CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ISTORIA CARE NU SE INVATA LA SCOALA. INTREBARI RAMASE FARA RASPUNS

27 noiembrie 1940, a fost ziua asasinării profesorului Neculai Iorga((n. 17 ianuarie 1871, Botoșani)şi a economistului Virgil Madgearu ( n.14 decembrie 1887, Galați ),de către o grupa de 7 legionari,  condusă de Traian Boeru, director la Institutul Naţional al Cooperaţiei.

 

 

iorgaFisier: Madgearu.png

                                 Nicolae Iorga si Virgil Madgearu

Au fost ţinute sub regim de secret oficial :

-hotărârea instanţei de judecată în cazul celor două omoruri făcute de cei 8 legionari;

-contribuţia unei puteri străine la executarea fostului consilier regal Neculai Iorga şi a ţărănistului Virgil Madgearu;

-cum au plecat din ţară cei 8 legionari şi viaţa acesrora după terminarea războiului.

 Despre uciderea şi atârnarea unor victime în cârlige din Abatorul capitalei în timpul ostilităţilor din ianuarie 1941, au fost publicate informaţii contradictorii, unele din acestea fiind cuprinse într-o lucrare, din anul 1997  care susţine ca :

– la Abatorul oraşului Bucureşti au fost găsiţi asasinaţi 13 evrei, alti 2 grav răniţi, au supraveţuit masacrului. Dintre cei asasinaţi Millo Beiler şi fraţii Rauch au fost găsiţi cu păntecele spintecate şi intestinele legate de gât în chip de cravată. Celelalte cadavre de la Abator erau agăţate în cârligele măcelăriei.

In acelaşi an, a fost publicată o altă lucrare , care prezintă :

– dezminţirea medicilor veterinari şi a funcţionarilor de la Abatorul Capitalei, că au fost ucişi evrei;

– asumarea răspunderii de către salariaţii respectivi pentru dezminţirea prezentată de ei.

Pentru stabilirea adevărului în problema respectivă sunt necesare :

-reanalizarea oficială a conţinutului dosarului penal « Abator » ;

-cercetarea realităţii faptelor susţinute în cele două lucrări editate în anul 1997 ;

-publicarea oficială a rezultatului cercetării actului de violenţă şi ucidere susţinut că au fost înfăptuite în timpul « rebeliunii ».

 Academicianul Mihail Sadoveanu, a depus în 1941 o cerere pentru înscrierea sa în Mişcarea Legionară , preferinţă politică pentru care nu există informaţii despre:

-motivarea înscrisă de academician în cererea pentru solicitarea calităţii de membru al formaţiunii politice respective ;

-poziţia conducerii Mişcării Legionare faţă de cererea făcută de Mihail Sadoveanu de a-i deveni membru.

 Începând de luni, 20 ianuarie 1941 la conducerea unor instituţii de stat au avut loc următoarele evenimente politice :

– înlocuirea ministrului de interne legionar, generalul Petrovicescu, în dimineaţa zilei de 20 ianuarie , din dispoziţia conducătorului statului, fără decret ;

– marţi, 21 ianuarie a venit rândul prefecţilor şi chestorilor legionari din toată ţara să fie chemaţi în capitală în vederea unor importante consfătuiri economice, fiind înlocuiţi cu ofiţeri  ;

– în seara zilei de 21 ianuarie, situaţia evoluase  în favoarea Legiunii. Capitala, Ardealul, Banatul, Moldova şi Dobrogea erau controlate de legionari  ;

– miercuri, 22 ianuarie, mulţimile de la sate invadaseră capitalele de judeţe, mărind cu prezenţa lor masivă capacitatea de rezistenţă a Legiunii  ;

– spre miezul nopţii zilei de 22 ianuarie, a fost primit ordinul lui Hitler, pentru a fi încetată orice rezistenţă  ; în dimineaţa zilei de 23 ianuarie 1941, ora 5, Horia Sima a ordonat, să fie încetata rezistenţa şi intrarea legionarilor în viaţa normală  ;

– în dimineaţa zilei de 24 ianuarie, şeful statului a ordonat armatei deschiderea focului pe străzile principale ale capitalei şi asupra clădirilor publice deţinute de această formaţie politică, fiind secerate 800 de vieţi omeneşti .

Evenimentele politice care au avut loc în România în perioada 20-24 ianuarie 1941, au fost prezentate oficial ca fiind acte de rebeliune desfăşurate de legionari, ocolindu-se următoarele realităţi :

-înlocuirea nelegală a ministrului de interne legionar, în dimineaţa zilei de 20 ianuarie ;

-înlocuirea nelegală a prefecţilor şi chestorilor legionari, în dimineaţa zilei următoare ;

-populaţia civilă adunată în oraşe şi formaţiunile legionare nu au întreprins acţiuni împotriva militarilor şi a instituţiilor statului;

-formaţiile legionare depuseseră armamentul şi erau în curs de părăsire a sediilor în ziua de 24 ianuarie;

-acţiunile politice şi militare desfăşurate în perioada 20-24 ianuarie 1941 au fost organizate de şeful statului generalul Ion Antonescu şi în consecinţă acestea nu pot fi considerate ca fiind o « rebeliune legionară ».

 Istoria românească postbelică, i-a creat Mişcării Legionare o imagine de Coloana V-a nazismului şi de forţă politică afiliată necondiţionat blocului puterilor totalitare de dreapta , poziţie transmisă societăţii române, fără să fie susţinută cu argumente măcar pentru :

-dovada, privind calitatea de membru al formaţiei legionare române la coloanaV-a nazistă ;

-volumul fondurilor primit de la această coloană ;

-conţinutul actului de afiliere necondiţionată blocului totalitar de dreapta şi rezultatele concrete ale acestui act politic.

 Implicarea elitei intelectualităţii române în Garda de Fier, e o adevărată problemă care nu a fost rezolvată. Mai este o sursă de confuzii şi astăzi. Însă în spatele numelor celebre ale unor intelectuali se află chipurile anonime ale celor 272.000 de militanţi căti  număra Garda de Fier în decembrie 1937 .

Despre această realitate din politica ţării noastre, nu au fost prezentate oficial până în prezent :

-tabelul nominal cu elita de intelectuali din ţară şi din afară, care au fost membri sau susţinători ai Gărzii de Fier ;

-activitatea desfăşurată de elitele  respective ;

-lista intelectualilor legionari scoşi din funcţie, arestaţi şi condamnaţi în timpul regimului Antonescu.

 Virgil Madgearu, un ţărănist de frunte, a facut parte dintr-o organizaţie masonică , şi a fost ucis de legionari în ziua de 28 noiembrie 1940, neexistând informaţii oficiale nici pentru:

denumirea şi naţionalitatea organizaţiei masonice respective ;

funcţia avută de Virgil Madgearu în această organizaţie secretă;

acţiunile întreprinse de acest om politic care au motivat executarea sa.

SURSA:AICI

04/08/2012 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

EMINESCU,jurnalist si comentator politic.Cestiunea Evreiasca.

Fişier:Eminescu.jpg

Foto:Mihai Eminescu

Revizuirea articolului 7 din Constituţie şi cestiunea evreiască

Cu cît trec una după alta zilele, cu cît se prelungeşte fără nici un termen prevăzut sesiunea estraordinară, cu atîta cestiunea revizuirii se încîlceşte mai mult, cu atît neliniştea şi temerile cresc şi cuprind toate minţile, cu atît mai mult toată lumea îşi pierde cumpătul şi facultatea chibzuirii. O stare de nervozitate acută domneşte în toate cercurile. Judecata rece lipseşte de pretutindeni şi mai ales de acolo unde ar trebui neapărat să nu lipsească. Trecem prin nişte zile în adevăr foarte grele şi trebuie în sfîrşit să ne dăm seama că aceasta este plata, foarte scumpă poate, a greşelilor şi rătăcirilor noastre politice săvîrşite de treizeci de ani încoace… naţiunea românească, pe tărîmul politic, n-a făcut alta decît a se lepăda sistematic de orice tradiţie, a răsturna orice autoritate, a arunca departe orice s-ar fi putut numi original în viaţa ei naţională, şi-n acelaşi timp a adopta toate reformele, toate teoriile cosmopolite… (MIHAI EMINESCU)

Pentru a aseza acest articol semnat de Eminescu in contextul epocii trebuie sa spunem ca:

Deciziile luate de Congresul de la Berlin  care au consfintit independenta de stat a Romaniei  au conţinut  si  germenenii unor mari probleme pentru tara noastra si pentru tarile balcanice in general.Marile puteri ne-au rezervat o surpriză…

 Art.44 al Tratatului de la Berlin prevedea: ”În România, deosebirea credinţelor religioase şi a confesiunilor, nu va putea fi opusă nimănui ca un motiv de excludere sau de incapacitate în cea ce priveşte bucurarea de drepturi civile şi politice, administrarea în sarcini publice, funcţiuni şi onoruri, sau exercitarea diferitelor profesiuni şi industrii în orice localitate ar fi (…)”.

Întrucât în Principate, sub influenţa conflictelor europene migraseră zeci de mii de evrei, cu precădere din Rusia şi Galiţia, această decizie urmărea de fapt acordarea dreptului de cetăţenie.

Imediat după revizuirea Constituţiei  în 1879, evreii se aglomerează tot mai mult în oraşe, încep să ocupe funcţii în principalele domenii de activitate: medicină, justiţie, învăţământ, cultură etc. Între timp, în Rusia, la 1881, au loc mişcări puternice ale ţăranilor împotriva evreilor, care iau calea exilului.

Mari frământări interne au loc la noi. Este momentul cândpe langa Mihai Eminescu  îşi exprimă părerea referitor la „chestiunea evreiască” marii oameni de cultură ca A.D.Xenopol, I.L.Caragiale, M.Kogălniceanu, B.P.Haşdeu ş.a. Nu era vorba de hilarul de acum termen „antisemitism”, ci de apărarea tinerei Românii.

“În schimb (la Berlin) se impune ca o condiţie penDupă revizuirea Constituţiei în 1879, evreii se aglomerează tot mai mult în oraşe, încep să ocupe funcţii în principalele domenii de activitate: medicină, justiţie, învăţământ, cultură etc. Între timp, în Rusia, la 1881, au loc mişcări puternice ale ţăranilor împotriva evreilor, care iau calea exilului.tru recunoaşterea Independenţei, împământenirea în masă a evreilor neasimilaţi. Aceasta era o surpriză, singura pe care ni-o rezerva Adunarea Europeană asupra căreia se concentraseră ultimele speranţe ale poporului român” (N.Iorga).

Caragiale a surprins perfect situaţia în articolele sale:

“Ce s’a întâmplat însă ? O seamă de Evrei dela noi, în genere de provenienţă galiţiană, – oameni pribegiţi aci din cauza scurgerii de acolo a acestui element, ce se înăduşă trăind multă vreme în masă la un loc prea strimt pentru libera mişcare a pornirilor lui de rapacitate, – au început să agite din nou chestiunea israelită, odată resolvată strict după litera tractatului dela Berlin. Şi agitarea aceasta nouă şi-au întemeiat-o tot pe falsa insinuare că Statul nostru se conduce de principiul intoleranţei religioase. Această nouă agitare, mai întâiu ascunsă, a început să iasă câte puţin la iveală, apoi să se producă făţiş şi în fine să ia nişte proporţiuni, dacă nu primejdioase, dar cel puţin ofensatoare pentru autoritatea Statului nostru.

 S’a făcut întâi agitări la sinagoge şi la şcolile confesionale; de aci apoi au trecut chiar în presă; s’au fundat ziare în acest scop: în fine lucrurile au ajuns la protestul neruşinat, şi infam şi ridicul, dela Londra.

S’a comandat apoi în străinătate un agitator dibaci, care să vie numaidecât să provoace o mişcare de un nou soiu, cu scopul de institui aci o societate semitică, cu o direcţiune generală, recunoscută de Stat, şi care să reprezinte puterea populaţiei israelite în relaţiile sale cu puterea Statului”.

În mediul rural multi evrei devin arendaşi pentru boierimea care îşi cheltuia averile la Paris,ducând la exasperare ţăranul.

Rascoala taraneasca din 1907 a pornit tocmai impotriva unor astfel de arendasi.

17/05/2010 Posted by | ROMANIA MODERNA | , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: