CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Latinităţii merită să i se închine un imn

Imagini pentru ioan aurel pop photos

Foto: Academicianul Ioan-Aurel Pop, rectorul Universităţii din Cluj

“Există prejudecata că latinitatea limbii române, ca şi ideea romanităţii românilor s-au fixat în secolul al XVIII-lea, prin activitatea Şcolii Ardelene, care ar fi condus şi la o „relatinizare“ a limbii noastre.

Se acceptă mărturiile cronicarilor din secolul al XVII-lea, dar sunt socotite de unii nerelevante sau insuficiente.

Se ignoră, în general, faptul că cele mai importante mărturii despre latinitatea românei şi despre romanitatea românilor provin din secolele al XV-lea şi al XVI-lea, adică de la finele lumii medievale şi de la începuturile modernităţii.

Acestea sunt opera autorilor străini care scriu aproape invariabil că româna este o italiană sau o latină coruptă.

Cei care erau de specialitate, cu studii universitare, chiar plasează limba română între limbile romanice, alături de italiană, franceză şi spaniolă.

În acest fel, se poate dovedi că latinitatea românei este o realitate perpetuă, cunoscută şi afirmată încă din Evul Mediu”, explică rectorul UBB, academicianul Ioan-Aurel Pop.

 

 

Popoarele europene sunt – în proporție covârșitoare, de aproape 90% – germanice, slave și romanice. Mai există grecii, mult diferiți de cei antici (cărora le poartă, totuși, numele), fino-ugricii (ungurii, finlandezii, estonienii), albanezii, celticii (risipiți printre alții în Irlanda, Scoția, Țara Galilor, Bretania etc.), bascii etc.

Firește, slavii s-au întins, în timpuri mai recente, până la Vladivostok, iar germanicii, prin britanici, aproape că domină lumea, din Europa până în America și Australia.

 

 

Imagini pentru harta lingvistica a lumii photos

 

Despre romanici există prejudecata că sunt mult mai restrânși, mai puțini, mai neproductivi, cu spirit practic redus, mai mult vorbăreți, poeți și cântăreți decât ingineri și tehnicieni, mari iubitori de petreceri, de lux și de vin bun, amatori de „dolce far niente” sine die.

Din fericire pentru Europa și pentru omenire, nu este așa! Cei mai mari și mai timpurii călători pe uscat și navigatori au fost neolatinii, adică italienii, spaniolii, portughezii și chiar francezii. Marco Polo a fost în China în jurul anilor 1300, apoi Bartolomeu Diaz, Cristofor Columb, Fernando Magelan, Fernando Cortes, Pedro Cabral, Amerigo Vespucci și mulți alții au dominat oceanele în secolele al XV-lea și al XVI-lea.

Bartolomeu Diaz a descoperit Capul Bunei Speranțe, Columb a descoperit Lumea Nouă, Amerigo Vespucci i-a dat numele de azi, Magelan a făcut ocolul Pământului pe apă, Cortes a supus Imperiul Aztec, Cabral a luat Brazilia etc.

Prin tratatul de la Tordesillas, din 1494, lumea nu se împărțea între Anglia și Imperiul Romano-German, ci între Spania și Portugalia. Franța a avut și ea un rol fundamental peste mări, în Africa și în America, deopotrivă în Canada și în coloniile americane.

Înainte ca Napoleon I să vândă „pe nimica toată” Louisiana (Noua Franță) americanilor (1803), Franța domina America de Nord de la Marea Caraibelor până dincolo de Marile Lacuri.

Popoarele romanice europene au ajuns să domine la un moment dat jumătate din omenire și domină și azi în chip compact, de exemplu, America de la Rio Grande del Norte până în Patagonia (Țara de Foc).

Franceza este limbă oficială în 30 de țări, din Europa, Africa și America; spaniola este limbă oficială în 20 de țări și are statut special în încă 10; portugheza este limbă oficială în 10 țări începând cu Brazilia (200 de milioane de locuitori); italiana este limbă oficială în trei țări europene, iar româna în două.

Italienii (locuitorii Peninsulei Italice) nu au construit doar un imperiu, ci și lumea, la propriu, în sensul că au fost unii dintre cei mai mari arhitecți și constructori.

Astăzi, în Italia aproape că nu există așezare, de la cele mai mari orașe până la satele risipite în munți, fără opere de maestru, fără edificii antice și medievale, fără monumente istorice, fără lucrări semnate de Giotto, Leonardo da Vinci, Michelangelo, Rafael, Tiziano, Tintoretto etc. etc.

Italienii au adus Europei civilizația urbană, prin moștenirea directă din Antichitate, fiindcă orașele peninsulare nu au fost abandonate niciodată, ci au fost locuite permanent.

Numai în Italia poți vedea biserici medievale romanice, construite din temple păgâne și pe scheletul templelor păgâne și transformate apoi în stilul Renașterii sau în cel baroc.

Din Italia a pornit mișcarea comunală, adică revoltele pentru emanciparea orașelor, pentru dreptul la comună, iar orașele au fost o excepție de la feudalism.

Ele au ajuns să fie fermenții ideilor de libertate și de modernizare a lumii.

Francezii au dat tonul în cultură și în rafinament vreme de câteva secole. De când Filip al IV-lea cel Frumos (1285-1314) și-a luat în serios rolul de suveran, opunându-se preeminenței împăratului romano-german și afirmând că el este împărat în țara sa, Franța și-a început drumul magistral prin istorie.

De la Renaștere încoace, curentele culturale și mai ales literare franceze au dat tonul, până de curând, în lumea civilizată, iar limba franceză a jucat în toată epoca modernă rolul jucat de latină în Evul Mediu.

Nu a fost om învățat în Europa care să nu vorbească și să nu scrie franțuzește, iar diplomația lumii nu se putea imagina fără limba lui François Villon.

Franceza a devenit, de la Renaștere până în secolul al XX-lea, limba convorbirilor și a tratatelor internaționale, a înțelegerii între liderii și solii statelor, limba literaturii și a culturii de calitate, limba artelor plastice, limba eleganței și chiar a aventurilor galante.

„Ai noștri tineri” care învățau la Paris se chemau „bonjuriști”, iar intelectualii și boierii vorbeau între ei, în saloane, numai franțuzește, ca și elitele italiene, spaniole, germane, rusești, poloneze, sârbe, bulgare etc.

Limba franceză era limba curentă la curtea Angliei până în secolul al XIV-lea, iar faptul data de la invazia normanzilor lui William Cuceritorul, la 1066, a normanzilor francofoni, veniți de pe continent.

Abia spre anul 1400, poetul Geoffrey Chaucer (cca 1343-1400) i-a învățat pe ai săi ce sunete armonioase poseda engleza, socotită până atunci limba văcarilor și porcarilor din sate.

De aceea, engleza – limbă germanică – are până azi circa 60% din cuvintele vocabularului său de origine latină, cuvinte ajunse acolo, în cea mai mare parte, prin mijlocirea francezei.

Prin urmare, cea mai răspândită limbă de comunicare din această lume și limba oficială a aproape 60 de state are cam două treimi din cuvintele sale provenite sau extrase din limba latină!

Lumea noastră nu ar putea să fie fără Vergiliu, Horațiu și Ovidiu, fără Dante și Petrarca, fără Voltaire și Victor Hugo, fără Lamartine și Jacques Prévert, fără Cervantes și Lope de Vega, fără Camoes și Eminescu.

Las deoparte, în acest cadru cultural-literar, marile contribuții științifice ale savanților de gintă latină, de la Galileo la Marconi și de la Blaise Pascal la Foucault.

Prin urmare, latinitatea, pornită dintr-un loc obscur al unei mici peninsule mediteraneene acum aproape 3 000 de ani, domină lumea de azi, dar nu prin forță brută și politică de forță, ci prin limbă, comunicare, cultură, valori spirituale acumulate în timp.

Din păcate, ca toată lumea, și latinitatea este în criză, dar, poate tocmai de aceea, merită un imn închinat ei, dacă nu pentru altceva, măcar spre neuitare. (autor: Ioan-Aurel Pop, sursa: Revista Cultura, seria a III-a, nr. 10/566, 9 martie 2017, p. 5)

04/07/2017 Posted by | ISTORIE | , , , , , , | Lasă un comentariu

A cui e vina, sau când bordelul e o mânăstire… VIDEO

 

 

 

Motto

„Nici o ţară nu poate fi cucerită

fără o complicitate din interior”

(Sun Tzu)

Cînd bordelul e o mînăstire sau despre cât de rău sîntem percepuţi noi românii, în afară.

 

A cui e vina?

 

Vina este a noastră. Avem nişte trimişi diplomatici trimişi în afară care nu-şi fac datoria.

Nu fac nici un fel de propagandă pentru poporul român, pentru ca se şti că româna e o limbă de origine latină.

Eu am întîlnit o profesoară de franceză, care absolvise la Sorbona şi care nu ştia că româna e o limbă romanică!

M-am oferit să-i spun eu care sînt cele 10 limbi romanice, dacă la Sorbona tot nu învăţase.

S-a mirat:

 – „Da, dar e atît de înrudită cu slava!”

– „Ştiţi cît e de înrudită cu slava? Tot atît cît o să fie şi franceza cu chineza, cînd vă vor ocupa chinezii!”.

Alt caz: o fostă colegă, eminentă cunoscătoare a limbilor clasice, Lia Lupaş, lucra la o bibliotecă din New York.

Trebuia să fie avansată şi a completat un formular, în care spunea ce limbi cunoaşte: printre altele, franceza, engleza, rusa.

D-na care o examina a întrebat-o de ce a trecut şi rusa, doar limba ei maternă nu e slava?

Ea a zis că nu, că româna e o limbă romanică. Motiv pentru care n-a mai fost avansată.

Alt om cu multă carte, Dan Grigorescu, aflat la New York într-un post oficial, se duce la Biblioteca Municipală şi găseşte o singură carte în română, care era trecută la sectorul de limbi slave. I-a explicat directorului că româna e, o limbă romanică, s-o mute unde-i e locul.

A doua zi, a găsit cartea tot la sectia „Slave”. Deci, vina nu e numai a noastră, ci şi a încăpăţînării lor cretine, chiar dacă-s filologi.

O întâmplare văzută de mine la televizor: un ambasador al Germaniei la Bucureşti povestea cum vin gazetari din Germania, cu articole gata făcute despre România, de obicei denigratoare la adresa poporului român. I le dădeau să le citească şi el le spunea: „Nu e adevărat ce spuneţi! Eu trăiesc aici şi ştiu că nu e aşa!”.

Iar ei se duceau în Germania şi publicau articolele exact aşa cum le scriseseră.

Deducem că e o rea voinţă internaţională manifestă faţă de această ţară, cu sprijin şi din România.

Înţeleptul chinez Sun Tzu a spus, cu mult înainte de Hristos, „Nici o ţară nu poate fi cucerită fără o complicitate din interior”.

Or, la noi, complicitatea e mai mult decît binevoitoare faţă de tot ce se-ntîmplă din exterior. Nu ne pune nimeni în capul mesei şi nici alături de marile puteri, chiar dacă ne-am zbătut să intrăm în NATO, în Shengen.

Probabil că nu sîntem decît o ţară consumatoare, aşa cum spunea primul trimis al FMI la noi, domnul Paul Thomson. Mă-ntreb cu ce? Producătoare nu mai sîntem, e limpede.

 

Cu ce să ne mai lăudăm noi, românii?

Cu copiii care iau Olimpiade prin străinătate, cu oameni care fac o carieră strălucită tot în afară, pentru că dacă ar face-o aici, ar fi şanse f. puţine să se ştie despre ei. Avem foarte buni specialişti în toate domeniile, dar la televizor apar doar ştiri că românii au furat, au omorît, au escrocat.

Oare numai românii fac asta? Vuiesc agenţiile de presă cînd un român face o nelegiuire, dar nelegiuiri se-ntâmplă în toată lumea, făcute de oricine.

Sînt scoase în evidenţă insa cele făcute de ţiganii plecaţi din România, ca şi cînd n-ai putea să deosebeşti un ţigan de un român.

Cine le-a dat voie să treacă în ţările lor? Îmi spunea cineva avizat, că din satelit îţi vede şi culoarea şireturilor de la pantofi. De ce li s-a dat voie să treacă graniţa?

Ca apoi să-i poată expulza, spunînd: „Uite ce-au făcut ticăloşii de români!”.

E o demagogie de mult pornită. Aşa cum demagogia internaţională se practică şi în alte domenii, în funcţie de interes. Exită campanie anti-drog, dar nu există una similară anti-tutun, în nici o ţară.

Pentru că de pe urma comerţului cu tutun se scot averi imense. Ipocrizia e că pe pachetele de ţigări ţi se spune ca tutunul e dăunător sănătăţii, dar nu e scos în afara legii! Eu sînt absolut convinsă că şi comerţul ilicit cu drogurile e dirijat de foarte sus.

De ce nu se poate stopa comerţul cu drogurile? N-au nici un interes, pentru că aduce beneficii uriaşe. Doar China face excepţie.

Acolo, dacă eşti prins cu droguri, te împuşcă şi familia mai plăteşte şi glonţul! Eu consider că omenirea e condusă cu o ipocrizie fără margini şi fără leac.

De cînd cu această notiune noua de „corectitudine politică”, s-au găsit unii în SUA care să scoată din Mark Twain cuvintele „negru, negrotei, cioroi”, pentru că nu mai e „politic corect”. Omul ăla a trăit într-o epocă. Cum să iei un clasic al literaturii mondiale şi să intervii în textul lui?

Tîmpenia din America, cu „cioroii” lui Mark Twain, transportată în România, ar deveni. „Romiada”, în loc de „Ţiganiada”?

„Cînticele ţigăneşti” ale lui Miron Radu Paraschivescu sînt „Cîntice rome?” Ce-o zice şi săracu’ Garcia Lorca, cu ale sale „Cîntece ţigăneşti” ?

Ce are insultător cuvîntul „ţigan”? E numele unei naţii. Care e deosebirea între rom şi ţigan? Gitan, bohemian, tzigan, tsigan?”

Degradarea morală e direct proporţională cu cea lingvistică? Mai deunăzi, la televizor, am auzit o cititoare de prompter spunînd „În liceu se aflau doisprezece fete”.

Se învaţă foarte prost româna-n şcoli, dacă nu reuşeşti să-i înveţi pe copii că „doi” şi doisprezece au feminin. E singura limbă romanică în care se-ntîmplă acest lucru.

Doisprezece femei, doisprezece ceasuri. E o epidemie, o avalanşă de incultură. Nimeni nu mai zice azi ”loc”, zice „locaţie”, fără să-i treacă prin cap să se uite într-un dicţionar francez sau englez să vadă ce înseamnă. Am citit într-un ziar acum cîteva luni ceva referitor la Camilla Parker Bowles, care la a nu ştiu cîta aniversare a căsătoriei cu Prinţul Charles, şi-a fracturat „perineul” de la piciorul stîng. Altcineva, la televizor, spunea, dorind să se refere la perigeu, tot perineu! Dacă nu ştii, nu vorbeşti! Am mari dubii în privinţa absolvirii unor şcoli.

După părerea mea, îmi pare rău c-o spun, dar nu eşti neapărat intelectual dacă ai o diplomă universitară. Profesor, Iorgu Iordan, imi spunea:

„Ai să vezi dumneata c-or să fie mai mulţi doctori decît miliţieni!”

Se merge pe linia minimei rezistenţe. Nu le mai pasă nici profesorilor, nici elevilor, nici studenţilor! E un dezinteres din partea ambelor părţi.

Primii zic: „ce să ne mai batem capul cu ăştia, că tot nu-s buni de nimic!?”, ceilalţi: „ce să mai învăţăm toate prostiile astea, dacă poţi deveni miliardar doar ştiind să te iscăleşti?”

Nu pot să nu fac comparaţie între ce se auzea înainte de 89 la tv şi la radio şi ce se aude acum.

Tu, ca angajat al unui post de televiziune, ai nişte obligaţii. În ceea ce spune cel pe care-l inviţi nu poţi să intervii, treaba lui, mai ales dacă e-n direct. Pretenţia mea către angajat vine.

Dacă ar căuta într-un dicţionar sau pe internet, ar afla cum se pronunţă toate numele proprii. Am fost uimită s-aud la un post de radio: „Azi se împlinesc nu ştiu câţi ani de la naşterea lui «Gai de Mopezan»”.

El fiind Guy de Maupassant! Sau Riceard Uagnăr în loc de Rihard Vagner (Richard Wagner, desigur!).

A dat telefon o doamnă şi le-a atras atenţia în direct: „Este totuşi un compozitor neamţ, cum puteţi să-i pociţi numele?” Răspuns: „doamnă, dar e moda anglizantă!…”.

E moda tîmpeniei şi a inculturii, aş spune. Situaţia limbii este deplorabilă!

Chestia asta cu limbile străine poate pot s-o înţeleg, e mai puţin gravă decît batjocorirea propriei limbi! În Franţa, posturile radio şi tv sînt sancţionate cu amenzi grase atunci cînd folosesc cuvinte străine, în loc să folosească cuvinte franceze. În Franţa sistemul lor de monitorizare audio-vizual este atît de performant şi de drastic, încît atunci cînd detecteaza ceva în neregulă, îi intrerupe pe loc.

 

La noi care ar fi soluţia ieşirii din această criză?

La noi, în afară de pile, proptele şi o piesă de mobilier prin care se trece, se ajunge şi în mod cinstit, printr-un concurs, într-un asemenea post? Asta e problema: dacă din 20 de candidaţi înscrişi la concurs, cîştigă al 21-lea, care nici nu s-a înscris, unde ajungem?

Dacă aşa se obţin posturile, n-avem de ce să ne mirăm că pe unele produse cărora li se face reclamă, apar aberaţii de genul „brînză bunăcioasă”, „piersică gustăcioasă”, „marea ieşeală” etc.

Nişte analfabeţi care cred că inventează ceva. Cînd a murit, acum un an, preşedintele Poloniei, am auzit la televizor: „E un spaţiu în faţa catedralei, care comprimă nu ştiu cîtă lume.”. (Poate cuprinde.)

Ce să mai vorbim despre expresia greşită „fără doar şi poate”, care e de fapt „fără dar şi poate”? Adică adversativ şi dubitativ. Lucruri analizate logic, ca de exemplu „mai exact şi mai corect”. Le-am întîlnit si la persoane foarte cultivate. Ne întoarcem la „unşpe trecute fix”?”

 

S-a gîndit, Ileana Vulpescu să pună toate astea-ntr-un roman?

 

Nu ! Încă scriu despre oameni care mai ştiu carte. Deocamdată îmi acord o pauză. Am mai constatat ceva. Acum nimeni nu se duce să-şi depună un curriculum vitae, ci un „sivi” (CV) şi pariez că majoritatea lumii nici nu ştie ce-nseamnă.

Nimeni nu se mai duce să-şi ducă undeva o autobiografie, ca să fie angajat: aplică. Aplică pentru un job!

Aplică era ceva ce se pune pe perete. Mă indispune profund cînd aud de „brandul de ţară”.

Bine că ne-am procopsit cu o frunză, care este „brandul de ţară”. Măcar dacă era şi Eva pe-acolo.

Eu nu pot să dau explicaţia pentru apariţia acestor aberaţii decît că, poate, la început a spus cineva ceva în glumă şi pe urmă s-a luat în serios.

Eu i-aş sfătui, să nu mai facă greşeli, să pună mîna pe o gramatică a limbii române şi să nu se sfiască să umble în dicţionare.

 

Astfel, poate n-o să mai auzim, chiar şi printre persoanele care au absolvit Filologia, expresii de genul „cărţile care le-am cumpărat”, „m-am dus la servici”.

Eu le tot spun, cînd am ocazia, că-s nişte cuvinte în limba română, ca „viciu, oficiu, ospiciu, serviciu” etc. care au această formă. Nu zici „m-am dus la ofici”, nici „am fost la ospici”, nici „mi-am luat un servici de masă”.

Pe mine mă surprinde cîtă încredere au în ei aceşti oameni şi cîtă lipsă de dubiu în ceea ce priveşte limba română. Aş retipări „Gramatica greşelilor”, de Iorgu Iordan.

O carte de consultat, nu de ţinut în casă, pe post de mobilă. Văd un dispreţ faţă de cine mai vorbeşte corect.

O nepăsare de genul „lasă-i p-ăştia să vorbească. ne uităm în gura lor? Nişte babalîci depăşiţi, o generaţie expirată”. Poate aşa şi e. Dar pînă să expire ei, îi inspiră pe alţii.

Ce modele să mai aibă cei tineri? Cînd bordelul e o mînăstire faţă de politică. şi cînd la televizor şi prin gazete sînt aproape numai obscenităţi, cînd se cultivă doar incultura?

Sursa: asiiromani.com

Articol:

„Cînd bordelul e o mînăstire” – Ileana Vulpescu

02/11/2013 Posted by | ROMANII DESPRE ROMANI | , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

   

%d blogeri au apreciat: