CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

VLADIMIR VORONIN SI-AR FI DORIT UN HODORKOVSKI PERSONAL…

владимир воронин экс-президент рм

Cui i se rezervase rolul lui Hodorkovski la Chişinău?

Pentru că îl imita ca un papagal pe Vladimir Putin, fostul preşedinte comunist, Vladimir Voronin, îşi dorea să aibă şi el la Chişinău nu numai o ”democraţie controlată”, precum cea din Rusia, ci şi un Hodorkovski personal. Acesta din urmă trebuia să fie arestat şi condamnat în a doua jumătate a anului 2009. Astfel, 2011 ar fi fost pentru el cel de-al treilea an de puşcărie.

În cazul revenirii comuniştilor la putere, lucrurile riscau să ia o întorsătură extrem de periculoasă. Deşi Wikileaks deocamdată dă puţină atenţie Republicii Moldova, de la un timp încoace ne parvin tot mai multe informaţii care atestă că PCRM, dacă izbutea în 2009 să găsească ”votul de aur”, ar fi umplut închisorile cu adversarii săi politici. Comuniştii puneau la cale o răfuială pe cinste pentru a-şi netezi drumul spre un regim de tip Lukaşenko.

Voronin încă în 2009 primise asigurări de la Dmitri Medvedev că Moscova va sprijini înăsprirea politicii interne a Chişinăului. Represaliile de după evenimentele de la 7 aprilie şi închiderea hotarului cu România au fost, de fapt, o repetiţie pentru instalarea unei dictaturi asiatice.

Toate aceste lucruri, de altfel, nu erau un mare secret. Despre intenţiile sale, de exemplu, Voronin le-a vorbit unor deputaţi din formaţiunile democratice pe care i-a convocat, în primăvara lui 2009, la Condriţa, ca să-i convingă să voteze candidatul comuniştilor la preşedinţie.

Recurgând la tactica biciului şi turtei dulci, fostul preşedinte le făcea acestora oferte generoase şi, în acelaşi timp, căuta să-i intimideze. De aceea, le dezvăluia cu sinceritate planurile sale pe termen scurt. Flutura, de exemplu, dosarul lui Vlad Filat şi le mărturisea că totul e pregătit pentru întemniţarea acestuia. Spunea că liderul PLDM va fi condamnat la 25 ani de detenţie şi va putrezi în puşcărie precum Hodorkovski. Totodată ameninţa cu suspendarea din funcţie a lui Dorin Chirtoacă, cu arestarea lui Serafim Urechean şi Mihai Ghimpu.

Astfel, prin decapitarea şi anihilarea opoziţiei urma să fie definitivat modelul Putin de verticală a puterii. Toate aceste arestări ar fi avut un caracter sistemic şi le-ar fi eclipsat pe cele din 2005-2007, când au fost închişi Pasat, Şarban şi mulţi alţii.

Dacă Voronin ar fi păşit pe acest drum al crimelor în lanţ, lucrurile nu s-ar fi oprit aici, bineînţeles. Republica Moldova ar fi avut nu numai un Mihail Hodorkoski al său, ci şi un Aleksandr Litvinenko, o Ana Politkovskaia etc.

Acum e clar că în ajun de an nou, când s-a format AIE-2, ne-a trecut glontele pe la tâmplă. Atâta timp cât luna trecută ghiceam ce fel de guvernare va fi la Chişinău, de stânga sau de dreapta, păream cu toţii nişte suporteri pătimaşi care ţin pumnii echipei favorite. În realitate însă situaţia noastră era mult mai dramatică. Nu eram microbişti, ci nişte condamnaţi fără vină în aşteptarea verdictului.

În cazul în care la Chişinău se instala la putere o coaliţie cu participarea comuniştilor, ne-am fi pomenit iar cu toţii într-o închisoare sub cerul liber. Voronin, neîndoios, s-ar fi revanşat pentru eşecul din iulie 2009. Spirit răzbunător, el l-ar fi întrecut pe Viktor Ianukovici care înfundă acum închisorile cu adepţii Iuliei Timoşenko şi instaurează în Ucraina un regim autoritarist.

Vocea Basarabiei

Autor: bogatu.voceabasarabiei.net

05/01/2011 Posted by | PRESA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Ministerul de Externe al României salută semnarea acordului de reconstituire a AIE și felicită liderii PLDM, PDM și PL. Cacealmaua lupului sau felicitări pentru moldoveni

31 dec 2010

Ministerul de Externe al României salută semnarea acordului de reconstituire a AIE și felicită liderii PLDM, PDM și PL

Ministerul de Externe al României salută semnarea acordului de reconstituire a AIE și felicită liderii PLDM, PDM și PL

Foto: flux.md

”Ministerul Afacerilor Externe salută semnarea acordului de reconstituire a Alianţei pentru Integrare Europeană şi îi felicită pe liderii PLDM, PDM şi PL pentru decizia de a crea o construcţie politică menită să asigure continuarea parcursului european al Republicii Moldova”, se menționează într-un comunicat de presă publicat pe site-ul ministerului.

MAE al României îşi exprimă speranţa că noua alianţă de guvernare din Republica Moldova va reuşi să obţină suportul parlamentar pentru alegerea preşedinteluistatului, premisă a creşterii stabilităţii politice interne.

De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe este încrezător în capacitatea viitorului guvern de acontinua reformele interne necesare pentru apropierea Republicii Moldova deUniunea Europeană, reiterând interesul pentru continuarea proiectelor aflate pe agenda bilaterală şi confirmă disponibilitatea României de a sprijini necondiţionat perspectiva europeană a Republicii Moldova.

Sursa: UNIMEDIA cu referire la mae.ro


Cacealmaua lupului sau felicitări pentru moldoveni

Cacealmaua lupului sau felicitări pentru moldoveni 

Foto: tudorcojocari.wordpress.com

Imediat după alegeri au existat voci, inclusiv cea a primarului, care vorbeau clar şi răspicat despre simularea pedemiştilor care urma să devină enervant de lungă şi plicticoasă.

Schema după care a acţionat partidul condus de Lupu în ultima lună a fost aceeaşi ca şi în cazul propulsării lui Plahotniuc în prim-planul politicii moldoveneşti. Mai întâi se inventează o poveste şi un presupus balaur, după care inamicul public nr. 1 devine eroul nr. 1. Pe de o parte Plahotniuc era mafiotul care conducea din umbră PDM-ul, pe de altă parte Lupu era cel care ţinea pe jar o ţară întreagă datorită „indeterminării” sale. Pe de o parte Plahotniuc ajuta orfani, artişti şi scriitori şi apărea cuceritor prin revistele glamour, pe de altă parte Lupu vorbea despre principii şi valori şi într-un final a rămas în echipa pro-europeană. Jocul de contraste este o armă importantă pentru ridicarea cotei de piaţă a personalităţilor publice, iar consilierii lui Lupu aduşi de Plahotniuc au folosit-o cu succes. 

În condiţiile în care mai toate mandatele PDM-iştilor au venit de pe urma luptei împotriva PCRM, de aceeaşi parte a baricadei cu celelalte două partide anticomuniste, părea din start puţin probabil ca pedemiştii să ia o decizie care să-i condamne la dispariţie sau în cel mai bun caz, la scăderea până la cele câteva procente ale lui Diacov de dinaintea lui Lupu. Totodată, trebuie să ţinem cont şi de sprijinul constant pe care l-au oferit democraţilor noştri socialiştii europeni, cu precădere cei germani (vezi şi vizita confidenţială a proaspătului speaker în Germania).

Continuare pe blogul lui Tudor Cojocaru

31/12/2010 Posted by | POLITICA | , , , , , | Lasă un comentariu

ULTIMA ORA IN R.MOLDOVA ! Liderii PLDM, PD și PL au semnat la Chisinau acordul de constituire a Alianței pentru Integrare Europeană! Asta inseamna continuarea drumului catre Vest al Basarabiei. VIDEO.

Liderii PLDM, PD și PL au semnat la Chisinau acordul de constituire a Alianței pentru Integrare Europeană! Adica continuarea drumului catre Vest al Basarabiei.

Vlad Filat, lider PLDM:

„După mai multe zile, săptămâni de negocieri, despre care am spus din start că nu vor fi ușoare, iată că suntem în situația în care semnăm acordul privind constituirea Alianței. Vreau să mulțumesc PD și PL pentru această perioadă care va fi de neuitat. Împreună am demonstrat capacitatea de a găsi soluții care să ajute RM să se dezvolte. Totodată, îmi cer scuze în fața cetățenilor pentru această perioadă de tensiune. Important este că am ajuns la acest moment. Sunt sigur că Alianța va funcționa 4 ani de zile, iar la sfârșitul acestei perioade să ne dăm darea de seamă cu rezultate cât mai bune”.

Marian Lupu, lider PD:

„Ne angajăm să respectăm valorile pentru promovarea unui curs de integrare în UE. Mulțumesc colegilor din PLDM și PL pentru capacitatea și flexibilitatea de a ajunge la acest final de proces, care marchează un început. În continuare, totul este în mâinile noastre și totul depinde de capacitatea noastră de a promova o cultură politică și administrativă, pentru a asigura o bună guvernare de 4 ani de zile”.

Mihai Ghimpu, lider PL:

„Republica Moldova are viiitor. Prin denumirea alianței este clar obiectivul nostru. Avem mult de lucru. Avem de reformat insituțiile statului. Avem nevoie de economie liberă și de o reformă juridică. Cred că suntem capabili, dacă vom fi deștepți. Rămâne să ne bucurăm, vine Revelionul, vă zicem la mulți ani! Acum, dragi jurnaliști, aveți posibilitatea să vă odihniți, să nu ne căutați pe la hoteluri, pe la baluri, pe la Condrița. O să shie ghini!”

După ce au făcut aceste declarații, liderii au semnat actul de constituire a Alianței. Nu și fără glume, însă. Înainte de a-și pune semnătura, Mihai Ghimpu a studiat preț de câteva minute stiloul, după care a zis, râzând: „Acord cu ghimpi și cu lupi”. „Și nu cu unul”, a adăugat, zâmbind, Lupu. La rândul său, Vlad Filat a conchis, la fel, cu zâmbetul pe buze: „Purcedem la o nouă etapă, avem de lucru, urmează să ne găsiți la reședința de stat, dar, de ce nu, și la restaurante”.

 

30/12/2010 Posted by | POLITICA | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: