DESCOPERIRI BULVERSANTE CARE POT RĂSTURNA ISTORIA OFICIALĂ A POPORULUI NOSTRU

 

 

În cadrul Muzeului Câmpiei Boianului din Drăgăneşti-Olt, a fost finalizat, pe 18 septembrie 2010, un proiect unic în Europa care a constat în reconstituirea unui sat, după tipul aşezărilor neolitice specifice culturii Gumelniţa, ale căror urme au fost descoperite în Oltenia, la Drăgăneşti.

Satul neolitic este format din şase colibe, de mărime naturală, ridicate în aer liber, pe un teren împrejmuit cu un şant de apărare şi un gard din nuiele împletite.

Intrarea se face pe o punte din lemn.

Fiecare colibă este reprezentativă pentru o îndeletnicire specifică vremurilor respective: agricultură, pescuit, olărit etc.

Colibele expun în interior obiecte  sau reconstituiri ale unor obiecte neolitice, mese, altare de cult, unelte pentru gospodărie şi practicarea unor ocupaţii din acele vremuri.

 

În cadrul acestui arheoparc , este reliefat modul de viaţă al unei populaţii care a trăit cu cinci mii de ani î.e.n., populaţie care avea obiceiul să se aşeze în zonele inundabile, pe nişte mici insule care, odată cu trecerea timpului, s-au transformat într-un fel de măguri sau teluri scrie https://visitromanati.wordpress.com/ /arheoparcul-de-la-draganesti-olt/

ISTORIA OFICIALĂ A ROMÂNIEI ESTE RĂSTURNATĂ! DESCOPERIRI BULVERSANTE! …Din ce în ce mai multe probe vin să conteste dogmele istoriei noastre. 
Chiar în incinta Muzeului Național de Istorie a României, în cadrul expoziției „Radiografia unei lumi dispărute – 2015” (istoria unei aşezări de acum 6000 de ani, Sultana –Malu Roşu, astăzi în judeţul Călăraşi), a putut fi citită următoarea prezentare, cu referire la culturile Boian și Gumelnița:

“Analizele efectuate pe ADN-ul mitocondrial au relevat faptul că populaţiile Boian şi Gumelniţa sunt foarte apropiate genetic de populaţia contemporană din România, prin comparaţie cu alte populaţii din Europa sau Asia”.

Este semnificativ  că, la deschiderea expoziţiei,  directorul general al Muzeului Național de Istorie a României, dr. Ernest Oberlander-Târnoveanu, a spus:

„Prin venele multora dintre dumneavoastră curge sângele acelor oameni”.

Prin urmare, “sentința” pe care o dau specialiștii care au organizat această expoziție în legătură cu acest studiu de paleogenetică, este aceea că oamenii care au trăit aici, acum peste 5- 6.000 de ani, sunt strămoșii noștri direcți.

Aceasta este interpretarea lui “foarte apropiată genetic”.  Vorbim așadar de un lucru excepțional, despre o continuitate a locuirii acestor pământuri veche de peste șase milenii.

Revenind la subiectul acestui articol, trebuie subliniat că această strânsă înrudire a populației actuale a României cu oamenii de acum peste 6.000 de ani NU NEAGĂ celelalte influențe genetice pe care le găsim astăzi la români, ca urmare a interacțiunii cu populațiile migratoare, cu Imperiul Roman sau cu cel Austro-ungar, spre exemplu…

Dar ne vorbește despre o legătură genetică pe care doar noi o avem așa de puternică cu populațiile din culturile Boian și Gumelnița.Desigur, acest studiu de paleogenetică nu este singurul care vorbește despre o continuitate de milenii a poporului român pe teritoriul țării noastre.

În urmă cu  puțini ani, profesorul Alexander Rodewald, directorul Institutului de Biologie Umană al Universității din Hamburg, în colaborare cu doamna dr. Georgeta Cardoș, au efectuat un alt studiu de paleogenetică care a dovedit că actuala populație a României este înrudită și cu populațiile de acum 4.000-5.000 de ani de pe teritoriul țării noastre, încă o dovadă a unei continuități milenare.

Peste toate, bogăția de simboluri și tradiții populare ne trimite, de asemenea, fără niciun studiu de paleogenetică, tot la rădăcini vechi de mii de ani – la geto-daci (port popular, tradiții, simboluri, sărbători precreștine) sau chiar mai departe în timp.Vă dau doar exemplul conservării pe SUTE de case din Bucovina a unor simboluri solare care vin tocmai din cultura Turdaș-Vinca (cu o vechime de 7.500 de ani), de pe celebrele plăcuțe de la Tărtăria.

Priviți acest simbol complex, incizat pe una dintre tăblițele de la Tărtăria și pe care îl găsim aproape identic, astăzi, pe casele tradiționale din Bucovina:

În concluzie, de aceste dovezi ale unei continuități de peste 7.000 de ani ar trebui să se ocupe cu maximă seriozitate și responsabilitate Academia Română, marile universități, reprezentații statului român, de la cele mai înalte nivele!

De asemenea, presa centrală, în loc să-i ridice osanale unui individ precum Lucian Boia (care pretinde în cărțile sale că nu avem drepturi istorice în Transilvania), ar trebui să aducă în prim plan dovezile nenumărate ale continuității, ca argument suprem al drepturilor noastre ISTORICE asupra întregului teritoriu al țării.

Indiferent însă de ceea ce vor face incompetenții, indiferenții și cozile de topor din conducerea instituțiilor statului român, adevărul va ieși la lumină tot mai mult, cu ajutorul istoricilor, arheologilor, ziariștilor și oamenilor politici onești.

Să fim optimiști! Istoria noastră este excepțională și se pare că a venit vremea să o cunoaștem și să ne-o asumăm în fața tuturor!

Daniel Roxin

Vizionaţi mai jos două filme documentare care te vor îmbogăți sufletește, două filme pe care le-am realizat în colaborare cu mai mulți arheologi și istorici români:

 

ȘASE MILENII DE CONTINUITATE 

 

 

 

FABULOASA ISTORIE STRĂVECHE DIN CARPAȚI:

 

O MINCIUNĂ URIAȘĂ: Componentele costumului național românesc ar avea nume… împrumutate de la străini !

 

   

 

Moştenit de câteva milenii, portul popular românesc îşi are originile în negura timpurilor, în vremea ilirilor şi geto-dacilor…

Specialiştii spun că româncele de azi au moştenit de la aceste triburi portul catrinţelor şi fotei, iar bărbaţii – portul cămăşii lungi şi a cioarecilor.

Reconstituirile au fost posibile în special pe baza reprezentărilor de pe Columna lui Traian, dar şi pe monumentul de la Adamclisi.

Totodată, există şi opinii care coboară originile portului popular, acum câteva milenii.

Statuetele incizate, aparţinând Culturii Cucuteni, au dus adesea cu gândul fie la tatuajele ritualice sau ”body-painting”, fie la veşminte frumos decorate şi colorate, cu motive care s-ar regăsi mai apoi, în portul tradiţional românesc.

 

 

 

 

 

Cea mai veche reprezentare a portului românesc, aşadar după formarea etniei române, apare în Cronica Pictată de la Viena din 1358, care descrie bătălia de la Posada între regele Ungariei, Carol Robert de Anjou cu  voievodul muntean Basarab I. (foto sus).

În acele imagini se observă clar portul autentic al bărbaţilor valahi ( adică români).

Aveau cămăşi lungi, strânse la mijloc cu brâu sau centură, iţari, opinci şi căciuli din pielicele de oaie pe cap.

Costumul popular respectiv nu avea ornamente sau elemente spectaculoase pentru decor.

Este simplu.

V-ați întrebat vreodată ce fel de etimologii or fi având, conform DEX-ului, piesele componente ale costumului nostru național ? 

           

Dacă ar fi avut măcar un pic de imaginaţie, autorii DEX-ului s-ar fi jenat ei înşişi de absurditatea ce o impuneau.

Numele pieselor din costumul național românesc sunt toate ,,împrumutate”?…

Etimologiile DEX-ului par „normale”, când sunt rupte de întreg. Dar când analizăm întregul, ele devin mai mult decât absurde: sunt antiştiinţifice.

Poţi să împrumuţi de la vecini numele unui fel de mâncare (ciulama, gulaş, pizza) sau al unei băuturi (vodka, wisky, coca-cola), al unei arme (iatagan, katiuşa, kalaşnikov), al unui aparat inventat de curând (sputnic, lunohod,computer, mouse).

M-am gândit să desenez o pereche de români îmbrăcați în straie tradiționale, pe care să atârn, ca pe un pom de Crăciun, etimologiile instrumentului nostru ,,științific”.

Ştiţi la ce mă gândesc, când mă uit la acest desen?

Da, nu majoritatea pieselor de port naţional care, la toate popoarele, vin din timpuri imemorabile.Uitați-vă atent la ţăranca specialiştilor în răsfoit dicţionare.
Bunda[1] din piele de oaie şi catrinţa[2] de lână le-au inventat strămoaşele noastre din neolitic, când au domesticit oile.

Pe spatele bundelor românii brodează și azi simboluri geto-dacice vechi cât lumea, cum ar fi Pomul Vieții și pasărea-suflet.

Catrința o ţeseau la stativele alcătuite dintr-un băţ sprijinit pe două crăci înfipte în pământ, iar urzeala era întinsă de pietre legate de fire. Dar, conform DEX-ului, ele n-au fost în stare să inventeze și nume pentru hainele lor. Mii de ani le-au arătat cu degetul.

Au venit legionarii, apoi slavii, dar nu știu de ce nu le-au luat de la aceștia. I-au așteptat pe maghiari, ca sa se producă alt miracol lingvistic în stil DEX: deși vedeau pentru prima dată o catrinţă, maghiarii le-au dat româncelor numele fustei lor tradiţionale. Deși e mai logic să admiți că femeile maghiare, dupa ce au învățat să țeasă, au luat de la dace catrința și, pocind niţel cuvântul dac, au ajuns la katrinca.

Este absurd să afirmi că pentru piese vestimentare străvechi românii au împrumutat nume de la ultimii migratori veniți lângă noi.Iia [3], bluza femeiască, dacă ar putea vorbi, ar spune că nu-i luată de la romani.

O purtau femeile de la Cucuteni când desenau pe oalele lor aceleaşi semne ca cele de pe mâneca sa. În fața iei, toată suflarea europeană trebuie să se închine adânc.

Pe mânecile sale a păstrat, în formă de ornamente, pictogramele celei mai vechi scrieri din lume.

Femeile traco-dace scriau pe altiţă[4] formule magice, care îndepărtau duhurile rele de la persoana ce o purta.

Din păcate acestea n-au putut îndepărta duhurile respective și din etimologiile DEX-ului.

Conform lui, când au venit legionarii, strămoaşele noastre n-au avut altă treabă decât să umble pe sub gardurile castrelor cerșind cuvinte, inclusiv pentru cămaşa lor. DEX-ul afirmă că legionarii le-au dat linea, care, printr-o minune lingvistică, s-a transformat în ie.Când mă uit la picioarele ţărăncii îmbrăcate în etimologiile „specialiştilor” de la Academie, mă copleşeşte mila pentru biata femeie.

Pentru ciorapi[5]a aşteptat turcii ca să le dea un nume. Iar pentru colţuni închipuiţi-vă că s-a dus tocmai în Grecia. La limba neogreacă.

Dar când, cu ce mijloc de transport şi în ce regiune a Greciei au mers strămoaşele noastre după numele unor simple obiecte de îmbrăcat pe picioare, specialiştii în confecţionat etimologii tac mâlc.

Cu opincile şi nojiţele le-a fost mai uşor. Au tras o fugă la bulgari.Pentru brâu [6] au făcut o drumeţie lingvistică în Albania. Conform răsfoitorilor de dicţionare, alte popoare importau mirodenii, mătase, cafea. Noi importam cuvinte.Să nu uităm de traistă [7].

Geanta tradiţională de lână ţesută la stative. Strămoaşele noastre o purtau pe umăr din străvechime. Dar numele ei, aţi ghicit, l-au împrumutat. De la cine? Tot de la albanezi.

Când, cum, în ce împrejurări? Ce întrebări dacomanice? Răsfoitorii de dicţionare trebuie crezuţi pe cuvânt. Altfel se supără şi te fac dacoman, dacopat, promotor de teorii nocive.

Acum uitați-vă la țăranul român. N-are în costumul tradițional niciun cuvânt de la geto-daci !

NOTA (Daniel Roxin): Este incredibil! Până și OPINCA ROMÂNEASCĂ, aia pe care o puteți vedea pe Columna lui Traian, purtată de strămoșii noștri încă de acum 2.000 de ani, cică are un nume împrumutat din BULGARĂ, de la migratorii care au venit după veacuri de la războaiele dintre Decebal și Traian.

Ce mizerie! Ce mistificatori!!!Sumanul [8], paltonul dacic din lână bătută la piuă, gluga [9], opincile, nojițele cică au nume bulgărești. Cojocul[10] l-ar fi  luat de la slavi.

Dar dacă ar putea vorbi, această haină dacică ar spune că originea numelui său vine dintr-o rădăcină proto-indo-europeană -koug’, care însemna ,,coajă”, ,,înveliș”. O piele uscată, ca o coajă, ce învelea trupurile dacilor când bătea crivățul de nord.

Dovada: acest radical lingvistic există în mai multe limbi indo-europene.

Evident, lingviștilor oficiali le tremură barba, când un Mihai Vinereanu sau alți cercetători de bună credință fac paralele între limba română și limbile indo-europene…

Altfel, nu se poate face etimologie științifică.

N-au demonstrat chiar autorii DEX-ului că, răsfoind dicționarele vecinilor, obții acest tablou monstruos: costum național românesc, cu numele pieselor exclusiv de împrumut?!

Pălăria, fiindcă nu au găsit-o nicăieri, au dat-o cu ,,et. nec.”

Dar culmea cinismului e că autorii DEX-ului nu se sinchisesc să spună despre cioareci, pantalonii dacici strânși pe picior, că au ,,etimologie necunoscută”.

Am observat că susținătorii romanizării au frică de lucrurile clare.

Metoda comparativă, principiile ferme, găsirea unor echivalente în limbile indoeuropene vechi nu sunt în favoarea romanizării.

De aceea în DEX nu veți găsi nici principii ferme, nici metodă, nici criterii științifice. Totul este arbitrar. De aici și masa compactă de etimologii bizare.

Asta se vede foarte bine când ne uităm la feluritele etimologii prin care a fost purtat cuvântul ,,cioareci”. Cihac îl considera împrumutat din maghiarul szövelèk ,,țesătură”.

Lingvistul Șăineanu îl lua din turcă, čarek ,,cisme orientale”, Capidan din aromână, cioară ,,șireturi pentru picioare”.

Observați intenționata încâlceală.

Dacă ar fi mers, ca domnul Mihai Vinereanu, pe linia unui radical proto-indo-european, cum fac și alți etimologi serioși de pe alte meridiane, ar fi dat de (s)keu- ,,a acoperi”.

Acestui radical i s-a adăugat, în limba veche traco-dacă, sufixul –iko-s, obținându-se keuriko-s. În traco-dacă se zicea k’uriko-s. În străromână ciorecu. Iar în română cioarec(i).

Prin geto-daci, cuvântul a ajuns la noi. Metoda urmată de Vinereanu se cheamă comparativ istorică.

Și ea chiar îl duce pe cercetător la originea cuvintelor. Spre deosebire de răsfoitorii de dicționare, care vor să ne convingă că cuvintele nu evoluează în decursul a mii de ani, ci sar pârleazul, ca niște găini, de la un vecin la altul.

Dar mai ales că au sărit pârleazul de la toți vecinii în limba noastră. Asta te face să pui la îndoială corectitudinea celor de la DEX.

Până și unealta principală de muncă a țăranului român are denumiri numai de la migratori: de la legionari securea[11], de la slavi toporul[12], de la maghiari barda[13], de la turcibaltagul[14].

Nici pleata[15] nici chica[16] nu-i a lui. Și pe acestea le-a împrumutat de la slavi.

Da poate nici trupul[17] nu-i al lui? parcă-l aud întrebând pe un cititor inimos.

Firește că nu. Conform DEX-ului, l-a luat din vechea slavă.

Dar măcar sufletul[18] îi al lui?

Ce întrebare dacomanică! Firește, că nu. Conform DEX-ului l-a luat din latină. De la unsuflitus cu asterisc, adică el nu există în limba latină, dar răsfoitorii de dicționare presupun că ar fi existat. De ce? Ca să provină din el românescul suflet, pe care ei nu l-au găsit nicăieri.

Dar măcar capul, creierul, mintea, amunci, agândi sunt ale lui?

Nu, nici vorbă. Capul, mintea și creierul i le-au dat legionarii. Iar a munci și a gândi l-au învățat maghiarii.

Citind etimologiile DEX-ului, ai senzația că te afli în lumea acelor ,,trolls” de pe internet care neagă totul.

Cu un cinism și o lipsă de logică demnă de un balamuc, românului i se neagă adevărata identitate. Are în vocabular cuvinte de la toți vecinii și străinii. Numai de la strămoșii săi reali, geto-dacii, nici unul. Îți vine greu să crezi în profesionismul celor ce au alcătuit un asemenea ,,instrument științific”.

Întrebarea este: ,,Cui folosește el?”

Un articol de Iulia Branza Mihaileanu

Nota : Bulversant acest articol al Iuliei Brânză Mihăileanu! Simplul bun simț este suficient pentru a ne da seama că DEX-ul este o catastrofă științifică, un instrument de menținere a falsului istoric.

Cum e posibil ca un popor cu vechimea noastră, cu rădăcini clare în spațiul geto-dac (costumul popular românesc seamănă bine cu cel al dacilor de pe Columna lui Traian), cu tradiții care se pierd în negura timpului, să nu poată păstra nici măcar o denumire geto-dacă din costumul pe care îl poartă de peste 2.000 de ani? Cine ar putea crede așa ceva?

În concluzie, putem spune că dicționarul Explicativ al Limbii Române este o mizerie iar faptul că Academia Română îl girează este foarte grav.

Ar fi interesant să se facă o cercetare pentru a vedea câți dintre autorii DEX-ului, în ultimul secol și jumătate, au fost români. Din informațiile mele, majoritatea au fost de altă etnie…

Oameni buni, acest articol trebuie să circule, trebuie răspândit pentru ca toți românii să înțeleagă minciuna în care trăiesc. Dați-i Share, trimiteți-l pe e-mail, publicați-l pe blogurile voastre. Măcar atât!!! 

 

Daniel Roxin

(http://www.cunoastelumea.ro/uriasa-minciuna-din-dex-conform-acestuia-toate-piesele-componente-ale-costumului-national-romanesc-au-nume-luate-de-la-straini-nimic-de-la-geto-daci/).

 

 

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/09/11/o-istorie-a-zilei-de-11-septembrie-video-4/

 

 

 

 

 

---

             

(adev.ro/pbchwr).

   [1] Din fondul pre-latin. Cf. MihaiVinereanu, Dicționar Etimologic al Limbii Române pe baza cercetărilor de indo-europenistică, București, Alcor Edimpex, 2009, p. 166.

                [2] Din fondul indo-european. Cf. Mihai Vinereanu, op. cit., p. 188-189.

                [3] Din radicalul proto-indo-european lino, care definește inul. Cf. Mihai Vinereanu, op. cit., p. 431; p. 434.

                [4] Din radicalul proto-indo-european al- ,,a crește”. Cf. Mihai Vinereanu, op. cit., p. 74; p. 445.

                [5] Origine traco-dacă. Cf. Mihai Vinereanu, op. cit., p. 230.

                [6] Origine traco-ilirică. Cf. Mihai Vinereanu, op. cit., p. 155.

                [7] Origine dacică. Cf. Mihai Vinereanu, op. cit., p. 843.

                [8] Din fondul prelatin. Cf. Mihai Vinereanu, op. cit., p. 798.

                [9] Origine traco-ilirică. Cf. Mihai Vinereanu, op. cit., p. 398-399.

                [10] Din radicalul proto-indo-european keug’-, koug’– ,,coajă”, înveliș”. Cf. Mihai Vinereanu, op. cit., p. 253.

                [11] Din fondul pre-latin. Cf. Mihai Vinereanu, op. cit., p. 754.

                [12] Din fondul indo-european. Cf. Mihai Vinereanu, op. cit., p. 842.

                [13] Din fondul pre-latin. Cf. Mihai Vinereanu, op. cit., p. 116.

                [14] Din fondul pre-latin. Cf. Mihai Vinereanu, op. cit., p. 113.

                [15] Din fondul pre-latin. Cf. Mihai Vinereanu, op. cit., p. 647.

                [16] Origine traco-ilirică. Cf. Mihai Vinereanu, op. cit., p. 217.

                [17] Din fondul pre-latin. Cf. Mihai Vinereanu, op. cit., p. 850.

                [18] Din radicalul proto-indo-european bhel-, bhle- ,,a (se) umfla, sufla”. Cf. Mihai Vinereanu, op. cit., p. 796.

Există tradiții „moldovenești”, altele decât cele româneşti? Limba română şi limba „moldovenească” sunt limbi diferite? VIDEO

 

 

 

 

 Tradițiile „moldovenești” nu există – toate sunt tradiții românești

 

Tradiții pur „moldovenești” nu există. În realitate tradițiile păstrate în satele dintre Prut și Nistru sunt identice cu cele din restul regiunilor românești, iar afirmația „tradiții moldovenești” este greșită.

  

Tradițiile sunt românești, prin ele ne identificăm ca națiune.

 

„Folclorul este la fel. Sunt aceleași calificări și tipologii. Este o cultură românească. Nu sunt deosebiri esențiale, doar locale. De exemplu: în România este strigătul peste sat atunci când se mărită fata, iar în Basarabia nimeni nu știe de acest obicei. Deosebirile se numesc particularități zonale, dar de fapt e același folclor. Tradițiile sunt românești. Le numim moldovenești, pur și simplu, ca parte integrată a culturii românești”, ne explică etnologul Maria Ciocanu.

Românii au tradiții puternice, tradiții de care oamenii nu pot uita și le transmit din generație în generație.

Unele deprinderi s-au păstrat de pe timpul geto-dacilor, strămoșii poporului latin, iar altele ne-au fost infiltrate de către Imperiul Roman prin procesul de romanizare a dacilor.

Cum se separă tradițiile prin politică

Președintele socialist de la Chișinău, Igor Dodon, care se declară mare luptător al valorilor noastre tradiționale, de fapt apără tradițiile românești.

Nemulțumirea șefului de stat nu se oprește aici.

Dodon a mai spus că România duce o politică de „românizare” a cetățenilor din Republica Moldova.

Se știe că procesul de romanizare a geto-dacilor a avut loc până în secolul al IX-lea – când în spațiul daco-roman a apărut un popor nou, cu o spiritualitate și o cultură comună etc. – poporul român.

Cronicarul moldovean Miron Costin scria: „Numele cel mai adevărat este român sau romanus, care acest popor l-au păstrat întotdeauna între dânșii. Acest nume este îndeobște al muntenilor și moldovenilor.

Român este nume schimbat în scurgerea anilor, din roman. Un alt nume înșiși nu au primit între dânșii niciodată”.

În satele Moldovei din zona de sud, mai cu seamă în Lunca Prutului de Jos, locuiesc olteni și bănățeni, la nord sunt maramureșeni, spune etnograful Valeriu Chiperi.

„Ce fel de tradiții moldovenești? Dacă la mine, la sud, se cheamă Drăgaica, iar la centru se numesc Sânziene. La sud se spune Sân Gheorghe, iar în zona de centru e Sfântul Gheorghe”, punctează etnograful.

Portul popular, cu origini din mai multe regiuni

Dacă mergeți în satele din Lunca Prutului, în raionul Cahul, o să observați că acolo costumele populare pentru femei seamănă izbitor de mult cu cele din Oltenia și Dobrogea.

Fusta este formată din două părți, brodată cu motive tradiționale, iar ia este cu platcă și mâneci trei sferturi.

Femeile din sudul Moldovei îmbracă și vesta deasupra bluzei românești. Cămășile specifice din Oltenia și Dobrogea au o personalitate aparte, chiar dacă sunt croite din patru foi de pânză de bumbac sau in, au și elemente aparte cum este platca brodată cu motive tradiționale în culori deschise sau pastel. Bărbații geto-daci purtau pantaloni largi pe care îi legau cu ață jos la glezne.

Purtau opinci și căciuli din lână de oi. Portul geto-dacilor se păstrează în sudul Moldovei. Acolo bărbații poartă ițari și cămașă lungă strânsă la mijloc cu un brâu lat din stofă sau piele naturală, ornamentată cu motive naționale.

Tradiții transfrontaliere

Altă tradiție practicată în satele Câșlița-Prut, Slobozia Mare și Colibași din raionul Cahul este obiceiul colindului de primăvară sau Lăzărelul care își are rădăcinile în regiunile Muntenia și Dobrogea din România.

Lazăr în mitologia românească reprezintă vegetația și reînvierea naturii, care a preluat numele și data marcării din biserica ortodoxă. Astfel, în Sâmbăta Sf. Lazăr, în Ajun de Florii, se umblă cu Lăzărelul.

Unicul colind de primăvară din spațiul românesc este cântat de fete îmbrăcate în straie naționale, fluturând băsmăluțe în mâini, care merg de la casă la casă și prevestesc renașterea naturii.

În dar, drept mulțumire, primesc ouă nevopsite și dulciuri.

Centrul dansului popular se află în Lunca Prutului de Jos, raionul Cahul. Acolo se păstrează colindul în ceată bărbătească intrat în patrimoniul UNESCO.

Colindul din Republica Moldova a fost înscris în patrimoniul cultural universal, împreună cu România.

Căciula de cârlan, cojocul și bondița sunt haine tradiționale românești confecționate încă din cele mai vechi timpuri.

Astăzi acestea se mai fac în satul Colibași din raionul Cahul și în satul Ciobaclia din raionul Cantemir.

Șirul tradițiilor comune

Pe lângă sărbătorile de ritual, avem și solemnități de familie: nașterea, nunta și înmormântarea. În România, la fel ca în zona de sud a Republicii Moldova, la nașterea unui copil se i-a o singură pereche de nași, dar în zona de nord și centru oamenii au pierdut controlul și adună zeci de cumetri.

Vorba cântecului popular „99 de cumătri la un gospodar” se potrivește localnicilor din nordul și centrul Moldovei. Oamenii din nord și centru s-au lăsat cuceriți de obiceiurile slave care au bântuit țara noastră în perioada secolelor V-VI. După ce Dacia a fost secătuită de romani, au năvălit triburile nomade ale slavilor.

Istoricul Ioan din Efes scria că slavii erau afurisiți, că ei „jefuiau provinciile fără griji și fără teamă”. Bineînețeles că slavii au avut o influență asupra culturii materiale și spirituale ale românilor.

Asupra localnicilor din nordul și centrul Moldovei au influențat și represiunile din perioada sovietică atunci când regimul a interzis mersul la biserică, cununia religioasă și botezul copiilor.

Țăranii mergeau pe ascuns la biserică, iar unii preoți cununau familiile și botezau copiii prin locuri ascunse, dosite de ochii separatiștilor.

Din nou despre costumele populare

Costumul popular din nordul Republicii Moldova are asemănări cu cel din zona Maramureș din România.

Cămașa cu broderie bătută în culori aprinse, unde predomină mult roșu și negru, ne amintește de un amestec de culturi românești.

În raioanele de centru s-a păstrat costumul pe care-l întâlnim și în zona Moldovei de peste Prut.

Aici se poartă cămăși drepte confecționate din fire naturale, cu altiță, încreț și râuri, bogat ornamentată. Este croită în patru foi de pânză încrețite la gât. Broderia este plasată pe mâneci, altiță, râuri și încreț.

Cercetătorul de folclor Nicolae Băieșu mai menționa în cartea „Folclorul de la est de Nistru, de Bug, din nordul Caucazului” și unele obiceiuri la înmormântări: ducerea mortului la groapă cu bocete de către „femei bocitoare”, aruncarea ţărânei peste mormânt, când se zice „să-i fie ţărâna uşoară” – toate elemente comune pe ambele maluri ale Prutului.

 Sursa: Natalia Munteanu– moldnova.eu/ro/ 

 Strălucitul  lingvist basarabean Eugeniu Coşeriu, fondatorul primei şcoli lingvistice din America de Sud şi al Şcolii lingvistice de la prestigiuasa universitate germană din Tubingen, părinte a ceea ce azi se numeşte lingvistica integrală şi unul dintre cei mai importanţi lingvişti ai secolului XX, a spus în 1994 un adevăr memorabil :

 

„A promova sub orice formă o limbă „moldovenească” deosebită de limba româna este, din punct de vedere strict lingvistic, ori o greșeală naivă, ori o fraudă științifică; din punct de vedere istoric și practic, e o absurditate şi o utopie; și, din punct de vedere politic – e o anulare a identității etnice și culturale a unui popor și, deci, un act de genocid etnico-cultural.”

 

Iată şi un material în limbile română şi rusă despre…limba „moldovenească”…