Cine a declanșat cel de-al doilea război mondial? Mai poate contesta cineva că a fost o acțiune comună a lui Stalin şi Hitler?

Harta: Uniunea Sovietică a împărțit împreună cu Germania nazistă Polonia, declanșând cel de-Al II-lea Război Mondial

În acest an, pentru prima dată de la proclamarea independenţei, Republica Moldova nu a sărbătorit alături de Federaţia Rusia victoria asupra fascismului.

În situația în care Rusia fascistă condusă de Putin a declanșat la 24 februarie 2022 un război de exterminare împotriva Ucrainei, alinierea Republicii Moldova la serbarea putinistă a zilei de 9 mai, nu ar fi însemnat altceva decât complicitate cu agresorul rus. 

În cele ce urmează, publicația de limbă rusă http://andis-inform.blogspot.ru/2013/07/blog-post.html), prezintă într-un articol preluat de https://timpul.md., o serie de fapte incontestabile, care ne pot ajuta să înțelegem cine a declanșat cel de-al doilea război mondial.

A fost doar Germania nazistă, sau a fost o acțiune comună a lui Stalin şi Hitler? Avem ce sărbători la 9 mai?

Tratatul de la Versailles

La 28 iunie 1919, la Palatul Versailles (Franţa) a fost semnat Tratatul de pace de la Versailles, care a dus la încheierea oficială a Primului Război Mondial din anii 1914-1918. Tratatul a intrat în vigoare la 10 ianuarie 1920, după ce a fost ratificat de Germania şi patru principali aliaţi – Anglia, Franţa, Italia şi Imperiul Japonez.

Ca rezultat al Tratatului de pace de la Versailles, Germania a pierdut 67,3 mii km² din teritorii şi toate coloniile. Deosebit de umilitoare au fost condiţiile impuse din punct de vedere militar: Germania nu putea deţine o armată mai mare de 100.000 de soldaţi; corpul de ofiţeri nu putea depăşi 4 mii de persoane; armata nu putea deţine artilerie grea, tancuri, avioane de luptă, submarine; au fost lichidate Statul Major General, toate instituţiile de învățământ militar; a fost anulat serviciul militar general obligatoriu; au fost interzise misiunile militare în alte state, cetăţenii nu puteau face pregătirea militară în armatele altor state. Germania a fost obligată la plata unor importante despăgubiri de război Antantei.

Condiţiile Tratatului de pace de la Versailles erau considerate, pe atunci, umilitoare şi dure pentru Germania. Se consideră că aceste condiţii au cauzat instabilitatea socială internă, ducând la apariţia unor forţe extremiste de dreapta şi accederea naziştilor la putere (în anul 1933).

Relaţiile germano-poloneze şi polono-sovietice din anii 1918-1921

Potrivit tratatului de la Versailles, Germania redă Poloniei teritoriul din Marea Poloniei (pl. Provinz Posen), o parte a regiunii Pomerania (pl. Pomorze) şi alte teritorii ale Prusiei de Vest; or. Danzig (Gdansk) primeşte statutul de „oraş liber”; regiunea Memel (Klaipeda) a fost pusă sub controlul francez (în februarie 1923 fiind anexată de Lituania). În aceeaşi perioadă de timp, pe teritoriul Imperiului Rus destrămat, în timpul războiului civil din Rusia, în anii 1920-1921 se derulau mai multe conflicte militare simultane (între Polonia şi Rusia Sovietică, Bielorusia Sovietică şi Ucraina Sovietică).

Războiul polono-sovietic

Războiul polono-sovietic a decurs în 3 etape:

Etapa 1. 25 aprilie – mai 1920 – ofensiva forţelor polone (40 mii de soldaţi) şi a soldaţilor conduşi de Simion Petliura (15 mii). Ofensiva a fost oprită de trupele reorganizate şi întărite ale Frontului de sud-vest al Armatei Roşii.

Etapa 2. Sfârșitul lunii mai – iulie 1920 – contraofensiva Armatei Roşii în Ucraina. Preluarea controlului asupra unor regiuni ale Ucrainei de Est şi a uneia din Belarus. Ofensiva Frontului de vest (condus de M.Tuhacevski) către Varşovia, a Frontului de sud-vest (condus de A.Egorov) spre Lvov.

Tentativa Antantei de a aplana conflictul, de a opri ofensiva pe Linia Curzon. Sovieticii au respins propunerea în speranţa de a ocupa întregul teritoriu al Poloniei şi de a instaura puterea sovietică.

Tentativa de a ocupa oraşele Varşovia şi Lvov a eşuat din cauza greşelilor tactice ale comandanţilor sovietici, rezistenţei dure a armatei poloneze şi celei conduse de Petliura, insuficienţei rezervelor.

Etapa 3. August – octombrie 1920 – retragerea trupelor sovietice în raioanele Berdicev şi Zhitomir. Epuizarea forţelor de ambele părţi; încheierea armistiţiului de pace în octombrie 1920. Forțele lui Petliura au fost atacate de bolșevici și, după o serie de lupte, au fost alungate din Ucraina în teritoriul aflat sub controlul Poloniei.

Urmările războiului au fost consfinţite în Tratatul de la Riga (Pacea de la Riga) din martie 1921. Teritoriile în litigiu au fost împărţite după cum urmează: Polonia recunoaşte teritoriile Ucrainei de Est, iar Poloniei îi revin Volynul de Vest, Galicia de Est, Holmshina, Polesia de Vest, Podliashie.

Aceste evenimente – cedarea teritoriilor germane Poloniei şi rezultatele războiului polono-sovietic – au marcat relaţiile ulterioare dintre Germania, Polonia şi URSS.

Colaborarea germano-sovietică

Contrar unei opinii larg răspândite, colaborarea germano-sovietică a început cu mult înainte de accederea lui Adolf Hitler la putere.

La 11 august 1922, cu doar patru luni mai târziu după ce, la conferinţa de la Genova, delegaţia sovietică a venit cu propunerea de a reduce capacităţile militare generale, a fost încheiat Tratatul de la Rapallo, care prevedea si un acord temporar de colaborare dintre Reichswehr şi Armata Roşie.

Acordul stabilea principiile acestei cooperări: cooperarea în domeniul studiilor teoretice, exerciţiilor militare, stabilirea unor programe de pregătire comune; efectuarea experienţelor chimice (!); organizarea unor şcoli de aviaţie şi tancuri; trimiterea în misiune în Germania a reprezentanţilor forţelor militare sovietice (Forţele Aeriene Sovietice, Comitetul tehnico-ştiinţific, Direcţia generală sanitară militară şi altele) pentru iniţierea în organizarea unor acţiuni secrete şi studierea acestora.

În 1924 la Lipetsk s-a organizat şcoala de aviaţie a Reichswehr-ului, care a activat timp de 10 ani, cu numele conspirativ de Escadrila a 4-a a Unităţii de aviaţie a Flotei Aeriene Roşii. Numeroşi aviatori germani (Blumensaat, Heinz, Voss, Blume, Ressing, Makratski ş.a. ),care au devenit cunoscuţi ulterior, au fost instruiţi la Şcoala din Lipetsk.

Potrivit Tratatului de la Versailles, Germaniei i s-a interzis să deţină tancuri, iar Reichswehrul trebuia să se descurce fără ele. Însă generalul Hans von Seeckt, fiind înzestrat cu spirit de previziune, promova ideea că tancurile ar putea face parte din aceeaşi unitate militară specială, alături de infanterie, cavalerie şi artilerie. Astfel, urmând teza lui von Seeckt, în anul 1926 germanii au pus bazele Şcolii de tancuri cu denumirea codificată „Kama” din Kazan. Instruirea şi pregătirea la „Kama” a unei pleiade de tanchişti, printre care se numărau 30 de ofiţeri, a facilitat, mai târziu, crearea neîntârziată a trupelor germane de blindate.

Cel mai secretizat obiect al Reichswehr-ului în URSS a fost „Tomka”, investiţia germanilor fiind circa 1mln. de mărci germane. Era şcoala armelor chimice, situată în regiunea Samara, în apropierea nemijlocită de teritoriul Republicii Autonome a germanilor de pe Volga. Or, alin.1 art.171 al Tratatului de pace de la Versailles interzicea Germaniei folosirea gazelor asfixiante, otrăvitoare şi altor gaze, ca şi a tuturor substanţelor analoage, precum şi introducerea acestora pe teritoriul Germaniei. La „Tomka” se experimentau metodele de utilizare a substanţelor toxice în artilerie, aviaţie, precum şi mijloace şi metode de degazare a terenurilor. Secţia de cercetare ştiinţifică a şcolii era înzestrată cu cele mai avansate tehnologii în domeniul construcţiei de tancuri pentru a experimenta substanţele toxice, iar laboratoarele şi atelierele erau asigurate cu aparate şi instrumente aduse din Germania.

E incontestabil faptul că colaborarea dintre Armata Roşie Muncitorească-Ţărănească şi Reichswehr în centrele menţionate (cu denumirile codificate „Lipetsk”, „Kama” şi „Tomka”) era contrară prevederilor Tratatului de la Versailles. În conformitate cu art.168 al tratatului, amplasarea şi crearea unor obiective militare trebuie coordonată şi acceptată de către guvernele statelor aliate.

Partea sovietică primea anual „recompense” materiale pentru utilizarea acestor obiective de către germani şi dreptul de a participa la experimentele, operaţiunile militare şi industriale. Comandantul Armatei Roşii Muncitoreşti-Ţărăneşti Ieronim Uborevich spunea că germanii sunt pentru sovietici singurul „canal” care oferă posibilitatea de a studia performanţele în domeniul militar ale altor state, în special referitoare la armată, şi alte realizări interesante în alte domenii.

Până la un moment, opinia publică nu a ştiut nimic despre colaborarea militară germano-sovietică, şi doar în 1926 a devenit cunoscută datorită unui articol publicat în ziarul britanic „Manchester Guardian”. A urmat criza guvernamentală în Germania, cu demisia cabinetului Cancelarului Wilhelm Marx. Social-democraţii au făcut un demers la Reichstagîn legătură cu livrarea în Germania a unor proiectile din URSS.

Cu toate acestea, întărirea forţelor armate germane în Rusia Sovietică a continuat până în anul 1933. Anume în Rusia au fost puse, în mare măsură, bazele viitoarelor forţe ofensive ale Germaniei , care au înspăimântat Europa în 1939, iar în 1941 au atacat URSS. (Trebuie să menţionăm faptul că Reichswehr-ul ţinea, în paralel, legături secrete de acelaşi gen cu alte state).

După 1933, „prietenia” germano-sovietică s-a redus considerabil, cu toate acestea, relaţiile germano-sovietice au continuat. Un exemplu elocvent constituie Acordul general privind colaborarea, asistenţa mutuală şi activitatea comună, semnat la 11 noiembrie 1938 de şeful NKVD-ului Lavrenti Beria şi Reichsführer-ul SS.

Acordul general privind colaborarea, asistența mutuală şi activitatea comună

Semnat în or. Moscova,

la 11 noiembrie 1938.

Comisariatul Popular pentru Afaceri Interne al URSS, denumit în continuare NKVD, reprezentat de șeful Direcţiei principale a Securității de Stat (GUGB), Comisar de securitate de rangul 1 Lavrenti BERIA, pe de o parte, și Direcția Generală de Securitate al Partidului Muncitoresc Național-Socialist German, reprezentată de șeful Departamentului IV al Biroul Principal de Securitate (Gestapo) Heinrich Müller, în baza procurii nr. 1-448/12-1 din 3 noiembrie 1938, emisă de şeful Direcției Generale de Securitate Reichsfuehrer-ulSS Reinhard Heydrich, denumit în continuare GESTAPO, pe de altă parte, au încheiat prezentul Acord general privind colaborarea, asistența mutuală şi activitatea comună între NKVD și GESTAPO.

Colaborarea germano-sovietică şi împărţirea Poloniei

3 mai 1939 – Comisarul poporului pentru Afaceri Externe Litvinov (evreu) a fost înlocuit cu Molotov (rus).

5 mai 1939 – Ministrul propagandei germane Goebbels dă indicaţii surselor mass-media să se abţină de la utilizarea unor cuvinte dure în adresa Uniunii Sovietice.

20 mai 1939 – Molotov îi reaminteşte Ambasadorului german la Moscova Schulenburg că tratativele cu privire la cooperarea economică germano-sovietică trebuie, de asemenea, să fie „fundamentată politic”.

3 august 1939 – Ambasadorul german la Moscova Schulenburg primeşte 2 telegrame secrete de la ministrul afacerilor externe al Germaniei Ribbentrop, prin care este informat că, de la Marea Baltică la Marea Neagră, nu există nici o problemă care nu ar putea fi soluţionată pozitiv şi de comun acord de către URSS și Germania. Ribbentrop s-a arătat interesat să plece la Moscova pentru tratative.

16 august 1939 – Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Germaniei, Ernst von Weizsacker, îi dă indicaţii lui Shulenburg să-i comunice lui Molotov că Germania este gata să semneze un pact de neagresiune cu Uniunea Sovietică pe o perioadă de 25 de ani.

18 august 1939 – la Berlin a fost semnat Acordul comercial între Germania și URSS. Moscova primește mărfuri de producţie germană, iar Berlinul – materii prime strategice. Molotov susţine că Ribbentrop poate sosi la Moscova pe 26 sau 27 august.

20 august 1939 – o nouă indicaţie pentru Schulenburg – să obţină confirmarea, nu mai târziu de 23 august, că Ribbentrop va fi primit la Kremlin pentru semnarea pactului de neagresiune.

Moscova şi-a dat acordul şi, la doar 14 ore de la sosirea lui Ribbentrop la Moscova, pactul de neagresiune între Germania și Uniunea Sovietică a fost semnat.

Discursul lui Stalin în cadrul şedinţei Biroului Politic al C.C. al P.C.(b) din URSS, 19 august 1939.

Pace sau război, întrebare ce intră într-o fază critică pentru noi. Dacă vom încheia o convenţie de asistență mutuală cu Franța și Marea Britanie, Germania va renunţa la Polonia şi va fi pusă în situaţia să caute “modus vivendi” cu puterile occidentale. Războiul va fi evitat, însă evenimentele ulterioare ar putea lua o întorsătură periculoasă pentru URSS. Dacă vom accepta propunerea Germaniei de a încheia cu aceasta un pact de neagresiune, este cert faptul că ea va ataca Polonia, iar intervenția Franței și Angliei în acest război va fi inevitabilă. Europa de Vest va fi supusă unor tulburări și revolte grave. În aceste condiții, avem mari șanse să rămânem deoparte de conflict și putem spera la o intrare în război favorabil nouă.

Experiența ultimilor douăzeci de ani ne arată că, în timp de pace, este imposibilă prezenţa unei mișcări comuniste în Europa, unei mişcări atât de puternice încât partidul bolșevic să poată prelua puterea. Dictatura acestui partid este real posibilă doar ca rezultat al unui mare război. Noi am făcut alegerea, iar aceasta este clară. Trebuie să acceptăm propunerea germanilor și să refuzăm politicos misiunea anglo-franceză. Primul avantaj pe care-l vom avea va fi distrugerea Poloniei până în apropiere de Varșovia, inclusiv Galicia ucraineană.

Germania ne dă mână liberă în a acţiona în Țările baltice și nu se opune întoarcerii Basarabiei Uniunii Sovietice. Ea este gata să ne cedeze ca zone de influență România, Bulgaria și Ungaria. Rămâne o problemă deschisă legată de Iugoslavia. Totodată, trebuie să anticipăm consecințele care vor decurge atât din înfrângerea, cât și din victoria Germaniei. În cazul înfrângerii, în mod inevitabil, Germania va fi sovietizată și va fi creat un guvern comunist. Nu trebuie să uităm că Germania sovietizată se va confrunta cu un pericol major, în cazul în care sovietizarea va surveni ca urmare a înfrângerii Germaniei într-un război de scurtă durată. Anglia și Franța vor fi suficient de puternice pentru a ocupa Berlinul și a distruge Germania sovietică. Și noi nu vom putea sări în ajutorul tovarăşilor noștri bolșevici din Germania. Astfel, scopul nostru este ca Germania să poarte războiul cât mai mult timp posibil, astfel încât Anglia și Franța, slăbite și epuizate, să nu poată învinge Germania sovietizată. Urmând poziția de neutralitate și în aşteptarea momentului potrivit, URSS va acorda ajutor actualei Germanii, prin aprovizionarea cu materii prime și produse alimentare. Însă, bineînţeles, ajutorul nostru nu trebuie să depășească anumite limite, pentru a nu submina economia și slăbi puterea armatei noastre. În același timp, e necesar să ducem o propagandă comunistă activă, în special în blocul anglo-francez și, predominant, în Franța.

Trebuie să fim pregătiți de faptul că în această țară, în timp de război, partidul va fi nevoit să renunţe la activitatea legală și va trece în ilegalitate. Cunoaştem cu toţii că vor fi multe sacrificii, însă tovarăşii noştri francezi nu vor avea dubii. Dezorganizarea şi demoralizarea armatei şi a poliţiei va constitui sarcina lor principală. Dacă aceste acţiuni pregătitoare vor fi îndeplinite în modul corespunzător, siguranța Germaniei sovietice va fi asigurată, iar acest lucru va contribui la sovietizarea Franței.

Pentru a pune în aplicare aceste planuri, este necesar ca războiul să dureze cât mai mult timp posibil și anume în acest sens ar trebui să ne îndreptam toate forțele de care dispunem în Europa de Vest și Balcani. Să examinăm acum cea de-a doua ipoteză, adică victoria Germanei. Unii sunt de părere că aceasta ar prezenta pentru noi un pericol grav. Poate fi o fărâmă de adevăr în aceasta, dar ar fi greşit să credem că acest pericol va fi atât de aproape și atât de mare, cum o cred unii. Dacă Germania va ieşi victorioasă din război, ea va fi prea epuizată pentru a începe un conflict armat cu URSS, cel puțin în următorii zece ani.

Preocuparea ei esenţială va fi să urmărească Marea Britanie și Franța învinse, cu scopul de a împiedica restabilirea lor. Pe de altă parte, Germania victorioasă va deţine teritorii vaste și în cursul mai multor decenii va fi preocupată de “exploatarea lor” și stabilirea ordinii germane în acele teritorii. Este evident faptul că Germania va fi foarte ocupată ca să se întoarcă împotriva noastră. Ar mai fi o chestiune care va asigura securitatea noastră.

În Franţa învinsă, Partidul comunist francez (PCF)va fi întotdeauna foarte puternic. Revoluția comunistă este inevitabilă și ne vom putea folosi de această circumstanţă pentru a veni în ajutorul Franței și a o face aliatul nostru. Mai târziu, toate popoarele trecute sub “protecția” Germaniei victorioase vor deveni aliații noștri. Vom avea un câmp vast de activitate pentru dezvoltarea unei revoluții mondiale. 

Tovarăși! Este în interesul URSS – Patria clasei muncitoare – să înceapă războiul dintre Reich și blocul capitalist anglo-francez. Trebuie să facem totul ca acest război să dureze cât mai mult timp posibil, pentru a epuiza ambele părți. Tocmai din acest motiv trebuie să acceptăm încheierea pactului propus de Germania și să întreprindem toate acţiunile pentru ca acest război, odată declarat, să se prelungească la maximum. Va fi necesar să intensificăm acţiunile de propagandă în țările beligerante, pentru a fi pregătiţi de momentul în care războiul se va încheia.(Центр хранения историко-документальных коллекций, бывший ОСОБЫЙ архив СССР, ф.7, оп.1, д.1223).

Pactul Ribbentrop – Molotov

Pactul de neagresiune între URSS și Germania, cunoscut sub numele de Ribbentrop – Molotov, a fost semnat la Moscova pe data de 23 august 1939. Acest document, în mare măsură, a contribuit la începutul celui de-al doilea război mondial. În afară de aceasta, pactul a determinat în mare măsură soarta letonilor, estonienilor, lituanienilor, precum și a ucrainenilor occidentali, belarușilor și moldovenilor. Ca urmare a pactului, aceste popoare, multe dintre care pentru prima dată în istoria lor au format state unitare, au fost aproape complet absorbite de URSS.

La 28 august 1939 a fost semnată o expunere (hartă) detaliată a “protocolului adițional secret“, care delimita sferele de influență, în caz de rearanjare teritorială și politică în zonele ce aparțineau statului polonez. În zona de influență a Uniunii Sovietice intra teritoriul polonez la est de râurile Pissa, Narev, Bug, Vistula și San. Această linie de demarcație aproximativ corespunde așa-numitei “Linii Curzon”, care presupunea stabilirea frontierei de est a Poloniei după primul război mondial. Adițional interesului față de părțile vestice ale Ucrainei și Belarus-ului, negociatorii sovietici și-au expus și interesul față de Basarabia, pierdută în 1919, primind un răspuns pozitiv din partea germană, care și-a declarat un total dezinteres politic în aceste regiuni. Mai târziu, acest teritoriu a devenit parte a RSS Moldovenești în cadrul URSS.

Protocolul adițional secret

Reprezentanții plenipotențiari declară semnarea acordului dintre guvernul Germaniei și cel al URSS, după cum urmează:

Protocolul adițional secret, semnat la 23 august 1939, trebuie să fie corectat la alineatul 1, având în vedere faptul că teritoriul statului Lituania a trecut în sfera de influență a Uniunii Sovietice, în timp ce, pe de altă parte, regiunea Lublin și o parte a regiunii Varșovia au trecut în sfera de influență germană. De îndată ce guvernul URSS va întreprinde măsuri speciale pe teritoriul lituanian pentru a-și proteja interesele sale, prezenta frontieră germano-lituaniană, în scopul stabilirii unei frontiere naturale și simple, va fi corectată astfel încât teritoriul lituanian, situat la sud-vest de linia marcată pe harta atașată, va fi transferat Germaniei.

În continuare se declară că acordul economic actual între Germania și Lituania nu va fi afectat de activitățile Uniunii Sovietice menționate mai sus.

Moscova, 28 septembrie 1939.

I. Ribbentrop
V. Molotov

Semnarea tratatului

În centru – Joachim von Ribbentrop

Foto:Joachim von Ribbentrop și Stalin

Pactul a fost ratificat de către Sovietul Suprem al URSS peste o săptămână după semnarea acestuia, iar deputații nu au știut de existența “protocolului adițional secret”, care niciodată nu a fost ratificat.

Pe data de 1 septembrie 1939, a doua zi după ratificarea pactului, Germania a invadat Polonia.

Ca urmare a pactului, între 1939 – 1944, Germania a evitat un război pe două fronturi, invadând succesiv Polonia, Franța și o serie de țări mici din Europa, în cele din urmă obținând, pentru un atac asupra URSS, o armată cu doi ani de experiență de luptă.

Astfel, după părerea multor istorici, principalul beneficiar de pe urma pactului poate fi considerată Germania nazistă.

Cu toate acestea, și URSS-ul a primit suplimentar doi ani de pace, precum și teritorii considerabile la frontiera sa vestică.

Când a intrat de fapt Uniunea Sovietică în cel de-al doilea Război mondial?

Se consideră că cel de-al doilea Război Mondial a început la 1 septembrie 1939, odată cu invazia germană în Polonia (de fapt, și această dată este convențională). După cum se știe, invazia a avut loc sub pretextul unui atac înscenat de către serviciile secrete germane, îmbrăcați în uniforme poloneze, asupra postului de radio german Gleiwitz, în apropiere de frontieră. În aceeași zi, Sovietul Suprem al URSS a adoptat Legea privind recrutarea universală în rândurile armatei.

La 3 septembrie 1939, Anglia și Franța au declarat război Germaniei (apropo, peste o zi S.U.A. și-a declarat neutralitatea față de război), pe 6 – Uniunea Sud-Africană, iar pe 10 – Canada.

La 17 septembrie 1939 a venit rândul URSS. Începuse “campania de eliberare” a Armatei Roșii în Polonia, direcționată în întâmpinarea Wehrmacht-ului german. Spre sfârșitul lunii septembrie (în mare parte datorită eforturilor Wehrmacht-ului), armata poloneză, care rezistase cu înverșunare în așteptarea zadarnică a unui ajutor din partea Marii Britanii și Franței, a fost învinsă, iar teritoriul Poloniei a fost împărțit între Germania și URSS (Uniunea Sovietică a redobândit teritoriile pierdute ca urmare a războiului sovietic-polonez din 1920). Ambele state, Germania și Uniunea Sovietică, au intrat în contact direct: a fost stabilită frontiera sovieto-germană, pe linia de demarcație fixată în protocoalele așa-numitului Tratat privind frontierele și de prietenie, semnat pe 28 septembrie 1939.

Atacul Armatei Roșii asupra Poloniei 17 septembrie 1939.

Un ofițer sovietic pe linia de demarcație

Comandantul Diviziei Blindate 19, generalul Heinz Guderian, discută cu comisarul politic Borovski

Prietenii sovietici și germani

Prieteni tanchiștii sovietici și germani

Prietenii sovietici și germani

Vizita lui Veaceslav Molotov în Germania, 12 noiembrie 1940.

V. Molotov și Ribbentrop trec prin fața Gărzii de onoare, stația Anhalt, Berlin

Parada militară comună a Wehrmacht-ului și a Armatei Roșii, Brest, 1939

Parada militară comună a Wehrmacht-ului și a Armatei Roșii, Brest (în germană: Deutsch-sowjetische Siegesparade in Brest – Litowsk) – marșul solemn al subdiviziunilor Armatei a XIX-a a Wehrmacht-ului (comandantul corpului – general al Diviziei a 2-a Panzer, Heinz Guderian) și brigăzii 29 de tancuri a Armatei Roșii (comandant – colonel Semion Krivoshein) pe strada principală a orașului, la 22 septembrie 1939, în timpul procedurii oficiale de cedare a orașului și a cetății Brest părții sovietice în timpul invaziei Poloniei de către trupele germane și sovietice. Procedura s-a finalizat cu coborârea solemnă a steagului german și ridicarea celui sovietic.

Cedarea orașului a avut loc în conformitate cu protocolul sovieto-german privind stabilirea liniei de demarcație pe teritoriul fostului stat polonez, semnat la 21 septembrie 1939 de către reprezentanții comandamentelor sovietic și german. Evenimentul a fost filmat de serviciul media de propagandă germană “Die Deutsche Wochenschau”. Istoricul Michael Meltiuhov notează că, la acel moment, Germania încerca din răsputeri să arate Angliei și Franței că Uniunea Sovietică este aliatul ei, iar în același timp, în Uniunea Sovietică, depunea eforturi să-și demonstreze ”neutralitatea” sa.

Parada comună de la Brest – Litovsk a reprezentat, în viziunea istoricilor, un simbol al împărțirii statului polonez.

Porțile paradei victoriei împotriva Poloniei în orașul ocupat Brest

Parada comună sovieto-germană de la Brest – Litovsk, 22 septembrie 1939.Parada s-a desfășurat în prezența generalului nazist Heinz Guderian și a colonelului sovietic de tancuri Semion Moiseevici Krivoshein.

Coloana sovietică de tancuri trece pe lângă un grup de motocicliști germani.

Telegrama ambasadorului german la Moscova către Ministerul de Externe al Germaniei, 18 iunie 1940.

Agresiunea URSS împotriva Finlandei

La 29 noiembrie 1939, Uniunea Sovietică rupe relațiile diplomatice cu Finlanda, și a doua zi, după ce asupra pozițiilor Armatei Roșii a fost deschis focul (fapt care până astăzi nu a fost elucidat), trupele sovietice au atacat teritoriul acesteia. În consecință, a fost proclamată crearea Republicii Democratice Finlandeze, fiind stabilit un guvern condus de binecunoscuta figură a Comintern-ului, Otto Wille Kuusinen.

Cu acest guvern imediat au fost stabilite relații diplomatice (desigur, toate aceste lucruri s-au întâmplat la Moscova, deși în caietul de sarcini au figurat întotdeauna adrese finlandeze; nenumărate documente ale acestui guvern finlandez au fost scrise de mâna lui A.A. Jdanov).

Propaganda sovietică care a pregatiti invazia Finlandei semăna uluitor de mult cu propaganda Kremlinului ce a precedat razboiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei. 

Războiul cu Finlanda a continuat până în 1940 și a luat sfârșit pe data de 12 martie. Nu s-a reușit distrugerea completă a armatei finlandeze. Conform Tratatului de pace încheiat la Moscova la 12 martie 1940, Uniunii Sovietice i-au fost cedate istmul Karelia, inclusiv orașul Vîborg/Viipuri, și baza militară navală dislocată pe peninsula Hanko (închiriată pe o perioadă de 30 de ani). Drept compensație, Finlandei i-au revenit teritoriile pustii din regiunea nordică a peninsulei Kola.

La 14 decembrie 1939, Uniunea Sovietică a fost exclusă din cadrul Ligii Națiunilor, care în perioada interbelică a jucat rolul actualei Organizații a Națiunilor Unite (doar trei state au fost declarate agresori – Japonia, Italia și Germania. Adițional – URSS-ul).

Ocupaţia sovietică a Basarabiei şi a Bucovinei de Nord şi a celor trei state baltice

La 28 iunie 1940 România a primit un ultimatum din partea URSS, prin care i se cerea evacuarea administrației civile şi militare de pe teritoriul Basarabiei şi al Bucovinei de Nord. În aceeaşi perioadă URSS anexează teritoriile Lituaniei, Letoniei şi Estoniei.

La 23 august 1944, trupele sovietice reiau controlul asupra teritoriului Basarabiei şi Bucovinei de Nord. În 1947, ca parte a tratatului de pace de la Paris, România și Uniunea Sovietică au semnat un tratat cu privire la frontieră, prin care frontiera comună era „fixată în concordanță cu înțelegerea sovieto-română din 28 iunie 1940”, aceasta în condițiile în care pe 28 iunie nu a fost semnată nicio înțelegere, ci s-a răspuns unui ultimatum, iar anterior acestei date nu au existat nicio înțelegere scrisă în această privință.

Sursa: traducere şi adaptare după http://andis-inform.blogspot.ru/2013/07/blog-post.html)

***

Acestea sunt faptele şi contextul pe care nu-l putem ignora atunci când vorbim despre victoria în cel de-al doilea război mondial. Desigur, evenimente si detalii sunt infinit mai multe decât cele enunţate aici, dar, după cum spuneam, nici nu mi-am propus să fac o analiză istorică a celui de-al doilea război mondial. Nefiind istoric, nu pretind la adevărul absolut şi nici nu-mi propun să pun pe cineva la zidul infamiei. 

Tot ce mi-am propus este să înţeleg: ce sărbătorim la 9 mai noi, cetățenii statului Republica Moldova, care la 27 august 1991 şi-a proclamat independenţa faţă de URSS şi care, prin Declaraţia de Independenţă, a condamnat Pactul Molotov-Ribbentrop si „ocuparea prin forţă la 28 iunie 1940” a teritoriului Basarabiei, Bucovinei de Nord si a Ținutului Herţa?

Cine sunt învingătorii în cel de-al doilea război mondial? Cei care au reușit să recunoască şi să-şi asume crimele nazismului, sau cei care deplâng imperiul şi se bazează în continuare pe teoriile staliniste în relaţia cu lumea exterioară?

Eu cred că adevărații învingători în cel mai mare măcel al secolului XX sunt cei care au învăţat aceasta cumplită lecţie a istoriei, plătită cu viețile a zeci de milioane de oameni. Învingători sunt cei care au reușit să se debaraseze atât de fascism, cât şi de comunism şi să edifice democrația în statele lor.

Adevăratul învingător în cel de-al doilea război mondial este astăzi Germania, ţara cu cea mai avansată democrație şi economie în Europa. Este ţara care a știut să înveţe cumplita lecție a istoriei.

Publicitate

RUSIA ARE ȘI ISTORICI CARE RESPECTĂ ADEVĂRUL

Lecţii de istorie: Cum a provocat URSS Al Doilea Război Mondial…

Istorici ruşi: Planul lui Stalin era să-l ajute pe Hitler, iar după ce va obosi, să-l atace şi toată Europa să devină sovietic

Pentru Stalin, ca și pentru Putin, mult mai târziu, prăbuşirea Imperiului Rus a fost cea mai mare tragedie geopolitică a secolui XX, scrie publicația online https://anonimus.ro.

Zeci de ani, în cărțile de istorie sovietice a fost scris că victoria asupra Germaniei naziste este rezultatul Marelui Război pentru Apărarea Patriei.

Împreună cu Marele Război pentru Apărarea Patriei, manualele menționate vorbeau în treacat și despre un alt război, care s-a desfășurat în același timp, în aceleași țări și cu aceiași participanți. Cele două parcă se intersectau, chiar coincideau, dar erau totuși destul de diferite.

Asta s-a întipărit în mintea a milioane de oameni sovietici.

Toată lumea în Rusia știe data Marelui Război pentru Apărarea Patriei: 22 iunie 1941 – 9 mai 1945.
Data celui de Al Doilea Război Mondial – mai puțini: 1 septembrie 1939 – 2 septembrie 1945.

Toată lumea în Rusia știe că, în Marele Război pentru Apărarea Patriei URSS a luptat împotriva Germaniei și a aliaților săi.

Nu toată lumea își amintește că în razboi au participat 62 de țări din 73 existente la acea vreme, că luptele au avut loc pe trei continente și în apele a patru oceane și este singurul conflictul în care s-au utilizat arme nucleare.

Însă acest război mondial pare că a ocolit URSS, care avea propriul rezbel cu naziștii, pe care i-a învins.

Cum s-a întâmplat că Rusia celebrează anual victoria asupra Germaniei naziste – iar victoria și memoria celui de Al Doilea Război au fost șterse?

Un material pe baza discuțiilor istroricilor ruși Oleg Budnitk şiMark Solonin, mediate de Alexander Podrabinek, în cadrul unei emisiuni la Radio Liberty:

Știe cineva ce a făcut Uniunea Sovietică în primele zile după începerea celui de-Al Doilea Război Mondial?

Ei bine, URSS a atacat Polonia. De la vest polonezii erau atacați de Germania național-socialistă, din est – de socialista URSS. Germanii – pe 1 septembrie 1939, URSS – 17 septembrie 1939. Aceasta este data oficială a intrării Uniunii Sovietice în Al Doilea Război Mondial.

Și, din păcate, nu de partea coaliției, care atunci era reprezentată de Polonia, Anglia, Franța, Australia, Noua Zeelandă, India și Canada, ci în alianță cu Germania nazistă.

Foto (Moscova, 23 august 1939) : Uniunea Sovietică şi Germania nazistă au semnat un pact de neagresiuneși de împărțire a Europei, cu o săptămână înainte de declanșareaRăzboiului Mondial.

Practic, în vara anului 1939, Hitler a încercat să obțină și a obținut, sprijin sovietic. Pactul de neagresiune între cele două imperii totalitare a avut o importanță crucială pentru ambele țări și practic a dat startul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Oleg Budnitskii:

Pe de o parte, Stalin nu avea încredere în democrațiile occidentale, iar pe de altă parte, după o vizită a lui Ribbentrop la Moscova și auzind propunerile concrete și absolut minunate din punct de vedere geopolitic… Era o propunere de împărțire a Europei de Est… Printre altele, cele două au convenit ca, la un moment dat, Uniunea Sovietică să intre în război împotriva Poloniei.

Semnarea Pactului Molotov – Ribbentrop, pe 23 august 1939, a fost un punct de cotitură important în politica Uniunii Sovietice.

Alexander Podrabinek:

Pactul de non-agresiune a fost scurt și clar. Avea numai șapte articole. Cele de substanță – trei. Primul articol obligă părțile să se abțină de la agresiune impotriva celuilalt; În al doilea – să nu acorde sprijin unui terţ care îl atacă pe celalalt; În al treilea – să nu adere la alianțe militare îndreptate împotriva celeilalte părți.

Având acord cu Hitler privind împărțirea sferelor de influență în Europa, Stalin nu se temea de complicații militare la începutul Războiului Al Doilea Mondial. Şi de cine să se teamă Uniunea Sovietică, care era cu mult superioară celor mai apropiați vecini occidentali ca dimensiune, resurse naturale, armată și echipament militar?

Poate că Stalin a crezut că prăbușirea Imperiului Rus în 1917 era cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului XX. Acum, în fața lui s-a deschis perspectiva tentantă de restabilire a vechilor frontiere.

Oleg Budnitkii:

Germania inițiază războiul pe 1 septembrie 1939, declanșând atacul asupra Poloniei. Uniunea Sovietică, în conformitate cu acordul, a început să pregătească acțiuni militare împotriva Poloniei.

Una dintre condițiile pentru intrarea URSS pe teritoriul Poloniei (pentru a spune lucrurilor pe nume, a fost o lovitură aplicata în spatele armatei poloneze), era ca Varșovia să cadă, iar apoi se putea anunța că statul polonez nu există. Lucru pe care l-au făcut mai târziu.

Alexander Podrabinek:

Potrivit protocolului secret al pactului, Armata Roșie a ocupat regiunile estice ale Poloniei.

Mark Salonin:

Pe 17 septembrie 1939, dimineața, Armata Roșie, într-un număr mare, traversează frontiera poloneză. Gruparea sovietică număra 650.000 de militari şi 4.500 de tancuri, iar până la sfârșitul lunii septembrie, a crescut de două ori.

Teritoriul polonez a fost ocupat rapid. Polonezii nu se așteptau la o invazie din est. Rezistența armată a fost scăzută, dar a existat.

Oleg Budnitkii:

Au fost în unele locuri lupte. Dar polonezii la început nu au înțeles ce se întâmplă, de ce a intrat Armata Roșie? Guvernul s-a gândit că poate URSS a venit în ajutorul Poloniei. Au fost chiar date ordine să nu se opună rezistență. Cu toate acestea, polonezii s-au luptat cu sovieticii. Au existat lupte, unele orașe au rezistat.

Alexander Podrabinek:

În urma acestor evenimente, sub controlul Uniunii Sovietice a trecut un teritoriu de 196.000 kilometri pătrați cu o populație de aproximativ 13 milioane de persoane.

Pentru Uniunea Sovietică, războiul cu Polonia nu a fost prea sângeros. Pierderile în luptă ale Armatei Roșii, conform cifrelor oficiale, au fost de 737 de persoane ucise și 1862 răniți. Conform celor neoficiale – până la o mie de morți și două mii de răniți. Pierderea polonezilor a fost de 3,5 mii de morți, 20.000 răniți și dispăruți.

Au fost capturați circa 250.000 de soldați. În primăvara anului viitor, aproape 22 de mii de ofițeri polonezi au fost împușcați de sovietici în pădurea Katyn.

În septembrie 1939, armatele sovietică și germană au sărbătorit prima victorie în cel de-Al Doilea Război Mondial.

Trupele germane au cedat orașul polonez ocupat Brest, care a trecut sub ocupație sovietică. Pe 22 septembrie 1939, la Brest a avut loc o paradă militară sovieto-germană comună (foto:generalul german Heinz Guderian (centru) şi comandantul brigazii 29 sovietice de tancuri, colonelul Semion Krivoshein (dreapta) sărbătoresc în comun victoria asupra forțelor poloneze).

Acțiunile militare au fost finalizate, în mare, până pe 29 septembrie. Data sfârșitului războiului poate fi considerată 16 octombrie 1939, când noua frontieră de stat a URSS a fost transferată de către armată sub paza trupelor de frontieră ale NKVD.

Stalin a numit războiul împotriva Poloniei o „plimbare militară”. Pentru Polonia acest război a fost însă o tragedie natională.

Dar războiului nu-i place răgazul, mai ales dacă agresorul este extaziat de succesele militare ale unei campanii ușoare. Așa că, pe 16 octombrie 1939, Armata Roșie a predat granița de vest sub paza NKVD și pe 18 octombrie a început introducerea trupelor sovietice în republicile baltice.

Din punct de vedere militar, Estonia, Letonia și Lituania erau mult mai slabe decât Polonia și nu puteau opune rezistență semnificativă.

Pe 28 septembrie 1939, după ce Kremlinul a semnat tratatul de prietenie cu Germania nazistă, Uniunea Sovietică și Estonia au încheiat un acord de asistență mutuală. Asistența din partea Uniunii Sovietice a însemnat introducerea pe teritoriul estonian a trupelor sovietice – 25.000 de oameni.

În urma discuțiilor, Stalin a lăudat delegația estoniană:

„Guvernul eston a acționat cu înțelepciune și în beneficiul poporului estonian, a încheiat un acord cu Uniunea Sovietică. Puteați avea soarta Poloniei. Unde este acum Polonia?”.

Răspunsuri la întrebare au avut și celelalte republici baltice. Un tratat asemănător cu Uniunea Sovietică a fost semnat de Letonia pe 5 octombrie 1939, iar pe 10 octombrie cu Lituania. În Letonia au fost trimiși 25.000 de soldați ai Armatei Roșii, în Lituania 20.000.

Apoi, pe 5 octombrie 1939, URSS propune finlandezilor să încheie un pact de asistență mutuală similar cu cel al balticilor. Negocierile au început pe 11 octombrie, dar, în final, au eșuat, după numeroase reluări. Pe 9 noiembrie, discuțiile s-au încheiat fără rezultat.

Din această cauză a izbucnit războiul cu Finlanda, început pe 30 noiembrie 1939.

Oleg Budnitskii:

Finlanda nu a acceptat propunerile Uniunii Sovietice, care voia să împingă granița foarte mult. De fapt, Finlanda urma să devină stat satelit sau, pur și simplu, să fie anexată. Dacă ne uităm pe hartă, este o problemă de restabilire a granițelor Imperiului Rus.

Ca urmare, a început războiul sovieto – finlandez, URSS a anunțat o serie de provocări din partea Finlandei. Desigur, a fost un război provocat de către Uniunea Sovietică, nu există nicio îndoială. Este suficient să spun că populația Uniunii Sovietice era de 180 de milioane de oameni, iar populația Finlandei de 3 milioane de persoane, și ca să vezi, mica Finlandă s-a decis așa, dintr-odată, să atace Uniunea Sovietică. Finlanda avea doar câteva tancuri și câteva avioane…

Alexander Podrabinek:

Uniunea Sovietică a lansat o puternica campanie de propagandă.

Mark Salonin:

Da, pe 26 noiembrie1939, cu patru zile înainte de invazia în Finlanda, a existat o puternică explozie propagandistică. Se spunea că armata finlandeză îi atacă pe grănicerii sovietici, că au murit soldați ai Armatei Roșii. După aceea, un uragan de poezii, ședinte populare, sindicaliști furioși. Şi-au amintit că de la granița finlandeză până la leagănul revoluției bolșevice, Leningrad, erau doar 34 de kilometri în linie dreaptă, și că, iată!, urmează să bombardeze finlandezii Bulevardul Nevskii. Prin urmare, nu putem tolera acest lucru, iar noi trebuie să ne apăram țara…

Alexander Podrabinek:

La începutul campaniei finlandeze propaganda stalinistă a convins poporul sovietic că victoria asupra Finlandei va fi rapidă și ușoară.

Oleg Budnitskii:

Cu toate acestea, războiul nu a fost floare la ureche, cum se credea inițial. Finlanda a opus rezistență armată, iar trupele URSS s-au dovedit a fi slab pregătite și slab conduse. Totuşi, Uniunea Sovietică era mult mai puternică decât Finlanda, și, în ciuda pierderilor enorme (Armata Roșie a pierdut de 4 ori mai mulți soldați decât cea finlandeză), rezistența finlandeză a fost înfrântă. S-a ajuns la un acord de pace, care a fost drastic pentru Finlanda, dar ţara si-a păstrat independența.

Alexander Podrabinek:

Războiul s-a încheiat pe 13 martie 1940 prin semnarea unui tratat de pace. Uniunea Sovietică anexează aproximativ 40.000 de kilometri pătrați din Finlanda, inclusiv orașul Viborg. Pierderile în morți și dispăruți au fost după cum urmează: Armata Roșie – 126.000 soldați, armata finlandeză – 26.000 de oameni.

Unul din rezultatele războiului sovieto-finlandez a fost exluderea URSS din Liga Națiunilor. Un alt rezultat a fost invenția de către finlandezi a „cocktailului Molotov”.

După războiul cu Finlanda, Armata Roșie a avut pace doar trei luni. Dar apoi, în iunie 1940, pe data de 14 (Lituania), şi 15-16 (în Letonia și Estonia), URSS trimite ultimatumuri prin care cere intrarea neîngrădită și nelimitată pentru trupele Armatei Roșii. După ce militarii sovietici ocupă țările baltice, încep arestările în masă, urmează așa-numitele alegeri: cu un singur candidat pe listă. Se formează guvernul. Fără vărsare de sange, toate trei republici sunt ocupate.

Alexander Podrabinek:

Campania militară în cele trei republici baltice a durat șase săptămâni. La începutul lunii august 1939, Lituania, Letonia și Estonia au fost anexate și încorporate în Uniunea Sovietică. Vărsarile de sânge au fost evitate ca urmare a faptului că guvernele baltice au încercat să evite victime militare. Și au reușit.

Dar pierderile umane au venit mai târziu. Din cele trei republici, NKVD a deportat în Siberia potențiali dușmani ai puterii sovietice: intelighenția, clerici, politicieni, ofițeri militari, polițiști, agricultori, proprietarii de companii mari, foști funcționari ai aparatului de stat. Cu totul aproximativ 40.000 de oameni.

În aceeași vară a fost efectuată o operațiune militară de invadare a României, a urmat anexarea Basarabiei și a nordului Bucovinei.

Mark Salonin:

Cu Basarabia au procedat chiar mai dur, acolo nici măcar nu au fost proclamate republici populare (ca în țările baltice), pur și simplu a fost prezentat un ultimatum României, în care se spunea: „totul este al nostru. Am tolerat prea mult timp ca Basarabia noastră să fie parte din România, dar acum răbdarea noastră a ajuns la capăt”.

Alexander Podrabinek:

România nu a opus rezistență armată și a acceptat ultimatumul sovietic. Operațiunea militară a început pe 28 iunie și a durat șase zile. Au fost încăierări ocazionale, dar pierderi de război nu au fost de nicio parte.

Pe 3 iulie 1940, la Chișinău are loc o paradă a trupelor sovietice. Urmările directe ale anexării: deportarea în Siberia de Nord şi Kazahstan a aproximativ 30.000 de așa-numite „elemente nesigure”.

Astfel, la numai două săptămâni după începerea celui de-Al Doilea Război Mondial, Uniunea Sovietică a început ostilități active în Europa, care au continuat cu câteva întreruperi pe tot parcursul anului. Acesta a fost anul (1940), în care URSS a furat și confiscat cele mai multe teritorii străine.

Dar această atitudine este justificată din punct de vedere geopolitic?

Oleg Budnitskii:

Din perspectiva mea, aceasta a fost o greșeală. Acordurile între Stalin și Hitler și acțiunile Uniunii Sovietice în cele din urmă au adus mai mult rău decât bine. În primul rând, după cum știm, aceste teritorii au fost anexate destul de rapid. Populația, în cea mai mare parte, avea o atitudine extrem de negativă față de regimul sovietic.

Mobilizările pentru Armata Roșie în vestul Ucrainei erau o catastrofă, zilnic erau 4.000 – 5.000 de dezertori (nu exagerez, sunt documente sovietice). În Lituania și Letonia au fost rebeliuni, opoziție fățisă față de regimul sovietic. Același lucru s-a întâmplat în vestul Ucrainei și în alte locuri. Așa se explică de ce au fost atât de ușor create ulterior legiunile SS – este o consecință a acestei politici a puterii sovietice. De exemplu, cu o săptămână înainte de invazia germană au avut loc deportări din statele baltice.

Dar cel mai important lucru: s-a dovedit că Germania a obținut o garanție a păcii în est, a învins Franța, iar Uniunea Sovietică, brusc, s-a trezit pe un continent nesigur şi singură împotriva Germaniei naziste și a aliaților săi, fără niciun tampon între ele. Era o frontieră comună imensă, ideală pentru un atac surpriză.

Mark Salonin:

Tovarășul Stalin avea un plan mare, clar și destul de rațional: să-l împingă pe Hitler într-un mare război european. L-a ajutat pe Hitler să nu fie spulberat chiar de la început. Stalin urma să aștepte, iar când toți participanții la acest război vor fi aproape morți de oboseală, marea Armată Roșie, cu zecile de mii de tancuri, va trece peste totul ca un tăvălug și toată Europa devenea sovietică. Planul era absolut clar. Așa că de ce naiba îi trebuia să se anagajeze în propriul mic război între 1939-1940 …nu este clar.

Toți acești pași (mă refer la capturarea unei părți din estul Poloniei, războiul împotriva Finlandei, anexarea statelor baltice, precum și ruperea unei bucăți din România) în niciun fel nu-l apropiau pe tovarășul Stalin de planul său măreț.

Nu am un răspuns rațional la întrebarea asta, dar ipoteza cea mai plauzibilă, în opinia mea, este că Stalin avea o capacitate redusă a gândirii abstracte. În limbaj comun, aceasta se traduce prin cuvântul „prost”, dar eu nu pot folosi acest cuvânt la adresa unui geniu diabolic. Toate acestea îmi amintesc despre povestea unui hoț, care după ce a furat cu succes un milion, s-a decis să mai fure o rublă din portofelul altcuiva.

Alexander Podrabinek:

Deci, când, de fapt, a intrat Uniunea Sovietică în Al Doilea Război Mondial? Să ne uităm la cronologia evenimentelor din perioada 1939 – 1940.

Septembrie, octombrie 1939:- războiul cu Polonia.

Noiembrie – decembrie 1939, Ianuarie, februarie, martie 1940: război cu Finlanda.

Iunie 1940: desfășurarea de trupe în republicile baltice.

Iulie 1940: invazia În România, anexarea Basarabiei și a nordului Bucovinei.

August 1940: anexarea Lituaniei, Letoniei și Estoniei.

Oleg Budnitskii:

Cu siguranță că aceste evenimente au fost parte din Al Doilea Război Mondial, nu am nicio îndoială. A pretinde că aceste evenimente au fost separate și că URSS a intrat în război abia în iunie 1941 este, cu siguranță, un neadevăr istoric.

Mark Salonin:

Participarea Uniunii Sovietice la înfrângerea Poloniei și ocuparea teritoriului său, fără îndoială este parte din Al Doilea Război Mondial. Nu-mi pot imagina ce argumente pot fi aduse împotriva acestei teze. Dacă agresiunea lui Hitler împotriva Poloniei este prima etapă al celui de-Al Doilea Război Mondial, atunci de ce nu are loc în această etapă şi agresiunea sovietică împotriva Poloniei?

1 septembrie 1939: Germania nazistă atacă banditește Polonia și e urmată la scurt timp de haitele sovietice

 

Publicația consemnează https://timpul.md. de la Chișinău, consemnează că rușii și fasciștii nemți au participat împreună la invadarea Poloniei.

Cu o zi înainte, pe 31 august, soldați germani îmbărcați în uniforme poloneze, au atacat stația radio germană de la Gleiwitz din provincia Silezia superioară, oferind un „casus beli” lui Adolf Hitler.

O bună parte a Forțelor Aeriene Poloneze a fost distrusă la sol, apărarea antiaeriană era aproape inexistentă, iar avioanele care au putut totuși să decoleze, au fost pradă ușoară pentru Messerschmitt-urile Me-109 de vânătoare ale Luftwaffe.

Pe 17 septembrie, Uniunea Sovietică a invadat la rândul ei Estul Poloniei, în conformitate cu articolul II al protocolului adițional al tratatului de neagresiune dintre Germania și URSS, mai cunoscut sub numele de Pactul Ribbentrop-Molotov , după numele miniștrilor de externe german și sovietic care au negociat documentul.

Brest-Litovsk, comuniștii ruși și fasciștii nemți sărbătoresc ocuparea Poloniei, printr-o paradă comună

Cea mai bună ilustrare a acordului germano-sovietic asupra evenimentelor o reprezintă înțelegerea de la Brest-Litovsk.

Orașul fusese ocupat de către Corpul 19 Panzer comandat de generalul Heinz Guderian, dar la apropierea Brigăzii 29 Tancuri sovietică, aflată sub comanda colonelului Semion Krivoshein, cele două forțe au negociat pașnic schimbarea „proprietarului” citadelei.

Mai mult, comandanții sovietici și germani au organizat o paradă comună a victoriei, înainte ca forțele germane să se retragă în spatele liniei de demarcație convenite.

Foto: Guderian și Krivoșein la parada victoriei împotriva Poloniei

Confruntată cu un al doilea front, rezistența poloneză s-a prăbușit definitiv pe 6 octombrie, după Bătălia de la Kock.

Toate trupele disponibile ale Poloniei, aproape 120.000 de oameni, guvernul țării, o parte din administrație și tezaurul Băncii Poloniei au fost evacuate în România, țară neutră în acel moment.

Polonia nu a semnat niciodată un act de capitulare în fața celor două puteri.