CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

RUSIA ARE ȘI ISTORICI CARE RESPECTĂ ADEVĂRUL

Iosif Vissarionovici Stalin

Lecţii de istorie: Cum a provocat URSS Al Doilea Război Mondial…

Istorici ruşi: Planul lui Stalin era să-l ajute pe Hitler, iar după ce va obosi, să-l atace şi toată Europa să devină sovietic

Pentru Stalin, ca și pentru Putin, mult mai târziu, prăbuşirea Imperiului Rus a fost cea mai mare tragedie geopolitică a secolui XX, scrie publicația online https://anonimus.ro.

Zeci de ani, în cărțile de istorie sovietice a fost scris că victoria asupra Germaniei naziste este rezultatul Marelui Război pentru Apărarea Patriei.

Împreună cu Marele Război pentru Apărarea Patriei, manualele menționate vorbeau în treacat și despre un alt război, care s-a desfășurat în același timp, în aceleași țări și cu aceiași participanți. Cele două parcă se intersectau, chiar coincideau, dar erau totuși destul de diferite.

Asta s-a întipărit în mintea a milioane de oameni sovietici.

Toată lumea în Rusia știe data Marelui Război pentru Apărarea Patriei: 22 iunie 1941 – 9 mai 1945.
Data celui de Al Doilea Război Mondial – mai puțini: 1 septembrie 1939 – 2 septembrie 1945.

Toată lumea în Rusia știe că, în Marele Război pentru Apărarea Patriei URSS a luptat împotriva Germaniei și a aliaților săi.

Nu toată lumea își amintește că în razboi au participat 62 de țări din 73 existente la acea vreme, că luptele au avut loc pe trei continente și în apele a patru oceane și este singurul conflictul în care s-au utilizat arme nucleare.

Însă acest război mondial pare că a ocolit URSS, care avea propriul rezbel cu naziștii, pe care i-a învins.

Cum s-a întâmplat că Rusia celebrează anual victoria asupra Germaniei naziste – iar victoria și memoria celui de Al Doilea Război au fost șterse?

Un material pe baza discuțiilor istroricilor ruși Oleg Budnitk şiMark Solonin, mediate de Alexander Podrabinek, în cadrul unei emisiuni la Radio Liberty:

Știe cineva ce a făcut Uniunea Sovietică în primele zile după începerea celui de-Al Doilea Război Mondial?

Ei bine, URSS a atacat Polonia. De la vest polonezii erau atacați de Germania național-socialistă, din est – de socialista URSS. Germanii – pe 1 septembrie 1939, URSS – 17 septembrie 1939. Aceasta este data oficială a intrării Uniunii Sovietice în Al Doilea Război Mondial.

Și, din păcate, nu de partea coaliției, care atunci era reprezentată de Polonia, Anglia, Franța, Australia, Noua Zeelandă, India și Canada, ci în alianță cu Germania nazistă.

Pactul Ribbentrop-Molotov

Foto (Moscova, 23 august 1939) : Uniunea Sovietică şi Germania nazistă au semnat un pact de neagresiuneși de împărțire a Europei, cu o săptămână înainte de declanșareaRăzboiului Mondial.

Practic, în vara anului 1939, Hitler a încercat să obțină și a obținut, sprijin sovietic. Pactul de neagresiune între cele două imperii totalitare a avut o importanță crucială pentru ambele țări și practic a dat startul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Oleg Budnitskii:

Pe de o parte, Stalin nu avea încredere în democrațiile occidentale, iar pe de altă parte, după o vizită a lui Ribbentrop la Moscova și auzind propunerile concrete și absolut minunate din punct de vedere geopolitic… Era o propunere de împărțire a Europei de Est… Printre altele, cele două au convenit ca, la un moment dat, Uniunea Sovietică să intre în război împotriva Poloniei.

Semnarea Pactului Molotov – Ribbentrop, pe 23 august 1939, a fost un punct de cotitură important în politica Uniunii Sovietice.

Alexander Podrabinek:

Pactul de non-agresiune a fost scurt și clar. Avea numai șapte articole. Cele de substanță – trei. Primul articol obligă părțile să se abțină de la agresiune impotriva celuilalt; În al doilea – să nu acorde sprijin unui terţ care îl atacă pe celalalt; În al treilea – să nu adere la alianțe militare îndreptate împotriva celeilalte părți.

Având acord cu Hitler privind împărțirea sferelor de influență în Europa, Stalin nu se temea de complicații militare la începutul Războiului Al Doilea Mondial. Şi de cine să se teamă Uniunea Sovietică, care era cu mult superioară celor mai apropiați vecini occidentali ca dimensiune, resurse naturale, armată și echipament militar?

Poate că Stalin a crezut că prăbușirea Imperiului Rus în 1917 era cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului XX. Acum, în fața lui s-a deschis perspectiva tentantă de restabilire a vechilor frontiere.

Oleg Budnitkii:

Germania inițiază războiul pe 1 septembrie 1939, declanșând atacul asupra Poloniei. Uniunea Sovietică, în conformitate cu acordul, a început să pregătească acțiuni militare împotriva Poloniei.

Una dintre condițiile pentru intrarea URSS pe teritoriul Poloniei (pentru a spune lucrurilor pe nume, a fost o lovitură aplicata în spatele armatei poloneze), era ca Varșovia să cadă, iar apoi se putea anunța că statul polonez nu există. Lucru pe care l-au făcut mai târziu.

Alexander Podrabinek:

Potrivit protocolului secret al pactului, Armata Roșie a ocupat regiunile estice ale Poloniei.

Mark Salonin:

Pe 17 septembrie 1939, dimineața, Armata Roșie, într-un număr mare, traversează frontiera poloneză. Gruparea sovietică număra 650.000 de militari şi 4.500 de tancuri, iar până la sfârșitul lunii septembrie, a crescut de două ori.

Teritoriul polonez a fost ocupat rapid. Polonezii nu se așteptau la o invazie din est. Rezistența armată a fost scăzută, dar a existat.

Oleg Budnitkii:

Au fost în unele locuri lupte. Dar polonezii la început nu au înțeles ce se întâmplă, de ce a intrat Armata Roșie? Guvernul s-a gândit că poate URSS a venit în ajutorul Poloniei. Au fost chiar date ordine să nu se opună rezistență. Cu toate acestea, polonezii s-au luptat cu sovieticii. Au existat lupte, unele orașe au rezistat.

Alexander Podrabinek:

În urma acestor evenimente, sub controlul Uniunii Sovietice a trecut un teritoriu de 196.000 kilometri pătrați cu o populație de aproximativ 13 milioane de persoane.

Pentru Uniunea Sovietică, războiul cu Polonia nu a fost prea sângeros. Pierderile în luptă ale Armatei Roșii, conform cifrelor oficiale, au fost de 737 de persoane ucise și 1862 răniți. Conform celor neoficiale – până la o mie de morți și două mii de răniți. Pierderea polonezilor a fost de 3,5 mii de morți, 20.000 răniți și dispăruți.

Au fost capturați circa 250.000 de soldați. În primăvara anului viitor, aproape 22 de mii de ofițeri polonezi au fost împușcați de sovietici în pădurea Katyn.

În septembrie 1939, armatele sovietică și germană au sărbătorit prima victorie în cel de-Al Doilea Război Mondial.

Trupele germane au cedat orașul polonez ocupat Brest, care a trecut sub ocupație sovietică. Pe 22 septembrie 1939, la Brest a avut loc o paradă militară sovieto-germană comună (foto:generalul german Heinz Guderian (centru) şi comandantul brigazii 29 sovietice de tancuri, colonelul Semion Krivoshein (dreapta) sărbătoresc în comun victoria asupra forțelor poloneze).

Acțiunile militare au fost finalizate, în mare, până pe 29 septembrie. Data sfârșitului războiului poate fi considerată 16 octombrie 1939, când noua frontieră de stat a URSS a fost transferată de către armată sub paza trupelor de frontieră ale NKVD.

Stalin a numit războiul împotriva Poloniei o „plimbare militară”. Pentru Polonia acest război a fost însă o tragedie natională.

Dar războiului nu-i place răgazul, mai ales dacă agresorul este extaziat de succesele militare ale unei campanii ușoare. Așa că, pe 16 octombrie 1939, Armata Roșie a predat granița de vest sub paza NKVD și pe 18 octombrie a început introducerea trupelor sovietice în republicile baltice.

Din punct de vedere militar, Estonia, Letonia și Lituania erau mult mai slabe decât Polonia și nu puteau opune rezistență semnificativă.

Pe 28 septembrie 1939, după ce Kremlinul a semnat tratatul de prietenie cu Germania nazistă, Uniunea Sovietică și Estonia au încheiat un acord de asistență mutuală. Asistența din partea Uniunii Sovietice a însemnat introducerea pe teritoriul estonian a trupelor sovietice – 25.000 de oameni.

În urma discuțiilor, Stalin a lăudat delegația estoniană:

„Guvernul eston a acționat cu înțelepciune și în beneficiul poporului estonian, a încheiat un acord cu Uniunea Sovietică. Puteați avea soarta Poloniei. Unde este acum Polonia?”.

Răspunsuri la întrebare au avut și celelalte republici baltice. Un tratat asemănător cu Uniunea Sovietică a fost semnat de Letonia pe 5 octombrie 1939, iar pe 10 octombrie cu Lituania. În Letonia au fost trimiși 25.000 de soldați ai Armatei Roșii, în Lituania 20.000.

Apoi, pe 5 octombrie 1939, URSS propune finlandezilor să încheie un pact de asistență mutuală similar cu cel al balticilor. Negocierile au început pe 11 octombrie, dar, în final, au eșuat, după numeroase reluări. Pe 9 noiembrie, discuțiile s-au încheiat fără rezultat.

Din această cauză a izbucnit războiul cu Finlanda, început pe 30 noiembrie 1939.

Oleg Budnitskii:

Finlanda nu a acceptat propunerile Uniunii Sovietice, care voia să împingă granița foarte mult. De fapt, Finlanda urma să devină stat satelit sau, pur și simplu, să fie anexată. Dacă ne uităm pe hartă, este o problemă de restabilire a granițelor Imperiului Rus.

Ca urmare, a început războiul sovieto – finlandez, URSS a anunțat o serie de provocări din partea Finlandei. Desigur, a fost un război provocat de către Uniunea Sovietică, nu există nicio îndoială. Este suficient să spun că populația Uniunii Sovietice era de 180 de milioane de oameni, iar populația Finlandei de 3 milioane de persoane, și ca să vezi, mica Finlandă s-a decis așa, dintr-odată, să atace Uniunea Sovietică. Finlanda avea doar câteva tancuri și câteva avioane…

Alexander Podrabinek:

Uniunea Sovietică a lansat o puternica campanie de propagandă.

Mark Salonin:

Da, pe 26 noiembrie1939, cu patru zile înainte de invazia în Finlanda, a existat o puternică explozie propagandistică. Se spunea că armata finlandeză îi atacă pe grănicerii sovietici, că au murit soldați ai Armatei Roșii. După aceea, un uragan de poezii, ședinte populare, sindicaliști furioși. Şi-au amintit că de la granița finlandeză până la leagănul revoluției bolșevice, Leningrad, erau doar 34 de kilometri în linie dreaptă, și că, iată!, urmează să bombardeze finlandezii Bulevardul Nevskii. Prin urmare, nu putem tolera acest lucru, iar noi trebuie să ne apăram țara…

Alexander Podrabinek:

La începutul campaniei finlandeze propaganda stalinistă a convins poporul sovietic că victoria asupra Finlandei va fi rapidă și ușoară.

Oleg Budnitskii:

Cu toate acestea, războiul nu a fost floare la ureche, cum se credea inițial. Finlanda a opus rezistență armată, iar trupele URSS s-au dovedit a fi slab pregătite și slab conduse. Totuşi, Uniunea Sovietică era mult mai puternică decât Finlanda, și, în ciuda pierderilor enorme (Armata Roșie a pierdut de 4 ori mai mulți soldați decât cea finlandeză), rezistența finlandeză a fost înfrântă. S-a ajuns la un acord de pace, care a fost drastic pentru Finlanda, dar ţara si-a păstrat independența.

Alexander Podrabinek:

Războiul s-a încheiat pe 13 martie 1940 prin semnarea unui tratat de pace. Uniunea Sovietică anexează aproximativ 40.000 de kilometri pătrați din Finlanda, inclusiv orașul Viborg. Pierderile în morți și dispăruți au fost după cum urmează: Armata Roșie – 126.000 soldați, armata finlandeză – 26.000 de oameni.

Unul din rezultatele războiului sovieto-finlandez a fost exluderea URSS din Liga Națiunilor. Un alt rezultat a fost invenția de către finlandezi a „cocktailului Molotov”.

După războiul cu Finlanda, Armata Roșie a avut pace doar trei luni. Dar apoi, în iunie 1940, pe data de 14 (Lituania), şi 15-16 (în Letonia și Estonia), URSS trimite ultimatumuri prin care cere intrarea neîngrădită și nelimitată pentru trupele Armatei Roșii. După ce militarii sovietici ocupă țările baltice, încep arestările în masă, urmează așa-numitele alegeri: cu un singur candidat pe listă. Se formează guvernul. Fără vărsare de sange, toate trei republici sunt ocupate.

Alexander Podrabinek:

Campania militară în cele trei republici baltice a durat șase săptămâni. La începutul lunii august 1939, Lituania, Letonia și Estonia au fost anexate și încorporate în Uniunea Sovietică. Vărsarile de sânge au fost evitate ca urmare a faptului că guvernele baltice au încercat să evite victime militare. Și au reușit.

Dar pierderile umane au venit mai târziu. Din cele trei republici, NKVD a deportat în Siberia potențiali dușmani ai puterii sovietice: intelighenția, clerici, politicieni, ofițeri militari, polițiști, agricultori, proprietarii de companii mari, foști funcționari ai aparatului de stat. Cu totul aproximativ 40.000 de oameni.

În aceeași vară a fost efectuată o operațiune militară de invadare a României, a urmat anexarea Basarabiei și a nordului Bucovinei.

Mark Salonin:

Cu Basarabia au procedat chiar mai dur, acolo nici măcar nu au fost proclamate republici populare (ca în țările baltice), pur și simplu a fost prezentat un ultimatum României, în care se spunea: „totul este al nostru. Am tolerat prea mult timp ca Basarabia noastră să fie parte din România, dar acum răbdarea noastră a ajuns la capăt”.

Alexander Podrabinek:

România nu a opus rezistență armată și a acceptat ultimatumul sovietic. Operațiunea militară a început pe 28 iunie și a durat șase zile. Au fost încăierări ocazionale, dar pierderi de război nu au fost de nicio parte.

Pe 3 iulie 1940, la Chișinău are loc o paradă a trupelor sovietice. Urmările directe ale anexării: deportarea în Siberia de Nord şi Kazahstan a aproximativ 30.000 de așa-numite „elemente nesigure”.

Astfel, la numai două săptămâni după începerea celui de-Al Doilea Război Mondial, Uniunea Sovietică a început ostilități active în Europa, care au continuat cu câteva întreruperi pe tot parcursul anului. Acesta a fost anul (1940), în care URSS a furat și confiscat cele mai multe teritorii străine.

Dar această atitudine este justificată din punct de vedere geopolitic?

Oleg Budnitskii:

Din perspectiva mea, aceasta a fost o greșeală. Acordurile între Stalin și Hitler și acțiunile Uniunii Sovietice în cele din urmă au adus mai mult rău decât bine. În primul rând, după cum știm, aceste teritorii au fost anexate destul de rapid. Populația, în cea mai mare parte, avea o atitudine extrem de negativă față de regimul sovietic.

Mobilizările pentru Armata Roșie în vestul Ucrainei erau o catastrofă, zilnic erau 4.000 – 5.000 de dezertori (nu exagerez, sunt documente sovietice). În Lituania și Letonia au fost rebeliuni, opoziție fățisă față de regimul sovietic. Același lucru s-a întâmplat în vestul Ucrainei și în alte locuri. Așa se explică de ce au fost atât de ușor create ulterior legiunile SS – este o consecință a acestei politici a puterii sovietice. De exemplu, cu o săptămână înainte de invazia germană au avut loc deportări din statele baltice.

Dar cel mai important lucru: s-a dovedit că Germania a obținut o garanție a păcii în est, a învins Franța, iar Uniunea Sovietică, brusc, s-a trezit pe un continent nesigur şi singură împotriva Germaniei naziste și a aliaților săi, fără niciun tampon între ele. Era o frontieră comună imensă, ideală pentru un atac surpriză.

Mark Salonin:

Tovarășul Stalin avea un plan mare, clar și destul de rațional: să-l împingă pe Hitler într-un mare război european. L-a ajutat pe Hitler să nu fie spulberat chiar de la început. Stalin urma să aștepte, iar când toți participanții la acest război vor fi aproape morți de oboseală, marea Armată Roșie, cu zecile de mii de tancuri, va trece peste totul ca un tăvălug și toată Europa devenea sovietică. Planul era absolut clar. Așa că de ce naiba îi trebuia să se anagajeze în propriul mic război între 1939-1940 …nu este clar.

Toți acești pași (mă refer la capturarea unei părți din estul Poloniei, războiul împotriva Finlandei, anexarea statelor baltice, precum și ruperea unei bucăți din România) în niciun fel nu-l apropiau pe tovarășul Stalin de planul său măreț.

Nu am un răspuns rațional la întrebarea asta, dar ipoteza cea mai plauzibilă, în opinia mea, este că Stalin avea o capacitate redusă a gândirii abstracte. În limbaj comun, aceasta se traduce prin cuvântul „prost”, dar eu nu pot folosi acest cuvânt la adresa unui geniu diabolic. Toate acestea îmi amintesc despre povestea unui hoț, care după ce a furat cu succes un milion, s-a decis să mai fure o rublă din portofelul altcuiva.

Alexander Podrabinek:

Deci, când, de fapt, a intrat Uniunea Sovietică în Al Doilea Război Mondial? Să ne uităm la cronologia evenimentelor din perioada 1939 – 1940.

Septembrie, octombrie 1939:- războiul cu Polonia.

Noiembrie – decembrie 1939, Ianuarie, februarie, martie 1940: război cu Finlanda.

Iunie 1940: desfășurarea de trupe în republicile baltice.

Iulie 1940: invazia În România, anexarea Basarabiei și a nordului Bucovinei.

August 1940: anexarea Lituaniei, Letoniei și Estoniei.

Oleg Budnitskii:

Cu siguranță că aceste evenimente au fost parte din Al Doilea Război Mondial, nu am nicio îndoială. A pretinde că aceste evenimente au fost separate și că URSS a intrat în război abia în iunie 1941 este, cu siguranță, un neadevăr istoric.

Mark Salonin:

Participarea Uniunii Sovietice la înfrângerea Poloniei și ocuparea teritoriului său, fără îndoială este parte din Al Doilea Război Mondial. Nu-mi pot imagina ce argumente pot fi aduse împotriva acestei teze. Dacă agresiunea lui Hitler împotriva Poloniei este prima etapă al celui de-Al Doilea Război Mondial, atunci de ce nu are loc în această etapă şi agresiunea sovietică împotriva Poloniei?

Publicitate

29/01/2023 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

 1 septembrie 1939: Germania nazistă atacă banditește Polonia și e urmată la scurt timp de haitele sovietice

 

Publicația consemnează https://timpul.md. de la Chișinău, consemnează că rușii și fasciștii nemți au participat împreună la invadarea Poloniei.

Cu o zi înainte, pe 31 august, soldați germani îmbărcați în uniforme poloneze, au atacat stația radio germană de la Gleiwitz din provincia Silezia superioară, oferind un „casus beli” lui Adolf Hitler.

O bună parte a Forțelor Aeriene Poloneze a fost distrusă la sol, apărarea antiaeriană era aproape inexistentă, iar avioanele care au putut totuși să decoleze, au fost pradă ușoară pentru Messerschmitt-urile Me-109 de vânătoare ale Luftwaffe.

Pe 17 septembrie, Uniunea Sovietică a invadat la rândul ei Estul Poloniei, în conformitate cu articolul II al protocolului adițional al tratatului de neagresiune dintre Germania și URSS, mai cunoscut sub numele de Pactul Ribbentrop-Molotov , după numele miniștrilor de externe german și sovietic care au negociat documentul.

Brest-Litovsk, comuniștii ruși și fasciștii nemți sărbătoresc ocuparea Poloniei, printr-o paradă comună

Cea mai bună ilustrare a acordului germano-sovietic asupra evenimentelor o reprezintă înțelegerea de la Brest-Litovsk.

Orașul fusese ocupat de către Corpul 19 Panzer comandat de generalul Heinz Guderian, dar la apropierea Brigăzii 29 Tancuri sovietică, aflată sub comanda colonelului Semion Krivoshein, cele două forțe au negociat pașnic schimbarea „proprietarului” citadelei.

Mai mult, comandanții sovietici și germani au organizat o paradă comună a victoriei, înainte ca forțele germane să se retragă în spatele liniei de demarcație convenite.

Foto: Guderian și Krivoșein la parada victoriei împotriva Poloniei

Confruntată cu un al doilea front, rezistența poloneză s-a prăbușit definitiv pe 6 octombrie, după Bătălia de la Kock.

Toate trupele disponibile ale Poloniei, aproape 120.000 de oameni, guvernul țării, o parte din administrație și tezaurul Băncii Poloniei au fost evacuate în România, țară neutră în acel moment.

Polonia nu a semnat niciodată un act de capitulare în fața celor două puteri.

01/09/2022 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

Cum s-a înarmat Germania nazistă cu arme produse în secret pe teritoriul URSS pentru a ocoli interdicțiile din Tratatul de pace de la Versailles

După semnarea Tratatului de pace de la Versailles, Germania înfrântă în Primul Război Mondial fusese obligată să accepte demobilizarea, dezarmarea armatei și demilitarizarea țării.

La rândul său, Rusia care ieșise din război în 1917, inainte de incheierea acestui tratat, ca urmare a izbucnirii revolutiei bolsevice,era izolată din punct de vedere politic, economic și diplomatic, după ce schimbarea regimului său politic a avut ca efect ruperea majoritatii legăturilor cu foștii aliați occidentali.

Exponenţii democraţiei germane din perioada interbelică, liderii Republicii de la Weimar, au fost primii care au au încheiat în secret la 16 aprilie 1922 cu Rusia, în orașul italian Rapallo, un tratat prin care fiecare renunța la pretențiile teritoriale și financiare stabilite în 1918 prin Tratatul de la Brest-Litovsk.

La prima vedere, nimic nu părea în neregulă cu această înțelegere amiabilă ce respecta spiritul Ligii Națiunilor.

În spatele ei se afla însă un acord secret care îi va permite Germaniei să-și încalce obligațiile impuse prin Tratatul de pace de la Versailles, scrie https://timpul.md.

Era primul pas făcut de Germania spre remilitarizare, care se va sfârși cu un conflict și mai sângeros decât cel care tocmai se încheiase.

Potrivit clauzelor secrete ale tratatului de la Rapallo, Rusia permitea germanilor să-și antreneze soldații pe teritoriul său iar Germania trimitea ofițeri pentru instruirea Armatei Roșii.

Hitler a conntinuat și a extins reînarmarea Germaniei pe teritoriul URSS, începută în 1922.

URSS a ajutat decisiv Germania să eludeze prevederile Tratatului de la Versailles şi să constituie pe teritoriul URSS acea formidabilă maşinărie de război, care a declanşat la 1 septembrie 1939 – prin invadarea Poloniei – Al Doilea Război Mondial.

Conform înţelegerilor sovieto-germane, Armata Roşie a intrat în Polonia la 17 septembrie 1939, două săptămâni mai târziu.

Foto: Ribbentrop, Stalin și Molotov zâmbesc satisfăcuți după încheierea Pactului sovieto-nazist de la 23 august 1939, prin care URSS și Germania nazistă și-au împărțit Europa. Peste o săptămână, la 1 septembrie 1939, izbucnea cel de-Al Doilea Război Mondial.

Zeci de documente ultrasecrete din arhivă Kremlinului ne dau astăzi posibilitatea să apreciem amploarea acestei alianţe militare, unice în felul său, și totodată să ne revizuim radical perspectiva istorică din anii Războiului Rece asupra marilor linii de forţă ale istoriei secolului al XX-lea.

Această alianţă secretă cimentată de dictatorii Stalin şi Hitler, ne face să înțelegem cum a fost posibilă încheierea atât de rapidă şi neaşteptată a Pactului Molotov-Ribbentrop din 23 august 1939 și tranşarea între cei doi aliaţi a împărţirii teritoriale a Europei Orientale.

Pactul Molotov-Ribbentrop care avea la bază antecedentele mai vechi de colaborare militară secretă între URSS şi Germania, a fost în fapt, episodul ultim al acestei cooperări de amploare dintre Moscova şi Berlin, departe de ochii Marii Britanii şi Franţei.

Așa se face că, deși la nivelul discursului public Germania nazistă şi Uniunea Sovietică erau cei mai mari duşmani de pe pământ, timp de 11 ani, între 1922 şi 1933, Berlinul şi Moscova aveau să colaboreze extrem de strâns într-unul dintre cele mai sensibile şi secrete domenii pentru toate naţiunile: cercetarea militară.

În perioada interbelică, ofiţerii germani şi cei sovietici au experimentat împreună gaze toxice şi bombe incendiare, în timp ce în fabrici secrete de pe teritoriul URSS s-au construit avioanele militare, blindatele şi tancurile germane care au făcut posibil blitzkrieg-ul lui Hitler, care doar a accelerat după 1933, un proces care era deja în plină desfăşurare.

Așadar, departe de a fi fost rivali, Stalin şi Hitler erau vechi aliaţi, care aveau, la 23 august 1939, o foarte îndelungată colaborare militară secretă, soldată cu constituirea formidabilei maşini de război a Wehrmacht-ului.

Acum este limpede că fără URSS, Germania nu ar fi putut să se înarmeze serios, iar Hitler nu ar fi putut declanşa războiul.

La prima vedere, Germania părea a fi partea mai avantajată de acest acord, însă și Uniunea Sovietică a tras multe beneficii de pe seama înțelegerii secrete, profitând la maxim de expertiza oferită de ofițerii germani și specialiștii în industria de armament.

Asta s-a văzut foarte clar în timpul celui de-Al doilea Război Mondial. Dacă mulți dintre ofițerii sovietici formați în perioada colaborării cu specialiștii germani nu aveau să apuce războiul, pierind în timpul Marii Terori, progresul din industria de armament avea să-i pregătească pe sovietici pentru lupta împotriva fostului său aliat german.

Caricatură de epocă despre „dragostea” dintre nazişti şi comuniştii sovietici.

Frăţia de arme sovieto- germană

Germaniei i se interziceau prin Tratatul de la Versailles activitățile legate de reînarmare, iar capacitatea sa militară era sever restricţionată, in vreme ce Uniunea Sovietică nu avea capacităţile tehnice necesare pentru dezvoltare şi era izolată pe plan internaţional.

În 1922 cele două ţări aveau să uimească lumea prin semnarea Tratatului de la Rapallo, intermediat de Turcia, scrie istoricul George Damian.

Documentul a fost semnat de catre ministrul de externe al RSFS Ruse, Gheorghi Cicerin si omologul sau german, Walther Rathenau.

Dacă tratatul dintre Germania şi URSS era în aparență doar un simplu tratat de cooperare, o serie de acorduri secrete ulterioare au stabilit exact un cadru de cooperare militară menit să accelereze reînarmarea, ocolind restricțiile tratatelor internaționale.

Liderii militari germani care aveau să-i aducă lui Hitler majoritatea victoriilor au fost pregătiţi în Uniunea Sovietică în perioada în care aliaţii occidentali credeau că Germania nu se va putea reînarma.

Acordul secret

Pe 11 august 1922, armata Germaniei şi Armata Roşie au semnat un acord secret care le permitea germanilor să înfiinţeze baze militare în Uniunea Sovietică.

Documentul acoperea problemele cooperării secrete germano-sovietice în domeniul dezvoltării blindatelor, aviaţiei şi armelor chimice, precum și principiile acestei cooperări: dezvoltarea tehnologiilor militare avansate, cooperarea în domeniul studiilor teoretice, stabilirea unor programe de pregătire independente de terţi, dezvoltarea şi testarea tactică a sistemelor de armament interzise prin Tratatul de la Versailles (blindatele şi aviaţia); dezvoltarea şi educarea cadrelor militare specializate în toate domeniile militare; dezvoltarea unor noi strategii şi tactici bazate pe noile sisteme de armament.

Seriile de pregătire a militarilor germani în URSS nu trebuiau să stea mai mult de un an pe teritoriul sovietic.

Bazele germane stabilite în URSS urmau să fie folosite pentru eforturile de cercetare şi testare, pregătirea tactică, evaluarea pregătirii în domeniile interzise de Tratatul de la Versailles.

În schimbul acestor privilegii germanii urmau să permită ofiţerilor Armatei Roşii să facă exerciţii împreună cu ofiţerii lor în cadrul aplicaţiilor din URSS, urmând să ofere de asemenea şi toate informaţiile legate de descoperirile din tehnologia militară.

În anul 1924 armata germană a deschis la Moscova un birou pentru coordonarea activităţilor din Uniunea Sovietică. Treptat, mai multe capacităţi industriale au fost transferate în Uniunea Sovietică pentru construirea de prototipuri pentru tancuri, avioane şi submarine.

Această colaborare secretă în domeniul militar a fost expusă în public pentru prima oară în anul 1926.

În condiţiile în care Reichswehr (armata germană din perioada republicii de la Weimar) importa în secret muniţii şi arme interzise din Uniunea Sovietică, social-democraţii germani aflaţi la guvernare au realizat că Moscova se folosea de această rută pentru înarmarea organizaţiilor comuniste clandestine.

În toamna anului 1926 social-democraţii germani au protestat public faţă de aceste importuri secrete.

Pe 2 decembrie 1926, ziarul britanic Manchester Guardian a publicat un articol în care afirma că în cadrul Reichswehr există o aşanumită Sondergruppe R (Gripa specială R) destinată colaborării militare secrete cu Uniunea Sovietică. Acest articol a provocat o adevărată furtună mediatică.

Pe 16 decembrie 1926 comuniştii germani au declanşat o campanie de presă în care au respins toate acuzaţiile social-democraţilor. Până la urmă întreaga afacere a fost muşamalizată, însă semnalul de alarmă fusese deja tras.

Conspirativitate deplină

Cercetările militare germane secrete din Uniunea Sovietică şi programele de pregătire solicitau o organizare extrem de eficientă.

Companiile civile şi militare germane au colaborat extrem de eficient pentru a realiza o conspirativitate totală. Mai mult decât atât, germanii au aplicat un sistem de contabilitate dublă extrem de eficient.

Astfel era ţinută o contabilitate publică destinată Consiliului de Control Aliat care verifica respectarea prevederilor Tratatului de la Versailles, ca şi parlamentarilor.

Operaţiunile financiare secrete fdin cadrul proiectului comun cu sovieticii erau înregistrate în aşa numitul “Registru Albastru” care putea fi consultat doar de un număr restrâns de militari şi oameni politici.

Datorită faptului că rubla sovietică nu era monedă convertibilă iar marca germană a suferit perioade de inflaţie acută a fost stabilit la nivel politic o rată de schimb fixă pentru întreaga perioadă în care proiectul de cooperare a fost pus în aplicare: o ruplă pentru 2,16 mărci.

Se estimează că Germania a cheltuit aproximativ 10 milioane de mărci anual – o sumă totală de peste 100 milioane.

Din aceşti bani, cei mai mulţi au fost cheltuiţi pentru cercetările de aviaţie.

Când trebuiau să plece în Uniunea Sovietică, ofiţerii germani primeau paşapoarte cu nume false emise de Ministerul de Externe. Pentru o acoperire suplimentară aceşti ofiţeri călătoreau de obicei singuri.

Germanii erau extrem de atenţi în cadrul acestei operaţiuni: existau inclusiv instrucţiuni pentru modul în care trebuiau să se îmbrace ofiţerii transferaţi pentru pregătire în URSS.

Participanţii la programele de pregătire în URSS erau trecuţi în rezervă, astfel încât să nu figureze ca ofiţeri activi. Această practică a “rotirii” ofiţerilor a permis pregătirea unui număr mult mai mare de cadre decât permitea de fapt Tratatul de la Versailles.

În cazul în care un ofiţer german murea în URSS ca urmare a unui accident în timpul antrenamentelor cadavrul său era repatriat în secret într-un container care în scripte figura ca conţinând piese metalice.

În drum spre Uniunea Sovietică ofiţerii germani treceau prin Letonia, la graniţa cu URSS fiind aşteptaţi , numele lor false fiind trimise în avans pentru a elimina orice fel de confuzii.

După încheierea programului de pregătire ofiţerii germani se întorceau acasă prin Leningrad, de unde se îmbarcau pe una din puţinele nave de pasageri existente.

Sovieticii nu au avut astfel de probleme: organizaţia care se ocupa de contactele cu germanii nici măcar nu exista din punct de vedere oficial, iar Moscova nu trebuia să dea nimănui socoteală de modul în care îşi cheltuia banii.

Bazele germane din URSS

Şcoala de tancuri germană din Kazan a avut numele de cod Kama şi a început să fie construită în 1926.

În 1929 şcoala pentru ofiţeri de blindate “Kama” era funcţională, fiind dotată cu şase tancuri de 23 de tone (înarmate cu tunuri de 75 mm) şi trei tancuri de 12 tone, dotate cu tunuri de 37 mm.

Sovieticii au contribuit cu 12 tancuri de tip Carden-Lloyd cumpărate de la britanici.

Şcoala a fost condusă de generalul german von Lutz, printre profesori numărându-se şi părintele doctrinei Blitzkrieg-ului, Heinz Guderian.

În cadrul acestei şcoli nu erau purtate uniforme, ofiţerii germani participând la cursuri îmbrăcaţi în haine civile. În timpul aplicaţiilor practice, germanii purtau uniforme sovietice, însă fără însemne.

În ceea ce priveşte aviaţia, între anii 1921-1924 germanii au construit o fabrică pentru asamblarea de aeronave la Lipeţk. Curusrile au fost demarate în anul 1925 şi au durat până în anul 1933. O fabrică Junkers a fost ridicată la Fili, în apropierea Moscovei.

Producţia prevăzută pentru această uzină era de 300 de avioane pe an – cifră care n-a fost atinsă niciodată. Specialiştii germani s-au plâns permanent de faptul că ruşii furau tot ce le pica sub mână.

La şcoala de aviaţie de la Lipeţk germanii au dus 60 de aparate de zbor pe care le-au folosit la antrenamente.

În vara anului 1931 au fost organizate aplicaţii de mare anvergură care mimau adevărate bătălii aeriene.

Spre deosebire de şcoala pentru tanchişti din Kazan, şcoala de aviaţie de la Lipeţk nu avea un program foarte bine stabilit, punându-se accent pe imaginaţie, inovaţie şi experimente. Până în anul 1933 peste 1.200 de piloţi germani au fost antrenaţi la Lipeţk.

Germanii au efectuat inclusiv cercetări pentru dezvoltarea armelor chimice, la baza cu numele de cod Tomka, la Podosinky, în regiunea Samara de pe Volga. Au fost efectuate inclusiv aplicaţii practice pe scară largă în anul 1926.

Pe lângă toate aceste baze de antrenament şi cercetare a fost înfiinţată la Moscova şi o şcoală pentru ofiţeri de stat-major, printre absolvenţii căreia s-au numărat viitorii mareşali nazişti Keitel, Mannstein şi Model.

Neîncredere reciprocă

Pe toată perioada acestei cooperări sovieticii au lăudat permanent tehnologia germană. Ofiţerii Moscovei au aflat majoritatea detaliilor referitoare la cercetările germane. Ei erau extrem de impresionaţi de faptul că mitralierele grele germane puteau să fie transformate în mitraliere anti-aeriene în mai puţin de 30 de secunde.

Tunul anti-aerian german de 75 mm îşi trimitea proiectilele la o distanţă dublă faţă de cea realizată de piesele de artilerie sovietice, iar elementele optice fabricate de Siemens şi Zeiss erau de o calitate mult superioară.

Spre dezamăgirea sovieticilor însă, ori de câte ori aveau o cerere mai specială, germanii găseau de fiecare dată scuze pentru neîndeplinirea ei. Adeseori sovieticii aveau sentimentul că germanii ascundeau anumite descoperiri sau concluzii.

Pe de altă parte Moscova nu a arătat niciodată germanilor tancul lor T-34, cel mai bun tanc proiectat înainte de izbucnirea războiului.

Germanii erau de foarte multe ori nemulţumiţi de stagiile petrecute alături de sovietici, deoarece le erau furate bunuri (săpunuri, stilouri, pastă de dinţi, unelte, dulciuri) aparent mărunte dar care însă lipseau în totalitate din Uniunea Sovietică.

20/04/2022 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: