La 27 septembrie 1896 a fost inaugurat pe fluviul Dunărea, canalul navigabil Porţile de Fier

Acum 122 de ani  în data de 27 septembrie 1896,  în cadrul unei ceremonii internaţionale festive desfăşurate în prezenţa împăratului Austro – Ungariei, Franz Josef, a regelui Serbiei, Alexandru I şi al României, Carol I, a avut loc inaugurarea canalului navigabil Porţile de Fier,  pe fluviul Dunărea.

Porţile de Fier  este numele unui defileu al fluviului Dunarea care separă Munţii Carpaţi de Balcani şi  face parte din graniţa dintre Serbia şi România.

Un nume alternativ românesc pentru ultima parte a acestui defileu este “Clisura Dunării”.

 

 

 

 

În partea sa cea  mai îngustă se află barajul hidroelectric din apropierea oraşului românesc Orşova.  

 

La est de Portile de Fier, în apropiere de orasul Drobeta-Turnu Severin, se afla ruinele  podului construit la ordinul împăratului roman Traian pentru a uşura invadarea Daciei de către trupele sale .

  Un nume alternativ românesc pentru ultima parte este Clisura Dunării.

In Serbia defileul este cunoscut sub numele de Đerdap, regiunjea limitrofă fiind un parc national.
Defileul este uneori denumit „Defileul Dunarii”, denumire greşita deoarece cursul fluviului mai are şi alte defilee, ca de exemplu defileul de la Visegrád.

Dunarea se ingusteaza pentru prima oara dincolo de insula  romanească Moldova Veche, cunoscută sub numele de Defileul Golubac. Are 14,5 km lungime si 230 m lăţime în cel mai ingust punct.

La începutul defileului  la Golubac, pe malul sârbesc, se afla un fort medieval.  

Cazanele Mari este cel mai cunoscut si mai ingust defileu: aici Dunarea se ingusteaza la 150 m lăţime si ajunge la o adancime de pana la 53 m. Pentru a face navigabila Dunarea intre Bazias si Turnu-Severin, in aceasta regiune a Clisurilor, unde cursul fluviului era numai cataracte, bancuri si vâltori, incă in anul 1834  din initiativa contelui maghiar István Szechenyi  guvernul ungar  a început lucrările de  indepartare a stâncilor din cataractele Clisurii-de-sus , care au continuat până la 1846.

Ulterior, la 15 septembrie 1890, in urma contractului incheiat intre guvernul ungar, pe de-o parte, si ing. Hajdu, fabricantul H. Luther din Braunschweig si Societatea de Discont din Berlin, pe de alta parte, au fost incepute lucrarile de canalizare in mod sistematic.

Acestea nu au putut fi  finalizate în 1895, cum fusese prevazut initial in contract, ci abia in 1898 sub mandatul ministrului transporturilor Gábor Baross, care a primit dupa aceasta data porecla de „ministrul de fier”.

A fost o lucrare grandioasa, care a necesitat mobilizarea unui număr mare de lucrători şi cheltueli enorme din partea statului maghiar (aproximativ 20 milioane de florini,într-o vreme când un palat cu 4-5 etaje costa in jur de 5-7000 de florini) .

Foloasele au fost in raport cu efortul depus , deoarece prin deschiderea Clisurilor s-a dezvoltat foarte mult navigatia dunareană, ceeace a atras dupa sine si o  intensificare fără precedemt a comertului tuturor statelor riverane, care au beneficiat de atunci facilitarea  transportului pe Dunăre spre Marea Neagră.

Limitele canalului deschis în albia Dunarii sunt marcate prin geamanduri, iar pentru o mai mare siguranta a navigatiei prin aceste locuri primejdioase, s-a infiintat un corp de piloti speciali, de stat, care conduc toate vapoarele pe aceasta portiune.

Alte descoperiri arheologice au fost facute in defileul mai putin spectaculos Gospodin Vir: in anii 1960, situl arheologic Lepenski Vir a fost dezgropat, cel mai important din Europa de sud-est.

Statuile din gresie din neoliticul timpuriu sunt in special de o mare valoare. Aceasta si alte descoperiri indica faptul ca regiunea Porţilor de Fier a fost locuita de mult timp.

Executia proiectului romano-iugoslav a inceput in 1964. In 1972 barajul a fost deschis, impreuna cu doua centrale hidroelectrice. Pentru a permite navigatia au fost realizate ecluze, cate una pe fiecare mal.

Prin constructia barajului, valea Dunarii mai jos de Belgrad a fost transformata in lac de acumulare, iar nivelul apei in amonte de baraj a crescut cu 35 m. Vechea Orsova, insula Ada Kaleh (vezi mai jos) si cel putin alte cinci sate, cu o populatie totala de 17.000 de oameni, au fost evacuate.

 

Oamenii au fost relocati, insa asezarile au fost pierdute pentru totdeauna fiind acoperite de Dunăre.

Construcţia barajului a avut de asemenea un impact major asupra mediului, spre exemplu traseele de înmulţire a mai multor specii de sturioni au fost întrerupte permanent.

Între 1994 si 2004, la Cazanele Mici, pe malul românesc, a fost sculptată în piatră, cu fonduri puse la dispoziţie de miliardarul român Iosif Constantin Drăgan, o gigantică statuie a regelui erou dac Decebal.

 

 

 

 

Costurile realizării sculpturii s-au ridicat în final, la peste un milion de dolari. Sculptorul italian Mario Galeotti, din Piatra Santa – localitate în care și-a avut atelierele și Michelangelo – a venit la fața locului, a luat probe pentru analiza rocii și a făcut primele schițe. Tot el a făcut în anul 1994 prima machetă a lucrării, dându-și concursul și la partea de degroșare a stâncii, partea artistică revenind apoi lui Florin Cotarcea, sculptor român.

Gigantica statuie în basorelief care  îl reprezintă pe viteazul Decebal, ultimul rege al Daciei și este înaltă de 55 m și lată de 25 m.

Prin construcția acestei statui modelate în piatra muntelui a marelui rege dac Decebal, Iosif Constantin Drăgan a dorit să comemoreze, dar să și demonstreze contribuția românilor la formarea culturilor europene încă din cele mai vechi timpuri, pornind de la premisa că identitatea culturală a românilor poate fi definită în primul rând prin componenta sa daco-tracă.

 

 

 

 

 

CITIŢI ŞI :

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/09/27/ziua-de-27-septembrie-in-istoria-romanilor/

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/09/27/o-istorie-a-zilei-de-27-septembrie-video/

 

 

 

 

 

Surse:

 

http://www.rador.ro/2018/09/27/calendarul-evenimentelor-27-septembrie-selectiuni-3/

 

http://www.ziarulnatiunea.ro/2015/04/03/cea-mai-mare-statuie-de-piatra-din-intreaga-europa-statuia-regelui-decebal/

https://cultural.bzi.ro/27-septmebrie-1896-are-loc-inaugurarea-canalului-navigabil-portile-de-fier-4750

 

https://www.banatulazi.ro/120-de-ani-de-la-inaugurarea-canalului-navigabil-de-la-portile-de-fier-ale-banatului/

Publicitate

A FOST ODATĂ O INSULĂ ROMÂNEASCĂ NUMITĂ ADA KALEH. VIDEO

 

 

 

Numai cei mai în vârstă îşi amintesc, poate, de farmecul inegalabil al petecului de pământ insular plin de trandafiri, gutui, leandri uriaşi, smochini şi viţă-de-vie, situat pe Dunăre, la circa trei kilometri în aval de Orşova.

 

 

 

 

 

 

  Dunărea la Cazane

Ostrovul, care a cunoscut alternanţa vremurilor de război cu cele de pace, a fost rebotezat de ocupanţii turci Ada Kaleh în 1788, ceea ce se traduce cu „Fortăreaţa Insulei” sau „Cetatea Insulei”

În 1971, turnul minaretului geamiei, locul de rugăciune a celor aproximativ 1000 de musulmani vorbitori de română, a căzut spulberat de dinamită, pentru a face loc apelor supraînălţate din cauza construirii barajului Hidrocentralei Porţile de Fier, vedeta, un covor imens cu motive orientale (15×9 m) şi o greutate de 480 kg, dar al sultanului Abdul Hamid al II-lea (1876-1909), umplându-se de praf.

A căzut sub privirile uimite ale bătrânelor care încă mai purtau feregea şi chioşcul frumos de la intrarea în geamie, unde credincioşii mulsulmani îşi spălau ritual mâinile şi picioarele, aceştia luând în cea mai mare parte calea Turciei, iar o mână de oameni pe cea a Orşovei, a Turnului Severin etc.

Ada Kaleh a dus sub ape multe regrete, dar şi multe secrete, ce merită să fie scoase la lumină.

Expediţiile lui Hercule, ale argonauţilor şi ale barbarilor

Ada Kaleh s-a format din depozitele de prundiş cu nisip amestecat cu mâl cărate de Dunăre peste blocurile stâncoase de la bază, având 1750 metri lungime şi 400-500 lăţime, cam aceleaşi dimensiuni fiind menţionate cu 2500 de ani mai înainte de părintele istoriei, Herodot, despre insula numită pe atunci Cyraunis.

Izolată în mijlocul bătrânului Danubiu şi înconjurată de amfiteatrul munţilor Alion şi Damoglet, insula inspira multă linişte.

Datorită rolului strategic de trecere dintr-un bazin hidrografic al Dunării în altul, de la linişte la război nu a fost decât un pas. Grecii antici numeau insula Continusa, adică patria măslinului sălbatic, un astfel de arbust fiind luat de aici de Hercule ca să-l transporte în templul tatălui său, Jupiter.

Poetul Ovidiu menţionează însă că Hercule, după ce a cucerit ţara uriaşului Geryon şi a fraţilor săi, de pe insulă, le-a luat învinşilor faimoasele cirezi de boi.

În poemele epocii doriene, insula, denumită Continusa, este prezentată ca un tărâm fermecător, de unde cei 15 fraţi Argonauţi au adus în patrie olivul simbolic.

 

 

 

 

 

 

 

Vedere a insulei Ada Kaleh. Insula se găsea la circa 3 km în aval de  Orsova și avea  circa 1,7 km lungime și  500 m lățime.

Era populată de circa 600 de turci.

 

 

 

 

Ada Kaleh, 1912

 

Prin apropierea insulei vor intra în secolul I romanii în Dacia şi, mai târziu, hoardele vizigoţilor, ostrogoţilor şi hunilor, urmaţi de revărsarea slavilor.

O veche atestare documentară din 22 februarie 1430 datorată Cavalerilor Teutoni, vorbește despre insula Saan cu 216 oameni. De la 1430 aceasta devine cunoscută ca Ada Kaleh.

Iancu de Hunedoara, Guvernatorul Ungariei, a ordonat ridicarea primelor fortificaţii pe această insulă în 1444 pentru a o apăra de expansiunea turcilor, dar după dispariţia regatului ungar la 1526, otomanii au devenit stăpânii zonei peste un secol şi jumătate aceasta având o importanță deosebită în conflictele imperiului habsburgic cu cel otoman datorită poziției sale strategice.

În anul 1689 armata austriacă a construit aici o fortăreață. În următoarele decenii, insula Ada Kaleh a fost ocupată succesiv în mai multe rânduri de Austria și Imperiul Otoman.  

Pentru a face faţă confruntărilor cu austriecii, otomanii au adus, în 1716, 4000 de lucrători din Ţara Românească să ridice fortificaţii pe insulă.

Inutil, deoarece, în anul următor, armatele prinţului Eugeniu de Savoia au ocupat insula, denumită pe hărţile vremii Carolina.

Prinţul a hotărât ridicarea unei puternice fortificaţii în stilul cunoscut după numele arhitectului Vauban, fortăreaţa fiind prevăzută în colţuri cu bastioane, legate de două redute extreme prin galerii subterane.

În urma Tratatului de Pace de la Belgrad din 1739, ea a revenit Imperiului Otoman, cu scurte întreruperi temporare în favoarea austriecilor între anii 1789 și 1791.

Neobositul călător M.T. Romano menţionează că, în perioada interbelică, se vedeau încă pe malul sârbesc al Dunării, urmele unde răspundeau tunelurile.

Romano mai dezvăluie că, după spusele localnicilor, o altă galerie comunica cu malul românesc, concluzionând că o astfel de lucrare trebuie să fi ridicat multe dificultăţi.

Cert este că zidurile cetăţii, cu o grosime maximă de 25 de metri, au rezistat, în 1737, timp de 69 de zile, la două asedii turceşti.

Între 1791 şi 1878, când aparţinea Imperiului Otoman, s-a stabilit pe insulă o populaţie turcă.

În 1810, pe ziduri, pentru scurtă vreme, au fost ridicate steagurile ruseşti ale batalionului de panduri condus de Tudor Vladimirescu.

Prin înţelegerile dintre Poartă, care stăpânea insula Ada Kaleh după Tratatul de la Berlin (1878), şi Viena, puterea protectoare, populaţia turcească a insulei  au primit privilegii importante, printre care cel de a importa orice fel de mărfuri, în orice cantitate, fără nici o taxă vamală, situaţie ce a durat până în 1918.

Uitată la Congresul de pace de la Berlin (1878), insula Ada-Kaleh a rămas posesiune turcă aflată de facto sub administrare austro-ungară.

Fortăreaţa şi cazematele au început să se surpe treptat, după ce, în 1885, prin decretarea de către Austro-Ungaria a statutului insulei Ada Kaleh drept „garnizoană deschisă”, autorităţile au retras tot ce au considerat recuperabil din fortificaţii.

Astfel că acestea nu au jucat niciun rol când la 19 august 1916, două companii de militari  români au ocupat vremelnic insula.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Tratatul de pace cu Imperiul Otoman, semnat la 10 august 1920, nu a fost aplicat efectiv, datorită începerii războiului greco–turc. 

La 20 noiembrie 1922, începe Conferința internațională de la Lausanne în problema strâmtorilor Bosfor și Dardanele, la care participă și România, iar la 24 iulie 1923, este semnat tratatul de Pace cu Turcia, prin care Ankara recunoaște drepturile României asupra insulei Ada-Kaleh

Ada Kaleh (din limba turcă Ada Kale, însemnând Insula Fortăreață), se găsea la circa 3 km în aval de Orșova și era populată de circa 600 de turci.

Proiectul ceauşist de reconstruire a vechii cetăţi pe ostrovul Şimian, la 5 km, în aval pe Dunăre, de Tr. Severin, nu a fost dus la bun sfârşit.

Urme ale civilizaţiei insulare se mai găsesc la muzeul Regiunii Porţile de Fier.

 

 Mischin Baba, prinţul cu însuşiri paranormale.

 

G. Lungulescu scria în „Universul” din 13.08.1932 despre minunile ultimului prinţ Samanid din vechea dinastie de Uzbec, care, în 1786, a renunţat de bunăvoie la tron, plecând din Buhara, după cum i se ceruse în vis, pe insula socotită sfântă de la Dunăre.

Prinţul Mischin Baba, foarte credincios şi învăţat, a ajuns după multe peripeţii în Ada Kaleh, stabilindu-se în hrubele cetăţii unde a dus un trai foarte modest.

A rămas în memoria localnicilor prin faptele sale paranormale, printre care redarea sănătăţii fiului caimacamului, Osman Bey, bolnav de nervi, şi umplerea butoaielor goale cu vin dintr-o cârciumă, printr-o simplă atingere.

A decedat la cârsta de 95 de ani, fiind îngropat la dorinţa sa expresă în solul nisipos din insulă, mormântul său devenind loc de pelerinaj pentru credincioşii din întreaga lume musulmană.

Mormântul său, ca şi o parte a cimitirului musulman cu cea mai veche piatră de la 1963, a fost strămutat cu prilejul lucrărilor hidroenergetice amintite pe ostrovul Şimian.

Hogea, preotul musulman cu atribuţii de învăţător de pe insulă, H. Uzeyir, i-a relatat ziaristului G. Lungulescu că Sfântul Baba i s-a arătat în vis  lui Ibrahim Ali, cel mai netot om din Ada Kaleh, care râdea tot timpul, că în a patra zi a lunii mai a anului 1931, va veni în insulă mai marele ţării, care va reda locuitorilor musulmani privilegiile pierdute.

Visul s-a adeverit cu exactitate, Carol al II-lea vizitând inopinat insula, însoţit de primul-ministru N. Iorga.

Regele a ascultat într-o stare de bună dispoziţie păsurile insularilor, în timp ce sorbea tacticos dintr-o cafea făcută „la nisip” din ceaşca din care băuse pe vremuri tatăl său, Ferdinand I.

 

 

 

Foto: Regele Carol al II-lea a băut la o terasă de pe insulă o cafea ”la nisip” .

 

 

Carol al II-lea le-a declarat solemn oficialităţilor insulei că localinicilor li se vor reda privilegiile, ceea ce s-a materializat prin scutirea de vamă pentru tutun străin, zahăr autohton, băuturi spirtoase, obiecte de suvenir etc., în anumite limite.

Deoarece pământul era impropriu agriculturii, majoritatea locuitorilor se îndeletniceau cu comerţul, centrul de rezistenţă fiind bazarul oriental şi uliţele din jur, presărate cu cafenele şi două restaurante care erau ticsite de clienţi, mai ales după ce Ada Kaleh a fost declarată în 1932, staţiune climaterică.

 

 

 

Circa 40.000-50.000 de turişti români şi străini poposeau anual în insulă atraşi de pitorescul locului, de vestitul rahat cu alune turceşti lokum, de halviţă, acadele, dulceaţă de smochine şi trandafiri, sau de inegalabila băutură răcoritoare braga, obţinută, printr-o reşetă secretă, se pare, prin fermentarea fasolei în apă.

La Orşova, mai există o doamnă care vinde bragă preparată după reţeta kalehiană.

 Casa regală britanică prefera ţigarete ”made in Romania”.

În urma vizitei pe insulă a primului ministru A. Averescu, în 1921, şi cu concursul deputatului T. Ioanid, s-a înfiinţat pe Ada Kaleh, în 1927, o fabrică de ţigări sub egida Regiei Monopolurilor Statului, care a absorbit vreo 120 de lucrători.

În perioada interbelică, a luat avânt fabricarea ţigărilor de foi, care concurau vestitele havane cubaneze, pe care tradiţia le atribuie ca rulate pe pulpă de fecioară.

În atelierele RMS din Ada Kaleh se produceau şi ţigarete fine, prteferate de unii membri ai casei regale britanice şi de regele Carol al II-lea, un înrăit fumător.

Cele mai scumpe ţigarete de acest tip se numeau „Cabinet”, înlocuite, în anii ’50, de regimul dejist cu fabricarea meiocrelor „Carpaţi”.

În 1949 a luat fiinţă pe insula Ada- Kaleh o fabrică de confecţii, într-o clădire în care  fusese cândva şcoala gimnazium a unui particular, Marinescu.

Înaintea creării lacului de acumulare de la Porțile de Fier, principalele obiective istorice de pe insulă au fost demolate.

Încercarea reclădirii lor în aval pe insula Șimian în anii următori, a fost însă fară succes, majoritatea locuitorilor preferând să se mute în alte regiuni ale României (de ex. Dobrogea), sau să emigreze în Turcia.

 

 

surse:  Independent-al.ro ; redescoperaistoria.ro;Wikipedia.ro

 

VECHI FOTOGRAFII CU INSULA  ADA KALEH

 

 

 

 

Ada Kaleh, însemna “insula fortăreaţă” în limba turcă, a fost o insulă populată de turci, în apropiere de Orşova.

A fost inundată în 1970 de apele lacului de acumulare al hidrocentralei Porţile de Fier I.

 

 

 

 

 

Foto : tiparituriromanesti.wordpress.com.