CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Gândul zilei

 

 

 

 

 

 

 

 

 

„Dacă am avut un preşedinte învins de servicii, poate o să avem unul condus de ele.

Vorba aceea, servicii contra servicii.”

 

 

 

 

 

– Ion Iliescu –

 

 

 

 

 

 

 

Fotografie de la Ion Iliescu.

 

 

 

 

 

Ion Iliescu (n.3 martie 1930, Oltenita) , este un politician român, care a condus statul român în trei rânduri, ca președinte al CFSN  între 22 decembrie 1989 – 1992 , apoi ca președinte ales al Romaniei  între anii 1992 -1996 și 2000 – 2004. Din 2006 este președinte de onoare al Partidului Social – Democrat.

Fiu al unui ilegalist comunist cu stranse legaturi la Moscova, Iliescu a  intrat în Partidul Comunist Roman  în 1953 și a devenit membru al Comitetului Central al PCR în 1965, însă, începând cu 1971, a fost treptat marginalizat de Nicolae Ceausescu.

A avut un rol foarte important în Revolutia Romana din 1989 , devenind președintele Frontului Salvarii Nationale.

În timpul celui de-al doilea mandat al său, România a aderat la NATO și a încheiat negocierile de aderare a României la Uniunea Europeana. 

În 2005 a fost începută o anchetă pentru a stabili rolul lui Ion Iliescu în mineriadele  din 1990,în care minerii din Valea Jiului sub conducerea lui Miron Cozma, au descins în Bucuresti pentru a înăbuși manifestațiile antiguvernamentale.

În iunie 2009, Ion Iliescu a fost scos definitiv de sub urmărire penală în dosarul „Mineriada 13-15 iunie 1990”, în care era acuzat de genocid, complicitate la tortură, propagandă pentru război, tratamente neomenoase, distrugere, favorizarea infractorului și complicitate la rele tratamente

Pe data de 15 mai 2007, fiind invitat în emisiunea „Tu decizi” difuzată de postul de televiziune „Realitatea TV”, Ion Iliescu a afirmat că ” [… minerii] au făcut un act civic.”

În 1995, ziarul Ziuaa publicat un interviu cu un ex-ofițer KGB care a declarat că Ion Iliescu a fost un infiltrat KGB. Iliescu a negat afirmațiile ofițerului, totuși Ziua a continuat să investigheze subiectul în detaliu. Câteva zile mai tâziu, „Ziua” a susținut că angajații săi au fost plasați sub supravegherea  Serviciului Roman de Informatii.

Scandalul privind presupusa sa legătură cu KGB a continuat în perioada 2003-2008, atunci când disidentul rus Vladimir Bukovski  a declarat că Iliescu și majoritatea membrilor FSN ar fi fost agenți acoperiți ai KGB, că Iliescu ar fi avut relații puternice cu Gorbaciov, și că revoluția română din 1989 ar fi fost un complot organizat de KGB pentru a recâștiga controlul politic asupra țării.

( Wikipedia.ro)

Publicitate

13/11/2014 Posted by | POLITICA | , , , , , , | Lasă un comentariu

SENZATIONAL!ROBERTA ANASTASE VORBESTE DE ”TRADARE NATIONALA”

PNL si PSD acuzate de tradare nationala

  • Vineri, 28 mai 2010

Anastase despre tradarea PNL si PSD

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a declarat vineri la RFI România că „alianţa malefică” PSD-PNL este responsabilă de situaţia actuală a României şi a susţinut că aceste formaţiuni pot fi acuzate de „trădare naţională”.

„Noi nu aruncăm vina. În momentul ăsta, ştim exact ceea ce avem de făcut. Mi se pare culmea tupeului din partea reprezentanţilor PNL să încerce măcar să discute despre cum se guvernează acum România, ştiind foarte bine că au dus ţara în această situaţie, Guvernul PNL, susţinut de PSD”, a declarat Roberta Anastase.

Ea a acuzat PNL şi PSD de „trădare naţională”.

„Dacă vorbim de trădare naţională, apoi de trădare naţională, în adevăratul sens al cuvântului, putem să discutăm de guvernarea PNL, susţinută de PSD, după toate regulile constituţionale, pentru că să măreşti salariile, să ai 20 de ordonanţe şi Hotărâri de Guvern, prin care creşti salariile numai într-un an de zile… În al doilea rând, numai într-un an să creşti pensiile cu 20% şi numai într-un an să creşti salariile, separat de toate aceste lucruri şi salariile profesorilor cu 12%, pe o economie căreia trebuia să-i dai libertatea de a creşte sănătos, mi se pare pur şi simplu sinucigaş. Asta au făcut, e o realitate, de asta am şi ajuns aici. Nu invocăm greaua moştenire, dar nici nu este corect să ascundem realitatea de la care am pornit. Nu uitaţi că aceeaşi alianţă malefică PSD-PNL este cea care a lăsat România fără Guvern patru luni de zile anul trecut, în momente cruciale pentru luarea unor decizii”, a declarat Anastase.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a mai spus că măsurile anticriză ale Guvernului trebuie analizate pe termen lung, pentru că analizele din prezent nu sunt obiective.

„E şi o chestiune logică: nu se aşteaptă nimeni ca-n momentul ăsta să primim aplauze pentru aceste decizii. Important este ca, odată ce timpul va trece, oamenii să se raporteze la rezultate, la rezultate concrete.

În momentul de faţă, e greu să accepţi de exemplu scăderea pensiilor. În momentul de faţă, aparent ai de ales între a nu scădea şi a scădea. În realitate, avem de ales între a nu scădea acum şi a nu mai avea să le plăteşti peste câteva luni sau a nu mai primi în acel caz pensia peste câteva luni. Asta trebuie să realizăm”, a explicat Roberta Anastase.

Ea a adăugat că raportările sunt diferite, iar în momentul de faţă, în niciun caz, analizele nu sunt obiective.

„Peste ceva timp, speranţa noastră este că aceste decizii, care sunt clar impopulare, vor face bine economiei şi rezultatele se vor vedea şi vom fi trataţi cu obiectivitate”, a mai spus preşedintele Camerei Deputaţilor.

Sursa:http://www.agentia.org/stiri/pnl-si-psd-acuzate-de-tradare-nationala-5046.html

28/05/2010 Posted by | POLITICA, PRESA ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , | 2 comentarii

   

%d blogeri au apreciat: