CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

La 19 august 1316, Clujul a primit de la regele Carol Robert de Anjou statutul de oraş liber regal. VIDEO

 

În urmă cu 702 ani, la 19 august 1316, Clujul a fost ridicat de către regele Carol Robert de Anjou, la rangul de civitas, dându-i -se largi privilegii de oraş liber regal şi un statut urban conform cu normele timpului.

Prin obţinerea acestui statut, Clujul era subordonat doar regelui Ungariei, fiind scos de sub autoritatea voievodului Transilvaniei, a comiţilor şi a altor potentaţi locali.

Actul regal a transformat Clujul într-o republică urbană autonomă (cu drept de autoadministrare) şi într-un centru economic foarte important al Transilvaniei, dar şi al Europei Centrale.

 

 

 

Oraşul Cluj Napoca este străbătut de Someşul Mic, unul dintre râurile importante ale României şi este situat la aceeaşi latitudine cu oraşele Geneva din Elveţia şi cu Lyon din Franţa.

Pe plan geografic, localitatea se află la distanţe aproximativ egale de Bucureşti (458 kilometri), Budapesta (460 km) şi Belgrad (464 km) şi este considerată capitala neoficială, sau inima regiunii istorice Transilvania.

Conform ultimului comunicat al Institutului Naţional de Statistică, la data de 1 iulie 2007 Cluj-Napoca avea o populaţie de 310.243 locuitori, fiind al treilea oraş ca mărime din  România,  după Bucureşti şi Iaşi.

Din totalul populaţiei  sale, 79,39% sunt români.

Scurtă istorie

Prima atestare documentară a unei aşezări pe teritoriul de astăzi al Clujului a fost făcută de geograful grec Claudius Ptolemeu, care a menţionat aici una dintre cele mai însemnate localităţi din Dacia, cu numele Napuca

Localitatea a fost ridicată, conform unor surse în anii 107-108, conform altora în 124, dar cel târziu în 138, la rang de municipiu, în timpul împăratului Hadrian, sub numele de Municipium Aelium Hadrianum Napoca, atestat în inscripţii.

Cea dintâi atestare a Napocii romane datează din perioada imediat următoare războaielor de cucerire a Daciei, din anii 107–108, şi constă dintr-o bornă militară, descoperită la Aiton, rezultată de la construcţia unui drum strategic imperial, drumul dinspre Apulum (Alba Iulia) şi Potaissa (Turda), care ducea spre castrul roman de la Porolissum (Moigrad-Porolissium), şi trecea pe aici.

Ajunsă capitală a provinciei, Napoca este ridicată apoi la rangul de colonia, fiind denumită Colonia Aurelia Napoca, privilegiu acordat de Marc Aureliu sau de Commodus.

Oraşul se bucura de Ius Italicum,  (legea romană,sau italică) un privilegiu conferit  de împărații Romei anumitor orașe din afara Italiei. Aceasta înseamnă că era guvernat de legea romană şi avea un grad mai mare de autonomie în relațiile  cu guvernatorii provinciali, că toți cei născuți în oraș aveau automat cetățenia romană, iar pământul orașului era scutit de anumite impozite.  Ca cetățeni ai Romei, oamenii puteau cumpăra și vinde proprietăți, erau scutiți de impozitul pe teren și se bucurau de  facilităţi fiscale.

Există numeroase dovezi arheologice ale continuităţii romane la Napoca. După retragerea administraţiei romane din Dacia, în anul 271 d. Hr., viaţa urbană odinioară înfloritoare avea să înceteze pentru o perioadă îndelungată ca urmare a numeroaselor năvăliri barbare.

Patrimoniu istoric

 

În evul mediu, Clujul va fi  atestat documentar pentru prima dată din anul 1213, sub denumirea Castrum Clus.Localitatea a fost însă distrusă în timpul marii invazii mongole din 1241 şi s-a refăcut cu mare greutate.

În deceniile 6-7 ale secolului al XIII-lea s-a remarcat preocuparea puterii centrale de a reconstrui Clujul, fapt realizat prin acordarea de privilegii coloniştilor germani.  

Mari grupuri de colonişti saşi s-au aşezat în cetatea Clujului în timpul regelui Ştefan al V-lea al Ungariei.

Clujenii obţin dreptul de a-şi alege liberi judele (villicum), cu putere de a judeca pricinile între ei, în afară de omucidere, care se judeca împreună de către judele orăşenesc şi judele regesc.

Locuitorii Clujului sunt obligaţi să-şi plătească impozitele anual, de ziua Sfântului Martin, şi să pună la dispoziţia regelui câte un ostaş bine echipat la fiecare 60 de gospodării

Acordarea privilegiului din 19 august 1316, de oraş liber venit în urma cererii parohului Benedict şi a comitelui Stark, din Cluj, denotă dorinţa regalităţii de a-şi întări poziţia şi dominaţia în faţa nobililor din Transilvania.

Împăratul romano-german Sigismund de Luxemburg a acordat orășenilor în anul 1405 dreptul de a ridica fortificații și ca atare orașul s-a înprejmuit cu ziduri puternice, înzestrate cu turnuri și bastioane. O parte dintre acestea se mai păstrează și astăzi.

Numele de Cluj, provenit din latinescul Castrum Clus, a fost folosit pentru întâia oară în secolul al XII-lea pentru a desemna cetatea oraşului medieval din acest loc.

Cuvântul latin clusa înseamnă „închis” şi se referă la situarea Clujului într-un loc închis, înconjurat de dealuri.

Echivalentul german, Klause, este păstrat în denumirea Klausenburg. Numele oraşului ar mai putea proveni de la un anume primar sas Klaus sau de la faptul că aşezarea medievală a apărut în umbra unei mănăstiri, din vreme ce în germană, pe timpul primilor locuitori saşi din această zonă, la mănăstire se zicea Kloster.

Clus

Klausenburg a fost numele uneia dintre cele şapte cetăţi medievale săseşti ale Transilvaniei (în germană Siebenbürgen, cu sensul de „Şapte Cetăţi”).

Primul nume românesc al oraşului a fost Cluş, scris uneori şi Klus.

Denumirea de Cluj s-a încetăţenit mai ales după ce oraşul a devenit parte a Regatului României în 1918.

Pe perioada răscoalei de la Bobâlna din 1437-1438 locuitorii săraci ai orașului au făcut cauză comună cu țăranii răsculați. Din mijlocul acestora s-a ridicat Ioan, fiul magistrului Iacob, una dintre căpeteniile răscoalei.

În timpul răscoalei din 1514 condusă de Gheorghe Doja orășenii săraci au deschis porțile orașului în fața țăranilor răsculați conduși de Popa Laurențiu. Represiunea a fost sângeroasă, iar capii răscoalei au fost arși pe rugurile ridicate în apropierea localității.

Secolul al XV-lea și prima perioadă a secolului XVI a fost o perioadă de înflorire pentru oraș. Au fost ridicate numeroase edificii în stil gotic sau în stilul renașterii, când s-au dezvoltat foarte mult meșteșugurile.

În  1541, în urma transformării centrului Ungariei în pașalâc, Transilvania a devenit principat autonom sub suzeranitatea Porții, iar Clujul a rămas cel mai important centru economic, politic și cultural al Transilvaniei.

De-a lungul veacurilor, în oraș s-a desfășurat o activitate culturală bogată. În 1550 s-a înființat o mare tipografie care a aparținut autorului, editorului și tipografului Kaspar Helth.

În casa care adăpostea tipografia, casa Heltai, s-a născut, în 1557, Ștefan (István) Bocskai, unul dintre cei mai mari principi ai Transilvaniei, singurul principe născut la Cluj.

În 1581 în mănăstirea franciscană și-a deschis cursurile o academie cu trei facultăți: teologică, filosofică și juridică.

În 1601 Mihai Viteazul a intrat pe poarta orașului, la scurt timp după ce se declarase domn al Țării Românești, al Moldovei și al Transilvaniei.

După 1688 Transilvania a intrat sub dominația habsburgică, iar în 1711 sub dominație austriacă.

Orașul a fost devastat de incendii puternice în anii 1601, 1655 și 1697, iar în 1719  a fost lovit de o epidemie de ciumă.

Odată cu înființarea Colegiului piariștilor din 1776,  orașul a cunoscut o nouă epocă de înflorire culturală datorită faptului că aici funcționau patru facultăți: filozofie, științe naturale, drept și chirurgie.

Aici au activat oameni de cultură  români precum Ioan Piuariu Molnar, primul medic român reprezentant al iluminismului și au studiat Gheorghe Șincai, Petru Maior, Gheorghe Lazăr, Gheorghe Barițiu și  Avram Iancu.

Din 1790 până în 1848 şi din 1861 până în 1867 a fost capitala oficială a Marelui Principat al Transilvaniei.

La 19 martie 1848 la Cluj a avut loc o manifestație revoluționară la care au luat parte intelectuali, studenți, muncitori, mici meseriași, țărani iobagi români și maghiari.

Proclamația lui Simion Bărnuțiu care chema la luptă pentru dreptate socială și libertate națională a avut un larg ecou în sufletul clujenilor, la fel și programul adoptat la mare adunare ținută la Blaj în 15-17 mai.

Dieta de la Cluj a sfidat această dorință entuziastă de aderare a masei orășenești la principiile programului revoluției, iar la 18 mai 1848 a votat unirea Transilvaniei cu Ungaria.

Secolul al XIX-lea  a marcat o continuare accentuată a dezvoltării economice a oraşului. Se construiesc fabrici şi prima cale ferata in anul 1870, care impulsioneaza comerţul.

1914-1918 – In timpul primului razboi mondial multi romani transilvaneni au fost obligati sa lupte impotriva fratilor lor romani de dincolo de Carpati, iar cei care au refuzat au fost intemnitati ori au sfarsit executati. Clujenii au participat şi ei la Adunarea națională de la Alba Iulia care împlinea Unirea, la 1 Decembrie 1918. 
3 noiembrie 1919 – S-a deschis prima universitate româneasca la Cluj. Orasul a cunoscut o noua etapa de inflorire in perioada interbelica, când s-au construit şcoli, biserici, muzee, institute si teatre, in cadrul mai larg al dezvoltarii României Mari.
30 august 1940 – în urma Diktatului de la Viena, România este forţată sa cedeze  partea de nord a Transilvaniei si Clujul, Ungariei. Multe institutii româneşti a fost obligate sa se refugieze  în afara teritoriului ocupat de Ungaria.

11 octombrie 1944 – are loc eliberarea Clujului de sub ocupaţia maghiară, intrand în administrare sovietică.
13 martie 1945 – Teritoriul Transilvaniei care se afla sub control militar rusesc este retrocedat Romaniei, iar Tratatul de la Paris din 1947 consfinţeşte reintrarea sa în componenţa ţării9 noastre.

Din  1945 până în 1989 Clujul a trecut prin  perioada de guvernare comunistă.

 La 1 octombrie 1948 – greco-catolicii au fost obligati de catre autoritatile comuniste sa renunte la credinta lor . In scurt timp, au fost interzise celelalte religii, iar bisericile trecute sub o singura administrare.

Personalitati care activau in diferite domenii au fost inlaturate sau intemnitate pentru convingerile lor politice sau religioase, iar in munti s-au organizat mişcari de rezistenta impotriva expansiunii comunismului.
11 iunie 1948 – A avut loc nationalizarea proprietatilor.
1959 – S-au unificat Universităţile “Babeş” şi “Bolyai”. In 1974, UBB avea 10 facultăţi.
1968 – Cluj-Napoca devine reşedinţa judeţului Cluj. In anii următori, conform unui program industrial si urbanistic centralizat, s-au construit în oraş  drumuri, fabrici, şcoli si cartiere rezidentiale dominate de blocuri cu apartamente din placi prefabricate. Clujul devine al doilea centru cultural si ştiinţific al ţării.

Prin Decretul Consiliului de Stat nr. 194 din 16 octombrie 1974, municipiului Cluj i-a fost atribuit numele Cluj-Napoca, „pentru a eterniza denumirea acestei străvechi aşezări – mărturie a vechimii şi continuităţii poporului român pe aceste meleaguri”

În decembrie 21 1989 – a izbucnit şi la Cluj revoluţia anticomunistă iniţiata la Timişoara. Unsprezece oameni au murit în Piaţa Libertăţii (actuala Piata a Unirii), alţi patru în fata Hotelului Astoria şi trei în alte zone ale oraşului.Autorităţile comuniste au fost alungate şi a început procesul de democratizare.
Anii care au urmat după reinstaurarea democratiei, au adus în viaţa oraşului schimbări substanţiale de ordin economic, politic, social si cultural.

 

 

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/08/19/o-istorie-a-zilei-de-19-august-video-4/

 

 

 

 

Surse: 

 

http://www.clujonline.com/ro/istoric.htm

https://ro.wikipedia.org/wiki/Cluj-Napoca

http://www.visitclujnapoca.ro/despre-cluj/istoria-cluj-ului/

http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Cluj-Napoca

 

 

19/08/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

11 august 106 d.H – O diplomă militară romană (descoperită la Porolissum, azi Moigrad) atesta încheierea celui de-al doilea război dacic

diploma militara gherla romani alla ii pannoniorum

 

 

În urmă cu 1912 ani, în data de 11 august 106 d.H , o diplomă militară romană (descoperită la Porolissum, azi Moigrad, jud. Sălaj) atesta încheierea celui de-al doilea război dacic (început în anul 105 d.H.) şi amintea prima dată provincia romana DACIA.

Pentru organizarea noului teritoriu încorporat Imperiului Roman, împăratul Traian a mai rămas în provincie aproape un an.

Au fost efectuate numeroase măsurători topografice şi recensăminte, unele date referitoare la aceste acţiuni rămânând  consemnate, lăsându-ne mărturie faptul că perimetrul iniţial al provinciei era de aproximativ un milion de paşi, lungime egală cu 1480 km.

În această suprafaţă sunt incluse actualele regiuni, Oltenia, Banat şi Transilvania intracarpatică. Hotarele pot fi stabilite pe baza izvoarelor istorice şi a descoperirilor arheologice, care atestă prezenţa populaţiei romane pe teritoriul dacic şi mai ales a castrelor de frontieră.

Traseul frontalier poate fi considerat în linii mari următorul: pornind de la vărsarea Tisei în Dunăre, spre nord până la confluenţa cu Mureşul, apoi pe cursul acestui râu până în dreptul castrului de la Micia, de aici spre nord, paralel cu vârfurile Munţilor Apuseni, se înconjoară întreaga zonă auriferă, Brad-Abrud-Roşia Montană, traseul se continuă pe linia Bologa-Porolissum, de la acest mare mare centru conturul se îndreaptă spre nord-est până în punctul Tihău, de unde e continuă mai departe spre est pe cursul Someşului, până la castrul Ilişua, apoi spre sud-est pe coama interioară a Carpaţilor Răsăriteni, zonă marcată cu mai multe castre, de la Olteni, hotarul se îndrepta spre nord-est până la antica Angustia, castru care închidea pasul Oituz, iar din pasul Turnu-Roşu, urmându-se cursul Oltului până la vărsarea acestuia în Dunăre.

 

 

 

 

 

Din păcate, legea de constituire a provinciei nu s-a păstrat, dar izvoarele istorice oferă o largă paletă de date referitoare la organizarea Daciei romane.

Din puncte de vedere al guvernării, teritoriul cucerit din Dacia a fost asimilat  provinciilor romane de rang imperial, ceea ce înseamnă că provincia era condusă în numele împăratului de către un guvernator de rang senatorial (rang stabilit de numărul trupelor dislocate pentru apărarea provinciei, rang ce putea fi consular sau chiar pretorian), ce purta titlul oficial de legatus Augusti pro praetore.

Mandatul de guvernator se desfăşura pe o perioadă de la trei la cinci ani, mai târziu fiind redusă la maximum doi ani.

Organigrama conducerii conţinea pe treapta imediat inferioară procuratores Augusti, persoane recrutate din ordinul ecvestru, ei îndeplinind ocazional pe lângă sarcini administrative şi funcţii de conducere militară, dar limitate la unităţi auxiliare.
De menţionat mai sunt funcţiile de conducere militară efectivă.
Aparatul birocratic era relativ mic, acesta fiind ocupat  de persoane de diferite categorii sociale, printre ei numărându-se chiar liberţi şi sclavi.

În perioada cuprinsă între anii 108-110 are loc construcţia noului oraş Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica, oraş care devine capitala noii provincii.

Brazda de hotar era trasată de însuşi guvernatorul Decimus Terentius Scaurianus.

Încă de la fondare, oraşul primea statutul de colonie, beneficiind de dreptul italic (ius italicum) şi devenea sediul guvernatorului şi al întregului aparat administrativ, fiscal şi religios al provinciei. 

 
În perioada 117/118 au avut loc puternice mişcări ale dacilor din provincie, coroborate cu cele ale dacilor liberi, ale sarmaţilor roxolani şi ale sarmaţilor iazygi.

Ca urmare, Quintus Marcius Turbo,  prefect al Gărzii Pretoriene romane şi consilier militar al împăraţilor Traian şi Adrian, a fost trimis în Dacia pentru a restabili situaţia.

După anihilarea răscoalei şi plecarea lui Turbo, a avut loc, probabil în anul 119, prima reorganizare a provinciei.

Dupa ocuparea Daciei, romanii vor distruge vechea capitala SARMIZEGETUSA REGIA şi vor construi o noua capitala la 40 Km de vechea capitala, în zona de câmpie pe culoarul Bistrei, numită initial COLONIA DACICA, iar apoi de COLONIA ULPIA TRAIANA AUGUSTA DACICA SARMIZEGETUSA.

O inscripţie onorifică, datată  117/118, menţiona prima oară numele de Sarmizegetusa pentru capitala Daciei, care în timpul împăratului Traian era o provincie unitară, având staţionate pe teritoriul său trei legiuni.

Ulterior, în 118 – 119 d.Hr., ea a fost împărţită în Dacia Superior şi Dacia Inferior, iar mai târziu a fost divizată în Dacia Porolissensis, Dacia Apulensis şi Dacia Malvensis.

 

 

 

CITIŢI ŞI:

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/08/11/ziua-de-11-august-in-istoria-romanilor/

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/08/11/o-istorie-a-zilei-de-11-august-video-4/

 

 

 

 

 

 

Surse:

 

http://www.rador.ro/2018/08/11/calendarul-evenimentelor-11-august-selectiuni-4/

 

http://www.enciclopedia-dacica.ro/ operatie=subiect&locatie=terra_dacorum&fisier=Provincia_Daci a
 

11/08/2018 Posted by | DIVERSE | , , , , , , , , , | 3 comentarii

   

%d blogeri au apreciat: