Istoria ascunsă: Ungaria a înrolat cu forța în timpul ambelor războaie mondiale sute de mii de români în armată, sau în detaşamentele de muncă obligatorie

 

O istorie ascunsă: Genocidul românilor înrolați cu forța în armata austro-ungară şi trimişi în luptă pe front.

 

Foto: Militari români în armata austro-ungară

 

De-a lungul secolelor, diferite imperii care s-au vânturat în spațiul carpato-danubiano-pontic au făcut din români carne de tun în războaie care nu aveau absolut nimic de a face cu interesele neamului românesc.

Câți știu că prin  Italia, Galiția, Prusia, prin sudul și prin estul stepelor ucrainene, prin Bucovina, prin Maramureșul  istoric, zac trupurile flăcăilor români răpiți de lângă familii și de lângă pământul strămoșesc, pentru a muri degeaba prin țarine străine?

Câţi ştiu că  afara granițelor actuale ale României, pe teritoriul multor țări europene se găsesc uriașe gropi comune, în care și-au găsit inutil sfârșitul generații întregi de tineri de origine română, înrolați forțat în armatele unor imperii care au ținut sub opresiune și foc țările române?

Publicația franceză ”Journal des débats politiques et littéraires”, în numărul său din data de 5 iunie 1915, prezenta practicile înșelătoare folosite de armata austro-ungară pentru românii  de pe teritoriul imperiului dualist înrolați cu forța și cum aceștia erau transformaţi în carne de tun, fiind trimişi la moarte sigură, în primele rânduri ale celor mai periculoase lupte din Primul Război Mondial.

Altfel spus, era vorba de un genocid etnic premeditat.

“Războiul actual transpune tragic în valoare perfidia crudă a opresorilor și atașamentul profund al Românilor din Transilvania pentru cauza națională (n.r. românească).

Pentru a-i îndemna pe acești țărani eroici în focul luptei, au recurs la cea mai insidioasă amăgire: ei au fost convinși că mărșăluiau în ajutorul fraților lor de peste munți, care erau atacați de ruși.

Și atunci s-a putut vedea cum, cu steagul tricolor românesc larg desfășurat în fruntea coloanelor lor, purtând la chipiu cocarda națională, cântând imnul classic ”Deșteaptă-te Române din somnul cel de moarte”, până ieri simbol al separării, astăzi impus prin răutatea maghiară, regimentele românești au fost trimise spre masacru în prima linie și s-a putut astfel ca supremă dorință, să se grăbească exterminarea metodică a unei rase puternice, folosindu-se de legendarele ei calități militare. ”  

Un alt exemplu asemănător ne este dat în octombrie 1916 și de către publicația franceză ”Nouvelles de France – chronique hebdomadaire”.

“De la debutul acestui  război soldații de origine română au fost înrolați în trupele maghiare.

Pentru a-i mâna spre focul războiului , s-a apelat la o îndrăzneață înșelătorie, precum că ar fi duși (n.r. românii) în ajutorul fraților lor de peste munți atacați de către ruși.

Dacă vreodată o cauză națională a fost legitimă, aceea este a românilor din Austro – Ungaria și aceea a întregii națiuni românești. Este corect ca aceste secțiuni disociate să se reîntâlnească.

Principiul drepturilor popoarelor pe care Franța prima le-a proclamat, și pentru apărarea cărora s-au grupat forțele Antantei, cer ca blocul național românesc, unit prin istorie, limbă, prin obiceiuri și prin suferințe îndurate în comun în timpul atâtor lungi secole, să fie în sfârșit reconstituit. ”

Din totalul populaţiei de 2.979.614 români din teritoriile stăpânite de Ungaria în Aredeal, au participat la partea activă, ca soldaţi de front, 449.796 de persoane, iar pentru servicii auxiliare au participat 34.578.

Au murit pe câmpul de luptă 42.739 de persoane şi în închisoare, prizonierat sau în spitale, din pricina rănilor, 11.275; a existat un număr de 24.406 de invalizi de război, precum şi un număr de 37.898 de răniţi vindecabili, dar şi un număr de 29.839 de persoane date dispărute.

În urma acestora au rămas 38.630 de văduve şi 79.226 de orfani. Cât priveşte statutul celor plecaţi pe front, un număr de 6.547 aveau ocupaţii intelectuale, 14.668 erau comercianţi şi meseriaşi, iar 468.329 – plugari şi muncitori.

Românii ardeleni au participat la prima conflagrație mondială ca soldați în armata austro-ungară, când Transilvania făcea parte din Imperiul austro-ungar. În cursul primului război mondial au fost încorporați aşadar un număr de aproape 490.000 de români ardeleni.

Se pare însă că cifra este sensibil mai mare. De-a lungul celor 48 de luni de război, din iulie 1914 până în octombrie 1918, cele 19 cercuri de recrutare din Transilvania au expediat pe front fiecare câte 48 de batalioane de marș, rezultând 914 batalioane, cu un total de peste 650.000 de soldați, subofițeri și ofițeri.

Militarii români au fost repartizați în 12 regimente de linie și în 6 regimente de honvezi.

Unitățile militare românești din cadrul Armatei austro-ungare au fost trimise pe frontul din Galiția, evitându-se trimiterea pe fronturile unde lupta armata română începând din 1916, deoarece există riscul unor dezertări în masă în scopul fraternizării cu soldații români.

Chiar şi  în ziua de azi, ai surpriza de a întâlni niște imbecili notorii  care glorifică dualismul austro-ungar şi se erijează în vectori de opinie.

 

Foto: Armata a II-a a Ungariei, compusa din 256 000 combatanţi, dintre care cca 150 000 erau români, iar ceilalţi proveneau din rându­rile altor naţionalităţi

Raoul Șorban, în lucrarea Invazie de stafii (Editura Meridiane, 2003), scrie următoarele: 

“Ungaria a participat la războiul antisovietic cu o armată – a II-a – compusă din 256 000 combatanţi, dintre care cca 150 000 erau români, iar ceilalţi proveneau din rându­rile altor „naţionalităţi” (slovaci, şvabi, ruteni etc.) 

Dacă la Cotul Donului armata ungară a suferit cea mai dezas­truoasă înfrângere din întreaga sa istorie modernă, pe planul intern al politicii de maghiarizare, înfrângerea militară, cu pieirea a 100 000 de români, morţi şi dispăruţi, a reprezen­tat un succes în conformitate cu ansamblul doctrinelor un­gare de maghiarizare a ţării”. (p. 179).

Așadar, bilanțul tragic al românilor care au pierit la Cotul Donului se dublează aproape cu românii morți sub drapel maghiar!…

Bun cunoscător al maghiarilor, al istoriei și culturii acestora, dar mai ales al contenciosului româno- ungar, Raoul Șorban ne aduce această informație cutremurătoare privind lașitatea și abjecția pe care guvernanții de la Budapesta au instituționalizat-o, au transformat-o în principiu politic de guvernare. În mod de comportament, în mentalitate publică!

Da, de-a lungul anilor ungurii ne-au făcut o mulțime de mizerii, lovituri pe la spate, crime, multe crime, dar asta le întrece pe toate! Iar reacția noastră, a Bucureștiului a fost inexistentă!

Că de, după război, eram înfrățiți în același lagăr, iar prietenia și frăția româno-maghiară devenise de nezdruncinat!

Așa au făcut ungurii și-n Primul Război! Erau pline cafenelele vieneze de honvezi, iar pe front, în linia întâi, mergeau minoritarii.

Românii mai ales! „Valahii puturoși și nespălați” mânaţi de la spate să-și verse ei sângele pentru Ungaria Mare!…

Cu astfel de luptători,  lași și  fricoși, dar plini de ifose, ce pretenții mai putea emite maghiarimea la Trianon, în fața Europei, în fața lui Dumnezeu?!

Și azi, cum mai pot ridica ochii din pământ să spună că nu au ce sărbători la 1 Decembrie!

Dar când au ei ce sărbători?!

Surse:

 

Glasul.infohttps://www.facebook.com 

 Facebook / Daniel Siegfriedsohn

historia.ro

Citeste mai mult: adev.ro/pbc3qi

 ioncoja.ro

 adev.ro/pbc3qi

Publicitate