CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

După conflictul cu Ucraina, interesul Rusiei în problema «Ţinutului Secuiesc» a crescut

Istoric Stefano Bottoni: „După conflictul cu Ucraina, am văzut interes din  partea Rusiei în problema «Ţinutului Secuiesc»” | Actualitate

Istoric Stefano Bottoni: „După conflictul cu Ucraina, am văzut interes din partea Rusiei în problema «Ţinutului Secuiesc»”

  O mică parte a populaţiei din România, probabil, ştie că Regiunea Autonomă Maghiară care a existat în anii 1950 în inima Transilvaniei, a fost un experiment sovietic. Al lui Stalin.

La începutul anilor 2000, un student de la Universitatea din Bologna, interesat de relațiile interetnice în fostul Bloc sovietic, Stefano Bottoni, a început să studieze acest subiect, care a fost şi tema tezei sale de doctorat, scrie  Melania Cincea în https://www.timpul.md.

După aproape 20 de ani de cercetări în arhive românești, maghiare, sovietice și britanice, dar şi în Secuime, a publicat volumul Moștenirea lui Stalin în România. Regiunea Autonomă Maghiară, 1952-1960 (Humanitas, 2021).

L-am invitat pe Stefano Bottoni, conferențiar la Universitatea din Florența, la un dialog despre ce a însemnat concret această autonomie într-un stat totalitar, subjugat unei puteri transnaţionale la rândul ei totalitare. Despre cine şi ce a avut de câştigat în urma înfiinţării acelei regiuni autonome. Despre modul în care a influenţat relaţiile dintre Ungaria şi România.

Despre o posibilă cauzalitate între conflictul social şi etnic din martie 1990, de la Târgu Mureş, şi acel experiment sovietic din anii ’50.

Despre naţionalismul comunist regăsit, după 1900, în retorica unor partide extremiste, unul dintre ele fiind acum în Parlamentul României. Despre interesul pe care aşa-numitul Ţinut Secuiesc îl mai prezintă pentru Rusia, în contextul geopolitic actual.

„Autonomia s-a aplicat doar pe plan lingvistic şi relaţional”

Născut laBologna, Italia, în 1977, Stefano Bottoni este doctor în Istorie, titlu obţinut la Universitatea din Bologna.

A predat Istoria Europei de Est la Universitatea din Bologna, după care s-a alăturat Academiei Ungare de Științe unde a fost, între 2009 și 2019, cercetător la Institutul de Istorie în cadrul Centrului de Cercetări în domeniul Științelor Umaniste.

Din 2019 este conferențiar la Universitatea din Florența, unde predă Istoria Europei de Est și Istorie universală.

A fost bursier la Zentrum für Zeithistorische Forschung din Potsdam și la „Imre Kertész“ Kolleg din Jena, precum și membru al proiectului internațional „Courage“, finanțat de UE în cadrul programului Horizon Europe, despre opoziția culturală în Europa de Est în epoca socialismului de stat.

Principalul său domeniu de cercetare este politica față de minorități și relațiile interetnice în blocul sovietic.

În limba română a publicat recent Lungul drum spre Occident: O istorie postbelică a Europei de Est (Editura Mega, Cluj-Napoca, 2021) şi Moștenirea lui Stalin în România. Regiunea Autonomă Maghiară, 1952-1960 (Humanitas, 2021).

CV Stefano Bottoni (Sursă: Humanitas);

Sursă foto: stefanobottoni.academia.edu

Se împlinesc, anul acesta, 70 de ani de la înfiinţarea Regiunii Autonome Maghiare – „moştenirea lui Stalin”, cum o numiţi. Se resimt încă repercusiuni ale acestui experiment sovietic, domnule Bottoni?

La nivel de memorie colectivă, nu. Episodul Regiunii Autonome Maghiare, care a durat mai puţin de zece ani, a fost uitat aproape imediat după lansarea comunismului naţional, instituit de Ceauşescu.

Memoria socială, colectivă era foarte slabă când începusem eu cercetarea pentru teza mea de doctorat, în 2002. Cred însă că a rămas o frică a clasei politice faţă de conceptul de autonomie: este ceva care trebuie tratat cu mare precauţie pentru că este greu de înţeles şi de explicat.

Când Partidul Muncitoresc Român a decis înfiinţarea Regiunii Autonome Maghiare, în vara anului 1952, a urmat o campanie publică intensă de explicare a acestei decizii, referitoare la ce presupune acest lucru, că autonomia socială şi cea teritorială nu sunt influenţate, avându-se în vedere întărirea unităţii acestei minorităţi.

Autonomia invocată era doar de jure, pentru că de facto despre ce autonomie se poate vorbi într-un stat totalitar, subjugat unei puteri transnaţionale totalitare… Aşadar, ce presupunea această autonomie?

Analiştii au vorbit mult despre această regiune ca despre un experiment pur formal. Dacă analizăm din perspectiva cadrului politic, nu se poate vorbi despre o autonomie reală. Autonomia s-a aplicat doar pe plan lingvistic şi relaţional.

A fost foarte important pentru etnicii maghiari din regiune faptul că bilingvismul se instituise formal, informal deja era practicat la Târgu Mureş, Miercurea Ciuc, Odorheiu Secuiesc, încă din anii 1940-1950. În Constituţia României socialiste au fost introduse articole despre o regiune declarată bilingvă.

Cred că, din punct de vedere lingvistic, Regiunea Autonomă Maghiară a funcţionat ca un fel de seră; adică, deşi condiţiile ambientale staliniste sau comuniste erau favorabile dezvoltării naţionalismului, în interiorul regiunii a supravieţuit o microcultură socială, o microsocietate maghiară integrată din punct de vedere politic în statul român.

Deşi nomenclatura maghiară locală şi-a demonstrat în multe rânduri loialitatea faţă de statul român, a reuşit să păstreze controlul asupra populaţiei locale.

În 1956, cu ocazia Revoluţiei maghiare, la Timişoara, de exemplu, care era un oraş multietnic, au fost tulburări sociale, manifestaţii în stradă, dar în Regiunea Autonomă Maghiară nu s-a întâmplat nimic similar, nici chiar în localităţile populate într-o măsură covârşitoare de maghiari, populaţia a fost disciplinată.

Moștenirea lui Stalin în România

De ce a ales Stalin să facă acest experiment pe o regiune populată cu etnici maghiari şi nu pe una în care trăiau etnici germani, de exemplu în Banat sau în zona Sibiului?

Politica sovietică a făcut o deosebire clară, în anii 1944-1945, între maghiarii din Transilvania şi cei Banat şi etnicii germani pe care i-a considerat co-responsabili de războiul nazist. Mulţi dintre ei, ştiţi bine, au fost deportaţi în lagăre de muncă în URSS, în Bărăgan, alţii au emigrat în Germania, iar cei rămaşi au devenit ţinta unui nedrept şi dureros proces de „integrare” juridică, politică.

Un alt motiv era că maghiarii din România aveau o ţară-mamă, Ungaria, care era şi ea era ocupată de trupele sovietice şi urma să intre în Blocul Sovietic.

Astfel, Ungaria nu ar fi putut primi un val de refugiaţi, ca Germania, aflată în zona de influenţă vestică. De asemenea, poziţia geopolitică a Ungariei era total diferită de cea a Germaniei.

„Procesul decizional în privinţa Transilvaniei şi a Regiunii Autonome Maghiare rămâne un mister”

Ce au avut de câştigat Stalin, URSS de pe urma înfiinţării Regiunii Autonome Maghiare, în contextul în care, oricum, controlau întreaga Românie?

În cercetarea mea nu am avut acces la documente originale relevante la Moscova, ci doar la surse publicate de cercetători ruşi, după prăbuşirea URSS, deci procesul decizional în privinţa Transilvaniei şi a Regiunii Autonome Maghiare rămâne un mister. Câteva lucruri ştim sigur.

De exemplu, că Regiunea Autonomă Maghiară nu a fost dorită nici de Bucureşti, nici de Budapesta; din surse provenite din Arhivele ungare ştim că la vremea respectivă, în 1951-1952, conducerea comunistă de la Budapesta nu a avut nicio opinie referitoare la autonomia maghiară din Transilvania.

Apoi, nu a fost cerută  de populaţie locală maghiară. Eu nu am găsit în arhivele Partidului Comunist Român, nici la Bucureşti, nici  la Târgu Mureş, nicio cerere a populaţiei locale pentru autonomie. Deci, decizia a venit unilateral, de sus, din afară, de la Moscova, de la Stalin.

Pornind de la aceste fapte, avem doar ipoteze. Una ar fi că decizia a fost luată pentru a controla şi mai bine cele două ţări, Ungaria şi România. Alta, pentru a demonstra că România foloseşte în totalitate modelul sovietic, autonomia teritorială fiind modul preferat de sovietici pentru rezolvarea chestiunii naţionale. Nu ştim precis ce a motivat Stalin, dar am găsit documente care arată interesul acestuia pentru noile Constituţii ale Poloniei şi României, care s-au schimbat în 1952; în ambele cazuri, Stalin a dat o atenţie deosebită factorului naţional.

În cazul Constituţiei poloneze, a inserat personal, cu creionul, pe draftul trimis de la Varşovia la Moscova, interesul naţional polonez. În cazul României au fost doi consilieri sovietici care în septembrie 1951 au venit la Comitetul Central al PRM, cu ideea autonomiei, în două variante: una maximă, cu capitala la Cluj şi un teritoriu mult mai larg, şi cealaltă mai redusă şi mai compactă din punct de vedere etnic.

Dar etnicii maghiari, România au avut ceva de câştigat?

Din punct de vedere politic, nimic. Din punct de vedere economic, aproape nimic. Potrivit documentelor statale şi locale privind planificarea, banii au mers la Bucureşti, în Valea Jiului, în Hunedoara, la Piteşti, în bazinele industriale deja dezvoltate. A fost un câştig simbolic, Regiunea Autonomă Maghiară fiind percepută ca un teritoriu special din punct de vedere cultural.

Astfel, pentru cei care au lucrat în instituţii culturale faptul că trăiau în această regiune a reprezentat un avantaj. Pentru regimul comunist era mai uşor să ajungă la populaţia maghiară în limba sa maternă, chiar dacă deciziile erau luate de la centru.

„Ungaria nu a avut niciun rol nici în înfiinţarea, nici în desfiinţarea regiunii”

Acest experiment a influenţat în vreun fel relaţiile dintre Ungaria şi România?

Surprinzător, nu a făcut-o. Singurul moment în care acest experiment a catalizat atenţia Ungariei a fost în 1956, de la mijlocul lui august la începutul lunii octombrie, când graniţele între cele două ţări s-au deschis parţial, după şapte ani de închidere totală, şi câteva mii de persoane, despărţite după Al Doilea Război Mondial, au putut să reia legătura, au putut călători între cele două state socialiste, doar cu buletinul.

Ungaria nu a avut niciun rol nici în înfiinţarea, nici în desfiinţarea regiunii. Un singur moment în care Regiunea Autonomă Maghiară a devenit  un factor legitimant în faţa Ungariei a fost în februarie 1958, când János Kádár şi o delegaţie guvernamentală și de partid au vizitat România – au fost şi la Târgu Mureş, călătorind cu trenul prin Secuime –, iar prim-ministrul a ţinut o cuvântare în faţa unei mulţimi uriaşe căreia i-a transmis că Ungaria are suficient pământ pentru edificarea socialismului. Mulţi au părăsit mulţimea atunci, reproşând delegaţiei maghiare că sunt trădători comunişti, înţelegând că scopul vizitei lui Kádár era să legitimeze neamestecarea în afacerile interne ale regimului din  regim din Bucureşti, care era deja pe cale să devină național-comunist.

„Regiunea Autonomă Maghiară este, aşadar, un caz excepţional în țările socialiste”

Proiectul a fost abandonat în 1960. A existat o concluzie sau o explicaţie oficială a URSS?

Iniţiativa desfiinţării nu a venit dinspre URSS, ci de la Bucureşti, pentru că Moscova nu a mai jucat niciun rol în reorganizarea administrativă, în 1960. Represiunea politică şi socială afectaseră în mod semnificativ Regiunea Autonomă Maghiară; din documentele Securităţii am aflat că până în 1956-1957, timp de câţiva ani organele de represiune au încercat să nu provoace reacţii nedorite în zonă, ceea ce, mai târziu, în interpretarea lui Alexandru Drăghici, a însemnat că au subapreciat pericolul naţionalist maghiar. Aşa că după 1957 represiunea a afectat minorităţile din ţară, nu doar pe cea maghiară, ci şi pe cea germană şi pe cea evreiască.

În 1959-1960 a început o campanie de „unificare”, de fapt o  românizare a şcolilor, ceea ce era o consecinţă directă a reformelor din URSS, introduse de Hruşciov în 1958, pentru promovarea limbii ruse în spaţiul sovietic.

În decembrie 1960, când s-a desfiinţat Regiunea Autonomă Maghiară, a fost înfiinţată Regiunea Mureş Autonomă Maghiară, în vigoare până la reforma administrativă din 1968, bazată pe ideea unei întoarceri în provinciile interbelice.

În 1961 a fost numit  la conducerea Regiunii Mureş un nou prim-secretar, Iosif Banc; acesta a fost primul oficial local după război care, deşi era bilingv, a refuzat să vorbească în maghiară pe motiv că limba oficială este cea română. Acesta a fost, cred, momentul şoc pentru elita maghiară locală, pentru nomenclatura de acolo;  înţeleseseră că o epocă a luat sfârşit.

A mai existat un experiment similar în fostul bloc sovietic?

Iugoslavia a păstrat, până la dizolvarea sa, în 1991-1992, o structură federală, cu republici și chiar provincii autonome. Dar Iugoslavia trebuie considerată o excepţie; foarte interesant, dar în documente nu am găsit vreo trimitere la Iugoslavia ca referință în calitatea sa de stat federal. În 1951-1952, relaţiile dintre Iugoslavia şi URSS și întegrul Blocul Sovietic au fost însă la un nivel minim.

Regiunea Autonomă Maghiară este, aşadar, un caz excepţional în țările socialiste, nu s-a creat ceva similar nici în Cehoslvacia, nici în Polonia, Ungaria, dar nici în Bulgaria unde este o populaţie turcă foarte însemnată cantitativ care, în ceea ce priveşte drepturile lingvistice, a avut o poveste asemănătoare cu a maghiarilor din România: de la integrarea din anii ’50 până la persecuții deschise din anii ’80.

„În 1990 a fost un fel de nostalgie faţă de Regiunea Autonomă Maghiară”

Se poate vorbi despre o legătură de cauzalitate, fie şi indirectă, între conflictul social şi etnic din martie 1990, de la Târgu Mureş, şi acel experiment din anii ’50 sau urmările acestuia?

Nu o cauzalitate, o reminiscenţă, aş spune. Scriitorul András Sütő, care a fost grav rănit de manifestanţi români, în 19 martie 1990, era în anii 1950 un tânăr redactor-şef şi un vârf al vieţii culturale maghiare comuniste. Deci pentru elita maghiară, pentru partea mai în vârstă a ei, adică pentru cei născuţi în anii 1920 sau 1930, Regiunea Autonomă Maghiară, autonomia teritorială în sine era punct de referinţă.

Trebuie amintit că presa perioadei post-decembriste avea o bază ideologică anticomunistă, iar referinţa la o situaţie creată de Stalin n-ar fi fost prea populară. Se vorbea aşadar despre faptul că a fost autonomie, dar nu despre cadrul creat de URSS, despre faptul că în anii 1950 maghiara era limbă neoficială vorbită de întreagă populație din Târgu Mureş, că românii erau bilingvi, iar în 1990 nu mai erau. Era un fel de nostalgie, iar Regiunea Autonomă Maghiară nu era văzută ca un proiect care putea fi reluat în noile condiţii politice.

Mă gândeam că a contribuit la exacerbarea naţionalismului în zonă, după 1990.

Factorul cel mai important a fost faptul că Târgu Mureş devenise, din anii 1970-1980, un oraş în care elita locală s-a românizat cu o preponderență a cadrelor militare și de securitate, o elită foarte legată de statul național comunist şi de Ceaușescu, uneori fără rădăcini în zona aceea. La Târgu Mureş nu era ca la Cluj sau la Timişoara ori la Arad, care se puteau lăuda cu generaţii de elite româneşti. Această elită pur pozițională a trăit o teamă teribilă în decembrie 1989, când s-a schimbat regimul, iar maghiarii, care erau majoritari în oraș și împrejurimi, şi-au revendicat locul în societate, după ce în anii 1970-1980 treceau, în Târgu Mureş, drept un fel de paria. În ianuarie 1900, când au început manifestaţii maghiare, au vrut să reia controlul politic, social, cultural, lingvistic asupra oraşului.

Cred că evenimentele din primăvara lui 1990 de la Târgu Mureş au fost mai mult decât o provocare orchestrată de unele centre de putere. Cercetători care au studiat acest conflict au demonstrat că potenţialul exploziv era uriaş în zonă, era un potenţial pentru un mini război civil; gândiţi-vă că se acumulaseră tensiuni timp de decenii, tensiuni care nu au putut exploda în comunism. Context în care paradoxal nu este că existat acel val de violenţă, ci că deşi era un potenţial sporit pentru tensiuni etnice şi pentru înfruntări sângeroase, bilanţul a fost, totuşi, limitat, modest. Mai ales dacă comparăm acest episod cu ceea ce s-a întâmplat în Slavonia, la Vukovar, sau în Bosnia-Herţegovina. Ungaria ar fi putut să alimenteze aceste tensiuni, dar dintr-un motiv sau altul, nu a făcut-o, iar asta este admirabil. La fel și autoritățile centrale din București au înțeles riscul sistemic pentru țară, contribuând la detensionarea crizei din martie.

„În regimul Orbán, naraţiunea rusească despre conflictele interetnice ajunge mai uşor la populaţia din Ungaria”

Vatra Românească, PUNR, PRM, – promotoare ale naţional-comunismului, şoviniste, xenofobe, înţesate de foşti securişti şi foşti membri ai nomenclaturii comuniste – au jucat un rol important în întreţinerea tensiunilor interetnice din regiune. Din 2020, culoarul electoral lăsat liber de acestea a fost ocupat de AUR, un partid extremist – în paranteză fie spus, elogiat în presa de propaganda Kremlinului. În contextul geopolitic actual, zona aceasta a aşa-numitului Ţinut Secuiesc mai prezintă interes pentru Rusia? Mai există breşe care pot fi speculate, exploatate geopolitic?

URSS a fost foarte bine informată despre conflictele interetnice din regiune. Dacă este cineva care înţelege magnitudinea acestor conflicte din Europa de Est nu sunt occidentalii, ci Rusia. În 2014, după conflictul cu Ucraina, am văzut interes din partea Rusiei în problema „Ţinutului Secuiesc”. Opinia publică din Ungaria era, în mare măsură, nefavorabilă Ucrainei. Şi acum o parte considerabilă creditează Rusia; un lucru interesant, pentru că dreapta politică şi elita culturală de dreapta din Ungaria au fost întotdeauna anti-ruseşti, ca în Polonia. Cu Viktor Orbán la putere – care şi el a fost la începutul carierei politice pro-occidental, pro-atlantist şi împotriva politicilor Rusiei – şi-au schimbat atitudinea şi aliaţii săi, şi votanţii lui din FIDESZ, astfel că acum naraţiunea rusească despre aceaste conflicte ajunge mai uşor la populaţie.

Problema pentru ruşi este că nu au soluţii, strategii pentru „Ţinutul Secuiesc”, iar cum Rusia nu poate face nimic în România – despre care vorbeşte ca despre un vasal, ca despre o colonie a SUA –, Ungaria a luat iniţiativa: a oferit  dubla cetăţenie, a făcut investiţii majore, de sute de milioane de euro, prin mari companii ungare – bănci, servicii financiare, companii din sectorul agricol – adică a dus o politică de penetrare. Populaţia locală nu este insensibilă la acest lucru care a crescut popularitatea Ungariei şi a lui Viktor Orbán; pentru acesta votul maghiarilor de pretutindeni a fost esenţial la ultimele alegeri, pentru câştigarea majorităţii cu două treimi.

Mandatul suplimentar care a venit cu votul maghiarilor cu dublă cetăţenie a garantat partidului său, FIDESZ, majoritatea calificată în Parlament. Este foarte important pentru propaganda internă a lui FIDESZ să se prezinte ca partidul naţiunii, partidul Ungariei globale.

Dar Budapesta nu are nevoie de Rusia pentru a vehicula mesaje despre populația maghiară.

CITIȚI ȘI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/istoricul-italian-stefano-bottoni-integrarea-maghiarilor

Publicitate

20/02/2022 Posted by | ANALIZE | , , , , , , | Lasă un comentariu

UNGARIA PENDULEAZĂ GRAȚIOS ÎNTRE EST ȘI VEST

Preşedintele Rusiei l-a recompensat pe șeful diplomației ungare cu Ordinul  Prieteniei

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin l-a recompensat pe șeful diplomației ungare cu Ordinul Prietenieicea mai înaltă distincție rusească pe care o poate primi un oficial străin.

Ministrul de externe ungar: Rusia este un important partener strategic pe plan economic pentru Ungaria.

Într-o recentă postare pe Facebook, Péter Szijjarto, ministrul de externe ungar, s-a declarat ”mândru de menţinerea unei cooperări bazate pe interese comune şi încredere reciprocă cu Moscova, în pofida tendinţelor regionale şi globale intimidante”.

”Anul acesta a fost cel mai de succes an din toate timpurile în ceea ce priveşte cooperarea ungaro-rusă”, a mai scris pe pagina sa de socializare, Péter Szijjártó.

Szijjarto, ministrul ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior, a mai anunţat în timpul vizitei sale la Moscova, de la sfârșitul lunii decembrie 2021, că premierul Ungariei, Viktor Orban, se va întâlni cu preşedintele Vladimir Putin, la începutul lunii februarie 2022. El a mai adăugat că pregătirile pentru vizită sunt deja în curs.

Succesul Ungariei în combaterea crizei energetice din Europa şi a pandemiei de coronavirus a depins de hotărârea de a urma o politică externă înrădăcinată în interesele naţionale, a afirmat şeful diplomaţiei ungare.

”În primăvară am folosit vaccinuri Sputnik pentru a accelera campania de vaccinare şi acordul privind achiziţiile de gaz încheiat în septembrie garantează siguranţa energetică a ţării noastre”, a mai spus el.

În postarea sa de la Moscova, şeful diplomaţiei ungare a scris că aceasta este o temelie bună pentru a obţine noi rezultate importante în anul care vine.

Ungaria vede Rusia drept un important partener strategic în domeniile cooperării economice, securităţii energetice şi combaterii pandemiei COVID-19, a declarat joi ministrul de externe ungar Peter Szijjarto.

Vorbind la un eveniment dedicat anunţării unei noi investiţii ruseşti în Ungaria – o fabrică de containere metalice şi încărcătoare de aerosoli ce va fi construită de compania Arnest Group în oraşul ungar Alsozsolca -, Szijjarto a subliniat că, în urma politicii Ungariei de deschidere către Est, în totalul investiţiilor străine în Ungaria a crescut ponderea celor provenite din această parte a lumii.

Acordul asupra proiectului investiţional al respectivei companii ruseşti a fost convenit în pofida sancţiunilor economice împotriva Rusiei şi a criticilor faţă de cooperarea pragmatică a Budapestei cu această ţară, a adăugat el, menţionând de asemenea că guvernul ungar este interesat de parteneriatele bazate pe respect reciproc din care ambele părţi profită în mod egal.

Szijjarto a remarcat cu acest prilej faptul că statele vest-europene urmăresc acelaşi tip de cooperare şi semnează în Rusia sau cu Rusia ”acorduri pentru afaceri uriaşe”, deşi recurg în acest timp la remarci ostile ”orientate de corectitudinea politică”, informează Agerpres. 

După adoptarea sancţiunilor UE împotriva Rusiei în 2015 (în urma anexării Crimeii), comerţul între statele UE şi Rusia a crescut cu 16%, exporturile Germaniei către această ţară au crescut cu 21% şi cele ale Franţei cu 44%, a mai spus şeful diplomaţiei ungare.

Dacă guvernul ungar ar fi cedat presiunilor şi nu ar fi urmărit o politică externă bazată pe interesele naţionale, Ungaria nu ar fi reuşit în acceaşi măsură să-şi garanteze securitatea energetică, a susţinut Szijjarto.

Ungaria a semnat anul trecut în septembrie cu compania rusă Gazprom un acord pe 15 ani pentru achiziţia de gaze naturale.

Washingtonul şi UE au ameninţat în ultimele zile Moscova cu sancţiuni economice dure dacă recurge la o ofensivă militară împotriva Ucrainei, la frontiera căreia Rusia a dislocat importante efective militare.

25/01/2022 Posted by | POLITICA, PRESA INTERNATIONALA | , , , , | Lasă un comentariu

ISTORICUL italian Stefano Bottoni: „Integrarea maghiarilor e o problemă de securitate pentru România”

Expert: Manifestarile anti-maghiare au devenit un fenomen in Romania -  Aktual24

Statul român e slab. Autostrăzile românești leagă Transilvania de Budapesta, nu de București. A fost o alegere.

„Integrarea maghiarilor e o problemă de securitate pentru România”, spune istoricul Stefano Bottoni, 44 de ani, care predă la Florența istoria Europei de Est, în interviul acordat DW în https://www.dw.com/ro.

Istoricul mai declară că „Vladimir Putin înțelege că în Ținutul Secuiesc este un potențial, ca în Abhazia sau în alte enclave”, dar că în același timp înțelege că Ungaria și România fac parte din aceeași alianță militară.

Stefano Bottoni

Din punctul de vedere al istoricului, integrarea maghiarilor în România a eșuat, iar Viktor Orban a profitat de slăbiciunea statului român.

În România, a apărut recent, cartea lui Stefano Bottoni, „Moștenirea lui Stalin în România. Regiunea Autonomă Maghiară, 1952-1960”, la Editura Humanitas, în traducerea lui Mugur Butuza.

DW: În cartea dvs., „Moștenirea lui Stalin în România. Regiunea Autonomă Maghiară 1952-1960” scrieți că „Ținutul Secuiesc poate fi descris legitim drept un exemplu de consolidare reușită a unor relații interetnice instabile”.

Această reușită se datorează participării UDMR aproape la toate guvernările din ultimii 25 de ani sau vă referiți mai ales la diferite elemente istorice, care au ajutat la consolidarea despre care vorbiți?

Stefano Bottoni: Mă refer la o dublă consolidare, prima a fost de tip totalitar, definită de ceea ce putem numi factorul Stalin. Am dat acest titlu cărții, pentru că Stalin a fost de fapt inițiatorul Regiunii Autonome Maghiare, a fost cel care a conceput autonomia teritorială în URSS și a statelor din blocul sovietic. Regiunea Autonomă Maghiară pentru secuii din Transilvania a fost exemplul cel mai bun de integrare politică fără asimilare etnică, într-un cadru totalitar.

Acest lucru face mai greu de explicat în zilele noastre cum de o populație fără înclinații de stânga, cum erau maghiarii din Transilvania, a acceptat într-o proporție covârșitoare, integrarea într-un sistem politic de stânga, comunist. Aceasta a fost prima integrare a maghiarilor din România în cadru național și statal. A doua integrare, a avut loc după 1989 și a pornit de la premisele democratice bazate pe drepturile omului. S-a realizat foarte mult dacă analizăm situația din Europa de Est într-un cadru comparativ: dacă vedem ce s-a întâmplat în fosta Iugoslavie și în fostul spațiu sovietic, înțelegem că povestea Transilvaniei ar fi putut fi mult mai dramatică. În martie 1990 au avut loc înfruntări violente la Târgu-Mureș și în zonă, dar acestea nu au dus la confruntări mari, nu au dus la război.

Deci, într-un cadru foarte instabil, cum erau democrațiile post-comuniste în anii 1990, acesta a fost un success, fiindcă nici elitele politice de la București nu doreau un astfel de conflict și nici elitele maghiare, grupate mai târziu în jurul UDMR. Nu sunt la fel de mulțumit față de ceea ce s-a întâmplat în ultimii 15 ani, fiindcă au fost foarte multe oportunități pentru maghiarii din Transilvania și cele mai multe din aceste oportunități nu au fost utilizate. Integrarea socială, culturală, economică, politică s-a blocat cândva între 2005-2007. Criza din 2008 a însemnat o lovitură însemnată pentru maghiarii din România. Problema e că, după venirea la putere a lui Viktor Orban în Ungaria, în 2010, acest proiect de integrare soft promovat de București, a eșuat total.

Credeți că, într-adevăr, Bucureștiul a avut o strategie de integrare soft a maghiarilor după 1989 sau, de fapt, lucrurile au fost lăsate să curgă fără ca statul român să intervină în vreun fel?

Greu de spus, istoricii au nevoie de o perspectivă de 30-40 de ani pentru a face o analiză clară. Noi nu avem această perioadă, dar ceea ce am văzut eu în România, când am lucrat pe teren între 2002 și 2007 pentru teza mea de doctorat, sugerează câteva elemente în acest sens. Am observat că a existat un moment după 2004, când România s-a dezvoltat foarte rapid în paralel cu perioada în care Ungaria s-a dezinteresat de maghiarii din Transilvania și de diaspora sub guvernările de stânga: atunci maghiarii începuseră să creadă cu sinceritate că România putea deveni pentru ei, nu neapărat o patrie în sens sentimental, dar o țară normală în care să se simtă respectați și să trăiască decent. România a eșuat, însă, mai ales după 2008-2009, când țara a trăit anii grei ai crizei economice.

După 2010 a apărut această nouă provocare politică și intelectuală a guvernului Orban, care a oferit cetățenia maghiară și aproape 1 milion de persoane au acceptat acest compromis. Pașaportul ungar a devenit un facilitator pentru emigrație, iar pentru cei mai mulți dintre maghiarii ardeleni, România a redevenit ceea ce fusese în perioada interbelică, nu mai era o țară viabilă pentru ei, o țară în care să poată trăi bine. Cred că această problemă a integrării este cea mai importantă în momentul actual. Este o problemă de securitate militară pentru România: o problemă de integrare socială și culturală, nu doar pentru județele Covasna, Harghita și Mureș, ci în general pentru sustenabilitatea țării.

Premierul ungar, Viktor Orban are proiecte în derulare de investiții directe și indirecte în Transilvania, în comunitățile maghiare. Aceste investiții ungare au intrat în competiție cu ceea ce face statul român în Transilvania. Sigur, beneficiarul este Transilvania, dar statul român este deranjat de aceste investiții. Cum credeți că se va rezolva acest, să-i spunem, diferend?

Stefano Bottoni

Eu înțeleg că statul român este deranjat, fiindcă această problemă care pleacă de la cine controlează un teritoriu e foarte importantă. Există o soluție în spațiul european, care ar fi putut fi folosită: Tirolul de Sud.

Este vorba despre un exemplu de autonomie teritorială pe criterii etnice?

Da, autonomie pe criterii etnice cu o dezvoltare economică susținută, la care participă minoritatea germană din acest teritoriu Italian. Relațiile interetnice din Tirolul de Sud erau mai tensionate în anii 50-60 chiar decât cele din Transilvania în anii 90.

Autonomia a rezolvat problema. Nu cred, însă, că soluțiile din exterior pot fi aplicate în România, unde condițiile sunt foarte diferite, iar acest model pe care și l-au dorit maghiarii la începutul anilor 90, ar mai putea fi luat în considerare. România l-a refuzat constant, pentru că implică o pierdere de suveranitate în acel spațiu. Statul italian a renunțat la suveranitatea pe care o avea asupra unei părți a teritoriului său.

Renunțând la această suveranitate, Italia a pierdut ceva sau a câștigat ceva?

Pe termen lung, a câștigat, dar în anii 70, când a decis să acorde populației de limbă germană din Tirol autonomie teritorială nu era sigur că lucrurile vor merge atât de bine. A fost un pariu. A pornit dinspre teritoriu, dar a reușit să creeze un consens printre oamenii politici la vârf de la Viena și de la Roma. Privind relațiile sinusoidale româno-maghiare, nu cred că va fi un astfel de consens vreodată. Avem, însă, altceva: premierul ungar, Viktor Orban este un politician foarte inteligent, el a reușit  să creeze un naționalism regional sau altfel spus, naționalismul din semiperiferia europeană.

A strâns în jurul lui oameni de genul lui Robert Fico (fost premier slovac în perioadele 2006-2010 și 2012-2018), Aleksandar Vučići (președintele Serbiei din 2017), dar și din România, din PSD sau PNL. Naționalismul semiperiferiei este naționalismul est-europenilor, care se confruntă cu UE din interior, nu din exterior ca în anii 1990. Viktor Orban este un fel de despot, dar un despot european. El și-a găsit parteneri temporari sau strategici, din Polonia până în Balcani pentru proiectele sale de dezvoltare sau pentru cele identitare, pornind de la familie și până la religia europeană bazată pe creștinism.

Știu că Viktor Orban este urât în România, dar în același timp, și invidiat. Totuși, premierul ungar știe că România nu va accepta niciodată o dominație maghiară în Transilvania, nici economică, nici politică. Statul român este slab în momentul de față și nu are o viziune despre Transilvania. Autostrăzile românești au legat Clujul, Sibiul, Timișoara de Budapesta, nu de București. A fost o alegere.

Credeți că această integrare a Transilvaniei mai mult spre Vest, spre Budapesta, cum ați observant și dvs., ar putea avea efecte în viitor?

Nu știu. Percep o deziluzie a intelectualilor față de statul român, care nu reușește să aibă o viziune pentru acest secol. Există probleme demografice uriașe, spre exemplu, și totul pare să fie ca în perioada interbelică: o societate apolitică și înfruntări politice destul de confuze. Dacă cineva îmi cere o analiză despre România eu nu pot să-i spun ce a făcut un guvern sau altul, ci doar să observ momentele de cotitură: unul dintre ele a fost în 2007, când țara a fost primită în UE. România a muncit foarte mult pentru acest obiectiv.

Eu am fost prima data în România în 2000 și vă spun că era o cu totul altă țară față de 2007. Era cu 30 de ani în spatele Ungariei, din punctual meu de vedere. În 2007, această distanță s-a redus la maxim 10 ani. A fost un success colectiv, în urma căruia nu s-a construit nimic, a fost doar o fază de platou. România trebuie să conteze mai mult în UE, dar nu are obiective naționale setate.

Vreți să spuneți că nu are un proiect de țară?

Da, nu are un proiect de țară, 3-4 milioane de români au emigrat și statul nu a făcut nimic, nu să-i împiedice, ca în comunism, dar statul putea să înțeleagă că emigrația masivă e un dezastru pentru coeziunea socială a României. Statul român s-a gândit doar că a scăpat de șomeri pentru zeci de ani, dar în același timp, nu s-a gândit că a contribuit la un dezastru social: zeci de mii de copii cresc fără părinți. E un dezastru cunoscut. României îi trebuie un proiect de țară.

Prin comparație, Viktor Orban a vorbit de mai multe ori despre posibilitatea dezvoltării Bazinului Carpatic împreună cu statele din zonă. Și când vorbește despre această regiune, se referă la spațiul pe care îl administra Budapesta înainte de 1918. Este în discuție, credeți, un spațiu economic, cultural, spiritual în care Ungaria vrea să fie lider?

Da, este un proiect evident și afirmat. Nu este un secret. E un proiect legitim. Ce fac multinaționalele din Europa de Est? Caută oportunități în state mai puțin dezvoltate. Când Germania a venit să investească în Est, după 1990, s-a bazat pe rețelele formate din etnicii germani. Din perspectivă ungară, eu vorbesc acum din Budapesta, acest proiect e foarte ambițios, este bine conturat din punctul de vedere al infrastructurii, dar are o inconsistență: nici Ungaria nu are un proiect de coeziune socială internă.

Dacă vrei o integrare regională, dacă vrei o supremație regională în spațiul care cuprinde părți din Croația, Slovacia, Voivodina, Transilvania, care au fost părți ale fostului Imperiu Austro-Ungar, trebuie să-ți rezolvi problemele tale interne. Ungaria nu e mult mai bogată față de cum era acum 10 ani, în termeni de Produs Intern Brut. Dacă Viktor Orban ar fi rezolvat această problemă ar fi avut legitimitatea necesară  să facă programe de dezvoltare pentru semiperiferiile de la granița Ungariei. Ungaria are însă în interior zone sărace, mai ales în Est spre Ucraina și are mai mult de un milion de romi pe care nu a reușit să-i integreze. Orice program de dezvoltare regională, precum și construirea unei supremații regionale trebuie precedate de un program de dezvoltare internă.

Cetățenii din Ungaria sunt și ei destul de deziluzionați, aproape ca în România, numai că în Ungaria există Viktor Orban și un sistem statal mai solid și mai autoritar. E o iluzie că Ungaria poate reface Imperiul Austro-Ungar cu centrul la Budapesta. Ungaria și-a pierdut poziția în clasamentul dezvoltării, Slovacia a întrecut-o la Produsul Intern Brut pe cap de locuitor, la fel și Polonia, iar România se apropie tot mai mult.

În perioada regimului comunist, Moscova avea un interes direct în ceea ce dvs. numiți „teritorializarea” Regiunii Autonome Maghiare. Ar fi putut fi proiectul unei enclave după exemplele folosite de URSS în Asia Centrală sau în Caucaz?

Nu cred că Stalin a avut pentru România proiectul unei enclave. A vrut să creeze un echilibru al terorii pentru toate naționalitățile în ideea evitării conflictului. Între liderii români și cei maghiari din România s-a ajuns la un compromis, de pildă, ungurii din România nu vor fi strămutați în Ungaria, cum s-a întâmplat în alte state, în Polonia, în Cehoslovacia, în Iugoslavia. Minoritatea maghiară putea rămâne în Transilvania, dar cu o condiție: acceptarea imediată a noilor realități, nu doar granița trasată după Tratatul de la Trianon, ci și noul regim politic. Stalin, în 1952, când s-a creat Regiunea Autonomă Maghiară, a instituționalizat acest compromis.

Credeți că Transilvania a fost sau este încă un punct important pentru Rusia în geopolitica regională?

Da, a fost un moment în anii 45-50, poate și mai târziu, dar nu avem documentele sovietice la îndemână, pentru anii 70-80, în care cartea Transilvaniei a fost jucată de Moscova, iar populația a fost instrumentalizată cu logica lui divide et  impera. Regiunea Autonomă Maghiară a avut succes printre maghiari fiindcă a garantat pacea, o viață cotidiană, nu fără conflicte etnice, fiindcă eu am documentat pentru cartea mea multe micro-conflicte etnice, ci fără război social. Să nu uităm că până în anii 50, această regiune traversase 30 de ani de instabilitate etnică, economică și socială.

Rusia poate folosi și în continuare această tactică divide et impera cu Transilvania, un spațiu unde suveranitatea României e pusă la încercare de investițiile Ungariei?

Poate. După 1990, eu am impresia că, Vestul nu a înțeles că nu vor dispărea conflictele etnice din regiunea Europei de Est, nu a înțeles consecințele majore ale prăbușirii URSS, nu a înțeles conflictele din Iugoslavia. Vladimir Putin a înțeles, însă, ce înseamnă pentru oamenii obișnuiți, problema identității naționale și sociale și a utilizat această înțelegere în spațiul balcanic și în statele baltice, unde a folosit populația rusă din diaspora. Niște încercări au fost și în România, dar aici avem un avantaj, în ultima sută de ani nu s-a întâmplat niciodată până acum ca Ungaria și România să fie aliați pe plan economic și politic în UE și militar în NATO.

Acest lucru nu trebuie uitat, pentru că e ceea ce ne poate feri de conflictele de tipul celor din Ucraina sau din fosta Iugoslavie. Vladimir Putin înțelege că în Ținutul Secuiesc este un potențial, ca în Abhazia sau în alte enclave, dar că acest potențial nu poate fi exploatat: nici populația maghiară nu s-ar lăsa provocată.

Conflictele româno-maghiare din secolul XX au fost dure din punct de vedere simbolic, au fost mutual exclusive, dar au fost foarte rar violențe, în sensul în care s-au întâmplat lucrurile în spațiul post-sovietic sau balcanic, cu masacre în masă, susținute de o parte a populației. Astfel de lucruri nu s-au întâmplat niciodată în Transilvania, nu au fost niciodată carnagii sau genocide. Cred că populația de aici a înțeles nevoia compromisului dintre iubirea și ura, care duce la violență.

Proveniți dintr-o familie mixtă, mama dvs. este maghiară, tatăl italian, ați crescut și ați fost educat în Italia, dar vorbiți foarte bine românește. Când și cum ați învățat?

Am învățat limba română în România, pentru mine și pentru orice italian e mai simplu. A fost ceva firesc, pentru că am făcut cercetări în România și am vrut să am o experiență directă cu România. N-am avut nicio relație directă cu Transilvania, până când nu am întâlnit-o pe soția mea, care este născută în Tg. Mureș. Așa am început să explorez mai serios și județele secuiești.

Politicienii români, puterea de la București par să aibă încă temeri și neîncrederi legate de Ținutul Secuiesc și în general față de comunitatea maghiară din Transilvania. Se mai vorbeșste uneori chiar de pierderea Ardealului. Totuși aceste frici nu se transformă în altceva, ci rămân doar la nivel propagandistic. Cum vedeți aceste temeri?

Nu este o problemă de securitate, știm toți că județele secuiești sunt pline de ofițeri de armată și de securitate. E zona cea mai securizată din țară, știm toți. E și o dificultate, dacă trebuie să recurgi la Armată și la SRI pentru a securiza o zonă în care nu se produce nimic. Eu am altă problemă în acest moment: campania vaccinării a eșuat complet în județele secuiești, mai mult decât în restul Transilvaniei.

Nu avem nicio explicație, mai ales că populația locală se uită la televiziunile ungurești, unde nu se face campanie antivaccin. Cine face campanie antivaccin? BOR, rețelele sociale românești. Mă uit că prietenii mei din Transilvania răspândesc tot felul de informații false preluate din rețelele sociale românești. Lumea maghiară din secuime are contacte rare cu lumea românească. Mulți dintre ei vorbesc românește mai rău decât mine, dar folosesc argumentele conspiraționiste răspândite în limba română. Cred că avem de-a face cu o chestiune de aculturație. Zonele secuiești sunt cele mai înapoiate din punct de vedere economic, social, cultural. E un eșec al statului român care nu a reușit să integreze secuimea într-un proiect de țară, dar este un eșec și pentru elitele maghiare locale.

După 2000, primarii au primit bani și putere. Potrivit legii, România are un nivel de autonomie locală mai dezvoltat decât în Ungaria. Este vorba și despre un eșec cultural. Sunt sate în care nu e vaccinat nimeni, cei vaccinați sunt priviți cu suspiciune. E interesant, fiindcă cei de aici ar fi trebuit să fie influențați de mesajele din Budapesta, mesajele oficiale, pentru că Viktor Orban spune mereu că oamenii trebuie să se vaccineze.

În Ungaria rata vaccinării e de peste 70%, în secuime este de 20-30%. Acest eșec este deopotrivă al elitelor maghiare și române. Nu cred că secuii sunt acum mai proști decât erau acum 20 de ani, dar nu mai au încredere în politica oficială, în mass-media serioase, în intelectuali și atunci caută explicații alternative.

Așa se ajunge că maghiari din secuime cad de acord asupra acestor subiecte cu cei din AUR, care sunt naționaliști și anti-maghiari. Este un nou naționalism. Este un fenomen nou, nu ca în anii 90, când românii și maghiarii au construit două fonturi.

Avem un teritoriu subdezvoltat în care oamenii nu mai cred în progres, în știință, într-un viitor viabil.

15/01/2022 Posted by | ANALIZE | , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: