Axa Moscova-Budapesta-Belgrad – o coaliție de interese construită de Rusia pentru izolarea și anihilarea României, ca actor important în flancul sud-estic al Europei

 

 

 

 

 

Strategia Rusiei împotriva României. „Nu o atacă militar, o izolează economic, politic și geopolitic”

Analistul Alexandru Cumpănașu, președintele Asociației pentru Implementarea Democrației, a declarat cu ceva timp în urmă în legătură cu strategia distructivă a președintelui rus Vladimir Putin : 

„Moldova nu a jucat niciodată cu Occidentul, spun foarte tranșant. Nu există pro-Occident la Chișinău. Acolo nu există decât corupție, bani, oameni șantajabili, multe schelete în dulap, frică și, din punctul meu de vedere, ce s-a întâmplat ieri, ne aduce Rusia ca vecin. De aceea, România este extrem de dificilă din perspectiva securității.

Avem vecinul rus, avem vecinul rus în partea cealaltă, dacă va continua războiul. Cred că strategia Rusiei, una dintre ele este aceea de a izola România, nu neapărat de a o ataca militar, Doamne ferește, dar de a o aduce într-un colaps economic, politic și geopolitic. Soluția este aceea de a încerca să fie o altă formă de negociere cu Rusia.

Nu poți să-i trimiți pe cei care au negociat cu interlopii să ceară banii. Oamenii ăștia au primit beneficii din partea Rusiei.

Cum să-i trimiți să negocieze în numele României, în numele Poloniei, care au de suferit în fiecare zi din cauza Rusiei?”, a spus Alexandru Cumpănașu, pentru DCNEWS.

 

 

 

 

Foto: Noua harta a Europei de Est, cu modificarile provocate de presiunea politica a Rusiei (http://www.ziare.com/europa/).

 

 

 

 Ipoteză confirmată :   Axa Moscova-Budapesta-Belgrad se conturează ca o coaliție de interese construită de Rusia pentru izolarea și apoi anihilarea României, ca actor important în flancul sud-estic al Europei, scrie DC News.

Scenariul avertisment lansat în DCNews de Alexandru Cumpănașu, după acordul de la Minsk, a fost confirmat de o evenimentele politice care s-au succedat cu rapiditate pe scena internațională.

Planul a fost accelerat, după victoria lui Putin de la Minsk.

Observăm, după victoria  de la Minsk, că țarul Putin acționează mai rapid și cu o mai mare agresivitate, pe față, fără diplomație.

Omul forte al rușilor a văzut că poate obține ce vrea, odată ce Germania și Franța au abandonat Estul, așa că își accelerează strategia  de divizare a Europei și de construire a blocului Eurasiatic.

Moldova s-a pus singură într-o poziție de vasalitate față de Moscova, Serbia o va urma, iar Ungaria face un joc dublu, fără emoții, după ce Merkel și Hollande au abandonat Estul.

Ce nu înțeleg țările occidentale este că ele vor urma, dacă se prăbușește construcția europeană”.

Prima țintă este România, a spus Cumpănașu.

Axa Moscova-Budapesta-Belgrad se conturează ca o coaliție de interese construită de Rusia pentru izolarea și apoi anihilarea României, ca actor important în flancul sud-estic al Europei

Interesul lui Putin ar fi ca Serbia și Ungaria să acționeze concertat cu Rusia, pentru a izola România.

De asemenea, să creeze tensiuni artificiale în Covasna și Harghita, ba chiar o mini-republică secesionistă în centrul României, cu ajutorul partidelor maghiare sprijinite de Budapesta.

Problema era că Ungaria revizionistă are pretenții față de trei țări: România, Slovacia și Serbia.

Rusia pregătește manevre militare comune cu Serbia, anunțate încă de anul trecut. Interesul lui Putin ar fi ca Serbia și Ungaria să acționeze concertat cu Rusia, pentru a izola România.

De asemenea, să creeze tensiuni artificiale în Covasna și Harghita, ba chiar o mini-republică secesionistă în centrul României, cu ajutorul partidelor maghiare sprijinite de Budapesta.

Problema era că Ungaria revizionistă are pretenții față de trei țări: România, Slovacia și Serbia. ”Vizita de succes a lui Orban la Belgrad arată că ungurii au reușit, sub patronajul Moscovei, să liniștească temerile sârbilor.

Victor Orban se va mulțumi cu un proiect de autonomie limitată pentru cei 300.000 de maghiari din Serbia, fiind interesat doar de dubla cetățenie, pentru a putea lua voturi de la ei.

Interesul este unul electoral, neexistând zone compacte în Serbia, ca în HarCov.

Sprijinul militar, politic și economic pe care Rusia se arată dispusă să-l ofere celor două țări, acum prietene, este dirijat, de fapt, împotriva României”, a arătat analistul politic Alexandru Cumpănașu, preluat de https://ioncoja.ro/vecinii-nostri-prietenii-nostri/.

Publicitate

Uniunea Eurasiatica și „Ideea celor cinci Europe”

„Nimeni nu poate spune dacă Uniunea Europeană va mai exista în forma actuală peste 10 ani. Dacă vrem să mai existe, atunci trebuie să luptăm din greu pentru ea”

O declaratie recenta a  președintelui  Parlamentului European, Martin Schulz.

 

 

 

 

 

 

Harta uniunii eurasiatice

 

 

 

Uniunea Eurasiatică și „ideea celor cinci Europe”

 

 

Ideea eurasianistă nu este una nouă. Originile ei le regasim în perioada interbelică, când intelectualii ruși din exil încercau să identifice o nouă idee națională pentru conaționalii lor, care să se opună atât ideologiei comuniste a Uniunii Sovietice, cât și promovării ideilor liberale.

 

Părintele-fondator al eurasianismului poate fi considerat kneazul Nikolai Trubețkoi (1890-1938), care publică în anul 1920 un eseu, întitulat „Europa și umanitatea”, unde încearcă să analizeze natura civilizației europene și a ceea ce numește el „civilizație eurasiatică”.

Ulterior, noului curent s-au alăturat istoricul Gheorghii Vladimirovici Vernandskii (1886-1967), geograful Piotr Nikolaevici Savițkii (1895-1968), filosoful Gheorghe Vasilievici Florovskii (1893-1976), Lev Gumilev (1912-1992).Mai târziu, eurasianismul a pătruns sub diferite forme și în gândirea europeană.Una din manifestările sale extremă, spre exemplu, a fost cea a belgianului Jean-François Thiriart, care a promovat ideea Imperiului Eurasiatic “de la Vladivostok la Dublin”, care ar cuprinde Europa și Uniunea Sovietică, opus imperialismului american.

După căderea URSS, cel care a readus primul subiectul eurasianismului în mediul academic al Rusiei a fost academicianul Andrei Saharov, care a propus înființarea a unei Uniuni ai Statelor Europene și Asiatice.

În plan intelectual, ideea a fost dezvoltată mai profund de către Aleksandr Dughin, adâncidu-se în domenii ca filosofia, sociologia, antropologia și geopolitica.

În plan politic, ideea a fost înaintată şi promovată de către președintele Kazahstanului. Nursultan Nazarbaev, și președintele Bielorusiei, Alexandr Lukașenko, care au propus în anul 1994 crearea unei Uniuni Eurasiatice în spațiul Comunității Statelor Independente.

Proiectul celor doi președinți presupunea includerea în noua structură cinci republici ex-sovietice:

Federația Rusă, Bielorusia, Kazahstan, Kîrgîzstan și Tadjikistan.În anul 2011, în ajunul campaniei electorale, prim-ministrul rus Vladimir Putin publică în ziarul Izvestia un articol prin care relansează ideea Uniunii Eurasiatice.Momentul nu a fost ales întâmplător:

•    pe plan intern, în condițiile unei apatii generale, electoratul rus are nevoie de o idee care să-l mobilizeze pentru participarea la alegerile prezidențiale.

•    pe plan extern, Uniunea Europeană trece printr-o criză financiară și politică, care pune sub semnul întrebării existența acestei structuri, situație care permite Rusiei să adopte o poziție avantajoasă în dialogul cu Vestul și statele din “cordonul sanitar”.

Uniunea Eurasiatică – nou imperiu rus sau o uniune a egalilor?

Ideilor expuse de Vladimir Putin au urmat articolele președinților Nazarbaev și Lukașenko, în care aceștia își expun poziția față de proiectul Uniunii Eurasiatice.

Ei insistă asupra garantării egalității subiecților noii structuri și respectarea suveranității statelor care ar intra în componența Uniunii.

Trebuie să atragem atenția că în expunerea lui Putin nu sunt întâlnite expresii ca „suveranitate” sau „egalitate a părților”.

În viziunea lui Putin, Uniunea Eurasiatică urmează să dea naştere unei oportunităţi pentru crearea unui spațiu economic unic, „de la Lisabona până la Vladivostok”.

În componența noii structuri, ar urma să se integreze nu doar statele din spațiul ex-sovietic, ci și cele din spațiul economic al Uniunii Europene.

 

Uniunea Eurasiatică – uniunea celor cinci Europe?

 

Astăzi, pentru Uniunea Europeană se întrevăd două căi: fie accelerează procesul unificării economice și politice, știrbind din suveranitatea statelor-membre, fie adoptă strategia unei reformări fundamentale.

În cazul în care scenariul va urma celei de-a doua căi, creșterea rolului regiunilor este inevitabilă, deoarece anume incompatibilitatea dintre diferite regiuni, nu state, a provocat crize financiare și politice.

Dintr-o structură centralizată, Europa s-ar putea transforma într-o structură cu mai multe centre de putere.

Iată că falimentul Uniunii Europene ar putea crea o oportunitate pentru reconfigurarea și reconceptualizarea unei noi structuri continentale, mult mai flexibile și diversificate.
Despre inevitabilitatea regionalizării Europei, vorbește și profesorul american Joel Kotkin într-un eseul publicat în NewsWeek, cu titlul „Noua Ordine Mondială”.

 În opinia lui, în viitorul apropiat, legăturile de rasă, etnie, religie vor deveni mult mai importante decât frontierele politice, ceea ce va determina alte criterii de asociere a oamenilor și a comunităților umane.

Problemele economice vor determina statele de periferie să solicite mai multă autonomie de la centrele de putere, provocând destrămarea structurilor politico-economice mari.

 

 

 

Acesta face următoare clasificare a centrelor regionale care urmează să apară în Europa:

–    Noua Hansă: Danemarca, Finlanda, Germania, Olanda, Norvegia, Suedia.

–    Zone de graniță: Belgia, Cehia, Estonia, Islanda, Irlanda, Letonia, Lituania, Marea Britanie, Polonia, România, Slovacia, Ungaria.

–    Republicile măslinilor: Bulgaria, Croația, Grecia, Italia, Kosovo, Macedonia, Muntenegru, Portugalia, Slovenia, Spania.

–    Imperiul Rus: Belarus, Federația Rusă, Moldova, Ucraina.

–    Orașe stat: Londra și Paris.

–    Autonomele: Franța și Elveția.

Alternativ, o altă clasificare ar putea fi posibilă dacă urmărim desfășurarea diferitor proiecte geopolitice pe parcursul ultimelor două secole.

Analiza acestor proiecte este foarte importantă, deoarece ele pornesc de la niște necesități regionale și locale (nu de la ambiții și planuri a unor lideri continentali), ceea ce le-ar conferi mai multă durabilitate în noile contexte economice, politice și geopolitice.

Așadar, se disting următoarele proiecte europene care vizează anumite regiuni ale continentului:

•    Fondatorii Uniunii Europene – grupul statelor care au stat la baza Uniunii Europene: Germania, Franţa, Italia, Ţările de Jos, Belgia şi Luxemburg.

În 1949, aceste state pun bazele Consiliului Europei. În perioada următoare, sunt semnate un șir de tratate cu o importanță crucială pentru crearea unei noi structuri continentale:

.    18 aprilie 1951 – tratat prin care se urmăreşte plasarea producţiei de cărbune şi oţel sub o autoritate comună. În acest fel, niciuna dintre ele nu îşi mai poate fabrica arme pentru a se întoarce împotriva celorlalte, cum se întâmplase în trecut;

.   25 martie 1957 – Tratatul de la Roma, prin care este creată Comunitatea Economică Europeană (CEE), sau „piaţa comună”.

•    Intermarium (Międzymorze) – a reprezentat un proiect propus după Primul Război Mondial de liderul polonez Józef Piłsudski, prin care urma să fie creată o federație a statelor din Europa Centrală și de Est sub egida Poloniei.

Această nouă formațiune regională urmau să includă statele baltice (Lituania, Letonia, Estonia), Finlanda, Bielorusia, Ucraina, Ungaria, România, Iugoslavia și Cehoslovacia.

 Proiectul a devenit imposibil din cauza presiunii exterioare a Rusiei bolșevice, a Germaniei și a neînțelegerilor cu statele vecine, pe de o parte și, pe de altă parte, din cauza presiunii naționaliștilor polonezi, care doreau păstrarea „unei Polonii etnic pure”. Cehoslovacia și Lituania s-au poziționat ostil față de acest proiect, astfel că unicul aliat al Poloniei a rămas România.

•    Uniunea Europeană de Nord – este un proiect alternativ al Marii Britanii, despre care s-a discutat destul de intens în ultimii doi ani.

 Ideea a fost lansată în luna noiembrie a anului 2010, în cadrul unei întrevederi dintre premierul Marii Britanii, David Cameron, și premierul Suediei, Fredrik Reinfeldt. În luna ianuarie a anului 2011, la Londra a avut loc o reuniune a șefilor guvernelor Islandei, Suediei, Norvegiei, Danemarcei, Finlandei, Lituaniei, Letoniei și Estoniei. Potrivit observatorilor, statele care fac parte din noua inițiativă regională europeană reprezintă, în mod special, statele care sunt nemulțumite de dominația franco-germană, precum și de expansiunea Rusiei în regiunea Mării Baltice.

•    Confederația Balcanică – a fost un proiect inițiat în mai multe rânduri în a doua jumătate a secolului al XIX-lea de către revoluționarii europeni, care vedeau în această construcție un instrument de stabilizare a zonei în urma slăbirii Imperiului Otoman.

A doua tentativă a avut loc la începutul secolului XX, când partidele comuniste din regiune au încercat crearea unei Confederații Balcanice Socialiste. După revoluţia bolşevică de la Petrograd, din 1917, este înfiinţată Federaţia Comunistă din Balcani, care îşi propunea unificarea sub umbrela Moscovei a Bulgariei, a Iugoslaviei, a Greciei şi a Turciei.

 Acceptarea României în acest proiect se condiţiona cu dezmembrarea statului român, spre a exclude orice risc de dominaţie românească în Balcani.

La 9 februarie 1934, Iugoslavia, România, Grecia și Turcia au semnat un tratat care a pus bazele Înțelegerii Balcanice, prin care se spera crearea unor mecanisme de menținere a securității în regiune.

După destrămarea Iugoslaviei, subiectul Confederației Balcanice nu a mai fost pus pe agenda politică a statelor din regiune, unica opțiune fiind integrarea în spațiul european.

Cu toate acestea, în condițiile crizei sistemice din UE, o astfel de opțiune ar putea deveni absolut reală.

O eventuală Uniune Balcanică ar putea include: Republica Moldova, România, Bulgaria, Serbia, Macedonia, Muntenegru și  Grecia. În opinia geopoliticianului rus Aleksandr Dughin, anume România este statul care trebuie să joace rolul central în formarea unui bloc al statelor balcanice în colaborare cu Germania.

•   Uniunea Rusia-Belarus-Kazahstan – ideea înființării acestei structuri aparține oficial președintelui bielorus Alexandr Lukașenko. La 2 aprilie 1996, este semnat tratatul de înființare a Comunității Ruso-Bieloruse, iar un an mai târziu, la 2 aprilie 1997, tratatul creării Uniunii Rusia-Bielorusia. La 8 decembrie 1999, este semnat acordul cu privire la crearea Statului Unional, care ar urma să devină o confederație.

Începând cu 1 ianuarie 2012, va începe să funcționeze Spațiul Economic Unic, care va include Rusia, Bielorusia și Kazahstan.

Până în 2015, Vladimir Putin propune crearea bazelor unei Uniuni Economice Eurasiatice, care în viitor ar evolua într-o Uniune Eurasiatică.

Proiectul enunțat de premierul rus Vladimir Putin ar putea deveni unul de perspectivă dacă ar presupune realizarea unor proiecte regionale, evitând principalele greșeli pentru care a fost și este criticată Uniunea Europeană: centralizarea și birocratizarea excesivă.

O Uniune Eurasiatică ar putea deveni nu atât o uniune a statelor, cât o „uniune a uniunilor regionale”, a celor cinci zone geopolitice ale Europei, fapt care ar permite dezvoltarea liberă a statelor, ținând cont de specificul local, cu condiția respectării suveranității naționale.

Criza Uniunii Europene este un moment oportun pentru puterile regionale de a-și realiza propriile proiecte, care ar feri continentul de pericolul unui colaps economic.

Sub această formă, Uniunea Eurasiatică ar deveni o soluție perfectă pentru dilemele geopolitice, economice și identitare cu care se confruntă micul stat Republica Moldova.

Autor: octavianracu wordpress.com

Pagini de istorie basarabeana. Pan Halipa despre anexarea Basarabiei la Imperiul Rus

 

 

 

Pantelimon Halipa: Anexarea Moldovei dintre Prut și Nistru de către Imperiul Rus (partea I)

 

«Toata lumea, si cu atat mai mult rusii, care ocupau Moldova inca din 1806 si pana 1812 cu armatele lor, stiau foarte bine ca teritoriul dintre Prut si Nistru avea denumirea de Moldova de pe stanga Prutului, si impreuna cu teritoriul din dreapta Prutului forma Principatul Moldova.

Conform Tratatului de la Tilsit din 1807 incheiat intre Napoleon I si tarul Rusiei, Alexandru I, Rusia se obliga sa evacueze si sa retraga trupele din Valahia si Moldova.

Adica, armatele rusesti urmau sa se retraga peste Nistru in tara lor.

(D)ar ceva mai spre toamna anului 1807, la o a doua conferinta ce a avut loc la Paris, diplomatul rus Tolstoi a ridicat din nou problema retragerii trupelor rusesti peste Nistru, si cu aceasta ocazie diplomatul Rusiei a afirmat ca Rusia va respecta obligatia de a retrage trupele sale din Moldova si Valahia, dara a cerut sa ramana rusilor macar Basarabia, despre care nu se vorbea nimica in tratatul de la Tilsit, stiind precis ca aceasta fasie de teren din sudul Moldovei avea o denumire locala “Bugeacul” sau Basarabia – in amintirea voievodului Basarab – si ca Moldova nu era acea fasie de teren cu denumirea de “Basarabia”.

Diplomatia rusa, cu o vadita rea credinta, a indus in eroare conferinta de la Paris, precum ca Basarabia, acea fasie de teren intre Chilia, Cetatea Alba si Dunare nu face parte din Moldova si rusii s-au straduit sa convinga conferinta ca acea fasie se extinde de la Dunare inspre nord pe raurile Prut si Nistru si se margineste la nord cu hotarul imperiului Austro-Ungar.

In felul acesta Rusia a obtinut aprobarea forului de la Paris de a nu evacua teritoriul zis Basarabia de pe stanga Prutului.

Academicianul rus L. S. Berg, in cartea sa “Basarabia”, la p. 2, califica afacerea asta ca un succes diplomatic rusesc. Astfel incat, conform tratatului de la Tilsit si de la Paris din 1807, Rusia a evacuat Valahia si Moldova de pe dreapta Prutului, iar Moldova de pe stanga Prutului, botezata de ea cu un nume fals “Basarabia” si care nu-i apartinea, a ramas sub jugul tarismului rusesc.

Si bietul popor moldovenesc din aceasta parte a Moldovei a continuat sa sufere mai departe. El suferea moraliceste suportand tot felul de umilinte; el suferea si materialiceste, fiindca trebuia sa aprovizioneze armatele rusesti cu tot necesarul. Suferea cu totii, dar taceau fiindca rusii spuneau ca vin la noi in numele crestinismului, iar românii ii credeau si sperau ca rusii in adevar vin la noi cu gand curat, pentru a-i feri de paganismul tucesc.

Dar mai ales credeau românii ca miloasa, pravoslavnica Rusie ii va izbavi de fanarioti, care prin mijloace murdare si intrigi, ce adesea duceau la crime, ajungeau la carma tarii, pe care o storceau de averi, imbogatindu-se si rasplatind din belsug vizirii turci, care ii favorizau si ii mentineau in diferite posturi inalte, unde jefuiau avutul poporului.

Adeseori acesti fanarioti reuseau sa induplece chiar pe sultanii turci ca sa le incredinteze posturi de domnitori in Tarile Românesti. Instalandu-se pe teritoriul românesc, acesti fanarioti, ca niste lipitori, sugeau toata vlaga poporului român.

 

 

 

 

 

Indata dupa anexarea teritoriului dintre Prut si Nistru la imperiul rusesc, populatia, in massa, fugea in Moldova de pe dreapta Prutului, la pagansimul otoman.

Pentru a opri aceasta fuga Alexandru I a recunoscut dreptul taranilor de a ramane liberi si mai departe, adica sa nu fie robi, sa nu fie iobagi, cum erau taranii din Rusia, adica sa nu fie «crepostnoi».

De asemenea li s-au recunoscut si boierilor toate drepturile si privilegiile avute inainte.

Dar fuga taranilor si a boierilor in Moldova aflata sub suzeranitate turceasca nu s-a oprit, si, atunci, tarul Alexandru I, vrand sa indulceasca intrucatva viata din aceasta parte a Moldovei, a scutit pe timp de cativa ani pe moldoveni de plata impozitelor si de serviciul militar. In 1818 acorda o autonomie locala.

Se constituie un sfat superior local in care majoritatea consilierilor o are elementul moldovenesc local, dar din sfatul superior facea parte vice-regele, guvernatorul, vice-guvernatorul si inca doi consilieri numiti de Petersburg.

In acest sfat superior se discutau si se luau hotararile in limba româneasca si ruseasca. Toata administratia civila era in mainile moldovenilor.

Ispravnicii de judet (un fel de prefect), care erau nu numai administratori, dar si judecatori, la inceput se alegeau de moldoveni.

Astfel ca toate organele cunducatoare ale administratiei acestei provincii subjugate sub rusi in acea perioada, erau recrutate din partea boiereasca, care in totalitatea ei era româneasca si care nu cunoastea limba rusa.

Primul guvernator al provinciei a fost Scarlat Sturza, un batran de optzeci de ani, bolnavicios, slab si fara putere de munca.

Deci, in conducerea superioara se alegeau români, cu totii vorbeau numai româneste si ceva limba greaca.

Mai tarziu, fiii nobililor au inceput sa vorbeasca limba franceza sau germana; e de notat ca limba ocupantilor rusi nu o cunostea nimeni. Dar aceasta stare de lucruri n-a durat mult.

Incetul cu incetul situatia se schimba, in locul guvernatorilor români se numesc guvernatori generali rusi, care nu cunosteau limba româneasca, nu cunosteau legile si nici obiceiurile locale.

Incepand cu primii guvernatori rusi, se lanseaza o campanie de ponegrire, de critici si de denunturi la adresa moldovenilor.

Generalii guvernatori Harting, Bahmetev, Inzov si mai ales vice-guvernatorul Vieghel si altii sunt furiosi ca, incepand cu elementele din conducerea suprema a acestei provincii dintre Prut si Nistru, toti vorbesc numai româneste si pentru acest motiv moldovenii sunt reclamati si considertai inculti.

Abuzurile guvernatorilor rusi si supusilor lor se inmultesc, iar moldovenii sunt nevoiti, la randul lor, sa reclame si ei, fac cereri aparandu-si drepturile si demnitatea.

Guvernul de la Petersburg ordona anchete, iar la toate anchetele anchetatorii se ingrozesc de cele constatate: peste tot abuzuri si talharii. Cu toate instructiunile Petersburgului referitoare la modul cum sa se ancheteze, anchetatorii sunt nevoiti sa raporteze adevarul ca toata vina pentru proasta administrare cade asupra guvernatorilor rusi si ca moldovenii nu aveau nici o vina.

Asa, in vara anului 1815, soseste la Chisinau anchetatorul Svinin. La fata locului, el ia cunostinta cum se administra provincia in trecut, inainte de a fi anexata la Rusia, apoi Svinin se deplaseaza la Iasi, pentru a se convinge de cele spuse la Chisinau si de buna administratie din Moldova. Aici, la Iasi, Svinin discuta problema cu domnitorul si cu mitropolitul Moldovei.

Cu toate instructiunile date lui Svinin la Petersburg, el constatata ca toata vina pentru proasta administratie a Basarabiei cade asupra generalului rus Harting, si nu asupra boierilor moldoveni, scrie el:
«Greselile in administratia Basarabiei se explica nu prin vina boierilor moldoveni, ci prin vina guvernatorilor rusi.»

Dar mai mult decat o serie de abuzuri, pe anchetatorul Svinin il impresioneaza faptul ca din Basarabia populatia moldoveneasca fuge peste Prut si trece in Moldova cu miile.

In rapoartele lui Svinin, direct catre tarul Alexandru I, se noteaza ca intr-un an din judetul de hotar Tighina au fugit 900 de familii, din judetul Codrilor au fugit 290 de familii, iar din judetul Hotin au fugit 3.359 de familii de romani. Nu mai putin e ingrijorat de aceasta emigratiune si generalul Kiselev care, facand o inspectie a granitei sud-vestice, este tulburat de cele constatate si inainteaza tarului urmatorul raport:

«Asi dori ca Majestatea Voastra sa binevoiasca a da ordin ca sa se constate cati locuitori au fost in 1812 cand s-a incheiat pacea, cati bulgari dupa aceasta au venit la noi si cati din ei au fugit spre apus, preferand jugul turcesc, fiind foarte grea pentru ei administratia noastra».

Suferintele taranilor de prin judete erau insuportabile, dar ei, de frica sa nu fie si mai rau jefuiti de ispravnici, se temeau sa-i divulge. Cu toata tacerea taranilor aceste jafuri erau cunoscute la Petersburg, in urma raportului facut de generalul Kiselev, direct tarului Alexandru I, raport in care scrie textual:
«Acolo, in Basarabia, totul se vinde, totul are pret, ispravnicii sunt nevoiti sa jefuiasca, fiindca ei singuri platesc pentru un post ce il ocupa de la 20.000 la 30.000 ruble.»

In urma acestor jafuri constatate, generalul guvernator Harting este dat afara in 1816 sub pretextul ca e bolnav.»

 

Pagini de istorie basarabeana.Pan Halipa despre anexarea Basarabiei la Imperiul Rus (partea a II-a)

 

 

 

 

 

 

«De jafurile si asupririle la care erau expusi românii nostri din Moldova dintre Prut si Nistru, erau impresionati nu numai calatorii straini, ci si rusii si chiar insusi imparatul Alexandru I.

Asa dupa patru ani de guvernare a generalului Harting, imparatul in rescriptul sau catre mitropolitul Gavril, cu ocazia numirii noului conducator al Basarabiei, cu titlul de vice-rege, generalul Bahmetev, scria urmatoarele:

«Sunt profund nemultumit ca in unele parti, au ajuns la apogeu, din care cauza oamenii nevinovati isi lasa casutele si tot avutul lor si fug de la noi, cautand adapost peste hotar.»
Rescriptul are data de 1 aprilie 1816, tiparit in lucrarea lui Stadnitchi, pag. 289 si in lucrarea lui Leon Casso «Rusia la Dunare», pag. 213.

Iar lui Bahmetev, vice-regele provinciei, imparatul ii scria:
«Odata cu schimbarea primului guvernator, lucru ce devenise necesar in anul 1813, in ocarmuirea acestei provincii au aparut toate viciile: pe de o parte ea a fost lasata pe mana oamenilor nepriceputi, iar pe de alta parte pe seama functionarilor incorecti si interesati.»

Un alt anchetator rus, Storjenco, scria:
«Nu se vede ca populatia Basarabiei ar fi progresat, dimpotriva cand in anul 1806 au venit armatele rusesti, starea populatiei era infloritoare, guvernatorii nu fac nimic decat abuzuri.» Citat din lucrarile comisiei arhivelor statului, Chisinau, vol. II, pag. 170.

In mainile guvernatorilor si ispravnicilor (prefecti) rusi, Moldova dintre Prut si Nistru devenise un camp de exploatare si afaceri personale. Toti acei ce o vizitau erau uimiti de cele constatate. Populatia era exploatata si saracita.

Deci, rusii recunosc, ca, in loc de fericirea care se promitea românilor prin propaganda ruseasca, ei au adus populatia la cea mai groaznica saracie.

Dar practic nu se lua nici o masura de indreptare a lucrurilor. La mici intervale de timp se schimbau guvernatorii si ispravnicii si se numeau mereu altii tot mai saraci si mai lacomi.

Desi in aparenta imparatul Alexandru I isi manifesta dorinta ca Moldova dintre Prut si Nistru sa fie guvernata in mod cinstit, ca regimul sa fie cat se poate de suportabil si ca populatia sa se simta bine, aceasta nu era o dragoste deosebita ce ar fi avut-o fata de populatia noastra, ci pentru a demonstra fata de alte popoare, dupa cum se exprima chiar el, ca sub domnia tarista lumea traieste fericita si aceasta se facea cu scopul ca sa atraga si alte popoare la imperiul tarist. E vorba de popoarele slave.

Imparatul Alexandru I a dat amiralului Ciceagov o plangere a locuitorilor din Moldova impotriva armatelor lui Kutuzov, spunand:
«Nu mai pot sa permit mai departe asemenea grozavii».

Deci, cine isi poate imagina ce suferinte si nenorociri venisera pe capul bietului popor românesc, daca insusi tarul care patrona toata aceasta barbarie, se ingrozeste. Dar generalii rusi nu se sinchisesc si nu se ingrozesc cand sumedeniile de care incarcate cu alimente si furaje pentru armate erau trase de circa 30.000 de barbati si femei, flamanzi si desculti. La protestul românilor de a se pune capat acestor barbarii nemaipomenite in istoria omenirii, generalii rusi spuneau cu sange rece ca pe ei nu-i intereseaza cine este inhamat la car, animale sau oameni, ci totul e ca aceste care sa fie transportate. (Karl Marx si Leon Casso «Rusia la Dunare», pag. 126-127, dupa o scrisoare a lui Ciceagov).

Amiralul Ciceagov , calatorind prin Moldova in primavara anului 1812, se mira de numarul mare de case parasite si sate distruse de armatele rusesti.

Cu toata dorinta tarului exprimata prin rescriptele sale, treburile administrative mergeau din ce in ce tot mai rau.

Guvernatorii si ispravnicii judeteni (prefectii) ce de acum se numeau de catre guvernatorii rusi, administrau provincia noastra dupa bunul lor plac.

In urma neregulilor constatate de anchetatorul Svinin, guvernatorul Harting e dat afara sub pretextul ca e bolnav, iar in locul lui este numit cu imputernicirea de vice-rege generalul Bahmetev, avand ca ajutor de guvernator pe grecul Catacazi, ruda cu Ipsilanti, de origine greaca.

Dar nici guvernarea lui Bahmetev n-a dat roade. Aceasta guvernare a fost si mai proasta decat a lui Harting. In cele din urma el este invinuit de contrabanda.

Afacerile din jurul vice-regelui Bahmetev sunt initiate de sotia sa si sunt implicati tot felul de greci, polonezi, armeni, evrei etc. Bahmetev este dat pe mana justitie, insa judecata nu-l condamna si, in anul 1820, el este scos din serviciu pe caz de boala.

Dupa Bahmetev este numit guvernatorul Inzov, slab si nepriceput in treburile administratiei. Prezenta lui in acest post a fost inutila, toata activitatea lui s-a rezumat la sadirea pomilor pe marginea drumurilor.

Guvernul din Petersburg, nemultumit de modul cum este administrata aceasta provincie, recurge la un alt demnitar al timpului, contele Vorontov, guvernatorul Rusiei de sud, cu sediul la Odessa, caruia i se incredinteaza suprema supraveghere a administratiei acestei provincii. Contele Vorontov a indeplinit aceasta functie din anul 1823 pana in anul 1844.

Pentru a se informa despre cele ce se petrec in provincia care ii era incredintata pentru buna administrare, ordona si el sa i se raporteze tot ce se petrece acolo si, in curand, i se aduc la cunostinta realitatile.

Asa, de exemplu, o personalitate inalta, cu numele Longhinov, in scrisoarea sa din 4 august 1824, care se pastreaza in arhiva contelui Vorontov, scrie din Chisinau: «Situatia economica a Basarabiei era mult mai buna sub conducerea moldovenilor decat sub conducerea ruseasca in timp de 15 ani.

Aici, in regiunea Basarabiei, unde inca e barbarism, oamenii fara vina sunt bagati in inchisori, batuti, jefuiti si arsi».
(Nota: Lucrarea lui Leon Casso «Rusia la Dunare», pagina nr. 222).

In 1829 Mihailovici Danilevschi, in «Russcaia starina», vol. 79, pag. 182, scria:
«Acum 11 ani am fost in Basarabia, dar de atunci n-am mai gasit nici o schimbare.»
(Nota: L. Casso «Rusia la Dunare», pag. nr. 221)

In ziua de 11 iulie 1833, generalul Kiselev scria lui Vorontov:
«Imi zugraviti un tablou trist in Basarabia; moldovenii se grabesc sa-si vanda mosiile, pe cand in Bucovina proprietarii platesc 30% impozite, dar lauda ordinea si cinstea organizatiei Austriei.

V-au ajutat rau guvernatorii care s-au schimbat la Chisinau si functironarii lor, care sunt drojdia Rusiei si a Moldovei».

(Nota: L. Casso «Russia la Dunare», pag. nr. 224 si arhiva contelui Vorontov, vo. 38, pag. 209.).

Chiar si imaparatul rus vorbeste despre functionarii rusi necorespunzatori si nedoriti, culesi dupa nevoile timpului in mare graba.

Desi taranii si nobilii moldoveni la inceput erau rezervati fata de Rusia, curand s-au convins ca rusii sunt pusi pe jaf.

Statul rus a luat hotararea ferma de a incredinta administrarea acestei provincii functionarilor rusi. Fata de aceasta masura moldovenii intervin prin cereri catre Imparat, se plang contra guvernatorilor si functionarilor rusi si impotriva masurilor de inlocuire a functionarilor romani din adminstratia provinciei.

Ei se plang ca obiceiurile si legile provinciei sunt inlocuite treptat.

(Nota: Eparhia din Chisinau, 1902, pag. 366-369, si L. Casso «Rusia la Dunare», pag. 209).»

 

Pantelimon Halipa, Anatolie Moraru, Testament pentru urmasi, Chisinau, ed. Hyperion, 1991.

 

 

Sursa: Blogul Basarabia dupa independenta md.