CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

TEORIA CONSPIRATIEI. MOARTEA PRESEDINTELUI POLONIEI LECH KACZYNSKI LA SMOLENSK

  

La fel ca si presedintele american John Fitzgerald Kennedy, Lech Kaczynski  incomoda foarte multa lume. Din aceasta cauza nu putini includ atat catastrofa aeriana de la Smolensk cat si moartea lui JFK in categoria asasinatelor politice la comanda.

Se va reorienta politica Varsoviei?

Ideea ca “al doilea Katyn”, cum a inceput sa fie numita catastrofa de la Smolensk, este opera serviciilor secrete ruse si-a facut loc imediat in website-urile conspirationiste si in blogosfera, ba chiar si prin publicatii de nisa.

Toate acestea citeaza “surse din interiorul FSB-ului”, care vorbesc despre un raport adresat de sefii insitutiei din Piata Lubyanka premierului Putin. Fraza cel mai des citata se refera la “succesul operatiei de decapitare a conducerii poloneze”. Intr-adevar, pentru cineva (o persoana sau un grup, nu conteaza) care ar vrea sa lichideze dintr-o singura lovitura conducerea unei tari intregi, cu greu s-ar putea gasi o ocazie mai buna.

 La bordul aparatului Tupolev 154 prabusit in padurea de langa pista aeroportului militar din Smolensk se aflau, impreuna cu presedintele Kaczynski si sotia sa, si cateva figuri de marca ale fostului exil polonez din epoca Razboiului Rece, ministrul de externe Mariusz Kazana, generalul Francziszek Gagor, sef al Marelui Stat Major, generalul Tadeusz Buk, comandantul armatei de uscat, amiralul Andrzej Karweta, seful Marinei Militare poloneze, Aleksander Szczyglo, seful Biroului National de Securitate, Slawomir Skrzypek, guvernatorul Bancii Centrale a Poloniei si multi altii. Marea lor majoritate, rusofobi, pro-americani si eurosceptici, precum presedintele Kaczynski.

Nu putini analisti politici sunt de parere ca disparitia presedintelui conservator va avea drept consecinta o schimbare a politicii externe poloneze, care va deveni favorabila Rusiei. O Rusie care, de la sfirsitul mandatului lui George W. Bush, se afla intr-o evidenta ofensiva… sa-i zicem diplomatica, pentru reconstituirea sferei sale de influenta din Est. Orice ofiter de politie judiciara ar spune ca “mobilul crimei” nu mai trebuie cautat…

Din nou gazele naturale…

Si totusi, mai exista unul… Nu in alta parte decat in cotidianul “The Moscow Times” sta scris negru pe alb ca premierul Vladimir Putin a inceput, de ceva vreme, sa-l “curteze” pe omologul sau polonez Donald Tusk, pe care l-a invitat la ceremonia de comemorare a victimelor masacrului de la Katyn pe care a organizat-o cu putin inaintea tragicelor evenimente de sambata, 10 aprilie. Prietenia aratata de Putin lui Tusk are un pronuntat miros de gaze naturale, considera jurnalista Yulia Latynina.

 Pentru ca in Polonia cea stransa la mijloc de Rusia (furnizor de gaze naturale) si Germania (consumator) s-au descoperit recent importante zacaminte de gaz metan, evaluate la 1,36 miliarde de metri cubi. Din numarul din 8 aprilie al cotidianului “The Wall Street Journal” aflam ca gigantii energetici americani Conoco Phillips, Marathon si Exxon Mobil, ba chiar si canadienii de la Talisman Energy, s-au si repezit sa-si adjudece concesiuni si drepturi de exploatare. Polonia, care este nevoita sa importe 72% din gazul natural pe care il consuma, ar putea deveni astfel independenta din punct de vedere energetic.

Conservatorul – si patriotul – Lech Kaczynski i-ar fi ales cu ochii inchisi pe americani, pentru ca rezervele poloneze de gaze naturale sa nu ajunga in mainile Gazpromului.

Care, dupa cum prea bine se stie, este nu numai jucaria, ci si arma preferata a lui Putin. In schimb, Donald Tusk cel pragmatic (ale carui relatii cu Lech Kaczynski erau chiar mai reci decat cele dintre fostul premier Tariceanu si presedintele Traian Basescu) ar putea accepta “un contract mai avantajos din punct de vedere financiar pentru Polonia”.

Revenind la antagonismul Tusk – Kaczynski, trebuie spus ca in cazul unei ipotetice invazii rusesti (sau poate nu chiar atit de ipotetice, dovada razboiul din Georgia), premierul ar ceda, in timp ce presedintele decedat ar fi decretat mobilizarea generala, conform opiniei mai multor analisti politici polonezi.

Avertisment dat de Putin?

Intentia declarata a presedintelui Kaczynski era de a ajunge la Katyn pentru a comemora – asa cum considera el de cuviinta, nu cum voia Putin – memoria celor aproape 22.000 de ofiteri polonezi asasinati miseleste in urma cu sapte decenii. Discursul pe care intentiona sa-l rosteasca daca ar fi ajuns cu bine la Katyn a fost citit la funeraliile sale, o lume intreaga considerandu-l testamentul sau politic. Multi cred ca ipoteza asasinatului politic cade exact din acest motiv – pentru ca discursul a fost citit si l-a aflat o lume intreaga.

Dar… putea Putin permite asa ceva? Isi putea permite “adevaratul tar al Rusiei” sa fie infruntat de seful unui fost stat vasal? Cei care cred ca “a fost mana FSB-ului” sunt convinsi ca Putin a vrut sa trimita nu doar Poloniei, ci lumii intregi un avertisment: “Nu va puneti cu mine!”. Si ca a reusit.

E de vina elita globalista?

Trebuie spus ca nostalgicii URSS-ului nu sunt singurii care ar fi avut interesul sa-l distruga pe Lech Kaczynski. Presedintele polonez isi facuse destui dusmani si in Vest. Iar aici, lista celor care ar avea de castigat este foarte lunga. Sa amintim ca Polonia este singura tara din UE care nu a fost afectata de recesiune si care nu are (inca!) nevoie de imprumuturi de la FMI pentru a o scoate la capat. Mai mult chiar, presedintele Kaczynski se oferise ca Polonia sa imprumute FMI-ul. Iar voci care acuza FMI-ul ca a orchestrat intrarea Occidentului in criza (sau macar ca a turnat gaz pe foc, adica a agravat criza deja izbucnita) sunt destule.

De exemplu, Mijmir Hampl, viceguvernatorul Bancii Centrale a Cehiei. Neincrederea fratilor Kaczynski in sistemul bancar este de notorietate publica: Jaroslaw, fostul premier si fratele cu 45 de minute mai mare al presedintelui decedat, prefera sa-si tina banii sub saltea, mai degraba decat la vreo banca. Lista celor care ar fi vrut sa scape de Lech Kaczynski ar fi incompleta daca nu ar fi mentionate si companiile medico-farmaceutice.

Intr-o Europa obsedata de gripa aviara si cea porcina, presedintele Kaczynski si-a afirmat in repetate randuri convingerea ca amploarea epidemiilor si pandemiilor din ultimii ani a fost deliberat exagerata de cei care au obtinut castiguri grase din vanzarea vaccinurilor. Iar evolutia epidemiei de gripa porcina, fata de previziunile apocaliptice initiale, a aratat ca avea dreptate.

TU 154, “prajit” cu microunde?

Sa lasam – fara a putea avea pretentia de a fi epuizat – lista celor care ar avea motive sa rasufle usurati ca au scapat de incomodul si incapabilul de compromisuri Lech Kaczynski.  Adica sa lasam intrebarile “Cine?” si “De ce?” pentru a ne ocupa de “Cum?”. Din noianul de ipoteze pe aceasta tema care au invadat Internetul si presa scrisa vom enumera doar doua, pentru ca sunt cele mai plauzibile. Prima ar fi cea a folosirii radiatiei electromagnetice, mai exact a unui fascicul de microunde care a “prajit” aparatura de control a avionului.

Cu un avion care nu mai poate fi controlat si cu aparatura de bord care nu functioneaza, nu este de mirare ca avionul prezidential polonez s-a prabusit “din prima”. Pentru ca, din analiza “cutiilor negre” s-a dovedit ca nu au existat patru incercari nereusite de aterizare, ci numai una singura – cea fatala. Oricat ar parea de incredibil, tehnologia care poate poate incapacita nu doar un aparat de zbor, ci orase intregi exista, si inca nu de ieri – de azi. De astfel de arme cu microunde dispun Statele Unite, Rusia, China, Marea Britanie, Franta si multe alte tari.

 O prima prezentare a armelor cu microunde a aparut inca de acum un deceniu in paginile revistei “New Scientist”. Iar sistemele AESA (Active Electronically Scanned Array Radar) nu sunt foarte greu de construit, fiind derivate, asa cum le arata si numele, din banalele radare de bord. Mai mult chiar, in anul 2008 ziarul “Pravda” scria negru pe alb ca Rusia dispune, in prezent, de cea mai puternica arma electromagnetica vreodata construita.

“Dispozitivul genereaza o putere imensa, de ordinul miliardelor de wati, si totul la niste dimensiuni extreme de reduse pentru un asemenea generator”, se lauda Ghennadi Mesiiat, vicepresedinte al Academiei Ruse si director al Institutului de Fizica Lebedev. Conform Ministerului Apararii de la Varsovia, rusii au testat asemenea arme electromagnetice… in zona Smolensk!

“Lampa lui Ilici” in varianta conspirationista

Dar nici macar nu era nevoie de astfel de echipamente sofisticate pentru ca un avion sa fie “ajutat” sa nu nimereasca pista aeroportului militar din Smolensk, in conditiile unei vizibilitati de cel mult 400 de metri. Acelasi rezultat poate fi obtinut printr-o metoda cu mult mai banala: “umbland” la niste becuri. Ce e drept, nu este vorba de orice becuri, ci de becurile proiectoarelor care marginesc orice pista de aterizare. Si care proiectoare sunt astfel construite incat sa-i indice pilotului daca se afla sau nu pe panta corecta de coborare.

 Departe de a fi hazardata, ipoteza este serios luata in consideratie de procurorii militari polonezi care ancheteaza moartea presedintelui Kaczynski. Intr-un recent interviu acordat agentiei poloneze PAP, colonelul Zbigniew Rzepa declara ca investigheaza aceasta pista. Conform depozitiei unor martori oculari, la putina vreme dupa catastrofa – dar inainte de venirea premierului Putin (numit in fruntea comisiei rusesti de ancheta de insusi presedintele Dimitri Medvedev) la fata locului, becurile din proiectoarele de pe merginea pistei erau schimbate de zor.

Cu unele noi, semn ca in timpul catastrofei (cand mai era si ceata) acestea nu functionau. Faptul ca rusii s-au grabit sa interzica accesul in zona accidentului si sa ridice toate dovezile nu face decat sa alimenteze suspiciunile in acest sens. Ca si cum numirea lui Putin in fruntea comisiei de ancheta nu ar fi fost de ajuns… ori faptul ca anchetatorii rusi s-au antepronuntat, vorbind inca din primele ore de “eroare umana”. Multe dintre cele afirmate atunci au fast dezmintite de fapte. De exemplu, afirmatia ca “pilotul polonez vorbea foarte prost ruseste si nu a putut comunica eficient cu turnul de control”. Comandantul aeronavei prezidentiale, Arkadius Protasiuk, stapanea la perfectie atat engleza cat si rusa.

O premonitie, doua premonitii…

“Eu, cand voi cadea, voi cadea cu avionul, pentru ca altfel nu pot fi doborat”. Afirmatia ii apartine chiar presedintelui Kaczynski si a fost facuta in timpul unui interviu acordat postului de televiziune TVP. Iar postul de televiziune georgian Imedi anticipa, pe data de 13 martie, ca presedintele polonez va muri intr-un accident de avion.

In timpul razboiului ruso-georgian, cand Kaczynski, impreuna cu alti lideri din fosta sfera de influenta sovietica, s-a dus la Tbilisi pentru a-si exprima sustinerea fata de Georgia si presedintele Saakasvili, avionul in care se afla a fost atacat de armata rusa. Coincidenta?

In loc de incheiere

Luni, 26 aprilie 2010, fostul premier Jaroslaw Kaczynski si-a depus candidatura in alegerile prezidentiale programate sa aiba loc pe 20 iunie. Favoritul cursei este actualul presedinte interimar Bronislaw Komorowski, provenit din partidul premierului Donald Tusk, dar nu-i exclus ca rezultatul sa fie surprinzator, sub impactul dramei familiei Kaczynski.

Exista precedente de acest fel: in Olanda, partidul unui politician relativ obscur, Pym Fortuin, a ajuns la guvernare dupa asasinarea liderului in 2002, iar in Romania schimbarea politica din 1996 a avut printre cauze si decesul Seniorului Corneliu Coposu.

Am reprodus articolul:

” Teoria conspiratiei. Moartea presedintelui Kaczynski, inca un asasinat politic?

http://www.ziuaveche.ro/politica-externa/3001

 

 

 

 

 

15/05/2013 Posted by | PRESA INTERNATIONALA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

OPERATIUNEA ULTRASECRETA TISMANA. ASCUNDEREA AURULUI ROMANIEI INAINTEA INVAZIEI SOVIETICE

 

Tezaurul

AUR. OPERAŢIUNEA TISMANA ESTE CONSIDERATĂ UNA DINTRE CELE MAI AMPLE ACTIVITĂŢI SECRETE DIN ISTORIA RECENTĂ.

UNDE AU INCERCAT SA ASCUNDA ROMÂNII TEZAURUL, PENTRU A NU FI JEFUIT DE RUŞI.

200 de tone de aur, reprezentând tezaurul Băncii Naţionale a României, au stat ascunse în 1944-1947, într-o peşteră de la poalele Munţilor Vâlcan, la doi paşi de Mănăstirea Tismana.

Operaţiunea, desfăşurată în mare secret, a avut ca scop protejarea averii naţionale de trupele sovietice care se pregăteau să invadeze ţara.
În oraşul Tismana mai trăiesc astăzi puţini oameni care au apucat timpurile când mănăstirea fusese transformată într-o adevărată cazemată. Oraşul de azi era pe vremuri un sat în care se ajungea cu greu, pe drumuri de căruţă.

 Mihail Slivilescu are acum 80 de ani. Era un puştan în 1944, abia se băgase ucenic la Căile Ferate, povesteşte el. Locuia într-un sat din apropiere, la Ciocârlii. „Veneau dubiţe una după alta, negre. Au cărat zi şi noapte, vreo trei-patru zile. Noi n-am ştiut la început ce era în maşini”, zice Mihail. Apăruseră deja militarii în preajma Mănăstirii Tismana. „Au pus santinele peste tot, mai ales în jurul mănăstirii, dar şi pe drumul care ducea spre mănăstire”, se înfioară şi acum omul când vede cu ochii minţii ce-a fost atunci.

Maşina răsturnată
Lumea a aflat până la urmă ce se întâmpla în zilele acelea ale lui 1944 în urma unui incident cu una dintre maşinile care cărau aurul. S-a rupt un podeţ pe şoseaua care tranzita satul Tismana, spre mănăstire. „Maşinile erau grele, aşa, încărcate cu aur. A trosnit podul şi s-a dus. Maşina s-a răsturnat”, povesteşte bărbatul.

Uşile automobilului s-au deschis imediat şi o ladă din lemn a fost aruncată cât colo, pe caldarâm. Din ea s-au împrăştiat multe monede aurii care străluceau de-ţi luau ochii. „Au fost câţiva săteni prin preajmă care au văzut. Militarii au venit imediat. Unii au înconjurat maşina, alţii au strâns tot, au luat celelalte lăzi din maşina stricată şi le-au pus într-o altă dubiţă, apoi au plecat mai departe”, îşi încheie bătrânul scurta relatare.

Baluri cu ofiţeri
Ipatia Rădulescu, de 88 de ani, s-a aflat în apropierea tezaurului ascuns la Tismana. Tatăl ei, Ghiţă Barbu Bărbulescu, a fost primar al localităţii chiar în timpul acelor evenimente. „Tata nu ne-a zis nimic acasă, despre ce se întâmpla.

Aşa se ţinea secret”, spune femeia. Ce-i drept, unele persoane, dintre cei cu funcţii înalte pe plan local, dar şi rudele acestora, puteau să intre în Mănăstirea Tismana, chiar şi în timpul cât aurul a fost ţinut acolo. Dar te puteai închina la icoanele făcătoare de minuni numai cu autorizaţie specială dată de cei de la Armată.

 „Se mai făceau baluri, în sat, la şcoală. Noi, fetele, dansam cu ofiţerii încartiruiţi la mănăstire”, surâde femeia. De-asta au fost unii militari care, după 1947, când aurul s-a întors la Bucureşti, s-au însurat cu fete din localitate, şi-au făcut case şi aici au rămas toată viaţa. Dar nici unul dintre acei ofiţeri sau gradaţi nu mai trăieşte azi.

La mănăstire
La Mănăstirea Tismana trăiesc acum 55 de măicuţe. Este cunoscută drept cea mai veche mănăstire din Ţara Românească, ale cărei origini coboară în negura timpului, până la 1377. Locul a fost ales de primul stareţ al aşezământului monahal – azi cunoscut ca Sfântul Nicodim, făcătorul de minuni. Biserica şi chiliile, cu ziduri a căror grosime ajunge până la un metru şi jumătate, par să se sprijine de peretele drept al Muntelui Stârmina.

Ghid în sutană
Urcăm câteva trepte şi ajungem la baza uriaşului de piatră. O mică deschizătură şi un grilaj cu lacăt. Ghidul a luat cheia şi deschide. Gura peşterii a fost mai largă la originile sale. Dar obturată apoi cu un zid gros, din piatră de râu, când s-a adus aurul aici.

Intrăm într-o primă încăpere, aproape rotundă, cu o boltă înaltă şi o mică „ferestruică” deasupra capetelor noastre, prin care o rază de soare ne luminează calea. Trebuie să fim atenţi la fiecare pas, grota punându-ne în cale tot felul de capcane, de la colţuri ascuţite, la dâmburi umede, alunecoase. O conductă traversează peştera.

Ni se explică faptul că aşa se trage apă pentru mănăstire, de la unul dintre cele trei lacuri subterane ale grotei. „Cu vreo 20 de ani în urmă, câteva măicuţe au mers în adâncul peşterii, o zi întreagă, fără să-i dea de capăt”, ne anunţă la un moment dat ghidul. Au venit şi speologi aici, în anii ‘70, încercând să scoată la lumină tainele adâncurilor.

Peştera aurului
Ieşim din prima cameră şi traversăm un culoar îngust. Ne strecurăm cu grijă printre protuberanţele ieşite în calea noastră din toate părţile – de sus, de jos, din lateral. De orice te poţi lovi în orice moment. Ajungem, în sfârşit, în cea de-a doua încăpere. E mai puţin înaltă decât prima – are cam doi metri.

Unul dintre însoţitorii noştri, profesorul Nicolae Tomoniu, ne explică ce s-a întâmplat în subteran,cu exact 66 de ani în urmă. „Camera” în care ne aflăm acum era pe jumătate, după cum fusese creată de natură, faţă de ceea ce vedem azi. „S-a săpat foarte mult în stâncă”, zice dascălul, care apoi măsoară suprafaţa cu paşi mari.

 Rezultă aproape 12 metri lungime şi cam şase metri lăţime. Podeaua este plată în acest spaţiu. Călcăm doar pe mici protuberanţe, însă fără teama colţilor înşelători. „Aici s-a pus tot aurul. Metalul preţios e foarte greu, dar nu ocupă mult spaţiu”, suntem lămuriţi. Dintr-un ungher al „dormitorului” în care am ajuns porneşte alt culoar, la fel de îngust ca şi cel pe care am venit noi, continuându-se astfel drumul întunecat spre alte „odăi” ale peşterii.

Neptun
„Operaţiunea Tismana”, cunoscută şi sub numele de cod „Neptun” – cum era denumită mănăstirea unde au fost ascunse cele aproape 200 de tone de aur – a fost una dintre cele mai ample acţiuni secrete din istoria României. Asta rezultă mai ales din documentele pe baza cărora a fost scrisă o carte – „Legendele bătrânei doamne”, avându-i ca autori pe Cristian Păunescu şi Marian Ştefan, funcţionari ai Băncii Naţionale.

Să vedem mai întâi despre ce cantitate de aur a fost vorba, atât cât era în visteria ţării în anul 1944. Aveam atunci un total de aproape 190 de tone de aur, între care mai mult de 67 de tone în monede, aproape 68 de tone în lingouri de tip internaţional şi peste 54 de tone în lingouri de tip standard. Trebuie spus că în Mănăstirea Tismana a fost depus şi aurul dat atunci de Polonia în grija României, însemnând peste trei tone. Tot aurul românesc ar fi încăput în 34 de vagoane.

„Să aperi aurul contra tuturor”
Cum s-a ajuns la decizia de a muta tezaurul într-o peşteră? Discuţiile au început la sfârşitul anului 1943, când, pe fondul operaţiunilor militare pe frontul de Est, România se temea că în cazul unei ofensive sovietice tezaurul BNR ar fi putut avea aceeaşi soartă cu tezaurul ajuns la Moscova în primul război mondial.

 După ce a fost luată decizia ascunderii aurului s-au vehiculat două destinaţii externe: Turcia şi Elveţia. După refuzul celor două ţări, singura soluţie a rămas depozitarea aurului pe teritoriul României, la Tismana.
La data de 6 septembrie 1944, când a fost convocat de premierul de atunci al ţării, Constantin Sănătescu, apoi de guvernatorul Băncii Naţionale, Constantin Angelescu, generalul Titus Gârbea a primit acelaşi mesaj din partea celor doi demnitari ai statului – să apere cu orice preţ tezaurul care urma să fie ascuns în peştera de la Tismana.

Legat de dialogul pe care l-a avut cu premierul, generalul Gârbea a notat în jurnalul său: „L-am întrebat contra cui să asigur paza, la care îmi răspunde: contra tuturor – tâlhari, germani în retragere, partizani”. Discuţia ajunge şi la „proaspeţii aliaţi” ai României, adică sovieticii, la care răspunsul lui Sănătescu a fost acelaşi: „Contra tuturor!”
La 13 septembrie 1944 lucrările pentru amenajarea peşterii au fost terminate – ridicarea unor pereţi interiori, astuparea gurii de intrare în cavernă şi amenajarea unei platforme din lemn pe care să fie aşezate lăzile cu odoare.

 

Până pe 16 septembrie, aurul a fost depozitat în grotă. Deşi iniţial fusese depozitat în pivniţa mănăstirii, el a fost mutat apoi în peşteră. De ce această decizie şi cine a luat-o? Autorii cărţii din care spicuim acum informaţii arată că hotărârea a fost luată de conducerea Băncii Naţionale şi a venit pe fondul înlăturării Guvernului Antonescu, la 23 august, la care se adaugă faptul că în noul Cabinet Sănătescu intraseră şi comuniştii.

Trupele româneşti din nordul Olteniei, dispuse în jurul Mănăstirii Tismana, au depus toate eforturile pentru a nu lăsa nici măcar un picior de soldat sovietic în vecinătatea tezaurului. Vedem în acest sens un raport al generalului Titus Gârbea, din 30 septembrie 1944, trimis Marelui Stat Major: „În zona Tismana nu am dat voie a se mişca, a cantona sau a risipi nici o unitate sau formaţie sovietică. Axul de mişcare Târgu Jiu-Turnu Severin a fost bine păzit şi orice încercare de revărsare a fost la timp oprită”.

Sistemul de apărare al mănăstirii, concentrat în mâna generalului Titus Gârbea, cuprindea trupe de jandarmerie, grăniceri, Divizia 2 Munte şi garnizoana din Târgu Jiu.

Întoarcerea la Bucureşti
Abia din 30 ianuarie 1947 mai apar în arhive alte documente cu privire la tezaurul din Tismana. Se remarcă un act guvernamental adresat şefului de atunci al Băncii Naţionale, Tiberiu Moşoiu, cu privire la „asigurarea transportului de la Tismana la Bucureşti a depozitului de aur”. Operaţiunea de întoarcere a tezaurului la Bucureşti s-a încheiat pe 4 februarie 1947, „întreg şi nevătămat”, conform procesului-verbal încheiat. „Toate casetele erau intacte, însă suferiseră din cauza apei, peştera fiind în mai multe rânduri complet inundată.” Aurul a fost transportat de data asta cu trenul.

Istoria rezervei de aur
Ce s-a întâmplat după aceea cu aurul românesc? Informaţii avem din Arhivele Băncii Naţionale. În anul 1953 ţara noastră mai avea doar 53 tone de metal preţios. Şi asta în comparaţie cu cele aproape 200 de tone câte erau în 1948 primul an comunist al României. Rezerva ţării scade şi mai mult până în 1955, la 45 de tone.

Situaţia cunoaşte o îmbunătăţire abia din 1968, când se înregistrează 106 tone de aur, pe urmă scade din nou, la 70 de tone – în 1973, pentru ca în 1979 să urce la 110 tone, ajungând până la 118 tone în 1985. Revoluţia din 1989 găseşte în seiful Băncii Naţionale a României numai 67 tone de aur. Ţara noastră are azi o rezervă de aproape 104 tone de aur. Pe jumătate faţă de cât aveam în anii celui de-al doilea război mondial…

„Cireada este sănătoasă”
Legat de ideea de-a se feri de comunişti şi de trupele sovietice, merită evidenţat faptul că românii care păzeau comoara de la Tismana – nu numai militari, dar şi funcţionari bancari – au început să ţină legătura cu sediul din Bucureşti al Băncii Naţionale prin scrisori cifrate. Iată un exemplu din 21 septembrie 1944, când „Parângul” trimite de la Tismana un astfel de document, în legătură cu starea tezaurului: „Totul merge foarte bine şi noi măsuri au fost luate pentru cea mai tare asigurare.

 Cireada este sănătoasă, la loc bun de păscut, iar argaţii, la posturi. La locul ei de păşune – linişte, şi lăcustele n-au dat, dar în restul ţinutului a fost prăpăd. Primele măsuri şi-au dat roadele, dar alte stoluri venind, pericolul reapare şi veghea trebuie să fie trează”.

Pribegie din 1943
Din relatările generalului Titus Gârbea aflăm ceva ce confirmă calitatea de „buncăr” naţional pe care o aveau în acele timpuri munţii din nordul Olteniei. Generalul Titus Gârbea era, în anii ‘40, comandantul trupelor româneşti din nordul Olteniei şi cel care a primit ordin să asigure paza comorii poporului român, ascunsă în Mănăstirea Tismana. Iată ce nota generalul în memoriile sale, legat de pribegia bogăţiilor româneşti în vreme de război: „Acest tezaur – 34 de vagoane, împreună cu alte avuţii consi-derabile, ca hrisoave şi documente, lucrări literare şi tablouri vestite, au fost evacuate în Oltenia şi depozitate, în secret, în cazemate şi peşteri, în mănăstiri şi în staţiuni climaterice, în case mari sau vestite, la mănăstirile Tismana şi Horezu, la Baia de Aramă şi la Baia de Fier, la Săcel şi Novaci, toate în munţii şi în pădurile Olteniei. Acest lucru s-a întâmplat în anii 1943-1944, în timpul campaniei contra URSS”.

Isărescu la Tismana
Chiar dacă pe aceste meleaguri s-a petrecut un capitol extraordinar din istoria noastră, demn de filmele cu aventuri, nu există totuşi în ziua de azi niciun indicator, un panou, ceva care să vorbească despre faptul că tot aurul României a fost ascuns la un moment dat în peştera Mănăstirii Tismana.

Singurul “indiciu” care îl poate pune pe gânduri pe turist este lacătul de la gura peşterii. Totuşi, primim şi veşti bune, în sensul că lucrurile se vor schimba în curând. Aflăm de la maica Maria, ghidul nostru, că Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale, a fost la Tismana, cu câteva luni în urmă. “Chiar eu l-am primit”, zice măicuţa, care l-a condus pe înaltul oaspete în fosta “casă” a tezaurului românesc. “Se va deschide în peşteră un muzeu, care să amintească de ceea ce s-a întâmplat aici cu mult timp în urmă, iar Banca Naţională ne va ajuta cu amenajarea muzeului”, a conchis ghidul.

Am aflat mai târziu, de la purtătorul de cuvânt al Băncii Naţionale a României, Mugur Şteţ, că există un colectiv care “pune la punct proiectul viitorului muzeu”.

“Dansul” comorilor
Nu e om la poalele Muntelui Vâlcan, în nordul judeţului Gorj, prin satele Pocruia, Izvarna sau Coşteni, dar şi mai sus, la Sohodol, care să nu-ţi vorbească de “banii care joacă”. Unii spun că au văzut flăcări ieşind din pământ, ca semn că acolo se află averea cine ştie cui, îngropată cu limbă de moarte. Un cioban din satul Sohodol, Constantin Sarcină, ne-a povestit despre “oamenii cu aparate” – cum le zice el căutătorilor de aur – care umblă prin munţi şi văi, înarmaţi cu detectoare de metal, dar şi cu hărţi ale unor posibile tainiţe aurite.

Unii nu s-au mulţumit doar cu detectorul, mergând până acolo încât au folosit trotil, ca să dea ziduri de piatră la o parte. Un caz de acest fel a fost în iunie 1977, când Miliţia a prins şi anchetat o reţea de “exploratori” care făceau “săpături” în peştera Rotată.

Semnul şarpelui
Mult mai avizat se dovedeşte profesorul Tomnoiu, care, de-a lungul ultimilor 40 de ani, a pus cap la cap legendele aurului, unele de pe timpul lui Decebal. “Am găsit semne – acel şarpe, în relief – care pot conduce la ideea că în locurile cu pricina ar putea fi comori ale dacilor, în peşterile de lângă mănăstirea Tismana, la Ponoare, Fuşteica şi Izvarna”, spune cel care a fost la viaţa sa director de şcoală şi de cămin cultural în Tismana.

 Circulă în folclorul local şi poveşti despre averile Basarabilor, ale unor călugări care ar fi zidit ulterior mănăstirea Tismana, dar şi ale unui prinţ sârb – Abramovici sau Brancovici. Bani şi odoare zidite în munţi. Se spune că până şi Tudor Vladimirescu ar fi lăsat în urma sa o astfel de ascunzătoare. “Trei comori ar fi în Şteiul Coziei”, auzim noi.

Ştei înseamnă, în graiul local, stâncă. Alte informaţii se referă la tainice ateliere în care, cu sute de ani în urmă, se prelucra arama, undeva în pustietăţile Muntelui Tihomir. “Zona asta este atât de puţin cunoscută, din păcate. Am adunat legende şi poveşti, încât aş putea să scriu trei monografii despre Tismana şi satele din jurul mănăstirii. Dar e greu să publici ceva în ziua de azi, iar eu nu am bani pentru a publica aceste lucrări”, este mâhnit profesorul, acum pensionar.

2.000 de peşteri
De ce atât de multe peşteri – peste 2.000 la număr în zona montană a judeţului Gorj? Un alt localnic, tot profesor, de data asta de geologie, la un liceu din oraşul Baia de Arama, ne-a vorbit despre aşa-numitul granit de Tismana, o rocă măcinată cu uşurinţă de izvoarele subterane. “Este o piatră propice formării cavernelor, o rocă sedimentară mezozoică”, afirmă specialistul. Problema e că multe peşteri sunt greu accesibile.

Unele au gura de acces la sute de metri altitudine, iar ca să intri acolo mai degrabă ar trebui să cobori de pe munte, decât să urci pe versant. Aşa a făcut profesorul Tomnoiu, cu ani în urmă, când a intrat în peştera Chiciura, cunoscută ca loc de taină al lui Tudor Vladimirescu. “Am coborât pe frânghie, 30 de metri”, ne-a povestit omul la un moment dat. Alte grote au, în schimb, apărători de nădejde, peste care nu se poate trece – viperele cu corn, care îşi fac simţită prezenţa mai ales în zilele cu soare torid.

DAN GHEORGHE

 

Sursa: basarabialiterara.com.md

CITITI   SI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2010/03/31/dezinformare-si-adevar-tezaurul-ascuns-de-la-tismana/

28/07/2010 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA, PRESA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

RUSII INCEP SA CREADA CA MEDVEDEV NU MAI E CONTROLAT DE PUTIN.

Numărul ruşilor care cred că preşedintele Dmitri Medvedev a ieşit de sub controlul premierului Vladimir Putin a crescut semnificativ în ultimul an, potrivit unui sondaj efectuat de centrul Levada. Proporţia persoanelor care cred că Medvedev „acţionează sub controlul lui Vladimir Putin“ a scăzut de la 68% la 44%. Totuşi proporţia persoanelor care cred că preşedintele continuă în general politicile lui Putin a rămas stabilă, la 60%. De asemenea, 66% au spus că Medvedev le-a făcut o impresie bună, în creştere cu 7% faţă de anul trecut. Potrivit unui expert, televiziunea a avut un rol esenţial în popularizarea preşedintelui.

http://www.curentul.ro/2010/index.php/2010060244213/In-lume/Tot-mai-multi-rusi-considera-ca-Medvedev-nu-mai-e-controlat-de-Putin.html

02/06/2010 Posted by | POLITICA | , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: