CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Declaraţia de independenţă faţă de Ungaria a poporului român din Transilvania, Banat şi părţile ungare, ultimul pas până la MAREA UNIRE de la 1 decembrie 1918

98 de ani de când Partidul Naţional Român din Ardeal a declarat independenţa Transilvaniei

1918 octombrie (5/18 octombrie) este citită de dr. Alexandru Vaida-Voievod în Parlamentul ungar de la Budapesta, Declaraţia de independenţă a poporului român din Transilvania, Banat şi părţile ungare,  adoptată de Comitetul Executiv al Partidului Naţional Român din Transilvania în şedinţa din 29 septembrie de la Oradea.

Desfăşurată în cel mai mare secret, şedinţa  convocată la Oradea de către comitetul executiv al Partidului Naţional Român, a avut ca rezultat elaborarea Declaraţiei de autodeterminare a românilor din Ardeal şi Ungaria cunoscută şi sub numele de “Declaraţia de la Oradea”.

Era o zi de sâmbătă, când liderii adunaţi în casa lui Aurel Lazăr trebuiau să decidă modalitatea în care românii îşi puteau îndeplini obiectivele lor naţionale în condiţiile înfrângerii şi destrămării iminente a statului în care încă mai trăiau.

Motivaţia oficială a întrunirii nu prea lăsa să se întrevadă conţinutul discuţiilor, rezumându-se la o formulă generală: “atitudinea comitetului naţional în situaţia politică actuală”.

Întrunirea s-a ţinut în casa avocatului Aurel Lazăr şi a întrunit un comitet lărgit din care făceau parte dr. Teodor Mihali, dr. Alexandru – Vaida Voevod, dr. Ştefan Cicio Pop, Vasile Goldiş, Ioan Suciu, dr. Gheorghe Popovici, Gheorghe Crişan, Nicolae Ivan, dr. Ioan Ciordaş, Ioan Nedelcu, Gheorghe Dobrin, dr. Nicolae Cornean, menţionaţi de ziarului Nagyvarad, şi alţii printre care Sever Dan, după mărturiile proprii.

Comitetul era format din opt membri: dr. Teodor Mihali, dr. Alexandru – Vaida Voevod, dr. Ştefan Cicio Pop, Vasile Goldiş, Ioan Suciu, Aurel Vlad, Aurel Lazăr, Ioan Ciordaş şi doi invitaţi: Sever Dan, Gheorghe Popovici şi Gheoghe Crişan.

Iată textul declaraţiei de independenţă, după o copie legalizată de notarul Adunării Naţionale de la Alba Iulia:

 

După ce declaraţia a fost adoptată în unanimitate s-a constituit un comitet de acţiune cu sediul la Arad format din şase persoane. O chestiune importantă a fost modalitatea de a face cunoscută Declaraţia.

S-a preferat citirea ei în Parlamentul de la Budapesta şi apoi difuzarea acesteia în presa românească şi străină.
Totul pare clar, numai că sursele despre această şedinţă diferă în privinţa mai multor aspecte, printre care şi acela al paternităţii Declaraţiei  românilor transilvăneni şi din părţile ungurene.

Membrii comisiei pentru redactarea definitivă erau Vasile Goldiş, Aurel Lazăr şi Sever Dan care povestea ulterior că Alexandru Vaida-Voevod “a scos dintr-o dată, din buzunar, o filă scrisă cu mâna spunând: vreau să citesc declaraţia aceasta în Parlament”.

« Timp de două ore Vasile Goldiş a căutat diferite formule – Aurel Lazăr şi cu mine nu aveam pasiunea formulelor – dar toată osteneala era în zadar: tot declaraţia scurtă, concisă a domnului Vaida era mai bună. O singură modificare de importanţă s-a făcut: pe când în textul domnului Vaida se vorbea de rupere de statul ungar, în textul domnului Goldiş ne-am oprit la libertatea ce ne luăm noi naţiunea română, de a ne hotărî asupra sorţii noastre.

Istoricul Silviu Dragomir relatează, fără a fi fost martor ocular, despre prezentarea unui proiect de declaraţie, redactat în manuscris pe o filă, de către Aurel Lazăr şi « a unui proiect dactilografiat pe trei file, de Alexandru Vaida – Voevod.

Cel de-al doilea, pe lângă dreptul de autodeterminare, susţinea în plus că românii din Transilvania sunt “o parte” a naţiunii române, care aşteaptă să se integreze, revendică dreptul de reprezentare în faţa conferinţei de pace şi de a reuni o adunare constituantă, aleasă prin sufraj universal, ca singur for competent de a decide liber soarta poporului său ».

După câteva obiecţii legate de adecvarea la desfăşurarea rapidă a evenimentelor declaraţia a fost din reformulată de Vasile Goldiş şi acceptată în unanimitate de Comitetul executiv. Cu toate diferenţele de opinie privind numărul celor prezenţi şi a modalităţii de redactare a declaraţiei este clar că scopul şedinţei a fost atins: definitivarea unei declaraţii de autodeteminare şi “alegerea comitetului de şase”.

Componenţa acestui comitet ca organ operativ este şi ea diferită în funcţie de surse. Totul a fost înconjurat de o discreţie totală considerată importantă în respectiva situaţie. Diferenţele între cele două propuneri de rezoluţii s-au datorat mai ales unor chestiuni de formulare şi nu de conţinut.

Este singura concluzie la care au ajuns istoricii care au analizat această şedinţă pentru că în rest pare să fi câştigat opinia lui Vasile Goldiş împărtăşită de istoricul Silviu Dragomir care îi atribuie acestuia formularea declaraţiei, desigur pe baza celor două variante propuse.

Depunerea Declaratiei a urmat mai multor acţiuni ale fruntasilor politici ai românilor, prin care s-a incercat dobandirea independenţei.

La sfârşitul lunii septembrie, Comitetul executiv al Partidului Naţional Român a adoptat o declaraţie care proclama “independenţa naţiunii române”.

In aceasta declaraţie romanii ardeleni işi afirmau dreptul inalienabil la o viaţă naţională independentă.

Cu o zi inainte ca Alexandru Vaida, unul dintre conducatorii Partidului National Roman din Transilvania si apoi al Partidului National-Taranesc Roman, sa dea citirii actul, imparatul Carol I a lansat manifestul “Catre poparele mele credincioase”, în incercarea de a salva monarhia de la dezintegrare, propunand ca solutie, federalizarea Austro-Ungariei, dar solutia sa nu a fost luata in seama.

Ulterior acestui eveniment, s-a format Consiliul Naţional Român Central cu sediul la Arad care şi-a asumat conducerea luptei romanilor pentru preluarea puterii în teritoriile locuite de români în Ardeal şi Ţara Ungurească.

 

               

 

 

  

   Foto: 1918 – Membrii Consiliului Naţional Român Central

 

 

Declaraţia de autodeterminare a fost citită de Alexandru Vaida – Voevod în Parlamentul de la Budapesta în vinerea următoare, la 18 octombrie 1918.

În aceeaşi zi secretarul de stat american Robert Lansing răspundea cererii de armistiţiu adresată de Ungaria pe baza celor 14 puncte wilsoniene că SUA susţin cauza cehilor, slovacilor şi a slavilor sudici.

  Într-un interviu acordat ziarului Nagyvarad, Vasile Goldiş răspundea la întrebarea de ce nu erau menţionaţi şi românii în nota lui Wilson astfel:

“ La întrebare răspund şi eu cu o alta: de ce nu e vorba nici de italieni nici de polonezi ? Ar fi pueril să se creadă că dacă toate popoarele se emancipează, numai românii vor rămâne sub dominaţie străină”.

Comunicatul a însemnat pe bună dreptate, decesul Austro-Ungariei. Declaraţia românilor citită în Parlamentul Ungariei de la Budapesta a căzut într-o “atmosferă de panică” pe fondul unor critici acute ale politicii fostului prim ministru ungar, contele Istvan Tisza.

La 23 octombrie opinia publică maghiară din oraş nu realiza încă dimensiunile şi impactul efectiv al  actului.

Consiliul Național Român Central se formase  la începutul lunii octombrie 1918 după o întâlnire la Budapesta a reprezentanților Partidul Național Român și reprezentanții mișcării social-democrate din Transilvania în care, și unii, și alții s-au pronunțat pentru o colaborare în cadrul unui consiliu comun.

Înființarea consiliului a avut loc la Budapesta la 31 octombrie 1918, şi avea în componență șase reprezentanţi ai Partidului Naţional Român : Vasile Goldiș, Aurel Lazăr, Teodor Mihali, Ștefan Cicio Pop, Alexandru Vaida-Voievod, Aurel Vlad și șase social- democraţi :  Tiron Albani, Ion Flueraș, Enea Grapini, Iosif Jumanca, Iosif Renoiu și Baziliu Surdu.

Consiliul Național Român Central își va începe activitatea la Arad, la 2 noiembrie 1918, în casa lui Ștefan Cicio Pop, care este numit președintele consiliului.

De la această dată Consiliul a iniţiat acţiunea de formare a organizațiilor teritoriale, comitatense, cercuale și comunale, prin intermediul cărora  nu doar a orientat, ci a şi condus efectiv viața politică din Transilvania.

În perioada imediat următoare creării C.N.R.C., în Transilvania, Banat şi Crişana, au luat fiinţă consilii naţionale române la nivelul comitatelor, oraşelor şi satelor locuite de români.

Din momentul constituirii lor, consiliile naţionale au preluat întreaga activitate politică administrativă din localităţi, înlăturând vechile organisme ale autorităţilor austro-ungare.

Prin consiliile naţionale şi gărzile naţionale, Consiliul Naţional şi-a impus treptat controlul asupra Transilvaniei.

În calitatea sa de organ politic reprezentativ al populaţiei româneşti din Transilvania, Consiliul Naţional Român Central a hotărât trimiterea unui ultimatum către guvernul ungar, la 10 noiembrie 1918, prin care a cerut preluarea de la acest guvern a „puterii depline de guvernare asupra teritoriilor locuite de români în Ardeal şi Ţara Ungurească”.
Idealul de libertate şi unitate naţională a românilor a fost puternic susţinut de conducerile celor două biserici româneşti şi de întreaga masă a preoţilor şi învăţătorilor români, care au slujit cu adevărat eroism cauza neamului lor.

Nota diplomatică, redactată de către Vasile Goldiș, solicita guvernului maghiar să-i transmită Consiliului autoritatea politică, administrativă și militară asupra celor 23 de comitate din Transilvania și a părților românești din comitatele Bichiș, Cenad și Ugocea și a fost trimisă la 10 noiembrie 1918, termenul de îndeplinire fiind fixat la 12 noiembrie 1918, la ora 18.

Cu zi înainte de solicitarea încheierii armistiţiului de către Germania la 10 noiembrie 1918 România a reintrat în război cu Puterile Centrale.

Guvernul maghiar a răspuns solicitând o amânare de 12 ore, iar apoi a trimis o delegație condusă de Oszkár Jászi, ministru al naționalităților, pentru tratative, însă condițiile prezentate de guvernul maghiar la 13 noiembrie 1918  au fost respinse după două zile de negocieri, iar în seara zilei de 14 noiembrie 1918 Consiliul Național Român Central a transmis poporului român din Transilvania un comunicat prin care anunța că tratativele purtate cu delegația maghiară nu au dus la nici un rezultat, deoarece intenția românilor era Desfacerea totală de Ungaria.

A doua zi, după eșecul tratativelor cu delegația maghiară condusă de ministrul Jászi, la 15 noiembrie 1918, Consiliul Național Român Central lua hotărârea de a declara unirea românilor transilvăneni, crișeni, bănățeni și maramureșeni cu Regatul României, într-o Mare Adunare Națională care urma să fie convocată.

Hotărârea era cuprinsă în Regulamentul pentru alegerea deputaților care urmau să voteze Unirea cea Mare. Alegerea deputaților urma să se facă în următoarele 10 zile în conformitate cu Legea electorală din 1910, pe circumscripții, în toate localitățile desemnate a fi centre electorale.

Numărul deputaților aleși, s-a decis a fi cinci pe circumscripție electorală, aleși prin vot universal deschis. Este pentru prima dată când bărbații și femeile aveau dreptul de a-și exprima votul direct.

La 18 noiembrie 1918 Consiliul Național Român Central redactează, prin același Vasile Goldiș, manifestul „Către popoarele lumii” , semnat în numele Marelui Sfat al Națiunii Române de Ștefan Cicio Pop, prin care se făcea cunoscut refuzul autorităților maghiare de a ține seama de revendicările juste ale populației românești.

La 20 noiembrie 1918 Consiliul Național Român Central anunța convocarea Marii Adunări Naționale la Alba Iulia. În discuție au mai fost luate în discuţie orașele Blaj și Sibiu, dar s-a optat pentru Alba Iulia datorită faptei lui Mihai Viteazul de la 1600 când a realizat Unmirea celor trei ţări româneşti și a supliciului  în cetatea orașului a conducătorilor Revoluției de la 1784.

Alba Iulia afost numită în Actul Convocării, cetatea istorică a neamului nostru.

Astfel, ca urmare a eforturilor Consiliul Național Român Central, într-o zi de duminică la 1 decembrie 1918, are loc Marea Adunare Națională de la Alba Iulia a celor 1.228 de deputați, în Sala Cazinoului, care votează în unanimitate Hotărârea de la Alba Iulia a Unirii Transilvaniei cu Regatul Român.

Consiliile naționale românești locale, care au activat sub conducerea Consiliul Național Român Central, și-au încetat activitatea la 6 februarie 1919.

Consiliul Dirigent, organismul legislativ și executiv al Transilvaniei, și-a continuat activitatea până în data de 4 aprilie 1920, când a fost dizolvat de către guvernul României unite.

 

 

 

 

 

 

Adunarea naţională a românilor din Transilvania se va reuni la Alba Iulia la 1 decembrie, în acelaşi an.

Tot în decembrie, Declaraţia de la Alba Iulia va fi înmânată regelui Ferdinand al României, de către delegaţia românilor transilvăneni condusă de Alexandru Vaida – Voevod.

 

 

Bibliografie (surse):

http://www.tribuna.ro/stiri/special/98-de-ani-de-cand-partidul-national-roman-din-ardeal-a-declarat-independenta-transilvaniei-120493.html

http://ziarulfaclia.ro/unirea-transilvaniei-cu-tara/

http://www.oradeamea.com/declaratia-de-la-oradea/

https://ro.wikipedia.org/wiki/Consiliul_Na%C8%9Bional_Rom%C3%A2n_Central

Viorel Faur, 80 de ani de la adoptarea la Oradea a declaraţiei de independenţă a românilor din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş (12 octombrie 1918), Oradea 1998.
L. Borcea, Gh. Gorun (eds.) – Istoria oraşului Oradea, Oradea, 2007, p. 317 sqq
Ion Zainea, Aurel Lazăr: viaţa şi activitatea, Cluj- Napoca 1999, p. 86 sqq
Alexandru Vaida-Voevod, Memorii, (Prefaţa, ediţie îngrijită, note şi comentarii de Alexandru Şerban), vol I, Cluj-Napoca 1994

Anunțuri

09/12/2017 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Unirea de la 1 Decembrie 1918 a Transilvaniei cu Ţara Mamă văzută de gazetari maghiari

 

 

 

 

 

 

 

 

 

   Presa maghiară din Ardeal a comentat pe larg evenimentele petrecute la Alba Iulia în istorica zi de 1 Decembrie 1918.

 În numărul din 3 decembrie 1918 al ziarului „Áradi Közlöny” se arăta că Vasile Goldiş a afirmat în cuvântarea sa de la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia că „românii au încercat să ajungă la o înţelegere cu ungurii. Dar ungurii, în ciuda bunăvoinţei manifestate de români au continuat să-i apese şi să-i asuprească. Acum însă, a sosit clipa de mult aşteptată: clipa în care naţiunea română, va putea să alerge fericită în braţele primitoare al ţării mame”.

Publicaţia sublinia că discursul lui Goldiş a fost primit cu „ovaţii şi urale însufleţite, oamenii fluturându-şi în aer pălăriile”şi constata că prin cuvântarea sa acesta promitea că românii vor acorda aceleaşi drepturi şi libertăţi „tuturor naţiunilor care vor convieţui alături de noi, deoarece copiii, nu trebuie să ispăşească păcatele părinţilor”.

  „Să primim în deplină linişte cele întâmplate“

Accente mai dramatice în tonul relatării apar în alte ziare ungureşti, precum „Nagyszebeni Reggeli Ujság” din Sibiu, tot din 3 decembrie 1918.

Când vine vorba de prezentarea celor spuse în Hotărârea de Unire, sunt folosite expresii precum „Ardealul are să fie ocupat! O spunem nu ca să înspăimântăm ci ca să liniştim. Iubim şi noi ţărişoara Ardealului. Ne vine greu să ne împăcăm cu gândul că un popor străin (de români – nota traducătorului) intră pe pământul acesta. Dar se apropie ca prieten…, şi de aceea şi noi, maghiarii ardeleni îi primim prieteneşte.

Nu înălţăm jăluiri la cer. Politica noastră  rea de naţionalităţi… a creat situaţia pe care trebuie să o suportăm acum. Românii formează majoritatea covârşitoare în Ardeal şi principiile lui Wilson, drepte în temelia lor, cer imperiul pe seama românilor. Iar nouă, ungurilor, ne este iertat să plângem pentru pierderea Ardealului”.

Merită subliniată francheţea cu care gazetarii unguri recunoşteau, în sfârşit, adevărul despre Ardeal şi despre politica naţională obtuză faţă de români dusă de autorităţile austro-ungare. Articolul din acest ziar a fost tradus şi publicat,  a doua zi,  în presa românească.

În cazul altor publicaţii, precum „Kolozsvari Hirláp“, se poate vorbi de asemenea de onestitate în relatarea evenimentelor de la Alba Iulia.

În numărul din 3 decembrie 1918, se arată că „hotărârile românilor de la Mare Adunare Naţională de la Alba Iulia, nu constituie nici o surpriză pentru noi (adică pentru maghiari!) datorită celor întâmplate anterior.

Proiectul de hotărâre adoptat declară unirea tuturor românilor, alipirea tuturor teritoriilor locuite de români la România şi proclamă dreptul inalienabil al românilor asupra Banatului şi asupra teritoriului dintre „Mureş, Tisa şi Dunăre”.

Autorul articolului mai sublinia că „hotărârea declară şi deplina libertate naţională pentru toate naţionalităţile existente pe teritoriul aflat sub stăpânirea românilor”.

Mai mult, publicaţia face şi un îndemn către conaţionalii unguri „să primim în deplină linişte cele întâmplate… şi cu deplină încredere cele declarate de conducătorii români, că vor respecta toate drepturile naţionale ale naţionalităţilor aflate sub stăpânirea lor”.  (Articol scris de NICU NEAG –  adev.ro/nfv04b),Traduceri din limba maghiară în limba română ale articolelor în cauză apar în lucrarea colectivă „1918 la Români-Documentele Unirii“.  

25/10/2017 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Ce mai spune presa ungurilor din România ? O revistă a publicaţiilor de limbă maghiară din România apărute în perioada 1 august – 15 octombrie 2017

 

 

 

 Imagini pentru  ziare maghiare  photos

Porcsalmi Balint despre pregătirile pentru 2018 / La ce sărbătoare ne putem aştepta?

 

In decembrie 2018, România, care se autodefineşte drept stat naţional ortodox de facto, va aniversa 100 de ani de la cea mai mare realizare a istoriei române – după cum susţine. In acelaşi timp, comunitatea maghiară consideră această dată zi de doliu a dictatului. UDMR-ului îi revine, în această perioadă, un rol aparte, deoarece presa de limbă română şi românii consideră că vorbele rostite de uniune sunt mesajul maghiarilor.

Ce poate face UDMR în lunile care au mai rămas, care este sarcina sa – despre aceste aspecte am discutat cu preşedintele executiv al UDMR, Porcsalmi Balint.

– In ogradă, în special în rândul celor care nu politizează în ape mai adânci, s-a spus şi se spune că acum este momentul prezentării strădaniilor autonomiste. Este acum momentul?

– Pentru noi, jubileul de 100 de ani nu este o sărbătoare, însă nici doliu nu i-aş spune. Eu cred că în loc să ne plângem de milă, ar fi mai bine să încercăm să profităm la maxim de împrejurările date. 2018 ar putea fi un potenţial pericol pentru comunitatea noastră: este posibil să se dezlănţuie patimile naţionaliste, antimaghiare. Insă dacă suntem isteţi şi ne pregătim din timp, am putea profita de anul ce vine ca de o posibilitate. Nu trebuie să privim anul 2018 ca pe o apocalipsă a maghiarimii transilvane, ci ca pe o perioadă în care trebuie să vorbim mai mult şi mai fără teamă despre obiectivele, aşteptările şi valorile noastre. Vântul se va înteţi, iar noi va trebui să decidem cum vom poziţiona vela: să putem naviga sau să ne rupă catargul.

Anul viitor trebuie să vorbim şi despre autonomie. Numai că altfel decât până acum. Anii trecuţi am scris legi şi am ieşit şi în stradă pentru autonomie. De mai multe ori. Insă, din păcate, nu am avansat. Este limpede că atâta timp cânt societatea majoritară priveşte minoritatea ca pe o sursă de pericol, nu vom avea autonomie. Statul român nu se va teme de noi, nu ne va îndeplini, de teamă, cererile legitime.

Iar dacă atmosfera generală se va tensiona, şansele la autonomie vor fi zero. Din acest motiv, spun că trebuie să facem un pas înapoi şi să începem de la bază comunicarea cu românii: să spunem mai întâi cine suntem, şi abia apoi ce vrem. Si toate acestea în limba română. Asta nu înseamnă renunţare, dimpotrivă: cel care ştie să pună bazele unor noi discuţii, acela îi conferă şanse reale autonomiei. Acum trebuie să ne adresăm în primul rând societăţii majoritare. Nu unii pe alţii trebuie să ne convingem că autonomia este importantă – şi asta cred că este o mare greşeală în contextul strădaniilor autonomiste de anii trecuţi.

– De la Barbu Catargiu şi A.I. Cuza încoace, toate strădaniile de regionalizare din România – în special cele referitoare la regiunile istorice – s-au ciocnit de opoziţia adepţilor centralizării. In ce direcţie ar trebui să mergem pentru a reuşi?

– Nici regionalizarea, la fel cum nici autonomia, nu poate fi înfăptuită fără sprijinul societăţii majoritare. Mai clar, dacă majoritatea politicii române nu are voinţă politică, nu va exista regionalizare. Mi-e foarte greu să cred că anul viitor, reorganizarea regională va ajunge pe ordinea de zi. 2018 se va referi la altceva: la România puternică şi unitară. Cu asta va trebui să facem ceva. După cum i-am spus şi preşedintelui Klaus Johannis atunci când a fost în Ţinutul Secuiesc, centenarul este şi posibilitatea unui nou început – iar o bază bună în acest sens o reprezintă cele asumate în proclamaţia din 1918. Trebuie să soluţionăm relaţia dintre majoritate şi minoritate, este nevoie de un parteneriat strategic între statul român şi comunitatea maghiară.

Sursa: Szekely Hirmondo nr. 145 din 02.08.2017

Centenar

 

Declaraţia lui Kelemen Hunor, conform căreia românii trebuie să accepte că noi nu vom putea şi nici nu dorim să sărbătorim 1918 a făcut să sară siguranţele, respectiv a provocat revoltă în rândul opiniei publice româneşti.

Preşedintele UDMR a declarat în cadrul unui interviu acordat vinerea trecută, cotidianului Szabadsag din Cluj+Napoca faptul că: temerile au reapărut: românii se tem de faptul că dorim să rupem Transilvania, iar maghiarii, de faptul că românii doresc să îi priveze de identitate. Preşedintele UDMR a considerat important să precizeze şi faptul că trebuie să spunem ce gândim şi ce aşteptări avem din partea statului român după 100 de ani, dar, în acelaşi timp, trebuie să ne punem şi în pielea celuilalt.

După această afirmaţie, Coaliţia Naţională pentru Modernizarea României (CNMR) nu doreşte nici mai mult, nici mai puţin decât retragerea cetăţeniei române a lui Kelemen Hunor. Se pare că discursul, care, de obicei, apărea în jurul sărbătorii naţionale din decembrie, a apărut mai devreme în contextul jubileului, ieşirile fiind pe măsura acestuia.

Să ne aducem aminte de prima aniversare a zilei de 1 decembrie, de la Alba Iulia din 1990, când discursul lui Szocs Geza, secretar general al UDMR, a fost tulburat de un concert de fluierături al extremiştilor români, acestora alăturându-se şi Petre Roman, pe atunci premier.

Deseori, politicienii maghiari au afirmat şi faptul că, din partea maghiară transilvană, sărbătorirea zilei de 1 decembrie este de faţadă, deoarece această zi reprezintă pentru români extinderea ţării, iar pentru maghiari, ajungerea în soarta de minoritari, iar aceasta nu poate reprezenta, sub nicio formă, o sărbătoare pentru maghiari. Si din partea românească s-au auzit voci, conform cărora, sărbătoarea naţională ar trebui să aibă un rol de integrare, nu de excludere, ar trebui ales un eveniment, care să fie sărbătorit cu plăcere de întreaga populaţie a ţării. Dar aceste voci au fost acoperite imediat de cei îngrijoraţi de soarta naţiunii.

Mă tem că disputa actuală reprezintă, de fapt, doar preambulul a tot ce se va întâmpla anul viitor cu comunitatea maghiară din ţară. De la alegerea în calitate de preşedinte al sasului Iohannis, purtătorii de cuvânt ai românilor vorbesc despre soluţionarea finală şi reuşită a problemei minorităţilor, înlăturând orice iniţiativă referitoare la extinderea drepturilor lingvistice ale comunităţii maghiare, demontând orice plângere, nemulţumire referitoare la lezările drepturilor minorităţilor.

Toate acestea vor amplifica impunerea de Linişte!, orice revendicare privind drepturile minorităţilor fiind considerată ca fiind anticonstituţională, antinaţională, printre altele, afirmându-se – la fel cum se regăseşte şi printre argumentele CNMR -, că în anii precedenţi, măsurile adoptate în direcţia evidenţierii drepturilor lingvistice ale comunităţii maghiare s-au extins până la graniţele discriminării pozitive, ducând la emigrarea populaţiei româneşti sau izolarea acesteia în zonele majoritar maghiare.

Nu cred că acest discurs se va schimba până când majoritatea populaţiei ţării nici nu ştie cum au ajuns maghiarii aici şi de când trăiesc aici maghiari, saşi, iar unitatea politică este formulată întotdeauna împotriva a ceva: cel mai des împotriva minorităţii maghiare şi, în general, împotriva maghiarimii. Până când această abordare nu se va schimba, deseori va trebui schimbată siguranţa…

 

Sursa: Hargita Nepe nr. 147 din 09.08.2017, autor Sarany Istvan

 

 

Kulcsar este solidar cu Kelemen / Un nou denunţător de carieră

 

Consider îngrijorător faptul că numărul denunţătorilor de carieră pare să fie în creştere în România -a declarat preşedintele filialei judeţene Covasna a PCM, Kulcsar Terza Jozsef. Deputatul enumeră printre denunţătorii de carieră inclusiv organizaţia pseudocivilă intitulată Coaliţia Naţională pentru Modernizarea României (CNMR).

Kulcsar Terza a reamintit că în cursul lunii iunie, a fost ameninţat de către organizaţie pe motiv că declarase că anul 2018 va fi anul doliului pentru maghiarimea transilvană, iar de curând, organizaţia a propus ca preşedintelui UDMR, Kelemen Hunor, să-i fie retrasă cetăţenia română deoarece a afirmat că românii trebuie să accepte faptul că noi nu vom putea şi nici nu vrem să sărbătorim anul 1918.

– Resping noua manifestare a antimaghiarismului şi îmi exprim solidaritatea cu Kelemen Hunor. Cetăţenia nu-i poate fi retrasă unei persoane care a dobândit-o prin naştere, însă dacă cineva ar urma să fie pedepsit cu retragerea cetăţeniei pentru opiniile formulate în urma lezărilor de drepturi ale maghiarilor transilvani, mă ofer şi eu să renunţ la cetăţenia română -a precizat el.

 

Sursa: Szekely Hirmondo nr. 150 din 09.08.2017, autor Erdely Andras

 

 

Noi nu putem sărbători

 

Afirmaţia făcută de preşedintele UDMR Kelemen Hunor, conform căreia românii trebuie să accepte că noi nu vom putea şi nici nu vrem să sărbătorim anul 1918, a generat o nouă isterie antimaghiară în presa de limbă română. Conform Coaliţiei Naţionale pentru Modernizarea României (CNMR), autodefinite drept organizaţie civilă, politicianul nostru a pus la îndoială existenţa statului român, legile, istoria, cultura şi identitatea naţională.

Sunt acuzaţii grave, despre care trebuie să se ştie că au fost lansate de o organizaţie aflată în strânsă legătură cu ministerul român de interne şi care se întreţine din sprijinul financiar al acestuia. Este limpede că nu întâmplător. Ca atare, poziţia adoptată reflectă şi modul de gândire, referitor la noi, care domneşte în ministerul de interne, respectiv felul în care se raportează el la noi.

In acelaşi timp, este clar şi mesajul din subtext: să ascultăm şi să suportăm, că dacă nu. Referitor la afirmaţia făcută de Kelemen Hunor, salutăm faptul că s-a exprimat, în sfârşit, într-un mod demn de liderul organizaţiei de apărare a intereselor maghiare, precis, conform situaţiei reale şi în numele nostru, al tuturor.

Pentru că la comemorarea morţii mamei, toată lumea este în doliu, nu sărbătoreşte! Iar odată cu dezlipirea Transilvaniei de Ungaria, noi ne-am pierdut mama spirituală, patria! Iar de atunci încolo, România care îndeplineşte de aproape 100 de ani rolul de părinte vitreg, ne-a tratat şi ne tratează ca pe nişte duşmani şi atentează la existenţa noastră! Ca atare, acest jubileu este, pentru noi, maghiarii, o zi de doliu!

Tocmai din acest motiv trebuie să ne asumăm poziţia exprimată pe această temă de către preşedintele uniunii şi să înfruntăm unitar forţele obscure care atentează la existenţa noastră. In felul acesta, ne apărăm dreptatea şi demnitatea şi îi aducem la cunoştinţă puterii de la Bucureşti că noi nu putem fi intimidaţi.

 

Sursa: Szekely Hirmondo nr. 151 din 10.08.2017, autor Bedo Zoltan

 

 

 

Ce a primit Transilvania de la România?

 

Nu doar sezonul mort a făcut ca vorbele rostite acum o săptămână de către preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, despre sărbătorirea, respectiv nesărbătorirea unirii, să descătuşeze atât de vehement pornirile.

Articolele, comentariile apărute în spaţiul public reflectă bine starea actuală a societăţii, felul în care se raportează ea la noi, maghiarii, şi semnalează în acelaşi timp şi la ce ne putem aştepta în anul marelui centenar.

Foarte puţini şi-au dat osteneala să se gândească la esenţa vorbelor preşedintelui UDMR: ce i-a dat România Transilvaniei în ultimii 100 de ani? A avut de pierdut sau de câştigat regiunea de pe urma marii unirii? I-a fost mamă bună sau mamă vitregă statul român acestei regiuni pe care a folosit-o, a exploatat-o, căreia i-a împiedicat dezvoltarea?

In ultimii 100 de ani, elita bucureşteană s-a străduit în continuu să distrugă economia, cultura şi spiritul Transilvaniei. Iar toate acestea s-au îndreptat, sunt îndreptate nu numai împotriva maghiarilor, ci şi a transilvanismului.

Anexarea Transilvaniei la Ungaria nu mai este de mult ceva real, până şi transformarea ei într-o regiune independentă este lipsită de şanse, atât de românească a devenit în ultimii 100 de ani. Kelemen Hunor a ridicat o problemă extrem de sensibilă, de aceea răspunsul a fost atât de vehement.

Aparent, pornirile au fost dezlănţuite de afirmaţia că maghiarii nu au ce sărbători anul viitor, deşi, de fapt, se vrea evitarea confruntării cu ideea că Transilvania a fost sacrificată pe altarul temerilor naţionaliste.

Se ştie exact ce i-a dat România Transilvaniei, iar acest lucru este dezolant atât pentru maghiari, cât şi pentru români.

 

Sursa: Haromszek nr. 8173 din 14.08.2017, autor Farkas Reka

 

Naţiunea trebuie edificată!

 

Ediţia din acest an, a XIII-a, a Taberei EMI a fost organizată mai repede ca de obicei. După cum a reieşit, a trebuit să se procedeze astfel pentru a putea fi prezentă în tabără şi echipa Kulturtaj, care în perioada 11-13 august a organizat cea mai mare manifestare de păstrare a tradiţiilor, la nivel european: a IV-a ediţie a Zilei Strămoşilor. Astfel a putut fi prezent în tabără şi renumitul antropolog Biro Andras Zsolt, cercetător al Muzeului de Ştiinţe Naturale şi preşedinte al Fundaţiei Magyar-Turan.

Expunerile pe care le-a susţinut au avut tematici diferite: istoria străveche maghiară în oglinda ştiinţelor naturale, epoca de glorie a hunilor şi rolul lor în istoria străveche a maghiarilor, caracterul uman al maghiarilor descălecători. In ultima zi de tabără a participat, alături de preşedintele Tinerilor Maghiari din Transilvania (EMI), Sorban Attila Ors, la forumul intitulat Viitorul maghiarimii din Bazinul Carpatic. Spicuim câteva idei din expunerea pe care a susţinut-o sub titlul Forţa tradiţiilor şi edificarea viitorului, sau identitatea naţională este baza autonomiei.

Limba, cultura sunt pietrele de construcţie, iar tradiţiile, familia şi comunitatea, respectiv învăţământul public joacă un rol în menţinerea vie a conştiinţei naţionale.

În lumea de azi, care se schimbă rapid, trebuie să selectăm legăturile care îi ţin uniţi pe maghiari – cunoaşterea la un anumit nivel a tradiţiilor, culturii şi istoriei naţionale este indispensabilă. Trebuie să ştim de unde ne tragem, cine ne sunt înaintaşii, cum a unificat şi înflorit maghiarimea Bazinul Carpatic.

Naţiunea este o construcţie care trebuie consolidată în continuu. Problema este complicată de diferenţele dintre părţile de ţară rupte, iar cei care dirijează de la Budapesta politica naţională trebuie să ţină cont de faptul că ceea ce este, eventual, bun în Transilvania, nu este bun în Slovacia.

Sursa: Szekely Hirmondo nr. 154 din 16.08.2017

 

 

Cine îi alungă pe români?

 

Dacă este august, este Izvorul Mureşului, şi dacă este Izvorul Mureşului, sunt universitatea liberă de vară şi şirul nemulţumirilor exprimate de liderii românilor din Ţinutul Secuiesc. Reţea rămâne aceeaşi de la un an la altul: defilează cei care se consideră reprezentanţi ai românilor din această regiune, vin de la Bucureşti invitaţii de rang înalt sau şi mai înalt, apoi dă-i înainte, pentru că vor apărea în ştirile zilnice doar cei care reuşesc să vorbească despre lucruri cât mai periculoase.

Despre Universitatea Liberă de Vară de la Izvorul Mureşului nu se ştiu prea multe, nu are site, ultimele postări de pe pagina de Facebook sunt de anul trecut.

Doar câteva articole de ziar îi semnalează existenţa, programul şi obiectivele manifestării pot fi regăsite exclusiv pe pagina denunţătorului de serviciu, Dan Tanasă. O parte din programul ediţiei din acest an se ocupă de situaţia românilor de dincolo de graniţe, însă în ziua de miercuri, s-a axat în mod explicit pe situaţia românilor din Ţinutul Secuiesc.

Evident, nu numai pe păstrarea identităţii lor, pe greutăţile cu care se confruntă, tonul fundamental fiind determinat de expunerea despre identitatea română a catolicilor moldoveni, respectiv de tema privind sustragerea Transilvaniei şi modul în care străvechiul pământ românesc a ajuns – în urma retrocedărilor – pe mâini străine, ostile.

In aceste circumstanţe au fost exprimate îngrijorările lui Eugen Popescu, preşedintele Fundaţiei Naţionale pentru Românii de Pretutindeni, potrivit cărora românii din Ţinutul Secuiesc sunt ameninţaţi de pericolul maghiarizării, emigrării în masă, iar acest lucru se va transforma într-un risc la adresa securităţii naţionale. In opinia sa, sunt nevoiţi să-şi croiască altundeva drum în viaţă, pentru că nu-şi găsesc loc de muncă dacă nu vorbesc limba maghiară. Majoritatea românilor din Ţinutul Secuiesc au fost colonizaţi în oraşele din regiune de pe la finele anilor 60.

Retragerea lor a început în anii 90, iar copiii celor rămaşi aici încearcă să-şi facă un rost în viaţă în străinătate, la fel cum procedează şi cei din alte regiuni ale ţării. Nu pe motiv că nu cunosc limba maghiară, ci pentru că sunt mai bine plătiţi în Occident.

Dacă de 27 ani încoace, statul român ar lucra nu la subminarea economică a Ţinutului Secuiesc, românii din regiune, la fel ca maghiarii, ar avea şanse mai mari, mai mult chef să rămână aici. Dacă singurul scop pe care-l urmăresc cei care organizează universitatea liberă de la Izvorul Mureşului, şi se declară drept reprezentanţii românilor, nu ar fi acela să-i asimileze pe maghiari, adică să-i facă să dispară, mai mulţi lauri ne-ar creşte pentru noi toţi. E adevărat, declaraţiile lor, universităţile libere cum este şi cea de la Izvorul Mureşului, ar deveni inutile. Ei ar avea de pierdut, însă restul, noi toţi – maghiari şi români – am avea de câştigat.

 

Sursa: Haromszek nr. 8176 din 18.08.2017, autor Farkas Reka

Război informaţional pentru Transilvania / Interviu cu istoricul Zahoran Csaba, despre Trianon şi pregătirile jubiliare

Sunt sau nu legitime suspiciunile româneşti din jurul atitudinilor maghiare legate de Trianon? Am discutat cu istoricul Zahoran Csaba, membru al echipei de lucru Trianon 100, şi pe tema miturilor central-europene.

– Recent, o afirmaţie făcută de istoricul Ioan Aurel Pop, care susţinea că echipa de lucru Trianon 100 este o unealtă a războiului informaţional ungar, a generat o dispută româno-ungară care a avut ecouri. Nu avem nici o şansă ca maghiari să ieşim din mitul eternilor iredentişti?

– De fapt, a fost un fel de neînţelegere, pe care Ioan Aurel Pop a şi clarificat-o ulterior. Se pare că nu ştia că Trianon 100 este o echipă academică de cercetare şi nu un organism guvernamental precum Departamentul Centenar, înfiinţat în România. Problema a fost generată mai de grabă de faptul că vorbele lui Pop au fost rostite într-un context aparte, într-o conferinţă pe teme de geopolitică şi securitate naţională. Vorbele sale au fost interpretate aparte şi de către presă, iar mai apoi, rupte de expunerea iniţială a lui Pop, au devenit independente.

Trianon 100 nu este o organizaţie de propagandă sau activitate revizionistă, nu intenţionează să submineze programele centenare din România. Este un grup de lucru alcătuit din istorici, istorici de artă şi sociologi, care funcţionează în cadrul Institutului de Istorie al Academiei Ungare de Ştiinţe şi studiază problematica trianoniană.

– Putem vorbi despre un război informaţional între cele două părţi?

– Într-un anume sens, afirmaţia lui Pop este corectă, şi anume că între maghiari şi români se duce un fel de război informaţional pentru Transilvania. El nu a început însă după Trianon, ci undeva prin secolul al XIX-lea, şi îşi are rădăcinile prin a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Si nu iredentiştii maghiari l-au declanşat. Odată cu răspândirea naţionalismului, cu formarea naţiunilor moderne, a apărut, în mai multe planuri, un fel de rivalitate pentru Transilvania între elitele politice şi intelectuale maghiare şi româneşti.

In plan politic, preoţii greco-catolici români, savanţii Scolii Ardelene, s-au străduit să obţină emanciparea politică a românilor transilvani. In plan istoric, s-au străduit să-şi argumenteze legitimitatea cererii prin originea romană a românilor – adică prin caracterul lor indigen -, iar în plan social, prin faptul că românii alcătuiesc majoritatea locuitorilor din regiune. Nu exista nici o îndoială cu privire la fondarea argumentelor demografice, pentru că din secolul al XVIII-lea poate fi demonstrat caracterul majoritar al românilor în Transilvania. Continuitatea romano-română însă a fost edificată pe o teorie incertă, contestată şi dezminţită ulterior de mulţi – şi nu numai maghiari. Cu toate acestea, pe ea şi-a clădit treptat elita politică şi intelectuală română pretenţiile transilvane, aceasta a ajuns unul din pilonii identităţii româneşti moderne.

După Trianon, maghiarii au depus strădanii în vederea revizuirii noului status quo, fapt respins la toate nivelurile de către românii care edificau statul naţional unitar român, modern, România Mare. Si aşa au mers lucrurile în perioada interbelică, iar mai apoi şi între anii 1940-1944, până la tratatul de pace de la Paris, de după cel de-al doilea război mondial, care i-a pus punct şi revizionismului maghiar. De atunci, subiectul disputelor nu îl mai reprezintă apartenenţa Transilvaniei sau hotarele, ci drepturile maghiarilor transilvani, problemele de ordin istoric.

– Suspiciunea română care învăluie atitudinile maghiare legate de Transilvania sau Trianon mai funcţionează?

– Fie că vorbim de proteste faţă de distrugerea satelor, de istoria în trei volume a Transilvaniei, cauza autonomiei Tinutului Secuiesc sau un film maghiar despre Trianon, toate sunt capabile să genereze reacţii exagerate, isterice ale părţii române, iar privite cu ochi maghiari, uneori par aproape comice. Dacă privim la atitudinea maghiară din perioada dualismului, întâlnim, surprinzător, reacţii similare. Pe atunci, intelectualii maghiari vedeau peste tot iredentism românesc.

Sursa: Haromszek nr. 8177 din 19.08.2017, autor Csinta Samu

 

Alba Iulia sau Trianon? / Interviu cu istoricul Zahoran Csaba, despre Trianon şi pregătirile pentru centenar (2)

 

Cum funcţionează tehnicile de rememorare legate de Trianon şi care sunt aspectele care alimentează şi în prezent discuţiile pe această temă? Am discutat cu Zahoran Csaba, membru al echipei ungare de lucru Trianon 100, şi despre posibilitatea realizării unui acord între mesaje şi interpretări.

– Ce vrea să descopere echipa de lucru Trianon 100?

– Noi ne ocupăm de Trianon ca de o tematică mai extinsă, ne axăm pe patru piloni mai mari: contextul internaţional al Trianonului, prăbuşirea şi raporturile sociale ungare de pe vremea respectivă, consolidarea sistemului de pace, respectiv posteritatea şi memoriile. Prima tematică include cercetarea rolului îndeplinit de marile puteri – cum sunt Japonia şi Statele Unite -, cărora nu li s-a acordat prea mare atenţie până acum. Cercetarea circumstanţelor prăbuşirii şi a societăţii ungare abordează tema, pe de o parte, din considerentul istoriei militare, pe de altă parte, din punctul de vedere al istoriei sociale. Cât de reală era, de exemplu, apărarea cu armele a patriei în mijlocul prăbuşirii militare a Monarhiei şi al haosului general din toamna anului 1918, fiind abordate inclusiv problemele de ordin social şi economic.

– Ce teme oferă consolidarea sistemului de pace?

– Până la încheierea războiului, pe ruinele imperiilor central şi est-europene s-au înfiinţat numeroase formaţiuni statale provizorii, care funcţionau câteva zile, săptămâni, unele, chiar mai mulţi ani. Pe teritoriul istoric al Ungariei, cea mai cunoscută era poate formaţiunea Leitha-Banat, constituită pe actualul teritoriu al Burgenland-ului. In acest context trebuie amintit de Republica Secuiască, proclamarea acesteia la finele anului 1918 a fost însă zădărnicită.

Ne axăm şi pe aspectele sociale ale schimbului de imperii din 1918-19: modul în care dominaţia ungară a fost schimbată de cea cehoslovacă, română, slavă de sud sau austriacă; cum s-a stabilit noua putere pe teritoriile rupte. Ultimul domeniu de cercetare vizând posteritatea şi memoriile, studiază locul tematicii Trianonului în istoriografia, beletristica maghiară, în politica externă şi politica memoriilor.

– Cum funcţionează tehnicile de rememorare?

– Acestea reprezintă pentru mine aspectul cel mai palpitant al muncii. Eu cercetez memoriile maghiare şi memoriile din vecinătate ale Trianonului, în special memoriile române. Este vorba concret de memoriile privind dezmembrarea Ungariei istorice şi întemeierea României Mari, acestea fiind întruchipate, de exemplu, în Ungaria, de Muzeul Trianon, iar în România, de Muzeul Marii Uniri de la Alba Iulia. Semnalează funcţionarea tehnicilor de rememorare şi disputele generate, în mod regulat, pe marginea zilei de 1 decembrie sau pe tema proclamaţiei de la Alba Iulia, respectiv disputele lansate în această primăvară care vizează tocmai echipa noastră de lucru.

– Care sunt cele mai importante aspecte care alimentează şi în prezent tema privind Trianonul?

– În primul rând, problema minorităţilor maghiare, diversele insulte şi probleme cu care se confruntă maghiarii de peste hotare, situaţia nesoluţionată a acestora. Dacă, la Trianon, ar fi fost trasate hotare mai corecte din punct de vedere etnic – de exemplu, în Transilvania -, protecţia minorităţilor ar fi fost asigurată într-un mod cu adevărat eficient, adică prin autonomii teritoriale şi individuale, tema respectivă ar fi mai puţin sensibilă, traumatizantă.

Conştiinţa naţională maghiară ar fi acceptat mai uşor faptul că Maramureşul, Munţii Tatra şi Fatra nu mai aparţin statului ungar, însă s-a dovedit să fie prea mult să fie dezlipite localităţile cum sunt, de exemplu, Oradea, Subotica şi Kosice, oraşul Komarom a fost rupt în două, iar de autonomia Ţinutului Secuiesc elita română nici nu vrea să audă.

De asemenea, maghiarii ajunşi în situaţie minoritară sunt nevoiţi să poarte o luptă crâncenă, permanentă pentru menţinerea propriei identităţi, pentru dăinuirea lor sub formă de comunitate, pentru drepturi fundamentale, cum sunt utilizarea limbii sau învăţământul în limba maternă. In opinia mea, această stare de frustrare ţine în viaţă şi în prezent Trianonul, şi nu iredentismul maghiar iremediabil şi conştiinţa de superioritate, cum susţin naţionaliştii din vecinătate.

 

– Cum s-a modificat, în urma schimbărilor produse în trecutul apropiat, imaginea asupra Trianonului, creată de ţările vecine?

– După dezmembrarea Uniunii Sovietice, Iugoslaviei şi a Cehoslovaciei, li s-a părut probabil multora că aspiraţiile Ungariei şi ale minorităţilor maghiare ar putea reprezenta noi ameninţări în privinţa hotarelor stabilite la Trianon. S-a confirmat însă în scurt timp că era vorba de un pericol imaginar, după integrarea euroatlantică doar naţionaliştii din Slovacia şi România generează temeri pe marginea revizionismului ungar.

Trianonul – din păcate, parţial şi tema autonomiei maghiare – s-a transformat treptat într-un oarecare tabloid politic. Tema poate fi ridicată practic oricând în discursul public când e sezon mort sau criză politică, având în vedere că s-a dovedit să fie potrivită pentru atragerea atenţiei opiniei publice sau pentru mobilizarea maselor de oameni pro sau contra cuiva. Pe lângă elementele reale şi jumătăţile de adevăr, aceasta e plină de denaturări, stereotipi şi prejudecăţi, alimentate şi în prezent de miturile istorice.

– Din considerente maghiare, care este principalul moment care a schimbat destinul: 1918 şi Alba Iulia sau 1920 şi Trianon?– Cele două evenimente nu pot fi separate, ele reprezentând începutul şi sfârşitul aceluiaşi şir de evenimente. Fără Alba Iulia, s-ar fi realizat mai greu Trianonul, iar fără Trianon, nu ar fi avut prea mult sens nici Alba Iulia. Dacă Monarhia Austro-Ungară nu ar fi pierdut războiul – sau îl pierdea în alte circumstanţe -, cu sau fără marea adunare, hotarele s-ar întinde altundeva acum. Cele două evenimente merită rememorate şi interpretate doar împreună, şi, pe cât posibil, cu o cât mai mare empatie faţă de celălalt, din ambele privinţe, chiar şi în condiţiile în care, în momentul de faţă, anumite mesaje şi interpretări par să fie ireconciliabile.
Sursa: Haromszek nr. 8183 din 26.08.2017, autor Csinta Samu 

Speră la un acord fără să se angreneze în proces

Liderii Consiliului Naţional Secuiesc (CNS) speră să reuşească să ajungă la un acord cu Comisia Europeană (CE) – fără să se angreneze în proces – în privinţa înregistrării iniţiativei cetăţeneşti europene vizând regiunile naţionale, lansată de formaţiune – a precizat ieri serviciul de presă al CNS. Izsak Balazs, preşedintele CNS, respectiv Dabis Attila, reprezentant cu probleme externe al CNS, şi specialiştii în domeniul juridic din cadrul formaţiunii au purtat discuţii vinerea trecută cu specialiştii CE despre condiţiile încheierii fără proces a unui posibil acord privind cazul înregistrării iniţiativei cetăţeneşti.

După cum au menţionat liderii CNS, au iniţiat negocieri personale, deoarece, renunţând la practica sa anterioară, restrictivă, comisia a înregistrat parţial iniţiative cum sunt, de exemplu, Minority SafePack sau Stop TTIP, şi se pare să fie posibilă încheierea fără proces a unui acord şi în cazul iniţiativei cetăţeneşti vizând reforma politicii de coeziune.

Potrivit CNS, cu ocazia întâlnirii de vineri, părţile vizate au purtat discuţii constructive şi au reuşit să şi le apropie punctele de vedere, însă nu a fost adoptată deocamdată o decizie despre înregistrarea iniţiativei.

Dat fiind faptul că ambele părţi au manifestat deschidere pentru apropierea punctelor de vedere divergente, iniţiatorii speră în continuare că se va putea ajunge la un acord şi fără proces, înainte de încheierea procedurilor judiciare – se precizează în comunicatul de ieri al CNS.

Sursa: Haromszek din 13.09.2017

 

 

Statutul autonomiei urmează să fie înaintat

Conform deciziei adoptate de comitetul Partidului Civic Maghiar (PCM), statutul autonomiei Ţinutului Secuiesc va fi înaintat, încă în acest an, parlamentului român – a anunţat deputatul Kulcsar-Terza Jozsef. Demnitarul din Trei Scaune, care şi-a obţinut mandatul sub culorile UDMR, a precizat: vor purta negocieri cu UDMR (a fost desemnată deja delegaţia de negociere formată din trei membri), şi speră că vor beneficia de susţinere din partea mai multora, dar dacă nu, vor înainta oricum împreună cu celălalt deputat PCM, Biro Zsolt, proiectul elaborat prin colaborare cu UDMR, finalizat în vara anului 2014.

Kulcsar-Terza opinează că acest demers trebuia adoptat mai demult, însă înaintarea documentului în cursul toamnei este actuală, pentru că în pragul zilei naţionale din 1 decembrie trebuie amintit românilor de promisiunile făcute acum 99 de ani, la Alba Iulia, iar amânarea pe anul viitor ar putea fi considerată drept o provocare – a spus Kulcsar. Deputatul din Trei Scaune a menţionat: comitetul PCM a mai decis ca în ultimele zile din noiembrie să-şi organizeze din nou marea adunare pentru rememorarea promisiunilor de la Alba Iulia.

Manifestări de acest gen au avut loc, acum trei ani, la Sfântu Gheorghe, iar acum doi ani, la Miercurea Ciuc, anul trecut, acţiunea fiind amânată din cauza campaniei electorale. Acum tradiţia va fi reînviorată, deşi deocamdată nu sunt cunoscute nici data exactă şi nici locaţia manifestării.

Sursa: Haromszek din 15.09.2017

 

 

 

Interzicerea unui referendum?

Partidul Popular Maghiar din Transilvania (PPMT) îi sprijină pe primarii catalani, care în pofida ameninţărilor autorităţilor spaniole au anunţat referendumul pentru independenţa Cataloniei. Conform declaraţiilor lui Balint Bela, preşedintele PPMT, într-o ţară democratică nu poate fi interzisă organizarea unui referendum. Conform lui Balint, conducerea PPMT a fost contactată de Alianţa Liberă Europeană (EFA) – a cărei singur membru din România este PPMT- care i-a solicitat sprijinul pentru primari.

Dacă Catalonia va deveni sau nu independentă este treaba catalinor şi a spaniolilor, dar anunţarea sau nenaunţarea unui referendum este problema fiecărei persoane iubitoare de libertate. Ne doare şi pe noi că puterea română nu ne permite să ne folosim de mijloacele de bază ale democraţiei, referendumul, aşadar considerăm că este datoria noastră să sprijinim această cauză – a declarat Balint Jozsef.

Sursa: Szekely Hirmondo din 21.09.2017

 

 

 

Pentru dăinuirea noastră

De mai multe decenii suntem participanţi activi şi ca urmare suntem complici, într-un proces fatal pentru noi, înstrăinarea imobilelor noastre. În loc să împiedicăm ca pământurile, pădurile şi casele noastre să ajungă pe mâini străine, noi vindem patrimoniul strămoşilor noştri.

În plus, după cum reiese din limba în care s-au scris anunţurile, îi excludem din rândul cumpărătorilor pe consangvinii noştri. Am constatat că ei nu pot oferi, cu mici excepţii, aceeaşi sumă oferită de majoritate, care dispune de sprijine secrete. Pământul este însă al celui care îl are în posesie.

Conform istoriei, românii au ştiut acest lucru încă din secolul XIX, cumpărând treptat domeniile maghiare. Pentru ca acest lucru să devină posibil, în 1872 a fost înfiinţată la Sibiu, Banca Albina, urmată de alte noi bănci în întreaga ţară. Ca rezultat, înainte de izbucnirea primului război mondial, în Transilvania existau peste 150 de bănci finanţate în parte de la Bucureşti.

Potrivit datelor deţinute de Grof Bethlen Istvan, în perioada dintre anii 1902-1912 în Transilvania, au trecut în proprietate română 96.000 pogoane de teren agricol, 70.000 de pogoane de pădure, în total 166.000 pogoane (95.533 hectare).

Totodată e bine de ştiut că dorinţa de cumpărare nu a scăzut nici de atunci, ba mai mult decât atât, după căderea comunismului şi după realizarea în parte a retrocedărilor făcute în silă achiziţionările au demarat în trombă. Sute de agenţi se perindau în Ţinutul Secuiesc şi nu numai, ca să-i convingă pe bătrânii fără putere să-şi vândă pământurile, pădurile, casele. În majoritatea cazurilor, bătrânii au refuzat, însă rudele acestora au acceptat ofertele fără să se gândească că în acest mod vor pune în pericol viitorul maghiar.

Tocmai din acest motiv este inexplicabil de ce statul ungar nu face posibil să ne putem păstra pământurile avute în proprietate! Asigurând de exemplu sprijine financiare parţiale sau totale condiţionate de diferite garanţii pentru cei care doresc să-şi muncească pământurile. Având în vedere creşterea lipsei globale de alimente, această strategie ar avea roade nu numai din punct de vedere naţional ci şi din punct de vedere comercial.

Sursa: Szekely Hirmondo din 21.09.2017, autor Bedo Zoltan

 

 

Repulsie româno-maghiară

Prima afirmaţie: Copiii maghiari nu cunosc limba română. Adevărat. A doua afirmaţie: Sunt răi, nu vor să vorbească limba statului. Fals. Realitatea: Oră de limba română la clasa a II-a. Doamna învăţătoare îi anunţă – în limba maghiară – pe elevi că vor învăţa despre fructe. Scoate cretele colorate şi desenează un măr splendid pe tablă. În limba română i se spune măăăr! – Spune doamna învăţătoare.

Trece o oră şi copiii abia dacă au spus 5-6 cuvinte în limba română, dar nicio propoziţie. Un coşmar didactic, pierdere de timp. Ceea ce este mai grav este că într-adevăr elevilor li se induce o anumită silă faţă de limba română, cu efecte imprevizibile. Lipseşte din programă modul în care trebuie să-şi cumpere un corn la magazin sau să-i spună doctorului că-l doare stomacul.

Copiii celor care s-au mutat în străinătate, vorbesc cursiv limba ţării adoptive după un an de stat acolo. Cum se desfăşoară pe acolo un curs de învăţare a limbii?

Exclusiv în limba oficială, iar participanţii: arabi, chinezi, etc., în scurt dialoghează între ei. În şcolile maghiare, manualul şi caietul de limba română sunt inutile înainte de clasa a III-a. Jocuri tematice doar în limba română.

Astăzi o plimbare la piaţă, mâine la farmacie, la un tâmplar, peste tot se vorbeşte limba română uzuală. Iar când vor cunoaşte toate astea îl vor învăţa pe Blaga sau pe Arghezi la fel cum îl învaţă pe Ady sau Petofi, pentru că ceea ce este frumos este frumos în toate limbile. Trebuie invitaţi la ore copii români.

Există organizaţii civile serioase, care nu se preocupă cu organizarea de proteste antiguvernamentale, conducătorii acestora trebuie invitaţi la un joc comun. Sunt sigur că ar veni cu plăcere.

Cei care nu se cunosc sau nu cunosc limba unui altuia au tendinţa să fie suspicioşi, să se urască reciproc. Mare păcat!

Sursa: Szekely Hirmondo din 21.09.2017, autor Zubreczky Antal

 

 

Focuri de strajă pentru autonomie

 

Comisia Permanentă a Consiliului Naţional Secueisc (CNS) a lansat un apel la adresa comuniunilor creştine din Ţinutul Secuiesc, în care le solicită din nou comunităţilor ca în ultima duminică din octombrie să se roage pentru autodeterminarea Ţinutului Secuiesc, iar după lăsarea serii să aprindă focuri de strajă în fiecare localitate, mesajul transmis fiind acela că secuimea este consecventă, nu bate în retragere, rămâne angajată în lupta fermă şi raţională.

În comunicatul de ieri, Izsak Balazs, preşedintele CNS, ne îndeamnă să rememorăm, concomitent, şi împlinirea a 500 de ani de la reforma protestantă, faptul că istoria de 500 de ani a protestantismului a slujit, în întreg Bazinul-Carpatic, dăinuirea şi prosperarea naţiunii maghiare, iar cauza autodeterminării secuieşti reprezintă o cauză naţională maghiară.

CNS le solicită liderilor autoguvernamentali din Ţinutul Secuiesc să susţină şi să participe activ la duminica rugăciunilor, respectiv la acţiunea de aprindere a focurilor de strajă, iar împreună că consiliile secuieşti locale să mobilizeze comunităţile locale să se pregătească de ziua de 29 octombrie în care se vor ridica din nou flăcările pretenţiei la autonomia teritorială.

Apelul nostru li se adresează comuniunilor creştine maghiare din lumea largă, să-şi conştientizeze copii, tinerii asupra următorului aspect: cauza autodeterminării secuieşti reprezintă o cauză naţională maghiară – se precizează la finalul comunicatului.

Sursa: Haromszek din 29.09.2017

 

Edificarea unei colaborări găgăuzo – secuieşti

 

Parlamentarul de Trei Scaune, Kulcsar Terza Jozsef (PCM), a efectuat o vizită în Republica Moldova, în vederea edificării unei colaborări culturale şi economice între Ţinutul Secuiesc şi teritoriul găgăuz autonom. In clădirea guvernului de la Chişinău, parlamentarul s-a întâlnit miercuri (27.09) cu Irina Vlah, guvernator al Găgăuziei şi ministru al cabinetului moldovean. Nu este obligatoriu să fie luate drept punct de pornire doar modele de autonomie vest-europene. Forme funcţionale de autodeterminare există şi în alte părţi şi se poate învăţa ceva din ele.

Chiar şi într-o ţară cum este Republica Moldova, în cazul căreia vorbim de condiţii de departe mai complicate şi mai grele decât în cazul României, există autonomie teritorială, zonele locuite de comunitatea găgăuză dispunând de un astfel de statut din 1994. Acest lucru nu prezintă nici o problemă din punctul de vedere al statului.

Vorbim despre o comunitate mult mai mică numeric decât cea secuiască – a afirmat deputatul. Kulcsar Terza Jozsef a declarat că întrevederea cu guvernatorul a fost posibilă la cererea sa. S-au întâlnit pentru prima oară şi, cu această ocazie, i-a invitat în Ţinutul Secuiesc pe reprezentanţii regiunii. După cum a declarat deputatul, se gândesc la o colaborare cultural-economică.

Acesta este de altfel principalul motiv pentru care l-a contactat pe guvernator, însă ar fi dorit şi să se informeze cu privire la felul în care funcţionează autoguvernarea în Găgăuzia, la drepturile pe care le asigură acest statut. În opinia sa, este nevoie de un astfel de schimb de experienţă, de cunoaşterea situaţiei celor două comunităţi, iar guvernatorul a confirmat acest lucru.

Irina Vlah a semnalat că în opinia sa, exemplul secuilor poate fi util pentru găgăuzi, de exemplu, în privinţa păstrării limbii materne şi a identităţii.

Ca o formă de colaborare, Kulcsar Terza Jozsef a propus ca legătura dintre cele două regiuni să fie consolidată prin protocoale de localităţi înfrăţite. Au convenit, de asemenea, să se sprijine reciproc şi la nivel internaţional, în principal în domeniul popularizării pretenţiilor din Ţinutul Secuiesc la autonomie teritorială.

Deputatul s-a referit pe scurt şi la situaţia din România, afirmând că în România suntem în continuare martori la provocările tot mai dese la adresa comunităţii maghiare, încercându-se în felul acesta ca odată cu apropierea centenarului întemeierii ţării să se ajungă acolo unde s-a ajuns în momentul începerii, acum doi ani, a cazului tinerilor din Târgu Secuiesc, şi anume ca despre oricine care îşi ridică glasul pentru autonomia teritorială să se poată spune că poate fi şi terorist. Nu a dorit să se pronunţe cu privire la deznodământ.

Autonomiile teritoriale funcţionează bine în multe state din Europa, nouă de ce ne este interzis – a întrebat deputatul. În opinia sa, întreaga sferă politică din România se comportă ca şi când nu ar vrea să ştie de drepturile de utilizare a limbii materne sau a simbolurilor, iar un bun exemplu în acest sens este faptul că propunerea de modificare a legii administraţiei publice a fost retrasă din nou zilele acestea de pe ordinea de zi. Înaintarea statului autonomiei teritoriale din Ţinutul Secuiesc este foarte de actualitate, mai exact, urgentă – a adăugat el.

 

Sursa: Haromszek din 30.09.2017

 

 

 

Mesajul Cataluniei

Nicio relaţie nu poate fi menţinută cu forţa, degeaba o consideră una din părţi drept favorabilă şi eficientă, dacă cealaltă vede un tiran în propriul partener. Spaniolii au eşuat în soluţionarea situaţiei catalanilor nu acum, ci acum câţiva ani, iar zielel trecute au agravat problemele. Cea mai bogată regiune a ţării – care constituie doar 6% din populaţia țării, însă asigură 5% din PIB – s-ar fi mulţumit acum câţiva ani doar cu extinderea propriei autonomii.

În 2006, catalanii au reuşit să ajungă la un acord cu guvernul socialist din perioada respectivă, ambele parlamente au adoptat noul statut de autonomie care oferea mai multe drepturi, însă partidul popular al actualului premier, Mariano Rajoy, a atacat şi a invalidat decizia la curtea constituţională.

Din momentul respectiv, relaţiile dintre spanioli şi catalani au intrat din nou în declin. Dacă până atunci doar 14 parlamentari catalani din cei 135 au susţinut câştigarea independenţei, numărul lor a crescut la 72 până în prezent, aspect ce poate fi remarcat la nivelul întregii societăţi catalane.

Guvernul spaniol a comis greşelile una după alta. Acum câţiva ani, în urma anunţării intenţiei de obţinere a independenţei, nu i-a chemat pe catalani la negocieri, ci le-a bagatelizat voinţa, iar când nu au vrut să cedeze, a invadat oraşele cu poliţiştii săi, a încercat să împiedice cu forţa milioane de oameni în exprimarea opiniilor proprii.

Mariano Rajoy s-a străduit, şi în această duminică, să prezinte cele întâmplate ca fiind nişte evenimente neînsemnate, în schimb, preşedintele catalan a calificat votul drept unul reuşit. Spania a intrat în impas, iar liderii lumii, ai UE s-au învăluit în tăcere.

Niciunul din marii protectori ai drepturilor omului nu a condamnat brutalitatea forţelor de ordine spaniole, majoritatea îşi fac griji pentru viitorul paşnic al Europei şi susţin puterea spaniolă.

Nu sunt dispuşi să ia cunoştinţă de pretenţia justă a catalanilor, le este frică de crearea unui precedent, nu remarcă principala învăţătură a cazului catalan: dacă majoritatea nu-şi respectă minorităţile, dacă le consideră ca fiind răul necesar şi nu este dispusă să le asigure drepturi, nu se poate aştepta la devotament, loialitate din partea lor.

Naţiunile ajunse în situaţie minoritară nu prea tolerează asuprirea, se revoltă mai devreme sau mai târziu, revendică autodeterminare, sub formă de autonomie ori de stat independent.

Drepturi, care pot fi asigurate şi prin căi paşnice, dar pentru care se şi poate lupta. Posibilitatea de a alege, responsabilitatea privind decizia adoptată îi revin mereu majorităţii.

Sursa: Haromszek din 03.10.2017

 

 

 

Este timpul acţiunii

În opinia ministrului român de externe, Teodor Meleşcanu, este ilegal să se decidă cu privire la fragmentarea unei ţări fără negocieri cu guvernul şi cu statul, singura organizare care reprezintă structurarea unei ţări. Este o poziţie de principiu, de principii pe care o respectăm dacă vrem să respectăm dreptul internaţional – a a mai adăugat în declaraţia făcută la cea de-a 63-a sesiune anuală a Adunării Parlamentare a NATO, desfăşurată la Bucureşti. România recunoaşte astfel injusteţea dictatului de pace trianonian, pentru că Transilvania i-a fost anexată României fără ca guvernul ungar să fi fost consultat. Un alt lucru important este că Meleşcanu şi-a exprimat opinia cu privire la referendumul privind independenţa catalană. Dacă România nu va recunoaşte legitimitatea referendumului sau va ignora rezultatul acestuia, va contesta şi hotărârea marii adunări româneşti, desfăşurate la 1 decembrie 1918, la Alba Iulia.

Pentru că prin invocarea acestei hotărâri şi a dreptului popoarelor la autodeterminare a revendicat – şi a şi primit – Bucureştiul Transilvania. În oglinda celor de mai sus, să nu se gândească cineva că România se străduieşte să valideze adevărul istoric şi prevederile dreptului internaţional. În cazul nostru, în ultimii 99 de ani a fost vorba mai de grabă despre intenţia aplicării dublului etalon. Aşa cum o demonstrează şi faptele, în ziua de azi nu mai poate fi decisă soarta popoarelor fără consultarea acestora.

Tocmai din acest motiv, este timpul ca şi noi, maghiarii, să îi prezentăm lumii întregi prejudiciile noastre şi să propunem soluţii pentru remedierea lor. Acest lucru este însă posibil doar prin solidarizare, prin forţă comună şi cu curaj, aşa cum procedează catalanii.Sursa: Szekely Hirmondo din 10.10.2017, autor Bedo ZoltanNu suntem terorişti
Nu este terorist cel care luptă pentru autonomia Ţinutului Secuiesc – este răspunsul formulat de reprezentantul Serviciului Român de Informaţii (SRI) la întrebarea lansată de Kulcsar-Terza Jozsef cu ocazia unei audieri în cadrul Comisiei pentru drepturile omului din Camera Deputaţilor.

Deputatul de Trei Scaune a formulat întrebarea la şedinţa în cadrul căreia subiectul dezbaterii l-a reprezentat extinderea competenţelor serviciului de informaţii. Kulcsar a insistat să clarifice acest aspect, deoarece în rechizitoriul formulat în cazul acuzaţiilor nefondate de terorism de la Târgu Secuiesc (rechizitoriul a fost întocmit de procurori cu ajutorul SRI), mişcările proautonomiste figurează ca pericol de terorism, şi, în mai multe documente oficiale, pretenţia la autonomie a maghiarimii e calificată drept un risc la adresa siguranţei naţionale.Sursa: Haromszek din 13.10.2017

Dezbatere pe tema autonomiei, fără lacrimi şi romantismCe fel de alegeri îşi doreşte CNS? – O mişcare poate fi edificată doar pe o lege în care se poate încrede oricine, iar statutul autonomist al CNS este aşa ceva. Încă de la începuturile sale, CNS este o reprezentanţă publică independentă, nu a depins de nici o putere, de nici un partid sau persoană cu aspiraţii carieristice politice.

Cred şi sper că nici pe viitor nu va fi sub influenţa vreunei puteri.În funcţie de distanţa de moment faţă de CNS, diferitele organizaţii politice au abordări diferite faţă de noi, însă noi nu am deviat niciodată de la obiectivul propus.

A trebuit în schimb să observăm că mulţi nu citesc documentele CNS, iar din acest motiv, trec peste nişte constatări foarte simple. Cum ar fi aceea că obiectivul CNS este apărarea autonomiei Ţinutului Secuiesc şi a identităţii naţionale maghiare a poporului secuiesc.– Am ajuns la unul din elementele discursului public din ziua de azi: este maghiar secuiul sau nu?– Secole de-a rândul, secuimea a fost apărătorul graniţelor maghiarimii, ale Ungariei, iar hotarele geografice ale Ţinutului Secuiesc autonom coincid cu hotarele lingvistice până la care se întinde utilizarea limbii şi a culturii maghiare. Cei care azi văd altfel acest lucru, formulează deseori acuzaţia că liderii CNS s-au îndepărtat de obiectivul formulat iniţial. În felul acesta însă, demonstrează că nu cunosc obiectivul pe care l-am votat în unanimitate în 17 ianuarie 2004, la Sfântu Gheorghe. Chiar dacă acceptăm, în linii mari, ambele puncte de vedere, merită să reamintim un moment important.

Cu ocazia referendumului din 1976, alături de opţiunea identitate maghiară a figurat, pe formulare, şi opţiunea identitate secuiască. Intenţia divizării a fost clară, însă secuii au evitat pericolul, numărul celor care se declaraseră secui fiind nesemnificativ. Interesul românesc este însă neschimbat: secuii trebuie separaţi în primul rând de Ungaria, nu de maghiari. În calitate de entitate a dreptului internaţional, Ungaria are drepturi egale cu România, în schimb politicii româneşti nu prea îi este pe plac ca o entitate de acelaşi rang cu ea să apară pe scenă ca protector al secuilor.

– Cum se străduieşte CNS să gestioneze această situaţie?

– Afirmând adevărul şi conştientizând. Comunitatea trebuie să accepte tradiţiile secuieşti din interiorul maghiarimii, iar pericolului ameninţător trebuie să i se spună pe nume. Cel mai bun purtător al conştiinţei şi identităţii comunitare este cultura spirituală. Odată cu apropierea împlinirii a 100 de ani de la formularea strădaniilor autodeterminării secuieşti, merită să reamintim că înaintaşii noştri au invocat principiile wilsoniene, neştiind că acestea nu pentru soluţionarea problemelor maghiarilor au fost enunţate. CNS este de neevitat pentru partidele maghiare transilvane, am convingerea că fără noi, UDMR-ul nu ar fi adoptat statutul referitor la autonomia Ţinutului Secuiesc.

Azi, organizaţiile UDMR din Ţinutul Secuiesc susţin şi ele simbolurile secuieşti.

– Pentru cineva din afară, iniţiativa cetăţenească europeană a CNS şi Minority SafePack-ul UDMR-ului se zbat independent una de cealaltă în labirintul sistemului juridic european. Mulţi se întreabă de ce nu împreună?

– Noi, cei care am elaborat în 2013 concepţia iniţiativei, şi autorii programului UDMR am afirmat într-un glas că cele două proiecte se completează reciproc. Respingerea Minority SafePack, iar mai apoi acceptarea ei, reprezintă un precedent al faptului că iniţiativa a fost parţial înregistrată. Înainte nu au fost astfel de exemple. Am propus şi noi posibilitatea încheierii unei înţelegeri în afara procesului, iar propunerea noastră spune şi ea să includem împreună părţile lipsă sau faţă de care au fost formulate obiecţii.

– La ce fel de sprijin vă aşteptaţi, din partea ţării-mamă, în atingerea obiectivelor d-voastră?

– Sprijinul există şi este liniştitor, mai ales acum, când văd lumina zilei inclusiv opinii conform cărora ar trebui să se renunţe la politica de vitrină, iar maghiarii nu se pot aştepta ca românii să le dea orice, de la sine. Această atitudine uită că suntem cu toţii cetăţeni români, iar ca atare, nu aşteptăm ceva de la români, ci de la guvernul român. Problema autonomiei nu este una româno-maghiară. Această dispută se poartă între cetăţenii Ţinutului Secuiesc şi guvernul român.

Sursa: Haromszek din 14.10.2017

 

Declaraţia de la Cluj a reprezentat o piatră de hotar în viaţa politică maghiară din Transilvania.

Declaraţia de la Cluj – care împlinise deja 25 de ani – a reprezentat o piatră de hotar în viaţa politică maghiară din Transilvania. A venit timpul ca aceasta să fie actualizată, pretenţiile comunităţii maghiare să fie din nou prezentate în faţa opiniei publice din România – a declarat ieri, la Sfântu Gheorghe, Biro Zsolt, preşedintele Partidul Civic Maghiar (PCM). În aprecierea politicianului, o astfel de măsură ar fi actuală, deoarece atmosfera ce domină astăzi, în România, seamănă mult cu cea existentă acum un sfert de secol.

Preşedintele PCM a făcut referire în primul rând la atmosfera ce persistă în parlament. Fiecare solicitare venită din partea reprezentanţei maghiare este măturată de pe masă, este respinsă, însă instigările antimaghiare devin din ce în ce mai frecvente pe terenurile de sport şi în cadrul emisiunilor difuzate de posturile tv de ştiri.

După părerea lui Biro, ar fi important să fie formulate pretenţiile, obiectivele maghiare, deoarece, în momentul de faţă, românii nu au cunoştinţă de acestea, nu ştiu să poziţioneze revendicările, şi în felul acesta vom ajunge în situaţia cu care ne-am confruntat şi cu ocazia respingerii modificări legii administraţiei publice, atunci când argumentul adus a fost acela că maghiarii nu se mulţumesc cu nimic, le întinzi un deget şi vor toată mâna.

Obiectivele ar trebui stabilite, apoi să ne îndreptăm către ele, dacă e posibil doar în paşi mici, e bine şi aşa, dar lucrurile importante nu trebuie trecute cu vederea – a formulat Biro Zsolt. În pragul anului centenar, reprezentanţa maghiară a fost împinsă în totalitate în defensivă, tocmai pentru acest motiv trebuie revenit la rădăcini, şi să fie stabilite cu exactitate anumite obiective fundamentale. Biro a amintit în primul rând de importanţa revizuirii constituţiei.

In opinia politicianului, la 100 de ani de la întemeierea statului român modern, cele mai importante promisiuni din proclamaţia de la Alba Iulia ar trebui să-şi găsească loc în legea fundamentală a ţării, însă trebuie formulată într-un mod foarte ferm şi pretenţia la autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc, precum şi necesitatea unui plan economic pentru edificarea Ţinutului Secuiesc.

Declaraţia de la Cluj, adoptată în 25 octombrie 1992, accentuează: garanţia sigură a dăinuirii şi dezvoltării maghiarimii din Transilvania o reprezintă înfăptuirea autonomiei bazate pe principiul autodeterminării interne.

Acum 25 de ani, în biserica Sfântul Mihail din Cluj, deputaţii şi senatorii din cadrul UDMR au promis solemn că vor reprezenta aspiraţiile autonomiste din Transilvania.

Sursa: Haromszek din 13.10.2017

 

 

Sf. Gheorghe

23.10.2017

Revista presei de limbă maghiară din județele Covasna și Harghita în traducerea Centrului European de Studii Covasna – Harghita.

Nr. 15 / 01-15.08.2017

Nr. 16 / 15-31.08.2017

Nr. 17 / 01-15.09.2017

Nr. 18 / 15-30.09.2017

Nr. 19 / 01-15.10.2017

Biroul de presă al

Centrului European de Studii Covasna – Harghita

24/10/2017 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

%d blogeri au apreciat asta: