Lupta îndârjită dusă cu regimul sovietic pentru limba română şi alfabetul latin în Moldova dintre Prut și Nistru

Scriitorul și jurnalistul Vladimir BEŞLEAGĂ a evocat în prestigioasa revistă https://limbaromana.md. care apare la Chișinău, zilele furtunoase de la sfârşitul anilor ’80 în care în R.Moldova s-a dat o mare bătălie pentru limbă și alfabet.

Mii, sute de mii de oameni, printre care s-a numărat şi el, s-au încins atunci în acea luptă îndârjită. Şi cine alţii puteau să fie în aşa-zisul detaşament de şoc din acel dur război cu regimul sovietic, dacă nu intelectualitatea, în frunte cu scriitorii?

”Muuulte ar fi de spus despre ceea ce au visat minţile noastre cele mai luminate să realizeze, şi… ce s-a ales până la urmă… Deşi câte ceva tot s-a ales: Alfabetul. Da, Alfabetul Românesc, pe care nici dracul însuşi nu ni-l mai poate lua de aici încolo (Dar mai ştii? Actualilor diriguitori le stă în gât ca un os, iar marele mahăr semnează actele oficiale tot cu buchii ruseşti şi nimeni nu are curajul să-l cheme la tribunal pentru încălcarea flagrantă a Legii supreme în… acest stat care e mai degrabă… Statu-palmă-barbă-cot!”).

Dar ştiaţi că, atunci când se dădea acea bătălie pentru limbă şi alfabet, mai marele R.S.S.M.-ului la acea vreme cloci într-însul şi veni cu ideea ca… fie şi latin alfabetul, dar să nu semene cu cel Românesc, ci să fie unul curat… moldovenesc! Ha-ha! Un fel de esperanto…

Acum, că am luat-o pe unda amintirilor şi confesiunilor, să vă înşir colea câteva pătărănii amuzante legate anume de acest subiect, lucruri pe care nu o să le găsiţi în niciun fel de tratate şi studii academice şi care, dacă nu vi le împărtăşesc eu la moment, pot pleca odată cu mine, în neagra uitare.

Nu ştiu cum se făcea că mai totdeauna, când se întâmpla vreo daravelă prin părţile noastre, mă pomeneam şi eu fără să ştiu cum implicat. De cele mai multe ori… cu bătăi şi păruieli, din care ieşeam greu şi bine şifonat. Şi nu aş afirma că sunt o fire belicoasă, nu, dar pesemne e nevoie şi de nişte tipi ca mine, care pe urmă să fie arătaţi cu degetul şi… blamaţi.

Aşa a fost când s-a răsturnat… covata la „Chipăruş” în 1959, aşa a fost cu pacostea de deputăţie în ’89-’90… Aşa mi-a fost dat, să fiu martor şi chiar participant la elaborarea textului Legislaţiei lingvistice adoptată în 1989...

Or, în urma presiunilor opiniei publice şi a amplelor mişcări de masă ale populaţiei, oficialităţile comuniste formează expres o comisie pentru a redacta un document care să fie prezentat Sovietului Suprem al R.S.S.M. pentru aprobare. (Ţin să remarc aici că aşa-numita Legislaţie lingvistică a fost un rezultat şi un fruct al regimului sovietic, lucru care e uitat, de unde multe încurcături şi aberaţii care au fost stipulate în Constituţia Republicii Moldova adoptată de criptocomuniştii agrarieni. Chiar mă întreb dacă mai face să marcăm această dată, de douăzeci de ani de la acea întâmplare ori mai bine ar fi să tăcem… ruşinaţi?) Cum se putea fără mine?

Preşedintele comisiei care nu altul era (cum nici nu putea să fie!) decât domnul (pe atunci tovarăşul) profesor Ion Borşevici, nu are ce face şi mă include şi pe mine în componenţa ei. Nu de la început chiar, cam de pe la mijloc, dar asta nu-mi scade din păcate câtuşi de puţin! Erau acolo lingvişti cu experienţă, pe care nu am să-i numesc, ei şi-au făcut datoria în mod onorabil. Ceea ce vreau să amintesc în aceste scurte note este anume procedura de lucru care m-a impresionat şi care mi s-a imprimat în memorie.

Aşadar, ne întrunim noi, membrii comisiei, într-un birou (unde în altă parte decât în somptuosul sediu al CC al PCM, care are configuraţia arhitectonică de pagodă chinezească), noi lucrăm în sudoarea frunţii la următorul alineat al istoricului şi arhivajnicului text al Legislaţiei lingvistice, iar domnul (pe atunci tovarăşul) preşedinte se plimbă plin de importanţa misiunii sale prin faţa uşii biroului, ca să ne asigure liniştea şi condiţiile optime de lucru.

Dânsul nu participă activ, direct, ca nu cumva să se işte bănuiala că ar influenţa activitatea comisiei. Bun. Dar să vedeţi ce am aflat mai târziu, şi nu în momentul scrierii împreună cu ceilalţi: imediat ce alineatul a fost gata, domnul (pe atunci tovarăşul) preşedinte îl luase ca să facă cunoştinţă cu el de visu.

Era, desigur, un lucru firesc, dumnealui purta toată răspunderea, noi nu eram decât nişte executanţi, nişte negri. Dar ceea ce am aflat, tot pe urmă, de la camarazii mei mai vechi în ale activităţii comisiei, Emil Mândâcanu, Viorel I. Ciubotaru este că fiecare alineat formulat era prezentat de domnul preşedinte consilierului juridic al secretariatului CC al PCM, care îl prezenta, la rândul lui, secretarului doi, care, de fapt şi dintotdeauna, a fost secretarul întâi, numai că din umbră. Iar ceea ce am mai aflat, tot mai pe urmă, este că acel consilier juridic de atunci nu era altul decât colegul meu de parlament de mai târziu, omul politic şi lider de partid în anii următori domnul Nicolae Andronic.

Iar secretarul de resort la care mergea domnul consilier juridic ca să obţină aprobarea cutărui sau cutărui alineat al elaboratei în sudoarea frunţii, celebrei şi istoricei Legislaţii lingvistice a R.S.S.Moldovenești. se numea V. Pşenicinicov, care, bineînţeles, nu ne cunoştea limba, aşa că respectivul consilier urma să-i traducă. (Dacă nu cumva chiar noi traduceam, ar fi cazul să se afle de la chiar Emil Mândâcanu, fiul marelui luptător pentru limbă şi alfabet românesc Valentin Mândâcanu.)

Or, ceea ce avem azi ne-a fost oferit cu muuultă generozitate de acel secretar doi al CC al PCM, care nici nu ne cunoştea limba. Ha-Ha! Şi noi marcăm douăzeci de ani de la magnificul eveniment! (Da, a avut loc o Mare Adunare Naţională, dar şi aceea a fost furată, ca atâtea revoluţii, la bieţii noştri de români…)

Dar să vedeţi cum a fost votată Legislaţia lingvistică de către comisia special constituită din deputaţi ai Sovietului Suprem al R.S.S.Moldovenești. Am asistat şi noi, membrii echipei, pentru elaborarea textului, printre care şi eu. Era, se pare, în sala de conferinţe a guvernului. Deputaţi, deputaţi, mai mult ruşi, dar şi vreo câţiva dintre ai noştri, printre care şi domnul (pe atunci încă tovarăşul) Ion Borşevici.

Parcă-l văd şi acuma, şezând pe un scaun cam îngust pentru Domnia Sa, dar nu ştiu cum aşezat pe după o coloană care era în sală… Eu eram nu ştiu de ce cu ochii pe el, mă tot uitam să văd cum şi ce face… Şi iată, când după expunerea ritualică a problemei veni vremea să se procedeze la votare, noi, negrii care eram prezenţi acolo, aşteptam cu sufletul la gură: oare să voteze deputaţii? Oare munca noastră va să fie recunoscută şi apreciată?

N-am să uit, câte zile voi avea de trăit de aici încolo, felul cum au votat atunci deputaţii aceia sovietici, mai mult ruşi decât de ai noştri… Dar mai ales cum s-a manifestat în cadrul acelui moment preşedintele comisiei pentru elaborarea Legislaţiei lingvistice, dl deputat sovietic, profesor şi doctor în filozofie marxist-leninistă, rector timp de zeci de ani al universităţilor din Bălţi şi Ion Creangă din Chişinău (pe atunci institute). Cum a votat? Iac-aşa, abia dacă a ridicat mâna, îndreptând-o din cot.

Nu, nu a ridicat-o în sus, ca să se vadă, ci mai degrabă să nu se prea vadă. Mai ales că şedea acoperit pe jumătate de respectiva coloană… Am trăit atunci un sentiment straniu, foarte straniu… De ce să se fi ferit oare, nu pot să pricep nici astăzi… Dar aşa a fost, exact cum vă spun. Poate că dumnealui nici nu şi-a dat seama de propriu-i gest-comportament? Sau poate că era foarte conştient de respectiva faptă şi de eventualele consecinţe ce-l aşteaptă? Nu vom şti niciodată.

Enigma aceasta m-a urmărit mulţi ani. Nu, nu am discutat cu Domnia Sa, e pentru prima dată când consemnez acest detaliu foarte curios şi elocvent. Dar tot acuma mi-am amintit că totuşi am încercat o dată să mă dumeresc: dar ce-i cu această MAAARE NEDUMERIRE CARE ESTE LEGISLAŢIA LINGVISTICĂ A REPUBLICII MOLDOVA ŞI ULTERIOR SĂRBĂTOAREA NAŢIONALĂ ZIUA LIMBII?

Ocazia a apărut la o masă de comemorare a prietenului meu de universitate, doctorul în ştiinţe fizico-matematice profesorul Ion Ciubotaru. Era, fireşte, şi fiul acestuia, Viorel, soţia Maria, era şi dl Borşevici.

Atunci, amintindu-mi că am activat împreună cu Viorel Ciubotaru în cadrul acelei comisii, în cuvântul meu, în continuarea unei idei precedente, amintite de lingvistul şi filologul Vlad Pohilă, am spus următoarele:

„Acea legislaţie lingvistică, adoptată de puterea sovietică şi dăruită nouă ca o pomană, de mult trebuia anulată şi adoptată o nouă LEGE, care să fie una adevărată şi să reflecte starea şi necesităţile reale ale societăţii noastre”.

Ca să vedeţi că nu l-am vizat anume pe dl Ion Borşevici, dar d-lui a ţinut să-mi adreseze replica următoare (nu numai mie, ci tuturor celor prezenţi la acea masă de pomenire).

A zis literalmente aşa (dar cu multă siguranţă şi chiar cu un pic de aplomb):

– Asta-i şi alta nicicând nu o veţi avea!”

P.S. No comment.

Vladimir Beșleagă (n. 25 iulie 1931, Mălăiești, raionul Grigoriopol, Transnistria, URSS) este un eseist, jurnalist, prozator, scriitor, traducător din Republica Moldova.

A absolvit Universitatea de Stat din Moldova (1955); a făcut doctorantura la aceeași instituție, având ca temă de studiu „Liviu Rebreanu, romancier”.

Și-a început activitatea literară în anii ’60, colaborînd cu publicațiile „Chipăruş”, „Cultura Moldovei”, „Tinerimea Moldovei”; a fost redactor-șef adjunct la revista „Nistru” (1977-1982), secretar al Uniunii Scriitorilor (1971-1976), director al Muzeului Republican de Literatură „D. Cantemir” (1988); membru al Comitetului de Conducere al Uniunii Scriitorilor.

Debutează in 1963 cu culegerea de nuvele ”La fîntîna Leahului”, după care au urmat alte cărți de proză.

A fost deputat în primul Parlament al Republicii Moldova între 1990 și 1994.

Publicitate

Dărâmarea comunismului european – o acţiune de tipul „Bild Back Better” (BBB)

ACȚIUNEA BBB

Conform https://www.e-politic.ro, politica de tip „Build Back Better” (Sa reconstruim mai bine) aplicată de potentații planetei, nu este o noutate, ea fiind aplicată din cele mai vechi timpuri de artizanii oculți ai dominațiilor globale, sub denumirea de „Solve et Coagula” (Dizolvă și Coagulează) – dicton ce a devenit simbolul alchimiei masonice.

Ca sa provoci „Marea resetare” neo-comunistă la scară planetară dupa o distrugere masivă, e nevoie sa pui ceva in loc…

Intotdeauna în ultimii 500 de ani , când s-a instaurat o noua ordine mondiala (dominația spaniolă, olandeză, apoi cea britanica, apoi cea americană) s-a facut in urma unor războaie devastatoare, urmînd principiul „solve et coagula”.

Iar ce se intamplă în Ucraina ca distrugere fizica și in Rusia ca distrugere economica, vor duce la noua ordine mondiala și la a 4-a revoluție tehnologică prevazută în raportul Forumului de la Davos.

Războiul din Ucraina a provocat deja potrivit unei noi estimări a Institutului de Economie din Kiev, pagube de peste 63 de miliarde de dolari la nivelul infrastructurii.

Potrivit estimării – care a calculat impactul economic al invaziei Rusiei în Ucraina până la 24 martie – cel puțin 4.431 de clădiri rezidențiale au fost avariate, distruse sau confiscate, alături de 92 de fabrici și depozite și 378 de școli, informează Mediafax.

În plus, 12 aeroporturi au fost distruse, avariate sau capturate, precum și șapte centrale termice sau hidroelectrice.

In acelasi timp, Rusia îşi va vedea 15 ani de creştere economică anulaţi până la finalul anului 2023 după ce invazia din Ucraina a atras o multitudine de sancţiuni şi a determinat companiile să se retragă din această ţară, potrivit Institute of International Finance, scrie Bloomberg.

Economia este de aşteptat să se contracte cu 15% în 2020 şi cu 3% în 2023, PIB-ul rusesc urmând să se situeze la nivelul existent în urmă cu 15 ani.

Publicația online trenduri.blogspot.com. confirmă faptul că se ştia încă de prin 1979 că cea de-a doua forţă a lumii contemporane, comunismul, urma să cadă.

Atunci s-a luat decizia iniţială a renunţării la comunism. Ea însă nu a fost imediat pusă în aplicare.

Primii paşi concreţi au fost făcuţi imediat după moartea lui Leonid Brejnev (foto sus), atunci când nu s-au găsit soluţii coerente pentru înlocuirea sa.

De aceea tronul de şef al URSS a fost ocupat de ex KGB-istul Iuri Andropov, cel care a condus strict pe nivel de avarie pentru doar şaisprezece luni.

Foto: Andropov

După ce-a dat colţul, locul i-a fost luat de Constantin Cernenko, un lider şters care, de asemenea, a apucat doar treisprezece luni de putere, „cariera” fiindu-i oprită, ca şi în cazul lui Andropov, de moarte. 

Foto: Cernenko

Suntem în 10 martie 1985. De mai bine de trei ani se picase la pace în ceea ce priveşte desfiinţarea comunismului şi al URSS. În Occident, cam de un an, informaţia depăşise nivelul zonei ultrasecrete, fiind cunoscută chiar şi în zona elitelor secundare şi terţiare ale societăţii, fiind în drum de migrare în păturile de jos.

Ce s-a întâmplat atunci în URSS? A venit la putere un individ dubios, împins în faţă de spionajul britanic: Mihail Gorbaciov.

Aparent aveam de-a face cu o nouă figură, cu un lider carismatic, al cărui scop era acela de a reînvia comunismul. Atmosfera sec-ideologică a şedinţelor de partid se schimba, automatismele de limbaj nu mai funcţionau, locul lor fiind luat de elementele concrete menite a „rezolva problemele”.

Ca trăitor al acelor vremuri, vă pot spune că Gorbaciov a fost unul dintre cei mai buni actori pe care i-am văzut. Scopul său era acela de a prăbuşi URSS şi lagărul comunist, task pe care l-a executat impecabil.

Ce-a făcut Gorbaciuv? A convins întreg poporul că „aşa nu mai merge”, că „nu funcţionează nimic” şi că e nevoie de o restructurare(perestroika).

A fost suficient pentru a schimba percepţia la nivel individual de la „comunismul grandios şi revoluţionar” la „comunismul care trebuie schimbat”.

Trebuie să conştientizaţi că istoria structurată pe care o vedem azi, pe vremea aceea nu exista. Lumea trăia într-o nebuloasă. Şi, chiar dacă se luaseră anumite decizii, punerea lor în practică ridica provocări evidente.

URSS nu era o jucărie. Era un stat având cea mai puternică armată a lumii şi un aparat compus din aşa-numiţii idioţi utili. De ce idioţi? Pentru că mulţi dintre oamenii aceia credeau în comunism. Iar celor mai tineri credinţa le venea din educaţie, acea spălare a creierului efectuată eficient şi cu multă atenţie de către comuniştii iniţiali. 

De un idiot util am avut şi parte noi, pe aceste meleaguri.

Ceauşescu chiar credea în comunism.

Transformat dintr-un sărăntoc agramat în preşedinte de ţară şi jucător de nivel superior pe scena internaţională, Ceauşescu nu avea cum să nu creadă în comunism.

Ştia în ce condiţii trăise şi, de aceea, obsesia sa era construcţia de locuinţe pentru oameni. Îşi proiecta întotdeauna Bugetul pentru a avea excedent, iar excedentul îl băga în blocuri. Privind cu ochii de acum şi văzând mizeriile de „cutii de chibrituri” comuniste, am putea să-l acuzăm de prostie.

Cum naiba să bagi banii în blocurile acelea infecte, cu camere mici? Ceea ce nu realizează cei care privesc cu ochii de azi realizările lui Ceauşescu este că pentru majoritatea covârşitoare a celor care ocupau „cutiile de chibrituri” din vremea aceea, mutarea la bloc însemna un salt teribil din punct de vedere al confortului.

Multe dintre casele ţăranilor de atunci – ale celor proveniţi din „talpa ţării” de dinainte de Război – constau într-o cameră, maxim două, construite din paiantă şi fără cele mai elementare utilităţi. Blocul lui Ceauşescu – atât de hulit azi – era un teribil salt de confort pentru foarte mulţi dintre cei de atunci.  

De ce vi l-am prezentat pe Ceauşescu? Păi el este unul dintre puţinii lideri ai lagărului comunist care cunoşteau planul de dărâmare a sistemului. Însă pentru el, ca idiot util, nu exista alt model social. De aceea întreaga sa activitate din anii 80 s-a concentrat pe plata datoriilor externe pentru a-şi câştiga independenţa şi pentru a conserva sistemul comunist în România.

Ceva mă face să cred că Ceauşescu spera ca România să aibă destinul Chinei. Probabil prin zonele în care avusese acces, „acei domni” i-au promis asta, dar ceva nu a funcţionat. V-am dat de mai multe ori discursul lui Ceauşescu din momentul anterior căderii sale(îl puteţi vedea aici: https://www.youtube.com/watch?v=bbFbjnJK8NI).

Abia privindu-l cu ochii de acum înţelegem cu adevărat mesajul transmis. Mai ales atunci când vorbea despre „aceste grupuri şi aceşti domni”. Fără doar şi poate Ceauşescu credea că se poate salva şi-şi poate salva sistemul politic. Asta deoarece, dincolo de ipoteticele asigurări pe care le primise, el orbise. N-ai cum să nu înţelegi că eşti pe ducă decât atunci când eşti orb. Iar el fusese orbit de mult. 

Cum oare ar putea cineva crede că se poate salva având în jurul său o târlă de imbecili slugarnici care nu ştiu altceva decât să urle din toţi bojocii „Ceauşescu Eroism/România Comunism”? De aceea spun că Ceauşescu era orb. El credea că are poporul strâns în jurul său, fără să înţeleagă că la nivel de popor judecăţile n-au cum să fie altfel decât superficiale şi că poporul l-ar fi strâns de gât. Aşa cum s-a şi întâmplat, de altfel!

Revenind la începutul articolului, o să vă întreb însă de ce a căzut comunismul? Da, şi eu am crezut teza falsă conform căreia comunismul a căzut ca efect al situaţiei economice dezastruoase, ceea ce este absolut fals. Realitatea ne arată că nu e nevoie de o economie strălucită pentru a perpetua un sistem social. Uitaţi-vă doar la sistemul în care trăim: cu o economie dezastruoasă continuă să subziste fără probleme. Aşadar a fost altceva. Care-i însă acel ceva? 

Comunismul a fost dărâmat pentru că în bucata aceea de lume(din care am făcut şi noi parte) nu se mai putea face nimic. Se pierduse aproape total adeziunea populaţiei, iar anchilozarea se vedea la toate etajele puterii. De aceea s-a preferat „închiderea subiectului”. Însă comunismul n-a fost închis. A rămas o ţară care a făcut o ciudată tranziţie: China. De ce s-a întâmplat aşa? 

Pentru că acolo  s-a făcut un alt experiment. China a fost laboratorul în care s-a pus în practică „noul comunism”, cel care urmează să fie implementat la scară mondială. Dărâmarea comunismului european a fost o acţiune de tipul „Bild Back Better”.

Fără o dărâmare a monstrului disfuncţional în care se transformase comunismul , n-ar fi putut să se repună pe tapet aceeaşi paradigmă deoarece lumea ar fi arătat cu degetul.

Aşa, dărâmându-se din temelii şi experimentându-se un nou model în China, s-a putut lua un răgaz necesar uitării. Şi, iată, acum se revine în forţă la vechile concepte. Cam despre asta este vorba în tot ceea ce am trăit până acum şi-n ceea ce urmează să trăim.

VLADIMIR FEDOROVSKI, un susținător al democratizării UNIUNII SOVIETICE, a declarat că: ”URSS s-a destrămat pentru că ultimul său lider, Mihail Gorbaciov, nu a vrut să facă război”și că ” Arhitecţii a ceea ce s-a numit Perestroika au ajuns la concluzia că regimul sovietic era criminal

Fostul diplomat sovietic Vladimir Fedorovski, un susținator al perestroikăi și al reformelor democratice din URSS, în prezent cetățean francez și scriitor de succes, opinează în https:// http://www.lefigaro.fr., că URSS s-a destrămat pentru că ultimul său lider, Mihail Gorbaciov, nu a vrut să facă război.

El a ţinut să precizeze că prăbuşirea zidului de la Berlin nu s-ar fi putut produce pe 9 noiembrie 1989, dacă la Moscova nu s-ar fi aflat la putere un lider reformator înconjurat de o echipă reformatoare.

În Germania de Est erau staţionaţi 500 000 de soldaţi sovietici, iar KGB-ul era gata să pună în aplicare un plan de intervenţie în cazul în care germanii ar fi forţat unificarea țării lor.

Vladimir Fedorovski a evocat în interviul său un moment precis, care s-a derulat pe 10 iunie 1989, cînd Gorbaciov şi echipa sa au înţeles că vor deveni ostaticii KGB-ului şi ai armatei dacă vor accepta să recurgă la forţă.

Decizia lui Gorbaciov de a nu folosi forţa a mai avut, conform declarațiilor lui Fedorovski şi alte motivaţii:

 „În realitate, arhitecţii a ceea ce s-a numit Perestroika au ajuns la concluzia că regimul sovietic era criminal şi că trebuia ieşit din această logică. Zidul a căzut întrucît Gorbaciov a refuzat să ucidă pentru a guverna”.

Iată o concluzie care merită tot respectul, ca şi liderul sovietic Mihail Gorbaciov (foto) care a pus-o în urmă cu 30 de ani, în aplicare, dar care a devenit între timp, unul dintre cei mai detestaţi oameni din Rusia,arată scriitorul român Matei Vișniec într-o corespondență pentru https://www.rfi.ro.

Într-adevăr, în vreme ce în occident Mihail Gorbaciov, astăzi în vârstă de 91 de ani, este iubit și este ridicat la rangul de erou pentru că a dat jos Zidul Berlinului, punând capăt tiraniei regimurilor comuniste în estul Europei și în Uniunea Sovietică, în Rusia el nu se bucură nici de departe de un asemenea renume și de popularitate.

Mai mult, un sondaj de opinie, publicat în ziua în care fostul lider sovietic împlinea 85 de ani arăta că numai 12% dintre cei intervievați cred că a făcut ce a putut mai bine pentru țara sa, introducând reformele necesare, în timp ce 24% au declarat pur și simplu că este un „infractor“, un criminal, care a distrus URSS.

Pentru mulți ruși, destrămarea Uniunii Sovietice a lăsat un gol imens și un sentiment puternic că viața de atunci era mai bună.

Doar 1% dintre respondenții unui sondaj realizat, în 2021 (când s-au împlinit 30 de ani de la destrămarea URSS) de Centrul independent Levada, au menționat cele mai grave crime ale sistemului, inclusiv lagărele de muncă forțată din Gulag, și că în URSS au avut loc represiuni politice și execuții. 

De altfel, însuși tiranul de la Kremlin, Vladimir Putin, a descris prăbușirea URSS drept „cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului”.

Fedorovski făcea într-un alt interviu acordat tot pentru „Le Figaro”, o comparaţie cu un eveniment mai recent: imaginaţi-vă o Iugoslavie de o sută de ori mai mare şi cu 30.000 de focoase nucleare”, 

El a respins teoriile precum că Gorbaciov era înconjurat de agenţi mandataţi de CIA să submineze, chiar să distrugă URSS.

Vladimir Fedorovski, a fost un martor al evenimentelor majore ale secolului al XX-lea, susținator al perestroikăi și al reformelor democratice din URSS, oponent al puciului din august 1991.

El este autorul mai multor bestselleruri internationale în care a dezvaluit aspecte necunoscute ale perioadei de tranzit spre Rusia de astazi și este cel mai publicat scriitor de origine rusă din Franta.

Cărțile sale de mare succes, „În slujba Kremlinului. Spioni care au schimbat cursul istoriei” sau „Secolul roșu. De la revoluția bolșevică la Putin”, au fost traduse și în limba română.

Vladimir Fedorovski s-a născut la Moscova la 27 aprilie 1950 și este fiul unei rusoaice și al unui ucrainean erou al celui de-Al Doilea Război Mondial. Deosebit de talentat la limbi străine, a asistat adesea în calitate de translator, la întâlnirile lui Brejnev cu liderii țărilor arabe.  

S-a împrietenit cu Aleksandr Iakovlev, principalul arhitect al perestroikăi, a devenit apoi un colaborator apropiat al lui Gorbaciov, fiind numit consilier diplomatic in Franta, cu misiunea de a explica perestroika (1985-1990). În 1991 a fost unul din fondatorii Mișcării pentru reforme democratice din URSS, al cărei purtător de cuvânt a fost în timpul puciului comunist de la Moscova, din luna august a aceluiași an.

Din această experiență s-a născut cartea „Histoire secrete du coup d’Etat” (1991) care a avut un rol determinant în cariera de scriitor de mare success în Occident. Ultimul său volum, apărut în luna martie 2022, a fost dedicat situației din Ucraina – „Poutine, Ukraine, Faces caches”.