CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Umilinţele, presiunile și amenințările la care a fost supusă România în preajma mutilării sale teritoriale înaintea celui de-Al Doilea Război Mondial

 

 

 

Masacrul de la Moisei- ultima atrocitate maghiară din Ardeal ...

 

 

Presiunile şi ameninţările statelor revizioniste la adresa integrităţii teritoriale a României s-au intensificat după ce Germania și Uniunea Sovietică au încheiat pactul de neagresiune din 23 august 1939, art. 3 al Protocolului secret prevîzând „interesul U.R.S.S. faţă de Basarabia”, respectiv „dezinteresul politic total faţă de aceste regiuni” din partea Germaniei.

La scurt timp, diplomați germani și sovietici, dar și cei ai puterilor occidentale democratice, au făcut cunoscut (tot mai des) că nu vor interveni în sprijinul României.

Chiar şi numai simpla enumerare a evenimentelor/declaraţiilor este concludentă în acest sens:

 

– 19 septembrie 1939. Sub impactul agresiunii sovietice în Polonia, România decide concentrarea trupelor pe valea Siretului, Armand Călinescu consemnând: „Avansarea ruşilor schimbă situaţia. Pericolul german s-a îndepărtat. Acum pericolul rusesc este principal”.

– 30 septembrie 1939. Csáky István, ministrul ungar de Externe, cere lui Frederic Villani, ministrului ungar de la Roma, să-l informeze pe Galeazzo Ciano că în cazul în care România ar ceda Basarabia Uniunii Sovietice, producându-se haos şi destrămarea ţării, Ungaria nu ar rămâne neutră, intervenţia sa urmând a fi motivată pentru „pacificare”.

– 14 octombrie 1939. Regele Carol al II-lea continuă să se îmbete cu apă rece: „Astăzi, când Germania e încă puternică, ea poate fi, şi este, o pavăză a noastră contra U.R.S.S.”.

– 3 noiembrie 1939. Sir Reginal Hoare, ministrul Marii Britanii la București, informează pe Grigore Gafencu, ministrul român al Afacerilor Străine, că guvernele englez și francez nu credeau în „posibilitatea de a interveni activ în apărarea României împotriva Rusiei”.

– 4 decembrie 1939. Wilhelm Fabricius, ministrul german la București, declară lui Grigore Gafencu că „dacă războiul se va intensifica în Vest, Rusia Sovietică nu va putea fi împiedicată să-și realizeze anumite planuri”.

– 5 decembrie 1939. V.P. Potemkin, locțiitorul comisarului pentru Afaceri Externe, apreciază, într-o discuție cu ambasadorul Franței la Moscova, că Odessa era „un punct mort” de când a pierdut hinterlandul Basarabiei.

– 8 decembrie 1939. Grigore Gafencu declară lui Kokuliev, însărcinatul cu afaceri sovietic, că România era dispusă să întreţină raporturi directe cu Uniunea Sovietică pentru a înlătura „orice neînţelegeri”.

– 9 decembrie 1939. După ce Numan Rifaat Menemencioglu, secretar de stat în Ministerul de Externe al Turciei, i-a spus lui Alexander Cadogan că „frontiera turcă” începe la granița cu Bulgaria, și nu cu România, diplomatul englez a concluzionat: „Turcii vor arunca România lupilor”.

– 13 decembrie 1939. Carl Clodius, însărcinatul economic al Reich-ului pentru sud-estul Europei, a declarat lui Ernest Urdăreanu, ministrul Palatului Regal, că Germania nu va apăra România „în momentul când Sovietele vor trece Nistru”. Informat, regele Carol al II-lea va consemna: 

„Aceasta ne arată că există o înţelegere germano-rusă”.

– 19 decembrie 1939. Consiliul Militar ungar discută (până la 22 decembrie) Planul de intervenţie militară în situaţiile în care: armata română s-ar destrăma şi în ţară ar izbucni revoluţia, minoritatea maghiară din Transilvania ar fi în primejdie, România ar face concesii teritoriale Ungariei şi Bulgariei.

– 1 ianuarie 1940. Antal Ullein-Reviczky, şeful presei ungare, declară că politica externă a Ungariei are o singură problemă: Ardealul. Această problemă o rezolvăm în orice împrejurare şi cu orice preţ”.

– 5 ianuarie 1940. La Veneţia, Csáky István, ministrul de Externe al Ungariei, declară lui Galeazzo Ciano că guvernul ungar avea un program maximal (78.000 kmp) şi unul minimal (50.000 kmp) de revendicări teritoriale faţă de România.

– 2-4 februarie 1940. Cu prilejul sesiunii ordinare (şi ultima) a Consiliului Permanent al Înţelegerii Balcanice, desfăşurată la Belgrad, Grigore Gafencu respinge încercările miniştrilor de Externe ai Iugoslaviei şi Turciei de a-l determina să fie mai „”înţelegător” faţă de pretenţiile teritoriale ale Ungariei şi Bulgariei.

– 7 martie 1940. Raoul Bossy, ministrul României la Roma, face cunoscut că ambasadorul german Mackensen i-a declarat „cu titlu personal”: „Noi vrem pacea în sud-est și problema Basarabiei trebuie închisă. Acum câteva luni erați dispuși să stați de vorbă cu rușii, acum refuzați pentru că evenimentele din Finlanda vă încurajează la rezistență. Dar să știți că armata sovietică nu este de disprețuit. Dacă vă atacă, ce faceți?”. 

La răspunsul ministrului român („Vom face ca finlandezii. Dacă e să murim, vrem să murim frumos. Dar sunt sigur că nu vom pieri. În afară de rezistența noastră, cred că am fi ajutați de toți cei potrivnici penetrației sovietice în Balcani, în primul rând de Germania, care nu poate avea interese să i se taie drumul spre Strâmtori și Răsărit”), diplomatul german a replicat: 

„Nimeni nu vrea ca rușii să ajungă în Balcani, în primul rând Germania, care nu poate avea interes să i se taie drumul spre Strâmtori și Răsărit, dar, în general, se socotește că Balcanii încep la Prut” și a precizat: „Pentru Basarabia nu va lupta nimeni. De aceea, cred, personal, că ar trebui să vă înțelegeți cu rușii, dacă ridică chestiunea Basarabiei… Tocmai pentru că România este un element de mare valoare în bazinul dunărean trebuie evitat de a o lăsa să alunece într-o situație primejdioasă. Sau vă simțiți oare apărați de garanția britanică? Englezii vă vor sprijini prin campanii de presă, dar nu prin campanii militare”.

– 29 martie 1940. V.M. Molotov, comisarul sovietic al Afacerilor Străine, declară în ședința Sovietului Suprem al U.R.S.S.: „Printre țările meridionale vecine, pe care eu le-am citat, este una cu care noi nu avem un pact de neagesiune, România. Aceasta se explică prin existența unei chestiuni litigioase nerezolvate, aceea a Basarabiei, a cărei anexare de către România nu a fost niciodată recunoscută de Uniunea Sovietică, cu toate că aceasta nu a pus niciodată chestiunea înapoierii Basarabiei pe cale militară. Altfel, nu există niciun motiv de agravare a relațiilor sovieto-române”.

– 13 aprilie 1940. Pellegrino Ghigi, ministrul Italiei la Bucureşti, informează pe Galeazzo Ciano, că Wilhelm Fabricius a admis „posibilitatea unei acţiuni în Basarabia” din partea Uniunii Sovietice. La rându-i, Atașatul de presă al Legației sovietice la București declară Agenției „Stefani” că dacă România „nu va accepta nici acum propunerea sovietică, de data aceasta va vedea că lucrurile nu mai merg ca în trecut”.

– 15 aprilie 1940. V.M. Molotov îl informează pe Friedrich Werner von Schulenburg, ministrul german la Moscova, că problema Basarabiei nu era închisă.

– 18 aprilie 1940. Armata 4 română primeşte ordin să execute recunoaşteri în vederea organizării de capete de pod la est de Prut pentru „a ajuta retragerea armatei”.

– 19 aprilie 1940. V.M. Molotov convoacă din nou pe Gheorghe Davidescu şi-l avertizează cu privire la incidentele de la frontiera sovieto-română (provocate, de fapt, de trupele sovietice).

– 4 mai 1940. Într-o discuţie avută cu Carl Clodius, împuternicitul german pentru sud-estul Europei, regele Boris al III-lea îşi exprimă convingerea că Bulgaria îşi poate îndeplini „obiectivele naţionale” numai alături de Germania şi speră „ca acest război să nu se termine fără ca Bulgaria să-şi fi realizat cel puţin una din aspiraţiile sale naţionale”. 

Această tendinţă fusese sesizată din timp de către analiştii militari români care au informat organele de decizie superioară că „nu este exclus ca Bulgaria să pună pe tapet chestiunea revendicărilor teritoriale asupra Dobrogei”.

– 20 mai 1940. Referindu-se la situaţia României în contextul internaţional al epocii, regele Carol al II-lea consemnează: „Primejdia pentru noi rămâne tot graniţa răsăriteană şi ne găsim în situaţia de a nu putea primi niciun ajutor de nicăieri, deci – dacă nu avem o atitudine binevoitpare din partea Germaniei – suntem complet în aer”.

– 22 mai 1940. Grigore Gafencu atrage atenţia lui Wilhelm Fabricius asupra masivelor concentrări de trupe sovietice de la graniţa cu România şi cere lămuriri cu privire la „politica orientală” a guvernului de la Berlin.

Diplomatul german răspunde că „pacea şi liniştea României” depindeau în acel moment, într-o mare măsură de înţelegerea la care ar ajunge România cu vecinul său din est.

Întrebat cum se va putea realiza acest lucru, acesta face cunoscut că Moscova invoca mereu faptul că Odessa era prea aproape de frontiera vestică a Uniunii Sovietice, după care adăugă cu subînţeles: „Cum nu se poate muta Odessa de la locul ei, s-ar putea muta frontiera ceva mai departe”.

– 23 mai 1940. Sesizând pericolul care plana asupra României, generalul Florea Ţenescu prezintă regelui Carol al II-lea un Memoriu în care apreciază:

 „Pactul ruso-german lasă Rusiei posibilitatea de a ataca Basarabia. Este ultimul moment ca guvernul să comunice Marelui Stat Major dacă Basarabia trebuie apărată sau evacuată. De această alternativă depinde pregătirea dispozitivului de apărare sau de evacuare în timp util a materialului militar şi bunurilor mobile. Răspunsul impune extremă urgenţă”.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Prin urmare, autoritățile de la București au fost informate din timp despre intențiile sovieticilor și despre poziția pe care urmau să o adopte marile puteri și statele aliate.

Ce măsuri au luat (dacă au luat) este o altă problemă! De neconceput este şi faptul că şeful Marelui Sat Major român nu ştia (cu o lună înainte de agresiunea sovietică pe care o intuia) dacă să apere sau nu Basarabia.

 

 

 

 

26 iulie 1940.

În cadrul vizitei întreprinse în Germania, prim-ministrul român Ion Gigurtu şi ministrul de Externe Mihail Manoilescu sunt primiţi de ministrul german de Externe Joachim von Ribbentrop, care adoptă o atitudine extrem de rece şi dură faţă de România, acuză că aceasta a promovat o politică, dacă nu anti-germană, „evident pro-britanică” şi face cunoscut că „interesele germane în Balcani sunt limitate la dorinţa de a vedea că în această regiune domneşte liniştea, pacea şi ordinea”, că Germania are în zonă doar interese economice şi în niciun caz teritoriale.

După ce apreciază că cererile revizioniste ungare şi bulgare erau „cu totul justificate”, fiind aprobate de germani, că Reich-ul „nu doreşte decât să dea sfaturi şi să nu hotărască asupra soartei Balcanilor”, diplomatul german atrage atenţia: 

„A sosit marea perioadă a revizuirii tratatelor. Trebuie să acţionăm la momentul oportun pentru a evita tensiunea care, dacă continuă, ar putea determina popoarele să-şi ia soarta în propriile mâini şi să oblige guvernele să acţioneze. Acest lucru este valabil atât pentru Ungaria, cât şi pentru România. O conducere înţeleaptă trebuie să se străduiască să adopte măsuri cât mai repede posibil atunci când ele consideră că ele sunt necesare”.

 

 

 

 

Dictatul de la Viena Memorii

 

Sfidând realitatea istorică, ministrul de Externe german consideră că „România a devenit nenatural de întinsă şi a obţinut teritorii pe care nu le-a câştigat prin propriile ei eforturi, dacă situaţia care a luat naştere nu va fi clarificată de o conducere politică înţeleaptă, atunci catastrofa nu va putea fi evitată” şi atrage atenţia că situaţia nu putea fi soluţionată numai prin „rectificări minore de frontieră”.

Încercâd să scoată castanele din foc cu mâinile viitoarei victime, Joachim von Ribbentrop sfătuieşte România „să ajungă la o înţelegere clară şi definitivă cu Ungaria şi Bulgaria cât mai repede posibil”, propune „negocieri directe” şi declară că altfel „consecinţele ar putea fi deosebit de serioase”.

Ion Gigurtu răspunde că în acel moment România se pronunţa „în favoarea unei strânse cooperări cu Germania. Ea se încadrează integral în sfera de interese germane şi doreşte să se adapteze la planurile Führer-ului pentru o nouă ordine în Europa. România poate să-şi îndeplinească sarcinile interne din domeniul bunăstării sociale numai cu sprijinul Germaniei, adică prin încorporarea într-un sistem economic naţioanl-socialist”. 

În legătură cu cererile revizioniste al Ungariei şi Bulgariei, prim-ministrul român declară că va încerca să rezolve problema „pe formula revizuirii frontierei, plus un schimb de populaţie, deoarece o revizuire pe scară largă a frontierei va duce la crearea unei mişcări iredentiste române şi va duce la noi complicaţii în viitor”. 

Solicită din partea Germaniei garantarea frontierelor, ajutor economic şi în armament (în special în tunuri antiaeriene şi anticar, avioane, precum şi un credit de 600 milioane de mărci pe o perioadă de 10 ani).

În finalul discuţiei, ministrul de Externe german declară „într-un mod cât se poate de clar, că dacă nu se ajunge la o soluţionare a problemelor litigioase cu Ungaria şi Bulgaria, atunci consecinţele ar putea fi deosebit de serioase”.

27 iulie 1940. „Diplomaţie” românească la Roma! • Revendicări bulgare!

După discuţiile cu Joachim von Ribbentrop şi Adolf Hitler, în Germania, prim-ministrul român Ion Gigurtu şi ministrul de Externe Mihail Manoilescu se deplasează la Roma, unde au o întrevedere cu Galeazzo Ciano, ministrul de Externe italian, care consemnează astfel discuţia (în Jurnal):

 „Îi primesc pe români. Josnicia lor este revoltătoare. Nu deschid gura decât pentru a arunca asupra noastră o cascadă de complimente libidinoase şi dezgustătoare. Au devenit cu toţii antifrancezi, antienglezi şi antigenevezi. Merg până la a vorbi cu dispreţ de « Dictatul de la Versailles »! Am o primă discuţie cu ei la Palatul Chigi şi le reamintesc cu o anumită brutalitatea de politica lor trecută, ostilă ţării noastre”.

La Berlin, Parvan Draganov, ambasadorul bulgar în Germania, face cunoscut lui Ernst Woermann, director al Departamentului politic din cadrul Ministerului de Externe german, că a primit instrucţiuni din partea guvernului de la Sofia „să întreprindă investigaţii în legătură cu dezvoltarea crizei basarabene” şi să afle punctul de vedere german „cu privire la satisfacerea ulterioară a revendicrilor Bulgariei”.

Diplomatul german răspunde, în conformitate cu directivele Ministerului de Externe, că „dorinţa noastră cea mai grabnică este ca Bulgaria să nu profite de actuala criză pentru a-şi satisface propriile revendicări”. 

Dezamăgit, ambasadorul bulgar precizează că „regele şi guvernul bulgar s-ar afla într-o situaţie extrem de dificilă dacă nu ar profita de situaţia actuală” şi insistă „cu multă vigoare ca să-i dăm unele asigurări pentru viitor, probabil în sensul ca Germania să recunoască revendicările bulgare asupra Dobrogei şi să promită satisfacerea lor atunci când va sosi momentul”.

La Bucureşti, regele Carol al II-lea, se deplasează, în după-amiaza zilei, la Scroviştea, să vâneze „ţapi”. Seara este informat despre conţinutul discuţiei lui Ion Gigurtu cu Hitler de la Berghof, consemnând în Jurnal :

 „Gigurtu a făcut o foarte bună impresie şi pare-se că a expus cât se poate de bine situaţia, cu claritate şi demnitate. Problema însă a rămas, aşa cum era de aşteptat, neschimbată”.

Din Nota de discuţii întocmită de Paul Schmidt, interpretul lui Hitler rezultă cu totul altceva. Este clar că prim-ministrul român una a vorbit cu Hitler şi alta a raportat la Bucureşti. Sau acela a fost mandatul încredinţat de rege!

Va urma

 

 

 

 

 

 

 

Surse: 

 

Col. (r) Prof. univ. dr. Alesandru Duţu

 

https://uzp.org.ro/1940-drama-romaniei-rapt-umilinta-presiuni-si-amenintari-externe/

 

https://www.art-emis.ro/istorie/drama-romaniei-rapt-si-umilinta 

 

31/07/2020 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

O istorie puţin cunoscută si cercetată despre al Doilea Razboi Mondial

 

 

Istorii neștiute si nebanuite despre al Doilea Razboi Mondial

Cine ar fi banuit ca Stalin si Hitler au intreţinut o colaborare secretă începută cu 6 ani inainte de al Doilea Razboi Mondial?

Singura data cind arhiva prezidentiala sovietica a fost deschisa unui occidental pentru cercetare academica a fost ocazia de care a beneficiat Stephen Koch, profesor de rusa la Universitatea Columbia din New York, pentru a prezenta lumii, in cartea ”Double lives”, secrete nebanuite privind sprijinul reciproc acordat de Stalin si Hitler in anii ’30.

Desi s-a publicat enorm pe tema ultimei conflagratii mondiale, subiectul nu este inca epuizat, dovada fiind si recenta carte ’’Churchill’s Deception – The dark secret that distroyed Nazi Germany’’, scrisa de Leon Kilzernu.

Printre aspectele nebanuite deconspirate din documentele scoase de la secret de cancelariile marilor puteri beligerante aflam cum a refuzat Churchill ofertele repetate ale Germaniei de oprire a razboiului, in conditii foarte avantajoase pentru Anglia, si cum a fost intors cel de-al Doilea razboi Mondial catre URSS.

Iata ca, pentru a putea intelege prezentul trebuie mai intii aflat si descifrat trecutul din sumedenia de fapte inedite insuficient cunoscute sau peste care, din diferite calcule politice ale vremii, s-a lasat intentionat sa se astearna colbul ’’uitarii’’.

Historia este o revista vie, inepuizabila, care din arhive de ’’circuit inchis’’ sau eminamente secrete, scoate la iveala documente si intimplari ce au decis soarta omenirii –conflicte majore pornite din orgolii marunte, razboaie si lungul alai de catastrofe ce le incumba, unele putind fi evitate desi ’’atirnau de un fir de par’’’, sau impartirea cinica a zonelor de influenta pe glob.

Asupra unui astfel de moment important si pentru romani s-a aplecat, cu binecunoscuta-i minutiozitate, Michael Nicholas Blaga, in recenzia celor doua carti. (Razvan Dupleac).

Colaborarea dintre Stalin si Hitler exista inca din ianuarie 1933.

Cartea pe care o prezentam in aceasta recenzie arata ce surprize ascunde arhiva prezidentiala sovietica, pastrata in secret absolut in apartamentele personale ale lui Stalin din incinta Kremlinului.

Autorul acestei carti neobisnuite, Stephen Koch, profesor de rusa la Universitatea Columbia din New York, a obtinut permisiunea presedintelui Rusiei de a patrunde in scopuri de cercetare academica in arhiva sovietica, iar cartea sa, ’’Double lives’’, este rezultatul acestui acces nepermis altcuiva din Occident nici inainte si, surprinzator, nici dupa aparitia in SUA a acestui volum.

Sa se fi speriat si conducatorii Rusiei de azi de ecoul produs in lume de amplitudinea descoperirilor facute de dr. Koch in apartamentele ferecate ale lui Stalin de la Kremlin?

Expun mai jos citeva dintre secretele arzatoare dezvaluite lumii de profesorul Stephen Koch: Stalin si Hitler au comunicat reciproc prin intermediul lui Karl Radek inca de la venirea lui Hitler la putere, in ianuarie 1933.

Cei doi dictatori s-au ajutat reciproc in exterminarea dusmanilor lor interni: Stalin, primind ajutorul Gestapo-ului in discreditarea si uciderea maresalului sovietic Tuhacevski, in timp ce Hitler primea ajutorul Comintern-ului pentru compromiterea si asasinarea lui Ernst Roehm comandantul trupelor S.A. (camasile brune).

Incendierea Parlamentului Federal German, Reichstag-ul, a fost facuta nemijlocit de oamenii Comintern-ului, dupa ce Stalin a obtinut promisiunea lui Hitler ca autorii incendiului sa fie returnati Moscovei, fara a fi pedepsiti de justitia germana.

Operatiunea aceasta a fost condusa de bulgarul Gheorghi Dimitrov, returnat Moscovei dupa un proces rasunator in care apararea lui a fost facuta de avocatul roman Petre Pandrea, aflat la doctorat in Berlinul acelor ani.
Miscarea antifascista si toti cei angajati in Occident in lupta antifascista au fost tradati de Stalin lui Hitler pentru scopuri politice criminale, care vor duce in final la cel de-Al Doilea Razboi Mondial. Pentru cine a murit Ernst Thaelmann si atitia ca el din miscarea antifascista?

Comunicarea dintre cei doi: fara cusur

Razboiul Civil din Spania este un alt exemplu concret al comunicarii constante dintre Stalin si Hitler: nimic nu s-a facut pe pamintul Spaniei fara acordul reciproc al dictatorilor.

Mai mult chiar, Stalin a incetat toate furnizarile de razboi catre republicanii spanioli atunci cind Hitler i-a cerut asta (pag. 314).
Au existat banuieli privind aceasta colaborare secreta dupa semnarea Pactului Molotov-Ribbentrop, dar nu au existat probe documentare si nici faptul ca Hitler a fost sprijinit de URSS inca de la venirea sa la putere, in ianuarie 1933.

Karl Radek ar fi putut da multe alte detalii despre ce au convenit impreuna cei doi dictatori, dar a fost suprimat de Stalin in 1937, ca masura de prevedere.

Locul lui Radek drept curier intre Hitler si Stalin a fost luat de Wilhelm Pieck, comunistul german ajuns ulterior in fruntea Republicii Democrate Germane. si despre acest curierat, arhiva prezidentiala sovietica furnizeaza probe documentare neasteptate ca importanta (pag. 460).

In anul 1935, toate functiile Comintern-ului au fost preluate de catre Serviciul secret al Armatei Rosii (GRU), iar intelectualii din Occident au fost luati in primire de ofiteri de informatii educati in manipularea occidentalilor pentru interesele URSS, devenind unelte ale represiunii sovietice (pag. 461).

Documentele mai arata ca si primul congres de constituire al Comintern-ului, in anul 1919, a fost o farsa prezidata de Lenin si de dobrogeanul Cristian Racovschi, intrucit in sala cu cei 35 de participanti erau niste straini aflati intimplator la Moscova si care nu reprezentau niciun partid de stinga din Occident.

A doua zi de la deschiderea asa-zisului congres, Lenin declara intr-un articol semnat de el in „Pravda“ ca „sovietele se intind in intreaga lume”. in spatele acestui Comintern fictiv, Lenin avea un corp de revolutionari de profesie, foarte disciplinati, insarcinati cu consolidarea hegemoniei lui Lenin asupra miscarii socialiste mondiale (pag. 30).
Dupa venirea lui Hitler la putere, serviciile de informatii sovietice si politia sovietica au uzurpat in tacere si au pus mina pe diversele activitati ale Comintern-ului. Aceste servicii infiinteaza un front nou, cunoscut sub numele de „Rassemblement Universel Populaire” (RUP), organism condus de un star in ascensiune al serviciilor secrete, un tinar din Rominia cu numele conspirativ de Louis Dolivet (pagina 369).
Conducatorii din umbra ai acestui nou front erau Andrei Jdanov, bruta cea mai infama a culturii staliniste, si Mihail Trilliser, directorul-fondator al sectiunii externe a NKVD-ului (numele sau secret fiind „tovarasul Moskfin”).

Seful garzii lui Stalin: un barbier ungur

Un alt cetatean al Rominiei, Valeriu Marcu, emigrant bogat in Franta, este mentionat in documentele acestor arhive secrete sovietice ca fiind detinatorul unei sume enorme de devize destinate lui Willi Muenzenberg, liderul secret al sovieticilor din Occident, precum si documentele necesare scoaterii lui Muezenberg din Franta, pentru a deveni un om liber (pag. 429).

N-a apucat insa sa fuga in lumea larga: a fost asasinat in iunie 1940 intr-o padure de linga Marsilia de agenti ramasi necunoscuti care nu s-au ostenit sa-i ia si banii din portofel sau ceasul din aur de la mina.
O data cu el au intrat in mormint o serie de secrete ale activitatii Comintern-ului in Occident, pina la inceperea razboiului contra URSS.

De mentionat faptul ca Muezenberg a facut parte din cercul apropiat al lui Lenin din exil si a fost unul dintre cei care l-au insotit pe Lenin in vagonul sigilat in care a calatorit clandestin din Elvetia pina la granita Rusiei aflate in razboi cu Germania.

Agentii trimisi de Comintern la Paris au fost indivizi cosmopoliti ne-rusi, dintre care cei mai remarcabili au fost ungurii.
„Mafia ungureasca constituia nucleul fondator al serviciilor secrete sovietice” (pagina 98).

Chiar si seful garzii personale a lui Stalin de la Kremlin dinainte de razboi era un barbier ungur din Budapesta, pe nume Karl Pauker (confundat de unii cu sotul Anei Pauker, socialistul Marcel Pauker, inginer cu studii in Elvetia, impuscat de Stalin in timpul Marii Terori).

Romain Rolland, Henri Barbusse, André Malraux, Lincoln Stevens, Heinrich Mann sunt nume de intelectuali care figureaza in documentele de la Kremlin ca agenti de influenta ai URSS din Occident (pagina 34). Despre Malraux este surprinzator sa aflam ca a scris cartea „Conditia Umana” inainte de a calatori in Asia.

De unde avea atunci detaliile inedite despre China din acea carte? Sotia acestuia, Clara Goldsmith, era o evreica din Germania. Printesa Maria Pavlovna Kudachova a fost introdusa de sovietici in cercul lui Romain Rolland mai intii ca secretara si amanta, pentru a deveni ulterior sotia acestui scriitor francez (pag. 36).

’’Doamnele secrete ale Kremlinului’’ mai includeau pe Moura Budberg, amanta lui Maxim Gorki si a scriitorului H.G.Welles, cartea lui Stephen Koch aducind si probe fotografice in acest sens.

Uluitor este si faptul ca Hollywood-ul, cetatea cinematografiei americane, a trimis pe ascuns sume imense de dolari pentru finantarea actiunilor sovietice in Cehoslovacia eliberata de sub germani (pagina 116).

Aceste documente recent descoperite la Kremlin implica nume diverse ale lumii cinematografice americane (Sinclair Lewis, Ella Winter etc.).

In plina teroare sovietica, Bertold Brecht este citat de documente ca avind aceasta convingere: ’’Cu cit sunt mai inocenti, cu atit merita mai mult sa fie impuscati’’ (pag. 113).

Aceasta fraza capata alta rezonanta daca mai adaugam printre numele celor asasinati si pe cel al lui Maxim Gorki, despre care s-a stiut anterior ca ar fi murit de inima.
De uciderea lui s-a ocupat Henrich Yagoda, seful de pe atunci al NKVD-ului, care l-a ucis mai intii pe fiul scriitorului Maxim Gorki.
Arhiva prezidentiala sovietica dezvaluie peste generatii apuse, adevaruri de-a dreptul nedorite pentru unii.

Mai este surprinzator faptul ca dupa publicarea acestei carti in America, accesul la arhivele prezidentiale de la Kremlin a fost din nou inchis cercetatorilor?
Cum a fost intors cel de-Al Doilea Razboi Mondial catre URSS

Dupa atatea carti, studii si monografii despre Al Doilea Razboi Mondial, am putea trage concluzia pripita ca s-a epuizat domeniul de cercetare si ca putine surprize mai pot fi dezvaluite publicului privind ultima conflagratie mondiala.

Cartea care face obiectul acestei recenzii (Leon Kilzer: CHURCHILL’s DECEPTION – The dark secret that distroyed Nazi Germany) demonstreaza contrariul, respectiv ca putem descoperi inca, aspecte nebanuite in muntii de documente scoase de la secret de catre cancelariile marilor puteri beligerante.

Manevrele lui Churchill

In general termenul de pastrare la secret practicat de cancelariile occidentale este de treizeci de ani de la data intocmirii documentelor respective. Unele tari au tinut secrete anumite documente chiar 35-40 de ani de la emiterea lor.
De aceea a provocat curiozitatea istoricilor, scoaterea de la secret de catre britanici a unor documente strict secrete, pastrate de ei la Londra timp de o jumatate de secol de la emiterea lor.

Cartea de fata este rezultatul studierii acestor documente pe care englezii le-au considerat jenante pentru ei: stenogramele dezbaterilor guvernului britanic sub conducerea lui Winston Churchill.

Cartea descrie cu rigoare academica modul in care Churchill a reusit sa-l determine pe Hitler sa invadeze nu Anglia ci URSS-ul.
Jurnalistul Louis C. Kilzer, laureat al premiului Pullitzer, aduce la lumina tiparului documente britanice care demonstreaza documentar aceste manevre necunoscute pana acum si care-i pateaza memoria lui Churchill in ochii opiniei publice.

Cartea descrie cum in calitate de prim-ministru, Churchill si-a convins ministrii din guvern sa respinga ofertele multiple propuse de generalii germani pentru oprirea razboiului prin asasinarea lui Hitler de catre nemti.
Stenogramele sedintelor guvernului britanic redau modul cinic in care Churchill supune spre aprobarea guvernului sau respingerea propunerilor germane:
’’Hitler este doar un om care va deceda mai curand sau mai tarziu. Pentru Imperiul Britanic pericolul nu este Hitler, ci Germania. Noi trebuie sa-l convingem pe Hitler sa atace URSS-ul pentru ca acolo va fi sfarsitul lui, iar noi vom dezmembra Germania’’.

Falsul Hess

Generalii germani erau decisi sa-l suprime pe Hitler in anul 1939 si 1940 cu conditia prealabila ca Anglia sa accepte in scris, neamestecul ei in razboiul civil care ar fi izbucnit intre germani ca urmare a asasinarii dictatorului.

Dupa ce i-a refuzat pe generalii germani, Churchill a avut surpriza sa primeasca o oferta uluitoare chiar de la Hitler: incheierea unui pact cu Anglia prin care Germania retroceda teritoriile cucerite de nemti in vestul Europei, in schimbul garantarii intereselor germane in rasaritul Europei subjugate de Hitler.

Nici aceasta oferta germana n-a fost acceptata de Churchill care a notat insa dorinta obsesiva a lui Hitler de a incheia pacea cu Anglia. El a cultivat cu abilitate iluziile lui Hitler ca si Anglia doreste pacea (cu scopul initial de a castiga timp, pentru inarmarea englezilor).

Ulterior, cand trupele germane cucerisera Franta si ajunsesera la Canalul Manecii, Churchill a lansat inselatoria menita sa-l opreasca pe Hitler: englezii l-au invitat pe adjunctul lui Hitler, Rudolf Hess, sa vina in Anglia la o asa zisa ’’conferinta de pace’’ la care nemtii sa negocieze cu Partidul Pacii din Marea Britanie invazia URSS.

Spionii lui Stalin din guvernul britanic (Philby, Blunt, Cairncross), au telegrafiat Moscovei continutul fiecarei intrevederi avute de Hess in Anglia, dupa celebrul sau zbor acolo la mansa unui avion special echipat cu rezervoare suplimentare de benzina, pentru acel voiaj ultra-secret.

Pentru evitarea demascarii acestei manevre, Churchill va retine prizonier pe Hess in Anglia pe toata durata razboiului, iar la Tribunalul de la NÜrenberg va fi adusa o sosie a lui Rudolf Hess care nu intamplator a refuzat timp de 28 de ani de inchisoare la Spandau, sa primeasca vizita vreunui membru al familiei sale.

Mai apar si probe medicale aduse din arhive care atesta ca omul inchis la Spandau sub numele de Rudolf Hess, nu purta pe toracele sau urmele permanente lasate de o interventie chirurgicala din timpul primului razboi mondial.

Acea cicatrice chirurgicala este inregistrata radiologic in dosarul medical al lui Hess, anterior plecarii sale in Anglia si nu poate justifica nimeni absenta ei la detinutul nr. 7 de la Spandau.

Intrebari si raspunsuri

In final se pune o intrebare mai importanta decat identitatea prizonierului nr. 7 de la inchisoarea Spandau si anume: la ce a folosit inselatoria cu Hess? A salvat Anglia de la infrangere, deturnarea razboiului spre URSS?

– Da, dar a salvat-o de un dictator care nu urmarea infrangerea Angliei. Hitler a salvat Anglia tot atat cat Churchill, concluzioneaza autorul cartii.

– A progresat Imperiul Britanic de pe urma incapatanarii lui Churchill de a lupta contra Germaniei, asa cum sustinea Churchill ca era scopul razboiului? Nu, Imperiul Britanic s-a dezintegrat dupa razboi, iar Anglia a iesit slabita ca tara.

– A reusit Germania nazista sa stopeze extinderea comunismului in lume? Din nou, nu. A reusit exact contrariul, sa extinda comunismul de la Berlin pana la Pekin.

Razboiul a transformat URSS-ul dintr-o putere europeana intr-o supraputere mondiala, care urmarea un scop pe care Hitler nu l-a avut: dobandirea hegemoniei universale.
Este adevarat ca Churchill a oprit existenta unuia dintre cei mai rai conducatori care au existat.

Problema este ca totusi l-a oprit prea tarziu, dupa ce genocidul fusese comis.

Si acum faptele concrete evidentiate de autor prin documente secrete de arhiva:

– dupa victoriile sale in vestul Europei, Hitler a hotarat sa se opreasca pe motivul declarat ca are nevoie de 100 de ani pentru consolidarea victoriilor;

– a propus in scris eliberarea tarilor cucerite de el in vestul Europei;

– a ordonat demobilizarea a 30 de divizii si tot ce a intreprins din septembrie 1939 pana in ajunul invadarii URSS la 22 iunie 1941 a fost facut cu scopul incheierii razboiului, nu al ducerii lui. Daca Anglia ar fi acceptat pacea, Hitler ar fi incheiat-o in conditii favorabile Imperiului Britanic.

Documentele nu lasa dubii aici. in loc de asta, Anglia respinge oficial pacea, dar o accepta pe ascuns, si procedand astfel Anglia conduce la cel mai cumplit deznodamant din toate rezultantele posibile: da mana libera lui Hitler in estul Europei fara sa fi rezolvat nimic in vest.

Fara indoiala, o pace incheiata in vara anului 1940 ar fi avut un pret ridicat: Polonia ar fi incetat sa existe, Cehoslovacia ar fi ramas un protectorat german si multe din tarile nesovietice ale Europei rasaritene ar fi fost incluse in sfera de influenta germana cel putin la fel de strans controlate ca emisfera occidentala sub Doctrina Monroe. Evreii ar fi fost exclusi din Europa Centrala.

A meritat oprirea acestora prin sacrificiul suprem a 52 de milioane de oameni? Greu de raspuns afirmativ, in conditiile in care Europa care a rezultat din ruine, a gasit Polonia, Cehoslovacia si restul Europei rasaritene intr-o sclavie mai cumplita decat isi imaginase Hitler in 1940.

In incheiere supun spre examinare cititorului urmatoarea chestiune: este oare posibil de imaginat ca datorita petrolului ei, Romania ar fi avut sub germani un nivel de viata apropiat Austriei sau Elvetiei?

La moartea regelui Carol I in 1914, documentele vremii aratau ca rata de schimb monetar intre francul elvetian si leul romanesc era aproape 1:1.

MICHAEL NICHOLAS BLAGA

ZigZag Român-Canadian

http://www.zigzag-online.ro/index.php

20/02/2015 Posted by | ISTORIE | , , , , , | 3 comentarii

   

%d blogeri au apreciat: