Presa de acum 100 de ani. Cine a luat steagul turcesc de la Griviţa ? O controversa legata de eroii de la 1877
Cine a luat steagul turcesc de la Griviţa? Eroii de la 1877, bălăcăriţi în presa de acum 100 de ani
Cine a luat steagul turcesc de la Griviţa? Eroii de la 1877, bălăcăriţi în presa de acum 100 de ani
“Noua revistă română” accentuează în demersul său ideea că “eroul este un factor necesar pentru conștiință națională” și încearcă să sensibilizeze, după 35 de ani, opinia publică, pentru sprijinirea (financiară și morală) a celui care adusese glorie armatei române.
Numai că demersul publicației amintite avea să stârnească, așa cum scrie “Dimineața” din 6 ianuarie 1912, “oarecare zgomot”, în sensul în care o serie de “militari români care au luat parte la război” contestă eroismul lui Grigore Ion, afirmând că el este un erou “inventat” de generalul Candiano-Popescu (maior, în vremea războiului), în detrimentul adevăratului erou, Grigore al Lucai, fost sergent în Regimentul 16 Dorobanți: “(…) dacă eroul nu există, el trebuie inventat.
Or, în cazul eroului de la Grivița, eroul exista. Ceva mai mult, nu există unul singur, ci doi, dintre care unul este erou, iar celălalt, fatalmente, un impostor”.
Contestatari și susținători
Atacul “Dimineții” se bazează pe câteva declarații strânse de la persoane care au cunoscut direct pe… Grigore al Lucai (dorobanțul a mort, de altfel, și înmormântat în satul lui, la Salcia, în Botoșani), unii care cunoșteau din surse directe întâmplarea, alții aducând dovezi indirecte.
Teodosie Climoff, fost locotenent în armata rusă, la 1877, scrie ziarului: “Declar pe conștiință mea și onoarea de ofițer că cunosc foarte bine pe Al Lucai Grigore”, spunând că l-a văzut pe acesta făcând numeroase acte de bravură, la Grivița.
Soția căpitanului P. Negoescu scrie în numele consortului ei, cum că acestuia sergentul i-ar fi arătat drapelul, pe care-l răpise de la turci, în vreme ce locotenentul Stroe Baican istorisește cum Al Lucai i-ar fi arătat un pachet învelit în mușama, în care se află drapelul turcesc și o trâmbița, sergentul fiind însă nelămurit în ce privește însemnătatea capturii sale.
O altă mărturie publicată de “Dimineața” este cea a colonelului în retragere G. Boteanu, care istorisește cum drapelul a fost adus în compania să de Grigore al Lucai, după care a fost dat în custodia comandantului brigăzii, Alexandru Anghelescu.
În fine, dinspre acesta din urmă avem o altă mărturie, cum că steagul turcesc ar fi stat la comandament câteva zile, până ce l-a văzut maiorul Candiano-Popescu și s-a oferit să-l încredințeze cartierului general al armatei, respectiv lui vodă Carol I.
Ceea ce va și face, scrie reporterul “Dimineții”, nu înainte însă de a încropi o altă istorie a luării drapelului și de croi un erou din Grigore Ion, sergentul batalionului condus de el.
Alexandru Candiano-Popescu
Disputa avea să fie preluată de “Universul”, “dușmanul” de piață al “Dimineții”, care vine cu mărturii din partea a doi camarazi ai eroului contestat, Grigore Ion, sergentul Stan G heorghe și caporalul Nica Vasile. Potrivit “Universului”, campania “Dimineții” are ca punct de plecare interesele dușmanilor generalului Candiano-Popescu, aflat în grațiile regelui.
Ar mai trebui să spunem că și “Universul” avea un interes să susțină eroismul lui Grigore Ion, câtă vreme el este consemnat și de regele Carol I în “Memoiile…” sale (publicate, chiar în 1911-1912, în fascicule, și vândute împreună cu ziarul “Universul”).
Nici după o sută de ani nu știm exact cine e eroul și cine impostorul.
Grigore al Lucai revendicase el însuși gloria care aparținuse tizului sau, Grigore Ion, la 16 ani de la încheierea războiului, dar nu primise un răspuns în favoarea cererii sale a fie și pentru că, zice un alt martor al istoriei, colonelul Renescu, asta ar fi însemnat să-l dea de rușine pe rege, care consemnase altminteri evenimentele în jurnalul său.
surse: jurnalul.ro/special-jurnalul/cine-a-luat-steagul-turcesc-de-la-grivita-eroii-de-la-1877-balacariti-in-presa-de-acum-100-de-ani 601292.html; istorie-pe-scurt.ro
VIDEO SI FOTO: „MIRACLE MAN”, OMUL CARE SUPRAVIEŢUIA CU SĂBII ÎNFIPTE IN CORP
Foto: Cu toracele strapuns din spate în faţă
La data de 23 iunie 1947, revista Time Magazine a relatat din Elveţia despre existenţa unui om supranumit „Miracle Man” – un olandez misterios de 35 de ani, pe nume Mirin Dajo, care a încurcat oameni de ştiinta, medici şi spectatori obişnuiţi, atunci când, aparent fără nici o durere sau prejudicii interne, a fost direct strapuns prin piept cu o sabie.
Lama din oţel masiv i- a fost înfipta in piept de către un asistent, dar omul rămas stoic, neclintit.
Spectatorii aveau în faţă un miracol !
Pretinzând că era invulnerabil, Mirin Dajo a devenit notoriu pentru inciziile,nemaivazute pana atunci pe care şi le facea. În timpul anilor ’40, această enigmă vie a fost strapunsă de obiecte ascuţite cum ar fi suliţele şi săbiile fără să sufere deteriorări fizice sau sangerari.
Oare cum a ramas în viaţă?
A fost el, un fel de „al doilea Mesia”,asa cum titrau unele ziare ale timpului ? A fost doar un truc, un fel de prestidigitatie inventata de el ? Sau ar putea adevărul fi explicat ştiinţific?
Foto: Mirin Dajo în timpul unri demonstraţii
Cert este ca medicii nu a putut sa faca lumina asupra acestui fenomen. La data de 31 mai 1947, medicul elvetian, Hans-Naegeli Osjord, auzind de personajul nostru, l-a supus unor teste la un spital din Zurich, asistat de alţi medici.
Ca de obicei, Dajo dezbrăcat până la brâu a fost injunghiat cu o spadă, dar el nici macar nu a sângerat şi nici nu a simţit durere.
Apoi i s-au facut radiografii, care au arătat locurile in care inima, plămânii şi rinichii au fost strapunse.
Medicii din Zurich se aşteptau la hemoragii interne masive când lama de oţel a fost scoasă din corpul acestuia, dar, în mod straniu, doar mici urme de rănire au fost vizibile pe piele.
Oare cum a fost în stare să facă acest lucru? Experţii au fost de acord ca nu a fost vorba de nici o iluzie, si ca o sabie adevarata a trecut printr-un trupul sau si prin organele sale vitale,acesta supravieţuind fără a avea de suferit in privinta sanatatii.
Potrivit Dr. Jennifer Saw, astfel de lucruri ar putea fi explicate prin existenta unor puncte anume lipsite de inervare si de irigare sangvină.
În cazul în care o astfel de explicaţie poate oferi intr-o oarecare măsură o lamuri a misterului calitatilor incredibile ale lui Mirin Dajo, rămân in continuare mari semne de întrebare în legatură cu supravieţuirea lui.
Nu se cunosc fakiri indieni care să fi suportat asemenea răniri extreme şi este uimitoare lipsa infecţiilor si a durerii .
Născut în Rotterdam, Mirin Dajo a urmat cursuri la institutul de Beaux Arts şi a condus o echipa de design în anii 1920.
În tinereţe, el a povestit ca a avut diferite experienţe paranormale legate de viziuni şi telepatie, dar abia la 33 de ani a avut revelatia fortelor aflate în corpul său.
A renunţat la slujba pe care o avea in Amsterdam si a inceput să cânte in cafenele si pe stradă şi să permita oamenilor să-i străpungă trupul cu pumnale sau cioburi de sticlă, sau să uimească asistenţa atunci când manca lame de ras.
A declarat mai târziu că obiectele pe care le-a înghiţit ,s-au dizolvat în corpul său.
Dajo s-a impotmolit în birocraţie, atunci când funcţionari zeloşi au refuzat sa-i dea o licenţă pentru demonstraţii publice pentru motivul că multi oameni din asistenţă leşinau sau sufereau diverse forme de şoc in timpul spectacolelor sale.
Lui Dajo însuşi nu i-a venit niciodată rău pe scena, dar chiar şi aşa abilităţile sale l-au trimis timpuriu în mormânt.
La sfârşitul lunii mai, 1938, Dajo a murit din cauza unei rupturi aortice, la două săptămâni după ce un ac pe care l-a inghiţit i-a fost indepărtat chirurgical.
Potrivit relatarilor loialului sau asistent, Dirk Jan de Groot, cel care l-a numit ” mirin dajo” – care se traduce în limba esperanto aproximativ prin expresia „minunatul” – acesta a avut mai multi „îngeri pazitori”.
Evident, a ramas fara ajutor,tocmai atunci când ar fi avut cea mai mare nevoie de o minune.
Sursa: environmentalgraffiti.com
BINE ATI VENIT !
Eu, iubite cetitoriule, nicăirea n-am aflatŭ nici un istoric, nici latin, nici leah, nici ungur, şi viiaţa mea, Dumnezeu ştie, cu ce dragoste pururea la istorii, iată şi pănă la această vârstă, acum şi slăbită. De acéste basne să dea seama ei şi de această ocară. Nici ieste şagă a scrie ocară vécinică unui neam, că scrisoarea ieste un lucru vécinicŭ. Cândŭ ocărăsc într-o zi pre cineva, ieste greu a răbda, dară în véci? Eu voi da seama de ale méle, câte scriu. Făcutu-ţ-am izvod dintăiaşi dată de mari şi vestiţi istorici mărturii, a cărora trăiescŭ şi acum scrisorile în lume şi vor trăi în véci. Şi aşa am nevoit, să nu-mi fie grijă, de-ar cădea această carte ori pre a cui mână şi din streini, carii de-amăruntul cearcă zmintélile istoricilor. Pre dânşii am urmat, care vezi în izvod, ei pavăţa, ei suntŭ povaţa mea, ei răspundŭ şi pizmaşilor neamului acestor ţări şi zavistnicilor. Putérnicul Dumnezeu, cinstite, iubite cetitoriule, să-ţi dăruiască după acéste cumplite vremi anilor noştri, cânduva şi mai slobode veacuri, întru care, pe lângă alte trebi, să aibi vréme şi cu cetitul cărţilor a face iscusită zăbavă, că nu ieste alta şi mai frumoasă şi mai de folos în toată viiaţa omului zăbavă decâtŭ cetitul cărţilor. Cu cetitul cărţilor cunoaştem pe ziditoriul nostru, Dumnezeu, cu cetitul laudă îi facem pentru toate ale lui cătră noi bunătăţi, cu cetitul pentru greşalele noastre milostiv îl aflăm. Din Scriptură înţelégem minunate şi vécinice fapte puterii lui, facem fericită viiaţa, agonisim nemuritoriŭ nume. Sângur Mântuitorul nostru, domnul şi Dumnezeu Hristos, ne învaţă, zicândŭ: Čńďèňŕèňĺ ďèńŕíiŕ, adecă: Cercaţi scripturile. Scriptura departe lucruri de ochii noştri ne învaţă, cu acéle trecute vrémi să pricépem céle viitoare. Citéşte cu sănătate această a noastră cu dragoste osteneală.
- De toate fericii şi daruri de la Dumnezeu voitoriŭ
- Miron Costin, care am fost logofăt mare în Moldova
Count Flag
CER SI PAMANT ROMANESC 