Vecinii noştri dragi….ucrainenii

BUNII NOSTRI VECINI… UCRAINENII

 

1. In 1918 au dorit anexarea Basarabiei si doar prezenta militara a românilor a forțat retragerea acestei cereri;

2.  în 1945 au dorit anexarea Basarabiei si doar presiunea lui Stalin a forțat eliminarea acestei pretenții;

3.  în 1992 au participat cu trupe la războiul de pe Nistru, alături de trupele ruse împotriva celor românești, pentru a desprinde regiunea transnistreana, pe care si-o doreau atât de mult pentru ei;

4.  din 1992 până în prezent au fost parte activa din formatul de negociere pentru regiunea transnistreana;

5. în mod permanent au susținut poziția Rusiei si au făcut tot ceea ce este posibil ca negocierile sa fie formale si sa eșueze;

6. cea mai mare parte a mafiei ce a condus Republica Moldova după 1991 este reprezentata de ucraineni si nu de ruși; aceștia aveau rolul clar dat de la Kiev ca Republica Moldova sa eșueze pe toate planurile; cei care au condus regiunea transnistreana, care promovează separatismul la Bălti, Cahul si Găgăuzia sunt ucraineni şi nu ruși; ucrainenii au dus o politica de distrugere a identității românești din teritoriile ocupate, mai dura chiar decât Stalin în restul imperiului;

7.  in mod arbitrar, Ucraina deține următoarele teritorii românești: patru cincimi din Maramureșul istoric (ținuturile Apsei de Sus si de Jos, Barjavei, Izvoarele Tisei), nordul Bucovinei istorice, Bugeacul (Ismail, Cetatea Alba), Insula Șerpilor, cu toate dăruite lor de foștii sovietici

8. timp ce câțiva ani ne-am certat pe la Haga, iar acum ei sunt foarte suparăți pe noi pentru pierderea platformei continentale;

9.  una din problemele principale ce sta în calea reunirii celor doua state românești este tocmai Ucraina, ce manifesta o opoziție mai mare chiar decât Rusia;

10. ea vede în aceasta reunire eventuale pretenții teritoriale ale tarii noastre asupra teritoriului ucrainean

11. prima măsura luata de “europeniștii ucraineni” a fost aceea de a interzice limbile regionale, inclusiv limba română

12. Crimeea nu a aparținut niciodată Ucrainei, iar ucrainenii sunt minoritari acolo; ea a fost dăruita în semn de prietenie de către Nikita Hrușciov în perioada sovietica, un gest mai mult formal si niciodată efectiv;

13.  În Crimeea prezenta ucraineana era mai mult formala. Putin vrea de fapt înapoi ceea ce îi aparține, adică bunurile pe care le avea înainte de căsătorie. Cererea Rusiei este una normala (din perspectiva dreptului istoric si nu cel internațional) din moment ce aceasta era un inel de nunta.

14. sper ca nu ați uitat cazurile Canalul Bastroe si nava Rostok.

     

     Este interesant sa vezi ca român, ca întreaga noastră clasa politica si toți conducătorii noștri fraternizează azi cu clasa politica ucraineană fără să vadă ca Ucraina ţine azi între granițele ei teritorii românești care totalizează încă o Republică Moldova pe care ea, Ucraina, o ocupă în mod nejustificat.

    Oare de ce nu sufla politicienii noștri români nici o vorbulița despre aceste teritorii?

     Ucraina ar trebui să se mute la ea acasă, iar
    noi ar trebui să fim mai hotărâti cu cei care ne umilesc.

 

 

Sursa: Facebook – Meritocratia

Publicitate

Ar trebui sa ii plângem pe ucraineni ?

 

 

 

 

Există în ultimele zile o sensibilitate deosebită faţă de Ucraina, dupa ce Rusia a invadat Crimeea, pe care acum o stăpâneşte.

Aparent, am fi în pragul unui război rece, iar Rusia nu doreşte să bată înapoi.

Pentru România, o Ucraină democratică, cel puţin la nivelul ţării noastre, ar fi perfectă, dar e posibil oare acest lucru?

Iată câteva motive pentru care noi, românii, cu siguranţă nu trebuie să îi plângem prea mult pe ucraineni (sau să fim ultimii care facem acest lucru):

 

– în 1918 au dorit anexarea Basarabiei şi doar prezenţa militară a românilor a forţat retragerea acestei cereri;

– în 1945 au dorit anexarea Basarabiei şi doar presiunea lui Stalin a forţat eliminarea acestei pretenţii;

– în 1992 au participat cu trupe la războiul de pe Nistru, alături de trupele ruse împotriva celor româneşti, pentru a desprinde regiunea transnistreană, pe care şi-o doreau atât de mult pentru ei;

– din 1992 până în prezent au fost parte activă din formatul de negociere pentru regiunea transnistreană; în mod permanent au susţinut poziţia Rusiei şi au făcut tot ceea ce este posibil ca negocierele să fie formale şi să eşueze;

– cea mai mare parte a mafiei ce a condus Republica Moldova după 1991 este reprezentată de ucraineni şi nu de ruşi; aceştia aveau rolul clar dat de la Kiev ca Republica Moldova să eşueze pe toate planurile;

– cei care au condus regiunea transnistreană, care promovează separatismul la Bălţi, Cahul şi Găgăuzia sunt ucraineni şi nu ruşi;

– ucrainenii au dus o politică de distrugere a identităţii româneşti din teritoriile ocupate, mai dură chiar decât Stalin în restul imperiului;

– Ucraina a preluat Insula Şerpilor, pământ românesc ce niciodată nu i-a aparţinut; timp ce câţiva ani ne-am certat pe la Haga, iar acum ei sunt foarte supăraţi pe noi pentru pierderea platformei continentale;

– una din problemele principale ce stă în calea reunirii celor două state româneşti este tocmai Ucraina, ce manifestă o opoziţie mai mare chiar decât Rusia; ea vede în această reunire eventuale pretenţii teritoriale ale ţării noastre asupra teritoriului ucrainean;

– prima măsură luată de “europeniştii ucrainieni” a fost aceea de a interzice limbile regionale, inclusiv limba română; tare mă tem că poporul a vrut ceva şi va obţine altceva;

– Crimeea nu a aparţinut niciodată Ucrainei, iar aceştia sunt minoritari acolo; ea a fost dăruită în semn de prietenie de către Rusia în perioada sovietică, un gest mai mult formal şi niciodată efectiv; cererea Rusiei este una normală (din perspectiva dreptului istoric şi nu cel internaţional) din moment ce aceasta era un inel de nuntă; voi face o analogie uşor forţată – e ca atunci când Ardealul era la Unguri.

De Lulea Marius Dorin – Adevarul

ZIUA UNIRII BUCOVINEI CU TARA MAMA – ROMANIA

Foto: Harta etnica a Bucovinei 1910 ( Foaia Nationala)

 

Pe 28 noiembrie este ziua Unirii Bucovinei cu Romania!

Bucovina a fost a doua provincie care s-a unit cu Țara-Mamă. Acum 95 de ani, la 28 Noiembrie 1918, a avut loc proclamarea unirii Bucovinei cu România, moment istoric important în făurirea statului naţional unitar român, alături de unirea anterioară Basarabiei – la 27 Martie – şi de unirea ulterioară a Transilvaniei, la 1 Decembrie 1918.

În vara anului 1917, deputaţii ucraineni din Parlamentul de la Viena au susţinut încorporarea Galiţiei, Bucovinei şi Rusiei subcarpatice într-o provincie autonomă, în cadrul unui stat federal. Alte forţe pro-ruse căutau înfiinţarea Carpatorusiei, care ar fi urmat să cuprindă şi o parte importantă din Bucovina. Mai mult, circulau voci filoruse care revendicau Moldova întreagă.

La tratativele de la Brest-Litovsk din noiembrie 1917, Rada ucraineană a cerut Galiţia, Bucovina şi Carpatorusia, care ar fi urmat să fie unite în Ucraina de vest. Printr-un tratat secret, Puterile Centrale au făcut importante concesii Ucrainei, în schimbul furnizării unor cantităţi uriaşe de grâu şi alte alimente.

Din acest motiv s-a spus că „Bucovina a fost vândută de Austria pe mâncare”, după ce fusese cumpărată de la otomani în 1775. Mai mult decât atât, prin Pacea de la Bucuresti, Ţinutul Hotinului intra oficial în componenţa Bucovinei împreună cu o parte din judetul Dorohoi şi Dornele româneşti până la Brosteni.

La 3/16 octombrie , împăratul habsburg proclama federalizarea Imperiului, însă fără să recunoască şi drepturile românilor. Naşterea statelor naţionale era iminentă, însă situaţia românilor din Imperiu continua să fie foarte incertă.

În aceste condiţii, adunarea românilor emigraţi din Austro-Ungaria se reunea la Iaşi şi adopta o rezoluţie prin care respingea federalizarea şi declara hotărârea românilor de a lupta pentru întregirea neamului sub un singur stat unitar.

La  19 octombrie 1918  Ucraina îşi proclama independenţa. Noul stat naţional proclamat la Liov pretindea  şi Bucovina nord-estică, cu oraşele Cernăuţi, Storojineţ şi Siret. Proclamaţia de la Liov a produs un val de îngrijorare în rândurile românilor bucovineni. Eforturile lor unioniste trebuiau intensificate, altfel riscau să intre în componenţa Ucrainei.

În acest sens, la 22 octombrie a apărut la Cernăuţi ziarul „Glasul Bucovinei ”, sub conducerea lui Sextil Puscariu , în care fruntaşii bucovineni publică editorialul „Ce vrem?”, un veritabil document – programatic  pentru românii din Bucovina.

In decursul lunii noiembrie 1918, la sfârșitul Primului Razboi Mondial, în timp ce Austro-Ungaria  se recunoaște înfrântă pe data de 3 noiembrie, romanii si ucrainenii din Ducatul Bucovinei  revendică simultan unirea ținuturilor unde erau majoritari, cu Regatul Romaniei și, respectiv, cu nou proclamata Republica Populara Vest-Ucraineana  , frontiera fiind în negociere deoarece ambele comunități revendicau orașe importante precumCernauti,Radauti sau Siret.

Pe 12/25 octombrie 1918, la Cernăuți a fost înființat Comitetul Regional Ucrainean, avându-l președinte pe Omelian popowicz, cu scopul de a reprezenta Bucovina în Rada Nationala Ucraineana .

Pe 19 octombrie/1 noiembrie 1918, la Liov, in Galitia  , Rada Națională Ucraineană a proclamat Republica Populara a Ucrainei Occidentale  Noul stat revendica și partea de nord-vest a Bucovinei, cu orașele Cernăuți,  Storojinet  și Siret.

 

În replică, pe 14/27 octombrie 1918, la inițiativa lui Sextil Puscariu , la Cernăuți a fost convocată o adunare națională română numită „Adunarea Constituantă”, care, sub președinția fruntașului Dionisie Bejan , a ales un Consiliu Național format din 50 de membri din toate județele și păturile sociale, avându-l în frunte pe Iancu Flondor , care a hotărât “unirea Bucovinei cu celelalte ţări româneşti într-un stat national independent”.

 

Pe 21 octombrie/3 noiembrie, Comitetul Regional Ucrainean a organizat o amplă adunare publică la Cernăuți care a cerut ca Bucovina să fie alipită Ucrainei și, pe 24 octombrie/6 noiembrie, a preluat „de facto” puterea în partea de nord a Bucovinei, inclusiv în orașul Cernăuți, în timp de „de jure” Bucovina era încă sub autoritatea guvernatorului austriac Joseph Etzdorf .

 

La 24 octombrie/6 noiembrie 1918, comisarii naționali ucrainean Omelian Popowicz și român Aurel Onciul, primul ales de Comitetul Regional Ucrainean, al doilea auto-proclamat, au semnat un acord cu privire la împărțirea Bucovinei, deși Onciul nu era împuternicit în acest sens de Consiliul Național Român din Bucovina.

Guvernul ucrainean a dispus ocuparea Palatului administrativ din Cernăuți de către milițiile ucrainene, iar reprezentanții Radei Naționale Ucrainene l-au somat pe guvernatorul austriac Joseph Etzdorf să le predea puterea administrativă în teritoriile ucrainene din Bucovina, precum și în orașul Cernăuți.

Guvernatorul a cedat în fața forței și a semnat un proces-verbal prin care trecea puterea administrativă în Bucovina către Omelian Popowicz și Aurel Onciul, iar Popowicz a fost ales președinte al părții ucrainene a Bucovinei.

 Concomitent, Rada de la Liov a declarat mobilizarea legiunii ucrainene, încercând să ajungă la o împărţire a Bucovinei cu România.

Mai mult, administraţia austriacă a predat puterea asupra Bucovinei reprezentanţilor Radei şi deputatului român Aurel Onciul , favorabil menţinerii status-quo-ului, dar care nu avea niciun mandat din partea Consiliului Naţional Român să negocieze în numele românilor.

Cu toate acestea, austriecii au considerat că acesta este reprezentant al românilor şi au predat puterea ucrainenilor. Din acest moment, ucraineni au trecut nestingheriţi la jefuirea fostelor administraţii imperiale. Ei nu recunoşteau dreptul istoric al românilor din Bucovina şi se luptau pentru o Ucraină Mare, care să se întindă de la Carpaţi până în Caucaz.

Naţionaliştii ucrainieni şi revoluţionarii bolşevici au creat o stare de haos şi anarhie. Soldaţii ucraineni întorşi de pe front terorizau populaţia iar în mai multe centre din Bucovina se formaseră grupuri militare ale legiunii ucrainene. În aceste condiţii, Consiliul Naţional a decis să ceara intrarea armatei române în Bucovina.

Astfel, la 9 Noiembrie 1918, Divizia a 8-a romana, condusă de generalul Iacob Zadic, intră în Bucovina,„pentru a ocroti viața, avutul și libertatea locuitorilor de orice neam și credință împotriva bandelor de criminali care au început opera lor de distrugere”iar două zile mai târziu trupele române sunt în Cernăuţi, rezervându-li-se o primire entuziastă.

De acolo, ele ajung până la vechea graniţă a Bucovinei de la Ceremuş, Colacin şi Nistru.

La 11 Noiembrie 1918 a avut loc un schimb de telegrame între Consiliul Naţional şi Regele Ferdinand privind eliberarea Bucovinei.

Consiliul votează a doua zi “Legea fundamentală din 12 Noiembrie 1918 asupra puterilor Ţării Bucovina”, prin care îşi asumă întreaga putere în acest tinut romanesc.

Consiliul Naţional, completat cu 12 fruntaşi dintre refugiaţii bucovineni, hotărăşte convocarea, la 28 Noiembrie 1918, a Congresului General al Bucovinei pentru “stabilirea raportului politic al Bucovinei faţă de Regatul Român”.

Congresul general al Bucovinei s-a desfăşurat la 18/28 noiembrie 1918 la Cernăuţi, în Sala Sinodală a Palatului Mitropolitan. Mii de locuitori din toate colţurile provinciei au venit la Cernauti să participe la marele eveniment. Au participat reprezentanţi ai naţionalităţilor conlocuitoare (români, polonezi, ruteni, germani).

În fruntea adunării s-au aflat Iancu Flondor, Dionisie Bejan si Ion Nistor.

La propunerea lui Flondor, Congresul a votat cu majoritate zdrobitoare de voturi, cu sprijinul majorității reprezentanților  germani si polonezi,„Unirea necondiţionată şi pentru vecie a Bucovinei în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru, cu Regatul României”.

 

Declaraţia de Unire a Bucovinei cu România, la 15/28 noiembrie 1918

„Congresul General al Bucovinei întrunit azi, joi în 15/28 noiembrie 1918 în sala sinodală din Cernăuţi, consideră că: de la fundarea Principatelor Române, Bucovina, care cuprinde vechile ţinuturi ale Sucevei şi Cernăuţilor, a făcut pururea parte din Moldova, care în jurul ei s-a închegat ca stat; că în cuprinsul hotarelor acestei ţări se găseşte vechiul scaun de domnie de la Suceava, gropniţele domneşti de la Rădăuţi, Putna şi Suceviţa, precum şi multe alte urme şi amintiri scumpe din trecutul Moldovei; că fii acestei ţări, umăr la umăr cu fraţii lor din Moldova şi sub conducerea aceloraşi domnitori au apărat de-a lungul veacurilor fiinţa neamului lor împotriva tuturor încălcărilor din afară şi a cotropirei păgâne; că în 1774 prin vicleşug Bucovina a fost smulsă din trupul Moldovei şi cu de-a sila alipită coroanei habsburgilor; că 144 de ani poporul bucovinean a îndurat suferinţele unei ocârmuiri străine, care îi nesocotea drepturile naţionale şi care prin strâmbătăţi şi persecuţii căuta să-şi înstrăineze firea şi să-l învrăjbească cu celelalte neamuri cu cari el voieşte să trăiască ca frate; că în scurgerea de 144 de ani bucovinenii au luptat ca nişte mucenici pe toate câmpurile de bătaie din Europa sub steag străin pentru menţinerea, slava şi mărirea asupritorilor lor şi că ei drept răsplată aveau să îndure micşorarea drepturilor moştenite, isgonirea limbei lor din viata publică, din şcoală şi chiar din biserică; că în acelaşi timp poporul băştinaş a fost împiedicat sistematic de a se folosi de bogăţiile şi izvoarele de câştig ale acestei ţări, şi despoiat în mare parte de vechea sa moştenire; dară că cu toate acestea bucovinenii n-au pierdut nădejdea că ceasul mântuirii, aşteptat cu atâta dor şi suferinţă va sosi, şi că moştenirea lor străbună, tăiată prin graniţe nelegiuite, se va reîntregi prin realipirea Bucovinei la Moldova lui Ştefan, şi că au nutrit vecinic credinţa că marele vis al neamului se va înfăptui prin unirea tuturor ţărilor române dintre Nistru şi Tisa într-un stat naţional unitar; constată că ceasul acesta mare a sunat!

Astăzi, când după sforţări şi jertfe uriaşe din partea României şi a puternicilor şi nobililor ei aliaţi s-a întronat în lume principiile de drept şi umanitate pentru toate neamurile şi când în urma loviturilor zdrobitoare monarchia austro-ungară s-a zguduit din temeliile ei şi s-a prăbuşit, şi toate neamurile încătuşate în cuprinsul ei şi-au câştigat dreptul de liberă hotărâre de sine, cel dintâiu gând al Bucovinei desrobite se îndreaptă către regatul României, de care întotdeauna am legat nădejdea desrobirii noastre.

Drept aceea
Noi,
Congresul general al Bucovinei,
întrupând suprema putere a ţării şi fiind investit singur cu puterile legiuitoare,
în numele Suveranităţii naţionale,

Hotărâm:
Unirea necondiţionată şi pentru vecie a Obcinile Bucovinei  în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru, cu regatul României”.

Era al doilea mare moment al Marii Uniri, după ce Basarabia se unise cu tara Mama , Romania, în aprilie. După Cernăuţi, toate privirile românimii se îndreptau către Alba Iulia, unde urma să aibă loc ultimul act din procesul de desăvârşire al României Mari.

 

Surse: Enciclopedia Romaniei, Wikipedia.ro.