CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

REGIUNEA AUTONOMĂ SOVIETICA EVREIASCA DE LA GRANITA CU CHINA. EVREII LUI STALIN.

   

Harta REGIUNII AUTONOME SOVIETICE EVREIESTI

Evreii lui Stalin

Putina lume stie probabil, ca intr‑un colț indepartat al Siberiei, supravietuiește si astazi un experiment  social al lui Stalin –  Regiunea Autonoma Evreiasca.

Ascuns intr-un con de umbra vreme de decenii, Sionul sovietic da acum cateva mici semne de revigorare economica.

La capatul unei calatorii cu trenul de la Moscova de aproape 8.000 km, intinsi pe sapte fusuri orare, gara din Birobidjan ar putea sa‑i surprinda pe calatorii neavizati ai Transsiberianului prin inscriptiile bilingve, rusesti si idis.

Nu e o gluma. In 1934, tatucul popoarelor, Iosif Visarionovici Stalin, inființase prima regiune autonoma evreiasca din lume, ce urma sa fie o republica socialista a poporului evreu.

Fara a purta incarcatura adevaratului Sion si fara convulsiile infiintarii Israelului, Birobidjanul – cum este cunoscuta Regiunea Autonoma Evreiasca, dupa numele capitalei sale – este departe de a‑și fi spus toate povestile.

Mai mult, in ultimii ani, numarul evreilor care vin in Birobidjan il depașea pe al celor care plecau, iar autoritatile locale chiar prevedeau un viitor “luminos” regiunii.

EXPERIMENTUL

 

La sfarsitul anilor ‘20, aeroplane rusesti survolau Ucraina si Bielorusia imprastiind fluturasi care promovau proiectul lui Stalin.

Campania, similara cu cea a miscarii sioniste, ce promova infiintarea statului Israel pe teritoriul Palestinei, s‑a intins din Europa de Est pana in SUA si Argentina.

Bolsevicii promiteau pamant, hrana, autonomie culturala si sociala, iar primul tren cu imigranti evrei a ajuns la Birobidjan in 1928.

Pana in 1934, in regiune venisera peste 30.000 de evrei, oferta sovietica avand o oarecare trecere și peste Ocean, intr‑o America devastata de Marea Depresiune.

Potrivit statisticilor, cel putin jumatate dintre emigranti plecau din regiune in primii doi ani de la venire din cauza conditiilor aproape imposibile de trai în ciuda faptului că pentru instalarea lor se construiseră și se amenajaseră case, drumuri, terenuri.
,. Iarna, temperatura scade pana la –40 de grade Celsius, iar vara totul se transforma intr‑o mlastina infestata de tantari.

Colonizarea ne-evreiască a regiunii progresa mai repede decât cea evreiască…

Pentru a remedia această stare de fapt, prezidiul VŢIK al RSFSR a decretat, în toamna lui 1931, că până în doi ani, douăzeci şi cinci de mii de evrei se vor stabili la Birobidjan, şi că atunci se va putea declara acest teritoriu Republica autonomă evreiască.

Totuşi, în decursul câtorva ani care au urmat, refluxul de evrei sosiţi mai înainte s-a dovedit superior celor sosiţi, iar la finalul anului 1933, la capătul a şase ani de colonizare, se numărau abia 8 000 de evrei stabiliţi definitiv, din care doar 1 500 lucrau la colhoz, adică mai puţin de o cincime din numărul de colhoznici din regiunea respectivă.

(După unele informaţii, colhozurile evreieşti cultivau adeseori pământul angajând cazaci şi coreeni.)

Regiunea nu-şi putea satisface nevoile de produse agricole.

În mai 1932, când populaţia neevreiască atingea 50 000 de persoane, s-a declararat  cu mare valvă la  Birobidjan „Regiune autonomă evreiască” (nu „Republică”,ar fi fost totuşi exagerat!).

Nu a existat un  „elan naţional în sânul maselor evreieşti, elan care ar fi ajutat la suportarea tuturor enormelor dificultăţi legate de această colonizare”.

Nici o industrie nu s-a creat în Birobidjan, iar viaţa colonilor, „prin însăşi structura sa economică şi socială, amintea iudaismul orăşelelor şi al târgurilor ucrainene şi bieloruse din acea vreme”, mai ales în oraşul Birobidjan unde„rolul evreilor în aparatul administrativ” era hipertrofiat”.

În această regiune autonomă se dezvolta (moderat) o cultură în idiş: ziare, radio, şcoli, teatrul Kaganovici (al cărui director era viitorul scriitor E. Kazakevici), biblioteca Şalom Alehem, muzeul Culturii evreieşti, săli de lectură.

Iar Peretz Markiş publica în presa centrală un articol triumfalist intitulat „Un popor care renaşte”.

(Să semnalăm soarta demografului IlyaWeiţblit. Acesta spunea: „Trebuie să se renunţe la luarea oamenilor de la oraş pentru a fi instalaţi la ţară”; „nu există printre evrei,persoane declasate care să accepte să populeze Birobidjan”. A fost arestat încă din 1933 şi a pierit probabil tot atunci.)

Toate eforturile de înscriere, pe parcursul următorilor ani, nu au reuşit să adauge decât 11000 de evrei la cei 8000 sau 9000 care se aflau în zonă (toţi strânşi în capitală sau de-a lungul  căii ferate, nutrind speranţa de a-şi lua tălpăşiţa oriunde cât mai repede cu putinţă).

Totuşi, bolşevicii nu recunosc niciodată că sunt învinşi şi perseverează.

GIUNEA În 1936, nemulţumit (Comitetul executiv central) al URSS dă un decret privind transferarea parţială a răspunderii pentru colonizarea Regiunii autonome evreieşti  Ia un departament special al NKVD110″.

Iar in august 1936, prezidiul ŢIK decretează: „Pentru prima dată în istoria sa, poporul evreu vede realizându-i-se aspiraţia sa arzătoare  de creare a propriei patrii, a propriului stat naţional”.

Şi se pun ia cale planuri de trimitere la Birobidjan a 150 000 de evrei.

Autorităţile centrale au înţeles că era nevoie să se activeze această colonizare şi  începând din 1934, nu au mai fost trimişi la Birobidjan voluntari, ci meşteşugari şi muncitori din provinciile din Răsărit, o întreagă populaţie citadină gata să facă de toate, în afară de agricultură!

A apărut şi un slogan: „întreaga URSS participă la edificarea Regiunii autonome evreieşti!” şi prin urmare,pentru a accelera această edificare se cuvine să fie trimis acolo un
personal ne-evreu.

În ultimă instanţă, „scopul nostru nu este de a crea o majoritate de evrei în Regiunea autonomă evreiască… Lucrul acesta ne-ar contrazice internaţionalismul nostru”, scria neobositul membru al „secţiilor europene” Dimanstein.

Se constată deci, cu întârziere, că nici sovieticii nu au reuşit să  facă din evrei agricultori, cum nu reuşise cu un secol mai înainte, puterea ţaristă…

În ajunul anului 1938 membrii influenți şi conducătorii administrativi ai Regiunii autonome evreieşti se aflau după gratii.

Aceia dintre evreii din Birobidjan care puteau să-şi permită se mutau – fie în oraşele din Extremul Orient, fie la Moscova.

Recensământul din 1939 dădea drept cifră a populaţiei din Birobidjan 108 000, dar „Numărul de evrei în Regiunea autonomă evreiască rămânea un mister (…), populaţia evreiască din Birobidjan rămânea la un nivel scăzut”.

Mai existau vreo 18 aşa-zise colhozuri, şi vreo 40,50 de familii, dar limba vorbită era rusa, iar scrisorile adresate administratorilor erau în rusă.

Imediat dupa Al Doilea Razboi Mondial, când mii de victime ale Holocaustului au ales sa‑și recladească viata aici, la capatul lumii, comunitatea evreiasca din Birobidjan a ajuns sa numere peste 40.000 de membri.

“Ne‑au promis case, pamănt, orice; spuneau ca va fi minunat. S‑a dovedit a nu fi chiar asa”, declara pentru “Jerusalim Post”Mihail Kiselbrener, unul din supravietuitori, .

Cei 36.000 km patrati oferiti de Stalin republicii evreiesti, la granita sud‑estica a Rusiei cu China, pe fluviul Amur, au fost bine alesi.

La sosirea primilor colonisti, pe imensul teritoriu, aproape dublu decat Israelul de astazi, traiau in jur de 900 de oameni, majoritatea vanatori, ceea ce a dus la evitarea unor conflicte interetnice cu populatia locala.

 

La fel ca evreii din kibuturile israeliene, colonistii Birobidjanului s‑au organizat in cooperative agricole, au asanat terenuri si si‑au construit case.

Dezvoltarea republicii sovietice evreiesti s‑a intrerupt brusc din cauza mortii lui Stalin – urmasii acestuia nu au mai fost atat de intersati de proiect –, dar si din cauza succesului proiectului concurent, Sionul palestinian, autentic.

Birobidjan a intrat in cinci decenii de anonimat, fiind rareori mentionat chiar si in cartile de istorie moderna evreiesti.

TIMPURILE MODERNE.

 

Dupa caderea comunismului, 12.000 dintre cei 9.000 de locuitori evrei ai Birobidjanului au emigrat. Nu, nu e nici o greseala cu aceste cifre, da asigurari viceguvernatorul Valeri Gurevici, cel mai inalt demnitar evreu din Birobidjan.

Multi si‑au adus aminte atunci de o bunica sau un bunic evreu cand au avut nevoie de asta pentru a putea emigra. Azi, in Regiunea Autonoma Evreiasca, din aproape 200.000 de locuitori, doar circa 6.000 sunt evrei, dar numarul real este greu de estimat.

Cu toate acestea, cultura evreiasca este prezenta peste tot. Actele oficiale sunt bilingve, in rusa si idis, strazile poarta nume evreiesti, iar cantecele si dansurile din zona au origini clare evreiesti.

Fenomenul a atras evident atentia, starnind o oarecare controversa in lumea academica evreiasca. Poate fi considerata astfel de cultura si societate cu adevarat evreiasca?

 O gluma mai veche spune ca in anii ‘70 toti rusii din Birobidjan injurau evreieste. Desi majoritatea locuitorilor regiunii stiu ce inseamna Sabatul sau Hanuka, la restaurantul L’Chaim, cu specific evreiesc, felul principal este cotletul de porc.

“Oamenii poate nu sunt evrei, insa au un stil de viata evreiesc”, spune Gurevici, intr‑un interviu pentru Reuters.

Lantul local de magazine alimentare se numeste Tzimmi, dupa o reteta evreiasca, iar singura fabrica de alcool din regiune produce cinci sortimente de votca cuser, preparate dupa metode aprobate de rabin.

Autoritatile rusesti postsovietice par a fi preluat initiativa. Autonomia Birobidjanului functioneaza, iar multe dintre subsidiile de la Moscova sunt destinate comunitatii evreiesti.

 In 2004 s‑a inaugurat singura sinagoga din regiune, majoritatea fondurilor fiind asigurate de catre Ministerul Culturii, un gest singular al Moscovei.

Biblioteca evreiasca s‑a reinfiintat ca urmare a unei donatii a FSB, fostul KGB, care a oferit mii de volume in idis confiscate de‑a lungul vremii.

Rabinul Mordechai Sainer, care s‑a mutat din Israel in Birobidjan impreuna cu familia, spune ca din ce in ce mai multi evrei se intorc, mai multi decat pleaca.

 Intre motive mentioneaza deziluzia traiului in strainatate si dorinta de a se intoarce la origini. E adevarat, Birobidjanul ofera si o oarecare atractie economica, insa nu si pentru investitorii evrei de calibru.

GHESEFTURI. Amanat deja de cateva ori, cel mai mare proiect de infrastructura din Regiune, un pod peste Amur care sa faca legatura cu China, in valoare de peste 230 mil. dolari, are sanse sa inceapa anul acesta.

Potrivit lui Nikolai Volkov, guvernatorul regiunii, constructia podului va duce la dezvoltarea relatiilor economice cu China si va atrage investitori.

De altfel, economia locala este dominata de comertul cu China si de investitorii chinezi.

Un procent semnificativ din schimburile comerciale ale Chinei cu Rusia trec prin Birobidjan, mai ales in sezonul rece, cand camioanele traverseaza Amurul pe gheata.

Principalele businessuri locale sunt intreprinderile specializate in prelucrarea lemnului si companiile care exploateaza resursele minerale, inca foarte putin dezvoltate, desi resursele sunt printre cele mai bogate din Rusia.

De asemenea, 16.300 ha de teren inchiriate unor oameni de afaceri chinezi sunt cultivate cu soia si sunt lucrate de muncitori chinezi. In termeni de investitii directe straine, Birobidjanul este foarte departe in urma, chiar si in termenii Estului Indepartat.

In 2008, nivelul investitiilor straine a fost minor, 10,8 mil. dolari, totusi de noua ori mai mare decat investitiile straine din 2006. Privita din aceasta perspectiva, revigorarea Regiunii Autonome Evreiesti pare a fi mai mult chinezeasca decat evreiasca.

Birobidjan mi

Doar cateva zeci de mii de dolari sunt investitii israeliene, ceea ce spune totuși multe despre percepția pe care o au evreii din Israel fața de Birobidjan.

Surse:  scritube.com/istorie și  MONEY EXPRESS

CITIȚI ȘI :

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2010/01/18/ce-stiti-despre-republica-sovietica-evreiasca-botosani

05/09/2015 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , , , | 4 comentarii

EVREII LUI STALIN. DESPRE REGIUNEA AUTONOMĂ SOVIETICA EVREIASCA DE LA GRANITA CU CHINA. VIDEO

Birobidzhan (Birobidjan) Jewish autonomous region, USSR

Evreii lui Stalin

Inceputurile Regiunii Autonome Evreisesti

Putina lume stie, probabil, ca intr‑un colț indepartat al Siberiei supravietuiește si astazi experimentul social al lui Stalin, Regiunea Autonoma Evreiasca. Ascuns intr-un con de umbra vreme de decenii, Sionul sovietic da acum cateva mici semne de revigorare economica.

La capatul unei calatorii cu trenul de la Moscova de aproape 8.000 km, intinsi pe sapte fusuri orare, gara din Birobidjan ar putea sa‑i surprinda pe calatorii neavizati ai Transsiberianului prin inscriptiile bilingve, rusesti si idis. Nu e o gluma. In 1934, tatucul popoarelor, Iosif Visarionovici Stalin, inființase prima regiune autonoma evreiasca din lume, ce urma sa fie o republica socialista a poporului evreu.

Fara a purta incarcatura adevaratului Sion si fara convulsiile infiintarii Israelului, Birobidjanul – cum este cunoscuta Regiunea Autonoma Evreiasca, dupa numele capitalei sale – este departe de a‑și fi spus toate povestile. Mai mult, in ultimii ani, numarul evreilor care vin in Birobidjan il depașeste pe al celor care pleaca, iar autoritatile locale chiar prevad un viitor “luminos” regiunii.

EXPERIMENTUL. La sfarsitul anilor ‘20, aeroplane rusesti survolau Ucraina si Bielorusia imprastiind fluturasi care promovau proiectul lui Stalin. Campania, similara cu cea a miscarii sioniste, ce promova infiintarea statului Israel pe teritoriul Palestinei, s‑a intins din Europa de Est pana in SUA si Argentina.

Bolsevicii promiteau pamant, hrana, autonomie culturala si sociala, iar primul tren cu imigranti evrei a ajuns la Birobidjan in 1928. Pana in 1934, in regiune venisera peste 30.000 de evrei, oferta sovietica avand o oarecare trecere și peste Ocean, intr‑o America devastata de Marea Depresiune.

Potrivit statisticilor, cel putin jumatate dintre emigranti plecau din regiune in primii doi ani de la venire din cauza conditiilor aproape imposibile de trai în ciuda faptului că pentru instalarea lor se construiseră și se amenajaseră case, drumuri, terenuri.
,. Iarna, temperatura scade pana la –40 de grade Celsius, iar vara totul se transforma intr‑o mlastina infestata de tantari.

Colonizarea ne-evreiască a regiunii progresa mai repede decât cea evreiască…

Pentru a remedia această stare de fapt, prezidiul VŢIK al RSFSR a decretat, în toamna lui 1931, că până în doi ani, douăzeci şi cinci de mii de evrei se vor stabili la Birobidjan, şi că atunci se va putea declara acest teritoriu Republica autonomă evreiască. Totuşi, în decursul câtorva ani care au urmat, refluxul de evrei sosiţi mai înainte s-a dovedit superior celor sosiţi, iar la finalul anului 1933, la capătul a şase ani de colonizare, se numărau abia 8 000 de
evrei stabiliţi definitiv, din care doar 1 500 lucrau la colhoz, adică mai puţin de o cincime din numărul de colhoznici din regiunea respectivă. (După unele informaţii, colhozurile evreieşti cultivau adeseori pământul angajând cazaci şi coreeni.) Regiunea nu-şi putea satisface nevoile de produse agricole.

În mai 1932, când populaţia neevreiască atingea 50 000 de persoane, s-a declararat  cu mare
vîlvă la  Birobidjan „Regiune autonomă evreiască” (nu „Republică”,ar fi fost totuşi exagerat!).

Nu a existat un  „elan naţional în sânul maselor evreieşti, elan care ar fi ajutat la suportarea tuturor enormelor dificultăţi legate de această colonizare”. Nici o industrie nu s-a creat în Birobidjan, iar viaţa colonilor, „prin însăşi structura sa economică şi socială, amintea iudaismul orăşelelor şi al târgurilor ucrainene şi bieloruse din acea vreme”, mai ales în oraşul Birobidjan unde„rolul evreilor în aparatul administrativ” era hipertrofiat”.

În această regiune autonomă se dezvolta (moderat) o cultură în idiş: ziare, radio, şcoli, teatrul Kaganovici (al cărui director era viitorul scriitor E. Kazakevici), biblioteca Şalom Alehem, muzeul Culturii evreieşti, săli de lectură. Iar Peretz Markiş publica în presa centrală un articol triumfalist intitulat „Un popor care renaşte”.
(Să semnalăm soarta demografului IlyaWeiţblit. Acesta spunea: „Trebuie să se renunţe la luarea oamenilor de la oraş pentru a fi instalaţi la ţară”; „nu există printre evrei,persoane declasate care să accepte să populeze Birobidjan”. A fost arestat încă din 1933 şi a pierit probabil tot atunci.)

Toate eforturile de înscriere, pe parcursul următorilor ani, nu au reuşit să adauge decât 11000 de evrei la cei 8000 sau 9000 care se aflau în zonă (toţi strânşi în capitală sau de-a lungul  căii ferate, nutrind speranţa de a-şi lua tălpăşiţa oriunde cât mai repede cu putinţă). Totuşi, bolşevicii nu recunosc niciodată că sunt învinşi şi perseverează.

REGIUNEA.

În 1936, nemulţumit (Comitetul executiv central) al URSS dă un decret privind transferarea parţială a răspunderii pentru colonizarea Regiunii autonome evreieşti  Ia un departament special al NKVD110″. Iar in august 1936, prezidiul ŢIK decretează: „Pentru prima dată în istoria sa, poporul evreu vede realizându-i-se aspiraţia sa arzătoare  de creare a propriei patrii, a propriului stat naţional”. Şi se pun ia cale planuri de trimitere la Birobidjan a 150 000 de evrei.

Autorităţile centrale au înţeles că era nevoie să se activeze această colonizare şi  începând din 1934, nu au mai fost trimişi la Birobidjan voluntari, ci meşteşugari şi muncitori din provinciile din Răsărit, o întreagă populaţie citadină gata să facă de toate, în afară de agricultură!

A apărut şi un slogan: „întreaga URSS participă la edificarea Regiunii autonome evreieşti!” şi prin urmare,pentru a accelera această edificare se cuvine să fie trimis acolo un
personal ne-evreu. În ultimă instanţă, „scopul nostru nu este de a crea o majoritate de evrei în Regiunea autonomă evreiască… Lucrul acesta ne-ar contrazice internaţionalismul nostru”, scria neobositul membru al „secţiilor europene” Dimanstein.

Se constată deci, cu întârziere, că nici sovieticii nu au reuşit să  facă din evrei agricultori, cum nu reuşise cu un secol mai înainte, puterea ţaristă…

În ajunul anului 1938 membrii influenți şi conducătorii administrativi ai Regiunii autonome evreieşti se aflau după gratii . Aceia dintre evreii din Birobidjan care puteau să-şi permită se mutau – fie în oraşele din Extremul Orient,
fie la Moscova. Recensământul din 1939 dă drept cifră a populaţiei din Birobidjan 108 000, dar „Numărul de evrei în Regiunea autonomă evreiască rămânea un mister (…), populaţia evreiască din Birobidjan rămânea la un nivel scăzut”. Mai existau vreo 18 aşa-zise colhozuri, şi vreo 40,50 de familii, dar limba vorbită era rusa, iar scrisorile adresate administratorilor erau în rusă.

Imediat dupa Al Doilea Razboi Mondial, când mii de victime ale Holocaustului au ales sa‑și recladească viata aici, la capatul lumii, comunitatea evreiasca din Birobidjan a ajuns sa numere peste 40.000 de membri. “Ne‑au promis case, pamănt, orice; spuneau ca va fi minunat. S‑a dovedit a nu fi chiar asa”, declara pentru “Jerusalim Post”Mihail Kiselbrener, unul din supravietuitori, .

Cei 36.000 km patrati oferiti de Stalin republicii evreiesti, la granita sud‑estica a Rusiei cu China, pe fluviul Amur, au fost bine alesi. La sosirea primilor colonisti, pe imensul teritoriu, aproape dublu decat Israelul de astazi, traiau in jur de 900 de oameni, majoritatea vanatori, ceea ce a dus la evitarea unor conflicte interetnice cu populatia locala.

La fel ca evreii din kibuturile israeliene, colonistii Birobidjanului s‑au organizat in cooperative agricole, au asanat terenuri si si‑au construit case, in parte si cu ajutorul Dezvoltarea republicii sovietice evreiesti s‑a intrerupt brusc din cauza mortii lui Stalin – urmasii acestuia nu au mai fost atat de intersati de proiect –, dar si din cauza succesului proiectului concurent, Sionul palestinian, autentic. Birobidjan a intrat in cinci decenii de anonimat, fiind rareori mentionat chiar si in cartile de istorie moderna evreiesti.

TIMPURI MODERNE.

Dupa caderea comunismului, 12.000 dintre cei 9.000 de locuitori evrei ai Birobidjanului au emigrat. Nu, nu e nici o greseala cu aceste cifre, da asigurari viceguvernatorul Valeri Gurevici, cel mai inalt demnitar evreu din Birobidjan.

Multi si‑au adus aminte atunci de o bunica sau un bunic evreu cand au avut nevoie de asta pentru a putea emigra. Azi, in Regiunea Autonoma Evreiasca, din aproape 200.000 de locuitori, doar circa 6.000 sunt evrei, dar numarul real este greu de estimat.

Cu toate acestea, cultura evreiasca este prezenta peste tot. Actele oficiale sunt bilingve, in rusa si idis, strazile poarta nume evreiesti, iar cantecele si dansurile din zona au origini clare evreiesti. Fenomenul a atras evident atentia, starnind o oarecare controversa in lumea academica evreiasca. Poate fi considerata astfel de cultura si societate cu adevarat evreiasca?

 O gluma mai veche spune ca in anii ‘70 toti rusii din Birobidjan injurau evreieste. Desi majoritatea locuitorilor regiunii stiu ce inseamna Sabatul sau Hanuka, la restaurantul L’Chaim, cu specific evreiesc, felul principal este cotletul de porc. “Oamenii poate nu sunt evrei, insa au un stil de viata evreiesc”, spune Gurevici, intr‑un interviu pentru Reuters.

Lantul local de magazine alimentare se numeste Tzimmi, dupa o reteta evreiasca, iar singura fabrica de alcool din regiune produce cinci sortimente de votca cuser, preparate dupa metode aprobate de rabin. Autoritatile rusesti postsovietice par a fi preluat initiativa. Autonomia Birobidjanului functioneaza, iar multe dintre subsidiile de la Moscova sunt destinate comunitatii evreiesti.

 In 2004 s‑a inaugurat singura sinagoga din regiune, majoritatea fondurilor fiind asigurate de catre Ministerul Culturii, un gest singular al Moscovei. Biblioteca evreiasca s‑a reinfiintat ca urmare a unei donatii a FSB, fostul KGB, care a oferit mii de volume in idis confiscate de‑a lungul vremii. Rabinul Mordechai Sainer, care s‑a mutat din Israel in Birobidjan impreuna cu familia, spune ca din ce in ce mai multi evrei se intorc, mai multi decat pleaca.

 Intre motive mentioneaza deziluzia traiului in strainatate si dorinta de a se intoarce la origini. E adevarat, Birobidjanul ofera si o oarecare atractie economica, insa nu si pentru investitorii evrei de calibru.

GHESEFTURI

Amanat deja de cateva ori, cel mai mare proiect de infrastructura din Regiune, un pod peste Amur care sa faca legatura cu China, in valoare de peste 230 mil. dolari, are sanse sa inceapa anul acesta.

Potrivit lui Nikolai Volkov, guvernatorul regiunii, constructia podului va duce la dezvoltarea relatiilor economice cu China si va atrage investitori. De altfel, economia locala este dominata de comertul cu China si de investitorii chinezi.

Un procent semnificativ din schimburile comerciale ale Chinei cu Rusia trec prin Birobidjan, mai ales in sezonul rece, cand camioanele traverseaza Amurul pe gheata. Principalele businessuri locale sunt intreprinderile specializate in prelucrarea lemnului si companiile care exploateaza resursele minerale, inca foarte putin dezvoltate, desi resursele sunt printre cele mai bogate din Rusia.

De asemenea, 16.300 ha de teren inchiriate unor oameni de afaceri chinezi sunt cultivate cu soia si sunt lucrate de muncitori chinezi. In termeni de investitii directe straine, Birobidjanul este foarte departe in urma, chiar si in termenii Estului Indepartat.

In 2008, nivelul investitiilor straine a fost minor, 10,8 mil. dolari, totusi de noua ori mai mare decat investitiile straine din 2006. Privita din aceasta perspectiva, revigorarea Regiunii Autonome Evreiesti pare a fi mai mult chinezeasca decat evreiasca.

Doar cateva zeci de mii de dolari sunt investitii israeline,ceea ce spune totuși multe despre percepția pe care o au evreii din Israel fața de Birobidjan.

 Surse:  scritube.com/istorie și  MONEY EXPRESS

CITIȚI ȘI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2010/06/24/proiectul-esuat-al-unui-israel-european

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2010/01/18/ce-stiti-despre-republica-sovietica-evreiasca-botosani

29/06/2013 Posted by | POLITICA | , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: