CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ACȚIUNI AGRESIVE ALE RUSIEI CARE VIZEAZĂ ”deromânizarea” Republicii Moldova și ”dezucrainizarea” Ucrainei

Foto: Vladimir Putin

Semne diacritice

Un articol publicat la 5 aprilie de agenția rusă de știri RIA Novosti, intitulat „Ce ar trebui să facă Rusia cu Ucraina”, a atras atenția presei internaționale ca o posibilă reflectare a adevăratei cauze care l-a determinat pe Putin să bombardeze „poporul frățesc” din țara vecină.

Citind textul din RIA Novosti, ne putem edifica cum a apărut și ce se subînțelege prin termenul inadecvat „denazificare” pus în circuit de Putin cu ocazia „operațiunii militare speciale”, intrigând și scandalizând toată lumea, scrie reputatul ziarist Nicolae Negru într-un editorial pentru Ziarul Național

Acum un an, autorul, Timofei Sergheițev, „scriitor și filosof”, a publicat, pe pagina aceleiași agenții, un material în care anticipa ca „inevitabil” războiul ruso-ucrainean, atribuind Ucrainei intențiile agresive, „rusofobie internă și externă”, prezicându-i „soarta Germaniei postbelice”.

Azi, Sergeițev, care e și autor de scenarii, pare să-și dezvolte „scenariul” și unele idei anunțate atunci, stăruind în mod special asupra necesității de a „denazifica” Ucraina.

În interpretarea sa, din care, avem temei să credem, s-a inspirat și Putin, „denazificarea” înseamnă de fapt „dezucrainizarea” și „dezeuropenizarea” statului vecin, transformarea acestuia într-un teritoriu sub deplina stăpânire ideologică și politică a Rusiei.

Autorul consideră că „ucrainismul” populației din teritoriile istorice ale Malorossiei (Rusia Mică) și Novorussiei (Rusia Nouă) „a fost umflat în mod artificial de către puterea sovietică”.

Nu se explică de ce ar fi avut nevoie regimul comunist să consolideze „componenta etnică a autoidentificării” populației ucrainene, dar aflăm că după dispariția URSS acest „etnocentrism artificial” ar fi trecut în folosința Occidentului, care, la rândul său, l-ar îndrepta împotriva Rusiei.

Ucrainizarea, pentru Sergheițev, e sinonimă cu nazificarea.
El e convins că, spre deosebire, de exemplu, de Georgia și țările baltice, Ucraina nu este posibilă ca stat național, iar încercările de a-l „construi” duc în mod inevitabil la nazism, deoarece „ucrainismul este o construcție antirusă artificială, lipsită de un conținut civilizațional propriu, e un element subordonat unei civilizații străine”.

De unde rezultă că, insistându-se asupra folosirii limbii ucrainene, asupra dezvoltării culturii ucrainene, asupra suveranității și independenței Ucrainei, se lucrează în mod automat împotriva limbii și culturii ruse, împotriva Rusiei.

De aceea, nu e suficient să fie efectuată „debanderizarea”, elementul banderist fiind doar „executantul și perdeaua, camuflajul pentru proiectul european al Ucrainei naziste; de aici și dezeuropenizarea ei inevitabilă”.

Aplicându-se forța militară, ucrainismul trebuie întors „în granițele sale firești” (regiunile vestice ale Ucrainei) și lipsit de „funcționalitatea sa politică”, adică de posibilitatea de a se împotrivi rusificării.

Din unghiul de vedere al autorului, faptul că nu există niciun partid nazist la guvernare, nici fuhrer, nici legi rasiale (decât ca „represiuni împotriva limbii ruse”), nu e dovadă că în Ucraina nu există nazism.

Nazismul ucrainean, afirmă Sergheițev, este „mascat de tendința spre „independență” și calea europeană (occidentală, proroamericană) de „dezvoltare” (în realitate – spre degradare)”, iar „Occidentul colectiv este proiectantul, sursa și sponsorul nazismului ucrainean”, care prezintă „pentru pace și Rusia o amenințare nu mai mică, ci mai mare decât nazismul de sorginte hitleristă”.

„Denazificarea” Ucrainei trebuie efectuată fără compromisuri de tipul „NATO – nu, UE – da”, enunță autorul, făcând în mod evident aluzie la ideea lui Zelenski de a renunța la NATO, cerând însă admiterea Ucrainei în UE.

În condițiile unui cenzuri stricte a materialelor referitoare la „operațiunea militară specială” din Ucraina, apariția unor asemena elucubrații pe siteul unei agenții controlate de statul rus ar fi fost imposibilă fără acceptul Kremlinului.

Autorul detaliază în mod evident ceea ce nu a exprimat până la capăt Putin anunțând „denazificarea” Ucrainei.

Aceasta nu înseamnă doar „lichidarea” tuturor liderilor ucraineni, a armatei ucrainene, a infrastructurii militare, informaționale, educaționale, eliminarea materialelor didactice și interdicția programelor educaționale ucrainene de toate nivelurile, publicarea de liste ale „colaboraționiștilor cu regimul nazist”, ci și aplicarea muncii forțate (pentru cei absolviți de pedeapsa capitală sau închisoare), constituirea organelor permanente de denazificare pentru o perioadă de 25 de ani și, firește „instalarea spațiului informațional rusesc”.

Impresia că nu numai Putin și anturajul său, ci și majoritatea rușilor au pierdut simțul realității, e întărită de reacția entuziasmată a cititorilor RIA Novosti, care comentează articolul în cauză.

Renunțarea la asediul capitalei ucrainene, retragerea armatei ruse din regiunea Kiev nu pare să-i clintească din convingerea că Ucraina trebuie dezucrainizată.

Dezvoltând ideea lui Putin, despre necesitatea „denazificării” Ucrainei cu „miturile ei” vorbește și ex-președintele rus Dmitri Medvedev.

Statul ucrainean stă în calea proiectului rus de edificare a unei „Eurasii deschise, de la Lisabona la Vladivostok”, consideră el.

Dacă armata rusă ar reuși să spargă scutul ucrainean, nu e greu de ghicit, prin analogie, că Putin ar anunța ca obiectiv pentru „operațiunea militară specială” din Republica Moldova „deromânizarea” ei și stoparea cursului european.

06/05/2022 Posted by | analize | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

DOMNUL EMINESCU: De ce ocupă rușii teritorii străine lor și vor să stăpânească și sufletul cuceriților

MIHAI EMINESCU – „Politica Rusiei în secolul al XVIII-lea”, 6 mai 1878.

Răsărită din rase mongolice, de natura lor cuceritoare, așezate pe stepe întinse a căror monotonie are înrâurire asupra inteligenței omenești, lipsind-o de mlădioșie și dându-i instincte fanatice pentru idei de-o vagă măreție, Rusia e în mod egal muma mândriei și a lipsei de cultură, a fanatismului și a despotismului.

Frumosul e înlocuit prin măreț, precum colinele undoiate și munții cu dumbrăvi a țărilor apusene sunt acolo înlocuite prin șesuri fără de capăt.

În tendințele de cucerire, în așa-numitele misiuni istorice care-și caută marginile naturale nu e nimic dedesupt decât pur și simplu neștiința și gustul de spoliare.

În zadar caută un popor în întinderi teritoriale, în cuceriri, în războaie ceea ce-i lipsește în chiar sufletul lui; sub nici o zonă din lume nu va găsi ceea ce Dumnezeu i-a refuzat, sau mai bine zicând ceea ce Dumnezeu a voit ca să fie rezultatul muncii a multe generații dedate la lucru.

Căci stă oare destoinicia unei nații în vrun raport cu întinderea teritoriului pe care ea îl ocupă? Mica Veneție era odată o putere mare europeană prin cultura ei intensivă, prin arte, prin industrie, prin judecata sănătoasă a aristocrației ei.

Dar toate aceste condiții de mărire erau câștigate prin muncă îndelungată – deprinderea și priceperea se moștenea apoi din neam în neam, încât chiar astăzi ciceronii venețieni au păstrat mai mult gust în judecarea tablourilor de cum au mulți profesori de estetică.

Un rol analog l-a avut Olanda în istorie și astăzi încă sunt state mici, care se bucură de-o înflorire extraordinară; pe un pământ de mică întindere se află mai multe averi decât în Rusia întreagă. Astfel suntem aproape siguri că în cumpăna economică Rusia, câtu-i de mare, trage mai ușor decât mica Belgie.

De aceea, ni se pare că, din nefericire, rușii sunt sub dominarea unui deșert sufletesc, a unui urât, care-i face să caute în cuceriri ceea ce n-au înlăuntrul lor.

Nouă ni se pare că cercurile culte în loc de a stăvili acest horror vacui, în loc de a-l umple prin muncă și cultură, îl sumuță contra Europei pe care o numesc îmbătrânită și enervată, coaptă pentru a cădea întreagă sub dominație rusească.

Europa le pare astăzi în starea în care era Bizanțul la apariția unui neam asemenea mongolic, a turcilor. În locul civilizației grecești, înflorit-a în Bizanț o cultură turcească? Deloc. Tocmai așa nu va înflori o cultură moscovită pe pământurile supuse rușilor, pentru că lipsește rădăcina subiectivă a unei asemenea culturi.

În Rusia chiar miezul culturii e în Ingermanland și în cele trei provincii baltice, în mâinile și capetele a poate două sute de mii de oameni de origine germană, pe când populațiile străvechi a acelor provincii, leții, levii, crevinii și cum îi mai cheamă nu se vor fi aflând cu mult mai sus, de cum îi va fi găsit episcopul Albrecht la anul 1200.

Astfel misiunea istorică de care se face atâta vorbă nu-i o misiune care-și are originea în afară, ea e rezultatul unui gol sufletesc, a unei barbarii spoite cu frac și mănuși, a unui deșert care de-ar stăpâni pământul, tot nu s-ar umple.

Cerul de-asupră-l schimbi, nu sufletul marea trecând-o. Pot să treacă și Dunărea și Carpații și Adrianopol, să ia Roma veche, precum amenință pe cea nouă, pot să presure Europa întreagă cu cenușă și cadavre, nu se va naște din milioanele de oameni nici un Rafael, nici un Beethoven, nici un Kant, ba tocmai lipsa unor asemenea spirite de adâncă înțelepciune și de un adânc sentiment pentru bunurile ce înnobilează omenirea este cauza acelui gol sufletesc, care-și caută compensație în glorii sângeroase și în cuceriri.

De mult, dar mai cu seamă de o sută cincizeci de ani încoace ținta cuceririlor rusești sunt țările răsăritene ale Europei. Nu mai vorbim despre cuvântul lui Aksakof, care vede întinzându-se panslavismul în miezul Europei, în țările coroanei habsburgice până la Marea Adriatică.

C-un cuvânt, în loc de-a desfășura activitatea înlăuntru, ochii vecinului nostru sunt pironiți cu flămângiune asupra apusului, cercurile culte umplu golul sufletesc cu fantasmagoria unui imperiu care ar ajunge de la Sibir până sub zidurile Veneției și apoi mai departe… tot mai departe.

Și această misiune tainică o împlinesc apoi diplomații și baionetele. Existe testamentul lui Petru cel Mare sau nu existe, el există în capetele a mii de oameni visători, care dau tonul în Rusia. Războiul a fost declarat Porții pentru a elibera pe creștini – în formă – în fond însă pentru a cuceri întreg imperiul otoman într-un mod care să poată fi înghițit mai de voie, mai de nevoie de Europa.

După Turcia urmează imperiul habsburgic, după dânsul cine mai știe cine. Scopul fictiv al războiului și scopul adevărat sunt diametral opuse.

Se stabilește principiul ca Basarabia să fie cedată prin liberă învoială – ceea ce presupune că suntem în drept de a o ceda sau de a n-o ceda. Ne hotărâm de a n-o ceda și Rusia a ocupat-o astăzi pe deplin.

În fine, susținând dreptul nostru, vedem ivindu-se colții prieteșugului: Bucureștii sunt împresurați de trupe, în Vlașca cazacii își bat joc de populație, dând oamenii afară din case, trenurile noastre cu muniții sunt oprite în drum, c-un cuvânt Rusia a început a întrebuința mijloacele ei civilizatrice pentru a ne intimida.

Nu deprindem frica și pace bună. Teamă ne e numai ca imperiul habsburgic să nu cadă la învoială cu Rusia, căci despre Anglia nu e vorbă. Ea este în stare a ține războiul, până ce Rusia-și va fi zvârlit în vânt cea din urmă rublă metalică.

Dar contele Andrassy a făcut propuneri de împărțeală și aceste propuneri prefac înțelegerea în complicitate și complicitatea cu Rusia e totdeauna fatală.

Oamenii fără simț istoric, liberalii cosmopoliți c-un foarte incolor sentiment de patrie s-au dat în apele Rusiei și au declarat un război care ne-a costat mii de suflete viteze, zeci de milioane și poate o provincie. Zicem poate, pentru că Europa e interesată ca și noi în chestiune. Se poate ca Rusiei să i se întâmple soarta pe care ne-o pregătește nouă.

Deși nu s-a născut încă rusul care să fie în stare a ne insufla frică, grijă tot ne inspiră, ba putem zice siguranță că ne așteaptă vremi grele.

Despre biruința cauzei drepte nu ne îndoim, precum nu ne îndoim că oricare ar fi curentul ce se mișcă în contra civilizației, el trebuie să fie nimicit cu vremea.

Dar acea vreme e adesea foarte departe. Deviza noastră este: a nu spera nimic și a nu ne teme de nimic.

Nesperând nimic, n-avem nevoie de a ne mai încrede în alții precum ne-am încrezut, ci numai în noi înșine și în aceia care sunt nevoiți să ție cu noi; netemându-ne de nimic, n-avem nevoie de a implora generozitatea în locuri unde ea e plantă exotică.

Tendințe de cucerire”, 7 aprilie 1878

***

[…] După documentele consultate și după faptele istorice, vedem că altele sunt cuvintele ce împing pe ruși spre miazăzi și răsărit. Împărăția rusească nu este un stat, nu este un popor, este o lume întreagă care, negăsind în sine nimic de o măreție intensivă, caută mângâierea propriei măriri în dimensiunile mari.

Lupta între turci și ruși este o consecvență firească a deosebirilor de credințe; dar mai mult decât din această deosebire, luptele au urmat din prisosul de putere omenească ce s-a produs totdeauna în Rusia.

Țarul e puternic și nu știe ce să facă cu puterile de care dispune. Chiar înlăuntrul împărăției sale nici prin muncă pacinică, nici prin lucrare sufletească, aceste puteri nu se pot consuma; pentru aceea ele dau mereu năvală în afară, altfel ar trebui să se mistuiască în lupte interne.

Este o lume săracă și pentru aceea cuprinsă de un neastâmpăr statornic. Încă țarul Petru își întemeiază chiar capitala pe pământ cucerit și pune astfel marca deosebitoare pe noua împărăție. De atunci până în ziua de astăzi rușii înaintează mereu atât spre răsărit cât și spre miazăzi.

Popoare puternice odinioară au căzut și s-au sfărâmat sub pasul lor. Leșii au pierit ca „neam hotărâtor” de pe fața pământului; cetele de cazaci, care încă la 1711 luptau alăturea cu turcii, au căzut sub stăpânirea țarului; Kievul a ajuns a fi un oraș rusesc; tătarii neastâmpărați sunt supuși poruncilor țarului; până la Nistru, rușii nu găsesc nici o stavilă destul de puternică.

Aci însă, la Nistru, ei se opresc. Dar nu se opresc decât spre a se pregăti pentru înaintare.

Documentele istorice, relatând fapte netăgăduite, ne dovedesc că rușii sunt o putere mistuitoare, mistuitoare nu numai prin puterea brațului, ci și prin urmările demoralizatoare ale înrâurii lor. Polonia nu a fost nimicită prin puterea brațului; Crimeea, înainte de a fi fost cucerită, a fost eliberată.

Ca orice putere mare, rușii, acolo unde văd că vor întâmpina rezistență mare, se opresc și lucrează cu o răbdare seculară spre a surpa încet, încet, temeliile puterilor ce li se pun împotrivă.

Puterea lor în țările ocupate e blândă, dar plină de o dulceață demoralizatoare; și tot astfel, în țările cucerite, la început sunt plini de îngrijire pentru binele cuceriților, încetul cu încetul însă ei se înăspresc până ajung de cer, nu averea, ci sufletul cuceriților.

Urmările ocupațiunilor rusești în țările românești le sunt tuturora cunoscute; viciile sociale ce românii au contractat de la binevoitorii lor nici până astăzi nu sunt cu desăvârșire stârpite.

Ei nu sunt poporul plin de îndărătnică mândrie, ce provoacă pe alte popoare la luptă dreaptă și întăritoare; sunt poporul ce-și dă mereu silința să dezarmeze pe celelalte popoare, pentru ca apoi să și le supună.

Pentru aceea ocuparea pe cât se poate de îndelungată a țărilor străine este unul dintre semnele deosebitoare ale politicii rusești; e peste putință ca o țară să fie timp mai îndelungat ocupată de oștiri străine și mai ales de oștiri ce au în purtarea lor dulceața omorâtoare, fără ca în populația țării să nu scadă energia vitală, fără ca ocupația să nu devină o deprindere și încetul cu încetul o trebuință din ce în ce tot mai viu simțită…

În mai multe rânduri, Austria a ocupat țările românești, pentru ca rușii să nu le poată ocupa. În mai multe rânduri le-au ocupat rușii; dar peste puțin Austria le-a făcut somația obișnuită și ei s-au retras.

Astfel ocuparea în toate formele cerute de dreptul internațional a teritoriului cuprins între Nistru, Prut și Dunăre are pentru Rusia mai mult decât importanța unei simple cuceriri: prin aceasta rușii câștigă poziții care dominează țările românești și Dunărea, câștigă Hotinul, de unde dominează intrările despre miazănoapte ale Carpaților, câștigă în sfârșit o înrâurire mai directă asupra poporului român.

Sursa: Mănăstirea Petru Vodă

25/03/2022 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

ANALISTUL VLAD CUBREACOV: MOSCOVA RÂVNEȘTE GURILE DUNĂRII

În octombrie 2014, omul politic și analistul din R. Moldova Vlad Cubreacov , a acordat publicației CHIȘINĂU POST, imediat după invadarea Crimeei de către Federația Rusă, un interviu ale cărui idei au rămas deosebit de actuale în contextul geopolitic în care se află acum R.Moldova și întreaga zonă, ca urmare agresiunii militare a Federației Ruse în țara vecină, Ucraina.

Avem, în Republica Moldova, toate temeiurile să recunoaștem legitimitatea actualei puteri executive de la Kiev, sublinia atunci Vlad Cubreacov.

Ucraina este o victimă a agresiunii Federației Ruse, fapt recunoscut oficial și de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite. Autoritățile de la Kiev au acționat adecvat, respingând propaganda antiucraineană și agresiunea mediatică la care s-au dedat și se dedau în continuare instituțiile de presă aservite Kremlinului.

Nu numai SUA și UE, dar întreaga comunitate internațională recunoaște legitimitatea guvernului ucrainean, cu câteva excepții celebre cum ar fi, bunăoară, Rusia, Coreea de Nord, Venezuela, Siria sau Zimbabwe.

Guvernul de la Kiev, trebuie să facă față unei situații complexe, determinate de intervenția militară rusă în Crimeea și anexarea acestei peninsule și ingerințele Moscovei în viața internă a Ucrainei și amenințările venite din partea Rusiei ( n.n.- pentru independența sa statală).

Kievul nu promovează o politică împotriva Moscovei. Dimpotrivă, fostul centru imperial de putere, dorind să mențină Ucraina cu forța în sfera sa de influență și control politic, promovează nu doar o politică împotriva Ucrainei, ci a recurs la o intervenție în Ucraina.

Situația s-a agravat atunci când a fost declarat faptul că Crimeea a trecut sub conducerea Federației Ruse, după referendumul în urma căruia 97% din alegători (supravegheați de soldații ruși înarmați), au fost pentru alipirea peninsulei la Rusia.

În fapt ”referendumul”din Crimeea a fost un simulacru plebiscitar, nerecunoscut de autoritățile centrale de la Kiev și nici de comunitatea internațională, care nu l-a monitorizat.

În viziunea Kremlinului, menirea acestui pseudoplebiscit a fost de a crea aparențele democratice ale anexării Crimeii, concepută ca un prim pas pentru anexarea altor teritorii din cuprinsul Ucrainei și ale Republicii Moldova.

Ortografia geopolitică din ultimele trei decenii, ne obligă să citim și să înțelegem Moscova când scriem sau spunem Tiraspol.

Moldova transnistreană reprezintă o parte din teritoriul nostru național aflat sub ocupația și controlul efectiv al armatei și serviciilor secrete ale Federației Ruse, care a purtat în 1992 un război împotriva Republicii Moldova.

Anexarea Crimeii de către Federația Rusă, a dezlănțuit un proces care are ca mize anexarea altor regiuni din estul și sudul Ucrainei, precum și a Transnistriei, a raionului Ștefan Vodă, care să asigure conexiunea cu sudul Basarabiei istorice (fosta regiune Ismail), precum și a UTA Găgăuzia.

Moscova râvnește nu doar întreg litoralul nordic al Mării Negre, ci și gurile Dunării. În ecuația geopolitică a regiunii, nu Tiraspolul, ci Moscova este actorul care ne dă de furcă, iar Moscova, a devenit evident, dorește dezghețarea conflictului moldo-rus din Transnistria.

Anterior Rogozin a afirmat că „Dacă Moldova intră în UE – uitați de Transnistria”.

Gura păcătosului vorbește ce-i trece acestuia prin minte. Reprezentantul oficial al Moscovei a proferat amenințări, care confirmă existența unui plan geopolitic al Moscovei de anexare a Moldovei din stânga Nistrului.

Mai mulți observatori politici și experți în problemele regiunii noastre sunt de părere că acest plan vizează și anexarea raionului Ștefan Vodă și a UTA Găgăuzia din interfluviul pruto-nistrean, asigurându-și astfel un continuum de peste 1000 de kilometri liniari al noului său spațiu de control.

Avertismentele americane, dar și europene, privind abținerea Moscovei de la aplicarea acestui plan privind Moldova transnistreană sau părți ale Moldovei basarabene sunt binevenite. Nu știm însă dacă Moscova le ia cu seriozitate în considerație. Situația cunoaște în regiune, de la o zi la alta, schimbări amețitor de rapide.

Ne putem aștepta la surprize neplăcute pe care ni le pregătește Kremlinul. Cred că acum revine tot mai insistent în actualitate ideea Liniei Nistrului, ca linie de apărare, în raporturile Chișinăului cu Moscova.

Referitor la integrarea Republicii Moldova în UE , aceasta este un proces în plină desfășurare. Pe termen lung, Republica Moldova are toate șansele să revină în contextul din care a fost smulsă în 1940.

Actualele turbulențe geopolitice din regiunea noastră sunt provocate de Moscova tocmai pentru a zădărnici parcursul european al Ucrainei și Republicii Moldova. Putem miza în procesul de integrare europeană pe solidaritatea și sprijinul natural al Bucureștiului”.

BIOGRAFIE

Omul politic și analistul Vlad Cubreacov s-a născut la data de 24 septembrie 1965 în comuna Crihana Veche (raionul Cahul).

În anul 1989 a absolvit Facultatea de Jurnalistică a Universităţii de Stat din Moldova.

A lucrat în calitate de colaborator ştiinţific la Muzeul Republican de Literatură „Dimitrie Cantemir” (1989-1991), apoi de şef al Departamentului Culte din cadrul Ministerului Culturii şi Cultelor (1991-1994).

Din anul 1994 este deputat în Parlamentul Republicii Moldova, iar din 1 ianuarie 1996 este membru al delegaţiei permanente a Republicii Moldova la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (Comisia Cultură, Ştiinţă şi Învăţământ, Comisia Juridică şi Drepturi ale Omului şi Subcomisia pentru Minorităţi), până la 23 iunie 1997 doar ca membru supleant.

Din 1999 este vicepreşedinte al PPCD, iar din aprilie 2005 este şi liderul grupului parlamentar creştin-democrat în Legislativul Republicii Moldova. Exercită funcţia de vicepreşedinte al Comisiei parlamentare pentru Politică Externă şi Integrare Europeană.

La alegerile locale din 25 mai 2003 a candidat din partea PPCD la funcţia de primar general al municipiului Chişinău, obţinând locul III cu 8.0% din voturi, după liderul Alianței Moldova Nostră Serafim Urechean şi candidatul comunist Vasile Zgardan.

Este membru al Uniunii Jurnaliştilor din Republica Moldova (UJM).
Este de asemenea preşedinte al Fundaţiei pentru Democraţie Creştină (din 2000), al Asociaţiei „Răsăritul Românesc” din Republica Moldova pentru sprijinirea diasporei (din 1998), al Frăţiei Ortodoxe Române din Republica Moldova şi al Institutului pentru Dezvoltare Regională şi Administrativă Durabilă (IDRAD).

Militant pentru recunoaşterea Mitropoliei Basarabiei


Din anul 1992 este consilier cu misiuni speciale al Mitropoliei Basarabiei. A reprezentat din 1997 Mitropolia Basarabiei la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, unde, la 13 decembrie 2001, a înregistrat primul câştig de cauză într-un dosar provenind din Republica Moldova. Din anul 1998 este membru în Adunarea Naţională Bisericească a Patriarhiei Române.

A fost decorat cu Crucea Patriarhiei Române pentru mireni (1992 şi 1995), Crucea Frăţiei Sfântului Mormânt din Federaţia Rusă (2007), Distincţia de vrednicie a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei şi ordinul “Sfântul Gheorghe” al Mitropoliei Basarabiei.

Este autor al mai multor studii si articole despre Mitropolia Basarabiei. Din anul 1995 este director al Grupului ortodox de presă “Alfa şi Omega”. A editat publicaţia ortodoxă „Alfa şi Omega” cu suplimentele „Misionarul”, „AMFOR”, „Biserica şi Şcoala”, „Studentul” şi „Dunărea creştină”.

A activat ca Expert IA în cadrul Institutului ”Eudoxiu Hurmuzachi” pentru Românii de Pretutindeni al Ministerului Afacerilor Externe al României (2016).

Este căsătorit şi are doi copii.

Militant pentru drepturile românilor de peste hotare


Ca membru al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Vlad Cubreacov a intervenit cu declaraţii scrise, interpelări adresate Comitetului de Miniştri, luări de cuvânt şi proiecte de Rezoluţii în favoarea românilor dintre Timoc, Dunăre şi Morava (Serbia de răsărit), a istro-românilor din Croaţia, a aromânilor din statele balcanice, precum şi a românilor din Ucraina.

14/03/2022 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: