CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Predicții pentru viitorul Ucrainei și căile de prevenire a dezintegrării acestei țări

 

украина-мать

 

Singura șansă de supraviețuire a Kievului este formarea unui singur stat împreună cu Polonia. Noua „Rzeczpospolita” s-ar potrivi și Rusiei, scria în 2004 futurologul Serghei Peresleghin în cartea sa intitulată „Un manual de autoinstrucțiune pentru a juca pe tabla de șah mondială”, în care  încerca să folosească metode matematice (Peresleghin este fizician prin educație) pentru a modela procesele politice, militare și economice ale viitorului  Rusiei și ale spațiului înconjurător.

Unul dintre capitolele acestei cărți,  în care a prezis corect pierderea Crimeei și a Donbasului de către Kiev, este dedicat viitorului Ucrainei.

Peresleghin a văzut calea de a resuscita  Ucraina, printr-o alianță a acesteia cu Polonia.

Citim din acest capitol al cărții lui Peresleghin, comentat de http://ttolk.ru/articles/kak_v_2004_godu_metodolog_pereslegin_predskazal_raspad_ukrainyi

Ucraina ca entitate absentă

Alegerea unei strategii optime pentru o țară precum Ucraina este una dintre cele mai complexe sarcini.

În primul rând, Ucraina, deși posedă atributele adecvate, nu este încă pe deplin un stat și ar trebui să vorbim mai degrabă despre un „model de masă și mărime”: Ucraina încă nu are nici propria sa misiune civilizațională unică, nici un loc definit în sistemul mondial de diviziune a muncii.

 

щедр

(Foto: În prim-plan este Pyotr Shchedrovitsky – fiul fondatorului „metodologiei” didactice Georgy Shchedrovitsky, în fundal – Serghei Peresleghin)

 

Ucraina are probleme semnificative cu limba de comunicare națională. Rețineți că limba nu este un atribut al statalității: canadienii, americanii, australienii, elvețienii, austriecii sau mexicanii, trăiesc fără a avea propria lor limbă, iar  lista este mult mai mare.

Cu toate acestea, conducerea ucraineană, încântată de independența dobândită cu succes, încearcă să oblige două treimi din populație să vorbească o limbă pe care nu o cunoaște cu adevărat.

Beneficiile acestei politici (chiar și din punctul de vedere al elitelor cu concepții anti-rusești) sunt inexistente, conducerea țării căzând în totala dependență politică față de cercurile extremiste.

Această dependență, care privește practic conducerea și spațiul său de manevră atât în arena internațională cât și în interiorul țării, este principalul factor de influențare a„câmpului problematic” al republicii.

Ucraina fără Galiția, Donbass și Crimeea

Nefiind un stat cu drepturi depline, neavând propriul său proiect de politică externă (în afară de retorica antirusă), Ucraina este influențată de forțe externe de natură centrifugă.

Ucraina de Vest (în principal Galiția) se află în sfera de influență a Poloniei. Într-o serie de scenarii, Polonia anexează Galiția, dacă nu de drept, atunci de facto.

Estul Ucrainei – regiunea Harkov, Donbass – gravitează spre Rusia.

Crimeea creează cele mai mari dificultăți Ucrainei. Drepturile Kievului asupra acestui teritoriu sunt discutabile, iar statutul său juridic internațional nu este clar. Din punct de vedere istoric, Rusia susține Crimeea,  Crimeea nu are deloc nevoie de Polonia, iar Turcia  este foarte interesată de acest teritoriu. 

Trebuie remarcat faptul că în peninsulă există penurie de apă proaspătă  iar aprovizionarea acesteia se face cu  dificultate din cauza conexiunii reduse de transport a Crimeei cu continentul. În general, acest teritoriu nu oferă Ucrainei nimic altceva decât probleme, însă Republica nu o poate refuza „din motive religioase”.укр-запрос

 

Trei vectori de influență multidirecționali distrug teritoriul ucrainean și pun o limită existenței sale ca  stat. Conform „teoremei transportului”, regiunea își pierde legătura cu metropola imediat ce rata de dezvoltare a regiunii începe să depășească rata de creștere a conectivității dintre regiune și metropolă.

Pentru Crimeea, Galiția și regiunea Harkov, această condiție este în mod evident îndeplinită; astfel încât se poate prezice dezintegrarea Ucrainei până în 2025-2030 ( BT).

Problemele geoculturale și geopolitice ale republicii sunt atât de grave, încât pe fondul lor dificultățile cu care se confruntă economia ucraineană par minore. Aceste dificultăți includ, în primul rând:

– dependența permanentă de Rusia în privința resursele energetice;

– lipsa capacității energetice;

– capacitatea redusă  a pieței interne;

– suprasolicitarea bugetară legată de obligațiile sociale;

– competitivitatea slabă a industriei.

În planificarea strategică, nu există nimic pe care Ucr aina să se poată baza:  această țară are un număr imens de puncte slabe , fără  a avea propriile sale puncte forte care să le compenseze.

Singurul atu al politicii externe al Ucrainei a fost prezența armelor nucleare, care a clasat oficial țara printre marile puteri. Cu toate acestea, Ucraina a renunțat la aceste arme au fost eliminate la cererea Rusiei, Angliei și a SUA în 1994 în urma ăncheieri Tratatului de la Budapesta, în schimbul unui ajutor economic îndelungat, dar cheltuit inept.

Să reținem că, spre deosebire de opinia majorității locuitorilor de pe ambele părți ale frontierei ruso-ucrainene, Ucraina nu are o șansă pentru  reintegrarea sa cu Rusia, economia rusă nefiind suficient de puternică pentru a prelua o povară suplimentară.

Trei versiuni ale prăbușirii Ucrainei

Urmărind cursul natural al evenimentelor, pot fi propuse trei scenarii principale pentru dezvoltarea evenimentelor.

În cea mai probabilă versiune, Republica Ucraina își va pierde constant teritoriile marginale, începând cu Crimeea. În prima etapă, va fi vorba despre un statutul juridic special al regiunii și despre asigurarea drepturilor minorităților naționale care locuiesc acolo. Mai mult, regiunea va dobândi o anumită independență economică față de centru, ceea ce va duce la o schimbare a imaginii fluxurilor de mărfuri și de numerar la scară națională. Simplificând oarecum, putem spune că, în loc de o „celulă financiară convectivă” cu accentul pe Kiev, vor apărea mai multe astfel de celule, iar unele dintre ele vor avea puncte străine de acumulare.

 

укр-1

La finalul acestui proces, Ucraina își va pierde suveranitatea reală asupra regiunii. Faptul că secesiunea va avea loc și în spațiul politic formal, va depinde de situația internațională. Cel mai probabil această versiune se va materializa și este încă relativ favorabilă.

În următorul scenariu, va fi vorba de supraîncărcarea bugetului ucrainean ca urmare a presiunii obligațiilor sociale. datorate  creșterii accentuate a prețurilor la energie și a refuzului Rusiei de a furniza energia la prețuri preferențiale, țara se va confruntă cu  situația de încetarea plăților.Politica deschis populiste a conducerii de la Kiev nu se va putea răspunde adecvat la această posibilă provocare. Drept urmare, evenimentele se vor dezvolta  după modelului argentinian, astfel încât catastrofa din economie combinată cu instabilitatea politică va duce la o încălzire socială explozivă și la inevitabila cădere a regiunilor periferice.

Într-o combinație deosebit de nefavorabilă de circumstanțe, acest scenariu s-ar  putea  încheia cu un război civil  și cu distrugerea completă a țării.

 

Al treilea scenariu se bazează pe o înăsprire semnificativă a relațiilor internaționale în Europa, datorită reducerii prezenței americane, a recesiunii economice globale și a intensificării vechiului conflict dintre nordul și sudul continentului.

În această versiune, „curenții umani” vor fi foarte intensi, iar procesele de migrație vor juca un rol important în moartea Ucrainei.

Această țară  se află sub o presiune triplă. În primul rând, vorbim despre pătrunderea directă a elementelor islamiste  pe teritoriul său. Mai mult, Europa de Vest, ea însăși supusă unui puternic impact demografic (imigrație legală și ilegală), va transfera această presiune asupraUcrainei. În cele din urmă, Ucraina se află în  fața unei presiuni  puternice din Rusia, ceea ce va crește în continuare în această versiune.

Sursele de presiune din acest model vor considera Ucraina o sursă ieftină de resurse, în principal resurse umane. Utilizarea acestor resurse poate fi realizată prin metode economice și diplomatice – cu o Ucraina slabă sau prin metode puternice, dacă un lider puternic al orientării corecte ajunge la putere în republică prin mijloace legale sau printr-un mecanism de lovitură de stat. În orice caz, țara va deveni o „răscruce de drumuri”, cu alte cuvinte – un câmp de coliziune de forțe.

Cear putea ajuta la supraviețuirea Ucrainei?

Deoarece orice sarcină a strategiei este fundamental rezolvabilă, Ucraina poate evita aceste scenarii prin  mai multe mișcări politice dificil de calculat (și chiar mai dificil de implementat).

укр-3

În primul rând, conducerea republicii trebuie să înțeleagă că în lumea de astăzi există o singură țară interesată de existența Ucrainei și anume, Rusia.

Toate cele trei scenarii prezentate mai sus sunt extrem de nefavorabile pentru Kiev, dar nu se potrivesc în niciun fel Moscovei, deoarece implică crearea unui focar permanent de instabilitate în apropierea frontierelor rusești.

În plus, într-o serie de opțiuni, Rusia va trebui să ofere asistență de urgență, dacă nu chiar Ucrainei în sine, atunci populației sale de limbă rusă și, în cel mai rău caz, să ia în calcul tot ceea ce rămâne din această țară.

Astfel, apare posibilitatea înțelegerii reciproce între „marile puteri slave”. Aici este necesar să se ia în considerare faptul că o Ucraina puternică independentă este preferabilă pentru Rusia, chiar dacă e ostilă, decât o uniun cu un stat pe moarte.

A doua circumstanță favorabilă Ucrainei este globalizarea, cu alte cuvinte, trecerea de la o politică a țărilor la o politică regiunilor. Ucraina cel mai probabil, nu va putea supraviețui ca țară dar va putea să existe ca centru de formare a unei structurii regionale est-europene.

Să spunem imediat că Ucraina nu se va putea alătura proiectului global chinez datorită conectivității de transport extrem de reduse cu RPChineză și nimeni nu invită Ucraina, la proiectul Europa Unită. Și nu va invita.

În același timp, strategia ucraineană se poate baza fie pe crearea propriului său proiect  pentru care nu sunt vizibile condiții prealabile, fie pe aderarea la programul de dezvoltare care se creează acum în Rusia.   

Calea optimă este unirea Ucrainei și Poloniei

Scopul politicii externe ucrainene ar trebui să fie crearea unui bloc regional puternic în Europa de Est, al cărui nucleu este format din Polonia și Ucraina. Dar Kievul trebuie să abandoneze atât orientarea către Statele Unite, cât și  privirea înapoi către Rusia. În ciuda gravitației Poloniei în sfera NATO, Ucraina ar trebui să rămână neutră: valoarea sa ca element de construcție regională rezidă tocmai în neutralitatea sa, ea rămânând o „răscruce de drumuri” în care doar statutul său se schimbă, dintr-un obiect al politicii internaționale într-un subiect de politică regionale.

укр-2

Una dintre măsurile necesare în acest sens  schimbarea programelor educaționale. Este clar că  în era regionalizării, locuitorii țării (sau cel puțin, elitele) vor trebui să știe poloneza și rusa.

În plus, programa școlară ar trebui să fie saturată cu materiale socioculturale. Este vorba în primul rând despre cunoașterea obligatorie a dogmelor catolicismului și ortodoxiei, despre înțelegerea relației dintre aceste mari culturi.

O politică suplimentară ar trebui să vizeze extinderea blocului regional și aprofundarea legăturilor în interiorul acestuia. Aliații naturali ai proiectului polono-ucrainean sunt Slovacia, România, Ungaria. 

Structura emergentă va avea un puternic impact integrator și poate atrage unele dintre fragmentele Federației Iugoslave.

Obiectivele complementare ale Rusiei și Ucrainei vor fi atinse dacă asociația regională din Europa de Est realizează conectivitatea UE (apropo, destul de scăzută) și devine un fel de alternativă la Uniunea Europeană.

La rândul său, Rusia va trebui să finalizeze până în acest moment proiectul său regional – Coridorul de Sud, a cărui implementare, desigur, se va confrunta și cu dificultăți semnificative.

În cursul jocului politic, Ucraina va trebui să sacrifice Crimeea, a cărei conectivitate cu blocul est-european este chiar mai mică decât cu Ucraina însăși și să-și reorienteze legislația (în domeniul drepturilor de autor, drepturilor omului și drepturilor corporative) către Rusia format care este acum creat. În plus, va trebui, deși într-o formă discretă, să desfășoare o politică nepopulară de reducere a cheltuielilor sociale. Cea mai ușoară cale este de a utiliza inflația în aceste scopuri care vor exista continuare.

Ucraina ar trebui să refuze, în mod demonstrativ, participarea la Protocolul de la Kyoto, să reia în totalitate lucrările centralei nucleare de la Cernobîl și, în mod ideal, să înceapă construcția uneia sau a două centrale nucleare mari.

Strategia propusă presupune – este necesar să subliniem, o politică internă autocratică (bonapartistă, absolutistă ).

 

Cu alte cuvinte, guvernul central trebuie să mențină un echilibru între dreapta și stânga, între naționaliști și integraționiști, între ortodocși și catolici, iar acest echilibru se realizează nu atât prin compromisuri, cât și prin presiuni puternice asupra părților opuse.Map of a proposed Intermarium alliance

O astfel de politică va necesita crearea unei tehnici fundamental noi de interacțiune între ramurile executive și legislative ale guvernului.

Asprimea politicii interne trebuie combinată cu liberalismul maxim: libertatea conștiinței, libertatea limbii, libertatea presei etc. până la libertatea  folosirii drogurilor ușoare . 

 

Este clar că este mult mai ușor să descriem o astfel de strategie, decât să o punem în practică – mai ales când vorbim de o construcție atât de bizară ca statul ucrainean.

Dar fiecare țară trebuie să joace doar cu cărțile pe care le are…

26/04/2021 Posted by | POLITICA | , , , , , , , , , | Un comentariu

UCRAINA SI PROBLEMELE SALE GEOPOLITICE INTERNE

Problemele geopolitice interne ale Ucrainei

 

Ucraina este vecina noastră cu care avem cea mai lungă graniţă terestră şi care ne închide ieşirea noastră la Dunăre şi Marea Neagră.

Prin această ţară trec căile  de acces spre cea mai mare şi tradiţională piaţă de desfacere a mărfurilor moldoveneşti – Rusia.Trecutul nostru istoric se împleteşte, formînd un complicat nod gordian care nu mai poate fi nici tăiat şi nici dezlegat. În Ucraina locuiesc cîteva sute de mii de conaţionali de-ai noştri care populează mai mult sau mai puţin compact raioane întregi din regiunile Cernăuţi şi Odesa.

Oaze rare de sate româneşti semiucrainizate sau asimilate complet sînt dispersate pe întreg teritoriul ţării: de la Rusia subcarpatică la vest, pînă la Doneţk la est, şi de la mlaştinile Polesiei la nord, pînă la stepele Tauridei la sud. Şi la noi în ţară locuiesc cîteva sute de mii de ucraineni (puternic rusificaţi), alcătuind cea mai numeroasă minoritate etnică. Iată motivele care ne-ar putea trezi interesul faţă de cele mai diverse aspecte ale situaţiei din Ucraina, inclusiv geopolitice.

 

Structura etno-lingvistică

Deşi ponderea ucrainenilor e cea mai mare în structura etnică a populaţiei, ea nu este nici pe departe omogenă.

Regiunile răsăritene

Regiunile de la est de Nipru sînt puternic rusificate şi gravitează, în mod normal, spre Rusia. În perioada sovietică în prima capitală a Ucrainei sovietice, Harkov, către anii 80 practic nu mai existau şcoli naţionale ucrainene. Bazinele industriale ale Doneţkului şi Dnepropetrovskului au fost şi ele practic rusificate.

Crimeea

O situaţie deosebită s-a creat în autonomia Crimeii, căreia Moscova îi pregătise scenariul nostru nistrean, însă fără succes. Pînă în a. 1944 acest teritoriu a fost o republică autonomă a tătarilor în componenţa RSSFR[1]. Învinuiţi de trădare în anii războiului, tătarii din Crimeea vor împărtăşi soarta nemţilor din Povolgia, popoarelor caucaziene, calmucilor şi coreenilor din Primorie, adică vor fi în totalitate deportaţi.

Peninsula va fi populată cu colonişti veniţi mai ales din regiunile interne ale Rusiei. Regiunea era înţesată cu baze militare ale armatei sovietice, corpul ofiţeresc al căreia era în fond şi el rusofon. Încorporarea Crimeii în RSS Ucraineană în anul 1956 (aşa-numitul “Cadou al lui Hruşciov”) n-a schimbat esenţial componenţa ei etnică.

Trebuie menţionat că tătarii Crimeii aşa şi n-au mai fost restabiliţi în drepturi după moartea lui Stalin. Dintre popoarele prigonite înainte şi după cel de-al doilea război mondial numai tătarii, nemţii, coreenii şi turcii mesheţi aşa şi n-au avut parte de o reabilitare şi restabilire a autonomiilor lor naţional-statale.

Abia după “perestroika” gorbaciovistă tătarii au început să se reîntoarcă în patrie. Însă, veniţi acasă, s-au ciocnit de rezistenţa înverşunată a coloniştilor rusofoni stabiliţi aici deja într-a treia generaţie şi care se temeau că tătarii îşi vor revendica proprietatea răpită.

Kievul a ştiut foarte bine să manipuleze aceste contradicţii şi fobii reciproce pentru a anihila separatismul rusofon care îşi luase avînt după proclamarea independenţei Ucrainei.

Rusia subcarpatică

O regiune deosebită o formează Transcarpatia, pe care localnicii o numesc Rutenia. Puţini ştiu că pînă în sec. al XVII-lea ea făcea parte dintr-un singur domeniu feudal cu Maramureşul românesc.

Această regiune, care este cea mai mică din Ucraina din punct de vedere teritorial, are o componenţă etnică şi confesională pestriţă, precum şi graniţe cu aproape toţi vecinii europeni ai ţării – România, Slovacia, Ungaria şi Polonia. Din această cauză valoarea geostrategică a acestei mici regiuni este colosală pentru Kiev. Majoritatea populaţiei o alcătuiesc rutenii, la formarea cărora au contribuit toate naţiunile vecine, inclusiv românii.

E interesant că rutenii se autoapreciază ca o naţiune deosebită de restul ucrainenilor (zicîndu-şi, încă, rusini sau huţuli) şi gravitează mai mult spre Moscova.

Maghiarii alcătuiesc o minoritate foarte influentă, mai ales în oraşele (Ujgorod-Ujvaroş, Rahov, Ciop etc.). Strîns lipite de frontierele ţărilor-matcă aici se mai află şi sate de români (Albişoara de Mijloc), polonezi şi slovaci.

Pînă în anul 1918 ţinutul a făcut parte din monarhia dualistă Austro-Ungară, iar în perioada interbelică – din Cehoslovacia. După cîrdăşia de la Munchen, Rusia subcarpatică, sub denumirea de Rutenia, va avea parte de o efemeră independenţă, fiind, mai apoi, anexată de către Ungaria hortistă.

Este de menţionat şi faptul că România a refuzat atunci să ia parte la partajarea Cehoslovaciei şi a respins oferta de a-şi ataşa cele două mari sate româneşti de la graniţă. Rutenia[2] este şi ea, ca şi Crimeea, izolată geografic de restul Ucrainei (prima – prin istmul Perecop, al doilea – prin lanţul Carpatin).

Galiţia

Între Carpaţi (la vest) şi vechea graniţă de pînă la a. 1939 (la est), este situată Galiţia. De fapt, anume ea prezintă focarul naţionalismului ucrainean şi rusofobiei. Pînă la anexarea ei de către URSS, Galiţia n-a făcut parte niciodată din componenţa Rusiei ţariste sau a statului sovietic.

Pînă în a. 1918 ea a aparţinut Austro-Ungariei. Dacă Rutenia însă era una dintre pămînturile Coroanei Sfîntului Ştefan (Ungaria), apoi Galiţia intra în imperiul Austriac propriu-zis. Bătrîna Vienă a trezit la viaţă naţionalismul ucrainean pentru a-l contracara pe cel al magnaţilor polonezi (clasa dominantă din ţinut). Un motiv aparte era şi destabilizarea situaţiei în Ucraina Răsăriteană, ce aparţinea Rusiei ţariste.

Între anii 1918-1939 Ucraina de Vest a făcut parte din Polonia, care nutrea şi ea veleităţi de mare putere est-europeană. Şleahta poloneză visa la o “Polonie mare”, ce ar fi inclus Lituania, Belarusi şi Ucraina Sovietică (“Polonia Mare – de la mare (Baltica) la mare” (cea Neagră)). De aceea şi Varşovia n-a ezitat să folosească în interesele sale naţionalismul galiţian.

Aici s-ar mai adăuga şi faptul că apusenii încă din sec. al XVII-lea au trecut la greco-catolicism (uniaţi), recunoscînd supremaţia Papei de la Roma. Galiţia, spre deosebire de Rutenia, se caracterizează printr-o rusofobie ajunsă la paroxism.

Zona de stepă

O altă regiune etno-culturală ar prezenta zona de stepă dintre Bugul de Sud şi Nipru, Kiev şi Perecop. Aceasta este zona care pînă la începutul sec. al XVIII-lea era numită “Cîmpia Sălbatică” (“Dikoe pole”) şi practic n-a fost populată. Ea era bîntuită în lung şi-n lat de urgiile tătăreşti şi cetele cazacilor zaporojeni puşi pe pradă.

Din această cauză puţini erau temerarii care îndrăzneau să se aşeze cu traiul în aceste regiuni, botezate în spiritul timpului – Taurida. Kneazul Potiomkin o colonizează cu ţărani ucraineni şi ruşi, colonişti germani şi greci pontici. Din Basarabia vor veni mînaţi de eterna sete de pămînt mii de ţărani romăni.

Istoriografia oficială vede în această regiune patria statalităţii ucrainene. Aici, lîngă pragurile Niprului, în secolele XIV-XV a luat naştere volniţa cazacilor zaporojeni. Apologeţii ei o compară cu ordinele cavalereşti medievale (celibatul, dispreţul faţă de avere, conducerea eligibilă şi colegială etc.). Din Secea Zaporojeană s-au pornit mişcările de eliberare naţională împotriva panilor polonezi, turcilor otomani, tătarilor din Crimeea şi a ţarilor ruşi.

De fapt, ea nu a fost altceva decît o adunătură de oameni certaţi cu legea, aventurieri de tot neamul care s-au refugiat în inaccesibilele mlaştini zaporojene. Ele au fost transformate într-un echivalent terestru est-european al buccaneerilor din Jamaica. A le atribui careva intenţii nobile acestor flibustieri de uscat fără morală şi principii ar fi, cel puţin, naiv. Campaniile lor de jaf se deosebeau de cele ale tătarilor păgîni prin cruzimea lor şi erau călăuzite doar de setea de avere şi nimic altceva.

Ucraina

Această regiune s-a caracterizat printr-o polietnie rar întîlnită în Europa. În calitate de limbă uzuală şi astăzi este folosit un argou alcătuit dintr-un extraordinar amalgam de cuvinte provenite din limbile ucraineană, rusă, germană, greacă, română, idish,[3] tătară, poloneză, turcă şi a ţiganilor căldărari (o ramură distinctă a romilor care locuiesc în Europa Răsăriteană).

Regiunea de Centru-Nord (Kievul şi raioanele adiacente)

Aici s-a păstrat o populaţie ucraineană mai mult sau mai puţin omogenă. Ea se deosebeşte pozitiv de Galiţia printr-un naţionalism temperat şi o credinţă ortodoxă bine înrădăcinată.

Transnistria şi alte pămînturi româneşti

Şi, în sfărşit, arealul cuprins între Bugul de Sud şi Nistru, în care intră regiunile Cernăuţi şi Odesa. Aici sunt foarte puternice elementele etnice neucrainene şi se disting clar cîteva subdiviziuni istorico-geografice cu componente naţionale diferite:

Transnistria (regiune cuprinsă între Nistru şi Bugul de Sud, cu centrul la Odesa). Populaţia autohtonă de aici era alcătuită din păstorii munteni (mocanii) şi ţăranii moldoveni. Între sec. XIV-XVIII, românii mai alcătuiau încă majoritatea populaţiei sedentare, iar stepa era ocupată de către nohaii nomazi (Hoarda Edisan). Apartenenţa statală a acestei regiuni în perioada medievală este foarte discutabilă (de altfel, prezenţa moldovenească era bine conturată).

După anexarea regiunii la Imperiul Rus (a. 1792) are loc aceeaşi politică de colonizare ca şi în restul zonei de stepă (numită încă şi Novorosia). Elementele de bază au fost german, grec pontic şi evreiesc (mai ales Odesa). Pînă în anii ’50 ai sec. al XX-lea predominant a rămas elementul românesc (moldovenesc). Anume aici are loc crearea în a. 1924 a RASSM.

Teritoriile basarabene anexate la Ucraina în a. 1940 (jumătatea de Nord a judeţului Hotin şi Bugeacului de Sud).Vacuumul format de deportarea coloniştilor germani şi umplerea lui cu etnici ucraineni a schimbat balanţa demografică în favoarea acestora şi defavoarea populaţiei de limbă română. Există totuşi şi-n continuare în pofida ucrainizării forţate o populaţie românească considerabilă (scrisă în acte drept moldovenească). Ruşii, bulgarii şi găgăuzii completează acest amestec babilonian.

Bucovina de Nord. Această regiune, răpită şi ea de la România în a. 1940, niciodată n-a făcut parte din Imperiul Rus sau cel Sovietic şi a fost pretinsă drept “recompensă” pentru „ocupaţia” românească a Basarabiei timp de 22 de ani. Şi aici sovieticii au procedat la o curăţire etnică a numeroşilor colonişti germani şi etnici polonezi înlocuiţi, desigur, cu ruşi şi ucraineni. Românii bucovineni au rămas înregistraţi în acte ca români.

Ţinutul Herţa. Acesta în genere a făcut parte din “Regatul Vechi” şi niciodată, pînă în a. 1941, n-a fost sub ocupaţie străină. La mijloc a fost o banală “eroare” a vre-unui ofiţer sovietic care nu şi-a ascuţit bine creionul. Este locuit compact şi în întregime de români.

Policentrismul ucrainean

Ucraina este o ţară cu mai multe centre. Centrul politic în care sînt concentrate toate autorităţile supreme de stat, este fără îndoială Kievul.

Însă această politică se face în centrul Galiţiei, oraşul Lvov (denumirea germană – Lemberg, iar româneşte – Liov).

Centrul economic şi fabrica de cadre este Dnepropetrovskul, aproape complect rusificat, la fel ca şi celelalte trei centre economice de prim rang: Harkov, Nicolaev şi Donbas.

Centrul intelectual şi al businessului este Odesa. Însă moda politică este dictată de către minoritatea galiţiană, care are o pondere economică şi intelectuală foarte mică. Acest fapt pare paradoxal însă doar la prima vedere.

Riscurile politice

Ucraina este divizată şi după criteriul confesional. Populaţia galiţiană care constituie mai puţin de zece procente confesează creştinismul în varianta sa greco-catolică (aceştia păstrînd ritualurile ortodoxe, recunosc supremaţia Vaticanului şi cultul Fecioarei Maria). Fiind, în plus, şi rusofobi fanatici, galiţienii ar proceda imediat la o secesiune, în cazul unei apropieri prea mari de Moscova.

Kievul nu poate risca aşa ceva, deoarece prea multe regiuni pestriţe etnic poate că le-ar urma exemplul. Nici să se detaşeze prea mult de Rusia nu se poate, fiindcă regiunile răsăritene şi sudice puternic rusificate ar manifesta imediat caracterul său pro-moscovit.

Rolul minorităţilor

Ucraina este un exemplu clasic de ţară, în care o minoritate confesională activă (galiţienii-uniaţi) domină net scena politică. Pînă la război, pe teritoriul Ucrainei locuia o diasporă evreiască foarte numeroasă care juca acest rol. Holokostul nazist din anii 1941-1944, campania împotriva cosmopolitismului din 1949 şi emigraţia în Occident şi Israel a micşorat-o însă categoric.

Cu toate acestea, chiar aflăndu-se la New York, Londra sau Tel-Aviv, diaspora evreiască ucraineană conduce abil din culise viaţa economică şi politică a ţării. Antisemitismul pronunţat al apusenilor nu face altceva decît să-i facă acesteia jocul.

Un puternic element destabilizator pentru vecina noastră este prezenţa militară rusească în Sevastopol şi în formaţiunea separatistă de pe Nistru, precum şi numeroasa diasporă rusă.

Ucraina reprezintă un mozaic extraordinar de complicat, alcătuit din cele mai diverse şi antagoniste elemente etnice şi confesionale. Orice criză internă sau externă de proporţii ar putea deveni şi ultima.

Cadouri care mai bine nu erau făcute

Orientarea politico-externă bicefală (Galiţia – spre Occident, iar răsăritul – spre Moscova) a Ucrainei îi poate juca odată şi odată festa. Teritoriile acaparate sau dăruite Ucrainei de către Stalin (Galiţia, Rutenia, Bucovina de Nord – Hotinul, jumătate din fosta RASSM, Bugeacul de Sud şi Donbas) şi Hruşciov – Crimeea, pot juca în orice moment rolul calului Troian.

Homer scria: “Timeo danais darum ferunt” (Temeţi-vă de danaieni, chiar dacă aceştia vă aduc daruri). Toate aceste „cadouri” reprezintă pentru Ucraina o bombă cu efect întîrziat. Orice neatenţie şi mişcare greşită poate produce ireparabilul. Fostul ministru de externe austro-ungar Andrashy spunea, referindu-se la monarhia Habsburgică, că ea ar semăna cu o corabie supraîncărcată, pe care orice nouă achiziţie ar putea-o duce la fund.

Paralelele în istorie sînt foarte periculoase, însă situaţia Ucrainei aduce puţin cu cea a Austro-Ungariei. De aceea uimeşte miopia politică a unor cercuri naţionaliste de la Kiev şi mai ales Lvov, care emit pretenţii expansioniste asupra bazinului nistrean. Se observă clar că aceasta ar putea fi detonatorul minei despre care deja am pomenit.

Cronologia formării Ucrainei în hotarele sale contemporane

Divizarea geopolitică a Ucrainei corespunde, în linii mari, cu consecutivitatea anexării diferitor teritorii ale sale la Rusia.

Prima a fost Ucraina Răsăriteană (Malorosia), situată la est de rîul Nipru şi alipită la Rusia în anul 1654, prin Rada de la Pereiaslavl de către hatmanul Bogdan Hmelniţki. Iniţial, această regiune s-a bucurat de o autonomie internă considerabilă, dar Ecaterina cea Mare va proceda la lichidarea ei către sfîrşitul sec. al XVIII-lea.

Tot în acest răstimp, în anul 1783, a fost anexat şi Hanatul Tătarilor din Crimeea (care cuprindea însăşi peninsula şi stepele dintre Nipru şi Bugul de Sud, botezată de către Potiomkin – Taurida sau Novorosia).

Anul 1792 marchează anexarea Transnistriei, populată, la moment, de moldoveni.

Între anii 1793 şi 1795 Imperiul Rus îşi atribuie Podolia, Volîni şi Polesia.

După încheierea pactului Ribbentrop-Molotov, URSS va anexa Galiţia Orientală.

Şi, în sfîrşit, în anul 1940 de la România vor fi anexate teritoriile Basarabiei, Bucovinei de Nord şi a ţinutului Herţa care, cu excepţia raioanelor atribuite RSSM, vor fi incluse în RSS Ucraineană.

După război, în anii ’50, acestei republici sovietice (create în anul 1918) îi vor fi cedate de către RSSFR teritoriul Crimeii şi cele răsăritene limitrofe.

Unele concluzii

Divizarea geopolitică a Ucrainei se produce nu numai după repere geografice, cît şi după cele istorice şi confesionale.

Policentrismul economic, politic, cultural, etnic şi confesional face ca în ţara vecină să fie foarte puternice tendinţele centrifuge.

Existenţa regiunilor izolate geografic de nucleul statului precum Rusia Carpatină, enclava Izmailului şi peninsula istmică a Crimeii ar facilita şi mai mult o eventuală dezmembrare.

Echilibrul dintre cele două poluri antagonice (Vestul uniat pro-occidental şi Răsăritul ortodox pro-moscovit) este foarte şubred.

Pretenţiile teritoriale ale statelor învecinate sînt destul de bine argumentate şi o eventuală dezintegrare a Ucrainei ar duce la substanţiale permutaţii de frontiere statale în regiune.

Pentru a supraveţui ca stat, în hotarele actuale, Kievul trebuie să dea dovadă de minuni de echilibristică politică între Occident şi Kremlin. Însă timpul adoptării unei decizii definitive(de genul „tertium non datur) se apropie implacabil.

A.Savin,analist politic ,Chisinau

Blogul Moldovlah

 

[1] Republica Sovietică Socialistă Federativă Rusă

[2] *La fel, România a refuzat oferta lui Hitler de a anexa Banatul sîrbesc în a. 1941 şi de a încorpora Transnistria pînă la Bugul de Sud (pusă, doar, sub administraţie militară românească).

[3] * Idish – limbă vorbită de către evreii din Europa (cu excepţia peninsulei Pirineice), care avea la bază germana.

 

20/02/2013 Posted by | POLITICA | , , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

Nori negri pentru pacea lumii. Rusia se pregăteşte pentru o lovitură militară americano-israeliană împotriva Iranului

Rusia a întreprins pregătiri intense în ultimele câteva luni, pentru o posibilă lovitură militară data de  Israel şi Statele Unite asupra Iranului.

Potrivit unor rapoarte recente, Statul Major General rus se aşteaptă la un război împotriva Iranului în această vară, cu repercusiuni enorme nu numai pentru Orientul Mijlociu, dar şi in Caucaz.

Trupele ruse din Caucaz au fost modernizate din punct de vedere tehnic, şi o divizie de rachete situata la  Marea Caspică a fost plasata în pregătire. Cele crucişătoare cu rachete ale Flotei Mării Caspice sunt în prezent ancorate în largul coastei  Daghestanului. Baza militară rusă din  Caucazul de Sud, situat în Armenia, este de asemenea, în stare de alertă pentru o intervenţie militară.

 În toamna anului trecut, Rusia a trimis  portavionul  Kuznetsov la portul sirian Tartous, în urma escaladarii conflictului din Siria. Expertii cred ca Rusia va sprijini Teheranul , în caz de război, cel puţin la nivel militar-tehnic.

Într-un comentariu, în aprilie, generalul Leonid Ivashov, presedinte al Academiei de Ştiinţe geopolitice, a scris că „un război împotriva Iranului ar fi un război împotriva Rusiei” şi a cerut o „alianţă politico-diplomatica”, cu China şi India. Operaţiunile au fost efectuate pe întreg Orientul Mijlociu, în scopul de a destabiliza regiunea. Războiul  împotriva Iranului,a scris Ivashov  ar putea „ajunge la graniţele noastre , ar destabiliza situaţia din Caucazul de Nord şi ar  slăbi  poziţia noastră în regiunea Mării Caspice.”

O preocupare centrală pentru Moscova o reprezinta consecinţele pentru Caucazul de Sud, în cazul unui război împotriva Iranului.

Armenia este singurul aliat al Kremlinului în regiune, şi are legături economice strânse cu Iranul, în timp ce ţările vecine, Georgia şi Azerbaidjan  menţin legăturile militare şi economice cu Statele Unite şi Israelul.

 Kremlinului  se teme ca  Azerbaidjanul ar putea participa la o alianţă militară alături de Israel şi Statele Unite ale Americii împotriva Iranului. Vecinatatea

 Azerbaidjanului cu  Iran, Rusia, Armenia şi Marea Caspică, şi  faptul ca începând cu mijlocul anilor 1990, a fost un aliat important militar şi economic al Statelor Unite în Caucazul de Sud si permisiunea data pentru  baze militare americane sunt un motiv de ingrijorare pentru rusi.

Relaţiile dintre Iran şi Azerbaidjan sunt deja foarte tensionate. Teheranul a acuzat în mod repetat Baku ca participa la atacuri teroriste şi acte de sabotaj impotriva sa, cel mai probabil în colaborare cu agenţiile de informaţii israeliene şi americane.

 În ultimii ani, Azerbaidjanul a dublat cheltuielile sale militare, iar în februarie finalizat un acord cu Israelul, pentru cumpararea de arme în valoare de 1.6 miliarde dolari SUA, care implică si furnizarea de avioane şi sisteme de apărare anti-rachetă.

Citând surse de rang înalt din administraţia Obama, Mark Perry a declarat revistei americane Foreign Policy la sfârşitul lunii martie, că Baku a  permis accesul la baze aeriene Israel, cele mai multe la graniţa de nord a Iranului, care ar putea fi folosite  pentru un atac aerian  asupra  Teheranului. Revista citează un oficial guvernamental care spune, ca „israelienii au cumparat un aeroport şi acest aeroport este in  Azerbaidjan.”

Perry a avertizat  ca „strategii militari trebuie să ia acum în considerare un scenariu de război, care include nu numai Golful Persic, dar şi  Caucazul . „

Guvernul de  la  Baku  a negat imediat raportul, dar editorul ziarului azer Neue Zeit , Shakir Gablikogly, a avertizat că Azerbaidjanul  ar putea fi atras într-un război împotriva Iranului.

Chiar dacă Azerbaidjanul  nu ar trebui să se dovedeasca faptul ca este punctul de plecare pentru un atac israelian asupra Iranului, există pericolul ca razboiul sa  duca la o escaladare militară a conflictelor teritoriale, cum ar fi disputa dintre Armenia şi Azerbaidjan pentru enclava armeana  Nagorno-Karabah.

Regiunea a fost independenta de la sfârşitul războiului civil din 1994, dar guvernul de la Baku, Statele Unite şi Consiliului European insista sa o considere ca făcând parte din Azerbaidjan.

 Au existat  repetate conflicte de frontieră între Armenia şi Azerbaidjan, în ultimii doi ani şi comentatorii au avertizat că disputa ar putea degenera într-un război care poate implica Rusia, Statele Unite şi Iranul.

Într-un interviu recent dat  ziarului  rus  Komsomolskaia Pravda , expertul  militar Mihail Barabanov a spus că conflictele din regiune,ar putea duce la intervenţia militară a  Rusiei.

Orice intervenţie în regiune a Statelor Unite sau a unei alte  puteri NATO, ar aduce cu ea „riscul inevitabil de utilizare a armelor nucleare.” Rusia are al doilea cel mai mare din lume arsenal nuclear,  după SUA.

Având în vedere importanţa sa geostrategică, Eurasia a devenit epicentrul rivalităţii  politice şi economice şi un potential camp de conflicte militare între SUA şi Rusia, cin urma prăbuşirii Uniunii Sovietice.

 Azerbaidjan, Georgia şi Armenia formeze o punte de legătură între Asia Centrală şi Marea Caspică,bogate în resurse, pe de o parte, şi Europa şi Marea Neagră, pe de altă parte.

SUA a încercat să câştige influenţă în regiune, prin intermediul alianţelor economice începând cu 1990. În 1998, viitorul vice-presedinte american Richard Cheney, a declarat, „Eu nu pot aminti un moment în care  regiune atât mare ca Marea Caspica sa fi câştigat astfel de importanţă strategică .”

În cartea sa „Marea tablă de şah „(1998), Zbigniew Brzezinski, fostul consilier de securitate naţională al preşedintelui SUA Jimmy Carter, a scris: „O putere care domina Eurasia va controla două treimi din regiunile cele mai avansate economic şi productive ale lumii. În Eurasia, există aproximativ trei sferturi din resursele energetice cunoscute în lume. „

Importanţa centrală a regiunii consta si in  rolul său ca o zonă de tranzit pentru livrările de energie către Europa din Asia, care ocoleşte Rusia. Prin sprijinirea proiectelor alternative de conducte, Washingtonul  a căutat să slăbească sistemul de livrare de hidrocarburi  ruseşti către Europa, care depinde în mare măsură de petrolul şi gazul rusesc.

Până în prezent, Georgia este tara-cheie pentru tranzitul de gaze şi petrol şi a fost în centrul  conflictelor din regiune.

„Revoluţia trandafirilor” din 2003 din Georgia, a fost instigata  de la Washington pentru a-l  împinge pe Mihail Saakaşvili la putere , în scopul de a proteja interesele economice şi strategice  americane  din regiune.

Aceasta a condus la o intensificare a tensiunilor cu Moscova pentru supremaţie geostrategică. Războiul dintre Georgia şi Rusia în vara anului 2008 a reprezentat o continuare a rivalitati  dintre cele două ţări, cu potentialul de a se extinde într-un război ruso-american.

Relaţiile dintre Rusia şi Georgia rămân foarte tensionate. Influenţa SUA în Caucaz şi Asia Centrală a scăzut în mod semnificativ în ultimii ani.

În plus faţă de Rusia, China a devenit o forţă majoră în domeniu, dupa stabilirea de relaţii economice  şi militare semnificative cu statele din Asia Centrală, cum ar fi Kazahstanul.

Deşi Rusia şi China rămân rivali, au incheiat  totusi  o alianţă strategică în competiţia lor cu Statele Unite ale Americii. Pentru Statele Unite, războiul împotriva Iranului reprezintă o nouă etapă în confruntarea tot mai mare, cu China şi Rusia, pentru controlul resurselor energetice din Asia Centrală şi Orientul Mijlociu.

 Sursa: http://www.wsws.org/articles/2012/apr2012/russ-a28.shtml

 Clara Weiss
28 aprilie 2012

02/05/2012 Posted by | PRESA INTERNATIONALA | , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

%d blogeri au apreciat: