul chinez în Africa, Orientul Mijlociu și Mediterana.

Prăbușirea sistemului de alianță euroatlantic ar declanșa o realiniere echivalentă în Orientul Mijlociu, cedând practic dominația eurasiatică unei coaliții multilateraliste chino-ruso-iraniene.
Astfel, prima opțiune este singura opțiune viabilă pentru Statele Unite, care ar trebui, cu orice preț, să mențină Ucraina în luptă pana la ultimul ucrainian.

Aceasta nu este doar o problemă a livrărilor de arme, deși SUA ar trebui să-și extindă și să-și modernizeze complexul militar-industrial suficient pentru a-i servi drept arsenal.
NATO vest-european nu isi permite să spargă rândurile. Mai degrabă, alianta euroatlantica trebuie să ajute să-și asume povara imensa a apărării europene – nu cu fiii și fiicele lor, ci cu industriile lor de apărare, in conditiile grele ale intrarii rapide si adanci intr-o puternca criza economica.

Reuniunea NATO de la Madrid a fost o ocazie excelentă de a da această hotărâre, dar
se pare ca disperarea de a-și pierde rolul hegemonic global va impinge SUA sa riște mai mult decât poate produce, iar daca statele europene membre ale NATO nu au nici ele forța de a decide lucid și realist, atunci hotărârea va putea fi dezastruoasa la nivel global.

SURSE:

Publicitate

30/06/2022 Posted by | ANALIZE | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

1810-1812: OCUPAȚIA RUSEASCĂ A BUCUREȘTIULUI

Foto: https://ro.wikipedia.org – Principatele Moldova și Țara Românească în 1786, hartă italiană de G. Pittori, după geograful Giovanni Antonio Rizzi Zanoni.

Ocupația rusească a Bucureștiului de acum două secole

După victoria de la Stănilești din 1711 asupra Rusiei, Turcia a intrat în declin, iar valoarea politică și strategică a Principatelor, a făcut ca Moscova să fie tot mai interesată de aceste teritorii.

Prima interferare a Rusiei în raporturile Principatelor cu Poarta Otomană s-a produs în secolul al XVIII-lea, odată cu semnarea tratatului de la Kuciuk-Kainargi la 10 iulie 1774 în urma căruia Rusia devenea garant al autonomiei românești.

Țările române devin, la sfârșitul secolului al XVIII-lea, cheia întregii politici a Rusiei în sud-estul Europei, iar consulatele deschise în Principate, după 1774 jucau un rol important în aplicarea acestei politici.

Alexandru I, țar al Imperiului Rus 1801-1825

În 1806, armata lui Alexandru I ocupa Principatele Române pentru a pregăti războiul împotriva Porții Otomane.

A urmat armistițiul de la Slobozia, din 24 august 1807, în fapt un răgaz pentru Rusia de a pregăti o nouă ofensivă împotriva turcilor.

În 1808, la Erfurt, Napoleon accepta ca „Finlanda, Țara Românească și Moldova să facă parte din Imperiul rus.

Din anul 1809, țara se găsea sub conducerea generalului rus Engeihardt (foto).

Anexarea forțată a Principatelor în 1810 de către Rusia, n-a fost recunoscută de Franța, Austria, Imperiul Otoman și Anglia, chiar dacă Rusia, în timpul negocierilor cu Austria, din 1810, a cerut, nici mai mult, nici mai puțin, „Valahia, Moldova și Basarabia”.

Tot în cursul aceluiași an, Rusia a cerut Porții un tratat de pace în care „Principatele Moldova, Valahia Mare și Mică și Basarabia se alipesc pe veci Imperiului rus, cu orașele, cetățile și satele, cu locuitorii acestora și cu averea lor”.

Cronicarul Zilotu Românul, a făcut în lucrarea intitulată „Ultima cronică din epoca fanariotă” următoarea relatare:

„Într-o vinere, la 9 ceasuri dimineața, și-a făcut intrarea triumfală prin Podul Belicului (azi Șerban-Vodă).

Iată traseul urmat de armata imperială rusă ‘De la barieră și până la Mitropole, de aici și până la casele lui Faca de lângă biserica Sf. Apostoli, de pe malul Dâmboviței, unde se pregătea cartierul comandantului general, erau ridicate niște arcuri de triumf făcute din verdeață de brad, lauri și stejar.

Sute de stegulețe și alte podoabe erau atârnate de arcurile de triumf. Din revărsatul zorilor, oastea rusească era înșiruită de o parte și de alta a podului.

În curtea Mitropoliei de la poartă și până la ușa bisericii stăteau înșiruiți toți preoții din București, îmbrăcați în sfintele odăjdii. În biserică erau generalii și demnitarii ruși înaltul cler cu exarhul Gavriil și cu mitropolitul Ignatie și divanul țării. Spre ușa bisericii și-n tindă stăteau boierii mai mici.

Hronograf, Dionisie Eclesiarhul

Generalul Dionisie Eclesiarhul și N. Kamenski era însoțit de 30 de generali, 200 de ofițeri, 800 de dragoni, în strălucitoarele lor haine.

De asemenea erau și 500 de prizonieri, un mare număr de tunuri și alte materiale de război capturate de la turci.

După ce contele N. Kamenski (foto) cu generalii lui intrară în biserică, restul alaiului s-a înșiruit de-a lungul uliței ce duce la Filaret.

Exarhul Gavriil a săvârșit o scurtă slujbă religioasă, iar mitropolitul Ignatie, om foarte învățat grec de obârșie, rosti în limba franceză o cuvântare prin care aduse mulțumiri oastei rusești.

Pe urmă alaiul a mers în casele lui Faca, unde s-a dat de către Divan un mare prânz în cinstea căpeteniilor oastei rusești. Seara s-a dansat și s-a iluminat orașul.’

Deși Kamenski ”mânca puțin, dormea puțin, șirul sărbătorilor a durat o lună’, ceea ce echivalează cu o adevărată jefuire organizată a capitalei Țării Românești.

De altfel generalul N. Kamenski într-un raport înaintat țarului Alexandru consemnează ”puțina iubire de care se bucură din partea poporului”, care-i privea ca pe niște ocupanți; în același raport se menționează ‘starea de slăbiciune a principatelor, a sărăciei până la sleire a acestora

După scurgerea acestei luni de petreceri lucrurile s-au mai liniștit: comandantul armatei rusești a transmis ministrului rus de externe dorința sa de a ”se începe tratativele de pace”.

El argumenta aceasta prin faptul că ‘războiul a ținut prea mult, am câștigat cinci cetăți mari, 30 mici, am câștigat trei biruințe, dar am pierdut 23 de generali, 500 de ofițeri, 20 000 de morți, 60 000 de răniți. S-au cheltuit sute de milioane de ruble’.”

Cu toate acestea țarul rus Alexandru nu a fost de acord cu încheierea păcii. Războiul a mai durat un an și cinci luni. Comandantul armatei ruseși „s-a îmbolnăvit de lingoare” și a murit.

A fost înlocuit de generalul Kutuzov (foto). Abia pe 28 mai 1812, s-a încheiat pacea, chiar în orașul București, la hanul lui Manuc.

Cu acest prilej, pentru Principate, cea mai importantă decizie a fost încorporarea Basarabiei, adică a ținutului dintre Prut și Nistru, la Rusia.

 „Moldova a pierdut cea mai roditoare parte a sa si peste un milion de locuitori.” 

Considerat vinovat că a acceptat aceasta, un dragoman turc (care primise o sumă de bani) a fost decapitat din ordinul sultanului.

Turcia încălcase o străveche înțelegere făcută cu Alexandru cel Bun (1430-1432), prin care se obliga să nu cedeze pământul moldovenesc.

În schimb generalul Kutuzov, a fost înnobilat, devenind „prinț rus”, deoarece l-a învins ulterior, în cursul aceleiași an pe împăratul Napoleon, în încercarea sa de a cuceri Moscova. Pe 27 august 1812, Ioan Caragea (1812-1818), a fost înscăunat domnitor al Munteniei, fiind numit de Turcia, pentru șapte ani.

Surse:

„Ocupația rusească asupra Bucureștiului de acum două sute de ani”, de Gabriel Ciotoran, „București, Materiale de Istorie și Muzeografie vol. XXIV”, pag. 195, editat de Muzeul Municipiului București, 2010.

https://historia.ro/principatele-romane-scapa-de-turci

04/06/2022 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , | Lasă un comentariu

PROPAGANDĂ ȘI DEZINFORMARE: Rusia pretinde că ar avea dreptul la teritoriile care au făcut parte din fosta Uniune Sovietică

Foto: Comunitatea rusă sărbătorește Ziua Victoriei (victoria URSS asupra Germaniei naziste în al Doilea Război Mondial) în satul San Vicente del Raspeig din Alicante, Spania, la statuia lui Iuri Gagarin.

DEZINFORMARE: Rusia are dreptul la teritoriile care au făcut parte din fosta URSS

Potrivit unei narațiuni false promovate de portavocea Kremlinului, publicația Sputnik, Rusia are dreptul la teritoriile pierdute în urma destrămării URSS, relatează https://www.veridica.ro.

Această pretenție a fost publicată în timp ce Rusia a masat la frontiera cu Ucraina militari și echipamente, fapt ce a provocat legitima îngrijorare a comunității internaționale.

ȘTIRE: „…Rusia nu-și mai poate permite ambiguități, lipsa unor înțelegeri, reticențe – noile amenințări, chiar dacă sunt o continuare a celor existente, necesită niște reacții dure.

Așa cum a declarat suficient de clar președintele Putin în cadrul reuniunii colegiului Ministerului Apărării:

Ei cred că noi nu observăm amenințările? Sau cred că noi vom asista pasiv la crearea unor noi amenințări pentru Rusia? În asta constă toată problema – nu avem unde să ne mișcăm în continuare – iată care este problema”…

Nu doar suntem un succesor și urmașul Rusiei istorice în toate formele și etapele ei (de la Rusia Kieveană, până la URSS), dar anume noi suntem această Rusie. Și în această calitate noi trasăm în fața adversarului nostru istoric, așa-numitul Occident, o linie roșie concretă.

În acest fel dăm de înțeles că nu avem de gând să cedăm sau să ne retragem – nici după Brest, nici de la Nipru, pierdut temporar.

După publicarea proiectelor de acorduri s-a declanșat un nou tam-tam despre planurile lui Putin de a reface URSS – însă noi nu avem nevoie de reanimarea a ceea ce a murit, vrem să construim ceva nou. Însă pe aceleași teritorii, care sunt parte a lumii ruse, a influenței ruse, a spațiului rusesc.

Decesul URSS nu a fost în stare să anuleze și nu a anulat acest fapt – acum doar îl aducem la cunoștința întregii lumi…

Slăbirea generală și criza Occidentului, eșecul proiectului lui global – adică atlantiștii, pur și simplu, nu mai dispun de suficiente forțe pentru a menține în sfera lor de influență teritoriile străine, nu pot să transforme frontiera temporară între Vest și Rusia în una permanentă…

Acum Putin i-a înaintat Occidentului o condiție simplă – să recunoască nu doar dreptul Rusiei la existență și siguranță, dar și dreptul nostru la un viitor.

Acest lucru va fi imposibil fără refacerea cel puțin a unității geopolitice a Rusiei istorice – iar contracararea la care recurge Occidentul nu reprezintă altceva decât o amenințare pentru însăși existența noastră…”

Realitatea

NARAȚIUNI: 

1. Rusia are dreptul la teritoriile pierdute în urma destrămării URSS.

2. Fostele republici fac parte din lumea rusă, iar dispariția URSS nu a anulat dreptul asupra lor.

3. Occidentul amenință existența Rusiei.

4. Occidentul este în criză și proiectul lui global – un eșec.

CONTEXT: Rusia a masat la frontiera cu Ucraina forțe semnificative, fapt ce a provocat îngrijorarea comunității internaționale.

Pe fundalul acestei impresionante desfășurări de trupe și a pericolului unui atac asupra Ucrainei, președintele rus Vladimir Putin a declarat că va obliga Occidentul și NATO să respecte „liniile roșii” și cere garanții de securitate de la SUA.

În opinia lui Vladimir Putin, care se află la guvernare de peste 20 de ani, „destrămarea URSS a fost cea mai mare catastrofă geopolitică” a secolului XX.

În pofida legăturilor care au rămas după prăbușirea URSS, Kremlinul nu a reușit să mențină relații calitative, bazate pe principiul egalității și respectului reciproc cu fostele republicii sovietice, dar mai degrabă s-a impus prin relații de dominație, șantaj economic și energetic, embargouri, amenințări, alimentarea forțelor secesioniste și chiar conflicte armate.

Acestea s-au intensificat mai ales în contextul apropierii fostelor republici sovietice de Uniunea Europeană.

Anexarea Crimeii, în 2014, și războiul din Donbas, au fost provocate de Federația Rusă după ce populația din Ucraina a manifestat masiv împotriva președintelui Victor Ianukovci, care a refuzat să semneze Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană.

NationStates | Dispatch | Map of the Novorussian Republic and key data

Ocuparea peninsulei Crimeea și crearea celor două republici separatiste din Estul Ucrainei face parte din proiectul Novorosia (vezi harta), care presupunea extinderea până la Odesa și la frontiera cu Republica Moldova (inclusiv Transnistria).

După evenimentele din Ucraina, Statele Baltice au exprimat temeri privind o nouă ocupație rusă.

Anterior, în 2008, în Georgia, care are două republici separatiste pe teritoriul său, Osetia și Abhazia, a avut loc razboiul ruso-georgian, când trupele ruse au ajuns aproape de capitala Tbilisi.

Iar Republica Moldova, de 30 de ani, se confruntă cu un conflict înghețat în regiunea transnistreaznă, regimul separatist de la Tiraspol fiind susținut politic și financiar de Kremlin, care are inclusiv forțe armate în zonă în ciuda cererilor repetate ale Chișinăului ca acestea să fie retrase.

Acțiunile de la frontiera cu Ucraina și declarațiile președintelui rus vin pe fundalul căderiii ratingului lui Vladimir Putin și al partidului său de la guvernare, în condițiile în care opoziția din Rusia a fost eliminată, presa incomodă închisă sau declarată „agent străin”, la fel ca și organizațiile din societatea civilă.

OBIECTIV: Narațiunile au scopul să sublinieze apartenența fostelor republici la spațiul și lumea rusă și dreptul Rusiei asupra acestor teritorii.

DE CE SUNT FALSE ACESTEA: Apartenența de secole a țărilor din fosta URSS la lumea rusă și istoria comună la care face referire autorul sunt rezultatul expansionismului rusesc, fiind vorba de popoare diferite și teritorii invadate și ocupate în care puterea ocupantă a căutat să își impună limba și cultura.

Este așadar o falsă apartenență, folosită pentru a justifica interesele politice și de dominație ale Federației Ruse.

Narațiunile de acest gen se înscriu în eforturile Kremlinui de menținere a influenței sale în fostele state care s-au desprins de URSS în urmă cu 30 de ani. URSS a fost un stat totalitar, care a inclus cu forța teritorii în componența sa.

În ceea ce privește povestea cu dreptul Rusiei la aceste teritorii care ar fi parte a lumii ruse și a spațiului rusesc și că dispariția URSS nu a anulat acest fapt, aceasta este o dezinformare.

Declarațiile de independență ale fostelor republici sovietice, în 1991, suveranitatea și integritatea lor teritorială, au fost recunoscute de Federația Rusă și de comunitatea internațională (ONU).

Așa zisa amenințare a Occidentului „pentru însăși existența” Rusiei, de asemenea este una falsă.

Nicio țară din Ocident și NATO nu a atacat și nu intenționează să atace Federația Rusă. Dimpotrivă, Rusia a atacat Ucraina în 2014 și Georgia în 2008, iar cererile acestora de a adera la NATO s-au intensificat anume în acest context.

27/01/2022 Posted by | ANALIZE | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: